REZISTENTA LA IMPOZITE A CONTRIBUABILILOR

REZISTENTA LA IMPOZITE A CONTRIBUABILILOR

Notiune mai mult psihologica decat juridica, rezistenta la impozite poate desemna formele organizate si in general, colective de opozitie la prelevarile fiscale. O interogare asupra unui astfel de aspect necesita reluarea clasicelor intrebari: cine?, ce?, unde?, cu ce?, de ce?, cum?, cand? ale lui Quintileon.

La intrebarea "ce" se intelege prin "rezistenta la impozit" se poate avansa ideea ca aceasta reprezinta comportamentele individuale sau colective, care tind a reduce sau, chiar a suprima, obligatia fiscala aflata in sarcina unei persoane ori a unui grup. Manifestarea rezistentei la impozite se poate produce in diferite stadii ale procesului de impozitare. prin adoptarea unui demers regresiv, se poate spune ca rezistenta se exercita atat in stadiul de asezare, cat si in cel de calculare, achitare si control a impozitului. O asemenea rezistenta este multipla, in sensul ca ea poate fi ocazionala sau obisnuita, oculta, discreta sau chiar provocatoare, spontana si anarhica, dar, de asemenea, organizata si institutionalizata.

Raspunsul la intrebarea pusa trebuie asociat cu cel ce se poate da intrebarii "cum", avandu-se in vedere, nu mijloacele de rezistenta ci si modalitatile. Rezistenta la impozit nu poate fi definita numai in termeni de comportamente materiale obiective impotriva fenomenului fiscal, care sa tinda sa reduca importanta prelevarii sau chiar sa se anihileze. Ea reprezinta, de asemenea, o contestatie si, in acest sens, poarta dovada unei puneri de problema, in ceea ce priveste principiul sau intensitatea prelevarii. Chiar daca atitudinea sa este pasiva si refuzul sau nu este deschis proclamat, cel care rezista la impozit poarta dovada acestui refuz al carui scop nu este numai apararea intereselor sale patrimoniale. Din acest punct de vedere, se admite ca frauda fiscala poate fi rezistenta la impozit. Invers, rezistenta nu se manifesta necesar, prin frauda si nici chiar prin evaziunea fiscala.

Rezistenta consta in a limita activitatea si castigul, in a reduce cheltuielile, intr-un cuvant, in abstinenta de a produce anumite bunuri sau de a le consuma.

Cine sunt cei rezistenti la impozite? Se distinge, in acest sens, o rezistenta individuala si una colectiva. Rezistenta individuala este faptul contribuabilului insusi, care poate fi persoana fizica sau juridica. Rezistenta colectiva apartine grupurilor spontane putin organizate, cat si unor sindicate si organisme, care actioneaza in calitate de reprezentanti ai contribuabililor, in comisiile carora le sunt incredintate atributii in materie fiscala.

Rezistenta individuala poate utiliza mijloace legale. Contribuabilul se poate decide de a suprima, sau de a reduce activitatile sau consumurile foarte costisitoare, din punct de vedere fiscal. In fata majorarii fiscalitatii asupra carburantilor, alcoolului si tigarilor, rezistenta este, in general, verbala si "putin contagioasa". In schimb, rezistenta la impozitul pe profit si pe venituri, in general, este reala si vizibila, in special, la contribuabilii care desfasoara activitati independente. Marile intreprinderi sunt mai bine pregatite pentru a rezista la impozite. Pentru ele, frauda este putin recomandata, dificila si periculoasa datorita numeroaselor implicatii. Ele prefera sa negocieze conditiile de aplicare a legii cu Administratia, la niveluri foarte ridicate, decat sa recurga la frauda. Astfel, rezistenta la impozite poate fi prezentata ca o forta de echilibru in fata puterii exorbitante a Administratiei.

Rezistenta la impozite este "eterna". Ea comporta epoci si momente de recrudescenta. O rezistenta la tenta este, aproape, tot timpul prezenta si poate fi dublata de o rezistenta organizata de contribuabilii care negociaza cu Administratia. De la o perioada la alta, insa, se manifesta o "jaquerie" fiscala, un fel de greva sau revolta a impozitelor. In fata unor asemenea manifestari, guvernele contemporane trebuie sa cedeze, sa instaureze "amnistia" fiscala, sa suspende controalele si sa sporeasca garantiile contribuabililor.

La intrebarea "unde" se poate da raspunsul "peste tot". comentariile care lauda "civismul fiscal" al anglo-saxonilor si pe al germanilor, in timp ce sudul Frantei si al Europei, precum si intreaga Europa de Est sunt situate intr-o zona de subdezvoltare, din punct de vedere fiscal, fac referinta numai la psihologia populatiei. Dar diversitatea comportamentelor, in materie fiscala, n-au nici o legatura cu populatia. Ea se aplica prin diferentele de natura economica, sociala, culturala si politica, puternic fluctuante dea lungul timpului. Daca rezistenta la impozit variaza in intensitate si in manifestare, prin caile de mijloace puse in aplicare, urmand timpul si locurile, istoria si geografia, se poate obtine un raspuns si la intrebarea "de ce".

Raspunsul poate fi formulat astfel: impozitul este prea scump pentru ceea ce aduce aparatul politico-administrativ al statului si al colectivitatilor descentralizate. Contrar teoriei, impozitul nu este pretul serviciilor prestate de aparatul public, el nu corespunde unor contra prestatii determinate. Dar, explicatia rezistentei la impozit, nu ia in considerare decat atitudinea subiectiva a contribuabilului, fara a tine seama de aspectele economice, de reactiile sau aspectele psihologice. Mai mult decat atat, rezistenta la impozite pune sub semnul intrebarii functionarea sistemelor socio-economice si politico-administrative. Raportul real, dintre impozite si veniturile disponibile este, deseori, gresit masurat. Agricultorul occidental se pretinde, dar se si crede, astfel, o victima a fiscului, in timp ce el este un privilegiat. In schimb, salariatii si sindicatele din toate tarile sunt mai putini combativi in materie de impozite, cu toate ca furnizeaza principalele venituri fiscului retinerea la sursa a impozitului pe salarii, care comporta, desigur, anumite avantaje practice, este periculoasa pentru salariati, intrucat diminueaza preocuparea acestora cu privire la sarcinile fiscale pe care le suporta.

Contribuabilul resimte greutatea impozitului, el fiind sensibil mai ales la variatia cotelor. Rezistenta la impozit creste, din acest motiv, in perioadele de dificultati economice si apare ca o reactie la structura si functionarea sistemului socio-economic, hipercentralizat, suprareglementat, depersonalizat. Pentru contribuabil, rezulta o dubla consecinta pe de o parte, el accepta din ce in ce mai dificil sa fie utilizat ca un canal de tranzit al resurselor economice. Pe de alta parte, acelasi contribuabil se nelinisteste, din ce in ce mai mult, din punct de vedere al utilizarii acestor mijloace monetare. El stie ca trebuie sa acopere cheltuielile publice (somaj, invatamant, sanatate, cultura), dar doreste ca, in acest domeniu, sa exercite un control mai vigilent. In plus, el isi doreste descentralizarea politico-administrativa si, in acelasi timp, isi dovedeste lipsa de vocatie in subventionarea intreprinderilor deficitare.