Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii | |
Transporturi |
URMARIREA SI PERCEPEREA IMPOZITELOR SI TAXELOR IN CONDITIILE TARII NOASTRE
Activitatea de urmarire a impozitelor si taxelor se desfasoara de catre aparatul fiscal si are in vedere depistarea contribuabililor platitori, apoi supravegherea si indrumarea permanenta a acestora in scopul achitarii integrale si la termen a obligatiilor ce le revin fata de buget precum si organizarea evidentei debitelor si a sumelor incasate.
Perceperea impozitelor in practica fiscala din tara noastra se realizeaza prin urmatoarele metode de percepere:
INREGISTRAREA FISCALA
Orice subiect impozabil aflat intr-un raport juridic fiscal are obligatia de inregistrare fiscala, drept care primeste un cod de identificare fiscala si anume:
Codul de inregistrare fiscala este atribuit de organul fiscal competent din subordinea ANAF pentru persoanele juridice;
Codul numeric personal este atribuit potrivit legii speciale pentru persoane fizice prin inregistrarea in registrul contribuabililor pe baza declaratiei in functi de natura venitului obtinut;
Numarul de identificare fiscala ce este atribuit de organul fiscal competent din subordinea ANAF pentru persoane fizice care nu detin codul numeric personal. Persoanele in cauza au obligatia sa depuna declaratia de inregistrare fiscala in vederea atribuirii codului de identificare fiscala.
Declaratia de inregistrare fiscala se depune in termen de 30 de zile de la:
data infiintarii in cazul persoanelor juridice, asocierilor si a altor entitati fara personalitate juridica;
data eliberarii actului legal de functionare, de incepere a activitatii, data obtinerii primului venit in situatia persoanelor fizice.
Contribuabilii au obligatia de a declara organului fiscal competent din subordinea ANAF in termen
de 30 de zile infiintarea de sedii secunde (sucursala, agentie, reprezentanta sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica in tara sau in strainatate).
Orice modificare a datelor din declaratia fiscala trebuie adusa la cunostinta organului fiscal competent din subordinea ANAF in termen de 30 de zile de la data producerii acestora prin completarea declaratiei de mentiuni.
Daca exista obligatii de plata ale contribuabililor care au sedii secundare, acestia au obligatia sa le declare la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla sediile, declaratia fiind insotita de o copie a certificatului de inregistrare fiscala.
Pe baza declaratiei de inregistrare fiscala depusa de persoanele juridice la organul fiscal competent din subordinea ANAF in termen de 15 zile de la data depunerii declaratiei, acesta din urma elibereaza certificatul de inregistrare fiscala in care se inscrie codul de inregistrare fiscala.
In cazul platitorilor de TVA certificatul de inregistrare fiscala are inscris codul de identificare fiscala precedat de literele N si O. Eliberarea certificatelor de inregistrare fiscala nu este supusa taxelor de timbru.
Certificatul de inregistrare se emite in 2 exemplare, unul la contribuabil si unul la dosarul fiscal pe baza caruia se poate elibera un duplicat in cazul furtului, pierderii sau distrugerii.
Orice persoana impozabila care realizeaza operatiuni taxabile si/sau scutite de TVA cu drept de deducere au obligatia sa solicite inregistrarea ca platitor de TVA. De asemenea, persoanele care realizeaza in exclusivitate operatiuni scutite de TVA si opereaza pentru taxarea acestora au obligatia sa solicite inregistrarea ca platitor de TVA
Data inregistrarii ca platitor de TVA este data comunicarii certificatului de inregistrare sau, dupa caz, data de 1 a lunii urmatoare celei in care persoana impozabila solicita luarea in evidenta ca platitor de TVA.
In situatiile prevazute de Codul Fiscal privind incetarea activitatii sau modificarii obiectului de activitate ne mai avand posibilitatea de deducere de TVA contribuabilii in cauza trebuie sa solicite scoaterea din evidenta ca platitor de TVA.
Nedepunerea la termenul prevazut de lege a declaratiilor de inregistrare fiscala sau de mentiuni, precum si nerespectarea obligatiei inscrierii codului de identitate fiscala pe documente constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala.
Declararea si stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor venituri datorate bugetului general consolidat se realizeaza in conformitate cu legislatia in vigoare, respectiv Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
Finante-banci | |||
|
|||
| |||
| |||
|
|||