Originea si motivele functionarii bancilor

Originea si motivele functionarii bancilor

Referitor la originea bancilor, in literatura economica de specialitate se intalnesc diferite pareri si opinii. Unii cercetatori sustin ca primii bancheri au fost cei care efectuau schimbul de bani. Acestia se numeau zarafi si au fost primii pretuitori ai monedelor si intermediari ai circulatiei monetare. Alti cercetatori asociaza notiunea de banca momentului in care un grup de persoane a avut ideea de a primi disponibilitati banesti sub forma de depozite de la cei care doreau sa faca economii, si a da imprumuturi celor care aveau nevoie de bani. Legat de aparitia bancilor, se pune intrebarea: "Cand au aparut primele banci si ce anume a determinat aparitia acestora?".

Invocand marturii istorice, unii autori afirma existenta unor institutii de tip bancar inca din epoca antica. Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc in Orientul Apropiat si Egiptul Antic. In acea perioada templele erau, deopotriva, loc de rugaciune si loc de pastrare a banilor si tezaurelor. Babilonienii, cu 20 de secole inainte de Hristos, cunosteau practica de a incredinta templelor depozite de valori. In secolul IV i.H. romanii efectuau in Forum operatiuni de acelasi tip. Egiptenii, asirienii, fenicienii, grecii ca popoare cu un anumit grad de civilizatie, facand operatiuni de comert, se ocupau de asemenea si cu schimbul de monede si de metale pretioase. Trapezitii greci si argintarii romani mijloceau schimbul de monede, primeau depuneri de valori spre pastrare si acordau imprumuturi. Detinatorii de moneda batuta, aveau in aceasta un important sprijin in realizarea schimburilor de bunuri si produse, dar utilizarea banilor le crea acestora si multe neajunsuri.

Astfel, deplasarea banilor la locurile de utilizare implica costuri de transport si genera riscuri de pierdere sau furt. De asemenea, pentru proprietarii de moneda, simpla detinere a acesteia nu le aducea nici un venit sau profit. Pornind de la aceste neajunsuri, detinatorii de capitaluri sub forma de monede au inceput sa incredinteze aceste disponibibilitati unor intermediari (zarafi, trapeziti, argintari, etc.), in scopul unei pastrari sigure si al unei remunerari sub forma de dobanda, pe care o platea intermediarul ca urmare a folosirii depozitului ca resursa de imprumuturi ulterioare. Astfel se eliminau neajunsurile detinatorilor de capital monetar si se creeaza temeiul unei continue si ample valorificari a capitalului monetar apartinand agentilor economici. Informatii referitoare la depozite, imprumuturi, dobanda perceputa si rambursarea acestora se gasesc in Codul lui Hammurabi, elaborat in secolul XVIII inainte de Cristos. Mai tarziu, in secolul VI inainte de Cristos, orase-stat si temple din Grecia Antica au inceput sa emita monede proprii, aparand, firesc, necesitatea schimbarii unei monezi cu alta, acestea putand fi socotite primele schimburi valutare. In aceeasi perioada preotii ofereau imprumuturi taranilor, iar o categorie aparte de creditori, numita trapeziti , oferea imprumuturi cu dobanda extrem de mare celor care aveau nevoie de bani, creand multe nemultumiri in randul populatiei. Ca urmare, unele cetati grecesti au decis sa infiinteze banci publice.

Aceste institutii au fost conduse si controlate de agenti publici in baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementari statale cu privire la activitatea bancilor. Inspirandu-se de la greci, dupa cucerirea teritoriilor acestora, romanii, inca din secolul IV i.C. au desfasurat prin intermediul argentarilor, operatiuni de schimb de monede, primiri de depuneri de valori spre pastrare, acordarea de credite. Apoi in intregul imperiu roman au aparut atat banci de stat cat si private, care primeau depozite, acordau imprumuturi pentru care incasau comisioane (clasificate ca dobanzi), furnizau situatii ale conturilor pentru operatiunile efectuate. In campaniile de cucerire duse de trupele romane, acestea erau insotite de 'comerciantii de bani' care ofereau servicii de schimb valutar si credite pe termen scurt. Mult mai tarziu in secolul VI d.C., imperiul bizantin preia uzantele romane privind activitatea bancara, completand-o cu precizari suplimentare, cum sunt cele referitoare la obligativitatea practicarii unor dobanzi fixe.

Mergand in continuare pe scara istoriei, in evul mediu, manastirile, ca si templele din Orient, Egiptul sau Grecia antica, au continuat sa joace un rol deosebit in efectuarea unor activitati specifice bancare.

In Evul Mediu a aparut - in legatura cu intensele schimburi comerciale in bazinul mediteranean - o suita intreaga de banci care sa mijloceasca platile si sa finanteze aceste operatiuni, dar, despre banci in plenitudinea termenului, nu se poate vorbi decat odata cu aparitia bancilor care si-au propus emisiunea de bilete de banca.

Ca urmare a extinderii si amplificarii relatiilor comerciale si de schimb a crescut nevoia de bani si de servicii bancare si financiare care nu mai puteau fi satisfacute de camatari sau institutiile religioase. Cerute de aceste necesitati, in secolele XII-XVI apar mai multe organizatii bancare, infiintate in centre comerciale puternice, banci care efectuau preponderent operatiuni de transfer, astfel incat sistemul de plati sa devina mai eficient. Prima banca de acest tip a fost Banca Venetiei, creata in 1171.

In secolele urmatoare au aparut[2] Banca de Barcelona (1341), Banca de San Giorcio (1407), Banca Genova (1407), Banca de Milano (1593).

Prima banca, in sensul modern al cuvantului, a fost infiintata la Amsterdam in 1609, si la inceput se ocupa cu precadere de problema reglarii circulatiei monetare, prin controlarea calitatii monedelor. Ulterior ea si-a largit activitatea, acordand depunatorilor de monede certificate de depozit, care confirmau cantitatea de metal pretios pe care banca o tinea in numele sau. Certificatele au constituit astfel o noua forma de bani, bazata pe increderea pe care detinatorii o aveau in banca, ele fiind utilizate la stingerea obligatiilor de plata.

Banca a trecut apoi la utilizarea depozitelor atrase prin acordarea lor sub forma de imprumuturi, contribuind la extinderea relatiilor de credit si de finantare a activitatiilor comerciale. Activitatea bancara, crearea unei piete bancare nationale s-a extins si in alte state prin aparitia de noi banci, cum au fost: Banca de Hamburg (1619), Banca de Stokholm (1650) dar cu deosebire Banca Angliei, a carei infiintare in 1694 marcheaza piatra de hotar pentru aparitia bancilor moderne si constituirea unei piete bancare nationale.

In perioada urmatoare, activitatea bancara se dezvolta in toate formatiunile statale din Europa, Banca din Amsterdam si Banca Angliei devenind modelul pe care s-au creat structurile bancare construite ulterior. In acelasi timp cu dezvoltarea comertului intre orasele unei tari, precum si cu cel international s-a dezvoltat si comertul de banca, bancile actionand pentru oferirea de servicii bancare si financiare necesare satisfacerii nevoilor comertului si activitatii manufacturiere si apoi industriale. La nivelul statelor s-au constituit banci nationale (centrale), care au preluat emisiunea bancara si mai apoi reglementarea si supravegherea comertului de banca. Astfel se infiinteaza banci nationale in Germania in 1765, 1791 in SUA, 1800 in Franta, 1814 in Olanda, in 1817 in Austria, in 1860 in Rusia, in 1880 in Romania.

Contextul istoric, economic si social al fiecarei tari a influentat apoi modul si structura de functionare a sistemului bancar si a pietei bancare nationale. Odata cu dezvoltarea capitalismului, a productiei industriale si a comertului, comertul de banca si sistemele bancare nationale au cunoscut si ele o dezvoltare remarcabila si chiar spectaculoasa incepand cu secolul al XX-lea.

Activitatea principala a unei banci consta in comertul cu bani. Banca este intermediarul care, pe de o parte, "cumpara" bani, suportand un cost sub forma dobanzii platite, iar pe de alta parte, "vinde", plaseaza banii adunati sub forma creditelor acordate, obtinand venituri sub forma dobanzilor incasate. Pe langa aceasta activitate, care este activitatea de baza a unei banci, bancile mai presteaza si o gama larga de alte servicii si prestatii bancare (deschideri de conturi, efectuarea de plati si incasari, transferuri de fonduri, schimburi valutare, servicii financiare, pastrare de valori, evaluari, etc.) pentru care incaseaza speze si comisioane.

Prin intreaga lor activitate, prin serviciile pe care le presteaza, bancile au un rol hotarator in viata economica contemporana. Practic nu exista domeniu al vietii economice si sociale care sa nu aiba tangenta cu activitatea bancara. Bancile sunt indispensabile unei bune si eficiente functionari a mecanismului economico-social. Practic, fara banci, economia nu ar mai functiona la ora actuala, acestea fiind principalul intermediar financiar, motorul, inima, care pompeaza fluidul financiar in economie.