PIATA CREDITULUI INTERNATIONAL

Totalitatea tranzactiilor financiare ce se desfasoara pe piata mondiala intre institutiile financiare internationale sau nationale, pe de o parte, si solicitantii de fonduri, pe de alta parte, impreuna cu reglementarile nationale si internationale care definesc cadrul juridic al circulatiei fondurilor banesti reprezinta piata creditului international.

Mobilizarea de fonduri pe piata internationala de credit concentreaza fonduri internationale, fonduri proprii, credite ale unor institutii financiare internationale si subventii de stat.

Creditul international imbraca o diversitate de structuri, atat in ceea ce ii priveste pe debitori, cat si pe creditori, dar si in ceea ce priveste produsele oferite, tipurile de credit puse la dispozitie.

Principalii participanti la piata creditului sunt institutiile financiar bancare. Acestea sunt de nivel diferit, actionand atat pe piata nationala - banca centrala, bancile comerciale, bancile de investitii, institutiile de asigurare, cat si pe plan international - Banca Europeana de Investitii, Banca Internationala de Dezvoltare, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare, Fondul Monetar International.

1. Clasificarea creditelor

1. In functie de persoana juridica care acorda creditul, acesta poate fi:

credit comercial - poate fi acordat pentru import sau pentru export. Exemplu: creditul furnizor este un credit in marfa, evaluat in bani, acordat de intreprinderea importatorului si este utilizat ca instrument de promovare a exporturilor;

credit financiar - credit acordat de un organism financiar sau o banca (pe plan intern).

2. In functie de participantii la operatiunea de creditare:

credite guvernamentale - participantii sunt state sau organe ale statului;

credite bancare - acordate de catre banci;

credite acordate de institutii financiare internationale;

credite acordate de sindicatele bancare - se acorda in eurovalute si se numesc euroobligatiuni sau eurocredite. Sindicatul bancar este o uniune de banci, fara personalitate juridica care acorda credite cu valoare foarte mare.

3. Din punct de vedere al duratei de acordare a creditului:

credite pe termen scurt (3 - 5 ani);

credite pe termen mediu (5 - 8 ani);

credite pe termen lung (mai mare de 8 ani).

4. Din punct de vedere al costului:

credite cu dobanda fixa - credite acordate pe baza unor linii de credit, credite acordate sub forma de avans, credite pentru descoperire de cont in valuta;

credite cu dobanda variabila.

2. Elementele acordarii si rambursarii creditelor

1. Plafonul creditului - suma sau valoarea acceptata de finantator pentru un anumit client. Ea depinde de o serie de conditii ce trebuie indeplinite de client sau solicitantul creditului, iar criteriul de maximizare a creditului respectiv este bonitatea solicitantului.

2. Durata de acordare a creditului - depinde de: scopul creditarii, de pozitia firmei beneficiare pe piata. Cuprinde perioada din momentul acordarii creditului sau al primei transe si pana in momentul rambursarii integrale.

Durata de acordare cuprinde 3 perioade distincte:

perioada de utilizare sau de tragere - perioada in care beneficiarul are dreptul sa traga suma corespunzatoare creditului primit;

perioada de gratie - perioada in care beneficiarul creditului utilizeaza suma acordata;

perioada de rambursare - perioada in care beneficiarul ramburseaza bancii suma acordata si dobanda aferenta.

3. Costul creditului - este alcatuit din mai multe elemente:

dobanda - suma platita pentru imprumutarea unei sume de bani, exprimata, de obicei, in procente. Dobanda depinde de: marimea taxei scontului, raportul dintre cerere si oferta de pe piata financiara, bonitatea beneficiarului respectiv, durata de acordare a creditului;

Costul creditului include :

comisioanele bancare;

primele de asigurare a creditului;

alte speze bancare.

4. Rambursarea creditului

Perioada medie de rambursare = perioada de gratie + (intervalul intre prima si ultima rambursare/2) + (intervalul intre doua rambursari succesive/2).

Creditul poate fi rambursat in:

rate egale;

rate crescande sau

rate descrescande.

3. Tipuri de credit utilizate pentru finantarea activitatii de export

Finantarea pe termen scurt se realizeaza,in principal, prin doua modalitati :

credite de prefinantare;

credite de export.

3.1. Creditele de prefinantare

Reprezinta o finantare curenta a activitatii de productie pentru export si se materializeaza sub urmatoarele forme:

Creditul de cont direct - exportatorul convine cu banca sa sa ii acorde un credit in anumite conditii de termene si dobanda. Creditul este pus la dispozitie in contul curent al furnizorului. La astfel de credite se apeleaza in cazul unei lipse de lichiditate prelungita.

Avansul in cont curent - o facilitate acordata de banci firmelor in cazul unor mari fluctuatii periodice ale soldului contului lor.

Creditul in contul curent sau credite de descoperire - aranjamentul prin care cumparatorul obtine marfurile de la furnizor cu plata printr-un credit pe termen scurt in limita unui plafon stabilit, dobanda calculandu-se numai asupra sumelor efectiv utilizate.

Creditele de prefinantare specializate - se particularizeaza prin aceea ca acordarea lor este legata de fabricarea si pregatirea pentru export a unui produs strict determinat. Astfel de credite se acorda pentru produsele de valori mari, cu ciclu lung de fabricatie.

3.2. Creditele de export

Avansul pe documente de marfuri - in unele tari, bancile acorda exportatorilor credite pe baza unor documente care atesta existenta marfurilor pregatite pentru export.

O forma particulara a acestui tip de credit este creditul pe baza de warrant. In cazul acestuia, firma exportatoare, pe baza gajului de marfuri, da bancii un inscris care reprezinta un titlu de proprietate asupra marfurilor si este negociabil. Ca atare, bancile comerciale pot sconta titluri la Banca Centrala.

Avansul in valuta - este, in egala masura, o tehnica de finantare pe termen scurt si o metoda de protectie impotriva riscului valutar. El reprezinta acordarea de catre o banca a unui imprumut in valuta, firmei exportatoare, in baza creantei acesteia fata de clientul sau din strainatate, creanta nevalorificata in moneda nationala.

Avansul bancar prin cesiunea de creante - in unele tari, bancile acorda facilitati, sub forma de avans, exportatorilor pentru reintregirea fondurilor avansate de acestia in livrari de marfuri pe credite pe termen scurt, prin cesionarea creantelor detinute asupra importatorilor straini.

Scontarea - reprezinta o forma traditionala de mobilizare a creditelor prin cedarea drepturilor de creanta incorporate in cambie sau bilet la ordin. Cel ce detine o anumita cambie, cu o scadenta pentru un interval de timp (6 luni), poate obtine imediat lichiditati prin vanzarea cambiei catre o banca. Suma care se retine reprezinta taxa de scont + comision.

Cumparatorul cambiei, banca care realizeaza scontarea, nu preia riscul de neplata de la vanzator.

Ultimul posesor al titlului negociat ramane solidar la plata cambiei respective; in caz de regres, banca se va indrepta spre ultimul posesor daca nu este achitata la termen.

Posesorul cambiei transforma titlul intr-o suma lichida.

Exista posibilitatea pentru bancile comerciale ca si ele sa se refinanteze de la Banca Centrala prin rescontarea cambiei.

Creditul de acceptare - asemanator cu tehnica creditelor de scont si poate fi acordat in favoarea exportului sau a importului.

Forfetarea exportului pe credit - consta in transmiterea creantelor provenite din operatiile de comert exterior efectuate pe credit unei institutii financiare specializate, care le plateste imediat, urmand sa recupereze contravaloarea acestora la scadenta, de la debitorul importator.

Costul forfetarii este mai ridicat decat cel al scontului si consta intr-o rata fixa de dobanda, la care se adauga comisionul institutiei de finantare stabilit diferentiat, in functie de bonitatea debitorului, de masura in care cambia sau creanta, in general, este sau nu avalizata, de riscul estimat al operatiunii.

Factoringul international - este o operatie desfasurata pe baza contractului incheiat intre factor si aderent prin care primul, in schimbul unui comision preia, in proprietatea sa, creantele aderentului prin plata facturilor acestuia (ce poarta semnatura cumparatorului), facturi ce reprezinta dovada efectuarii tranzactiei, care are ca obiect bunuri sau servicii livrate pe credit.

In cadrul mecanismului acestei operatii intervin urmatoarele parti:

societatea de factoring din tara exportatorului, care se numeste factor de export;

exportatorul, care are rol de aderent;

societatea de factoring din tara importatorului;

importatorul.

3.3. Creditul furnizor

Acesta este un credit bancar acordat exportatorului, atunci cand acesta consimte partenerului sau o amanare de plata pentru marfa livrata in strainatate.

Practic, operatiunea presupune doua relatii de creditare: un credit de marfa acordat de exportator importatorului, prin acceptarea efectuarii platii la un anumit termen si un credit in bani acordat de banca exportatorului pentru finantarea operatiunii de export.

Creditul furnizor este un credit pe termen mediu sau lung, incadrandu-se in general in perioada de 5-7 ani si 10-15 ani.

Mecanismul creditului furnizor

1) Incheierea contractului de vanzare - cumparare intre exportator si importator.

In acest contract se stipuleaza: plata la un anumit termen de la livrare intr-un procent de 80-90% de la livrarea marfurilor si un procent de 10-20% care se va plati in numerar;

2) Operatia de finantare propriu-zisa.

Importatorul se va adresa bancii sale pentru a primi un credit pe termen scurt care va servi la plata avansului in valoarea stabilita in contract (10-20%).

Banca care acorda acest credit pe termen scurt are posibilitatea de a se refinanta pe piata monetara si pe piata de capital nationala.

3) Importatorul plateste avansul exportatorului.

4) Incheierea unei conventii de creditare intre exportator si importator, avand ca obiect o valoare de 80-90% din valoarea totala a marfurilor.

5) Exportatorul se adreseaza unei banci si incheie un contract de creditare care are ca obiect acest credit furnizor acordat pentru refinantarea exportului.

6) Se incheie o conventie de asigurare a creditului solicitata de catre banca exportatorului. Polita de asigurare emisa in favoarea furnizorului este cedata bancii si serveste drept garantie acesteia pentru creditul acordat pe toata durata valabilitatii sale.

Costul asigurarii, sub forma primei de asigurare, este platit de exportator, dar este intotdeauna suportat de catre importator, fie direct prin evidentierea ei separata in contract, fie indirect, prin includerea in pretul marfii respective.

7) Banca acorda creditul furnizor exportatorului. In anumite situatii, banca exportatorului se adreseaza unei institutii specializate pentru a se refinanta si aceste institutii de refinantare sunt finantate de la Buget si pot mobiliza fonduri pentru exporturi pe piata monetara, financiara si de capital.

8) Exportatorul livreaza marfa pe credit, conform contractului incheiat, importatorului. (Dobanda platita bancii de importator este mai mica decat dobanda solicitata de importator.)

Cofinantarea

Aceasta este o tehnica de finantare relativ recenta, legata de cererea crescanda pentru finantarea de proiecte economice de anvergura si de necesitatea asigurarii de garantii suplimentare creditorilor.

Ea reprezinta o forma de sprijin financiar, prin participarea Bancii Mondiale alaturi de alte organisme de credit public, institutii de creditare a exporturilor sau banci, la acordarea de imprumuturi tarilor membre.

Initial, operatiile de cofinantare cuprindeau doua imprumuturi separate care se derulau in paralel, unul din partea Bancii Mondiale si celalalt de la Banca Comerciala. Ulterior, proiectele de cofinantare au inceput sa implice mai profund Banca Mondiala prin participarea directa la imprumuturile Bancii Comerciale, fie printr-o contributie financiara, fie garantand o parte din imprumut.

In cazul cofinantarii, intalnim doua categorii de credit:

o finantare mixta, atunci cand fondurile sunt asigurate de partile implicate pentru ansamblul proiectului economic;

o finantare paralela, atunci cand Banca Mondiala si ceilalti creditori finanteaza diferite bunuri sau servicii sau diferite parti ale proiectului.

Avantajul cofinantarii este faptul ca, prin componenta publica (credite ale BIRD sau ale unor organisme publice pe termen foarte lung - peste 20 de ani si cu o dobanda redusa) se asigura exportatorilor obtinerea unor finantari la un cost inferior celui al pietei.

Ele sunt, de obicei, utilizate pentru favorizarea exporturilor dintre tarile in curs de dezvoltare, spre cele dezvoltate.

. Creditul consortial

Creditul consortial este un imprumut acordat de un grup de banci constituit intr-o grupare fara personalitate juridica, pe o perioada determinata, condusa de una dintre banci si denumita sindicat bancar pentru un anumit beneficiar.

In momentul acordarii unui astfel de credit se fixeaza o serie de elemente, unele facand obiectul negocierilor intre parti, altele sunt relativ standardizate si se refera la elemente legate de partea juridica si administrativa a montajului respectiv.

Dintre elementele care se negociaza sunt suma si moneda de sustinere. Acestea sunt influentate de nevoile beneficiarului. Un rol deosebit in stabilirea lor il au estimarile facute de lead manager asupra posibilitatilor pietei. Se tine cont de calitatea semnaturilor beneficiarului - bonitatea lui - frecventa acestuia pe piata.

O suma tipica este de 200 - 100 mil. $.

Eurocreditul este exprimat intr-un singur deviz; daca se acorda in transe, insa sunt acceptate mai multe devize.

Un alt element negociabil este scadenta eurocreditului si depinde de calitatea semnaturilor, de bonitatea si de lichiditatea pietei.

Rata dobanzii este constituita dintr-o dobanda de baza, flotanta, si o marja fixa numite spread. Dobanda flotanta este, de obicei, dobanda pietei pe termen scurt (LIBOR, PIBOR).

Alegerea ratei dobanzii depinde de obiectivele beneficiarului si de optiunea sindicatului bancar. Exista eurocredite cu o transa principala la o rata a dobanzii preferentiala, iar restul creditului acordat la LIBOR.

Marja este fixa sau fractionata pe diferite termene. De obicei, in cazul marjei fractionate, aceasta fiind mai ridicata in ultimii ani, valoarea nu poate fi foarte mare, deoarece imprumutul poate fi rambursat mai devreme si banca trebuie sa caute alt client.

Amplitudinea marjei depinde de 5 factori:

calitatea semnaturilor;

durata creditului;

lichiditatea generala a pietei;

impactul operatiei de imprumut asupra capitalizarii bancilor;

vointa bancilor de a creste sau a reduce volumul activitatii lor internationale.

Modalitatea de calcul a ratei dobanzii este prevazuta in detaliu in conventia de imprumut. Mandatarul bancilor este cel care determina rata dobanzii pe intreaga perioada a creditului. In ziua scadentei, mandatarul face o medie a dobanzii pe termen scurt la bancile de referinta si notifica prin telex pe beneficiar precum si celelalte banci din sindicatul bancar. Se calculeaza rata dobanzii dupa rata LIBOR anuntata la Reuters.

In cazul imposibilitatii stabilirii ratei dobanzii, partile ajung la o rata de inlocuire. Daca nici acum nu ajung la o solutie comuna, imprumuturile se anuleaza.

Consideratii de tragere a eurocreditului

Beneficiarul si mandatarul sindicatului negociaza perioada de tragere in functie de nevoile beneficiarului. Dureaza cateva luni, chiar si 24 de luni, de la semnarea conventiei de credit. La expirarea acestui termen, orice drept de tragere devine caduc. Bancile isi reduc participarea.

Conditiile de rambursare

Dupa perioada de gratie in care beneficiarul nu are nici o obligatie financiara fata de sindicat, urmeaza o perioada de rambursare efectiva. In cazul unei rambursari anticipate, beneficiarul nu plateste prima sau penalitati, dar trebuie sa trimita un aviz prealabil mandatarului sindicatului bancar si va face plata numai la sfarsitul unei perioade de dobanda.

Comisioanele

Beneficiarul unui credit trebuie sa achite 2, 3 sau 4 comisioane bancilor din sindicatul bancar:

comisionul de conducere (de directie) - suma forfetara achitata o singura data bancii lead manager si se plateste in momentul semnarii conventiei de credit;

comisionul de angajament - se plateste pe toata perioada cat dureaza tragerea, se plateste in momentul platii dobanzii si este un procent din partea netrasa a imprumutului. Remunereaza o stare de incertitudine ca intreaga suma va fi trasa. Acest comision il incita pe beneficiar sa utilizeze cat mai repede creditul si sa nu utilizeze facilitatea ca pe o simpla linie de credit;

comisionul de utilizare - a inceput sa se utilizeze la sfarsitul anilor `80 si se plateste pe partea trasa a facilitatii incepand cu momentul in care tragerea depaseste un anumit prag.

Piata eurocreditelor este piata unde se efectueaza o transformare bancara internationala.

Operatia de acordare a unui eurocredit face o transformare a scadentei si o transformare a ratei dobanzii si acopera astfel riscurile de lichiditate si riscul de rata. Astfel, va fi acordat un credit pe termen lung (transformarea scadentei) cu o dobanda pe termen scurt (transformarea dobanzii). Are loc de fapt o juxtapunere de credite.

Beneficiarul eurocreditului nu va fi in contact cu toate bancile care alcatuiesc sindicatul bancar, ci va negocia acordarea eurocreditului cu banca care si-a asumat rolul de lead manager sau chef de file (se va ocupa de montarea intregului aranjament pana in momentul semnarii conventiei de credit; odata semnata aceasta, beneficiarul va fi in contact exclusiv cu mandatarul bancilor - o banca agent cu rol de intermediar).

Etapele de montare ale unui eurocredit

Punerea la punct a unei facilitati in eurodolari, sub forma unui imprumut consortial, se deruleaza in 4 etape:

o   negocierea initiala;

o   formarea grupului de directie;

o   formarea consortiului;

o   angajarea fondurilor.

Negocierea initiala

Apelul la piata din partea beneficiarilor se realizeaza rareori in mod spontan. Aceasta situatie se intalneste numai in circumstante particulare. Este cazul, de exemplu, al unei intreprinderi foarte mari, care are proiecte noi de expansiune sau care trebuie sa faca fata unei tentative de preluare nedorita.

Negocierile initiale se incheie cu obtinerea unui mandat de catre o banca, aceasta urmand sa joace rolul de chef de file (sau aranjator) sau de catre un grup de banci, deja constituit intr-un grup de directie (sau co- aranjatori).

Obtinerea de catre o banca sau de catre un grup de banci a mandatului depinde de mai multe elemente:

fidelitatea pe care acesta a manifestat-o fata de cel ce a solicitat creditul;

capacitatea pe care a avut-o de a prezenta o propunere avand caracteristicile cele mai apropiate de cele dorite de catre cel care doreste sa ia banii cu imprumut. De fapt, daca multe elemente sunt negociabile (rata dobanzii, durata maxima, comisionul etc.), anumite elemente sunt cruciale pentru beneficiar;

capacitatea de inovare. In conditiile in care piata este matura, prezentand conditii relativ standard, capacitatea de inovare are un rol ridicat in satisfacerea exigentelor beneficiarilor. Acestia acorda mandatele grupurilor cu adevarat inovatoare.

Formarea grupului de directie

Grupul de directie se constituie in timpul negocierii. Mandatul poate fi acordat fie unei banci, fie unui grup de banci, fara ca acesta sa fie de la inceput stabilizat. Odata anuntata punerea la punct a facilitatii, anumite banci pot sa se alature grupului de directie, unele facand din aceasta o conditie a participarii lor la consortiu.

In ceea ce priveste formarea acestui grup de directie, exista cateva practici:

accesul la grupul de directie este relativ limitat la un numar redus de banci. Numai bancile bine implantate pe piata si foarte solide, pot ajunge la acest statut intr-un sindicat bancar. Acest lucru se explica, in parte, prin responsabilitatile care ii revin grupului de directie; in principal, este vorba de indeplinirea functiei de garantie. In caz de esec al actiunii de sindicalizare, grupul trebuie sa isi asume ansamblul imprumutului.

adesea, intr-un sindicat de directie sunt reprezentate banci de nationalitati diferite. Aceasta diversitate geografica constituie un element apreciat de catre beneficiari si, de multe ori, faciliteaza sindicalizarea. Compozitia grupului de directie reflecta obiectivele acestei sindicalizari.

se constata adesea ca, daca este posibil, grupul de directie include cel putin o institutie bancara de aceeasi nationalitate ce aceea a beneficiarului.

Sindicalizarea propriu - zisa

Odata mandatul obtinut, cautarea partenerilor se face in cadrul sindicalizarii propriu - zise. Responsabilitatea acestei operatiuni este delegata de catre grupul de directie al unei singure banci, care va fi cea care va indeplini rolul de agent.

Responsabilul de formarea consortiului lanseaza o serie de telexuri, care sunt invitatii de participare la eurocredit. Continutul telexurilor este uniform, relativ standard, rezumand termenii si conditiile propuse beneficiarului. Telexurile precizeaza, de asemenea, cum sunt repartizate comisioanele, in functie de locul in consortiu si de valoarea participarii.

Arta responsabilului cu formarea consortiului consta in selectionarea, dintre toate bancile existente in comunitatea financiara internationala a acelora carora le va trimite telexuri. Acest lucru presupune o cunoastere profunda a pietei, a dobanzilor percepute, a eventualilor parteneri.

La cateva zile dupa trimiterea telexurilor, responsabilul cu formarea sindicatului are raspunsurile de la bancile invitate. In functie de reactiile la aceasta prima serie de telexuri, el este in masura sa stie daca termenii si conditiile facilitatii sunt bine primite de catre piata.

Rareori consortiul se completeaza dupa aceasta prima etapa. De fapt, responsabilul de sindicalizarea creditului limiteaza numarul primelor sale invitatii. Aceasta deoarece el doreste sa fie sigur ca va putea satisface toate bancile care-si manifesta interesul. Ulterior, el va trimite mai multe invitatii si, treptat, el va aborda parteneri din ce in ce mai putin cunoscuti. Procesul insa se va opri rapid, deoarece o sindicalizare prelungita intarzie remiterea fondurilor catre beneficiar.

Daca formarea consortiului nu se realizeaza asa cum s-a prevazut, bancile din grupul de directie vor fi obligate sa preia o parte importanta din credit.

Invers, daca facilitatea este bine primita de catre piata, exista posibilitatea pentru mandatar sa propuna beneficiarului cresterea volumului creditului.

De retinut este faptul ca o facilitate nu este niciodata, in totalitate, sindicalizata si ca grupul de directie pastreaza, intotdeauna, o participare. Este vorba de o garantie pentru beneficiar si pentru bancile care accepta propunerea.

In momentul in care grupul de directie considera ca obiectivele sindicalizarii au fost atinse, si ca, in mod rezonabil, nu se mai poate prelungi perioada de cautare a bancilor participante, bancile responsabile de sindicalizare procedeaza la stabilizarea consortiului, confirmand volumul participarii sale fiecarei banci care a raspuns pozitiv la invitatie.

Semnarea si angajarea fondurilor

Dupa formarea consortiului si repartizarea partilor intre bancile participante, elementele principale sunt fixate. In final, se poate proceda la ceremonia de semnare. Beneficiarul poate deci, din acest moment, sa inceapa tragerea asupra facilitatii.

Dupa semnatura, la cateva saptamani, va aparea in presa financiara "piatra funerara" (tombestone) a eurocreditului. Aceasta reprezinta o pagina publicitara unde sunt mentionate numele tuturor bancilor care participa la facilitate. Ele sunt grupate in functie de statutul lor. Grosimea literelor utilizate in "piatra funerara" reprezinta o indicatie a rolului fiecarei banci in cadrul facilitatii. Compunerea acestei pagini publicitare este o operatie delicata, deoarece trebuie menajate susceptibilitatile si respectate prioritatile.

In interiorul unui sindicat bancar, toate bancile primesc aceeasi rata a dobanzii, indiferent de statutul lor si de participarea lor finala la facilitate. Insa, repartizarea comisionului de directie depinde foarte mult de rolul efectiv jucat de catre fiecare banca si de nivelul participarii sale. Comisionul de directie este platit la semnare catre banca ce joaca rolul de lead manager care, apoi, cedeaza o parte din el celorlalte banci care fac parte din grupul de directie. Repartizarea comisionului are un impact deloc neglijabil asupra facilitatii. De fapt, orice banca raspunde pozitiv sau negativ la telexul de invitatie, in functie si de procentajul din comisionul de directie pe care-l va primi.

In general, comisionul de directie este divizat in interiorul unui sindicat, in functie de schema urmatoare:

a)           lead manager-ul care formeaza grupul, avand mandat pentru acest lucru, efectueaza negocierile preliminare si prepara documentatia. De aceea el primeste, chiar de la inceput, ceea ce se numeste un "praecipium", adica un anumit procentaj reflectand responsabilitatile sale particulare;

b)          cand grupul de directie obtine mandatul de la beneficiar, el nu este inca sigur de succesul sindicalizarii imprumutului. De aceea, fiecare dintre bancile membre ale grupului de directie, se angajeaza sa garanteze o anumita parte din suma imprumutata. Acest angajament initial plaseaza bancile intr-o pozitie specifica si ele sunt remunerate printr-un comision de garantare asupra angajamentului initial (underwriting fee);

c)           dupa sindicalizare, toate bancile implicate (aranjor, co-aranjori, participanti) primesc un comision de participare. De obicei, rata acestui comision creste proportional cu nivelul participarii. Daca suma praecipium-ului, a comisioanelor de garantie asupra angajamentului initial si a comisioanelor de participare este inferioara comisionului de directie totala, ramane un "pool rezidual", care este, in general, repartizat intre chef de file si co-chef de file.

In concluzie, partea din comision acordata fiecarei banci implicate, nu este aceeasi. Ca atare, impactul comisionului asupra marjei efective va fi sensibil diferit pentru banca ce joaca rolul de chef de file, fata de cele ce sunt co-chef de file sau simple participante la consortiu.

Noile tendinte in sindicalizare

Procesul descris anterior pentru sindicalizarea eurocreditelor, poate fi calificat ca un proces clasic de formare a consortiului. El este inca utilizat. Insa, paralel, a aparut, mai ales pentru credite bancare de talie mijlocie, o alta practica in sindicalizare. Ea este caracterizata printr-o abordare in doi timpi. In primul rand, un grup de banci importante, aranjatorii si co-aranjatorii, preiau in sarcina ansamblul facilitatii; acest grup de banci ("clubul") va sindicaliza creditul prin intermediul unei sub - participari. Prin sub-participare, un aranjor cedeaza o parte din creanta sa (efectiva sau potentiala) catre o alta banca, care isi va asuma obligatiile respective si va beneficia de drepturi asociate la credit. Pentru ca acest proces, de sub - participare, sa poata fi realizat, este necesar sa existe un acord prealabil din partea beneficiarului. Noul proces de sindicalizare implica, deci, o preluare ferma de catre aranjori si co-aranjori si o sub - participare, care se substituie cautarii, a priori, de parteneri de catre acel membru al grupului de directie, care are in sarcina sindicalizarea. Acest nou procedeu prezinta 3 avantaje:

mai intai, permite beneficiarului sa-si mobilizeze rapid fondurile pentru nevoile sale, fara a fi nevoit sa astepte pana la sfarsitul sindicalizarii, ca in cazul modelului clasic;

repartizarea creditului se poate face de maniera mai eficienta, deoarece toti aranjorii si co-aranjorii au posibilitatea de a vinde sub - participari;

bancile care iau in sarcina sub - participarile, detin creante usor transferabile.

Inconvenientele acestui procedeu:

beneficiarul nu cunoaste, in momentul acordarii facilitatii, care sunt bancile care, in definitiv, il vor imprumuta. Aceasta, deoarece participarile sunt mobile;

bancile care preiau sub - participarile nu sunt in masura sa aprecieze daca aranjorii pastreaza sau nu, in registrele lor, un procentaj semnificativ din facilitate.

Emisiunea de euroobligatiuni si noile tendinte pe piata euroobligatara

Emisiunea de euroobligatiuni reprezinta o metoda de finantare pe termen lung prin care beneficiarul obtine de pe piata de capital valoarea unui imprumut prin montarea unei emisiuni de eurobligatiuni de catre un sindicat bancar.

Euroobligatiunea reprezinta un titlu de credit exprimat intr-o alta deviza decat cea a tarii emitentului si plasata pe o alta piata decat cea a beneficiarului imprumutului.

Tehnica traditionala utilizata in emisiunea de euroobligatiuni

Sindicatul bancar care realizeaza emisiunea de euroobligatiuni are trei functiuni :

Organizare generala si coordonare a emisiunii de euroobligatiuni;

Garantare sau preluare ferma;

Plasare propriu-zisa a titlurilor.

In cadrul sindicatului bancar unele banci participante pot avea doua functii iar altele numai o singura functie.

Sindicatul bancar este constituit din trei grupuri si anume :

grupul de directie;

grupul de garantare;

grupul de plasare.

Grupul de directie este reprezentat de lead manager sau chef de file si de co-lead manageri sau co-chef de file. Acest grup are urmatoarele responsabilitati :

trebuie sa coordoneze activitatea tuturor participantilor si sa asigure buna desfasurare a emisiunii de euroobligatiuni;

trebuie sa participe la toate etapele montarii emisiunii;

are rol determinant in formarea sindicatului si a celorlalte grupuri;

Lead managerul si ajutoarele sale trebuie de asemenea sa subscrie o parte insemnata din valoarea emisiunii de euroobligatiuni si trebuie sa fie format din banci de mare anvergura.

Grupul de garantare

Tehnica de preluare ferma constrange grupul de directie sa formeze un sindicat de garantare. Acest sindicat are rolul de a garanta emitentului fondurile, indiferent cum va fi primita aceasta emisiune pe piata.

Riscurile asumate de cei care preiau ferm imprumutul sunt destul de ridicate si cresc atunci cand emitentul nu este prea cunoscut pe piata.

Membrii grupului de directie fac parte din grupul de garantare si isi asuma cel putin 40% din fonduri. Daca emisiunea nu a fost integral plasata ei cumpara titlurile proportional cu angajamentele asumate de fiecare dintre bancile participante la grupul de garantare.

Numarul celor care preiau ferm imprumutul variaza in raport cu talia emisiunii si cu gradul de dispersie geografica dorit pentru plasare.

Grupul de plasament (selling group)

Institutiile care fac parte din acest grup sunt selectionate pe baza capacitatii lor de a gasi rapid investitori. Aceste banci nu isi asuma nici un procent din valoarea emisiunii si sunt platite pe baza de comision. De asemenea, aceste banci nu preiau riscul la modul propriu ci exista doar un angajament de a vinde o anumita parte din emisiune.

Bancile urmaresc sa respecte insa procentul pentru care s-au angajat deoarece daca nu isi dovedesc capacitatea efectiva de a plasa o parte din valoarea emisiunii respective nu vor mai fi agreate la participarea in alte sindicate bancare pe piata.

In general bancile din cadrul grupului de plasament se angajeaza la vanzarea a 0,5% din valoarea emisiunii de euroobligatiuni.

In ceea ce priveste remunerarea sindicatului bancar exista trei tipuri de comisioane care se distribuie membrilor acestuia si anume:

comisionul de directie - manager fee - care remunereaza bancile din grupul de directie;

comisionul de garantare care remunereaza bancile din cadrul grupului de garantare -underwriting fee;

comisionul de plasare care remunereaza bancile din grupul de plasare - selling fee;

Modul traditional de realizare a unei emisiuni de euroobligatiuni presupune parcurgerea a 6 etape si anume :

1. Negocierea preliminara si pregatirea emisiunii

Un proiect de finantare internationala incepe cu o perioada de negocieri in vederea realizarii unei emisiuni de euroobligatiuni.

In aceasta faza se discuta cu banca investita cu rolul de lead manager detaliile facilitatii : valoarea emisiunii, dobanda perceputa, perioada de acordare a imprumutului, pretul emisiunii.

Banca lead manager propune emitentului in scris diferite formule de finantare pe diferite segmente de piata. Propunerile sunt valabile o perioada scurta de timp.

Dupa ce alege varianta care raspunde cel mai bine nevoilor sale, emitentul incredinteaza mandatul bancii lead manager.

2. Preplasarea

In cadrul acestei etape, banca lead manager cauta parteneri pentru constituirea sindicatului bancar .

O sub-etapa a acestei etape o reprezinta lansarea - announcement day- In cadrul acesteia lead managerul lanseaza invitatii celorlalte banci. Se trece la alegerea institutiilor agreate sa faca parte din sindicatul bancar si se propun unor pozitii in cadrul sindicatului in functie de capacitatea bancilor respective de a garanta o parte a emisiunii, de a plasa titluri, de pozitia lor geografica.

In ziua lansarii, lead managerul face sa parvina participantilor un prospect provizoriu de emisiune in care sunt descrise in detaliu toate conditiile .Acest prospect este pregatit de catre lead manager si emitent. Pentru a scurta timpul de realizare a emisiunii, lead managerul trimite bancilor alese diferite alte modele care reglementeaza si raporturile dintre emitent si grupul de directie si dintre grupul de directie si cel de garantare.

A doua sub-etapa preplasarea propriu-zisa- dureaza aproximativ 2 saptamani( in modelele mai noi aceasta etapa urmeaza a fi scurtata datorita efectelor negative asupra conditiilor finale ale emisiunii).

Aceasta sub-etapa este foarte importanta deoarece de rezultatul obtinut depind conditiile finale ale emisiunii.

Institutiile participante la sindicat sunt invitate sa sondeze piata si incearca sa determine receptivitatea acesteia fata de emisiune. Ele incearca sa evalueze corect modul in care emisiunea va fi primita de piata si sa determine conditii de emisiune cat mai realiste.

3. Fixarea conditiilor finale

Aceasta etapa dureaza maxim o zi.

In functie de rezultatul preplasarii se fixeaza conditiile finale:

valoarea emisiunii( in functie de ceea ce arata piata);

rata cuponului ( daca piata arata reticenta fata de emisiune cuponul va fi mai ridicat iar daca piata are o reactie favorabila atunci cuponul va avea o valoare mai scazuta);

pretul emisiunii,

In functie de ceea ce se constata in perioada de preplasare se va urmari obtinerea unui randament cat mai mare.

Odata determinate conditiile finale se semneaza acordul de imprumut si acordul de garantare.

4. Repartizarea titlurilor - offering day

Lead managerul face repartizarea titlurilor. Bancile participante sunt informate in scris de catre lead manager asupra numarului de titluri si aceste oferte nu sunt negociabile. Adesea cererile initiale sunt reduse, si fiecare banca implicata primeste un procent care ramane definitiv.

5. Plasarea propriu-zisa

Grupul de plasare procedeaza in urmatoarele doua saptamani la plasarea titlurilor.

Lead managerul trebuie sa vegheze asupra modului cum se tranzactioneaza titlurile pentru a putea interveni in sustinerea lor. In aceasta perioada trebuie sa evite fluctuatiile intre pretul emisiunii si pretul de tranzactionare.

O sub-etapa o reprezinta deschiderea pietei secundare de catre grupul de directie.

Cursul euroobligatiunilor se exprima prin doua valori :

cursul bid la care se cumpara euroobligatiunile de catre cei care fac piata;

cursul ask la care se vand euroobligatiunile.

Odata cu deschiderea pietei secundare pot aparea doua fenomene:

unul negativ, atunci cand nu exista cerere. Daca nu exista cumparatori, grupul de directie trebuie sa le cumpere la pretul la care le-a declarat( pentru a scoate de pe piata surplusul si a mentine astfel pretul);

unul pozitiv, cand interesul pentru obligatiuni este foarte mare si in aceste conditii se imprima o tendinta de crestere a cursului (arata ca volumul emisiunii putea fi mai mare).

6. Inchiderea emisiunii

In aceasta etapa emitentul primeste valoarea neta a emisiunii, iar titlurile sunt emise si transferate investitorilor.

La sfarsitul unei emisiuni de euroobligatiuni apare in presa piatra tombala, un anunt publicitar care prezinta in ordine ierarhica descrescatoare emitentul, lead managerul, grupul de directie, grupul de garantare, grupul de plasament.

Aceasta modalitate traditionala de plasare a euroobligatiunilor are cateva inconveniente :

1. lungimea perioadei de preplasare - deoarece aceasta modalitate de realizare a unei emisiuni de euroobligatiuni a fost conceputa pentru o conjunctura stabila a pietei.

In perioada preplasarii piata poate arata conditii foarte diferite de cele initiale si de aceea conditii finale vor fi altele decat cele negociate initial cu emitentul - acest fapt afectand insa negativ imaginea lead managerului

Pe de alta parte aceasta etapa prelungeste incertitudinea sumei pe care o va obtine emitentul in urma realizarii emisiunii.

2. existenta unei potentiale emisiuni de euroobligatiuni si a unor posibile comisioane pe care fiecare din membrii sindicatului bancar le poate obtine creeaza intre acestia potentiale tensiuni privind remunerarea diferentiata.

3. pentru a castiga increderea lead managerului, unele banci au tendinta de a supralicita partea lor, ceea ce va reduce rentabilitatea emisiunii deoarece pe piata titlurile se vor vinde la un curs mai mic, iar partea nevanduta din emisiune va trebui preluata de catre sindicatul de garantare.

4. aparitia pietei gri - este o prepiata care apare in perioada de preplasare. Daca lead managerul fixeaza un pret prea ridicat sau un comision redus, apar case specializate care vor cumpara titlurile si le vor vinde cu scont, facand astfel titlurile greu de plasat pentru ca din start ele se vor vinde la un pret mai redus.

Aceasta piata gri este totusi utila deoarece joaca un rol regulator facand mult mai complicata tendinta de a oferi conditii prea avantajoase.

Noile tendinte in emisiunea de euroobligatiuni

Segmentarea pe baza geografica a pietei financiare

Pentru a obtine o emisiune mai avantajoasa a aparut pe piata tendinta de segmentare geografica a sindicatului bancar prin alegerea de co lead manageri din diferite zone geografice, dand astfel posibilitatea emitentului de a cunoaste mai bine piata.

Tehnica de bought-deal

Consta intr-o miscare pe care o face lead managerul. Dupa ce obtine mandatul de la emitent (dupa stabilirea termenilor generali), fixeaza o data de lansare eventuala. Daca respectivele conditii sunt considerate favorabile, lead managerul face o propunere ferma emitentului pentru ansamblul imprumutului. Emitentul nu va dispune decat de cateva ore pentru a lua o decizie. Daca aceste conditii convin emisiunea este lansata si sindicatul de directie cumpara ansamblul emisiunii urmand sa o plaseze in timp.

Avantajele acestei metode :

bancile pun in aplicare mult mai rapid emisiunea;

emitentul scapa de stresul incertitudinii pretului si va intra foarte rapid in posesia imprumutului respectiv.

Tehnica fixed price reoffering

Aceasta metoda urmareste sa atenueze tensiunile potentiale.

In cadrul acestei metode toti participantii se angajeaza sa nu acorde nici un fel de concesii de pret atat timp cat sindicatul de emisiune nu s-a dizolvat.

Nu s-a reusit totusi o eliminare definitiva a tensiunilor, deoarece investitorii asteapta pana la dizolvarea sindicatului pentru a cumpara titlurile, sperand sa obtina un pret mai bun decat pe piata primara

Emisiunea globala

Este acea metoda de realizarea a unei emisiuni de euroobligatiuni in care emitentul va emite euroobligatiuni simultan pe mai multe segmente de piata.

Aceste tipuri de emisiuni sunt de talie foarte mare, accesibile bancilor foarte puternice.

Prin acest tip de emisiune se pot pune in practica programe de finantare si refinantare mult mai ample si titlurile au credibilitate mai mare.

BALANTA DE PLATI EXTERNE (BPA)

Balanta de plati externe reprezinta o declaratie statistica pentru o perioada de timp data, ce rezuma in mod sistematic tranzactiile economice ale unei tari cu restul lumii. Balanta de plati serveste ca instrument de analiza a nivelului de dezvoltare a unei tari si a studierii economice a acesteia. Evolutia balantei de plati este intr-o legatura stransa cu evolutia economica a tarii in cauza si reflecta, pentru un anumit interval de timp, nivelul si modul in care tara respectiva este angrenata in circuitul economic mondial. Balanta de plati si moneda nationala se afla intr-o conexiune cu dublu sens: pe de o parte, cursul valutar al monedei nationale influenteaza preturile si, pe cale de consecinta, marirea sau micsorarea profitului la tranzactiile internationale, iar, pe de alta parte, balanta de plati, daca este intr-o pozitia activa sau pasiva influenteaza cursul valutar al monedei proprii.

De asemenea, pe piata financiar-valutara internationala, calitatea balantei de plati a unei tari constituie un criteriu important in acordarea de credite si in stabilirea conditiilor acestora.

Pozitia unei economii nationale in raporturile ei cu restul lumii este reflectata in doua documente: balanta de plati si balanta creantelor si angajamentelor externe.

Balanta de plati opereaza cu informatie de flux si nu de stoc (cu solduri), ceea ce inseamna ca urmareste evenimente economice care au loc pe parcursul unei perioade de referinta materializate in tranzactii internationale cu activele si pasivele externe ale unei economii.

Tranzactiile, in marea lor majoritate desfasurate intre rezidenti si nerezidenti, se refera la fluxurile economice care reflecta crearea, transformarea, schimbul, transferul sau strangerea unei valori economice si care presupune schimbarea de proprietate asupra bunurilor sau a drepturilor financiare, prestarea de servicii sau disponibilizarea de forta de munca si capital.

Conventia de baza aplicata la construirea balantei de plati o reprezinta inregistrarea informatiilor conform principiului dublei intrari.

In baza conventiilor stabilite, tara ce intocmeste balanta de plati inregistreaza ca intrari pe credit:

resurse reale indicand exporturi de marfuri si servicii, incasari din venituri aferente factorilor de productie;

pozitii financiare reprezentand reduceri ale activelor externe sau cresteri ale pasivelor externe din economie.

Se inregistreaza ca intrari pe debit:

resurse reale indicand importuri de bunuri si servicii precum si plati din venituri aferente factorilor de productie;

pozitii financiare reprezentand cresteri ale activelor externe si reduceri ale pasivelor externe ale economiei.

Elaborarea balantei de plati se bazeaza pe un set de reguli care definesc agentii, natura tranzactiilor si modalitatea de inregistrare a acestora. Balanta de plati cuprinde tranzactiile dintre rezidenti si nerezidenti. Distinctia dintre cele doua categorii de agenti consta in centrul principal de interes sau de activitate.

Centrul de interes economic al unei persoane fizice sau juridice se afla intr-o tara atunci cand aceasta are amplasamente (sediu, loc de fabricatie etc.) in teritoriul economic al tarii respective, unde sau de unde s-a angajat sau intentioneaza sa se angajeze in activitati sau tranzactii economice, pe o perioada de timp nedefinita sau definita, dar nu mai scurta de un an.

Rezidenta este un alt concept important in construirea balantei de plati. Rezidentii unei economii sunt:

gospodarii si indivizi ce isi creeaza o gospodarie;

corporatii si cvasi-corporatii sau intreprinderi;

institutii non-profit;

guvernul acelei economii;

administratia publica locala;

toti cei care au centrul de interes economic in teritoriul economic al acelei tari.

Pe de alta parte, in categoria rezidentelor sunt incluse: persoanele fizice si juridice straine care fiinteaza in afara teritoriului national romanesc, dar si romanii care si-au mutat centrul de activitate in strainatate, filialele si sucursalele intreprinderilor romanesti stabilite in strainatate, precum si oamenii de afaceri, turistii, diplomatii straini aflati temporar in Romania.

Teritoriul economic al unei tari, o alta notiune cu care se opereaza in elaborarea balantei de plati, reprezinta teritoriul geografic administrat de guvernul unei tari, in cadrul caruia persoanele, bunurile si capitalul circula liber. In conformitate cu manualul balantei de plati, teritoriul economic al unei tari include: spatiul aerian; apele teritoriale; zonele libere; depozitele sau fabricile administrate de intreprinderi aflate sub control vamal.

Evaluarea tranzactiei se face la pretul pietei, pret care este definit, conform metodologiei Fondului Monetar International, ca fiind suma de bani pe care un potential cumparator o plateste pentru a achizitiona ceva de la un potential vanzator, in conditiile in care ambii sunt parti independente si considerentele care stau la baza tranzactiei sunt strict comerciale.

Momentul inregistrarii tranzactiei este, conform metodologiei Fondului Monetar International, momentul in care are loc transferul de proprietate.

Balanta de plati nu utilizeaza notiunea de "plati" in acceptiune generala, ci in aceea de tranzactie, deoarece o parte din tranzactiile internationale ce fac obiectul balantei de plati pot sa nu implice plati in bani, iar o alta parte nu implica plati (transferurile fara echivalent).

Tipurile de tranzactii se pot grupa astfel:

schimburi: sunt cele mai numeroase si mai importante tranzactii, in care un partener furnizeaza o valoare economica unui partener din alta tara, primind in schimb o valoare echivalenta;

transferuri: acele tranzactii in care un partener, pentru o valoare economica furnizata unui alt partener, nu primeste in schimb o valoare echivalenta;

migratii: apar atunci cand resedintele unor persoane se muta dintr-o economie in alta, cu influente importante asupra rezidentei activelor si pasivelor respectivelor persoane;

tranzactiile estimate: exista situatii cand tranzactiile pot fi estimate si inregistrate in conturile balantei de plati desi nu au la baza fluxuri reale.

Structura balantei de plati externe

Desi nu exista un model unanim acceptat de catre toate tarile in ceea ce priveste structura balantei de plati, in esenta ea poate fi totusi rezumata in urmatoarea structura bipartita pe conturi:

I.   Contul curent sau balanta de plati externe curente;

II. Contul de capital si financiar sau balanta miscarilor de capital.

I.   Contul curent sau balanta de plati externe curente cuprinde trei capitole diferite:

A. Bunuri si servicii, capitol care include:

balanta comerciala, respectiv importul si exportul de bunuri corporale. Ambele fluxuri de marfuri sunt evaluate la frontiera vamala a tarii exportatoare, respectiv in preturi FOB si se refera, in principiu, la toate bunurile mobile pentru care schimbul de proprietate se face intre rezidenti si nerezidenti;

balanta serviciilor - incasari si plati generate de comertul international cu servicii.

B. Venituri. Aceasta pozitie, numita si balanta veniturilor, cuprinde in principal veniturile din investitii (directe si de portofoliu), venituri acumulate de un investitor din detinerea de active financiare, cum sunt: depozitele bancare, imprumuturile acordate, obligatiunile, efectele de comert, participatiile la capitalul unei intreprinderi sau creantele unei societati - mama asupra sucursalei deschise intr-o alta tara.

C. Transferurile curente cuprind intrarile si iesirile de resurse reale si financiare fara compensare din partea beneficiarului. Aceste transferuri se impart in transferurile guvernului, transferurile private, alte transferuri intre entitati neguvernamentale rezidente si entitati neguvernamentale nerezidente.

II. Contul de capital financiar sau balanta miscarilor de capital se imparte in doua categorii principale de tranzactii:

A.          Contul de capital. Acesta cuprinde toate operatiunile de incasari sau plati in vederea transferului international al capitalului, precum achizitionarea sau vanzarea de active (nefinanciare) care nu sunt rezultatul activitatii umane (exemplu: pamantul sau bogatiile subsolului) si active intangibile (brevete, drepturi de autor, marci, inchirieri sau alte contracte transferabile etc.) tranzactionate intre rezidenti si nerezidenti.

B.           Contul financiar. Acesta include toate tranzactiile determinate de schimbarea proprietatii activelor financiare straine, inclusiv crearea sau lichidarea de creante fata de restul lumii in cadrul activelor si pasivelor financiare ale unei economii. Fluxurile cuprinse in contul financiar sunt impartite din punct de vedere functional in patru tipuri de tranzactii: investitii directe, investitii de portofoliu, alte investitii si active de rezerva.

Investitiile directe presupun un plasament financiar al unui rezident in scopul de a influenta luarea deciziilor. Limita inferioara pe care trebuie sa o atinga un asemenea plasament pentru a putea fi inclus in categoria investitiilor directe este de 10% din actiunile sau activele intreprinderii vizate. Acest flux financiar cuprinde atat plasamentele initiale, cat si castigurile reinvestite. Investitia directa se inregistreaza in balanta de plati externe pe baza sensului investitiei, si anume investitii directe ale rezidentilor in strainatate si respectiv investitii directe ale nerezidentilor in economia raportoare.

Investitiile de portofoliu cuprind tranzactii cu actiuni, alte titluri financiare si derivate financiare - cu exceptia cazului in care aceste tranzactii se refera la investitii directe sau active de rezerva. Investitiile de portofoliu se refera atat la instrumente pe termen scurt, cat si la cele pe termen lung. Elementul fundamental al investitiilor clasificate ca investitii de portofoliu este acela ca sunt negociate sau negociabile.

Tranzactiile privind investitiile de portofoliu sunt grupate pe tipuri de instrumente. Componentele standard ale balantei de plati includ patru tipuri de instrumente, si anume: actiuni, obligatiuni si bilete, instrumente ale pietei monetare si derivate financiare.

Alte investitii se refera la credite comerciale, imprumuturile de la FMI, precum si folosirea creditelor obtinute de la FMI, depozitele bancare etc.

Activele de rezerva reprezinta instrumente financiare aflate la dispozitia autoritatilor centrale pentru a finanta, absorbi sau ajusta dezechilibrele financiare. In cadrul balantei de plati externe activele de rezerva sunt urmatoarele: aur monetar, Drepturi Speciale de Tragere (DST), pozitia de rezerva a FMI, disponibilitati in valuta si alte creante ale autoritatilor asupra rezidentilor. Principala functie a activelor de rezerva este de a asigura lichiditatea necesara in vederea ajustarii debitelor de plati intre o tara si restul lumii, precum si mentinerea cursului de schimb la nivelul dorit sau exercitarea altor influente.

Soldul balantei reflecta relatia in care se gasesc cele doua conturi principale ale balantei de plati externe (contul curent si cel de capital) din punct de vedere al intrarilor si iesirilor generate de tranzactiile internationale. Intrucat balanta globala a unei tari nu poate fi dezechilibrata, soldul exprima influenta tranzactiilor efectuate de o economie cu restul lumii asupra rezervelor internationale nete ale tarii.