RISCUL IN MEDIUL BANCAR

RISCUL IN MEDIUL BANCAR

MEDIUL BANCAR IN SCHIMBARE

In ultimul deceniu, inovatiile rapide de pe pietele financiare si internationalizarea fluxurilor financiare, au modificat sectorul bancar facandu-l aproape de nerecunoscut. Progresul tehnologic si liberalizarea au oferit noi oportunitati pentru banci si institutii nebancare exercitand presiuni competitive asupra acestor entitati.

Cresterea pietelor financiare internationale si o mai mare deversitate a instrumentelor financiare au permis bancilor un acces mai mare la finantare. In acelasi timp pietele s-au extins si au aparut oportunitati de noi produse si furnizare a unei game mai largi de servicii.

Ritmul acestor schimbari pare sa fie mai rapid in unele tari decat in altele, bancile de pretutindeni au devenit mai implicate in procesul de dezvoltare a noilor instrumente, produse si servicii. Astfel ca practica bancara traditionala, bazata pe constituirea de depozite si acordarea de credite este doar o activitate tipica bancilor.

Noile activitati bazate pe informatii cum ar fi tranzactionarea pe pietele financiare si generarea veniturilor cu ajutorul comisioanelor reprezinta sursele majore de profitabilitate a bancilor. Inovatia financiara a condus de asemenea la orientarea crescuta catre piata si la tranzactionarea activelor bancare in special prin introducerea unor concepte de genul swap-uri de credite si vanzari.

Motivatia pentru inovatie a constituit-o introducerea de capital prudent, ceea ce a condus la o varietate de noi instrumente financiare "extrabilantiere", asa incat garantiile, acreditivele, instrumentele derivate cum sunt futures sau optiunile , nu sunt intotdeauna evidentiate ca active sau datorii, ele insa expun banca la anumite riscuri.

Unele instrumente sunt putin intelese de cei care nu sunt experti si ridica probleme complexe, in ceea ce priveste masurarea, administrarea si controlul riscurilor. Profiturile asociate unor astfel de instrumente derivate sunt mari si intocmai pietelor financiare din care sunt derivate, ele sunt de asemenea si foarte volatile si in acest fel expun bancile la grade mai ridicate de risc in special in ceea ce priveste instrumentele extrabilantiere, pot avea ca efect concentrarea riscului si cresterea volatilitatii in cadrul intregului sistem bancar. Acest lucru este adevarat in cazul riscului valutar si riscului ratei dobanzii.

Evolutia sistemelor bancare si a pietelor a creat de asemenea importante preocupari macroprudentiale si probleme legate de politica monetara. Aceste progrese au sporit nevoia existentei unei functii de masurare, de gestionare , administrare si control al riscului.

In cadrul unei banci individuale, noul mediu bancar si volatilitatea crescuta a pietei au necesitat o abordare integrata a activelor si datoriilor precum si a tehnicilor de management al riscului.

1.2. NOTIUNI DESPRE RISC. DEFINIRE . CLASIFICAREA RISCURILOR

O caracteristica a lumii contemporane este riscul, incertitudinea. Mediul economico-monetar, financiar-bancar este permanent supus actiunii unui ansamblu de factori de risc. In acest context societatile bancare sunt definite de specialisti ca institutii care administreaza riscul.

Pana la inceputul anilor "80, comunitatea financiar bancara privea problema riscului numai din punct de vedere al creditului, astfel incat gestionarea riscului in banci se reducea doar la gestionarea riscului de creditare.

La sfarsitul anilor "80 situatia s-a schimbat radical odata cu explozia pretului petrolului si dependenta crescanda a economiei statelor occidentale de sursele de materii prime din Orient, astfel incat a luat nastere un proces inflationist care a generat variatii mari ale ratelor dobanzii.

Mediul concurential a fost si el supus unor schimbari datorita suprimarii controlului asupra transferurilor internationale de capital si modificarii structurii costurilor bancare.

Acesti factori au determinat ca specialistii si practicienii sa recunoasca existenta unei multitudini de factori de risc si sa incerce o serie de metode si tehnici de gestiune si administrare a lor.

Riscul bancar poate fi definit ca :

Un complex de evenimente cu consecinte adverse pentru banca.

► Un eveniment incert, posibil si viitor care poate afecta intreaga activitate a unei societati bancare.

► Probabilitatea ca intr-o tranzactie sa nu se obtina profitul asteptat sau chiar sa apara o pierdere.

Pornind de la aceste definitii, putem delimita principalele scopuri ale gestionarii riscurilor astfel :   

◊ Asigurarea dezvoltarii ulterioare a bancii prin evaluarea riscurilor si in consecinta determinarea costurilor viitoare ;

◊ Extinderea controlului intern al urmaririi performantelor prin supravegherea permanenta a riscurilor asociate si realizarea comparatiei intre centrele de profit pe clienti si produse ;

Cunoasterea pretului deciziei pe operatiuni noi prin determinarea riscurilor ;

Reechilibrarea portofoliului pe activitati si operatiuni ;

CLASIFICAREA RISCURILOR

Ansamblul riscurilor care afecteaza activitatea bancara se poate clasifica dupa mai multe criteii astfel :

1. In functie de caracteristica bancara intalnim :

RISCURI FINANCIARE - respectiv riscul de lichiditate, riscul de capital ;

RISCURI DE PRESTARE - riscul operational, riscul tehnologic, riscul introducerii de noi produse si servicii ;

RISCURI AMBIENTALE - riscul de frauda , riscul economic , riscul legal ;

2. In functie de geneza lor riscurile pot fi :

RISCURI DE EXPLOATARE ;

RISCURI FINANCIARE ;

RISCUL DE FALIMENT

3. In functie de natura lor, ricurile se clasifica in :

RISCURI COMERCIALE ;

RISCURI PROVOCATE DE CAUZA DE FORTA MAJORA ;

RISCURI POLITICE ;

RISCURI VALUTARE ;

4. In functie de expunerea la risc intalnim :

RISCURI PURE- care au ca izvor procese si operatiuni de baza - riscuri fizice ( distrugeri, accidente, avarii) , riscuri financiare, riscuri criminale si frauduloase ( fraude, furturi , etc. ) riscuri de raspundere ( nerespectarea normelor bancare ) ;

RISCURI LUCRATIVE SPECULATIVE -sunt generate de intentia de a obtine profit maxim dintr-o serie de operatiuni speculative - riscul de piata ( variatia cotatiilor pe piata ), riscul de afaceri, riscul de lichiditate.

Legat de clasificarea riscurilor bancare, Banca Reglementelor Internationale de la Basel ( Elvetia ) recomanda urmatoarea ierarhizare :

A.     RISCURI FINANCIARE

RISCUL RATEI DOBANZII ;

RISCUL CURSULUI DE SCHIMB ;
RISCUL DE LICHIDITATE ;

RISCUL TITLURILOR DE VENIT VARIABIL

B.     RISCURI LEGATE DE PARTENERI

RISCUL CLIENTELEI ;

RISCUL DE TARA ;

RISCUL DE CREDIT ;

RISCUL APARUT PE PIATA INTERBANCARA

C.    RISCURI COMERCIALE

RISCUL DE PRODUSE ;

RISCUL SERVICIILOR ;

RISCUL DE PIATA ;

RISCUL DE IMAGINE ;

D.    RISCURI OPERATIONALE SI TEHNICE

RISCUL NIVELULUI DE INFORMATIZARE ;

RISCUL CALITATII OPERATIUNILOR ;

E.     RISCURI ALE GESTIUNII INTERNE

RISCURI DE STRATEGIE ;

RISCUL DE COMUNICARE ;

RISCUL CONTROLULUI INTERN ;

RISCUL RESURSELOR UMANE ;

Banca Nationala a Romaniei clasifica la randul ei riscul bancar astfel :

a)     RISCUL DE CREDIT ;

b)     RISCUL DE DOBANDA ;

c)     RISCUL DE LICHIDITATE ;

d)     RISCUL DE SOLVABILITATE ;

e)     RISCUL VALUTAR ;

f)      RISCUL DE CONTRAPARTIDA ;

g)     RISCUL ASUPRA PATRIMONIULUI ;

h)     RISCUL DE NERESPECTARE A NORMELOR DEONTOLOGICE ;

i)      RISCUL ADMINISTRATIV ;

j)      RISCUL INFORMATIC ;

Se observa o similitudine si in acelasi timp o adaptare la specificul national al celor doua clasificari. Pentru echipa manageriala deosebit de important este sa identifice riscurile asociate fiecarei afaceri derulate, aceasta deoarece majoritatea tranzactiilor dau nastere la o combinatie a riscurilor. Din acest motiv se vorbeste de riscuri asociate iar ca obiectiv major al managementului in banci , generat de acestea , ne apare gestiunea riscului sistemic.

De fapt combinatia de riscuri ar fi urmatoarea :

a)     Riscul de solvabilitate al clientului bancii . Conexat acestuia , se mai include aici : riscul de sector economic in care actioneaza, precum si riscul de tara in care clientul bancii are parteneri de afaceri ;

b)     Riscul de lichiditate ;

c)     Riscul ratei dobanzilor ;

d)     Riscul de curs valutar ;

e)     Riscul de piata bancara ;

f)      Riscul juridic si de reprezentare ;

g)     Riscul de mediu ( ecologic ) ;

h)     Riscul de siguranta si de calificare a personalului bancar ;

i)      Riscul operational si de comunicare

1.3. GESTIONAREA EFICIENTA A RISCULUI

Obiectivul managementului financiar este acela de maximizare a valorii unei banci, definita de profitabilitatea si nivelul de risc al acesteia.

Managementul financiar , include managementul riscului , functia de trezorerie, planificarea si prognoza financiara, sistemele contabile si informatice si controalele interne.

Din punct de vedere practic, aspectul cheie al managementului financiar este managementul riscului , care acopera planificarea strategica si a capitalului, managementul activelor si al datoriilor si managementul afacerilor si al riscurilor financiare ale unei banci.

Managementul eficient al riscului in special in cazul bancilor mari si sau al bancilor care activeaza pe pietele nereglementate, competitive, necesita un proces oficial. In tarile aflate in dezvoltare, in special in tarile aflate in tranzitie, mediile de piata instabile, volatile din punct de vedere economic, cresc gama si magnitudinea expunerii la riscul financiar.

Ca un principiu general, se recomanda bancilor sa nu incheie tranzactii sa nu deruleze acel tip de afaceri unde nu pot fi identificate riscurile aferente si unde nu se poate aplica un control eficient asupra acestora.

Specific bancilor legat de gestiunea riscului , a echilibrului financiar si al profitabilitatii este faptul ca pentru a se infaptui un management responsabil si eficient in acest domeniu, se recurge din ce in ce mai mult la tehnicile ALCO ( assets and liabilities committee), promovate cu multa asiduitate in toate tarile cu economie de piata consacrata.

Datorita complexitatii riscurilor, la care se adauga dinamismul si volumul extrem de mare al tranzactiilor zilnice, se impune implementarea unui sistem de control intern, care devine esential, extrem de solicitant si implicit costisitor pentru banci.

Mai intai de toate, bancile pentru a castiga increderea clientilor lor, pentru a avea o reputatie recunoscuta, trebuie sa dispuna de o situatie financiara consolidata, sustinuta de un capital de lucru adecvat si de un flux rezonabil de profituri, si nu in ultimul rand de personal calificat si un management prevazator.Multe banci pot suferi din acest punct de vedere datorita greselilor de management a lipsei unei structuri de control intern si a scandalurilor financiare in care cu voie sau fara voie au fost implicate. Renumele unei banci nu este un risc, dar pierderea renumelui este in orice moment un risc. Acesta poate fi o consecinta a esecului de a gestiona riscurile cu care orice banca se confrunta.

Consecintele unui astfel de esec se pot concretiza in cel putin urmatoarele :

pierderea relatiilor cu clientii , care duce la pierderea de venituri, de segmente de piata si de posibilitatea aparitiei unei crize cristalizate de lichiditate.

pierderea suportului investitorilor, respectiv a actionariatului considerat strategic si al detinatorului de obligatiuni care rezulta din vanzarea masiva de actiuni, obligatiuni, generand presiuni asupra pretului actiunilor pe piata. Apar totodata opinii negative ale analistilor de piata care pot sa duca la reducerea ratingului. Consecinta acestor opinii o reprezinta cresterea costurilor pentru contractarea de imprumuturi pentru atragerea de noi resurse si implicit pierderea clientelei sofisticate.

pierderea increderii organelor de resort, in principal a autoritatii de supraveghere, care se poate concretiza , in final , in supravegherea speciala si administrarea pe care o poate institui in declansarea starii de faliment , toate dublate de pierderea autoritatii bancii comerciale.

Toate aceste argumente ne conduc spre necesitatea existentei unor preocupari pentru o abordare organizatorica, sistematica si pentru controlul riscului in banci.

Bancile au nevoie de proceduri corespunzatoare care sa fie bine gestionate si implementate, menite sa identifice , sa monitorizeze , sa masoare , sa raporteze intr-o maniera precisa si la timp, orice fel de risc. Numai astfel se pot lua decizii eficiente, masuri de prevenire si inlaturare a disfunctionalitatii si sa se inlature riscul ce se cristalizeaza.

In acest fel managerii si fiecare angajat in parte pot sa participe la protejarea bancii de riscul pierderilor prin a stabili si exercita controale eficiente.Ar trebui sa existe un risc pe care banca sa nu-l poata identifica, sa nu-l monitorizeze si sa nu impuna anumite restrictii in privinta expunerii sale la acest risc.

Trebuie sa se tina seama de faptul ca sistemele de control concepute si implementate, oricat de sofisticate si eficiente ar fi , au totusi niste limite inerente deoarece :

Controalele sunt realizate de oameni si pot fi ineficiente datorita unor erori de judecata, a lipsei de percepere si de comunicare, a altor factori specific umani.

Pot exista sustrageri de la procedurile de control, in urma unor intelegeri secrete, a caracterului necorespunzator al managementului sau al calitatii persoanelor implicate in control, de fiecare nivel organizatoric al bancii.

Activitatea in banci este extrem de dinamica si , deci , riscurile la care acestea se expun se schimba mereu , atat ca natura cat mai ales ca dimensiuni .

Procedurile de control sunt in general costisitoare si mari consumatoare de resurse, ele pot sa reduca viteza si eficienta tranzactiilor. In aceasta privinta rostul managementului este acela de a gasi un echilibru intre costurile si beneficiile de care banca poate avea parte aferente controlului. El trebuie sa analizeze cat de probabil este ca un risc odata identificat poate sa genereze o pierdere, ce dimensiuni poate avea si care ar fi implicatiille acesteia asupra pozitiei bancii.

Experienta privind erorile in derularea operatiunilor privind frauda, privind intreruperile de activitate de orice fel, privind costul ameliorarii sistemului dupa producerea riscului, ofera posibilitatea folosirii unor indicatori utili de masurare a efectelor dorite si odata cu acestea definirea unor necesitati pentru ca structura controlului sa devina cat mai puternica posibila.

Aceasta structura a controlului trebuie sa permita o abordare sistemica a riscului de orice fel , abordare a caror elemente principale pot fi considerate urmatoarele :

Identificarea riscului, constand in stabilirea factorilor care ar putea avea un efect advers asupra bancii. Banca trebuie sa dispuna de proceduri de analiza a riscului si de indicatori specifici de risc. Este utila si o autoevaluare sistematica prin care sa se confirme ca un sistem de control odata implementat opereaza efectiv si ca nu au aparut riscuri noi. Acolo unde se gasesc puncte slabe, trebuie neaparat un plan de actiune care sa le corecteze.

Evaluarea si cuantificarea riscului ce consta in analiza informatiilor considerate relevante care sa stabileasca posibilitatea ca un anumit eveniment nedorit sa poata avea loc, implicatiile posibile ale acestuia, importanta si dimensiunea unei posibile pierderi.

Limitarea efectelor riscului concretizata in masuri pentru fiecare domeniu de activitate al bancii luate in parte , cu scopul sa minimalizeze probabilitatea ca anumite situatii sa conduca la pierderi sau sa limiteze cat mai mult nivelul acestora. Important este sa se prestabileasca nivelul pierderii care ar fi posibil de suportat in cazul in care un risc se cristalizeaza sau sa se identifice masuri de a se transfera riscul la un tert.

Evaluarea controlului privind riscul, in sensul ca metodele folosite, eficienta controlului in sine, trebuie sa fie evaluate in mod regulat iar caracterul sau intrinsec trebuie sa fie testat. Desi o evaluare completa nu poate avea loc in orice moment , trebuie sa existe o programare sistematica in privinta realizarii acesteia ( sub forma unor rapoarte periodice inaintate conducerii bancii ) sau evaluarea sa fie realizata ori de cate ori se identifica un punct slab sau un nivel ridicat de risc, specific unui anumit tip de operatiune sau a unei activitati.

Tehnicile de evaluare a efectelor riscului sunt necesare pentru ca o evaluare a controlului se face mult mai usor daca exista o abordare standard a riscului . Aceasta realizata sistematic permite a identifica si masura cu cea mai mare usurinta punctele slabe care apoi sa se ierarhizeze in functie de importanta si sa permita in final o repartizare mai corespunzatoare a resurselor in vederea corectarii lor. Aceste tehnici de evaluare nu ar fi suficient de eficiente decat atunci cand responsabilitatea de a elabora norme de control , de a implementa si de a evalua eficienta controlului realizat pe baza lor nu va fi repartizata membrilor pricipali ai echipei de management si aceasta precizata in regulamente ca fiind una dintre responsabilitatile lor cele mai de seama.

Metodologia controlului intern. Fiecare banca trebuie sa-si prezinte principiile, metodele si responsabilitatile in executarea controlului intern si apoi descrise intr-o norma ( regulament ) care sa fie pusa la dispozitia fiecarui membru al echipei de management precum si fiecarui lucrator bancar implicat.

Aceasta abordare structurata a gestiunii riscului ar fi utila de prezentat de catre fiecare banca intr-un tablou al riscurilor. Acesta ar putea fi conceput cu prezentarea factorilor ce pot conduce la pierderi cu masurile privind exercitarea controlului de natura preventiva prin intermediul caruia se evita sau se limiteaza riscul. Un al doilea element al tabloului ar putea sa constea in prezentarea tipului actiunilor ce trebuiesc intreprinse : controlul cu rol de detectie, conceptia documentelor contractuale, rezolvarea litigiilor, tranzactiile de protejare de tip back -to- back, asigurari si reasigurari pe de o parte iar pe de alta parte o descriere a consecintelor unei pierderi cristalizate de valori, estimarea costurilor de inlocuire a infrastructurii a personalului, costurile de instruire, obligatiile de natura contractuala si penala generate de producerea riscului, dimensiunea pierderii clientilor, respectiv a segmentului de piata, dimensionarea pierderii increderii investilorilor si autoritatilor. O astfel de descriere a tipurilor de risc, a potentialelor pierderi ce pot afecta banca, dar si modalitatile concrete de exercitare a controlului, privind astfel de situatii probabile, poate deveni un instrument util ce ofera sansa unei cooperari eficiente intre compartimente si a unei angajari mai ferme a personalului bancar in gestionarea riscului .