Circuitul tehnic al marfurilor

1.Ambalare - conditionare

2. Depozitare - pastrare

3.Manipulare - transport

1. AMBALAREA MARFURILOR

In Romania, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezinta un "mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat sa cuprinda sau sa inveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protectia temporara din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic in scopul mentinerii calitatii si integritatii acestora in starea de livrare, in decursul manipularii, transportului, depozitarii si desfacerii pana la consumator sau pana la expirarea termenului de garantie".

Tot in conformitate cu standardul amintit, ambalarea este definita ca fiind "operatie, procedeu sau metoda, prin care se asigura cu ajutorul ambalajului, protectia temporara a produsului, in decursul manipularii, transportului, depozitarii, vanzarii, contribuind si la inlesnirea acestora pana la consumare sau pana la expirarea termenului de garantie".

1.1. FUNCTIILE AMBALAJELOR

Caracterul complex al functiilor pe care le indeplineste un ambalaj, si mai ales relatia dintre ambalare si conditionare, poate fi reprezentat mai jos.

Conservare

Valoare de Folosire,

comunicare (design, consum

vizualizare)

Protectie

Identificare

(marca, nume)

Sugestie Facilitati de

proprietati transport

Adaptare la locul de vanzare

(merchandising)

Cele trei functii ale ambalajelor:

functia de protectie

functia de rationalizare

functia de marketing

1.1.1. Functia de protectie

Privita in general, aceasta functie se rezuma la 3 aspecte particulare dupa cum urmeaza:

protejarea produsului de actiunea unor factori interni si externi;

protectia mediului inconjurator impotriva caracterului toxic al unor produse;

pastrarea intacta a calitatii marfii la contactul direct produs ambalaj (evitarea influentarii negative de catre ambalaj a calitatii produsului).

1.1. Functia de rationalizare

Se refera la modul de facilitare al transportului, manipularii, stocarii si distributiei marfii. Importanta ei reiese din faptul ca in timpul manipularii sistemul format, marfa-ambalaj, este supus la cca. 30-40 operatii care functie de caz pot ridica cheltuielile cu 15-40% din costul produselor ambalate. De aici reiese ca operatiile din circuitul tehnic al marfurilor trebuie rationalizate si tipizate pe baza unor sisteme mai simple si viabile, legate de sistemul de ambalare prin varianta de paletizare-containerizare functie de: volumul marfurilor manipulate, mijloacele de transport folosite (pentru distante mari sau mici), respectiv modul si locul de depozitare.

9.1.3. Functia de marketing

Aceasta functie se refera la aspectul legat de reclama si promovarea vanzarii care o stimuleaza un anumit tip de ambalaj, lucru ce are o importanta tot mai mare la prezentarea si desfacerea marfurilor. Deci, ambalajul poate contribuii la diversificarea sortimentala, aprecierea calitativa a marfurilor si nu in ultimul rand ca factor psihologic care actioneaza asupra cumparatorilor potentiali prin stimularea vanzarii catre acestia. Pentru aceasta este important ca ambalajele sa faca practic publicitate produselor ("vanzator mut" al produsului), fara a induce insa in eroare cumparatorii, pentru a nu da posibilitatea aparitiei unei confuzii.

De asemenea, apare ca o cerinta la ambalaje si comoditatea in utilizare, determinata de forma lor care duce la o mai usoara manipulare si folosire.

1. FACTORII CARE DETERMINA ALEGEREA AMBALAJULUI

Pentru ca ambalajul sa-si indeplineasca functiile sale, la alegerea lui pentru un anumit tip de produs trebuie sa se tina cont de :

a)     proprietatile produsului care trebuie ambalat:

b) conditii de transport, manipulare si depozitare:

c) metoda de ambalare, tipul si functiile ambalajelor:

d) materialul de ambalare folosit (caracteristici, proprietati):

e) valoarea economica a ambalajului:

La fel ca in cazul produselor si pentru ambalaje s-a impus introducerea standardizarii care permite rationalizarea productiei si comercializarii ambalajelor, deci principalele cerinte ce trebuie sa le indeplineasca un ambalaj vor fi specificate in standarde.

1.3. APRECIEREA ECONOMICA A AMBALAJELOR

Indicatorii de caracterizare economica a ambalajelor

Din punct de vedere economic ambalajul poate fi considerat ca un produs finit pentru care s-au cheltuit sume de bani in obtinerea si fixarea destinatiei lui. Cu toate acestea in comert ambalajele au un regim special de circulatie si recuperare in vederea refolosirii lor.

Astfel, eficienta economica a ambalajelor se poate urmari din faza de proiectare a lor si pana la iesirea lor din folosinta cu ajutorul indicatorilor:

a) Indicatorii spatiali - reflecta gradul de ocupare al spatiului la transport si depozitare;

b) Indicatorii de masa - ne permit compararea ambalajelor din punct de vedere al masei lor:

c) Indicatorii de consum - ne ofera posibilitatea compararii diferitelor ambalaje functie de consumul de materiale pentru obtinerea lor:

d) Indicatorii de productivitate ai muncii la operatia de ambalare - ofera posibilitatea compararii ambalajelor din punct de vedere al aptitudinii si usurintei cu care se efectueaza operatia:

e) Indicatorii de apreciere ai costului - ne dau posibilitatea de a compara ambalajele tinand cont de cheltuielile totale de ambalaj si ambalare, avand in vedere numarul de circuite in cazul ambalajelor recuperabile.

1.4. MATERIALE PENTRU CONFECTIONAREA AMBALAJELOR SI TEHNICI SI METODE DE AMBALARE

Observand diversitatea ambalajelor si destinatiilor acestora ne putem lesne da seama de varietatea materialelor care sunt folosite pentru realizarea lor. Procesul de alegere al materialului din care va fi confectionat un anumit ambalaj depinde printre altele de:

domeniul de utilizare al ambalajului;

caracteristicile produsului ce trebuie ambalat (proprietati fizice, chimice, microbiologice etc.);

factorii de mediu ce pot afecta produsul pe timpul manipularii, transportului si depozitarii;

tehnica aplicata pentru ambalare;

tipul desfacerii produsului etc.

Analizand acesti factori ce pot interveni, se decide asupra materialului care se va folosi si care poate fi: lemn, materiale celulozice, materiale plastice, sticla, materiale metalice etc.

Metodele si tehnicile de ambalare depind de caracteristicile produselor care trebuie ambalate, de proprietatile materialelor din care se confectioneaza ambalajele si nu in ultimul rand de cerintele de marketing a pietei de desfacere. Se cunosc mai multe tehnici si metode de ambalare: ambalarea in recipiente, ambalarea colectiva, ambalarea portionata, ambalarea celulara, ambalare sub vid sau cu gaze inerte, ambalarea cu pelicula aderenta, ambalarea in sistem 'aerosol', ambalarea in sistem 'cocon', ambalare tip "Bibbipak", ambalarea aseptica

DEPOZITAREA - pastrarea MARFURILOR

1. ROLUL SI IMPORTANTA DEPOZITARII

Depozitele sunt verigi structurale ale unei unitati care dispune de utilaje, instalatii sau dispozitive specifice, destinate efectuarii diverselor operatii de pastrare si eliberare a materialelor sau produselor finite potrivit destinatiilor acestora.

Pentru amplasarea depozitelor trebuie luate in considerare urmatoarele cerinte:

terenul pe care se amplaseaza trebuie sa fie uscat;

zona de amplasare sa fie ferita de inundatii;

amplasarea depozitelor trebuie sa fie cat mai aproape de liniile de cale ferata sau de sosele pentru a permite accesul tuturor mijloacelor de transport.

Cladirile, utilajele si instalatiile din depozite sunt stabilite functie de urmatoarele elemente:

volumul si structura marfurilor;

stocurile de marfuri;

proprietatile fizice, chimice si biologice ale marfurilor;

starea de agregare a marfurilor;

operatia de sortare in depozite;

operatia de preambalare si ambalare efectuate in depozite.

Principalele operatii efectuate in depozite sunt: primirea marfurilor, pastrarea marfurilor, livrarea marfurilor.

Primirea marfurilor se face de catre gestionari, respectiv de o comisie de receptie, verficandu-se marfurile din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Pastrarea marfurilor, in conditii optime, impune urmatoarele masuri:

repartizarea marfurilor dupa natura lor;

asezarea marfurilor conform cu sistemul de depozitare, astfel incat marfurile sa nu fie degradate din cauza unei asezari gresite;

alegerea celui mai potrivit sistem de depozitare;

asigurarea securitatii marfurilor.

Livrarea marfurilor se face pe baza de documente de catre persoane autorizate (gestionari), tinand cont de cantitatea si calitatea marfurilor eliberate.

FACTORII DE MEDIU DIN SPATIILE DE DEPOZITARE

Pastrarea marfurilor pe un anumit interval de timp in depozite de diferite forme si constructii constituie una din etapele obligatorii ale circuitului marfurilor.

Calitatea marfurilor este influentata semnificativ de conditiile de depozitare. Pastrarea marfurilor este conditionata de factori interni si externi. In timpul depozitarii, sub actiunea acestor factori pot apare modificari nedorite ale calitatii marfurilor. In anumite conditii si pentru anumite marfuri depozitarea poate aduce modificari pozitive prin desfasurarea unor procese fizice, chimice sau biochimice dorite.

Reprezentarea schematica a factorilor care influenteaza pastrarea marfurilor poate fi redata astfel:

factori interni (referitori la proprietatile marfii):

-compozitia chimica a produsului;

-gradul de prelucrare tehnologica a produselor;

-proprietati biologice:

-proprietati fizice:

-proprietati chimice :

factori externi (referitori la conditiile de depozitare).

- factori externi fizico-mecanici:

-factori fizico-chimici:

3. MODIFICARI ALE PRODUSELOR PE TIMPUL PASTRARII SI DEPOZITARII

In timpul pastrarii marfurilor pot apare modificari calitative de natura fizica, chimica sau biochimica.

Modificari de natura fizica. Aceste modificari sunt determinate de actiunea factorilor fizici interni si externi, cele mai importante fiind cele datorate actiunii parametrilor aerului din depozit: temperatura si umiditatea relativa. Scaderea temperaturii respectiv cresterea temperaturii pot provoca modificari esentiale astfel:

scaderea temperaturii poate determina: inghetarea si contractarea produselor, precipitarea unor solutii, destabilizarea emulsiilor de tipul apa in ulei si reducerea stabilitatii lor;

cresterea temperaturii determina modificari fizice cum sunt: dilatarea, evaporarea, cresterea presiunii vaporilor in recipiente urmata de explozii, imbatranirea produselor din piele prin evaporarea apei si topirea grasimilor care pot migra spre fata pieilor;

umiditatea relativa a aerului influenteaza prin modificari calitative importante. Astfel, cresterea umiditatii aerului determina aglomerarea produselor higroscopice, modificari dimensionale ale hartiei si micsorarea rezistentei unor fibre textile. Scaderea umiditatii relative a aerului determina evaporarea apei din produse, cu consecinte negative asupra calitatii;

topirea datorita temperaturilor ridicate se intalneste in cazul produselor care au punctul de topire cuprins intre 20 . 50⁰ C sau care au in compozitie componenti ce se topesc intre aceste temperaturi. Aceasta schimbare de faza se evidentiaza prin aspectul necorespunzator al produselor sau degradarea lor totala;

separarea emulsiilor este un alt fenomen fizic nedorit. Emulsiile sunt in general instabile, separandu-se la temperaturi intre 25 . 35⁰C precum si la temperaturi scazute sub 4⁰C.

Modificarile chimice Apar in procesul depozitarii si pastrarii marfurilor ca urmare a actiunii unor factori singulari sau conjugati cu temperatura, a unor catalizatori sau a unei energii de activare. Ele se manifesta prin separatia in produse a unor componenti, a unor substante cu proprietati complet diferite de produsele de baza.

Temperatura inalta declansaza procese chimice rapide. Pentru multe produse depozitate chiar si cresteri mici ale temperaturii atrag dupa sine micsorarea durabilitatii acestora.

Fotoliza este o descompunere fotochimica produsa de actiunea radiatiilor din spectru vizibil sau ultraviolet. In procesul fotolitic viteza este mare. Spre deosebire de fotoliza, fotooxidarea se desfasoara intr-un timp mai indelungat pentru ca in reactiile de tip fotooxidant energia radiatiilor nefiind suficienta pentru modificari chimice se completeaza cu energia rezultata din procesele de oxidare externa. Exista o serie de degradari, printre care coroziunea la care temperatura si radiatiile secondeaza actiunea altor factori (gaze uscate) in declansarea si marirea proportiilor distrugerilor pe care le cauzeaza.

Modificari biochimice sunt o consecinta a atacului daunatorilor sau microorganismelor. Daunatorii ataca cu predilectie produsele textile, blanurile, produsele lemnoase, actiunea lor prezentand o anumita specificitate.

Microorganismele la randul lor, produc pagube insemnate prin transformari microbiene: fermentatii, putrefactii, mucegairi.

Fermentatia este fenomenul biochimic cuprinzad transformarea substantelor organice sub influenta catalitica a enzimelor in substante care au, in general, o structura mai simpla.

Fermentatia alcoolica reprezinta transformarea fermentativa a zaharurilor fermentescibile in alcool etilic si bioxid de carbon sub actiunea drojdiilor, a unor mucegaiuri sau bacterii. Pe langa produsele principale iau nastere si produse secundare: glicerina, acid acetic, aldehida acetica.

Fermentatia acetica este produsa de enzimele bacteriilor din genul Acetobacter care transforma alcoolii si aldehidele in acid acetic.

Fermentatia lactica consta in fermentarea zaharurilor pana la formarea acidului lactic.

Fermentatia butirica reprezinta transformarea zaharurilor cu formare de acid butiric de catre fermentii butirici care ataca majoritatea zaharurilor (amidon, pentoze). In functie de conditiile lor de cultura, produsele fermentarii sunt fie acizii butirici si acetici, fie alcoolul butiric.

Putrefactia este un fenomen fizico-chimic de dezagregare a unor substante organice de origine animala sau vegetala cauzat de bacteriile de putrefactie.

Mucegairea se manifesta atat la produsele alimentare cat si la cele industriale. Colopiile de mucegaiuri se dezvolta la suprafata si in interiorul produselor, pe langa dezvoltarea unui miros specific, produc si diverse coloratii; alba, galbuie, verzuie, bruna si neagra.

5. INDICATORI ECONOMICI AI DEPOZITELOR

Eficienta economica a depozitelor se exprima printr-o serie de indicatori, dintre care cei mai semnificativi sunt:

a)     coeficientul de utilizare a suprafetei depozitului se exprima in procente si se calculeaza cu relatia:

, (1.)

unde:

K_s-coeficientul de utilizare a suprafetei depozitului;

S_u-suprafata utila de pastrare folosita pentru depozitarea propriu-zisa [m²];

S_c-suprafata inclusiv caile de comunicatie [m²].

b)     coeficientul de utilizare a inaltimii depozitului se exprima procentual si este redat prin urmatoarea relatie:

, ()

unde:

K_I - coeficientul de utilizare a inaltimii depozitului;

I_m - inaltimea medie ponderata de stivuire a produselor;

I_u - inaltimea utila a depozitului.

c)     coeficientul de utilizare a volumului depozitului se exprima procentual si se calculeaza conform relatiei:

K_v=K_s ·K_I (3.)

unde:

K_v - coeficientul de utilizare a volumului depozitului;

K_s - coeficientul de utilizare a suprafetei depozitului;

K_I - coeficientul de utilizare a inaltimii depozitului.

d)    coeficientul de utilizare a capacitatii de depozitare in timp se exprima prin relatia:

. (4.)

3. TRANSPORTUL MARFURILOR

Atunci cand se face analiza unui proces de transport se constata ca acesta se compune din doua activitati distincte, diferite ca durata si cost relativ, dar strans legate functional: manipularea si deplasarea. Reduceri importante de cost se fac prin rationalizarea manipularilor, precum si prin marirea volumului incarcaturilor manipulate. Aceste metode introduc conceptele de unitate de incarcatura, ruperea incarcaturii si mijloc de grupaj.

Unitatea de incarcatura poate fi definita ca o incarcatura coerenta, de dimensiuni si masa potrivite cu procesul de transport, constituita cel mai frecvent, dar nu in mod obligatoriu, prin gruparea mai multor incarcaturi de dimensiuni si mase mai mici, pastrand un caracter de permanenta de-a lungul intregului proces de transport.

Ruperea incarcaturii este o oprire a procesului de transport insotita de manipulari ale marfii propriu-zise. In acest sens, transbordarea unui mijloc de grupaj de pe un mijloc de transport pe altul nu reprezinta o rupere a incarcaturii, dar transbordarea marfii prin imprastierea ei de pe mijlocul de grupaj reprezinta o rupere a incarcaturii.

Mijloacele de grupaj sunt dispozitive de dimensiuni si forme prestabilite, apte de a fi manipulate cu ajutorul mijloacelor mecanizate si capabile de a purta sau cuprinde o anumita cantitate de marfuri ambalate sau neambalate.

Marfurile containerizate sau necontainerizate sunt transportate cu: autovehicule, pe cale ferata, cu nave sau cu avioane. Pentru a putea pastra calitatile produselor atat vehiculele cat si containerele pot fi: izoterme, refrigerente, frigorifice si calorifice.

Transportul marfurilor cu diferite mijloace de transport supune marfa la anumite solicitari care apar la accelerari si franari (forte care actioneaza lateral asupra marfurilor, in timp ce solicitarile datorate denivelarilor actioneaza pe verticala). Asemanatoare sunt solicitarile ce apar in cazul transportului feroviar numai ca in acest caz apar solicitari ritmice pe verticala, datorate trecerii vagonului peste imbinarile sinelor. La transportul naval solicitarile mecanice sunt permanente datorita "leganarii" navelor, dar problemele cele mai importante sunt generate de aerul umed si mai ales cel sarat in cazul transportului maritim. La transportul aerian solicitarile maxime apar la decolare si aterizare, acestea fiind solicitari laterale.

Distanta la care costul transportului auto este egala cu cel al transportului feroviar se numeste distanta critica. Ea este cu atat mai mica cu cat furnizorul si beneficiarul au acces mai usor la transportul feroviar.

In transportul intern, dar mai ales international cel mai ieftin transport sau transportul unic posibil este transportul combinat cand marfa este preluata de diferite mijloace de transport auto, cale ferata, naval, aerian etc. In transportul combinat pachetizarea, paletizarea si containerizarea este practic obligatorie.

La transportul marfurilor trebuie deci, avut in vedere atat actiunea mecanica datorata specificului fiecarui sistem de transport cat si faptul ca toti factorii (temperatura, umiditatea, razele solare etc) care afecteaza calitatea actioneaza mult mai dur, datorita faptului ca mentinerea conditiilor optime se realizeaza incomparabil mai greu intr-un vehicul decat intr-un depozit.

Evaluarea utilizarii eficiente a diferitelor tipuri de incarcaturi in containere trebuie sa tina seama de urmatoarele criterii:

asigurarea utilizarii cat mai complete a suprafetei podelei containerelor;

utilizarea la maxim posibil a capacitatii volumetrice a containerelor.

Pe baza acestor criterii se poate determina un coeficient global de utilizare a capacitatii containerelor, k, a carui valoare este:

unde: - coeficientul de utilizare al suprafetei podelei containerului (se calculeaza ca un raport intre suprafata de baza a incarcaturii si suprafata podelei containerului);

- coeficientul de utilizare a volumului (raportul dintre volumul incarcaturii si volumul interior al containerului);

- coeficient de utilizare a tonajului (raportul dintre masa incarcaturii si masa neta maxim admisa).

Coeficientul global de utilizare a capacitatii are valori normale intre 0 si 1. Calcularea acestui coeficient de catre firma producatoare, pentru fiecare sistem de transport, va permite alegerea containerelor de transport si constituirea unitatilor de incarcatura la dimensiuni care sa permita utilizarea cat mai eficienta a capacitatii volumice si a tonajului containerelor. De asemenea, cu ajutorul coeficientului global de utilizare se poate elabora un plan logistic pentru incarcarea optima si alegerea celor mai potrivite metode de fixare a incarcaturii.