PROBLEME TEORETICO-METODOLOGICE PRIVIND SFERA DE ABORDARE A CREDITULUI. CONTINUT, FUNCTII SI CLASIFICARE

Probleme teoretico-metodologice privind sfera de Abordare a creditului. Continut, functii si clasificare

Definirea creditului si necesitatea lui in economia de piatA

In literatura de specialitate, romana si straina, definirea creditului si acceptiunile sale sunt foarte diferite. O prima definitie a creditului numeste creditul ca fiind o forma speciala de miscare a valorilor, de vanzare a marfurilor cu plata amanata sau cu transferarea temporara de moneda cu titlu de imprumut.

Pe masura ce societatea se dezvolta, conceptul primeste tot mai multe trasaturi si atribute, fiind considerat cand capital, cand bani, si chiar finante. Alti ganditori afirma ca, in general, creditul reprezinta circulatia capitalului de imprumut. Aceste neconcordante rezulta din faptul ca nu exista un mod unitar de gandire in ceea ce priveste formarea si sursele de formare ale creditului.

Dupa unii, aparitia de capitaluri temporar libere s-ar datora modului cum circula, se uzeaza si se recupereaza fondurile fixe; altii intrevad unele nesincronizari intre productie si circulatie, intre aprovizionare si productie. Notiunea de credit este vazuta in moduri extrem de diferite. Astfel au aparut acceptiunile de genul credit = bani si finante, credit = imprumut, credit = capital, eventual chiar si parghie.

In conceptia prestigiosului monetarist roman, Victor Slavescu, creditul este indisolubil legat de notiunea de "ban" numai cand obiectul schimbului este banul, sau, numai cand o persoana cedeaza altei persoane o suma de bani astazi, cu obligatia pentru persoana primitoare de a restitui aceasta suma la o data stabilita, numita scadenta, numai atunci ne aflam in fata unui fapt economic care se incadreaza perfect in notiunea reala a creditului. Pentru ca operatiunea amintita sa fie realmente una de creditare se cere si prezenta unui element in plus: plata unui interes, a unei dobanzi pe timpul cand suma de bani se afla in posesia primitorului (debitorului). In cadrul acestei ample justificari a creditului mai pot fi surprinse alaturi de bani si elemente de continut apartinand unui concept general.

Asadar, se poate formula definitia creditului ca fiind: "Continutul si operatiunile de creditare sunt fapte economice constand in cedarea unei sume de bani la un moment dat din partea unui agent economic, in folosinta altui agent economic cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui suma imprumutata impreuna cu o alta suma de bani, reprezentand dobanda".

Francezul C. Gide defineste creditul ca reprezentand schimbul unei bogatii prezente contra unei bogatii viitoare.

Una din definitiile cele mai complete a dat-o germanul Wagner, conform careia creditul se caracterizeaza printr-un "act de schimb economic in cadrul careia un subiect economic cedeaza in proprietatea altui subiect economic valori economice (bunuri materiale sau moneda, cu rezervarea dreptului de a avea pretentii asupra lor)."

John Stuart Mill afirma ca, "creditul nu reprezinta niciodata mai mult decat transferul de capital dintr-o mana in alta".

Elementul comun ale acestor definitii are trei acceptiuni:

existenta unor disponibilitati la unii agenti economici (creditori) si acceptarea de a fi cedate altor agenti (debitori);

pierderea temporara a unor drepturi ale celui care imprumuta si instituirea altor drepturi pentru cel imprumutat;

obligativitatea imprumutatului de a restitui imprumutul si dobanda la un termen numit scadenta.

Functiile, rolul si destinatia creditului

Notiunea de credit poate fi abordata din doua puncte de vedere:

economic - reflectand anumite relatii ce apar in procesul reproductiei capitalului legat de modernizarea si repartizarea diferitelor fonduri pentru satisfacerea unor nevoi

juridic reprezentand o conventie intre creditori si debitori, care deserveste procesul productiei si circulatiei marfurilor.

In literatura de specialitate creditului i se confera functia de repartitie si emisiune.

Functia de repartitie

Aceasta functie presupune mobilizarea capitalului temporar disponibil. Procesul de degajare este foarte complex fiind influentat de o serie de factori:

modul de circulatie a capitalului

modul de circulatie a activelor circulante

modul de determinare a procesului acumularii

existenta unui decalaj intre momentul realizarii marfurilor si cel al platii salariilor

Prin aceasta functie de repartizare a capitalurilor temporar disponibile se realizeaza redistribuirea venitului national sau a produsului intern brut intre ramuri, pe plan teritorial sau chiar international.

Functia de emisiune

Aceasta functie are o modalitate distincta de manifestare, prin ea creandu-se mijloace de plata suplimentare cu ajutorul sistemului bancar si cu ajutorul unui atribut al monedei de cont (scripturala), care se spune ca are capacitatea de multiplicare. Acesta depinde de ponderea pe care o are rezerva de lichiditate in fiecare tara, de cresterea volumului productiei, care determina necesitatea suplimentarii de fonduri pe calea creditului.

Banca trebuie sa limiteze acordarea de imprumuturi la nivelul depunerilor. In cazul folosirii creditelor deschise pentru efectuarea de plati fara numerar, apare ca evident ca s-au creat mijloace de plata fara a fi nevoie de numerar sau bilete de banca. Deci, platile fara numerar nu constituie numai o tehnica bancara, ci si o sursa de o moneda suplimentara.

Crearea de mijloace de plata suplimentare pe calea monedei scripturale, adica pe seama soldurilor creditelor bancare, in literatura de specialitate, este considerata ca un multiplicator de credite, respectiv al mijloacelor de plata in economie.

Mecanismul de multiplicare al creditului (M) a fost exprimat matematic reducandu-se la o progresie geometrica de forma:

M = 1 + a¹ + a² + + aⁿ,

de unde rezulta ca a < 1 si ca tind spre o valoare cunoscuta, 1/(1 - a), deci:

M = 1/(1 - a),

unde "a" reprezinta procesul de creditare.

Cunoscand valoare lui M, se poate calcula cu usurinta valoarea a trei indicatori:

Masa totala de bani (T) (depunerile la banca);

Creditele ce se pot acorda (C);

Rezervele obligatorii corespunzatoare lichiditatii (R):

T = D₁ * M

C = C₁ * M

R = R₁ * M unde:

M - multiplicatorul de credite;

D₁ - valoarea depunerii initiale;

C₁ - creditul initial;

R₁ - prima suma retinuta ca rezerva de casa,

Pe baza soldurilor creditoare, prin mecanismul creditului bancar, apare moneda scripturala care se adauga la moneda metalica si la biletele de banca existente in circulatie. Functia de emisiune a creditului este indispensabila intr-o economie dinamica, in care activitatea de productie si circulatie are mereu nevoie de un volum sporit si elastic de instrumente banesti.

Utilizarea creditului ca instrument de creatie monetara si, implicit, de reglare a mecanismului productiei si circulatiei, poate constitui cauza unui dezechilibru in economie, in sensul sporirii mijloacelor banesti peste necesarul estimat de productia si circulatia a marfurilor.

Pentru ca emisiunea suplimentara de bani prin intermediul creditului sa sprijine efectiv economia, este necesar sa existe mijloace de productie si forta de munca disponibile; rezultatul final sa aiba o desfacere asigurata, iar recuperarea creditelor acordate sa fie efectuata intr-un termen scurt.

Astfel functia de emisiune a creditului poate degenera intr-un dezechilibru inflationist in economie. Intr-o serie de tari, stagnarea economica si fenomenele de criza au fost combatute printr-o larga utilizare a functiei de emisiune a creditului si prin practicarea unor dobanzi reduse. De cele mai multe ori, aceasta politica nu a dat rezultate si nu a dus la redresarea economiei. Numeroase cazuri de coexistenta a inflatiei si stagnarii economice au dovedit ca, fara existenta unor conditii favorabile, utilizarea pe scara larga a creditelor nu duce la obtinerea efectelor scontate.

Tipuri de credite bancare practicate in economia de piata

In economia de piata exista o varietate extrem de mare de credite bancare acordate clientelei. Unele dintre ele, practicate cu mult succes in sistemele bancare din tarile din vest, incep sa patrunda si sa fie folosite din ce in ce mai des si in sistemul bancar romanesc.

Clasificarea creditelor se poate face luand in considerare mai multe criterii, cum ar fi:

Din punct de vedere al calitatii creditorului se disting:

a) credit comercial

b) credit bancar

creditul comercial - se caracterizeaza prin faptul ca agentii economici, din diferite ramuri, in general intreprinzatori, se imprumuta reciproc intre ei, obiectul imprumutului constituindu-l capitalul, ca expresie a contravalorii in bani a marfii vandute.

creditul bancar - se caracterizeaza prin aceea ca subiectii lui sunt banca pe de o parte, si respectivul agent economic, pe de alta parte. Acest tip de credit se materializeaza prin transmiterea de capital sub forma baneasca de catre banca agentului economic in vederea satisfacerii nevoii de fonduri necesare finantarii activitatii sale curente sau de investitii.

Din punctul de vedere al calitatii debitorului se delimiteaza:

creditul acordat particularilor (persoane fizice)

creditul acordat intreprinzatorilor (persoane juridice)

a)    In principal, creditele acordate persoanelor fizice private pot fi urmatoarele:

credit de trezorerie

credit pentru locuinte

credit personal

credit pentru consum.

b) creditele acordate intreprinzatorilor, la randul lor pot fi:

credite de exploatare: acordate pentru acoperirea cheltuielilor din activitatea curenta de productie si circulatia marfurilor;

credit de mobilizare - obtinut de la banci in urma scontarii cambiilor sau altor efecte de comert;

credit de prefinantare - acordat in special celor ce produc marfuri sezoniere sau pe stoc;

credit de echipament - necesar pentru investitii ce privesc reinnoirea echipamentelor sau dobandirea de noi capacitati de productie;

credit de leasing - acordat pentru procurarea unor utilaje, mijloace de transport sau echipamente industriale, dupa caz, in care nu exista posibilitatea achitarii integrale a contravalorii acestora la achizitie.

Din punctul de vedere al calitatii debitorului si respectiv creditorului, luati la un loc, putem vorbi de:

- credit privat - subiectii implicati sunt de drept privat

- credit public - cand creditorul este populatia iar debitorul este statul.

Dupa modul de garantare avem:

credit real - care are acoperiri materiale sub forma:

garantiei imobiliare;

garantiei mobiliare;

credit personal - al carui suport il reprezinta garantia morala

Din punct de vedere al tehnicii de acordare sunt:

credite acordate prin conturi separate de imprumut;

credit acordat prin cont curent;

linie de credit.

Din punct de vedere al intinderii drepturilor creditorului avem de a face cu:

credit denuntabil;

credit nedenuntabil;

credit legat.

Dupa modul de rambursare creditul poare fi:

credit amortizabil;

credit neamortizabil

Dupa perioada de utilizare a creditului:

credit pe termen scurt;

credit pe termen mijlociu;

credit pe termen lung.

Pe langa creditele clasice, frecvent sunt utilizate: acreditivul, leasingul, factoringul, acestea fiind modalitati eficiente de sustinere de catre banci a clientilor lor. Prin aceste tipuri de credite banca se implica in viata economica a agentilor, devenind un suport financiar al afacerilor lor, un partener si, in acelasi timp, un sfatuitor al clientului sau.

Acreditivul este un credit comercial acordat de un agent economic partenerului sau, dar    care este garantat de catre banca sa.

Leasingul este practicat in doua feluri: operational si financiar. In cazul celui operational, compania de leasing inchiriaza clientului bunurile ce fac obiectul contractului, prin aceasta el plateste o chirie conform contractului incheiat. La sfarsitul perioadei de inchiriere bunurile se intorc la compania de leasing. In cazul leasingului financiar, titlul de proprietate asupra bunurilor se transfera clientului la sfarsitul perioadei de leasing. In acest caz, chiria platita este egala cu ratele bunului inchiriat.

Factoringul - consta in aceea ca, un agent economic isi vinde creantele sale unei banci sau unei societati de factoring, acesta urmand a incasa ulterior suma de bani de la cumparator. Banca sau societatea de factoring va recupera cu aceasta ocazie suma platita furnizorului. Pentru aceasta operatie se percepe in plus, o dobanda si un comision de la agentul economic pentru perioada de pana la scadenta facturilor, pentru asumarea riscului aparitiei imposibilitatii de plata.

In ce priveste Banca X, in scopul extinderii segmentului sau de piata, al sustinerii afacerilor din sectorul privat al economiei cat si pentru o implicare cat mai activa in procesul privatizarii, ofera clientelei sale o gama larga de tipuri de credite, plecand de la creditele curente pentru productie in lei si valuta, sub forma liniilor de credit, a creditelor pe obiect, si overdraft, continuand cu cele pentru investitii pe termen mediu, pentru cumparare de actiuni si/sau active de la societatile ce se privatizeaza si terminand cu cele pentru persoane fizice, destinate cumpararilor de terenuri, locuinte si bunuri personale, in rate, inclusiv creditele pe salar.

Dobanda creditului bancar

Din studiile facute de-a lungul timpului, cu privire la conceptul de dobanda s-au conturat cateva teorii printre care :

teoria clasica sustinuta de David Ricardo si Alfred Marshall;

teoria Keynes-ista sustinuta de John M.    Keynes;

teoria neoclasica, considerata cea mai sugestiva, elaborata de Friedrich von Hayek si Irving Fisher. Aceasta din urma teorie definea dobanda, ca fiind "pretul banilor de azi exprimat in banii de maine".

Dobanda, in sens larg, reprezinta o remuneratie a unei persoane care a renuntat la utilizarea propriilor sale resurse in prezent. Aceasta remuneratie este de fapt o despagubire pentru faptul ca, el va folosi in viitor ceea ce ar fi putut consuma in prezent. Deci el va primi mai mult decat ceea ce avea initial.

Intr-un sens mai restrans, dobanda "este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei imprumutate, sau, pretul folosirii capitalului si totodata remunerarea riscului pe care-l implica imprumutul respectiv" .

Sub aspect comercial, dobanda reprezinta pretul capitalului cedat temporar cu obligatia de rambursare, un pret specific pietei capitalului.

In mod obiectiv, nivelul dobanzii este determinat de pretul la care banca isi procura resursele de creditare: depozitele, scontul si piata monetara. Asadar, dobanda practicata de banca la creditele pe care le acorda va fi in mod necesar mai mare decat :

dobanzile pe care aceeasi banca le acorda pentru depozite;

taxa reescontului pe care o plateste bancii de emisiune;

dobanda pe care o plateste la imprumuturile pe care le contracteaza pentru propria refinantare.

Ca element al contractului de credit, nivelul dobanzii este acceptat de creditor si debitor ca urmare a unei negocieri de durata sau mai operative. In cazul bancilor, acestea, pentru a acorda un credit unui agent economic, trebuie sa atraga resurse banesti de la diferiti deponenti carora le va plati o anumita dobanda. Dupa ce a atras resursele, banca le va plasa sub forma de credite cu o dobanda al carei nivel este mai mare fata de cealalta. Aceasta diferenta de dobanda reprezinta pentru banca un beneficiu.

In abordarile conceptuale actuale cu privire la dobanzi, preponderente sunt ideile teoriei neoclasice, cu luarea, in mod special, in considerare si a interdependentei sale cu inflatia. Aceasta interdependenta o putem desprinde si din comparatia ratelor medii lunare ale dobanzii din sistemul bancar si evolutia inflatiei.

Nivelul dobanzii este influentat de o serie de factori cum sunt: starea economiei, inflatia, stabilitatea politica etc. In orice situatie s-ar afla un agent economic, ar accepta un anumit nivel al dobanzii doar dupa ce si-a facut unele calcule, adica din profitul firmei sa scada dobanda aferenta creditului respectiv si sa ramana cu un profit net care sa aiba un nivel acceptabil pentru a putea continua activitatea in bune conditii.

In conditii inflationiste, in cazul creditelor, apare riscul eroziunii capitalului. Acesta se refera la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate suferi prin faptul ca valoarea reala a ratelor de rambursare a imprumutului sa nu poata acoperi integral capitalul imprumutat care a fost evaluat in aceeasi termeni.

Astfel se observa ca, in conditii de inflatie rata dobanzii implica doua ipostaze:

dobanda nominala, care este de fapt rata curenta de piata

dobanda reala, care este diferenta dintre dobanda nominala si gradul de eroziune a capitalului.

Dobanda nominala exprima unitatile monetare pe care le aduce o investitie de un leu. Aceasta dobanda contine in mod obligatoriu si rata inflatiei, in timp ce dobanda reala este diferenta dintre dobanda nominala si rata inflatiei.

Dobanda reala functie de rata inflatiei, poate fi real pozitiva sau real negativa, dupa caz. Diferentele dintre cele doua dobanzi sunt mari, in special la creditele acordate in lei sau intr-o singura valuta.

Calcularea dobanzii se face in functie de perioada pentru care se acorda creditele. Aceste formule de calcul a dobanzii sunt:

La creditele ce se acorda pentru o perioada de pana la un an:

(C x n_Z x r_d )

D = ----- ----- ------------ unde:

360 x 100

D - dobanda in suma absoluta;

C - capitalul imprumutat (creditul);

n_Z - numar zile pentru care se realizeaza creditarea;

r_d - rata dobanzii.

Aceasta formula se aplica pentru calcularea "dobanzii simple"

La creditele acordate pe o perioada mai lunga de un an, la care perioada se exprima in ani intregi

D = Cf - Ci = Ci x kⁿ - Ci , unde:

Cf - capital fructificat;

Ci - capital initial;

kⁿ - coeficient de fructificare;

n - numar de ani cat dureaza creditarea.

Aceasta formula se aplica pentru calcularea "dobanzii compuse".**

La creditele care au ca termen de creditare atat ani intregi cat si fractiuni de ani, se foloseste urmatorul mod de calcul:

D = Cf - Ci

= [Ci x kⁿ + (Ci x kⁿ x n_Z x r_d )/(360 x 100)] - Ci

= Ci x k x [1 + (n_Z x r_d ) / (360 x 100)] - Ci

O dobanda profitabila a contractului de imprumut trebuie sa compenseze banca cel putin sub doua aspecte considerate fundamentale.

In primul rand, rata dobanzii imprumutului trebuie sa acopere valoarea in timp a fondurilor avansate. Aceasta rata pura a dobanzii este partea cea mai consistenta a ratei imprumutului.

In al doilea rand dobanda creditului ar trebui sa includa si o prima peste rata pura a dobanzii in scopul compensarii riscului de nerambursare la termen (prima de risc). Stabilirea acestei prime necesita o evaluare deseori dificila a pozitiei financiare viitoare a clientului imprumutat.