PROBLEMATICA DUBLEI IMPOZITARI A DIVIDENDELOR

ADMINISTRATIE PUBLICA

PROBLEMATICA DUBLEI IMPOZITARI A DIVIDENDELOR

In majoritatea statelor industrializate precum SUA, Canada, Marea Britanie, Germania si Franta, precum si in Romania, beneficiile societatilor au fost sau inca mai sunt si la ora actuala supuse la un sistem de impozitare multiplu despre care se admite in mod frecvent ca el apasa asupra actionarilor considerati ca singurii responsabili de activitatile de productie.

Aceste beneficii sunt mai intai impozitate la nivelul societatii care le realizeaza in numele proprietarilor sai, rata de impozitare variind in functie de tarile avute in vedere si in functie de afectarea beneficiilor. Apoi aceste beneficii sunt de asemenea impozitate la nivelul individului care le primeste sub forma dividendelor distribuite. Intr-adevar aceste dividende imbinate cu alte venituri ale actionarului, vor fi atunci supuse la un impozit global (asa cum este cazul tarilor cu economie dezvoltata), rata de impozitare a transei superioare de venit sau rata marginala de impozitare, variind dupa baremele nationale. In fine, se intalneste si situatia in care plusvalorile pe termen lung care apar ca urmare a retinerii de catre societate a totalitatii sau numai a unei parti din beneficiile sale nete sunt in egala masura supuse la o impozitare specifica. Intr-adevar aceasta impozitare este adesea stabilita intr-un mod preferential, fie ca ea cunoaste un "efect de amanare" deoarece nu are loc decat in momentul realizarii acestor plusvalori, fie ca face obiectul unui "efect de excludere" deoarece o fractie mai mult sau mai putin importanta a acestor castiguri scapa de la impozitare, fie, in fine, ca sa fie supusa la un "efect de transfer" deoarece plusvalorile ce se obtin ca urmare a detinerii de valori mobiliare nerealizate nu sunt impozitate decat atunci cand aceste valori sunt transmise prin succesiune. Este vorba in acest din urma caz de avantajele fiscale de orice fel, altele decat beneficiile puse in rezerva de alte societati si care urmeaza sa fie impozitate la o rata inferioara celei aplicate altor venituri ale actionarilor. Se poate totusi remarca faptul ca inconvenientul unui asemenea procedeu nu se refera la redublarea impozitarii, ci la faptul ca beneficiile societatilor pot fi in final impozitate la iesirea acestor prelevari succesive cu o rata diferita de rata marginala care se aplica la ansamblul altor venituri ale actionarului, crand astfel o sursa de inechitate. Intr-adevar accentul pus pe existenta unei impozitari relative a beneficiilor unei societati poate deturna atentia unei surse importante de inechitate. Aceasta poate tine, de exemplu de faptul ca actionarii al caror ansamblu de venituri nu este atins prin minimul neimpozabil sa fie totusi constransi de a suporta o impozitare fie chiar unica la concurenta impozitului pe beneficiile societatiilor, a carei taxa de asemenea se poate dovedi a fi deosebit de ridicata.

Aceasta dubla impozitare se poate suprima prin numeroase cai de eliminare totale sau partiale. Se poate considera, mai intai, impozitul asupra beneficiilor societatilor ca un acont platit de catre actionar in contul impozitarii sale personale asupra venitului, acont a carei imputare va putea fi efectuata in momnetul calculului impozitului datorat pentru partea beneficiilor care i-a fost distribuita. O distrinctie trebuie totusi facuta aici dupa cum acest mecanism de credit legat astfel de distribuirea de dividende nu corespunde decat in parte sau in totalitate impozitului platit de catre societate. Astfel se va putea vorbi fie de o degrevare partiala asupra dividendului, fie de o degrevare totala. Conform acestei metode beneficiile nedistribuite continua sa fie tratate pe plan fiscal intr-un mod total independent de propia situatie. A doua metoda consta in a permite societatilor de a aplica rate diferite de impozitare beneficiilor lor dupa cum acestea vor fi distribuite sau puse in rezerva si care nu este decat o varianta a metodei precedente. Insa, micsorarea fiscala intervine aici in sfera impozitului pe beneficiile societatilor si nu in cea a impozitului pe venit ca in cazul precedent, ceea ce nu se poate fara a modifica printre altele si comportamentele psihologice ale conducatorilor de societati. Prin urmare in aceasta ipoteza diminuarea sarcinii fiscale nu este operata chiar din momentul distribuirii dividendelor. Se poate deci constata ca solutiile vizate nu corecteaza efectele dublei impozitari a beneficiilor decat pana la concurenta unei parti distribuite de acestea prin societati. Intr-adevar daca se presupune ca beneficiile nedistribuite care au suportat deja impozitul pe beneficiile societatilor sunt imediat supuse la un impozit mult mai lejer care "loveste" plusvalorile pe termen lung din capital si se masoara cu usurinta avantajul fiscal pe care-l obtin detinatorii acestor capitaluri acumulate si slab impozitate in privinta ratelor de impozitare sunt cu atat mai ridicate cu cat acesti contribuabili apartin unor transe superioare de venituri.

S-a incercat sa se mearga mai departe pe planul principilor, pe linia unei complete unificari a celor doua niveluri de impozitare a beneficiilor: intreprindere si individ. Pentru a obtine aceasta este suficient de a impozita la un singur stadiu individual beneficiile societatiilor decat ca acestea sa fie distribuite sau puse in rezerva. In aceasta situatie se vorbeste de integrare fiscala partiala sau totala intelegandu-se in primul caz ca este o fractiune mai mult sau mai putin ridicata a beneficiului societatii care se gaseste exclusiv supusa la impozitul asupra venitului actionarilor, aceasta fiind "transferata" partii de capital detinute de fiecare dintre ei, in timp ce in al doilea caz apare totalitatea beneficiului realizat care este astfel impozitat in acest fel. Cu toate ca nici una dintre aceste doua modalitati de impozitare nu au fost aplicate pentru diverse motive de ordin administrativ, a doua a facut obiectul unor numeroase studii si propuneri ale puterilor publice, precum si din partea teoreticienilor fiscalitatii.

Integrarea fiscala totala determina ca societatea a carei existenta legala este mentionata sa fie redusa la a nu fi decat o cale de trecere prin care tranziteaza fluxul de bogatie destinat actionarului. In primul rand acest mecanism permite satisfacerea principiilor de echitate, deoarece beneficiul societatilor fie distribuit fie pus in rezerva este impozitat cu aceeasi rata ca si alte venituri ale actionarului, stiut fiind faptul ca rata marginala de impozitare este determinata prin suma globala a veniturilor de care el dispune. Pe de alta parte, retragand la rate efective de impozitare a beneficiilor orice influenta asupra ratelor de distribuire practicate de societati sau asupra modalitatilor de finantare retinute cu ocazia evolutiei raportului capital social/indatorare, sistemul de integrare fiscala asigura neutraliatea procesului de impozitare in luarea deciziilor financiare de catre conducatorii societatilor. In fine, in masura in care ea trateaza pe plan fiscal venitul societatilor ca orice alt venit din capital, integrarea elimina distorsiunile in afectarea factorilor de productie si transferurile de capital se fac in detrimentul investitiilor de realizat in sectorul societatilor, distorsiuni induse in mod precis printr-o impozitare specifica a beneficiilor lor. Cu toate acestea, diversele modalitati, fie ca era vorba de degrevare asupra dividendului sau de integrare, nu epuizeaza posibilitatile de micsorare a impozitelor in materie. Ca si in cazul altor sisteme care pun in umbra efectele acestei duble impozitari, trebuie insa sa le denuntam insuficientele. Astfel, de exemplu, suspendarea pur si simplu a impozitului asupra beneficiilor societatilor, sistem adesea confundat cu sistemul precedent de integrare fiscala, dividendele distribuite raman in mod exclusiv supuse la impozitarea asupra venitului suportate de catre actionari. Dar acest procedeu prezinta o lacuna evidenta: beneficiile puse in rezerva pot scapa de orice impozitare in cazul neluarii in consideratie a castigurilor pe termen lung din capital.

Aceasta presupune ca orice suspendare a impozitarii beneficiilor societatii nu va mai continua cel putin sa reduca progresivitatea sistemului de impozitare, tinand cont de tratamentul preferential care se ataseaza in general impozitarii acestor castiguri. De asemenea aceasta masura nu este acceptabila pe planul echitatii decat daca castigurile pe termen lung din capital sunt impozitate ca si orice alt venit. Pe de alta parte, in absenta oricarei reforme in acest sens, eliminarea impozitului asupra beneficiilor poate modifica comportamentul societatilor si in special acelea care avand rate modeste de distribuire a dividendelor le determina sa-si finanteze in proportii foarte puternice investitiile lor prin recurgerea la capitalul propiu. Orice s-ar intampla, cresterea economiilor si a investitilor, care vor putea rezulta din abandonarea impozitului asupra beneficiilor societatilor, ar avea atunci in "contrapartida" in mod necesar cresterea altor preluari fiscale destinate sa compenseze pierderea de incasari fiscale corespunzatoare.

Alt sistem conceput pentru a atenua consecintele dublei impozitari a dividendelor si de asemenea criticabil in principiul sau ca si cel precedent este cel care are in vedere deducerea in totalitate sau in parte a dividendelor distribuite din venitul impozabil global al actionarului. Se va putea constata imediat ca un asemenea procedeu poate crea o distorsiune in alegerea finantarii societatilor, privilegiind de aceasta data apelul la indatorare in detrimentul recurgerii la capitalurile proprii.

Alta modalitate de interventie posibila care insa prezinta si diverse inconveniente este cea care are in vedere acordarea oricarui actionar a unei abateri de impozit corespunzatoare unui procentaj dat a dividendelor incasate, acest procentaj ramanand constant oricare ar fi nivelul venitului. In cazuri foarte frecvente in care aceasta abatere nu da loc la nici o rambursare din partea administratiei fiscale, se poate in cazurile in care rata marginala de impozitare a contribuabilului este inferioara ratei de deducere a abaterii, ca acestea sa nu poata benefecia in totalitate de acest avantaj exclusiv legat de perceperea de dividende. Drept consecinta, veniturile obtinute de societati si cele provenind din alte surse vor fi tratate in mod diferit in functie de nivelul venitului actionarului.Presupunand de asemenea ca impozitul ridicat incasat da nastere la restituire sistemul ar ramane mai favorabil contribuabililor care au venituri ridicate. Pe de alta parte chestiunea impozitarii castigurilor de capital nu se gaseste a fi rezolvata pe aceasta cale. Considerat din punct de vedere al echitatii, ultimul sistem imaginabil, cel al deducerii dividendelor distribuite din beneficiile impozabile ale societatii poate fi considerat ca fiind cel mai satisfacator decat cele trei precedente. Intr-adevar aceste dividende nu vor trebui sa suporte decat impozitul personal asupra dividendului.

Daca acest mod de impozitare a beneficiilor distribuite satisface principiul de echitate, el nu mai satisface atunci cand beneficiile sunt puse in rezerva. Acestea sunt atunci supuse la impozitul asupra beneficiilor precum si la o eventuala impozitare relativa a castigurilor pe termen lung din capital. Drept consecinta, beneficiile astfel retinute, atunci cand ele vizeaza contribuabilii situati in transe reduse ale veniturilor risca sa fie impozitate la o rata superioara ratei marginale de impozitare a ansamblului celorlalte venituri ale acestor actionari. Aceasta diferenta de impozitare apare in egala masura dar in sens invers in cazul contribuabililor foarte instariti.

Per ansamblu, se poate admite ca o societate care adopta un comportament optimal nu poate in nici un mod sa prefere in ipoteza unei piete a titlurilor perfecte eficiente, o "emisiune" publica de actiuni in locul unei finantari asigurate prin retinerea beneficiilor.

Bibliografie:

M.H. Miller, "Dividens and Taxes", Journal of Financial Economics, vol. 6

F. Modigliani, "Debt, Dividend Policy, Taxes, Inflation and Market Valuation", The Journal of Finance, vol. 37

R.H.Litzenberer, "Elimination of the Double Taxation of Dividends and Corporate Financial Policy", The Journal of Finance, vol. 33