Relatia contabilitate-fiscalitate

Relatia contabilitate-fiscalitate

Intre contabilitate si fiscalitate exista o relatie complexa deoarece contabilitatea reprezinta o sursa privilegiata de informatii pentru organele fiscale, majoritatea obligatiilor fiscale fiind stabilite pe baza datelor din contabilitate.

Intre fiscalitate si contabilitate se incearca sa se precizeze influenta uneia asupra celeilalte. Se pot identifica, din luarile de pozitii ale diferitilor autori romani si straini, urmatoarele posibilitati:[1]

contabilitatea este influentata de fiscalitate;

contabilitatea este dependenta de fiscalitate

contabilitatea influenteaza fiscalitatea.

In toate cazurile exista o parere unanim acceptata si anume existenta unei interdependente intre fiscalitate si contabilitate.

Contabilitatea trebuie sa asigure informatii pentru toti utilizatorii, respectiv investitorii de capitel, fiscalitate ca reprezentant al statului, bancherii, clientii, furnizorii - ca parteneri de afaceri ai intreprinderilor, organele de sinteza informationala ale guvernului si angajatii intreprinderilor.

In raporturile dintre contabilitate si fiscalitate exista o problema importanta care consta in faptul ca principiile, regulile, normele si reglementarile proprii celor doua componente nu sunt asemanatoare in toate cazurile. Intr-o contabilitate reglementata, informatia fiscala serveste ca baza de impozitare si taxare, conform principiilor, regulilor si normelor definite de dreptul fiscal. [2]

Pe plan european, relatia dintre contabilitate si fiscalitate este exprimata prin doua opinii:[3]

in Marea Britanie se afla o deconexiune intre rezultatul contabil si cel fiscal;

in Franta, Germania si intr-o mica masura Italia, se observa o aliniere a regulilor contabile la cele fiscale.

In Franta legaturile dintre rezultatul contabil si rezultatul fiscal sunt prevazute in decretul din 14 martie 1984. daca intre regulile contabile si cel fiscale apar neconcordante acestea trebuie sa fie inscrise in tabelul 2058 privind situatia fiscala de determinare extracontabila a rezultatului.

Relatiile intre fiscalitate si contabilitate sunt relatii de aliniere, deoarece acordarea facilitatilor este inlesnita de contabilizarea acestora. Atunci cand legile fiscale sunt absente sunt aplicate regulile contabile.

Exista un conflict intre contabilitate si fiscalitate ce vizeaza evaluarea datoriilor si creantelor in monede straine. In timp ce in contabilitate operatiunile in devize sunt supuse principiului prudentei, rezultatul fiscal cuprinde pierderile si profiturile generate de operatiunile in devize, ca si cum ele ar fi fost realizate.[4]

Intreprinderile franceze utilizeaza cele doua metode de amortizarea admise pe plan fiscal: metoda liniara si cea degresiva.

In Franta stocurile sunt evaluate pe baza metodelor "costului mediu ponderat" si "primul intrat, primul iesit", ceea ce conduce, in perioada de crestere a preturilor, la supraevaluarea stocului final.

Atat contabilitatea cat si fiscalitatea intrebuinteaza un numar mare de provizioane.

In Germania relatiile dintre contabilitate si fiscalitate sunt supuse principiului alinierii care la randul sau provine din principiul unicitatii bilantului, ceea ce implica raporturi stranse intre contabilitate si fiscalitate: de exemplu, obligatia de a contabiliza deducerile fiscale si calculul rezultatului fiscal pe baza documentelor de sinteza. Principiul prudentei este conceput intr-o interpretare mai extensiva decat in Franta.

Intrebuintarea acestor norme contabile are drept consecinta determinarea unui rezultat contabil subevaluat, fapt care se explica prin contextul economic si financiar al Germaniei. Deci rezultatul contabil nu poate fi utilizat ca indicator de performanta al intreprinderilor.

Se face o distinctie intre bilantul contabil care se intocmeste pe baza regulilor contabile ale codului de comert si bilantul fiscal care se determina conform regulilor legii fiscale. Ca atare, exista o interdependenta intre cele doua bilanturi deoarece, pe de o parte, bilantul fiscal este bazat pe cel contabil, iar, pe de alta parte, dreptul fiscal obliga codificarea anumitor masuri in bilantul contabil pentru a beneficia de avantaje fiscale.[5]

Spre deosebire de dreptul fiscal, normele contabile admit o evaluare la un nivel mai scazut a elementelor activului circulant pentru a tine cont de fluctuatia viitoare a pietei.

In privinta evaluarii stocurilor, in contabilitate nu este obligatorie luarea in consideratie a cheltuielilor indirecte de productie, in timp ce dreptul fiscal obliga la luarea in consideratie a acestor cheltuieli.

Pasivul bilantier contine excedentul amortizarilor fiscale deductibile fata de amortizarile admise in contabilitate. Datoriile si creantele in moneda straina sunt mentionate la costul lor istoric in bilant.

In materie de impozitarea a profitului, a fost introdusa o lege contabila ce se aplica societatilor comerciale incepand cu 1 ianuarie 1987 si care face referiri la metoda impozitului amanat.

In Italia relatiile dintre contabilitate si fiscalitate sunt foarte stranse deoarece beneficiul impozabil este calculat pornind de la rezultatul contabil, avand la baza respectarea regulilor fiscale. Rezultatul raportului dintre contabilitate si fiscalitate este aproape identic cu situatia din Franta.[6]

In intreprinderi se practica doua tipuri de bilanturi: unul intocmit conform normelor Codului civil, care este putin folosit in analizele de gestiune si altul retratat, care serveste ca baza pentru analiza financiara.

Intreprinderile italiene utilizeaza metoda de amortizare liniara, deoarece amortizarea degresiva este interzisa. De asemenea in materie de impozitare a profitului se aplica metoda impozitului exigibil.

In evaluarea stocurilor se aplica metoda "ultimul intrat - primul iesit", care protejeaza intreprinderile de efectele inflatiei. Stocurile sunt evaluate la cea mai mica valoare dintre costul de revenire si pretul pietei. Din aceasta cauza, in Italia nu exista provizioane pentru deprecierea preturilor si nici pentru cresteri de preturi.

Chiar daca fiscalitatea impune unele reguli si proceduri ea ofera si posibilitatea de a alege un sistem de optiuni care poate fi exploatat de intreprinderi:

alinierea regulilor contabile cu cele fiscale;

rezultatul contabil sa fie apropiat de cel fiscal;

rezultatul sa fie determinat fara sa se mai faca apel la regulile prudentei;

amortizarile nu trebuie utilizate in scopul de a incita la investitii, iar provizioanele sunt rar constituite.

In Regatul Unit legile fiscale au un efect mic asupra metodelor contabile. De exemplu: societatile britanice pot opera deduceri fiscale autorizate de lege fara a le contabiliza. Se ajunge astfel ca bilantul contabil sa fie diferit de cel fiscal.

Imaginea fidela, ca principiu dominant al contabilitatii britanice, garanteaza o anumita libertate contabilului in elaborarea conturilor.

Amortizarile contabile trebuie sa fie reintegrate pentru determinarea rezultatului fiscal.

In ceea ce priveste evaluarea stocurilor, metoda "ultimul intrat, primul iesit" este interzisa, fiind aplicata metoda "primul intrat, primul iesit" care corespunde cerintelor principiului imaginii fidele.

Sistemul britanic nu opereaza cu provizioane pentru pierderi de schimb valutar.

Datoriile si creantele in monede straine sunt convertite la nivelul cursului de inchidere, iar diferentele de curs afecteaza rezultatul.

In Romania, legaturile dintre contabilitate si fiscalitate se caracterizeaza prin faptul ca fiscul imprumuta multe reguli din contabilitate.

Influentele contabilitatii asupra dreptului fiscal se explica prin faptul ca, pentru masurarea materiei impozabile, fiscul a fost nevoit sa gaseasca reguli de evaluare, de delimitare in timp, de amortizare etc. ar fi inutila crearea de reguli proprii, in conditiile in care contabilitatea dispunea deja de proceduri consacrate.

Deoarece in Romania atat normele contabile cat si cele fiscale sunt elaborate de catre Ministerul Finantelor, interdependenta dintre contabilitate si fiscalitate este foarte stransa, facand ca influentele fiscului asupra contabilitatii sa para si mai evidente.

In dreptul fiscal si dreptul contabil exista o diferenta ce se poate explica prin diferenta de finalitate dintre cele doua discipline:[7] in timp ce contabilitatea are ca obiectiv stabilirea bazelor de calcul pentru impozite, fiscalitatea are ca sarcina stabilirea regulilor care sa se adapteze cat mai bine functiilor contabile.