RELATIILE VALUTAR-FINANCIARE

Rezumat

Capitolul dedicat relatiilor valutar-financiare internationale incepe cu prezentare functiilor pe care le indeplinesc relatiile valutar-financiare internationale si continua cu operatiunile de finantare si creditare internationala. Tot in acest capitol sunt abordate o serie de aspecte legate de mijloacele si instrumentele de plata internationale, respectiv valutele si euro-valutele, acreditivele si incasso-urile documentare, datoria externa. Principalele organisme economico-financiare cu vocatie internationala sunt prezentate pe scurt in finalul acestui capitol.

1. Functiile relatiilor financiar-valutare internationale

Relatiile economice internationale se desfasoara sub forma unor schimburi de marfuri si servicii intre firme situate in state diferite sau chiar intre state ca atare. Orice schimb de bunuri sau utilitati presupune un proces de transfer de proprietate care se face, de regula, contra unei alte utilitati, dar, de cele mai multe ori, contra unei marfi universal valabile - banii, monede cu circulatie si garantie internationala.

Pe aceasta cale, intre economiile nationale se creeaza raporturi banesti, ca urmare a participarii la circuitul economic mondial, care asigura o anumita distribuire si chiar redistribuire a produsului mondial de bunuri si servicii - denumite generic relatii valutare si financiare.

Relatiile financiar valutare cuprind atat legaturile derivate din schimburile de marfuri, cat si relatiile de credit international si transferurile de capital, asigurarile internationale etc.

Prima conditia a unor astfel de relatii consta in existenta unui anumit mijloc de plata recunoscut si acceptat de toate economiile nationale, adica a unei monede sau valute cu circulatie internationala, garantata de un anumit for-stat sau organizatie cu o banca specializata in acest scop si acceptata sau recunoscuta de alte state, toate acceptand convertibilitatea acesteia in bunuri si servicii sau chiar in aur.

Participarea statelor si diferitelor organisme la activitatea de schimburi economice internationale atrage dupa sine formarea relatiilor financiar-valutare ca relatii banesti exprimate in diferite valute.

Relatiile financiare internationale contribuie la realizarea circuitului economic mondial dintre economiile nationale si diferitele institutii si organisme internationale privind schimburile de marfuri, schimburile de servicii, cooperarea tehnico-stiintifica, internationala, constituirea si utilizarea resurselor financiare de creditare si finantare.

O functie importanta a relatiilor financiar-valutare o constituie continutul economic al relatiei de repartitie care are loc pe plan international.

Astfel, prin relatiile financiare internationale se realizeaza dezvoltarea si modernizarea economiilor si actiunilor social-culturale nationale, sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare, acordarea de ajutoare, imprumuturi pentru diferite termene, participarea la diferite organizatii si institutii internationale.

Resursele financiare care stau la baza relatiilor financiare internationale se constituie din disponibilitatile caselor de economii si ale bancilor, din resursele banesti ale agentilor economici, resursele financiare ale diferitelor institutii si organisme internationale, resursele financiare existente la nivelul guvernelor.

O alta functie o reprezinta relatia de creditare privind constituirea si repartizarea resurselor de creditare pe plan international. Resursele de creditare se constituie de la organismele bancare nationale si internationale, de la persoane juridice si fizice. Creditele se acorda pentru diferite scopuri pe termen scurt, mijlociu si lung.

Aceste functii se realizeaza prin sistemul financiar-valutar, care se ocupa cu constituirea si dirijarea resurselor financiar-valutare, potrivit principiilor si normelor in vigoare.

Sistemul financiar-valutar international este format din Fondul Monetar International (FMI), Banca Reglementelor Internationale (BRI), Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (BIRD); Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), precum si din sistemele financiar-bancare constituite la nivelul fiecarei tari membre la unul din organismele bancare mentionate.

2. Finantarea si creditarea internationala

2.1. Operatiuni de finantare internationala

Finantarea reprezinta totalitatea mecanismelor, tehnicilor si a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele banesti necesare pentru realizarea unor activitati economico-sociale, in particular, a afacerilor [8].

Pentru realizarea unor obiective de importanta deosebita, realizare ce necesita a se face intr-un termen lung, diferite institutii economice, financiare, politice sau chiar persoane private dintr-o tara au nevoie de fonduri financiare din afara tarii lor.

Fondurile necesare se gasesc la banci, consortii sau institutii financiare internationale.

Obtinerea acestor fonduri se poate face prin negocieri bilaterale directe, dar mai ales prin intermediul unor institutii financiare, care sunt organisme specializate ce formeaza un cadru institutional adecvat operatiunilor de finantare.

Acest cadru institutional se numeste piata financiara internationala, iar operatiunile de obtinere si distribuire a fondurilor se numesc operatiuni de finantare internationala.

Finantarea internationala cuprinde, pe de o parte, formarea unor fonduri disponibile pe piata financiara internationala, iar pe de alta parte, repartizarea fondurilor necesare beneficiarilor care si-au exprimat optiunea.

Cererea de fonduri pe piata financiara internationala poate proveni de la guvern, banci, societati comerciale, municipalitati, institutii financiare, iar ofertele de capitaluri pot sa apara de la institutiile financiare detinatoare de capitaluri disponibile pe termen lung: institutii financiare internationale, consortii, case de economii, societati de asigurare, corporatii transnationale etc.

Finantarea se realizeaza cu ajutorul unor instrumente sau titluri de credit si se poate prezenta sub trei forme:

prin vanzare de valori mobiliare: actiuni (titluri de proprietate ce au un venit variabil: dividendul) si obligatiuni (titlu de credit cu venit fix: dobanda);

imprumuturi pe termen lung, garantate cu obligatiuni, rente de stat, bonuri de tezaur etc.;

imprumuturi ipotecare.

Piata financiara internationala cuprinde doua sectoare:

piata primara, pe care se negociaza titlurile lansate pentru prima oara pe piata;

piata secundara, pe care se negociaza titlurile care au mai servit la negocieri si circula prin vanzare-cumparare.

Pietele financiare internationale au fost la inceput piete nationale, pe care, cu timpul, au inceput sa se faca tranzactii in moneda straina si negocieri pe termen lung cu utilizarea capitalurilor disponibile transferate dintr-o tara in alta.

Principalele piete financiare internationale sunt: New York, Londra, Paris, Zürich, Frankfurt, Tokyo, Hong-Kong etc.

Realizarea operatiunilor de finantare presupune urmatoarele stadii:

In primul rand, se intreprind de catre cadrul institutional al pietei financiare actiuni de acumulare de fonduri de pe pietele nationale. Aici se inscriu solicitarile de fonduri pentru investitii sau pentru finantarea plasamentului de titluri, impunerea de catre unele institutii financiare internationale de virare a unor cotizatii sau cote de participare (FMI, Banca Mondiala), solicitarea de fonduri pentru ajutoare etc. Fondurile atrase sunt exprimate, in acest stadiu, in moneda nationala.

In cel de-al doilea stadiu apare faza de evaluare internationala a fondurilor atrase. Aceasta se face prin folosirea monedei nationale pusa la dispozitie, cu ajutorul cursului valutar al etalonului international.

In cel de-al treilea stadiu, piata financiara face dirijarea fondurilor evaluate in bani etalon international pe destinatii, realizandu-se efectiv miscarea de fonduri spre economiile nationale care le-au solicitat.

Operatiunile financiare internationale sunt, in principal, urmatoarele:

investitii internationale directe;

finantarea pentru plasamentul international de titluri;

ajutoarele financiare internationale;

asigurari si reasigurari;

cotizatii la institutiile financiare internationale.

Investitiile internationale directe au drept scop realizarea unor obiective economice importante, cum ar fi: construirea de intreprinderi, mijloace de transport, realizarea de prospectiuni geologice, proiecte edilitare etc. Investitia poate fi integrala sau partiala, caz in care statul beneficiar participa cu o parte convenita la investitie. Obiectivele constituite raman pe o perioada determinata proprietatea furnizorului (sau in proprietate comuna, in cazul investitiei partiale).

Realizarea investitiei internationale directe se face in mai multe etape:

etapa pregatitoare - etapa in care fiecare parte se informeaza si realizeaza o documentatie asupra partenerului.

Furnizorul se documenteaza asupra aspectelor economice, fiscale, politice si monetare, asupra legislatiei privind investitiile din tara beneficiara. Astfel, furnizorul este interesat din punct de vedere economic: asupra solvabilitatii beneficiarului, asupra existentei materiei prime, asupra fortei de munca (ieftina si calificata), asupra pietei de desfacere, asupra problemelor ecologice. Problemele politice au si ele o importanta deosebita: stabilitatea, legislatia etc. In domeniul fiscal, furnizorul este interesat de nivelul impozitelor si al taxelor vamale. O alta preocupare a furnizorului este stabilitatea monedei nationale.

La randul sau, beneficiarul, in cazul unui contract mixt, se documenteaza asupra solvabilitatii investitorului, reputatiei sale pe piata mondiala, posibilitatilor tehnice oferite etc.

Aceasta etapa se incheie cu un acord international de investitii, respectiv un contract in care se prevad drepturile si obligatiile partilor, clauzele de aparare pentru ambele parti, clauzele fiscale, monetare si politice.

Odata cu semnarea acordului se prezinta proiectul de constructie, se stabileste termenul de executie, modalitatea de returnare a imprumutului, modalitatea de exploatare si dobanda datorata de beneficiar.

etapa de executie propriu-zisa - finantarea lucrarilor de realizare a obiectivului proiectat.

Se evalueaza contributia cu fonduri, materiale sau instalatii, drepturi de proprietate industriala (marca, patent). Evaluarea se face in etalonul international stabilit. Fondurile destinate investitiei circula prin mijloacele internationale de plata si sunt folosite pentru platile necesare realizarii obiectivului.

etapa de exploatare a investitiei

Dupa construirea obiectivului apar alte necesitati sub forma de necesitati suplimentare sau, eventual, acoperirea unor pierderi. Dupa punerea in functiune apare problema impartirii beneficiului rezultat intre parteneri (in cazul investitiei mixte).

etapa de lichidare a investitiei

Se face in cazul vanzarii obiectivului construit de catre tara beneficiara sau in cazul aparitiei falimentului.

Se evalueaza partea de proprietate a fiecarui partener, in etalonul international, eventualele daune sau despagubiri si apoi se regleaza miscarea corespunzatoare a fondurilor prin bancile participantilor.

Plasamentul international de titluri

Institutii de pe pietele internationale detinatoare de capital disponibil pot plasa acest capital prin cumpararea de titluri (actiuni, obligatiuni, titluri ipotecare, bonuri de tezaur etc.) in alta tara. Fondurile astfel obtinute de tara emitenta, primesc apoi, in aceasta tara o destinatie economica sau financiara interna.

Emitentul de titluri (intreprindere, guvern, institutie financiar-bancara) este condus la vanzarea acestora pe piata internationala de lipsa de fonduri pe piata proprie. El obtine prin acest procedeu fondurile necesare pentru realizarea unui obiectiv.

Plasamentul international de titluri se poate face pe piata financiara interna a unei tari sau pe piata internationala.

Plasamentul pe o piata nationala are loc atunci cand posesorul de capital disponibil, cumpara titluri din alta tara, in cadrul unei operatiuni financiare.

Plasamentul de titluri pe piata internationala. Institutii financiare internationale sau sindicate bancare multinationale si-au luat sarcina de a emite obligatiuni intr-o maniera straina atat emitentului, cat si cumparatorului. Acestea se numesc euroobligatiuni, iar emisiunea lor euroemisiune. Caracteristica acestora este ca imprumuturile angajate sunt pe termen lung si de valoare foarte mare.

Avantajul consta in evitarea restrictiilor impuse de anumite state asupra plasarii titlurilor si de asemenea, punerea la dispozitie a unor sume foarte mari.

Ajutorul financiar international

Un loc important il ocupa ajutorul pentru dezvoltare si finantarile definitive, creditele pe termen lung, donatiile etc. Ajutorul pentru dezvoltare se concretizeaza sub forma livrarilor de ajutoare materiale si/sau sub forma altor sume virate prin mijloacele de plata internationala.

Operatiunile de asigurare si reasigurare au aparut ca urmare a cresterii riscurilor operatiunilor financiare internationale. Scopul acestei asigurari este de a acoperi in cazul unei pierderi conjuncturale de piata sau contractuale de imprumut, pagubele suferite de una din parti. Fondurile pot circula in ambele sensuri, unul de la asigurat la asigurator, sub forma primelor de asigurare si invers de la asigurator la asigurat sub forma despagubirilor.

Cotizatia unei tari membre catre institutia financiara internationala; sumele sunt mici, iar fluxul circula intr-un singur sens, de la platitor la institutia financiara.

2.2. Creditarea internationala

Relatiile de credit pe piata mondiala dintre institutiile financiare nationale sau internationale, prin care, pe de o parte, se acumuleaza fonduri (sub forma de bunuri, servicii si capital), iar pe de alta parte, se concentreaza cereri de credit, constituie piata internationala de credit.

Constituirea de fonduri pe piata internationala de credit este rezultatul activitatii unui complex de relatii intre un aparat specializat, format din institutii internationale de credit, adica un cadru international de credit, si economiile nationale. Acestea alimenteaza piata de credit cu fonduri sub forma de creante (in bani) sau sub forma de valoare efectiva (bunuri si servicii).

Mobilizarea de fonduri pe piata internationala de credit concentreaza fonduri internationale, fonduri proprii, credite ale unor institutii financiare si subventii de stat.

Specificul operatiunii de creditare este dat de urmatoarele elemente:

rambursarea sumei primite la termenul convenit prin contract, acord etc.; termenul poate fi scurt sau mediu;

perceperea unei dobanzi, care este rezultatul intelegerii partilor, dar se situeaza in jurul procentului stabilit pe piata de credit;

obiectul creditului si valoarea sa;

conditionari de natura economica, politica sau monetara.

Principalii participanti pe piata creditului sunt institutiile financiar-bancare de nivel diferit.

Pe plan national, pot participa la creditarea internationala o serie de institutii financiar-bancare: banca centrala, bancile comerciale, bancile specializate in comert exterior, bancile mixte, institutiile de asigurare etc.

Pe plan regional exista institutii financiar-bancare care crediteaza tranzactiile internationale din regiunea respectiva: Banca Europeana pentru Investitii (pentru Europa), Banca Internationala de Dezvoltare (pentru America).

Pe plan mondial actioneaza FMI, Banca Mondiala si afiliatele ei etc.

In situatia in care pentru finantarea unor credite este nevoie de un efort financiar deosebit, atunci intervin bancile mixte, consortiile bancare, in care aduc resurse mai multe state.

Bancile mixte sunt banci specializate la nivel national, cu capital format din varsamintele unor banci din doua sau mai multe tari partenere. Ele promoveaza schimburile comerciale din tarile partenere si impulsioneaza diverse forme de cooperare.

Consortiul bancar este format dintr-un grup de banci instituit anume pentru efectuarea unei operatiuni financiare de mare anvergura. De obicei, acestea preiau lansarea unor emisiuni de titluri sau obligatii si plasarea lor pe piata financiara.

Clasificarea creditului

a) In functie de obiectul de creditare

1. credite pentru operatiuni de import-export

Acestea se acorda, de obicei, pentru 80-85% din valoarea contractului, restul urmand a fi achitat sub forma de avans de import Plata se face in aceeasi valuta in care se face creditul;

2. credite bancare: care, spre deosebire de creditele comerciale acordate unul altuia de catre vanzatorul si cumparatorul marfurilor, acestea sunt acordate de banci fie importatorului, fie exportatorului, pentru completarea sau restituirea fondurilor proprii;

3. credite pentru nevoi de balanta, de care beneficiaza un stat in scopul acoperirii soldurilor deficitare ale balantei de plati externe;

credite interguvernamentale, care sunt acordate sau primite de guvern, organisme financiare internationale sau institutii publice pentru acoperirea unor necesitati financiare generale si nu pentru tranzactii comerciale.

b) In functie de durata creditului

1. pe termen scurt: 6-12 luni

2. pe termen mijlociu: 1-5 ani

c) In functie de natura creditului

1. creditul de export (de furnizor). Acest credit este acordat de un exportator importatorului, prin livrarea de marfa, furnizorul accepta achitarea valorii marfii la o data convenita de parti;

2. creditul de import (de cumparator). Acesta este un credit bancar acordat de o banca din tara exportatorului direct importatorului, pentru ca acesta sa poata plati marfa la livrarea ei.

d) In functie de modalitatea de acordare sau primire

1. creditul de scont

Acesta este creditul ce se obtine de firmele comerciale, industriale, de servicii, de la banci prin scontarea efectelor de comert rezultate din tranzactiile comerciale. Creditul de scont are o valoare egala cu valoarea nominala a efectelor de comert, mai putin taxa de scont retinuta de banci.

2. creditul de cont curent

Acesta este acordat de bancile comerciale clientilor sai, pe termen scurt, pentru acoperirea unor cecuri.

3. creditul de rambursare

Este acordat clientilor care au contractat imprumuturi pe piata internationala, iar la data scadentei nu au suficiente mijloace de returnare a acestuia.

creditul pentru constituirea de depozite

Se acorda in cazurile in care este necesara crearea anumitor depozite bancare in diferite tari sau pentru deschiderea de acreditive cu finantare la deschidere.

3. Mijloace si instrumente de plata internationale

Pe piata internationala se efectueaza, intre tari, schimburi de bunuri si servicii, care comporta plati si incasari intre parteneri si care pot lua forme diferite dependente de imprejurari, conditii, interesul partilor, capacitatea de plata a debitorilor etc.

Totalitatea formelor si instrumentelor de plata prin care se poate lichida o obligatie ce rezulta din operatiuni comerciale, tranzactii financiare sau credit international, formeaza mijloacele de plata internationale.

In sfera acestor mijloace de plata sunt cuprinse : valutele, monedele internationale si devizele.

3.1. Valutele

Valutele sunt monede nationale care au circulatie, putere de plata si pot fi constituite rezerva si in alte tari decat in cea emitenta.

Valutele au calitatea de a realiza lichidarea imediata a obligatiilor de plata in relatiile economice internationale.

Valutele se pot clasifica dupa mai multe criterii.

Valuta in numerar (valuta efectiva) se prezinta sub forma de bancnote sau monezi, iar valuta in cont se afla sub forma de disponibil intr-un cont la banca.

Valuta in cont poate fi utilizata, la dispozitia titularului de cont, ea transformandu-se la cererea acestuia in valuta in numerar. Valuta in cont poate fi, dupa modul de depunere, la vedere si la termen.

Dupa modul de preschimbare a valutelor, acestea pot fi: convertibile, neconvertibile, transferabile si liber-utilizabile.

Valutele convertibile sunt, in mod practic, monedele care se schimba liber, contra unor alte monede nationale sau internationale (emise de un institut financiar-bancar international).

Valutele neconvertibile participa la un numar restrans de operatiuni valutare, schimbandu-se intr-un singur sens: cumpararea de valuta convertibila intrata in tara, ca moneda neconvertibila.

Valutele transferabile au un anumit grad de convertibilitate stabilit in cadrul unei intelegeri pe plan regional, contribuind la transferarea de fonduri pentru un numar restrans de operatiuni.

Valutele liber-utilizabile sunt valute cu convertibilitate totala recunoscute de FMI si alte organizatii financiare internationale ca utilizabile pe plan larg in cadrul tranzactiilor internationale si ca valute negociabile in volum mare, pe toate pietele financiare. In aceasta categorie intra urmatoarele valute: dolarul SUA si yenul japonez.

Unele valute puternice, emise de tari cu economie dezvoltata, mult apreciate si cautate pe piata financiara pot juca rolul de valuta de rezerva. Aceste monede isi mentin identitatea nationala, insa sunt utilizate ca instrumente de plata cu putere liberatorie nelimitata si ca mijloc de rezerva pe plan international. Pentru ca o moneda sa serveasca drept valuta de rezerva trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

a)      sa joace un rol important in operatiunile financiar-valutare internationale;

b)      sa fie liber convertibila;

c)      sa se bucure de o stabilitate pe termen lung.

In urma renuntarii pe plan international la definirea monedei nationale prin continutul de aur sau de devize corespunzator valorii sale, s-a trecut la definirea puterii ei de cumparare, criteriu mai aproape de realitate pentru compararea a doua monede nationale.

3.2. Monede internationale

Moneda internationala este moneda cu mare putere liberatorie si care circula in afara granitelor statului emitent, servind ca mijloc de plata si de rezerva pe piata internationala.

In acest context se inscriu doua categorii de monede internationale:

monede nationale care datorita unor insusiri si imprejurari deosebite capata caracter de moneda internationala;

instrumente monetare si unitati de cont emise de organisme financiare internationale.

Din prima categorie au facut parte in evolutia istorica a finantelor diferite monede nationale care au avut circulatie si in alte tari decat cea emitenta, de exemplu, napoleonul francez, lira sterlina, lira otomana s.a. In prezent, in aceasta categorie se inscriu cele cinci monede liber-convertibile.

Din cea de-a doua categorie fac parte D.S.T., EURO, EURCO, E.U.A. s.a.

D.S.T. (Drepturile Speciale de Tragere) sunt o unitate de cont emisa de FMI, in urma erodarii pozitiei dolarului SUA ca moneda de rezerva pe plan international.

Unitatea de cont este, in general, unitatea monetara utilizata pentru inregistrarea in conturile institutiilor financiar-valutare internationale. Unitatea de cont a fost creata pentru a evita unele fluctuatii de pe piata a monedelor nationale.

D.S.T. nu indeplinesc toate functiile unei monede internationale; ele nu pot fi folosite ca mijloace directe de plata, ci numai prin convertirea lor in alte valute si au o circulatie limitata la institutiile financiare internationale (FMI, bancile centrale, Banca Reglementelor Internationale s.a.). D.S.T. pot totusi prelua functiile unei monede de rezerva. Aceasta moneda de cont are un curs valutar relativ stabil, a devenit un etalon monetar international, adoptat conventional ca baza a unui sistem monetar. Valoarea D.S.T. este bazata pe metoda "cosului valutar" (valoarea medie ponderata a celor mai importante valute), valoare ce nu depinde de situatia economica sau financiara a unei tari. Monedele care fac parte din cosul valutar utilizat pentru stabilirea cursului D.S.T. sunt: dolarul SUA (40%), marca germana (21%), francul francez (11%) lira sterlina (11%) si yenul japonez (17%).

Deciziile de emisiune (alocare) de D.S.T. se adopta periodic de catre F.M.I. in principiu la cinci ani, emisiuni care sunt puse la dispozitia tarilor membre, in cont la banca comerciala, in mod gratuit, fara ca beneficiarul sa fie obligat sa efectueze o contraprestatie proprotional cu cotele de participare la resursele F.M.I. Alocarile de D.S.T. reprezinta un drept pentru tarile membre ale F.M.I. de a-si procura de la aceasta institutie financiara devize pentru plati internationale. Un membru al F.M.I. are dreptul de a utiliza D.S.T. de care dispune pentru a cumpara valuta de la alte state membre sau pentru rascumpararea propriei sale monede de la acestea si, in anumite conditii, chiar de la F.M.I., pentru a-si achita catre aceste organisme dobanzi sau comisioane datorate. Tranzactiile ocazionate de utilizarea detinerilor de D.S.T. au loc, in principiu, prin intermediul bancilor centrale ale statelor participante [13].

Deci, este vorba, in cazul D.S.T., de un mecanism minutios conceput pentru alocarea si utilizarea acestora. Reprezentand o lichiditate internationala creata de F.M.I. prin alocare, D.S.T. sunt puse la dispozitia membrilor acestei institutii financiare, in scopul sporirii rezervelor lor valutare. De aceea, notiunea de alocare este diferita de cea de imprumut. In primul rand, lichiditatile sub aceasta forma nu provin din depozite prealabil constituite, ci sunt create de F.M.I.. In al doilea rand, alocarile de D.S.T. nu sunt rambursabile. Cresterea periodica (de regula la cinci ani) a alocarilor de D.S.T. ridica nivelul detinerilor acestora in fiecare tara membra a F.M.I. si, prin aceasta, a lichiditatii intenrationale.

EURO moneda emisa in cadrul Sistemului Monetar European este o unitate de cont utilizabila in tarile din acest sistem. Aceasta moneda isi stabileste valoarea tot prin metoda cosului valutar la care participa numai monedele din S.M.E., in proportii diferite:

Incepand cu 1 ianuarie 1999, intre cele 11 state vest-europene comunitare - Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania, se stabileste trecerea la folosirea in toate calculele, in contractele comerciale si in raporturile monetare ca unitate monetara unica EURO. In practica de pe piata se folosesc de catre aceste state monedele lor nationale, iar din ianuarie 2002 fost pusa in circulatie moneda EURO, cu submultiplii - centul in monezi de 1 cent, 2 centi, 5 centi, 10 centi, 20 centi si 50 centi. De asemenea, vor circula ca monede, 1 Euro, 2 Euro si multipli in bancnote de 5, 10, 20, 50, 100, 200 si 500 EURO.

Zona celor 11 state ce au trecut la EURO a si primit deja denumirea de "EUROLAND".

Practic, de la aceasta data, aria de utilizare a dolarului se restrange considerabil, tinand cont de faptul ca statele aderante la Uniunea Monetara, bazata pe EURO, reprezinta peste 290 de milioane de locuitori ai Terrei.

Uniunea Europeana, cu un PIB total de 7130,04 miliarde dolari, in 1997, si un export de 1.871,8 miliarde dolari in acelasi an, detine o pondere de 20% in exportul mondial, urmata de SUA, cu 16,3%, iar in importul mondial detine 19,2% (SUA, 20,4%). Era dominatiei totale a dolarului SUA, este practic spre sfarsit, la baza comertului mondial urmand a sta, pe langa dolar, si noua moneda unica europeana.

EURCO (European Compozit Unit) este o unitate de cont creditata de C.E.E. pe baza unui cos valutar format din monedele tarilor membre. Aceasta moneda a fost utilizata pentru unele emisiuni de obligatiuni. Banca Europeana pentru Investitii a fost prima institutie care a folosit aceasta unitate pentru obligatiunile emise de ea.

E.U.A. (European Unit of Account) este o unitate de cont europeana, compusa din cantitati anume din monedele C.E.E. In anul 1975 Banca Europeana de Investitii a adoptat E.U.A, pentru inregistrarile in conturile sale; de asemenea, un an mai tarziu Comunitatea Europeana a Carbunelui si a Otelului a introdus E.U.A. pentru operatiunile pe care le efectua.

A.M.U. (Assian Monetary Unit) este o moneda folosita de Uniunea de Cliring Asiatica pentru tranzactii intre tarile membre. Aceasta moneda este tinuta la egalitate cu D.S.T.

Aceste monede internationale au fost denumite si unitati monetare artificiale, fiind create de diferite organisme financiare internationale ca solutie pentru instabilitatea generalizata a monedelor nationale. Ele sunt instrumente de plata cu circulatie limitata, au o stabilitate relativ superioara monedelor nationale, nu sunt influentate direct de evolutia preturilor, evaluarea lor se face pe baza de cos valutar, indeplinesc functii monetare limitate, dar au utilizare de etalon monetar.

Modalitatile si acordurile de plata internationale

Modalitatile de plata sunt tehnici utilizate pentru incasarea contravalorii marfii in tranzactiile internationale.

In practica sunt utilizate atat tehnici simple (plata facturii si plata la predarea marfii), dar si tehnici mai complexe (acreditivul documentar, incasso-ul documentar, scrisoarea de garantie bancara sau ordinul de plata).

a) Plata facturii

Plata contra factura este o tehnica simpla utilizata pentru tranzactii de valoare mica sau in relatiile dintre firmele apartinand aceluiasi grup. Ea presupune o buna cunoastere si increderea reciproca a partenerilor.

Mecanismul operatiunii este foarte simplu: dupa ce si-a indeplinit obligatiile de livrare, exportatorul trimite factura comerciala direct la cumparator, care va plati contravaloarea acesteia la data stabilita prin contract.

b) Plata la predarea marfii (cash on delivery - COD) se utilizeaza pentru tranzactii de valoare redusa si au avantajul usurintei de realizare. Aceasta consta in faptul ca vanzatorul marfii instructeaza pe caraus (firma de transport) sa prezinte marfa destinatarului livrarii si sa o predea contra platii in numerar sau prin cec. Aceasta tehnica implica 3 parti: exportatorul, importatorul, carausul.

Principalul dezavantaj consta in posibilitatea riscului de refuz a platii din partea importatorului.

c)      Acreditivul documentar

Este una din modalitatile de plata cele mai uzitate. Folosirea preferentiala a acreditivului documentar in schimburile de marfuri internationale se explica, in primul rand, prin perioada destul de indelungata din momentul in care vanzatorul a expediat marfa si pana cand cumparatorul poate dispune de ea.

In al doilea rand, partile contractante nefiind in relatie directa, raman deseori in imposibilitatea de a culege informatii precise asupra posibilitatii si solvabilitatii lor, ceea ce ar putea sa-l afecteze pe cumparator.

Astfel apar interese contradictorii, caz in care apare a treia parte - o banca, in care ambii parteneri au incredere si care foloseste in acest scop acreditivul documentar.

Deci, la cererea cumparatorului, banca sa se angajeaza direct fata de vanzator sa-i plateasca o suma de bani determinata, pe baza prezentarii din partea acestuia a unor documente specificate in mod expres in scrisoarea de deschidere a acreditivului. Acest angajament bancar este independent de solvabilitatea cumparatorului, de acordul acestuia privind marfa sau alte imprejurari care s-ar ivi dupa expedierea marfii si care ar putea determina pe cumparator sa refuze plata.

d)      Incasso-ul documentar reprezinta o modalitate de plata folosita atunci cand increderea intre parteneri legata de indeplinirea obligatiilor contractuale este mai mare decat in cazul acreditivului documentar.

Spre deosebire de acreditiv, in cazul incasso-ului bancile nu se angajeaza la plata, ele avand doar rolul de gestionare a documentelor.

In principiu, modul de functionare al incasso-ului documentar presupune ca banca vanzatorului (expeditorului) sa remita spre incasare bancii cumparatorului (importatorului) documentele depuse de vanzator (exportator), care fac dovada livrarii marfii si pe care banca cumparatorului (importatorului) le elibereaza acestuia numai contra plata.

Folosirea incasso-ului documentar este recomandata numai daca:

vanzatorul si cumparatorul au incredere unul in celalalt;

capacitatea si bunavointa cumparatorului de a plati nu sunt in dubiu;

in tara importatorului exista stabilitate politica, economica si conditii legale de desfasurare;

tara importatorului nu impune nici o restrictie importatorului si platilor.

e) Ordinul de plata reprezinta o dispozitie data de o banca altei banci, din proprie initiativa sau la cererea unui client, de a plati unui beneficiar o suma de bani care acopera obligatii ale debitorului fata de creditor.

Spre deosebire de celelalte modalitati de decontare, ordinul de plata are un caracter revocabil pana la executare, adica pana in momentul in care beneficiarul a incasat banii. Se recomanda folosirea ordinului de plata ca modalitate de decontare numai in situatia in care exista o incredere absoluta intre parteneri.

f) Scrisoarea de garantie bancara

Din punctul de vedere al angajamentului asumat de catre o banca, cea mai asiguratorie modalitate de decontare din cadrul relatiilor de plati externe o reprezinta scrisoarea de garantie bancara.

Garantia bancara este o obligatie irevocabila de plata a unei banci in cazul neindeplinirii conditiilor contractuale de catre o terta parte si reprezinta un angajament separat si independent de datoria ordonatorului sau de relatia contractuala dintre acesta si beneficiar (creditor).

O garantie bancara presupune ca banca sa plateasca la prima cerere numai daca au fost indeplinite conditiile din scrisoarea de garantie.

Tipurile de garantii bancare in functie de obiectul contractului respectiv sunt:

garantia bancara pentru licitatii;

garantia bancara de buna executie;

garantia bancara de restituire a avansului.

g) Scrisorile de credit sunt variante ale acreditivului, care se utilizeaza indeosebi in tarile de influenta bancara anglo-saxona (Marea Britanie, Japonia, Australia). Ea a aparut in SUA, unde legea federala neautorizand bancile nationale sa emita garantii, a determinat sistemul bancar american sa se adapteze, prin formula scrisorii de credit.

Scrisoarea de credit comerciala este un document prin care banca emitenta se angajeaza in mod irevocabil fata de exportator, sa onoreze cambiile trase asupra ei de catre acesta, fie prin plata (daca tratele sunt la vedere) sau prin acceptare (daca tratele sunt la termen) cu conditia ca, odata cu tratele, sa fie prezentate si documentele mentionate in scrisoarea de credit prin care se atesta expedierea marfii.

5. Eurovalutele; Eurocreditele

Eurovalutele. Initial, a fost cazul dolarilor depusi la o banca sau apartinand unei organizatii din afara SUA. Fenomenul a avut loc in scopul de a evita restrictiile monetare si cele ale iesirii de fonduri din aceasta tara. Bancile nu erau obligate sa respecte anumite reguli privind lichiditatea sau de a mentine un anumit nivel al resurselor fata de banca centrala, libertate obtinuta in schimbul platii unei taxe de licenta.

Aceste banci se numesc eurobanci, iar dolarii detinuti de ele, eurodolari. Prin eurovalute se intelege, in prezent, orice disponibilitate in banci care functioneaza in afara teritoriului statului emitent al monedei respective.

Prefixul euro nu mai indica neaparat situarea bancii in Europa, aceasta putand fi situata in orice parte a lumii.

Operatiuni in eurovalute. Pentru ca o operatie comerciala sa fie calificata drept operatie in eurovaluta, trebuie indeplinite doua conditii:

valuta utilizata sa fie straina fata de tara in care se desfasoara operatiunea;

nici una din partile contractante sa nu fie rezident al tarii emitente a valutei folosite.

Depunerile in cont de eurodolari pot proveni de la organisme internationale, societati transnationale, intreprinderi comerciale, eurobanci, agenti de bursa etc.

Operatiunile in eurovalute pot prezenta urmatoarele avantaje:

un profit mai mare pentru depunator, deoarece dobanda la depuneri in eurovalute este adesea superioara celei platite la depunerile in valuta;

securitate sporita: depunatorul de eurovaluta in eurobanci scapa de restrictiile autoritatilor emitente ale valutei respective;

comoditate relativa, castigata prin faptul ca depunerile nu se mai fac obligatoriu numai in tara de origine a valutei, ele se pot face la cea mai apropiata si mai convenabila eurobanca.

Aparitia acestora pe piata financiara face sa creasca fondurile de credit si, in consecinta, sa stimuleze creditul.

Eurocreditele reprezinta o mobilizare de capitaluri pe termen mediu, de regula purtand scadente intre 3 si 8 ani, prin apelare la piata eurodevizelor. Ele sunt acordate de un grup de banci constituite intr-un consortiu, sub conducerea unei banci coordonatoare (lead manager). Aceasta din urma incheie contractul cu beneficiarul, organizeaza si coordoneaza consortiul si actioneaza ca mandatar al acestuia.

In general, consortiul este international, dar banca lead manager este, de regula, din tara beneficiarului.

In jurul lead managerului se constituie grupul de coordonare (managing group), care reprezinta nucleul propriu-zis al consortiului, membrii lui asumandu-si obligatia de a asigura fiecaruia o anumita cota din valoarea totala a creditului solicitat; pentru aceasta ei primesc un comision de management, care se adauga la costul creditului.

Eurocreditele poarta o dobanda bazata pe LIBOR (London InterBank Offered Rate), respectiv rata dobanzii la creditele pe termen scurt de pe piata interbancara londoneza.

Spre deosebire de euroobligatiuni, care sunt negociate pe piata secundara, transferand nivelul asupra unor detinatori, eurocreditele devin active ale bancilor care au participat la acordarea imprumutului; deci, daca in cazul imprumutului euroobligatar exista numai obligatia plasarii titlurilor si posibilitatea de a le mentine, in cazul eurocreditelor bancile se obliga sa acorde efectiv o parte din imprumutul total.

Mecanismul mobilizarii eurocreditelor consta, in principal, din urmatoarele etape [21]:

stabilirea contractului intre beneficiarul creditului si banca care coordoneaza operatiunea, actionand ca mandatar al consortiului;

organizarea de catre banca lead manager a consortiului bancar care va acorda imprumutul;

constituirea grupului de coordonare a operatiunii si stabilirea cotelor de credit intre bancile consortiului; se incheie contractul de credit;

stabilirea conditiilor creditului, respectiv volumul creditului, costul acestuia, moneda in care se face creditarea, scadenta;

atragerea de fonduri pe termen scurt de catre bancile ce constituie consortiul, pentru acoperirea cotelor lor;

finalizarea operatiunii prin remiterea efectiva a fondurilor catre beneficiar.

In ultima perioada, o mare extindere au capatat eurocreditele cu rata a dobanzii flotanta ("roll-over credits").

Costul acestor imprumuturi (D) include o componenta variabila, la care se adauga o marja la nivelul stabilit in momentul incheierii contractului pe toata durata creditarii:

D = d + spread

unde:

d - dobanda creditelor pe termen scurt (LIBOR)

spread - constanta (in functie de durata creditului, bonitatea clientului etc.).

Aceasta formula de calcul rezulta din strategia acordarii acestor credite, respectiv atragerea de imprumuturi pe termen scurt pentru acoperirea creditului pe termen mediu.

6. Datoria externa

O forma importanta a fluxurilor externe de capital in economia contemporana o constituie imprumuturile sau creditele externe. Ele reprezinta capitalurile care se acorda, pe un anumit termen, de catre firmele straine sau de catre state, altor tari sau firme si care se restituie la scadenta, impreuna cu dobanda convenita. Alaturi de investitiile directe si de portofoliu, creditul extern face parte dintre resursele exogene ale dezvoltarii, cu rol complementar fata de resursele interne.

Datoria externa este un post de activ, cu ajutorul caruia se echilibreaza balanta de plati externe, reprezentand un element de "finantare compensatorie" a acesteia.

Influenta imprumuturilor externe asupra balantei de plati externe este diferita, dupa cum este vorba despre momentul contractarii sau despre perioada de timp pentru care imprumutul a fost contractat. In momentul contractarii, balanta de plati externe inscrie, la activ, suma neta care a fost realizata prin plasarea titlurilor imprumutului pe pietele externe. Pe parcursul anilor, pana la rambursarea totala a imprumutului, balanta de plati externe se incarca, la pasiv, cu dobanda anuala pe care debitorul s-a angajat sa o plateasca creditorului, cu unele comisioane si alte speze bancare, precum si cu amortizarea, respectiv cu suma platita periodic de catre debitor pentru rambursarea treptata a imprumutului. Cotele scadente de amortizare a unui imprumut, impreuna cu dobanzile aferente, reprezinta anuitatea imprumutului sau serviciul datoriei externe. Ea este un element de pasiv al balantei de plati externe a statului debitor si un element de activ pentru creditor. Transferul net catre debitori este partea din creditul extern care poate servi efectiv pentru dezvoltare ori pentru importuri. El se determina ca diferenta dintre suma totala a creditului si serviciul datoriei externe [13].

Datoria externa are doua categorii de efecte:

a)      efect amplificator, generat de utilizarea resurselor externe atrase;

b)      efect limitativ, produs de diminuarea resurselor interne atat ca urmare a rambursarii creditelor care au generat efectul amplificator, cat si ca urmare a platii dobanzilor, comisioanelor si altor speze bancare la aceste credite (a caror masa este cu atat mai mare, cu cat intervalul de timp ce separa cele doua efecte este mai mare).

De aceea, in practica, trebuie avute in vedere conditiile in care imbinarea celor doua efecte pot avea urmari pozitive asupra dezvoltarii.

Astfel, daca serviciul datoriei externe se ridica peste o anumita marime, sporirea in continuare a creditelor externe poate deveni impovaratoare, reducandu-se sever posibilitatile de realizare a echilibrului balantei de plati externe. In acelasi timp si credibilitatea externa a tarii se micsoreaza, devenind tot mai restrictive conditiile cerute de partenerii externi. Cu alte cuvinte, strategia in domeniul datoriei externe trebuie sa aiba in vedere si resursele din care se vor rambursa imprumuturile contractate si deci riscul acumularii unui volum prea mare a datoriei externe pe termen lung. Ca urmare, nivelul indatorarii maxime constituie limita ce nu trebuie depasita pentru mentinerea capacitatii de a suporta serviciul datoriei externe. El reprezinta procentul din incasarile din export, care poate fi utilizat pentru plata serviciului datoriei externe si indica, in acelasi timp, cresterea datoriei care se poate suporta fara probleme deosebite .

Datoria externa nu este, prin ea insasi, un fenomen negativ. Ea face parte, in economia contemporana, pentru multe tari, dintre resursele exogene ale dezvoltarii, daca este un factor real al cresterii si dezvoltarii economice durabile, iar echilibrele macroeconomice ale unei economii deschise nu sunt afectate, putandu-se achita anuitatile la scadenta. Totodata, in cercetarea procesului de indatorare externa trebuie luati in considerare nivelul si evolutia unor indicatori semnificativi: gradul de indatorare externa, determinat ca raport dintre soldul datoriei externe la sfarsitul anului analizat si P.I.B. din acel an (limita critica se considera a fi 80%) si ca raport dintre acest sold si exportul de marfuri si servicii realizat in perioada respectiva (limita critica considerata 100%); rata serviciului datoriei externe, calculata ca raportul dintre serviciul datoriei externe din perioada analizata si exportul de marfuri si servicii din perioada respectiva (limita critica fiind considerata 20%). Rezulta deci ca, in abordarea corecta a datoriei externe, trebuie sa se aiba in vedere situatia reala, in dinamica ei, a fiecarei tari in parte.

Un efect important al crizei valutar-financiare declansata in anii '80 a fost cresterea fara precedent a datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare. In conditiile "crizei datoriilor" aparuta in anii 1981-1982, principala problema in finantarea externa este nu numai gasirea de solutii pentru datoria nerambursabila, dar si pentru dezvoltarea comertului international. In economia mondiala contemporana, eforturile tarilor in curs de dezvoltare pentru cresterea lor economica trebuie sa fie insotite de sprijinul financiar international, iar creditul acordat, in conditii avantajoase sau preferentiale, ocupa un loc important. Impactul pozitiv al creditului extern este posibil in cadrul unor relatii valutar-financiare internationale, care sa duca la sporirea contributiei acestuia la stimularea dezvoltarii economice a tarilor in curs de dezvoltare.

Impactul creditelor externe asupra economiei nationale este in functie de destinatia si de modul de utilizare a acestora. Astfel, structura economiei nationale se modifica, in conditiile in care creditele sunt utilizate in procesele productive, in timp ce folosirea lor mai ales pentru rambursarea datoriei externe sau pentru satisfacerea nevoilor de consum imediate determina alte tipuri de efecte: pe termen scurt, contribuie la finantarea unor importuri care vizeaza ameliorarea conditiilor de viata, dar efectul pe termen lung este doar acela de a crea o cerere in avans asupra unor venituri viitoare.

Pentru a deveni un factor al cresterii economice si echilibrului dezvoltarii, creditele externe trebuie sa fie destinate, in primul rand, ramurilor economice dotate cu resurse interne, cum ar fi: agricultura, turismul, industria alimentara, industria usoara; domeniilor in care exista o indelungata traditie si care dispun de forta de munca necesara efectuarii unor investitii in obiective vitale pentru dezvoltarea economica; infuziei de tehnologii moderne cu impact deosebit asupra modernizarii structurii economiei tarii si cresterii competitivitatii produselor pe piata mondiala.

Totodata, trebuie avut in vedere si faptul ca o datorie externa importanta atrage dupa sine alocarea pentru plata serviciului acesteia a unei mari parti a intrarilor in valuta convertibila, determinand scaderea substantiala a investitiilor. Acumularea unui important debit al datoriei externe este, in sine, un proces dureros pentru tarile cu exporturi care au pondere redusa in P.I.B. si, ceea ce este mai grav, cu competitivitate redusa, constituind, in acest caz, o ipoteca mare asupra generatiilor viitoare.

Infaptuirea obiectivelor reformei economice in Romania, a tranzitiei la economia de piata, restructurarea si retehnologizarea ramurilor economiei nationale necesita mari resurse financiare, in cadrul carora un rol complementar important il pot avea, alaturi de resursele externe sub forma investitiilor de capital strain, creditele externe.

Rezulta necesitatea imperioasa a reducerii substantiale si rapide a datoriei externe destinata consumului economiei si populatiei, astfel incat recurgerea la credite externe sa constituie un factor care sa contribuie la infaptuirea restructurarii si modernizarii economiei nationale, care sa fie generatoare de profit si sa influenteze sporirea competitivitatii marfurilor romanesti pe piata externa. In asemenea conditii, serviciul datoriei externe devine suportabil si nu se transforma intr-un factor impovarator pentru economia nationala si pentru generatiile viitoare.

Ca urmare, deciziile legate de datoria externa trebuie sa fie fundamentate pe o strategie pe termen mediu si lung, avand in vedere interesele majore si de durata ale dezvoltarii economiei romanesti, ale infuziei de tehnica si tehnologie avansate, ale cresterii productivitatii factorilor de productie si sporirii potentialului concurential pe piata externa. In acelasi timp, gradul de indatorare nu trebuie sa depaseasca anumite limite, sa previna generarea unui dezechilibru extern periculos pentru independenta si suveranitatea nationala, si ca urmare a reducerii drastice a rezervelor internationale. Este necesar sa se stabileasca si sa se respecte prioritati fundamentate economic si social privind volumul optim de credite externe.

Totodata, politica de contractare a imprumuturilor externe trebuie sa urmareasca promovarea anumitor secventialitati si prioritati, respectiv extinderea sferei de contractare a imprumuturilor, potrivit intereselor economiei nationale, facilitatilor pe care le ofera diversi creditori si avantajelor economico-financiare ce se pot obtine de la un credit sau altul, evitarea, sub orice forma, a creditelor acordate in conditii impovaratoare.

Angajarea creditelor externe, ca factor al dezvoltarii, trebuie sa se bazeze pe studii temeinice de fezabilitate, care sa permita infaptuirea reformei economice, modernizarea economiei nationale, realizarea unor obiective de investitii de importanta vitala pentru procesul restructurarii si retehnologizarii, crearea de noi locuri de munca.

O problema de cea mai mare insemnatate si responsabilitate privind creditele externe este prevenirea indatorarii externe a Romaniei pentru consum si utilizarea creditelor externe pentru a obtine in economie efecte benefice scontate. Nu recurgerea la credite externe poate fi un fenomen negativ sau ingrijorator, ci scopul si rezultatele utilizarii imprumuturilor, destinatia acestora. De asemenea, creditele externe, indiferent de forma lor, nu trebuie sa aiba prioritate fata de atragerea investitiilor straine directe de capital cu performante productive de varf, indreptate cu prioritate spre retehnologizare sau restructurare si care sa amplifice capacitatea parteneriala a economiei romanesti.

In vederea cresterii eficientei creditului extern, pentru ca acesta sa fie un factor propulsor al progresului economic al tarii, o data cu sporirea profunzimi analizelor privind dinamica si structura creditelor externe, a rezultatelor obtinute prin utilizarea lor, trebuie sa se exercite o supraveghere mai severa pentru agentii economici care utilizeaza creditele externe contractate direct de catre stat sau garantate de catre stat, stabilirea cu mai mare exigenta a raspunderilor pentru beneficiarii imprumuturilor. Cu alte cuvinte, prevenirea irosirii resurselor exogene obtinute pe calea creditelor externe sau folosirea lor cu rezultate nesemnificative pentru progresul economic al tarii este o alta latura importanta a strategiei privind datoria externa.

7. Institutii monetar-financiare internationale

In scopul supravegherii si sprijinirii aplicarii sistemului monetar-valutar international creat in 1944, prin hotararea Conferintei de la Bretton Woods, tarile participante au decis, in acelasi timp, infiintarea a doua organisme financiar-valutare. Este vorba de Fondul Monetar International (F.M.I.) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.). In jurul acestora, urma sa se desfasoare activitatea monetar-financiara internationala. In decursul anilor, acest sistem institutional a fost completat cu alte institutii de profil, datorita diversitatii problemelor si situatiilor din diferite zone ale globului si din tarile lumii.

Fondul Monetar International, cu sediul la Washington, este cel mai important organism de cooperare din domeniul relatiilor valutar-financiare dintre state si prima incercare de institutionalizare a lor. El numara in prezent 179 de tari membre si detine un capital total de 144,8 miliarde D.S.T. (circa 230 mld. dolari S.U.A.). Romania a devenit membra a F.M.I. la 15 decembrie 1972, o data cu depunerea instrumentelor de ratificare la Washington.

In conformitate cu prevederile statutare, tarile care adera la F.M.I. isi asuma anumite obligatii: renuntarea la restrictii asupra efectuarii de plati valutare si transferuri pentru tranzactiile internationale curente; renuntarea la practici monetare discriminatorii; convertibilitatea, la cerere, a sumelor in moneda proprie detinute de alte state (rezultat al unor tranzactii curente); furnizarea de date economice si financiare necesare pentru operatiunile Fondului.

In privinta resurselor financiare ale F.M.I., locul principal il ocupa varsamintele efectuate de statele membre la dispozitia sa, numite cote de participare sau cote-parti, exprimate in D.S.T., efectuate integral la aderare. Aceste varsaminte devin proprietatea Fondului si sunt platite, potrivit cu dispozitiile statutare. Ele se revizuiesc periodic (de regula la 5 ani). Cotele-parti sunt varsate in proportie de 25% in D.S.T. sau valute convertibile, iar 75% in moneda nationala. Contributia fiecarei tari membre este stabilita, la aderare, de catre F.M.I., pe baza unei formule care ia in calcul P.I.B., rezervele monetare, ponderea exportului in venitul national si alti indicatori care caracterizeaza nivelul dezvoltarii economice si financiare a tarii respective. In functie de marimea acestor varsaminte si, respectiv, cote, depinde numarul de voturi al fiecarui stat in Consiliul Guvernatorilor F.M.I., precum si volumul si natura creditelor de care poate el beneficia. Astfel, dupa majorarea cotelor stabilite de Consiliul Guvernatorilor F.M.I. la 20 iunie 1990, cota tarii noastre era de 754,1 mil. D.S.T., iar numarul de voturi de care ea beneficia se ridica la 7791, reprezentand o pondere de 0,52% din total. Resursele financiare ale F.M.I. mai includ: creditele puse la dispozitia sa de catre unele tari industrializate sau tari arabe cu venituri mari din exploatarea resurselor petroliere; veniturile provenite din dobanzile percepute pentru imprumuturile (facilitatile) acordate; alte venituri provenind din investitii proprii ale F.M.I. etc.

Obiectivele principale urmarite de F.M.I., ca organism financiar international, sunt: promovarea cooperarii monetare internationale, printr-o institutie specializata care sa asigure cadrul si mecanismele necesare consultarii si colaborarii intre tarile membre; facilitarea expansiunii si cresterii echilibrate a schimburilor internationale, care sa duca la utilizarea eficienta a resurselor statelor membre; promovarea stabilitatii valutare si evitarea practicilor de depreciere concurentiala a cursurilor de schimb; eliminarea restrictiilor valutare care franeaza dezvoltarea comertului international; sprijinirea tarilor membre in corectarea deficitelor temporare ale balantelor de plati, prin facilitarea accesului la resursele Fondului.

Sistemul de creditare al F.M.I. este orientat spre scopul sau principal, si anume, cresterea lichiditatii internationale prin echilibrarea balantelor de plati si consolidarea monedelor nationale. Trebuie precizat si faptul ca, F.M.I., nefiind o banca internationala, ci o institutie financiara internationala, nu acorda credite in sensul bancar al notiunii. F.M.I. pune la dispozitia tarilor membre o serie de facilitati, unele fiind in limita cotelor de participare, altele in cuantumuri ce depasesc aceste cote (facilitati extinse), iar in unele cazuri, facilitati suplimentare.

Sistemul specific de acordare a creditelor este cel al tragerilor, instituit si promovat de F.M.I. Acest sistem consta in aceea ca, tara care recurge la tragere, procedeaza la cumpararea de la F.M.I. a unor cantitati de monede (convertibile si utilizate in mod curent ca mijloace de plata internationale) ale tarilor membre sau D.S.T., punand la dispozitia Fondului sume echivalente in moneda nationala. In acest mod, statele membre obtin mijloace de plata pentru echilibrarea balantei de plati externe. In acelasi timp, ele se obliga ca, in termen de 3-5 ani (si in mod exceptional in 7 sau 10 ani), sa efectueze operatia inversa, "de rascumparare", adica sa remita F.M.I. devize utilizate in mod curent in platile internationale sau D.S.T., in schimbul monedei nationale echivalente. In acest mod, F.M.I. joaca rolul de intermediar. Prin operatiunile respective nu se modifica valoarea totala a lichiditatilor detinute de Fond, ci numai structura acestor resurse, pe diferite valute.

Pentru a-si suplimenta resursele lor de lichiditati in vederea acoperirii nevoilor, tarile membre pot beneficia de o transa, numita "a rezervei" si de patru transe de credit curente (cate una pe an), proportionala cu cota de participare. Transa prima ("a rezervei") este acordata fara nici o conditie, pe cand celelalte se acorda in conditii a caror complexitate sporeste de la o transa la alta. Potrivit diferitelor mecanisme de creditare, tarile membre ale F.M.I. pot obtine, in total, credite in volum de pana la sase ori cota de participare.

In ultimul timp, a fost extins sprijinul financiar al F.M.I. pentru statele membre, prin acordarea de imprumuturi specifice. Astfel, in cadrul facilitatilor de finantare, asigurate de Fond, tarile membre pot beneficia, pe langa tragerile pe transe, si de acorduri de credite speciale, denumite stand-by, care se bucura de o larga utilizare, pe baza carora beneficiarul-poate dispune de o linie de credit. Acestea se acorda tarilor in dificultate, pe baza unui program de reforma economica. De asemenea, activitatea de sprijin financiar al F.M.I. pentru membrii sai a fost extinsa si la alte imprumuturi specifice. Astfel, programele de ajustare macroeconomica pe termen mediu ale tarilor membre sunt sprijinite prin facilitati de ajustare structurala si de facilitati de ajustare structurala de consolidare. Totodata, facilitatile de finantare compensatorii sprijina statele in asigurarea importurilor de cereale in situatii exceptionale, iar mecanismul de finantare a stocurilor tampon se acorda tarilor in dezvoltare pentru stocarea de produse primare, in scopul reducerii ofertei pe pietele internationale.

Deoarece scopul principal al F.M.I. il constituie crearea cadrului favorabil intensificarii schimburilor internationale de bunuri materiale, servicii si fluxurilor de capital, realizarii stabilitatii cursurilor de schimb valutar, fiecare tara membra este obligata, prin statutul F.M.I., sa depuna toate eforturile pentru ca politica sa economica si financiara sa duca la infaptuirea obiectivelor in directia cresterii economice de durata, in conditiile unei stabilitati relative a preturilor. Pentru a asigura indeplinirea acestor obligatii, Fondul exercita o supraveghere permanenta asupra politicilor economice si financiare ale tarilor membre. In acest sens, el adopta principii generale care sa indrume statele respective in directia realizarii obiectivelor F.M.I.

De aceea, facilitatile de finantare care depasesc limita cotei de participare, respectiv facilitatea extinsa, se acorda pe baza unor programe financiare pe termen mijlociu, in scopul depasirii unor dificultati generate de dezechilibre structurale ale balantelor de plati externe. Disponibilizarea transelor de credit in valuta are loc in functie de indeplinirea unor criterii de performanta convenite in cadrul acordului si cuprinse intr-un memorandum privind politicile economice ale tarii respective. In cazul in care guvernul unei tari nu-si respecta angajamentele asumate prin acest document sau refuza sa realizeze programul de redresare si masurile pe care el insusi le-a propus, Fondul 'sanctioneaza' prin blocarea imprumutului atat timp cat beneficiarul tergiverseaza luarea masurilor corespunzatoare, ori chiar sisteaza definitiv derularea imprumutului.

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.) este cel de-al doilea organism creat de catre Conferinta Monetara si Financiara Internationala din 1944 si care a inceput sa functioneze din anul 1946. Ea este cunoscuta mai mult sub denumirea de Banca Mondiala, deoarece, impreuna cu cele doua agentii specializate ale sale infiintate ulterior - Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.) si Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (A.I.D.) constituie, in realitate, un sistem bancar, respectiv Grupul Bancii Mondiale. Cele doua agentii, desi au personalitate juridica si fonduri separate, au in fapt obiective comune ca si B.I.R.D., o structura similara si folosesc chiar acelasi personal.

La B.I.R.D. pot adera numai statele membre ale F.M.L, deoarece desfasurarea activitatii bancii presupune respectarea anumitor conditii privind aporturile monetar-financiare internationale inscrise in statutul F.M.I. De aceea, o tara care a aderat la F.M.I. devine, conform acordurilor de la Bretton Woods, si membra a acestei banci.

B.I.R.D. are un capital important rezultat din cotele subscrise ale tarilor membre, dar principalele resurse financiare provin din: venituri nete rezultate, din propriile operatiuni bancare; mijloacele financiare obtinute prin plasarea pe pietele financiare a obligatiunilor emise sau contracte directe cu bancile centrale ale statelor membre; venituri obtinute din dobanzi si comisioane percepute la creditele acordate; imprumuturi de capital contractate pe pietele financiare (in general, pe pietele tarilor membre si Elvetia) etc. In consecinta, B.I.R.D. utilizeaza atat capitalul propriu, cat si - in mare masura - capital imprumutat. De aceea, nivelul dobanzilor practicate depinde de insasi conditiile in care sunt obtinute resursele financiare de catre banca. Cotele subscrise de tarile membre la capitalul B.I.R.D. sunt stabilite similar si dupa aceleasi criterii ca si in cazul F.M.I. Ele sunt varsate in proportie de 10%, din care o transa de 1% in aur sau in dolari liber utilizabili de catre banca pentru acordarea de imprumuturi, iar 9% se varsa in moneda nationala si nu se poate da cu imprumut decat cu acordul tarii emitente a monedei. Restul de 90% nu este varsat, B.I.R.D. avand dreptul sa-l solicite atunci cand va avea nevoie, constituind pentru banca o importanta rezerva.

B.I.R.D. sprijina reconstructia si progresul tarilor in curs de dezvoltare, prin acordarea de imprumuturi pe termen lung, pana la 20 de ani si numai in valuta convertibila, coordonarea imprumuturilor acordate de ea cu imprumuturile obtinute pe alte cai, astfel incat sa fie luate in considerare cele mai urgente si eficiente proiecte. Volumul imprumuturilor acordate nu depinde, ca la F.M.I., de cota de participare la capitalul social. Imprumuturile sunt acordate fie guvernelor, fie unor organizatii publice sau particulare, caz in care este necesara insa garantia guvernului. Obiectivele creditate sunt diverse: in industrie, pot fi creditate construirea, reconstruirea, modernizarea, retehnologizarea de unitati pentru toate tipurile de activitati in acest domeniu; in agricultura, se crediteaza proiecte pentru realizarea de irigatii, asanari, sporirea septelului, insilozari, silvicultura etc.; in domeniul transporturilor se poate credita construirea de autostrazi, sosele, cai ferate, poduri, aeroporturi, conducte de aductiune; in domeniul serviciilor publice se pot obtine credite pentru construirea de retele pentru alimentarea cu apa, obiective pentru transportul energiei electrice si termice, instalatii de telecomunicatii; in sectorul educatiei, banca crediteaza cheltuieli pentru productia de manuale, servicii pentru toate treptele de invatamant etc.

Deciziile de acordare a creditelor de catre B.I.R.D. se bazeaza pe considerente economice, urmarind scopuri productive si stimularea cresterii economice in tarile beneficiare in curs de dezvoltare. Ele au in vedere proiectele bine fundamentate atat din punct de vedere economic, cat si tehnic, precum si existenta sigurantei bunei lor administrari in fazele de executie si in exploatare. De aceea, proiectele sunt analizate si de expertii B.I.R.D. pentru a fi aprobata acordarea creditului.

Asociatia Internationala pentru Dezvoltare urmareste realizarea acelorasi scopuri ca si B.I.R.D., insa are in vedere tarile cele mai putin dezvoltate si, in consecinta, conditiile de acordare a creditelor sunt deosebit de avantajoase: creditele nu sunt purtatoare de dobanzi, termen de rambursare 50 de ani, cu o perioada de gratie de 10 ani. Astfel de imprumuturi sunt realizabile, pentru ca resursele financiare respective provin din redistribuirea profitului B.I.R.D., din subventii ale membrilor (in special a tarilor celor mai industrializate) etc.

Corporatia Financiara Internationala are ca principale obiective, de a asista tarile cele mai slab dezvoltate in promovarea sectorului privat in economie si in a le sprijini in mobilizarea, in acest scop, atat a capitalului national, cat si strain. Sprijinul financiar acordat tarilor in cauza se realizeaza atat prin imprumuturi avantajoase, cat si prin investitii directe si de portofoliu. Totodata, acest sprijin se materializeaza printr-un aport complex financiar, juridic, tehnic etc. De aceea, Corporatia Financiara Internationala a luat fiinta, in scopul de a completa operatiunile B.I.R.D. in sprijinirea tarilor membre cele mai putin dezvoltate.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.) este o noua institutie bancara internationala, care a luat fiinta in 1989 si a inceput sa functioneze efectiv din anul 1991. Ea are ca membri fondatori 40 de tari - marea majoritate fiind tari europene - si doua organisme financiare, iar capitalul este stabilit la 10 mld. E.C.U. (circa 12 mld. dolari S.U.A.). Romania se afla in randul celor opt state fondatoare din Europa Centrala si de Est.

Aceasta institutie bancara internationala are ca obiectiv declarat sprijinirea tarilor din Europa Centrala si de Est in procesul tranzitiei la economia de piata. Ea imbina functiile de organism financiar international cu cele ale unei banci de afaceri, sprijinind obiective publice destinate dezvoltarii si extinderii sectorului privat in aceste tari, incurajarea statelor occidentale de a investi in aceasta zona a continentului european. B.E.R.D. acorda imprumuturi numai pentru tarile aflate in procesul tranzitiei la economia de piata din Europa Centrala si de Est, asistenta pentru privatizari, fuzionari, achizitii si pentru formarea de societati mixte. Destinatia imprumuturilor este de 40% pentru sectorul public si 60% pentru cel privat.

Romania, tara membra a organizatiilor monetar-financiare internationale prezentate mai sus, si-a dezvoltat legaturile de cooperare cu acestea, indeplinindu-si obligatiile in calitate de tara membra, contribuind totodata la luarea deciziilor privind activitatea organismelor respective si la restructurarea relatiilor monetar-financiare internationale.

De asemenea, ca membra a F.M.I., B.I.R.D. si B.E.R.D., tara noastra a beneficiat de credite, mai ales pentru echilibrarea balantei de plati externe, dar si pentru realizarea unor obiective economice si sociale, s-a bucurat de asistenta, in diverse domenii, din partea acestor organisme.

In concluzie, orice schimb de bunuri si servicii intre economiile nationale da nastere unor raporturi banesti denumite generic relatii valutare si financiare internationale. Relatiile financiar valutare cuprind atat legaturile derivate din schimburile de marfuri, cat si relatiile de credit international si transferurile de capital si asigurarile internationale. Relatiile valutar-financiare internationale contribuie la realizarea circuitului economic mondial dintre economiile nationale si diferitele institutii si organisme internationale.

Cuvinte cheie:

relatii valutare si financiare internationale;

finantare internationala;

creditare internationala;

investitii internationale directe;

plasament international de titluri;

ajutor financiar international;

asigurare internationala;

reasigurare internationala;

mijloace de plata internationale;

instrumente de plata internationale;

valute;

monede internationale;

Drepturi Speciale de Tragere;

acreditiv documentar;

incasso documentar;

ordin de plata;

garantie bancara;

scrisoare de credit comerciala;

eurovalute;

eurocredite;

datorie externa.

Teste de control si autoevaluare:

Cum pot fi definite relatiile valutare si financiare internationale?

Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate?

a)      relatiile financiare internationale contribuie la realizarea circuitului economic mondial dintre economiile nationale si diferitele institutii si organisme internationale privind schimburile de marfuri, schimburile de servicii, cooperarea tehnico-stiintifica internationala, constituirea si utilizarea resurselor financiare de creditare si de finantare;

b)      relatiile financiar-valutare cuprind legaturile derivate din schimburile de marfuri;

c)      relatiile financiar valutare cuprind relatiile de credit international si transferurile de capital, asigurarile internationale.

Cum se poate defini finantarea internationala?

Care sunt operatiunile de finantare internationala?

Ce reprezinta piata internationala de credit?

Care sunt criteriile dupa care se clasifica creditele pe piata internationala?

Ce reprezinta mijloacele de plata internationala?

Ce se intelege prin eurovalute si care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o operatiune comerciala pentru a fi calificata drept operatiune in eurovalute?

Care sunt efectele datoriei externe?

Care sunt componentele sistemului financiar-valutar international?