Titlurile de credit

Titlurile de credit

Din cele mai vechi timpuri cresterea productiei metalelor pretioase ramanand in urma cresterii productiei celorlalte marfuri, a creat premisele economice pentru punerea in circulatie a unei serii de inlocuitori ai aurului bazati pe relatiile de credit.

Titlurile de credit sunt inscrisuri care nu au valoare proprie. Ele sunt concomitent simbol al banilor si document de expresie a relatiilor de credit, respectiv relatii dintre debitori si creditori.

Dezvoltarea relatiilor de credit duce la o mare varietate a titlurilor de credit.

Creditul comercial da nastere la titluri de credit sub forma cambiei, iar creditul bancar sub forma bancnotei si a cecului; creditul obligator conduce la crearea obligatiilor, bonurilor de tezaur, certificatelor de depozit etc.

Cambia este obligatia scrisa de a plati sau de a face sa se plateasca, la scadenta, o suma de bani determinata.

Cambia care cuprinde numai obligatia de a plati se mai numeste si bilet la ordin (promissory note, billet ordre, Eigen Wechsel, paghero). Biletul la ordin se elibereaza creditorului de catre debitor. In cazul biletului de ordin, in relatia de credit apar doua persoane: debitorul si beneficiarul.

Marfa

(Cumparator ) . (Furnizor)

DEEBITOR OBLIGATIA DE PLATA BENEFICIAR

Fig. 1 Biletul la ordin - Relatii economice si de credit

Prin polita sau trata (draft, tarite, Gezogener Wechsel, tratta), creditorul da ordin debitorului sa plateasca la scadenta suma datorata unei persoane specificate in cambie. Acest ordin se intemeiaza, de regula, pe relatii de vanzare pe credit.

In circuitul tratei participa trei persoane: tragatorul, acela care emite cambia;, trasul - acela care o achita; beneficiarul acela care primeste banii ( Figura 2 )

Fig. 2 Trata - Relatii economice de credit

O data cu cresterea circulatiei marfurilor, dezvoltandu-se creditul comercial; s-a dezvoltat si circulatia cambiala. Astfel, vanzatorul unei marfi, care a primit o cambie de la un cumparator, o poate transmite mai departe, prin gir sau andosament, pentru plata unor datorii pe care le are catre altii s.a.m.d.

Legislatia tarilor dezvoltate, in scopul extinderii circulatiei cambiei, a acordat acesteia caracterul unui angajament abstract de sine statator, nelegat de anumite operatiuni concrete. Din moment ce cambia a fost emisa, datoria se considera neconditionata si plata ei obligatorie, independent de tranzactia care a stat la baza emiterii cambiei. Datorita acestui lucru, sfera de utilizare a unei cambii poate fi extinsa, prin gir, la mai multe tranzactii.

Desfasurarea circulatiei cambiale implica, de asemenea, si. alte menti-uni menite sa promoveze cambia ca instrument de credit al circulatiei, prin intarirea obligatiilor din cambie, sau crearea unor obligatii complementare de sustinere a acestora. Astfel, acceptarea este mentiunea facuta de tras, prin care acesta confirma realitatea obligatiei si consimte la indeplinirea ei.

Mentiunea de aval facuta de o persoana pe o cambie are ca efect obligarea sa la plata cambiei, in cazul in care debitorul prevazut in cambie nu poate plati. Evident, scopul principal al acestei mentiuni este de a garanta solvabilitatea debitorului si de a usura, astfel, circulatia cambiei, ca instrument de credit.

Dupa natura operatiunilor care stau la baza emiterii cambiilor, acestea sunt de mai multe feluri:

cambiile comerciale, care apar pe baza tranzactiilor de cumparare-vanzare de marfuri pe credit;

cambiile financiare, care sunt emise in scopul obtinerii de imprumuturi banesti de la banci, de cele mai multe ori pentru operatiuni speculative.

O forma specifica a cambiilor financiare o reprezinta cambiile reciproce pe care, prin intelegere, agentii economici le trag si le accepta, indatorandu-se, fiecare fata de celalalt, sa plateasca o anumita suma la termenul stabilit.

La baza emiterii acestor cambii nu stau, de fapt, operatiuni economice, singura menire a acestor cambii constand in faptul de a asigura, prin scontare, sau alte cai, mijloace «de plata partilor implicate. Aceasta modalitate de emisiune a cambiilor duce la cresterea nejustificata a creditelor, fapt ce influenteaza negativ economia.

Modernizari in circuitul cambial

Manipularea efectelor de comert ajunse in mare majoritate in circuitul bancar necesita o activitate laborioasa si reprezinta pentru banci costuri foarte mari, in conditiile in care peste 150 milioane de cambii se emit anual in Franta.

In vederea simplificarii si includerii cambiei in circuitul informatic s-a creat (in Franta din 1973) cambia informatizata sau cambia rezumat (lettre de change releve sau LCR) in cadrul careia se inregistreaza sub forma de cod caracteristicile cambiei (identitatile debitorului si bancii lui, suma, scadenta etc). Aceste caracteristici se transpun pe benzi magnetice. Cambiile astfel exprimate se supun proceselor de prelucrare, ca si celelalte instrumente de plata. In consecinta debitorii vor primi o banda magnetica in raport de care vor actiona, respectiv, vor consimti plata.

Sistemul diminueaza cheltuielile bancilor si prezinta deosebite avantaje pentru intreprinderile mici (incasatoare) pe care le scuteste de un costisitor aparat propriu. In acelasi scop de simplificare a circuitului cambial actioneaza si efectul de mobilizare creat prin legea Dailly in Franta in 1981.

Efectul de mobilizare este o forma a cambiei ce se creeaza pe temeiul existentei altor cambii. Astfel, beneficiarul unor cambii, in care sunt obligate diverse persoane, dar care au scadente relativ apropiate, este indreptatit sa emita o alta cambie (un bilet de ordin) prin care se obliga sa plateasca suma aferenta acestor cambii. Prin aceasta, angajamentele tertilor fata de beneficiar, sunt transpuse intr-un angajament al acestuia. Cambiile de origine raman blocate la beneficiar pana la scadenta, iar noua cambie va circula mai usor, investita cu garantia potentialului economic si a solvabilitatii acestuia.

In indeplinirea functiilor sale, cambia inlocuieste banii in procesul circulatiei, insa inlocuirea banilor de catre cambii are sfera limitata.

Cambia reprezinta obligatia unui intreprinzator fata de altul. Acesta poate primi cambia prin gir, in locul unei sume de bani in masura in care cunoaste agentii economici implicati in cambie (care trebuie sa plateasca), cunoaste situatia lor financiara si are incredere in solvabilitatea lor. Circulatia cambiala este astfel limitata teritorial si valoric. Dezvoltarea economiei moderne, cerea un instrument de plata cu valabilitate generala. In acest proces au intervenit bancile, institutii cu solvabilitate garantata si cunoscute pe scara generala, nationala. Bancile primesc cambiile persoanelor fizice sau juridice si le elibereaza acestora propriile lor cambii - biletele de banca sau banc­notele.

Biletele de banca, spre deosebire de cambii, sunt emise de bancile de emisiune, in valori diferite (cupiuri), putand servi la plati in diferite marimi, sunt la purtator si nu au termene de plata.

'Astfel polita bancherului se substituie politelor particulare, dar prin aceasta, are calitatea deosebita de a fi oricand platibila (in acceptiunea convertirii in aur), sau, in conditiile actuale, oricand valorificata prin insasi utilizarea ei ca instrument de plata.

Bancnotele, ca instrumente de credit care satisfac nevoile circulatiei, sunt de o importanta esentiala pentru viata economica moderna. De aceea, modul de emjsiune al bancnotelor este reglementat. Creditul bancar in sine determina existenta unor instrumente de credit specifice.

Dezvoltarea bancilor, in principal ca banci de depozit, a marit gama instrumentelor de credit, prin documentele legate de operarea sumelor in conturile bancare. Titularii de depozite, titulari implicit ai conturilor deschi-se la banci, isi exercita dreptul de proprietate prin dispozitii de retragere a sumelor, sau al platii in favoarea unor alti agenti economici. Au luat nastere astfel instrumente specifice cu caracteristici proprii definite diferit in fiecare tara. Se intalnesc astfel denumiri ca ordine plata, ordine de virament, viramente. La randul lor furnizorii solicita, uneori, in mod expres, sumele ce li se datoreaza prin aviz de plata, dispozitie de plata, aviz de prelevare etc. carora platitorul, titular de cont, le incuviinteaza plata.

Toate aceste inscrisuri sunt instrumente de credit prin faptul ca sunt legate de relatia de credit decurgand din constituirea si utilizarea depozitelor la banci.

Cecul este ordinul de plata dat de titularul unui cont curent catre banca la care-si tine depozitul, de a elibera o anumita suma de bani persoanei inscrise in cec sau prezentatorului acestuia. Titularii de depozite folosesc cecurile, in mod frecvent, pentru achitarea marfurilor cumparate, fapt care le atribuie si lor rolul de instrumente de credit pentru circulatia marfurilor. Cecurile sunt de mai multe feluri :

cec nominal, in care este specificat numele beneficiarului ;

cec la purtator, al carui beneficiar este posesorul care se prezinta pentru incasare;

cec de virament sau de decontare, care serveste trecerea sumei din contul curent al emitentului in contul curent al beneficiarului;

cec certificat sau acceptat, in. care banca confirma pe cecul emis de titular existenta disponibilului in contul curent si asigura pe beneficiar de plata cecului la prezentare;

cec barat, a carui denumire este data de liniile paralele in diagonala trase sau imprimate pe cec, ceea ce implica obligatia de efectuare a platii prevazute in cec numai catre o institutie bancara (respectiv necesitatea de a incredinta cecul, spre incasare unei banci). Prin utilizarea acestui cec se evita folosirea cecurilor furate de la beneficiarii legali.

Cecurile continua sa aiba un rol important intre instrumentele de plata, preponderand prin numar de documente emise si valori, in cadrul relatiilor de plati din flecare tara. Astfel in Anglia (1987) au fost emise in circuitul interurban 1962 milioane cecuri cu o valoare totala de 766 mld. lire iar in Franta (1989) an fost operate 4,65 miliarde cecuri in valoare totala de 17.298 mld. franci.

Extinderea depunerilor in conturi curente si a tehnicilor electronice de calcul a condus la utilizarea, pe o scara tot mai larga, a cartilor de credit la care recurg titularii de conturi, persoane fizice. Intr-o forma initiala, cartile de credit (imprimate speciale investite cu fotografia titularului) serveau numai pentru identificarea emitentului de cecuri, cecul insotit de cartea de credit constituind astfel o confirmare evidenta a calitatii emitentului, ca titular de depozit. Ulterior prezentarea cartii de credit a devenit modalitate de efectuare a platii.

Pe baza legaturilor telefonice, prin terminalul aflat la firma, beneficiarul platii se informeaza asupra posibilitatii de plata. Remitand bancii factura semnata de client, beneficiarul intra in posesia sumei. Titularul de cont urmeaza sa regleze periodic cu banca situatia platilor efectuate.

Cartea de credit, in forma sa materiala, are ca principale caracteristici: este confectionata din materiale plastice speciale, cu desene holografice, asemanatoare' bancnotelor in scopul evitarii falsificarilor pe care sunt stantate (inscrise) elementele de identificare specifice si, intr-o alcatuire mai veche, include insertii magnetice pozitionate in benzi in sens longitudinal, ce reprezinta tot atatea piste de lectura.

Intr-o forma mai evoluata car­tea de credit include un micro-procesor. In Franta acesta este incastrat intr-o pastila aurita si, amplasat in coltul superior stang al cartii.

Avantajele acestui instrument de plata rezulta din caracterul sau operativ: plata prin cartea de credit este asimilata cu exceptia unui ordin de plata (de virament) pentru bancher, iar cartea bancara, propriu-zisa, intra in tehnica bancara ca un instrument operational. Prin aceasta cartea de credit se deosebeste principial de alte carti: acreditare, privative, folosite si ele in practica bancara dar care au rolul numai de a recomanda, de a stabili pentru parteneri un anume regim de plati sau de credite, platile efective destasurandu-se prin alte instrumente, de regula cecuri.

Un alt avantaj al cartii de credite, de o importanta esentiala pentru beneficiarul platii, este garantarea platii: automata pentru sume mici, diferentiata pe genuri de operatiuni, extensibila prin sistemul de autorizare, respectiv prin solicitarea de catre beneficiar a autorizarii platii la centrele speciale.

Cartea de credit este primordial un sistem functional, un ansamblu de legaturi, in primul rand interbancare. In spatele unei operatiuni simple si facile, Ia prima vedere, plata prin intermediul cartii de credit implica o serie de prestatii comune in cadrul unui sistem amplu, la nivel national, bazat pe interventia si cooperarea unor numerosi operatori.

Colaborarea interbancara intr-un cadru organizatoric adecvat faciliteaza operatiunile, stimuleaza si asigura inalta eficienta a sistemului, permite angajarea rapida pe drumul innoirilor tehnologice. Functionarea sistemului cartii de credit este fundamentala prin actiunea a doua entitati specifice: centrele de autorizare si centrele de prelucrare regionale.

Centrele de autorizare sunt organizate de retelele bancare ca reprezentante, in primul rand, a intereselor bancherilor. Acestea, la cererea comerciantilor, acorda autorizatia de plata, deci confirma existenta conditiilor de plata, potrivit informatiilor pe care le detin (din fisierele de utilizare care cumuleaza cererile de autorizare a platilor) sesizand cazurile de inoportunkate (in functie de datele din fisierele de supraveghere unde se evidentiaza cartile bancare 'in opozitie' ca urmare a furtului, pierderii sairutilizarii abuzive).

Centrele ele prelucrare regionale sunt potrivit repartizarii geografice, interlocutoarele principale ale comerciantilor. Centrele sunt gestionate de societati de servicii si inginerie informatica care actioneaza ca unitati prestatoare de servicii.

Sarcinile functionale principale constau in a primi documentele sau informatiile (in conditiile prelucrarii exclusiv electronice) privind platile desfasurate.

Platile ce se incadreaza in normele stabilite se iau in evidenta, daca sunt prelucrate si sunt transmise celor interesati (comercianti si bancheri), asigurand in final, prin aceasta, fluxurile banesti implicate si respectiv modificarile de sold din conturile bancare in favoarea comerciantilor, prin diminuarea disponibilului sau creditelor platitorului.

Calitatile cartii de credit, indeosebi facilitatile deschise titularului de cont, conduc Ia extinderea rapida a cartii de credit, sub diferite forme (carti acreditive, carti de voiaj) in toate tarile dezvoltate - si o afirma ca un instrument de credit de iarga perspectiva, in special pentru titularii de cont, persoane fizice. Initial introdusa ca element al concurentei si competitiei bancare, cerintele functionalitatii au condus la necesitatea de a conlucra pe plan national, la rationalizare si normare, astfel incat cartile de credit si tehnologia de citire si prelucrare sa fie compatibile, iar prelucrarea lor operativa sa se desfasoare intr-un sistem corelat pe ansamblul economiei.

Perspectivele dezvoltarii tehnologiei creeaza in continuare posibilitati de diversificare si orientari divergente. Noile sisteme propuse cum ar fi: cartele americane cu laser, cartele japoneze cu microprocesor, pila, afisaj si clape, si in fine cartela suedeza ERICSSON, cu clape si afisaj si un sistem de control bazat pe amprente digitale. Drumul spre perfectionarea tehnologiei cartilor de credit implica inca riscuri, competitie si investitii.

Certificatele de depozit sau bonurile de casa sunt titluri de credit create de catre banci care s-au extins cu timpul si la intreprinderile economi-ce.

Prin certificate de depozit sau bonuri de casa, bancile mobilizeaza si ofera plasament acelor disponibilitati degajate de regula, pe termen scurt din procesul de productie. Potrivit intereselor utilizatorilor, bonurile sunt purtatoare de dobanzi, aliniate la nivelul pietei, si sunt negociabile, usor transformabile in bani.

Bonurile de tezaur sunt instrumente de credit emise de stat, in principal de administratia bugetului de stat, denumita, in majoritatea tarilor dezvoltate. Tezaur. Bonurile de tezaur constituie titluri de credit purtatoare de dobanzi prin al caror plasament tezaurul asigura mobilizarea unor importante sume necesare acoperirii cheltuielilor bugetare curente. In Anglia bonurile de tezaur se emit saptamanal iar termenul lor de plata este de 91 zile.

Bonurile de tezaur asigura un nivel al dobanzilor competitiv, diferentiat in functie de durata imprumuturilor, fapt ce intereseaza pe detinatorii de disponibilitati si le recomanda ca un plasament preferabil si cert prin persoana creditorului, statul. Negociabilitatea curenta a bonurilor de tezaur, si posibilitatea de transformare rapida in bani, reprezinta alta latura atractiva a acestui inscris, ce-1 promoveaza ca un activ usor lichidabil. Prin aceste calitati, bonurile de tezaur reprezinta un plasament traditional, pentru casele de economii si alte institutii ce constituie depozite din economii, pentru banci si alte institutii financiare, cat si pentru intreprinderile economice.

O parte insemnata a detinerilor de bonuri de tezaur revine bancii de emisiune si bancilor comerciale, lata de pilda, in SUA, la sfarsitul anului 1982 la o emisiune totala de 682 mld. de titluri. Bancile Federale de Rezerva detineau 134,4 mld, iar bancile comerciale in ansamblul lor alte 1 17,8 mld. Luate impreuna, aceste doua importante verigi bancare detineau 252,2 mld. dolari respectiv 37% din intreaga emisiune.

Pe de alta parte, daca luam in considerare si alte emisiuni de obligatii si bonuri de tezaur ale agentilor statelor si autoritatilor locale, detinerile celor 14.436 banci comerciale reprezentau 373,4 mld. dolari, respectiv 20,1 % din activele lor. Alte 5,5% din active, respectiv cea. 103 mld. dolari constituiau active din obligatii si bonuri de tezaur, detinute cu titlul provizoriu, pe baza conventiilor de rascumparare. Peste 1/4 din activele bancilor comerciale erau angajate la acea data in detineri de obligatii ale statului sau institutiilor de stat.

Cresterea continua a datoriei publice a determinat promovarea de catre stat a utilizarii bonurilor de tezaur prin obligarea bancilor de a-si constitui activele usor lichidabile (pana la 30%) pe seama acestora.

Bonurile de tezaur exista, in mare masura, ca inscrisuri care circula ca atare. Cresterea operatiunilor cu bonuri de tezaur in cont curent, care circula numai in conturile deschise pentru detinatori, la banca de emisiune, este evidenta.

Emiterea bonurilor de tezaur se poate face fie prin subscrieri curente potrivit necesitatilor, in conditii dinainte stabilite, fie prin adjudecari la licitatie, fapt care permite diversificarea ofertelor cu privire la rata dobanzii si alegerea de catre- stat a celor mai convenabile.

Promovarea bunurilor de tezaur imbraca forme noi prin introducerea obligatiilor cupon-zero. Aceste titluri sunt emise de banci specializate care detin in portofoliu bonuri de tezaur in valoare nominala egala cu obligatiile cupon-zero emise. Acest portofoliu este constituit ca depozit la o terta institutie si reprezinta temeiul garantarii emisiunii respective. Obligatiile cupon-zero, potrivit denumirii, nu implica plata dobanzii de la emitere pana Ia scadenta, (si deci nu au cupoane pentru dobanzi). Echivalentul dobanzii revine subscriitorului prin faptul ca el cumpara obligatia de valoare actuala, sa zicem 72 (decurgand din valoarea nominala de 100 din care se deduce 28 dobanda pana la scadenta) urmand sa incaseze la termen valoarea integrala.

O eventuala valorificare la jumatatea termenului s-ar putea face la un curs apropiat de valoarea actuala, la momentul respectiv, 86 (fata de valoarea nominala 100).

Facilitatea circulatiei lor, cat si garantiile reale, au condus la raspandirea larga a obligatiilor cupon-zero.