Politici monetare privind asigurarea echilibrului financiar

Politici monetare privind asigurarea echilibrului financiar

Politica monetara este considerata ca un instrument de interventie indirecta asupra proceselor economice. Ea se refera la modul cum Banca Centrala actioneaza pentru asigurarea echilibrului dintre cerere si oferta pe piata monetara, prin oscilatiile ofertei de moneda si a ratei dobanzii. Mutatiile care intervin asupra masei monetare influenteaza activ evolutia P.I.B., dinamica preturilor, gradul de acoperire a fortei de munca, echilibrul financiar si echilibrul extern.

Sporirea masei monetare intr-o economie in care forta de munca este subutilizata conduce la cresterea volumului de productie de bunuri si servicii datorita stimularii expansiunii economice in conditii de credite cu dobanzi mai reduse.

Daca in economie cererea [(C + I + Cp + (EX - IM)]este slaba, pentru stimularea cresterii ofertei se impune interventia statului pentru sporirea cheltuielilor publice (Cp). Finantarea acestora se realizeaza prin acoperirea deficitului bugetar din creditele de pe piata, ca efect al expansiunii politicii monetare.

Toate acestea trebuie facute cu prudenta pentru ca injectarea cu lichiditate din sistem sa fie absorbita de economie, in raport de viteza de circulate a banilor, pentru eliminarea excesului de masa monetara si inlaturarea cresterii preturilor, eliminarea efectelor negative asupra soldului curent al balantei de plati.

O politica monetara restrictiva de reducere a ofertei monetare, de scumpire a creditului are efecte favorabile asupra inflatiei dar si efecte nefavorabile asupra economiei reale, care se reduce sub impactul scumpirii creditului si al reducerii investitiilor.

Monetaristii utilizeaza ecuatia schimbului (modelul Fisher) pentru a proiecta evolutiile macroeconomice.

M x V = P x Y, in care:

M = masa monetara

V    = viteza de circulatie a banilor
P = nivelul preturilor

Y    = volumul tranzactiilor

Monetaristii acorda o importanta majora masei monetare si vitezei de circulatie a banilor in raportul fata de evolutia veniturilor si a preturilor in economie.

In teoria keynesista banii afecteaza economia prin rata dobanzii care influenteaza investitiile, consumul privat si cheltuielile publice.

Ambele teorii ofera o imagine a economiei numai din perspectiva cererii agregate, fara a stabili elemente de evaluare a comportamentului ofertei agregate.

1. Mixul politicilor financiare si monetare in procesul asigurarii echilibrului financiar

Obiectivul esential al politicii financiare cu cele doua componente ale sale, cea fiscala si cea bugetara, trebuie sa fie acela al echilibrului cererii agregate cu oferta agregata si nu de a echilibra bugetul.

Atunci cand cererea privata de bunuri si servicii C + I + Cp + (EX -IM) este slaba se impune o politica financiara expansionista, care sa contribuie la relansarea cererii in economie prin intermediul cresterii cheltuielilor publice (Cp), ceea ce determina un anumit deficit bugetar. Cand cererea privata este prea puternica se impune o politica financiara restrictiva, ceea ce poate genera un echilibru sau chiar excedent.

Tipul de politica financiara, pe langa alti parametrii macroeconomici, depinde de politica monetara, de specificitatea ei. Pentru intelegerea acestei corelatii se analizeaza cele aratate in figura nr. 5.

PIB potential Nivelul^k preturiloi

Figura nr. 5 '''Inter.actiunea politicii financiare cu cea monetara'

Sursa: Iulian Vacarel si colaboratorii, 'Finante publice ' Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 2000

La un moment dat cererile agregate ( D_o D_o) si ofertele agregate ( S S) se intersecteaza in punctul A - in acest caz se asigura folosirea deplina a fortei de munca in conditiile unui buget general consolidat echilibrat.

Daca politica monetara este restrictiva curba cererii agregate se deplaseaza spre interior, are punct de echilibru B, ceea ce corespunde unei reduceri a P.I.B. de la Y₀ la Y1. Pentru a readuce P.I.B. la cota Y₀ ce asigura folosirea deplina a fortei de munca (pet. A), este necesara lansarea unei politici financiare expansioniste prin masuri de crestere a cheltuielilor publice si/sau reducerea impozitelor, ceea ce va genera un deficit al bugetului.

In figura nr. 6 - 'Corelatia dintre politica fiscala expansionista si rata dobanzii', observam:

Rata Dobanzi

Cantitatea de bani

Figura nr. 6 Sursa: Iulian Vacarel si colaboratorii, 'Finante publice ' Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 2000

Reducerea cererii agregate a fost determinata de o diminuare a cheltuielilor publice; pentru contrabalansarea acestei actiuni, pentru atingerea punctului de echilibru A este necesara o politica monetara expansionista.

Curba cererii de bani M₀ D₀ devine M1 D1 iar punctul de echilibru al pietei monetare se modifica de la A la B, acestuia corespunzandu-i o rata mai inalta a dobanzii.

Daca Banca centrala considera ca nu e oportuna o crestere a ratei dobanzii, autoritatea monetara trebuie sa duca o politica expansionista de crestere a ofertei de bani in circulatie, asa cum se observa in figura nr. 6 'Corelatia dintre procesul de monetizare si rata dobanzii'.

Se observa ca prin sporirea ofertei monetare curba M_o S_o se deplaseaza spre exterior devenind Mj Si iar punctul de intersectie cu curba cererii de bani este C care se gaseste la acelasi nivel pe axa ratei dobanzii cu punctul A, ceea ce arata ca suplimentarea ofertei monetare a determinat mentinerea la acelasi nivel a ratei dobanzii cu toate ca cererea de bani a fost mai mare si a dus la un anumit deficit bugetar.

Rata dobanzii

Cantitatea de bani

Figura nr. 7 Sursa: Iulian Vacarel si colaboratorii, 'Finante publice ' Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 2000

Mixul politicii financiare cu cea monetara trebuie realizat cu rationalitate, in raport cu situatia concreta a economiei si obiectivele economico-sociale. Politicile in cauza trebuie proiectate si aplicate cu mare grija pentru necesitatea asigurarii echilibrului financiar, monetar, valutar si, ca o rezultanta a acestora, pastrarea echilibrului general economic.

In acest sens specialists in domeniu au elaborat un model economic asupra caruia actiunile politicii financiare si monetare se manifesta direct si independent. In acest model ecuatia de baza a veniturilor in sistemul conturilor nationale este:

S = Y + IM = D = C + I + Cp + EX

S = oferta generala

D = cererea agregata

Y = P.I.B.

Se introduce in ecuatie rolul politicii fiscale simbolizat cu T, marime care se scade din ambii termeni ai identitatii: (Y -T ) + IM = C + I + Cp + EX - T (Y - T ) - EX + IM - C - I = Cp - T (Y - T ) - ( EX - IM ) - C - I = ( Cp - T ) (Y - T - C ) - ( EX - IM ) - I = ( Cp - T ) unde:

Cp = cheltuieli publice EX = export IM = import C = consum I = investitii (Y - T - C) reprezinta economisirea sectorului neguvernamental ( SN).

Deci ( SN - I ) - ( EX - IM ) = ( Cp - T ) sau ( SN - I) = ( EX - IM ) + ( Cp - T )

Formula aceasta exprima relatia cantitativa dintre soldul economiilor sectorului neguvernamental, soldul contului curent al balantei de plati, soldul general consolidat al statului.

Daca excedentul net al economiilor sectorului neguvernamental ( SN > I) este superior sumei algebrice dintre deficitul contului curent (X<EVI) si deficitul bugetar (Cp > T) - se poate exporta capital.

Daca investitiile neguvernamentale sunt mai mari decat economiile aceluiasi sector (I > SN) iar finantele publice prezinta un anumit deficit bugetar - ambele deficite de resurse interne vor trebui acoperite din resurse externe, conducand la un sold negativ al contului curent al balantei de plati.

Legenda:

SN = economisire sector neguvernamental SN > I = excedent sector neguvernamental EX > IM = deficit cont curent Cp > T = deficit bugetar

I = investitii neguvernamentale

EX = export

IM = import

T = marimea impozitelor si taxelor

Cp = cheltuieli publice