Supravegherea bancara si monitorizarea situatiei financiare a bancilor in Romania

Supravegherea bancara si monitorizarea situatiei financiare a bancilor in Romania

In Romania, evolutiile inregistrate in sistemul bancar pana la sfarsitul anului 1998 au impus implementarea unui sistem mult mai drastic de control si supraveghere, inclusiv urmarirea cu strictete a unor indicatori financiari si de prudenta bancara. Sectorul bancar acumulase pierderi extrem de mari si credite neperformante, bancile aflate in dificultate (in special Bancorex si Banca Agricola) au dus o politica de atragere, ia orice costuri, a resurselor de pe piata interbancara, ceea ce a ridicat dobanzile la aproape 400%.

Aceste fenomene au fost determinate de:

mediul economic instabil (de exemplu, brusca devalorizare a leului din februarie - martie 1997, in conditiile in care la sfarsitul anului 1996 rezerva valutara a BNR era sub 600 milioane de USD, deficitul bugetar atinsese nivelul de 4,9% din PIB - maximul perioadei 1990-2000, iar in 1998 si 1999 urmau doua varfuri de plata in contul datoriei externe);

managementul bancar deficitar si supus imixtiunilor politice;

creditarea importurilor pentru unitatile energofage si a unitatilor neperformante din agricultura;

creditarea pe criterii subiective, extrabancare etc.

In urma infiintarii AVAB, aceasta a preluat creante neperformante in valoare de 2,6 miliarde de USD.

Caracteristic perioadei de dupa 1990 este faptul ca in sistemul bancar romanesc au aparut dar si disparut un mare numar de banci, multe din ele cu o existenta meteorica. Motivele au fost diverse, dar in cele mai multe cazuri a fost vorba de coruptie, creditare arbitrara, incalcarea principiilor prudentiale, lipsa de profesionalism in managementul bancar, dar si imixtiuni politice in bancile de stat, sau probleme de solvabilitate a actionarilor afectati de crize financiare nationale sau regionale (de exemplu Turcia, in cazul Bancii Turco-Romane).

Lista bancilor care - oficial sau nedeclarat - au dat faliment este lunga: Banca Dacia Felix, Credit Bank, Banca Columna, Banca Albina, Banca Romana de Scont, Bankcoop, Banca Internationala a Religiilor, Banca Turco-Romana, precum si bancile de stat Ban-corex si Banca Agricola; in aceasta lista se regasesc si banci care puteau fi considerate pana la un punct exemple de succes. In cazul tuturor acestor banci putem considera ca supravegherea din partea bancii centrale a fost cu totul deficitara.

Dupa anul 1998, Directia de Supraveghere din BNR a urmarit strict evolutia unor indicatori financiari si de prudenta bancara, in concordanta cu practicile internationale din domeniu.

Principalii indicatori urmariti sunt:

Solvabilitatea - fonduri proprii raportate la activele ponderate functie de risc. O solvabilitate prea ridicata inseamna ca bancile nu sunt dispuse sa-si asume nici un fel de risc, ceea ce genereaza o reducere a profitabilitatii si, in consecinta, pe termen lung, probleme de lichiditate.

Lichiditatea imediata reprezinta gradul de acoperire cu active lichide a surselor atrase si imprumutate si trebuie sa aiba un nivel minim de 35% pentru a se evita situatiile de criza.

Raportul dintre credite si surse atrase si imprumutate. Daca acest indicator depaseste 50%, se trece la analiza structurii creditelor acordate de banca, recomandandu-se oprirea creditarii si concentrarea pe plasamente lichide, cu exceptia situatiei in care creditele existente sunt cola-teralizate cu depozite bancare, scrisori de garantie, ava-luri etc.

Rata generala de risc reprezinta raportul dintre activele ponderate functie de risc si activele la valoarea lor nominala; maximul admis este de 40%.

Rata capitalului propriu (efect de parghie). Raportul dintre capitalul propriu si total active arata cat din activ este finantat cu capitaluri proprii; minimul admis pentru indicator este de 5%.

Ponderea creditelor restante si Indoielnice in total credite si Ponderea creantelor restante si indoielnice in total activ, respectiv in capitalurile proprii sunt indicatori influentati si de reglementarile legale privind incadrarea creditelor in categoria restante sau indoielnice, functie de criterii precum serviciul datoriei sau situatia financiara (ratingul) clientilor debitori

In ultimii ani, s-a reusit o imbunatatire clara a indicatorilor financiari la nivelul sectorului bancar, odata cu implementarea unui sistem tot mai riguros de supraveghere prudentiala din partea BNR.

Insanatosirea sistemului bancar romanesc dupa anul 1998 a presupus insa masuri terapeutice dureroase, cu efecte negative in prima faza asupra economiei reale:

liberalizarea de facto a cursului de schimb (care a crescut abrupt la inceputul anului 1996, antrenand si o crestere a inflatiei sj dobanzilor a niveluri care au provocat pierderi financiare serioase firmelor, dar si bancilor),

falimentul a mii de firme mici si mijlocii in perioada 1997-1998,

preluarea la datoria publica a imprumuturilor nerambursate de la bancile de stat,

cresterea asa-numitului deficit cvasifiscal,

reducerea la minimum a creditului neguvernamental de la 16,04% din PIB in 1998 la numai 9,42% din PIB in 2000, fata de 79,81% din PIB in 1990.