ORGANISME IMPLICATE SI MIJLOACE DE DESCOPERIRE A EVAZIUNII FISCALE

ORGANISME IMPLICATE SI MIJLOACE DE DESCOPERIRE A EVAZIUNII FISCALE

Nimanui nu-i face placere sa plateasca impozite, dar este obligatia fiecaruia dupa legea fiscala dintr-o tara de a plati suma corecta de impozit. Deasemenea, este o angajare morala ca fiecare cetatean sa contribuie cu partea sa corecta la povara fiscala.

Aparitia statului a fost inceputul avantului activitatii de control. El s-a impus ca o activitate umana ceruta de celelalte activitati si niciodata nu i-a scazut rolul si importanta.Perfectionarea si aprofundarea lui a avut urmari benefice in folosul celor care l-au folosit.În mod concis, prin control se intelege verificare si supraveghere.O definitie mai tehinca este aceea care considera controlul a fi procesul de comparare a situatiei de fapt cu cea impusa si , daca este cazul, aplicarea masurilor corective, astfel incat realizarile sa fie conforme cu obiectivele stabilite.

Din punct de vedere conceptual, controlul financiar reprezinta verificarea modului de indeplinire a programelor stabilite , a erorilor, abaterilor, lipsurilor, deficientelor din activitatea economico-financiara.

1.Control fiscal: necesitate si utilitate

Controlul financiar este instrumentul pe cae-l au la indemana puterile publice pentru supravegherea si determinarea , prin metode si tehnici specifice, asigurarii constituirii resurselor financiare publice , in speta a veniturilor fiscale.Controlul fiscal permite administratiei fiscale ca in termenul de prescriptie sa constate si sa inlature omisiunile, subevaluarile si erorile de impozitare.

Pornind de la faptul ca resursele financiare publice se constituie si se gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete ( bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat , bugetele locale , etc.) controlul financiar trebuie vazut ca un instrument important de realizare a veniturilor fiscale cuprinse in bugetul de stat si bugetele locale.

În mod concret, controlul financiar urmareste:

incasarea tuturor impozitelor si taxelor datorate de contribuabili la termenele prevazute de legi si in cuantumul stabilit in functie de baza de impozitare si cotele care se aplica acestuia;

depistarea impozitelor si taxelor sustrase de la plata catre bugetul de stat sau bugetele locale si atragerea lor la aceste bugete, in functie de destinatia prevazuta de lege sau norme;

semnalarea unor carente legislative care favorizeaza evaziunea fiscala sau ingreuneaza incasarea la buget a veniturilor fiscale pentru a furniza fundamente pentru imbunatatiri legislative.

Pentru realizarea finalitatii controlului fiscal este necesara indeplinirea urmatoarelor cerinte:

un cadrul organizatoric, care sa defineasca responsabilitatile celor carora li se confera atributii de control financiar;

un cadru legislativ cat mai simplu, mai complet si mai elastic ( in sensul permiterii perfectionarii rapide a cadrului legislativ, in vederea inchiderii oricarei portite de evaziune);

un personal calificat si motivat, care sa realizeze, in conditiile cele mai bune , activitatea de control;

o dotare tehnica menita sa sprijine operativitatea si eficacitatea administratiei fiscale, in general si a controlului fiscal, in special.

Structura organizarii controlului fiscal dintr-o anumita tara este dependenta de o serie de factori: structura economica , densitatea populatiei , caracteristicile geografice, elemente de traditie etc.

Problema esentiala ramane legatura dintre activitatile generatoare de impozite si taxe si cantitatea de munca necesara autoritatilor fiscale pentru colectarea tuturor impozitelor si taxelor.Aceasta relatie, pentru a conduce la o structura cat mai apropiata de optim, trebuie sa tina seama de unele restrictii, cum ar fi: eficienta cat mai mare pe agent fiscal si limitarea , cat mai mult posibil a evaziunii si fraudei fiscale.

Forme si metode utilizate de controlul fiscal

Controlul fiscal este indisolubil legat de metodele , tehnicile , procedurile de control , mijloacele tehnicile cu care este inzestrat , mijloace juridice care-i stau la indemana ( mijloace normatice , mijloace de realizare a controlului, mijloacele de recuperare a veniturilor bugetare constatate de control a fi sustrase de la plata etc.).

În functie de criteriile care sunt puse la baza analizei formelor de control fiscal se pot delimita:

A.Din punct de vedere al aprofundarii cresterii realitatii fiscale se disting:

controlul financiar documentar (la biroul administratiei fiscale), care consta in examinarea elementelor componente ale dosarului contribuabilului.Acest dosar pote contine erori sau anomali care sa judtifice in anumite cazuri, inceperea unui control exterior, faptic la domiciliul contribuabilului.Controlul poate compara informatiile transmise de patroni, salariati, institutii financiare etc.Controlul cheltuielilor permite sa se stabileasca daca sumele deduse se incadreaza in prevederile legii si daca actele justificative sunt conform cerintelor impuse acestora;

controlul financiar efectiv la sediul contribuabilului, care presupune deplasarea la contribuabil pentru a obtine informatii suplimentare necesare.În cadrul acestei forme se disting trei proceduri:

verificari contabile la socitatile comerciale, liber profesionisti etc.

controlul incrucisat al situatiei fiscale personale, care vizeaza verificarea aprofundata a situatiei fiscale a tuturor contribuabililor cu referire la totalitatea veniturilor, existenta concordantei dintre veniturile declarate si realitatea constatata;

perchezitia sau dreptul de a face vizite la domiciliu este o procedura exceptionala, pusa in aplicare in caz de infractiuni grave.

B.În functie de sfera de cuprindere a impozitelor si taxelor, controlul fiscal poate fi:

general, in cazul in care sunt cuprinse in verificare totalitatea impozitelor si taxelor datorate de un contribuabil;

partial, cind verificarea vizeaza numai o parte din impozitele si taxele la care este supus contribuabilul.

C.Din punct de vedere al gradului de extindere a verificarilor asupra operatiunilor impozabile, se disting:

control financiar total, cand sunt verificate toate operatiunile , documentele, probele care stau la baza stabilirii cuantumului unui impozit, taxa sau a tuturor impozitelor platite de un agent economic.

Aceasta forma permite depistarea, daca este cazul, a evaziunii fiscale, deoarece presupune efectuarea unui examen complet al tuturor aspectelor activitatii desfasurate de unul sau mai multi agenti economici, luand in considerare documentele de interes, examinarea conturilor bancare etc.

controlul financiar prin sondaj daca verificarile sunt partiale in ceea ce priveste operatiunile documentelor, perioada etc., la un anumit impozit sau taxa.

D.in functie de scopul urmarit prin controlul financiar acesta poate fi:

control financiar de informare, care are drept scop intentia administratiei de a informa agentii economici in legatura cu drepturile ti obligatiile de natura fiscala;

controlul financiar de rutina urmareste mentinerea legaturii cu contribuabilii si urmarirea modului in care acesta isi respecta obligatiile fiscale.

Scopul acestei forme de control este de a compara evidentele primare si contabile cu datele din declaratiile si deconturile depuse de contribuabil, in vederea verificarii corectitudinii sumelor platite, precum si verificarea modului de respectare a termenelor de plata;

controlul financiar propriuzis are drept scop urmarirea prevenirii si combaterii cazurilor de sustragere de la stabilirea si plata impozitelor si taxelor prin orice mijloace, de catre oricare contribuabil.

E.În functie de momentul controlului fiscal fata de depunera declaratiilor fiscale, de efectuare a platilor, acesta poate fi:

control a prioric, care cuprinde mijloacele si procedurile folosite pentru o mai buna informare si colaborare intre contribuabili si administratie;

controlul a posteriori, care urmareste verificarea sinceritatii declaratiilor fiscale, deconturilor etc., utilizand metode si proceduri de control, mai mult sau mai putin sofisticate, pentru analiza financiara a contribuabilului.

Cu ocazia oricarei forme de control intreprinse de organul de control se pot obtine informatii utile in vederea organizarii si desfasurarii cat mai eficiente a controalelor urmatoare.De asemenea, controlul trebuie sa contribuie la imbunatatierea intelegerii si acceptarii de catre contribuabil a impozitelor precum si la un comportament cat mai corect a controlului fata de contribuabil, care sa completeze protectia drepturilor contribuabilului consfintita prin lege.

Controlul fiscal presupune urmatoarele etape:

Ø     pregatirea verificarii;

Ø     desfasurarea controlului;

Ø     definitivarea si incheierea controlului.

În afara acestor etape trebuie facuta referire si la perioada ulterioara controlului fiscal, cea a valorificarii actului de control, constand in urmarirea si incasarea eventualelor diferete, in plus, fata de impozitele stabilite de catre organul de control.

Pregatirea verificarii are la baza dosarele fiscale si toate informatiile obtinute ( sau ceea ce se poate obtine), in legatura cu contribuabilii preconizati a fi luat in control (date de identificare, natura activitatii, modul de conducere a evidentelor , rezultatele altor controale, antecedentele fiscale etc.).

Un element intermediar intre momentul pregatirii verificarii si cel al desfasurarii controlului fiscal il constituie inaintarea avizului de verificare si interventie inopinanta.Bineanteles, nu este necesara instiintarea contribuabilului in cazul existentei unor indicii de evaziune fiscala.

În general, la inceperea controlului fiscal, reactia contribuabilului este una de opozitie.Considerand ca are loc o ingerinta in universul sau intim fara nici o legatura de cauzalitate obiectiva.Numai printr-un mod inteligent de abordare, prin garantii legislative puse la dispozitia contribuabilului, in relatia sa cu administratia fiscala ti prin alte mijloace (comunicare permanenta intre fisc si contribiabil, participarea acestora la masuri cu caracter fiscal sau de gestiune fiscala) se poate ajunge, rapid si durabil, la acceptarea de catre contribuabil a controlului fiscal ca pe un ,,rau necesar,,.

Desfasurarea controlului fiscal incepe cu contactul organului fiscal cu contribuabilul.Acest contact are o importanta deosebita, deoarece este de natura sa influenteze atat derularea cat si eficienta controlului.

Interviul cu contribuabilul trebuie sa ofere informatii, in special, in legatura cu:

daca respectivul contribuabil mai desfasoara si alte activitati pe langa cele declarate; acesta are obligatia sa se inregistreze si sa plateasca impozite si taxe la buget;

daca are sucursale, filiale sau este asociat cu alte persoane juridice sau fizice;

daca au intervenit schimbari in structura sau organizarea intreprinderii de la data ultimului control, care sa aibe implicatii fiscale;

daca informatiile si dispozitiile primite cu ocazia controalelor precedente au fost corecte si respectate de catre contribuabil;

daca exista un precedent de nerespectare a obligatiilor fiscale de catre contribuabil si din ce cauza.

Interviul trebuie urmat de vizitarea locului unde se realizeaza activitatile impozabile, pentru a se putea realiza o prima apreciere asupra volumului si specificului activitatii agentului economic.

Urmatoarea etapa, din cadrul desfasurarii controlului, o reprezinta verificarea registrelor societatii, a evidentelor primare, a evidentelor contabile, registre de contabilitate, bilanturi contabile, declaratii de impunere, deconturi fiscale etc.

În functie de constatarile reiesite in timpul desfasurarii controlului, organul de control fiscal incheie activitatea contribuabilului in cauza prin intocmirea actului de control (raport de inspectie fiscala, proces verbal, sau alte acte).Etapa urmatoare o reprezinta valorificarea constatarilor, prin urmarirea incasarii creantelor stabilite cu ocazia controlului, aceasta etapa de multe ori hotaratoare in aprecierea activitatii administratiei fiscale.

În consecinta, administratia fiscala in misiune de control trebuie sa aibe in vedere urmatoarele obiective:

pregatirea controlorilor pentru efectuarea unor controale complete si profesionale, care sa determine impozitele si penalizarile corecte si sa imbunatateasca aplicarea legii pe viitor;

tratarea tuturor contribuabililor cu respect;

cautarea continua a cailor de imbunatatire a eficacitatii si a eficientei muncii de control.

3.Competente si atributiuni in domeniul controlului fiscal

Controlul are o sfera de manifestare larga , cuprinzand nu numai constituirea si repartizarea fondurilor, ci gestionarea eficienta a resurselor.Controlul realizarii obiectivelor social-economice si al apararii integritatii avutului public constituie o parte integranta a muncii de conducere si o indatorire patriotica a fiecarui cetatean.

Respectarea si intarierea disciplinei economice si financiare se pot asigura prin exercitarea unui control riguros, multilateral si sistematic, din partea organelor de control.

Controlul fiscal se exercita de catre mai multe organe, in primul rand de Parlament si Guvern.

Parlamentul exercita controlul economico-financiar cu prilejul dezbaterii, aprobarii bugetului public national, precum si cu prilejul examinarii si votarii legislatiei fiscale.De asemena, prin Comisia de buget finante-banci.

Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar si de jurisdictie in domeniul financiar care functioneaza pe langa Parlamentul Romaniei.Aceasta institutie isi exercita functiile in mod independent si in conformitate cu prevederile Costitutiei si ale celorlalte legi ale tarii.Ea decide, in mod autonom, asupra programului sau de control.

La baza activitatii Curtii de Conturi sta principiul ierarhiei institutiilor statului, precum si a conducatorilor acestora, prevazute in dispozitiile legale privitoare la administratia publica centrala si locala, potrivit careia, in baza Constitutiei si a legilor sale de organizare si functionare, controleaza ministrii, dar si pe ceilalti conducatori ai institutiilor centrale si locale, in calitatea lor de ordonatori de credite.Curtea prezinta Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public national din exercitiu bugetar expirat, raport care cuprinde si neregulile constatate.

Actiunile de control se initiaza din oficiu si pot fi sistate numai de Parlament, in cazul depasirii competentelor stabilite prin lege.Curtea de Conturi are acces neangradit la acte, documente si informatii necesare exercitarii functiilor sale de control si jurisdictionare, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice.

În numele statului, Ministerul Finantelor efectueaza, prin aparatul sau specializat controlul administrarii si utilizarii resurselor financiare ale organelor centrale si locale ale administratiei de stat , precum si ale institutiilor publice.De asemenea, verifica respectarea reglementarilor financiar contabile in activitatea desfasurate de catre Companiile Nationale, Regiile Autonome, Societatile Comerciale si alti agenti economici privind indeplinirea obligatiilor acestora fata de bugetul de stat.Prin unitatile sale specializate Ministerul Finantelor Publice actioneaza operativ si ferm pentru prevenirea si combaterea fraudelor , contraventiilor si infractiunilor in domeniul fiscal, vamal si al preturilor, luand masurile legale corespunzatoare.Controlul financiar de stat este organizat si functioneaza in cadrul Ministerului de Finante si se realizeaza prin Departamentul Controlului de stat si Garda Financiara.

La nivelul judetelor si al Municipiului Bucuresti functioneaza cate o Directie Generala a Finantelor Publice si a Controlului financiar care au in structura si sectii ale Garzii Financiare.

Controlul fiscal se exercita de catre Ministerul Finantelor Publice si prin departamentul Controlului Financiar de stat , acesta cuprinzand pe de o parte, verificarea periodica a integritatii si corectitudinii folosirii mijloacelor si fondurilor publice iar pe de alta parte respectarea legislatiei fiscale si corectitudinea agentilor economici.

Departamentul de control financiar este organizat la nivel central in cadrul Ministerului Finantelor Publice, dar si teritorial la nivelul judetelor si Municipiului Bucuresti, acesta avand urmatoarele atributii:

controleaza administrarea si utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de intretinere si de functionare a organelor centrale, administratiei de stat, precum si a unitatilor finantate de la buget;

examineaza utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea investitiilor de interes general, subventionarea unor activitati si produse etc.;

verifica folosirea mijloacelor si a fondurilor din dotare, precum si respectare reglementarilor financiar-contabile in contabilitatea Companiilor Nationale, Regiilor Autonome si a Societatilor Comerciale cu capital de stat;

urmareste exactitatea si realitatea inregistrarilor in evidentele prevazute de lege si de actele de constituire a societatilor comerciale si ale celorlalti agenti economici verificand stabilirea corecta si indeplinirea integrala si la termen a tuturor obligatiilor financiare si fiscale fata de stat, lichidarea si prevenirea evaziunii fiscale.

Organele controlului financiar de stat au dreptul sa ceara, iar conducerile si salariatii administratiei de stat ai institutiilor publice, precum si agentii economici supusi controlului au obligatii:

sa puna la dispozitie registrele si corespondenta, actele, piesele justificative, darile de seama, bilanturile contabile, precum si alte documente necesare controlului;

sa prezinte pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestioneaza sau le au in pastrare care, potrivit legii, se afla sub incidenta controlului;

sa dea informatii si explicatii verbale si in scris dupa caz in legatura cu problemele care formeaza obiectul controlului;

sa elibereze potrivit legii, documentele solicitate, in original sau copii autentificate.

Nerespectarea obligatiilor de mai sus constituie contraventii si se sanctioneaza conform legii.În baza constatarilor rezultate din controlul efectuat, organele Ministerului de Finante au dreptul sa dispuna:

luarea de masuri in vederea prevenirii neregulilor constatate in activitatea financiar-contabila a administratiei centrale si locale;

corectarea si completarea bilanturilor contabile si varsarea la buget a impozitelor , taxelor si altor venituri datorate bugetului de stat;

suspendarea aplicarii masurilor care contravin reglementarilor financiar-contabile si fiscale.

Un alt organ de control este Garda Financiara, institutie publica de control cu personalitate juridica in subordinea ministerului Finantelor , finantata de la bugetul de stat.

4.Aspecte si mecanisme ale evaziunii si fraudei fiscale rezultate in urma activitatii de control fiscal

A.Controlul impozitului pe profit

Dintre toate impozitele care sunt percepute in tara noastra impozitul pe profit este cel mai supus evaziunii fiscale.Aceasta caracteristica este imprimata de modalitatea de calcul (existenta de scutiri, reduceri, cheltuieli deductibile etc.), de presiunea fiscala destul de ridicata exercitata de impozitul pe profit datorita ratei ridicate in comparatie cu posibilitatile reale ( de afaceri, de management, de capitalizare etc.)ale agentilor economici si nu in ultimul rand de caracterul limitat al controlului fiscal asupra acestui impozit ( o organizare putin eficienta a aparatului fiscal in general si a celui de control in special, o dotare tehnica si umana mediocra, o motivare submediocra).

Potrivit legislatiei in vigoare din tara noastra profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile din livrarea bunurilor mobile, a bunurilor imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate , servicii prestate si lucrari executate, inclusiv din castiguri din orice sursa, si orice cheltuieli efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an, la care se adauga cheltuielile nedeductibile.

Deci, primul obiectiv important de urmarit in legatura cu determinarea masei impozabile il constituie verificarea evidentierii si luarii in calcul a tuturor veniturilor realizate de agentul economic ( inclusiv castigurile din alte surse). Din modul in care s-a legiferat determinarea profitului impozabil rezulta ca la venituri trebuie avute in vedere urmatoarele:

venituri din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii si executarea de lucrari specifice obiectului de activitate al agentului economic;

venituri din vanzarea oricaror bunuri mobile procurate de acesta cu orice destinatie;

venituri din vanzarea unor bunuri imobile (imobile, terenuri);

venituri din castiguri din orice sursa (din participatii, din dividende, venituri financiare etc.).

Controlul fiscal trebuie sa urmareasca daca toate operatiunile in urma carora s-au realizat venituri de catre contribuabil au fost corect si in totalitate evidentiate atat in documente de evidenta primara, cat si in evidenta contabila.

Sustragerea unor venituri de la declarare este una din cele mai comune forme de evaziune si, in plus, de multe ori greu de descoperit.Descoperirea sa presupune controale incrucisate la furnizori, compararea intrarilor cu iesirile, controale inopinate (mai ales in cazul activitatilor de comert) verificarea modului de determinare a adaosului comercial si compararea lui cu cel al altor comercianti din acelasi domeniu si cu aproximativ aceeasi putere economica, luarea in considerare a tuturor informatiilor legate de activitatea agentului economic controlat etc.

Cele mai raspandite forme de diminuare a veniturilor de catre contribuabili sunt:

-necuprinderea in declaratiile de impunere a veniturilor ce se realizeaza prin toate subunitatile (sucursale, filiale, depozite , magazine, puncte de lucru), diminuand astfel veniturile totale realizate;

-dobandirea si comercializarea de produse si marfuri fara documente de provenienta, cu intentia de a ascunde veniturile realizate din vanzarea acestora;

-efectuarea de operatiuni comerciale fictive intre societati comerciale ale aceluiasi patron sau intre societati ale unor patroni diferiti aflati intr-o retea de interese, fara miscarea efectiva a bunurilor, cu scopul de a transfera profitul de la o societate platitoare de impozit pe profit la o alta societate scutita sau care beneficiaza de facilitati fiscale;

-inscrierea in documentele de livrare a unor date nereale in legitura cu cantitatea si pretul bunurilor comercializate in vederea diminuarii scriptice a veniturilor si pe aceasta cale a bazei de impozitare;

-organizarea sau conducerea de evidente contabile duble ori alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor in scopul diminuarii veniturilor supuse impozitarii.

Un exemplu tipic de neanregistrare de venituri cu consecinta producerii evaziunii fiscale o reprezinta activitatea desfasurata in tara noastra de unii agenti economici, de obicei de origine araba.Acestia importa din tarile de origine diferite produse (alimente , tigaro, cafea , textile etc.) prezentand in vama documente de provenienta (facturi externe) cu valori diminuate pentru care platesc taxe vamale si taxa pe valoarea adaugata modice, apoi aceste marfuri sunt vandute catre societati fictive infiintate special pentru aceste operatiuni, cu facturi si chitante false la preturi modice (sub 1% adaos comercial).Apoi aceste societati fictive revand marfa catre adevaratii clienti la preturi apropiate de pretul pietei acestia revanzand la randul lor detailistilor tot cu adaosuri mici. De multe ori societatea importatoare si societatea en gross apartin aceluiasi patron sau unei anumite retele.

Un alt obiectiv urmarit decontrolul fiscal la verificarea impozitului pe profit il reprezinta cheltuielile.Asa cum prevede textul de lege, se au in vedere numai cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor inregistrate. Aceasta inseamna ca va fi exclusa de la calculul impozitului pe profit orice cheltuiala care nu s-a efectuat pentru realizarea veniturilor obtinute (cheltuieli somptuoase pentru placere, pentru acoperirea unor neglijente etc.). Pentru acest fapt este necesara cercetarea tuturor conturilor de cheltuieli, examinand piesele justificative ale acestora si extragand, pentru a tine cont de ele la calcularea profitului impozabil, pe cele care nu s-au efectuat pentru realizarea veniturilor agentului economic, ca fiind exagerate sau neavand legatura cu veniturile inregistrate.

Supradimensionarea costurilor de productie sau a cheltuielilor activitatii desfasurate, in scopul diminuarii profitului sau venitului impozabil se poate face prin:

Ø     inregistrarea in evidentele contabile a unor cheltuieli care nu sunt aferente veniturilor;

Ø     mentinerea pe sold a unor cheltuieli sau diferente de pret mai mici decat cele corespunzatoare marfurilor si produselor nevandute, existente in stoc;

Ø     includerea in costuri a unor cheltuieli de natura investitiilor si a dobanzilor bancare aferente imprumuturilor pentru investitii;

Ø     supraevaluarea cheltuielilor aferente veniturilor si a celor care sunt deductibile, cuprinderea pe costuri a unor cheltuieli ce nu privesc activitatea societatii, ci a altor societati ce apartin aceluiasi patron unde acesta are interese, in scopul micsorarii profitului impozabil al societatilor platitoare de impozit pe profit;

Ø     inregistrarea pe cheltuieli a unor amenzi si penalitati pentru care nu se admite deducerea fiscala;

Ø     includerea pe costuri sau cheltuieli a unor drepturi salariale fictive;

Ø     inregistrarea prin acte contabile sau alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale.

De mentionat ca, in masura in care cheltuielile sunt efectuate pentru realizarea veniturilor, cele care se iau in calcul se refera la ansamblul cheltuielilor incluzand: cheltuielile de exploatare, cheltuielile financiare, cheltuielile exceptionale, cheltuielile de bunuri imobiliare vandute etc.

Cheltuielile cele mai susceptibile de a cuprinde elementele ce pot sa nu fie efectuate pentru realizarea veniturilor sunt cele cuprinse in urmatoarele conturi de cheltuieli:

cheltuieli de intretinere si reparatii;

cheltuieli cu redeventele, locatiile de gestiune si chiriile;

cheltuielile privind comisioanele si onorariile;

cheltuieli cu transportul de bunuri si persoane;

cheltuieli cu deplasari, detasari si transferuri;

alte cheltuieli cu servicii executate de terti;

pierderi din creante;

alte cheltuieli de exploatare etc.

Controlul impozitului pe profit se finalizeaza prin incheierea actului de control care trebuie sa refaca situatia fiscala a contribuabilului in concordanta cu realitatea datelor fiscale proprii. Actul de control va cuprinde sumele stabilite in plus de organul de control, calculul majorarilor de intarziere aferente sumelor sustrase la plata, precum si penalizarile aferente (sanctiuni contraventionale sau inaintarea catre organele de cercetare penala).

B.Controlul taxei pe valoarea adaugata

Taxa pe valoarea adaugata este un impozit de consum care este incorporat in pretul de vanzare al produselor si serviciilor.Consumatorul final este, deci cel care suporta in realitate sarcina fiscala respectiva.Agentul economic are o pozitie intermediara:

este consumator si plateste TVA asupra cumararilor de bunuri si servicii;

este vanzator si colecteaza TVA asupra vanzarilor de bunuri si servicii.Agentul economic varsa la buget TVA colectata dupa deducerea TVA aferenta cumpararilor , ceea ce corespunde, in principiu, impozitarii valorii sale adaugate.

Problemele care se pun cu privire la controlul TVA , au capatat o importanta majora deoarece ,,tara noastra nefiind pregatita sa supravegheze un numar atat de mare de intreprinzatori si privatizati autohtoni si straini, a devenit o adevarata oaza fiscala atat pentru speculanti si afaceristi cat si pentru firmele straine cu mare experienta in materie de frauda fiscala,,

Prin maniera in care percepe la buget taxa pe valoarea agaugata, s-a urmarit si s-a obtinut cresterea eficacitatii in materie de fiscalitate. De asemenea, datorita acestei maniere ea este considerata un impozit deloc sau greu de sustras de la plata catre buget.Cu toate ca agentul economic nu suporta sarcina acestei taxe, ci numai o gestioneaza deoarece de suportat sarcina fiscala revine consumatorului final, inclinatia spre evaziune fiscala in materie de TVA este determinata, pe de o parte, de tentatia insusirii unor sume deloc neglijabile (mai ales in cazul unor cote ridicate), iar pe de alta parte de impactul acestui impozit asupra trezoreriei si lichiditatii agentilor economici.

Mecanismul esential prin care se realizeaza sustragerea de catre contribuabil de la plata taxei pe valoarea adaugata il constituie fie majorare fictiva a TVA deductibila prin intrari fictive de bunuri de la societatea fictiva create special pentru aceste operatiuni, fie prin micsorarea TVA colectata ca urmare a subevaluarii valorii iesirilor de produse, marfuri si servicii (prin micsorarea fictiva a cantitatilor livrate sau a preturilor practicate).

Un alt obiectiv important in verificarea TVA il constituie controlul realitatii tuturor intrarilor (cumparari) de produse, prestari servicii, marfuri insistandu-se mai ales pe intrarile cu valori importante; se urmareste in acest fel prin verificari incrucisate daca s-au recurs la documete si operatiuni fictive.Rezulta ca nu trebuie luate de bune datele inscrise in jurnalul de cumparari, ele putand ascunde operatiuni si documente fictive.Din aceasta cauza se impune verificarea intrarilor in gestiunea agentului economic , precum si daca operatiunile de vanzare la un alt agent economic real printr-un control incrucisat.

Dupa verificarea intrarilor urmeaza verificarea modului de facturare, a produselor, serviciilor si marfurilor de catre agentul economic verificat, in urmarirea cazurilor in care s-au recurs la inscrierea de cantitati mai mici decat cele livrate sau a unor preturi normale ale pietei, diminuandu-se in acest mod TVA colectata, cu urmari directe in determinarea TVA de platit la bugetul statului, micsorand-o sau chiar anuland-o (aparand in mod nelegal dreptul de rambursare).

Alte obiective urmarite de controlul fiscal in legatura cu taxa pe valoarea adaugata se refera la: folosirea cotei adecvate de impozitare, stabilirea corecta a bazei de impozitare (folosirea preturilor si tarifelor negociate, a preturilor de licitatie, stabilirea corecta a valorii in vama pentru bunurile de import), realitatea si exactitatea datelor din decont, depunerea la timp a decontului etc.