TRASATURILE, FUNCTIILE SI ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITELOR

TRASATURILE, FUNCTIILE SI ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITELOR

Trasaturile impozitelor, taxelor si contributiilor

Constituirea resurselor financiare publice se realizeaza, in principal, pe seama impozitelor, taxelor si a    contributiilor prelevate de la persoane juridice si fizice.

Impozitul a aparut odata cu primele forme de organizare statala si a evoluat in stransa legatura cu functiile si sarcinile statului.

Impozitul exprima contributia baneasca obligatorie a persoanelor fizice si juridice stabilita prin lege la bugetul statului, cu titlu definitiv sau nerambursabil si fara echivalenta directa si imediata, in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Prin urmare, rolul principal al impozitului se manifesta in plan financiar, el reprezentand mijlocul principal de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Din aceasta definitie, rezulta trasaturile principale ale impozitului, si anume:

In primul rand, impozitul reflecta contributia obligatorie in forma baneasca a persoanelor fizice si juridice la bugetul de stat si bugetele locale. Caracterul obligatoriu al impozitului exprima faptul ca, plata acestuia catre stat este impusa tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit. Dreptul de a institui impozite revine organelor puterii centrale si locale.

Impozitul reprezinta o plata care se face catre stat, cu titlu definitiv sau nerambursabil. Resursele financiare prelevate la dispozitia statului sub forma impozitelor sunt destinate acoperirii cheltuielilor publice;

Transferul de valoare de la persoanele fizice si juridice la bugetul statului prin impozit, se realizeaza fara contraprestatie directa si imediata. In schimbul sumelor platite la buget sub forma de impozite nu se solicita contraprestatii din partea organelor statului. Prelevarea unor sume la buget sub forma de impozit, fara contraprestatie directa si imediata deosebeste impozitul de taxe si de contributii;

Impozitul se stabileste prin norme juridice de catre puterea legislativa. In spiritul acestei trasaturi, rezulta ca nu se pot percepe cu orice titlu contributii directe sau indirecte daca nu sunt reglementate prin norme juridice.

Impozitele se individualizeaza prin obligativitatea asezata la baza stabilirii si virarii lor la buget.

Impozitele contribuie la finantarea cheltuielilor publice reflectate in bugetul de stat sau bugetele locale.

Gradul de fiscalitate la nivelul economiei nationale se stabileste ca un raport procentual intre incasarile la buget sub forma impozitelor si contributiilor sociale, pe de o parte, si produsul

intern brut, pe de alta parte. Gradul de fiscalitate la nivelul economiei nationale depinde de sfera prelevarilor obligatorii ce se iau in calculul indicatorului de fiscalitate.

In sens larg, gradul de fiscalitate (sau rata presiunii fiscale) la nivel macroeconomic poate fi exprimat ca raport intre incasarile la buget sub forma impozitelor si contributiilor sociale, pe de o parte, si P.I.B., pe de alta parte. In sens restrans, gradul de fiscalitate se reflecta prin raportul procentual dintre incasarile la buget sub forma impozitelor si P.I.B.

In practica, se intalnesc si alti indicatori de masurare a gradului de fiscalitate, printre care:

Rata fiscalitatii consolidate, care elimina anumite prelevari cu scopul de a determina mai exact partea de venituri fiscale destinata finantarii activitatii administratiilor publice;

Rata fiscalitatii nete, care elimina din prelevarile obligatorii partea redistribuita direct agentilor economici si persoanelor fizice, in special sub forma subventiilor pentru intreprinderi si a prestatiilor sociale pentru familii.

La nivel de individ, gradul de fiscalitate (sau presiunea fiscala individuala ) reprezinta raportul dintre totalul prelevarilor obligatorii suportate de catre contribuabil si totalul veniturilor realizate. Presiunea fiscala individuala exprima povara fiscala pe care contribuabilul este nevoit sa o suporte in cursul unei perioade de timp (luna, an).

Influenta pe care o exercita impozitul asupra venitului se poate reflecta cu ajutorul ratei marginale a impunerii (R), respectiv a raportului dintre cresterea impozitului (DI) si cresterea venitului (DV).

Rata medie a impozitului rezulta ca un raport intre impozitul platit (Ip) si totalul venitului(V) realizat de o persoana: I = Ip / V.

Gradul de fiscalitate poate fi urmarit si la nivel microeconomic (Gfm) prin raportul procentual intre prelevarile obligatorii (Pob) si valoarea adaugata (Vad), conform relatiei:

La nivelul agentului economic, problema fiscalitatii trebuie analizata atat prin prisma ponderii prelevarilor obligatorii in valoarea adaugata, cat si in functie de structura prelevarilor obligatorii (impozitul pe profit, contributia pentru asigurarile sociale, contributia pentru somaj, impozitul pe cladiri, pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport etc.).

Intre nivelul presiunii fiscale si activitatea economica exista o stransa legatura, si anume: o fiscalitate ridicata determina reducerea activitatii de productie si de investitii a agentilor economici, reducerea cererii de marfuri si servicii, franarea cresterii economice. Dimpotriva, o fiscalitate moderata impulsioneaza activitatea de productie, investitiile, cererea de marfuri si servicii, stimuleaza cresterea economica.

Fiscalitatea generala se refera la raportul dintre veniturile fiscale incasate la buget si produsul intern brut, iar fiscalitatea locala reflecta ponderea impozitelor si taxelor locale in veniturile contribuabililor.

Fiscalitatea are urmatoarele obiective principale:

sa asigure resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice;

fiscalitatea este chemata sa influenteze si asupra repartitiei veniturilor, contribuind la realizarea echitatii in suportarea sarcinilor fiscale;

fiscalitatea trebuie sa stimuleze interesul agentilor economici pentru realizarea unor actiuni economice si al populatiei in realizarea unor venituri.

fiscalitatea constituie un mijloc de dezvoltare a responsabilitatii cetateanului fata de cerintele publice si de administrare a resurselor publice.

Prin intermediul impozitelor si taxelor participa la formarea fondurilor financiare publice: regiile autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiste, asociatiile cu scop lucrativ, persoanele fizice, persoanele juridice si fizice nerezidente.

Fiscalitatea se aplica in stransa legatura cu principiile si conceptiile unor discipline, cum sunt dreptul administrativ, finantele publice, contabilitatea, dreptul comercial, dreptul civil.

Taxele reprezinta plati efectuate de catre persoane fizice si juridice pentru serviciile prestate de organele de stat sau institutiile publice, cu ocazia primirii, intocmirii, eliberarii unor acte ori a rezolvarii unor interese legitime ale partilor.

Taxele indeplinesc majoritatea trasaturilor specifice impozitelor, si anume: caracter obligatoriu, titlu definitiv, (nerambursabile), urmarire in caz de neplata. Spre deosebire de impozite care nu presupun o contraprestatie (sau contraserviciu) din partea statului, taxele dau dreptul platitorului sa beneficieze de un anumit serviciu. Insa, se poate afirma ca taxele sunt asimilate impozitelor datorita obligativitatii asezate la baza perceperii lor.

Taxele depind de natura serviciilor prestate de catre organele de stat si institutiile publice, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce reprezinta obiectul serviciilor. Platitorii taxelor pot fi persoanele fizice si persoanele juridice care solicita prestarea unor servicii de catre organele de stat si institutiile publice. Perceperea taxelor se realizeaza pe baza urmatoarelor principii:

principiul universalitatii, conform caruia orice serviciu solicitat organelor de stat sau institutiilor publice este supus la plata taxelor;

principiul unicitatii, dupa care pentru un serviciu prestat se datoreaza o singura taxa;

principiul platii anticipate, conform caruia taxele se platesc inaintea prestarii serviciilor de organele de stat si institutiile publice.

Dupa natura lor, taxele se pot clasifica astfel: taxe judiciare, taxe notariale, taxe extrajudiciare, alte taxe.

Dupa obiectul operatiunii care se efectueaza si urmeaza a fi taxata, taxele pot fi de doua feluri: taxe de timbru si taxe de inregistrare.

In functie de marimea lor, taxele de timbru pot fi: fixe, proportionale si progresive. Taxele fixe se aplica la cererile si actiunile care nu se evalueaza in forma baneasca (schimbarea numelui, eliberarea copiilor de pe acte). Taxele proportionale si progresive se aseaza asupra serviciilor evaluate in bani.

Taxele de timbru se platesc in numerar, prin virament si prin aplicarea de timbre mobile fiscale. Taxele de timbru se platesc in numerar si prin aplicarea de timbre mobile fiscale de catre populatie, iar regiile autonome, societatile comerciale si institutiile publice achita taxele prin virament.

Contributiile reprezinta alaturi de impozite si taxe, mecanisme de constituire a resurselor financiare publice, care reflecta sumele ce se platesc, in mod obligatoriu sau facultativ de catre persoanele fizice si juridice in vederea constituirii unor resurse financiare publice din care se acopera cerinte sau actiuni din domeniul public.

Contributiile se aseamana cu impozitele sub anumite laturi:

unele contributii reflecta sumele platite in bani, cu caracter obligatoriu, de persoane juridice si fizice stabilite prin reglementari specifice, in vederea constituirii unor resurse financiare publice;

resursele financiare publice provenite din contributiile persoanelor juridice si fizice se folosesc pentru acoperirea unor cerinte din domeniul public: ocrotirea persoanelor care isi pierd capacitatea de munca sau depasesc o anumita varsta,

ocrotirea sanatatii, solidaritate cu persoanele fara venituri, imbunatatirea starii drumurilor, constructia de sosele.

Dupa alte trasaturi, contributiile se deosebesc de impozite prin:

contributiile se platesc de anumite persoane juridice si fizice stabilite prin legile cu privire la actiunile si cerintele din domeniul public;

contributiile sunt destinate acoperirii unor cerinte publice delimitate de cele ce se acopera din bugetul de stat sau bugetele locale;

unele contributii au la baza principiul obligativitatii participarii persoanelor juridice si fizice, iar altele sunt asezate pe principiul facultativitatii;

In cadrul contributiilor se pot delimita contributiile sociale obligatorii, care se platesc pentru protectia somerilor, asigurari de sanatate si asigurari sociale.

Functiile impozitelor

Pe langa functia de instrument principal de mobilizare a resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice, impozitul a devenit instrument de politica economica si sociala deoarece influenteaza asupra evolutiei vietii economico-sociale, precum si asupra redistribuirii veniturilor si a averii in societate

a. Functia impozitului de instrument de mobilizare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice

Impozitul a fost instituit ca un instrument financiar la dispozitia statului pentru mobilizarea resurselor financiare necesare satisfacerii cerintelor publice. Prelevarile obligatorii sub forma impozitelor depind de obiectivele si actiunile ce se inscriu in bugetul statului, in cadrul unei perioade. Pe langa impozite, se pot mobiliza si alte resurse de finantare a cheltuielilor publice. Marimea impozitelor, ca expresie a functiei de finantare a cheltuielilor publice, depinde de dimensiunea si complexitatea actiunilor din sectorul public.

b. Functia de redistribuire

Impozitul reprezinta un instrument financiar prin intermediul caruia se urmareste repartitia echitabila a obligatiilor fiscale intre diferite persoane. Prin functia de redistribuire, impozitul contribuie la repartizarea echitabila a resurselor si la corectarea unor disparitati in repartitia veniturilor.

c. Functia de instrument de influentare a activitatii economice, de stimulare a realizarii unor activitati economice si de corectare a dezechilibrelor economico-financiare

Impozitul reprezinta un instrument de politica economica, care influenteaza asupra activitatii economice si corecteaza unele dezechilibre economico-financiare. Functia impozitului de instrument de stabilizare a activitatii economice se poate exercita in cazul in care factorii de piata nu asigura, in mod spontan, echilibrul intre cerere si oferta. Impozitul reprezinta un instrument la dispozitia statului care influenteaza asupra realizarii echilibrului global.

In calitate de instrument de politica economica, impozitul exercita influenta stabilizatoare sau corectoare asupra proceselor economice. Impactul impozitului in corectarea unor dezechilibre din economie depinde de conceptia asezata la baza dezvoltarii economice.

In optica dezvoltarii economice pe baza doctrinei liberale, cheltuielile publice si impozitul trebuiau sa fie scazute pentru a nu influenta asupra activitatii economice, investitiilor, schimburilor comerciale etc.

Dupa optica interventionista, sectorul public are un rol important in economie care presupune redistribuiri si cheltuieli publice. Impozitul reprezinta un instrument ce poate fi utilizat pentru a influenta comportamentul agentilor economici si al contribuabililor, in general, precum si pentru a contribui la realizarea unor obiective sociale, in principal, in vederea reducerii discrepantelor dintre venituri si averi.

Sub aspectul rolului atribuit impozitului de instrument de influentare a activitatii economice, Arthur Laffer a sustinut ca economia unui stat se poate redresa printr-o reducere a impozitelor. Impozitele mai reduse - in opinia lui Arthur Laffer - contribuie la cresterea productivitatii muncii, la diminuarea numarului somerilor prin locurile de munca create, la reducerea inflatiei datorita investitiilor suplimentare, la cresterea ofertei si la scaderea pe termen mediu a deficitelor bugetare. In vederea sustinerii acestor idei, Arthur Laffer a intocmit un grafic in care a reprezentat evolutia impozitului, cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de "Curba Laffer".

Dupa reprezentarea grafica, curba care reflecta evolutia impozitului creste intr-o prima faza deoarece concomitent cu sporirea presiunii fiscale cresc veniturile fiscale, dar numai pana la un anumit punct maxim notat cu M, dupa care curba devine descendenta, deoarece impozitele ridicate franeaza cresterea economica sau presiunile suplimentare nu antreneaza proportional cresterea veniturilor fiscale.

In practica, se constata ca nu se poate identifica cu exactitate marimea pragului de impozitare incepand de la care presiunea fiscala este considerata excesiva. Acest prag difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta.

Prin prisma functiilor sale, impozitul are un rol financiar, economic si social. In plan financiar, impozitul reprezinta mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

In plan economic, rolul impozitului se manifesta ca instrument de influentare de catre stat a vietii economice. Sub acest aspect, impozitul are rol de stimulare sau de restrangere a investitiilor, productiei sau a consumului unor marfuri, de extindere sau restrangere a relatiilor comerciale cu exteriorul, de corectare a dezechilibrelor din economie (inflatie, somaj, deficit bugetar, deficit al balantei de plati externe etc.).

In plan social, rolului impozitului se concretizeaza prin faptul ca, prin intermediul sau, statul urmareste o distribuire mai echitabila a resurselor in societate, precum si realizarea unor obiective cu caracter social. In legatura cu primul aspect, se remarca folosirea impozitului ca instrument de diminuare a inegalitatilor de venit si de avere prin adoptarea unui sistem de impozitare progresiva a acestora, prin acordarea de facilitati contribuabililor care au venituri reduse si celor care au copii sau persoane aflate in intretinere. Cu privire la al doilea aspect, impozitul este un instrument de politica sociala destinat satisfacerii unor obiective sociale, cum ar fi: cresterea natalitatii (prin instituirea unui impozit special in sarcina persoanelor fara copii sau prin acordarea de facilitati fiscale persoanelor cu copii), limitarea consumului de produse considerate daunatoare sanatatii (prin supraimpozitarea produselor cum ar fi: tutunul, bauturile alcoolice) etc.

1.2. Principiile asezate la baza impozitelor si criteriile de impunere in relatiile economice internationale. Conventiile fiscale

Fundamentarea asezarii si perceperii impozitelor se realizeaza pe baza principiilor de echitate fiscala, de politica financiara, de politica economica si sociala.

a. Principiul echitatii fiscale presupune ca la venituri comparabile si de aceeasi natura sa se plateasca impozite egale.

Echitatea in suportarea impozitelor se realizeaza prin aplicarea anumitor masuri:

aprobarea unui minim neimpozabil, in vederea protejarii persoanelor cu venituri reduse;

stabilirea unor reguli generale cu privire la asezarea si calcularea impozitelor;

fundamentarea impozitelor pe baza marimii venitului si a situatiei personale a platitorului.

Sarcinile fiscale se repartizeaza pe baza criteriului de echitate orizontala si a criteriului de echitate verticala. Echitatea orizontala urmareste asigurarea egalitatii in fata impozitului si se realizeaza atunci cand contribuabilii cu situatii familiale si venituri similare platesc acelasi impozit . Echitatea verticala urmareste realizarea egalitatii prin impozit si presupune diferentierea impozitului, in functie de capacitatea contributiva a unei persoane.

Echitatea se mai realizeaza si prin sistemul cotelor de impozitare. Se cunosc mai multe feluri de impunere, si anume: impunere in sume fixe si impunere in cote procentuale(proportionale, progresive si regresive).

Impunerea in sume fixe sub forma unei dari pe locuitor (cunoscuta si sub numele de capitatie), nu tine seama de marimea venitului, a averii si nici de situatia personala a contribuabilului. O asemenea impunere s-a practicat in oranduirea feudala si la inceputul celei capitaliste si a fost inlocuita, intrucat nu a raspuns principiului de echitate fiscala.

Impunerea in cote procentuale proportionale presupune aplicarea aceleiasi cote de impozit, indiferent de marimea materiei impozabile,mentinandu-se aceeasi proportie intre marimea venitului (averii) si marimea impozitului datorat. Aceasta impunere corespunde principiului egalitatii contribuabililor in fata impozitelor si se practica, atat in cazul unor impozite directe (de exemplu, in cazul impozitului pe profit), cat si in cazul impozitelor indirecte (taxa pe valoare adaugata, taxe vamale etc.). Insa, impunerea in cote procentuale proportionale nu are in vedere faptul ca puterea contributiva a diferitelor persoane creste pe masura ce obtin venituri mai mari sau poseda averi mai importante.

Impunerea in cote procentuale progresive se caracterizeaza prin cresterea cotei impozitului odata cu cresterea materiei impozabile. Impunerea progresiva imbraca doua forme, si anume:

impunere in cote progresive simple (globale) cand se aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materiei impozabile ce apartine unui subiect al impozitului. Impozitul de plata se determina ca produs intre marimea materiei impozabile si cota de impozit corespunzatoare acesteia. Desi aceasta impunere are la baza cresterea cotei de impozit pe masura sporirii marimii materiei impozabile prezinta neajunsul ca dezavantajeaza contribuabilii care obtin venituri al caror nivel se situeaza la limita imediat superioara celei pana la care actioneaza o anumita cota de impozit.

impunere in cote progresive compuse (pe transe) presupune divizarea materiei impozabile ce apartine unui contribuabil pe transe, fiecareia corespunzandu-i o anumita cota de impozit. Impozitul de plata se determina prin insumarea impozitelor partiale calculate pentru fiecare transa a materiei impozabile respective. Aceasta impunere inlatura neajunsul pe care-l prezinta impunerea in cote progresive simple. Cotele progresive compuse se aplica in special, la impunerea veniturilor obtinute de persoanele fizice.

Impunerea in cote procentuale regresive presupune reducerea procentului din venitul perceput sub forma de impozit pe masura ce venitul creste. Acest tip de impunere este practicat la impozitele indirecte. De pilda, in cazul unor taxe, cota procentuala scade pe masura cresterii contravalorii serviciilor.

b. Principii de politica financiara

Din punct de vedere al politicii financiare, impozitul presupune un randament fiscal ridicat, stabilitate, elasticitate si simplitate.

Asigurarea unui randament fiscal ridicat necesita indeplinirea urmatoarelor conditii:

impozitul sa aiba un caracter universal. Aceasta inseamna ca toate persoanele fizice sau juridice care obtin venituri din aceeasi sursa sau care poseda acelasi gen de avere sa plateasca impozit. De asemenea, universalitatea impozitului presupune ca intreaga materie impozabila ce apartine unei persoane sa fie supusa impozitarii;

sa nu existe posibilitatea de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila;

marimea cheltuielilor privind asezarea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redusa.

Prin prisma practicii se constata ca, in cazul unor impozite, aceste conditii nu sunt respectate existand diverse posibilitati de sustragere de la plata impozitului.

Randamentul fiscal al unui impozit se apreciaza fie prin maximizarea marimii sale la un cost dat, fie prin minimizarea costului de gestiune la un randament propus. Asigurarea randamentului fiscal depinde de aplicarea principiilor si a normelor juridice pe o perioada mai mare de timp.

Stabilitatea impozitului necesita ca randamentul acestuia sa ramana constant si sa nu depinda de evolutia vietii economice. Prin urmare, randamentul impozitului nu trebuie sa creasca in conditiile sporirii volumului productiei, investitiilor si a veniturilor si nici sa scada in conditiile reducerii volumului acestora.

In realitate, incasarile din impozite nu prezinta stabilitate datorita evolutiei oscilante a productiei, desfacerilor, investitiilor, care la randul lor influenteaza in acelasi sens dinamica produsului intern brut.

Elasticitatea impozitului presupune ca volumul incasarilor din impozite sa poata fi adaptat in permanenta la necesitatile de resurse financiare ale statului. Prin urmare, atunci cand se inregistreaza o crestere a cheltuielilor bugetare este necesar ca volumul incasarilor din impozite sa creasca si invers. In toate tarile lumii se constata o crestere continua a cheltuielilor    publice, ceea ce implica necesitatea sporirii volumului incasarilor din impozite. Impozitul are nevoie de o anumita flexibilitate pentru a se adapta la factorii conjuncturali. Daca baza de impozitare este sensibila la evolutia activitatii economice, impozitul poate sa reprezinte un instrument de stabilizare economica.

Impozitul necesita o anumita simplitate prin care sa asigure administrare eficienta, acceptare de catre contribuabili si transparenta.

c. Principii de politica economica si sociala

Impozitul reprezinta atat un mecanism de procurare a veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice cat si un instrument de impulsionare a dezvoltarii unor activitati, de stimulare sau reducere a productiei ori a consumului unor marfuri, de influentare a relatiilor de comert exterior

In vederea realizarii principiilor de politica economica se pot adopta anumite masuri: reducerea impozitelor directe pentru a stimula acumularea de capital si investitiile, atragerea investitiilor straine, realizarea unor actiuni economice; scutirea de plata unor impozite si taxe; aplicarea unor taxe vamale ridicate sau reduse; restituirea partiala sau integrala a impozitelor aferente marfurilor exportate, etc.

Impozitul constituie o variabila a politicii bugetare prin care statul actioneaza pentru a realiza stabilizarea conjuncturala a economiei nationale.

In unele state, prin impozitele practicate se urmareste si realizarea unor obiective sociale, cum ar fi: incurajarea sau reducerea natalitatii (prin micsorarea sau majorarea poverii fiscale a familiilor); limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii (majorarea accizelor la tutun si bauturi alcoolice); stimularea contribuabililor la actiuni caritabile( prin deducerea, in anumite limite, din venitul impozabil a sumelor folosite in acest scop); etc.

Criterii de impunere in relatiile economice internationale

In conditiile in care, rezidentii unui stat realizeaza venituri sau detin averi din alte state, care sunt supuse la plata impozitului in cele doua state se manifesta dubla impunere internationala. Aceasta se explica prin politica fiscala a statelor si prin particularitatile sistemelor de impozite.

In practica relatiilor economice internationale se aplica anumite criterii la impunerea veniturilor sau averilor din alte state, si anume[1] :

criteriul originii veniturilor (sau criteriul teritorialitatii), conform caruia veniturile se impun de autoritatea fiscala din tara unde se realizeaza veniturile sau se afla bunurile impozabile, indiferent de nationalitatea sau de resedinta beneficiarilor de venituri;

criteriul domiciliului fiscal (sau criteriul rezidentei), dupa care veniturile se supun la plata impozitului de autoritatea fiscala din statul unde isi are domiciliul persoana respectiva, indiferent daca veniturile se realizeaza din statul respectiv sau din alte state;

criteriul nationalitatii, dupa care impunerea veniturilor sau a averii se realizeaza de autoritatea fiscala din tara de care apartine ca nationalitate contribuabilul pentru veniturile realizate sau averea detinuta in tara respectiva.

Tarile dezvoltate exportatoare de capital sustin criteriul domiciliului fiscal (rezidentei), in schimb tarile in curs de dezvoltare sunt interesate sa aseze, la baza impunerii, criteriul originii veniturilor.

Dubla impunere din relatiile internationale poate fi evitata prin masuri legislative unilaterale aplicate de statele interesate, prin intelegeri bilaterale sau multilaterale intre state. In unele cazuri, statele acorda reduceri sau scutiri de impozite pentru anumite venituri obtinute din strainatate, in vederea protejarii rezidentilor. In alte cazuri, autoritatile fiscale tin seama de impozitele platite de rezidentii lor in strainatate.

In vederea evitarii sau corectarii    dublei impuneri a veniturilor, care se realizeaza din alte state se aplica anumite procedee:

scutirea(exonerarea) totala consta in faptul ca venitul realizat in strainatate de rezidentul unui stat si care a fost impozitat acolo se scade din venitul total impozabil sau nu se include in venitul impozabil din tara de resedinta;

scutirea(exonerarea) progresiva presupune includerea in venitul total impozabil din tara de resedinta si a venitului realizat din alta tara. Cota de impunere corespunzatoare intregului venit se aplica numai la venitul realizat in tara de resedinta.

creditarea "obisnuita" presupune scaderea directa din impozitul datorat in statul de rezidenta a impozitului platit in strainatate pentru venitul obtinut acolo, pana la concurenta impozitului intern ce revine la venitul respectiv;

creditarea totala sau integrala conform careia din impozitul datorat in statul de rezidenta se scade integral impozitul platit in strainatate, chiar daca impozitul platit in strainatate este mai mare decat impozitul intern aferent acelui venit.

Comitetul fiscal al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica a elaborat un proiect al conventiilor bilaterale fiscale pentru evitarea dublei impuneri a veniturilor. Principalele impozite incluse in conventiile internationale pentru evitarea dublei impuneri sunt: impozitul pe salariu, impozitul pe veniturile din lucrari de litere, arta, stiinta, impozitul pe veniturile persoanelor fizice si juridice nerezidente, impozitul pe veniturile din inchirieri de cladiri si terenuri, impozitul pe veniturile din activitati lucrative, meserii si profesii libere.

Conform conventiilor pentru evitarea dublei impuneri, beneficiile societatilor mixte se impun pe teritoriul statului in care se realizeaza venitul si unde exista sediul stabil de exploatare. Veniturile realizate din activitati profesionale independente cu un sediu stabil se impun in statele in care se desfasoara activitatile. Veniturile din dobanzi, dividende, redeventa pentru brevete, se impun in ambele state contractante, in proportii convenite de acestea. Proprietatile imobiliare si veniturile acestora se impun in statul pe teritoriul caruia se afla proprietatile respective. Veniturile din salarii si alte remuneratii similare se impun in statul in care se desfasoara activitatea remunerata.

Conventiile fiscale incheiate intre Romania si alte state pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cuprind norme, grupate pe articole, cu privire la urmatoarele elemente: persoane vizate, impozite vizate, definitii generale, rezident, sediul permanent, venituri imobiliare, beneficiile intreprinderilor, transport international, intreprinderi asociate, dividende, dobanzi, redevente, comisioane, castiguri din capital, profesii independente, tantieme, artisti si sportivi, pensii, functii publice, profesori si cercetatori, avere, metode pentru eliminarea dublei impuneri, nediscriminare, procedura amiabila, schimb de informatii, agenti diplomatici si functionari consulari, intrarea in vigoare si denuntarea.

Conventia pentru evitarea dublei impuneri delimiteaza persoanele rezidente ale unui stat contractant sau ale ambelor state contractante.

Impozitele vizate includ, in principiu, impozitele pe venit si pe avere percepute in contul fiecaruia din statele contractante, al unitatilor administrativ teritoriale sau al colectivitatilor locale, oricare ar fi sistemul de percepere.

Impozitele pe venit si pe avere sunt reprezentate de impozitele pe venitul total, pe averea totala sau pe elemente ale venitului, ori ale averii, inclusiv impozitele pe castigurile provenind din instrainarea bunurilor mobiliare sau imobiliare, precum si impozitele asupra plusvalorii.

Definitiile generale se refera la state contractante, persoana, societate, intreprindere a unui stat contractant si intreprindere a altui stat contractant, trafic international, autoritate competenta, national.

Procedura amiabila presupune ca o persoana care apreciaza ca masurile luate de un stat contractant sau de catre ambele state ii atrag sau ii vor atrage o impunere care nu este conforma cu dispozitiile unei conventii, indiferent de caile prevazute de dreptul intern al acestor state, sa supuna cazul sau autoritatii competente a statului contractant al carei rezident este persoana respectiva.

Autoritatea competenta trebuie sa urmareasca daca reclamatia este intemeiata si daca ea nu este in masura sa dea o solutie corespunzatoare, sa rezolve cazul, pe cale de intelegere amiabila, cu autoritatea competenta a celuilalt stat contractant, in vederea evitarii dublei impuneri.

Autoritatile competente ale statelor contractante se angajeaza sa efectueze schimb de informatii pentru aplicarea prevederilor unei conventii fiscale. Informatiile primite de un stat contractant sunt tinute secrete si nu sunt comunicate decat persoanelor sau autoritatilor insarcinate cu stabilirea si incasarea impozitelor vizate, cu procedurile de urmarire sau deciziile de recursuri.

1.3. Elementele tehnice ale impozitelor

a. Obiectul impozitului reprezinta elementul concret asupra caruia se aseaza si calculeaza un impozit. Obiectul unui impozit poate sa il constituie veniturile, profitul, bunurile, serviciile. Uneori sunt necesare precizari asupra modului de determinare a venitului impozabil, respectiv ce scazaminte se pot efectua din venitul brut sau ce venituri se includ si ce venituri nu se incadreaza in obiectul impozitului. Pentru stabilirea impozitului pe cladiri se realizeaza o evaluare a cladirilor, in vederea aplicarii impozitului. Venitul agricol anual impozabil se determina pe baza normelor de venit stabilite pe hectar, diferentiate pe zone de fertilitate, zone de favorabilitate si categorii de folosinta a terenurilor;

b. Subiectul impozitului desemneaza persoana fizica sau juridica prevazuta prin lege sa plateasca impozitul la buget. Subiectul impozitului mai are obligatia sa declare veniturile sau bunurile dobandite, sa tina evidenta lor si sa calculeze impozitul. Subiectul impozabil este cunoscut si sub denumirea de contribuabil.

c. Platitorul impozitului reprezinta persoana fizica sau juridica care are obligatia sa plateasca impozitul catre buget la un anumit termen. In principiu, platitorul impozitului este subiectul impozabil, dar uneori platitorul poate fi o alta persoana decat subiectul impozabil. De pilda, in cazul impozitului pe salarii, subiectul impozabil il constituie persoana fizica care realizeaza venituri sub forma de salarii, iar platitorul este persoana juridica ce plateste salarii si care are obligatia sa calculeze, sa retina impozitul si sa-l vireze la bugetul de stat.

d. Suportatorul impozitului desemneaza persoana fizica sau juridica din al carei venit se suporta impozitul. In cazul in care, suportatorul este o alta persoana decat subiectul impozabil se manifesta repercusiunea impozitelor. Spre deosebire de impozitele directe la care subiectul este si suportatorul impozitului, in cazul impozitelor indirecte impozitul este suportat de persoana care cumpara bunurile si serviciile impozabile.

e. Sursa impozitului arata din ce anume se plateste un impozit. In cazul impozitului pe venit, sursa o reprezinta venitul realizat de persoana respectiva. Prin urmare, in acest caz, sursa impozitului coincide cu obiectul impozitului. In cazul impozitelor pe avere, de regula, sursa impozitului este reprezentata de venitul obtinut pe seama averii respective (de exemplu, la impozitul pe cladiri sursa este reprezentata de veniturile proprietarului).

f. Unitatea de evaluare are menirea sa masoare obiectul impozabil. In cazul impozitului pe venit, unitatea de evaluare o reprezinta unitatea monetara in care se exprima venitul. Unitatea de evaluare poate fi reprezentata si de unitati de masura naturale, ca de exemplu: m² pentru constructii, arii (ha) pentru terenuri; capacitatea cilindrica a motorului, pentru mijloacele de transport; kg, litru, bucata pentru unele impozite indirecte.

g. Cota de impunere (cota impozitului) reprezinta impozitul ce revine unei unitati de impunere (evaluare). Impozitul poate fi stabilit in suma fixa pe unitati de masura naturale (de exemplu, impozitul pe terenuri ocupate de cladiri si alte constructii) sau in cote procentuale. Acestea din urma pot fi: proportionale, progresive si regresive.

Cotele procentuale proportionale se deosebesc prin faptul ca se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea materiei impozabile. Asemenea cote se practica atat in cazul impozitelor directe (de exemplu, in cazul impozitului pe profit) cat si in cazul impozitelor indirecte (taxa pe valoare adaugata, taxe vamale etc.).

Cotele procentuale progresive se caracterizeaza prin faptul ca sunt mai mari pe masura cresterii venitului. Progresivitatea se realizeaza prin gruparea veniturilor pe transe si aplicarea unor cote crescatoare la fiecare transa de venit.

Cotele procentuale regresive se caracterizeaza prin aceea ca, cota impozitului scade pe masura ce baza de calcul sporeste.

h. Termenele de plata arata momentele la care trebuie sa se plateasca impozitul la bugetul de stat sau la bugetele locale. Termenele de plata depind de marimea si natura veniturilor si de momentul realizarii lor. Neplata impozitului pana la termenul stabilit antreneaza obligatia contribuabilului de a achita dobanzi si majorari de intarziere, calculate in functie de marimea impozitului ce trebuie varsat la bugetul statului si de durata intarzierii.

i. Asieta cuprinde totalitatea masurilor adoptate de organele fiscale cu privire la stabilirea subiectului impozitului, identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei impozabile, determinarea cuantumului impozitului si perceperea acestuia.

1.4. Clasificarea impozitelor si taxelor

Impozitele se pot structura in functie de mai multe criterii, printre care: dupa obiectul impunerii, frecventa realizarii, modul de asezare si percepere, raza de aplicare, etc.

a.      Tinand seama de obiectul impunerii, impozitele se grupeaza in: impozite pe venit, impozite asupra averii (cladiri, terenuri, etc.) si impozite asupra consumului (cheltuielilor);

b.     Dupa frecventa aplicarii, impozitele se impart in: impozite permanente si impozite incidentale. Impozitele permanente se incaseaza la anumite termene, iar cele incidentale se aplica si se incaseaza o singura data;

c.      Modul de asezare si percepere diferentiaza impozitele in: impozite directe si impozite indirecte.

Impozitele directe se stabilesc nominal si se percep de la persoane fizice si juridice, in functie de veniturile realizate si de valoarea bunurilor detinute. Prin modul de asezare a impozitelor directe se urmareste realizarea echitatii fiscale.

Impozitele directe la randul lor se pot clasifica in: impozite reale si impozite personale. Impozitele reale se aseaza asupra obiectelor materiale, fara sa tina seama de situatia personala a subiectului, fiind cunoscute sub denumirea de impozite obiective sau pe produs (impozitul funciar, impozitul pe cladiri, etc.). Impozitele personale se aseaza asupra veniturilor sau averii, depind de situatia personala a    subiectului impozabil, fiind denumite impozite subiective (impozite pe venit, impozite pe avere).

Impozitele indirecte reflecta sumele care se percep la buget cu prilejul vanzarii unor bunuri sau prestarii unor servicii, fiind cuprinse in preturile de vanzare si in tarifele acestora. Spre deosebire de impozitele directe,care vizeaza venitul sau averea , impozitele indirecte vizeaza cheltuirea acestora.

Impozitele indirecte se individualizeaza prin anumite trasaturi, si anume:

au o baza larga de aplicare si necesita cheltuieli mai reduse de asezare si urmarire;

nu se pot diferentia in suficienta masura, in functie de starea sociala a beneficiarilor de bunuri si servicii;

sunt dependente de consumul de bunuri si servicii;

influenteaza asupra preturilor si tarifelor, precum si asupra raportului dintre cerere si oferta.

in cazul lor, prin lege se atribuie calitatea de platitor al impozitului altei persoane fizice sau juridice decat suportatorului acestora.

Principalele forme ale impozitelor indirecte sunt: taxele de consumatie, monopolurile fiscale ; taxele vamale; taxele de timbru si de inregistrare.

d. In functie de modul de asezare si stabilire, impozitele se grupeaza astfel:

impozite care se calculeaza si vireaza la buget de catre contribuabili: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe spectacole, taxa pe valoarea adaugata;

impozite care se determina de organele fiscale pe baza declaratiilor de impunere si a proceselor verbale de impunere: impozitul pe venit, impozitul pe cladirile persoanelor fizice, impozitul pe terenuri.

e. Tinand seama de bugetul in care se incaseaza si de organele de stat care administreaza veniturile, se deosebesc: impozite ce alimenteaza bugetul de stat, impozite si taxe ce se incaseaza si administreaza prin bugetele locale.

Veniturile fiscale ce se incaseaza la bugetul de stat se grupeaza, la randul lor, in impozite directe si impozite indirecte.

In sfera impozitelor directe incasate la bugetul de stat se incadreaza: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente, impozit pe profitul obtinut din activitati comerciale ilicite sau din nerespectarea Legii privind protectia consumatorilor, impozitul pe dividende de la societatile comerciale.

Impozitele indirecte incasate la    bugetul de stat includ: taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxele vamale. In categoria alte impozite indirecte se cuprind: taxe pentru jocuri de noroc, majorari si penalitati de intarziere pentru venituri nevarsate la termen, taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare, taxa pentru activitatea de prospectiune, explorare si exploatare a resurselor minerale, taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notariala, taxele extrajudiciare de timbre, amenzi judiciare, venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat, taxa asupra unor activitati daunatoare sanatatii si din publicitatea lor, taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc, taxa de timbru social asupra automobilelor noi din import, contributia agentilor economici din turism, impozitul pe titeiul din productia interna si gazele naturale, taxe de autorizare pentru comercializarea alcoolului, bauturilor alcoolice, produselor din tutun si a cafelei, venituri cu destinatie speciala din comisionul pentru servicii vamale, venituri cu destinatie speciala din cotele aplicate asupra veniturilor realizate in domeniul aviatiei civile.

Impozitele si taxele locale se clasifica dupa bugetul in care se mobilizeaza si prin care se administreaza in: impozite ce se incaseaza in bugetele comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti si impozite ce se realizeaza prin bugetele judetelor si al municipiului Bucuresti.

Veniturile fiscale din bugetele locale sunt formate din: impozite directe si impozite indirecte.

Impozitele directe din bugetele locale cuprind: impozitul pe profit de la regii de importanta locala, impozite si taxe de la populatie, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat in alte scopuri decat pentru agricultura, impozitul pe cladiri si terenuri de la persoane juridice, alte impozite directe.

Impozitele si taxele de la populatie se refera la: impozitul pe cladiri, taxa asupra mijloacelor de transport detinute de persoane fizice, impozitul pe teren, alte impozite si taxe de la populatie.

In grupa alte impozite directe se incadreaza: taxa asupra mijloacelor de transport detinute de persoane juridice, alte incasari din impozite directe.

Impozitele indirecte din bugetele locale sunt formate din impozitul pe spectacole, taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare, taxe de timbru pentru contestatiile si plangerile asupra sumelor constatate si aplicate prin acte de control sau de impunere, taxe extrajudiciare de timbru, alte incasari din impozite indirecte.

f. In functie de cotele aplicate asupra veniturilor impozabile sau a valorii bunurilor, se deosebesc:

impozite in sume fixe;

impozite care se stabilesc pe baza cotelor procentuale progresive;

impozite calculate pe baza cotelor procentuale proportionale;

impozite cu caracter regresiv.

1.5. Evaziunea fiscala

Evaziunea fiscala reprezinta sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale, de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine care au calitatea de contribuabil dupa legislatia romana.

Din definirea evaziunii fiscale se desprind unele trasaturi:

evaziunea fiscala exprima o sustragere prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine care au calitatea de contribuabil dupa legislatia romana;

evaziunea fiscala reflecta o sustragere prin orice mijloace in intregime sau in parte de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale;

in sfera obligatiilor din impozite, taxe si contributii sunt incluse sumele datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale;

evaziunea fiscala se refera la sustragerea prin orice mijloace in intregime sau in parte de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale de catre persoane fizice si persoane juridice romane sau straine care sunt contribuabili dupa legislatia romana.

In functie de modul in care poate fi savarsita, evaziunea fiscala are doua forme: evaziune fiscala frauduloasa si evaziune fiscala realizata la adapostul legii.

Evaziunea fiscala frauduloasa reflecta sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate catre bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, prin incalcarea legislatiei fiscale. Evaziunea fiscala frauduloasa se sanctioneaza cu amenda sau pe cale penala. Formele principale sub care apare evaziunea fiscala frauduloasa sunt: tinerea de evidente contabile nereale; intocmirea de declaratii de impunere false; intocmirea de declaratii vamale false la importul sau exportul de marfuri; intocmirea de documente de plata fictive; practicarea de preturi sau de cote de adaos comercial la un nivel mai ridicat decat al celor afisate, etc.

Evaziunea fiscala legala reprezinta sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor datorita prevederilor din legile fiscale ce pot fi interpretate in favoarea contribuabilului. Aceasta forma de evaziune fiscala poate sa apara atunci cand legislatia tarii permite scoaterea de sub incidenta impozitelor, partial sau total, a unor venituri sau componente ale averii. De pilda, in conditiile in care veniturile realizate de unele categorii de persoane fizice sunt impozitate    pe baza unor norme medii de venit, subiectii impozitului care realizeaza venituri mai mari decat norma medie nu platesc impozit pentru diferenta respectiva.

Evaziunea fiscala legala poate fi evitata prin corectarea si perfectionarea continutului legii care a facut-o posibila.

Persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine au urmatoarele obligatii in domeniul impozitelor si taxelor[2]:

activitatile permanente sau temporare generatoare de venituri impozabile se pot efectua numai pe baza unei autorizatii emise de un organ competent sau a unui alt temei prevazut de lege;

contribuabilii sunt obligati ca in termen de cinci zile de la inregistrare sa declare la organul fiscal pe a carui raza teritoriala isi au sediul, datele legate de subunitati constituite sub forma sucursalelor, filialelor, magazinelor si orice alte locuri unde desfasoara activitati aducatoare de venituri, bancile si conturile bancare in lei si in valuta, indiferent de locul unde functioneaza;

contribuabilii trebuie sa evidentieze veniturile realizate si cheltuielile efectuate, aferente activitatilor desfasurate, prin intocmirea registrelor si a altor documente stabilite;

contribuabilii sunt obligati sa declare cu sinceritate veniturile realizate, bunurile mobile si imobile aflate in proprietate sau obtinute cu orice titlu legal de creanta;

persoanele fizice sau juridice care realizeaza venituri, detin bunuri mobile sau imobile, ori desfasoara activitati supuse impozitelor si taxelor au obligatia sa plateasca la termen sumele datorate bugetului;

contribuabilii sunt obligati sa permita efectuarea controlului si sa puna la dispozitia organelor de control toate documentele contabile, evidentele si orice alte elemente materiale sau valorice solicitate in vederea cunoasterii obiectelor sau sumelor impozabile sau taxabile.

Contribuabilii pot fi verificati, din punct de vedere al respectarii dispozitiilor legale de organizare si desfasurare a activitatii economice producatoare de venituri impozabile sau bunuri supuse impozitelor si taxelor, de catre autoritatile din cadrul Ministerului Finantelor Publice si din unitatile teritoriale, de Garda Financiara si de alte persoane imputernicite de lege.

1.6. Principiile generale ale Codului fiscal din Romania

Codul fiscal reuneste legislatia fiscala privind impozitele si taxele care detin peste 85% din veniturile bugetare: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microintreprinderilor, impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti, impozitul pe reprezentante, taxa pe valoarea adaugata, accizele, impozitele si taxele locale. Prin elaborarea si adoptarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal se evita multitudinea reglementarilor fiscale, modificarile si contradictiile dintre diverse prevederi, se simplifica regulile de impozitare, se asigura abordarea corelata si coerenta unitara a impozitelor si taxelor.

Codul fiscal reflecta cadrul legal privind asezarea, stabilirea si incasarea impozitelor si taxelor, indiferent de bugetul la care se incaseaza acestea. Cadrul de administrare al impozitelor si taxelor este asigurat prin Codul de procedura fiscala.

Impozitele si taxele reglementate prin Codul fiscal se aseaza, stabilesc si incaseaza pe baza anumitor principii:

a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate pentru a asigura conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain. Prin intermediul acestui principiu se urmareste ca reglementarile fiscale sa capete un caracter neutru si sa asigure acelasi impact, indiferent de categoriile de investitori, capitaluri, forma de proprietate;

b) certitudinea impunerii presupune ca prin elaborarea de norme juridice clare sa se elimine interpretarile arbitrare. De asemenea, certitudinea impunerii, care consta in stabilirea precisa pe fiecare platitor a termenelor, acestuia modalitatilor si sumelor de plata, ii permite acestuia sa urmareasca sarcina fiscala ce ii revine si sa determine influenta fiscalitatii asupra productiei si afacerilor derulate;

c) echitatea fiscala necesita diferentierea impozitelor, in functie de capacitatea contributiva a contribuabililor, prin impunerea diferentiata a veniturilor, in functie de marimea acestora;

d) eficienta impunerii urmareste ca prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal sa se exercite influenta pozitiva asupra mediului de afaceri si asupra situatiei persoanelor fizice.

Codul fiscal se modifica si completeaza numai prin lege, promulgata, de regula, cu 6 luni inainte de data intrarii in vigoare si se aplica de la inceputul anului urmator.

In vederea aplicarii unitare a principiilor si normelor din Codul fiscal s-a prevazut crearea Comisiei fiscale centrale, care are misiunea sa analizeze impactul prevederilor din Codul fiscal si sa propuna masuri de imbunatatire.

Ministerul Finantelor este autorizat sa elaboreze norme metodologice, in vederea aplicarii principiilor si normelor din Codul fiscal.

Prevederile Codului fiscal urmaresc asigurarea unei mai bune predictibilitati cu privire la impactul impozitelor asupra mediului de afaceri si asupra intaririi disciplinei impozitelor.

Prin intermediul unei legislatii coerente se asigura cunoasterea cadrului fiscal in care isi desfasoara activitatea atat agentii economici cat si populatia.

In elaborarea Codului fiscal s-a mai urmarit promovarea stabilitatii legislative, reducerii fiscalitatii, combaterea evaziunii fiscale si modernizarea legislatiei fiscale, in vederea alinierii la normele Uniunii Europene.

In vederea eliminarii unor interpretari, capitolul al treilea al Codului fiscal explica semnificatia unor termeni si a unor expresii.

Codul fiscal prevede reguli de aplicare generala asezate la baza impozitelor, si anume: plata impozitelor in moneda nationala a Romaniei; veniturile impozabile sunt formate din veniturile in numerar si/sau in natura; dreptul autoritatilor fiscale de a nu lua in considerare o tranzactie care nu are scop economic sau sa reincadreze forma unei tranzactii pentru a reflecta continutul economic in stabilirea unui impozit sau a unei taxe; aplicarea unor metode la stabilirea pretului de piata al tranzactiilor dintre persoane si delimitarea veniturilor care se considera a fi obtinute din Romania, indiferent daca sunt primite in Romania sau in strainatate.

Prevederile Codului fiscal sunt de natura sa asigure indeplinirea cerintele asezate la baza sistemului fiscal:

distribuirea cat mai echitabila a sarcinilor fiscale;

administrarea corecta, conform legii, a sumelor incasate din impozite in conditii de transparenta;

incasarea impozitelor cu costuri de administrare cat mai reduse.