Perspectivele sistemului bancar international

Perspectivele sistemului bancar international

La inceputul mileniului III, sistemul bancar se afla in toate tarile in fata unui paradox: pe de o parte, bancile trebuie sa fie tot mai mari, tot mai diversificate si sa ofere o gama crescanda de servicii pentru o concurenta globala, iar, pe de alta parte, ele trebuie sa fie tot mai flexibile, pentru a supravietui pe o piata aflata in continua schimbare. In acest sens, sistemele bancare din tarile dezvoltate au trecut printr-un proces de dezintermediere - adica o mai mare parte a intermedierilor financiare are loc prin titluri negociabile in loc de credite bancare. Atat entitatile financiare, cat si cele nefinanciare, ca si depunatorii si investitorii au avut roluri-cheie si au beneficiat de pe urma acestei transformari. Bancile au eliminat din ce in ce mai mult riscurile financiare (mai ales riscul de credit) din bilant si le-au transferat pe piata titlurilor de valoare, de exemplu prin convertirea activelor in titluri de valoare negociabile si folosind swap-uri pe rata dobanzii si alte tranzactii cu instrumente derivate ca raspuns la stimulentele legale cum ar fi cerintele de capital si la impulsurile interne de a imbunatati randamentul capitalului investit pentru actionari. Corporatiile si guvernele au inceput, de asemenea, sa se bazeze in mai mare masura pe pietele nationale si internationale de capital pentru a-si finanta activitatile. In consecinta, investitorii, inclusiv persoane juridice care gestioneaza o parte din ce in ce mai mare din finantele mondiale, incearca sa-si atenueze riscurile prin diversificarea portofoliilor lor in plan international si cauta cele mai bune oportunitati de investitii dintr-o gama mai larga de industrii, tari si valute. Pietele financiare nationale au devenit din ce in mai mult o parte integranta a sistemului financiar global. Centrele financiare ofera acum plasamente si servicii pentru investitorii din toate tarile, iar solicitantii de imprumuturi au acces la capitalul de pe pietele internationale. Companiile multinationale pot accesa o multitudine de piete interne si internationale de capital pentru a-si finanta diverse activitati sau fuziuni si achizitii, in timp ce intermediarii financiari pot strange fonduri si gestiona riscurile cu mai mare usurinta prin accesarea acumularilor de capital din marile centre financiare internationale. Ca urmare, se constata tendinta bancilor de a-si extinde activitatea dincolo de aria lor traditionala de activitate care consta in depozite si acordarea de imprumuturi, pe masura ce multe tari si-au modificat legislatia pentru a permite bancilor comerciale sa se implice in activitatea de investitii, gestionarea activelor si chiar asigurari, permitandu-le astfel sa-si diversifice sursele de venit si sa-si reduca riscurile. Unul dintre marile beneficii ale diversificarii surselor de credit este reducerea "penuriei de credite". Cand bancile unei tari se afla sub presiunea cererii de credite, pot sa procure resurse prin emisiuni de actiuni sau obligatiuni pe piata interna sau prin cautarea altor surse de finantare pe plan extern. Dezavantajul este ca pietele au devenit mai volatile, si aceasta volatilitate poate duce la instabilitate financiara.

Un alt castig de pe urma globalizarii financiare este ca cei care au nevoie de credite si investitorii pot obtine conditii de finantare mai bune.     Totusi, preturile activelor pot sa depaseasca valorile de baza in timpul perioadelor de boom sau de criza, provocand volatilitate excesiva si distorsionand alocarea capitalurilor. Globalizarea a facut ca in ierarhia marilor banci cu activitate internationala sa se produca schimbari de mare amploare. Astfel:

marile banci americane, care au dominat piata mondiala o lunga perioada de timp dupa al doilea razboi mondial si s-au vazut detronate de bancile japoneze in cursul anilor '80, au revenit in forta si devanseaza acum net bancile concurente japoneze, precum si bancile din Anglia, Franta si Olanda, care ocupa, de asemenea, locuri importante in ierarhie;

- la nivel global, se constata o revenire in prim-plan a bancilor japoneze, care sunt pe cale de a depasi problemele cu care s-au confruntat in ultima vreme, in special in ceea ce priveste creditele neperformante;

- bancile germane au pierdut in ultimul an locuri importante fata de pozitiile detinute in anii anteriori.

In primele 10 banci globale se regasesc cinci banci internationale din Europa, respectiv HSBC Holdings Londra (locul 3), Credit Agricole Groupe Paris (locul5), Royal Bank of Scotland (locul 6), HBOS (locul 9) si BNP Paribas (locul 10).

Prima mare fuziune din UE este cea dintre UniCredito si HVB, din 2005. Astfel, marimea activelor a transformat grupul bancar italian in lider de piata in Europa Centrala si de Est. Globalizarea bancara se realizeaza nu numai geografic, la scara planetara, dar si structural; marile grupuri financiare internationale fiind adevarate conglomerate care includ, pe langa banci, societati de asigurare-reasigurare, fonduri de investitii ori de pensii, activitati pe piata de capital, leasing, capabile sa ofere asa-numite servicii financiare integrate. Banca, sub denumirea ei cea mai recenta de "institutie de credit", devine - de fapt - o megabanca sau o institutie de credit extrem de diversificata.

Ultima perioada de timp a cunoscut o liberalizare fara precedent, prin reducerea drastica a barierelor globale in calea concurentei. Dereglementarea produsa peste tot in lume a permis consolidarea si extinderea catre tipuri tot mai variate de institutii financiare. Imbunatatirile in procesele informatice, telecomunicatii si tehnologii financiare au facilitat extinderea geografica, permitand institutiilor sa administreze fluxuri tot mai mari de informatii din mai multe locatii si sa evalueze si gestioneze riscurile cu costuri mai mici, fara a avea neaparat o proximitate geografica fata de clienti. Cresterea activitatilor transfrontaliere ale companiilor nefinanciare a marit si ea cererea pentru institutiile care furnizeaza servicii financiare dincolo de frontiere.

Totusi, industria serviciilor financiare in general, si sectorul bancar in particular, raman departe de a fi deplin globalizate. Cu toata consolidarea bancara masiva din tarile dezvoltate, fuziunile si achizitiile transfrontaliere au fost mai putin frecvente[1]. Este foarte probabil ca industria bancara sa nu devina niciodata complet globalizata. Unele servicii bancare - cum ar fi creditarea micilor afaceri - ar putea ramane apanajul bancilor mici, locale, in timp ce alte servicii - cum ar fi creditele sindicalizate - se preteaza mai mult la a fi furnizate de institutii mari, globale. Un studiu cu privire la amploarea globalizarii industriei bancare constata ca doua treimi din firmele multinationale studiate alegeau o banca cu sediul central in tara gazda si mai putin de 20% dintre ele alegeau o banca din tara lor de origine. Filialele companiilor multinationale prefera sa foloseasca serviciile unei banci care cunoaste piata locala, cultura, limba si reglementarile locale, mai degraba decat banci care sunt familiare cu conditiile de pe piata tarii de origine. Aceasta sugereaza ca extinderea globalizarii va ramane limitata.