Metodologia de testare a lacurilor de protectie si de migratie a metalelor in alimente

Metodologia de testare a lacurilor de protectie si de migratie a metalelor in alimente

Metodologiile trebuie sa fie dezvoltate si testate pentru analiza cuprinzatoare a migrarii, cu focalizare pe com­pusii care pot fi prezenti la un nivel semnificativ. In ceea ce priveste migrarea componentilor neevaluati, me­todele analitice trebuie sa per­mita elucidarea si estimarea compusilor cu masa molecu­lara sub Da si care migreaza intr-un grad care sa determine o crestere a peri­colului toxicologic.

1.Metodologia analitica

Masuratorile analitice asupra materialelor pentru ambalare sunt in general realizate in 3 scopuri:

1. Pentru a identifica componentii ambalajului;

2. Pentru a identifica si masura substantele prezente ce pot migra in alimentele ambalate si cauza probleme de sanatate consumatorilor. Acest lucru este deseori insotit si de masurari ale migratiei unor anumite substante fie in alimente, fie in simulanti de alimente;

3. Pentru a identifica si masura substantele prezente care pot migra in alimentele ambalate si avea efecte adverse asupra proprietatilor lor organoleptic precum mirosul si gustul. Materialele noi pentru ambalare au de obicei o structura cu mai multe straturi. Daca materialul este o laminata sau o coextruziune, fiecare strat va produce un spectru infrarosu. Spectrul compus rezultant va fi dificil de interpretat. In majoritatea cazurilor laminatele sunt produse prin utilizarea unui adeziv ce leaga straturile intre ele. Cateodata este posibila selectarea unui solvent pentru dizolvarea.adezivului prin asta permitandu-se straturilor individuale de polimeri sa fie separate.

.. Polimerii separati pot fi identificati prin spectrul lor de absorbtie infrarosu. Spectrul din polietilena/ poli(etilena tereftalata) laminata si straturile separate sunt evidentiate in fig. 1A- 1D. Adezivii bazati pe poliuretan sunt utilizati pe scara larga pentru a lega poli (etilena tereftalata) de poliolefine. Alcoolul benzilic fierbinte este un solvent bun pentru o gama larga de poliuretine. Alti solventi sunt tetrahidrofuranul si cloroformul utilizati pentru adezivi pe baza de acril. Acestia ajuta la identificarea tipului de adeziv.

O metoda ce poate fi aplicata laminatelor si coextruziunilor este dizolvarea selectiva si inlaturarea straturilor de polimeri prin selectarea atenta a solventilor. Astfel, stratul de nailon intr-o coextruziune de polietilena/ nailon/ polietilena poate fi dizolvat prin fierberea in xilena. Alternativ, nailonul poate fi inlaturat prin fierberea in acid formic.Acizii si alcalinele trebuie evitate in cazul unor polimeri unde exista riscul reactiei cu acestia. Un exemplu ar fi utilizarea de solutii concentrate de hidroxid de sodiu pe un film metalizat ce contine anumiti tipi de ionomeri acril/ etilena, unde pot exista alternari in spectrul infrarosu din cauza acestui tratament.

Cateodata este dificil de obtinut o masuratoare a grosimii straturilor datorita imbibarii lor cu solvent sau a ruperii straturilor mai subtiri. Daca densitatea unui polimer este cunoscuta sau masurata, grosimea stratului poate fi calculata din greutatea polimerului.

Fig.1- Spectrul infrarosu [Karen.A.Barnes 2005]

Desi sprectroscopia cu infrarosu este o tehnica utila in identificarea polimerilor din materialele

de ambalaj, este important de subliniat ca precum rezultat al dezvoltarii tehnologiei de ambalare este de preferat folosirea unei tehnici adecvate unui anumit tip sau a altor tehnici de analiza. In ultimii ani a existat o moda in utilizarea mai mare a coextruziunilor si mai mica a laminatelor lipite cu adezivi. Coextruziunile dintr-o gama larga de polimeri pot fi produse prin utilizarea unor straturi subtiri de legatura (de cativa micrometri) a unui polimer compatibil cu alte tipuri diferite de polimeri. De exemplu, polipropilena si alcoolul etilen vinilic pot fi extrudate in filme sau sticle. Straturile din coextruziuni nu pot fi imediat separate prin utilizarea solventilor. In plus, constrangerile privind timpul si costurile ce privesc analiza coextruziunilor inseamna ca izolarea fizica a straturilor este deseori impracticabila.

Cea mai eficienta modalitate de stabilire a structurii ambalajului este o combinatie a microscopiei optice, scanarii calorimetrice diferentiate (DSC), si spectroscopiei cu infrarosu. Prima etapa este stabilirea constructiei unui material necunoscut de ambalaj care sa fie supus tehnicilor microscopiei optice. O sectiune (tipic 5-10µm) este taiata dintr-o portiune de 10x10 mm utilizandu-se un microtom. Este importat ca esantionul sa fie rigid si taiat cu un cutit foarte ascutit. Cel mai bun cutit pentru materialul ambalajului este de obicei facut din sticla.

Metodele se refera la deter­minarea bisfenolilor si bisfenol diglicidil eterilor, in: produse alimentare conservate; simu­lanti alimentari; materialele de acoperire.

Tehnicile de analiza utilizate pentru determinarea migrantilor principali sunt:

tehnici cromatografice de inalta performanta (cel mai frecvent utilizate pentru analiza bisfenolilor si bisfenolilor diglicidil eterilor);

metode crornatografice de lichide de inalta performanta (HPLC/FLD, HPLC/UVD, HPLC/ ESI-MSD, HPLC-RP);

metode    gaz-cromatografice (GC, GC-MS)

metode    spectrofotometrice (UV/VIS, IR, RMN, AAS, MS);

metode analitice: cantitative (dozari titrimetrice, potentiometrice, iodometrice) si calitative.

Tabel 1.

Indicatori ai migrarii de componenti pentru lacurile de protectie a ambalajelor metalice

2.DETERMINAREA PE CALE INSTRUMENTALA A REZISTENTEI LA COROZIUNE A METALELOR SI ALIAJELOR

Coroziunea este un proces de distrugere progresiva a materialelor metalice sau nemetalice in mediul lor de lucru, sub actiunea unor reactii chimice sau electrochimice. Prin coroziune se pierd anual bunuri in valoare de sute de miliarde de dolari. Unul dintre mijloacele importante de investigare in coroziune il reprezinta metodele de analiza pentru determinarea rezistentei la coroziune a diferitelor materiale in diverse medii si conditii de lucru. In ceea ce priveste metodele de analiza instrumentala acesta ocupa un loc important in investigarile de rezistenta la coroziune dat fiind faptul ca volumul de munca in asemenea incercari este extrem de mare, orice masurare si interpretare automata fiind binevenita.

Incercarile la coroziune controlate electrochimic.

Un metal plasat intr-un mediu electrolitic corosiv se polarizeaza avand un anumit potential de electrod, dependent, pentru un anumit metal, de sistemul redox care se formeaza in mediul electrolitic dat. Pe de alta parte acest potential este o marime de influenta si se manifesta in sensul determinarii evolutiei reactiilor partiale, ca variabila independenta. Se poate spune in rezumat ca incercarile de coroziune controlate electrochimic permit stabilirea evolutiei coroziunii in functie de potential precum si determinarea variabilelor ce influenteaza potentialul. Regimul electrochimic in care pot fi efectuate incercarile de coroziune poate fi:

potentiostatic

potentiodinamic

galvanostatic

galvanodinamic

Incercari potentio-statice. La incercarile potentio-statice potentialul se mentine constant, cu ajutorul unui potent-iostatic electronic, indiferent de intensitate curentului si de timp.

Celula electrochimica cu masurare potentio-statica este formata din: proba de analizat, electrod de calomel, contraelectrod, voltmetru electronic, potentio-stat, unitate de prescriere a tensiunii si miliampermetru.

Masurile se efectueaza cu o celula electrochimica si din voltmetrul electronic cu rezistenta mare de intrare, destinat controlului tensiunii constante, potentio-statul, unitatea de prescriere a tensiunii si ampermetrul (miliamperimetrul) . Densitatea de curent masurata in anumite conditii (compozitie, concentratie convectia, temperatura precum si conditia ca singura reactie anodica sa fie reactia de dizolvare a metalului ) reprezinta viteaza de coroziune.

Incercari potentio-dianamice (potentio-cinetice). Reprezinta incercarea de comportare la coroziune a metalelor in care se foloseste un montaj experimental, cu deosebirea ca unitatea potentio-statica este inlocuita de cea potentio-dinamica ceea ce duce , tinand cont de faptul ca electrolitul este un rezistor imperfect, la dependente neliniare de curent - tensiune.

Asemenea dependente sunt specifice fenomenelor anodice electrochimice, cu pasivizari si cu desfasurari al diferitelor reactii de electrod, in masura in care se atinge potentialul Nernst al unui anumit ion .Ar trebui amintit doar referitor la aceasta dependenta pasiva este cea care urmareste in protectia anticoroziva. Cu cat starea pasiva se intinde pe un domeniu de potential mai mare si cu cat curentul de pasivizare(ip) are valoare mai mica cu atat metalul sau aliajul prezinta in acel mediu si in acele conditii de lucru in care s-a inregistrat curba potentio-dinamica, rezistenta cea mai ridicata la coroziune.

STUDIU PRIVIND MIGRATIA ALUMINIULUI IN BERE SI BAUTURI RACORITOARE

Aluminium migration into beverages: Are dented cans safe?

Marta I.S. Veríssimo, M. Teresa S.R. Gomes

CESAM & Department of Chemistry, University of Aveiro, 3810-193 Aveiro, Portugal)

Migratia aluminiului din recipiente in bere si ceai a fost studiata de-a lungul timpului. Analizele aluminiului din recipiente au fost realizate pana la vanzare si in 7 luni s-a constatat ca migratia aluminiului a crescut la 0.14mgL^-1 in bere si 0.6mgL^-1 in ceai. Acest studiu a inclus si recipientele deformate din care migratia aluminiului in ceai a fost extrem de severa. Concentratia de aluminiu in recipientele pentru ceai deformate a crescut la 9.6mgL^-1 in 7 luni.

Aluminiul este cel mai abundent element metalic de pe pamant insumand cam 8% din scoarta acestuia. Este un metal usor si aluminiul pasivizat este remarcabil pentru rezistenta sa la corodare. Aceste caracteristici il fac sa fie larg utilizat ca ambalaj pentru alimente si bauturi.

Continut ridicat de aluminiu a fost gasit in creierul persoanelor cu boala Alzheimer si cum alimentele sunt de fapt principala sursa de aluminiu pentru oameni, migratia aluminiului din materialele de contact cu alimentul este in zilele noastre o mare problema si sursa de ingrijorare. In ciuda mitului generalizat nu s-a stabilit o legatura directa intre ingerarea aluminiului si dementa si in mare a fost stabilit de catre cercetatori ca continutul maxim de aluminiu din apa potabila sa fie de 0.2mgL^-1 fara nici un criteriu de sanatate. Totusi pe langa aceste controverse, aluminiul este cunoscut de multa vreme ca agent neurotoxic si este responsabil pentru cauzarea presiunii oxidative asupra tesutului cerebral, pentru efectul asupra hematopoezei (crearea/ dezvoltarea de celule rosii) si pentru inducerea anemiei microcitice (avand ca rezultat insuficienta sau incapacitatea sintezei hemoglobinei) printre alte boli. Encefalopatia, anemia, osteodistrofia osteomalacica si cardiotoxicitatea sunt de asemenea boli legate de intoxicarea cu aluminiu la pacientii care fac dializa acasa. Desi aluminiul este foarte putin absorbit de catre tractul gastrointestinal al pacientilor sanatosi, biodisponibilitatea sa depinde de speciile chimice de aluminiu ingerat si este si intensificat de catre unii aditivi alimentari precum citratul, tartaratul si glutamatul. Acesti compusi ai aluminiului poate sa treaca de bariera de sange cerebrala si sa se acumuleze in celulele cerebrale. Aceste descoperiri au cauzat ingrijorarea in ceea ce priveste sanatatea publica si au reintarit nevoia de cunostinte precise despre continutul de aluminiu din alimentele ingerate zilnic.

Datele publicate despre migratia aluminiului din materialele de contact cu alimentele sunt putine desi au fost publicate unele studii asupra transferului de aluminiu din tavile pentru gatit, din containerele cu folie si din recipientele pentru bauturi.

Aluminiul din bere vine din fabricarea materialelor brute dar, de asemenea si din procesul de fabricatie si valori medii de 0.3mgL^-1 au fost raportate anterior. Continutul de aluminiu din infuziile de ceai este mult mai mare si au fost raportate concentratii intre 1-6mgL^-1. Arborii de ceai nu numai ca tolereaza concentratii mari de aluminiu in sol dar cresterea lor este profund influentata de catre acesta. Arborii de ceai acumuleaza aluminiu si frunzele mai vechi pot contine pana la 32mg Al/ gr. de greutate uscata. Pe langa acestea ceaiul disponibil in comert gata preparat contine in general acid citric care favorizeaza absorbtia de aluminiu si impreuna cu lamaia contribuie la scaderea pH-ului.

In aceasta lucrare aluminiul a fost analizat in berea si ceaiul din comert ambalate in recipiente de aluminiu. Ambele bauturi au fost produse la aceeasi fabrica si depozitate in recipiente de aluminiu cu aceleasi specificari si obtinute de la acelasi furnizor. Recipientele de aluminiu au fost invelite in interior cu un strat protector de polimer care se presupunea a fi extrem de rezistent la bauturile acide. Migratia aluminiului in bere si ceai a fost evaluata prin analiza continutului recipientelor in fiecare luna. Recipientele pentru bere si ceai au fost luate direct de pe linia de productie si depozitate la temperatura camerei.

Recipientele pentru bauturi neacidulate nu sunt vazute ca obiecte fragile si manevrarea in timpul transportului, depozitarii in magazin sau in casa consumatorului se face fara probleme. Caderile sunt frecvente si pot afecta stratul protector intern. Consecintele acestor accidente nu sunt cunoscute. Ca urmare, unele recipiente au putut fi denivelate mecanic prin lovituri usoare in partea superioara si inferioara cu ajutorul unui ciocan de lemn. Puterea aplicata ciocanului si locurile unde recipientele au fost afectate au fost aceleasi pentru toate esantioanele desi acest lucru nu a putut fi asigurat din start. Recipientele au fost deformate la 2 saptamani dupa ce au fost umplute si analiza lichidului din interiorul recipientelor afectate a fost realizata de-a lungul timpului.

Tehnicile instrumentale precum spectrometria absorbtiei atomice la flacara (FAAS), spectrometria de emisie atomica a plasmei cuplate inductiv (ICP-AES) si spectrofotometria absorbtiei atomice cu cuptor de grafit (GFAAS) care pot atinge si limite mici de detectie, sunt instrumente puternice in determinarea urmelor de aluminiu. Totusi, aceste tehnici prezinta dezavantajul costului ridicat a instrumentelor si operatiunilor efectuate cu ele. Consumul de gaz este comun tuturor tehnicilor dar in special pentru ICP care necesita un flux mare de Ar. Pentru determinarea aluminiului o metoda mai simpla este spectrometria UV- VIS cu cianina eriocromica R care este utilizata pentru determinarea aluminiului in otel, aliaje de cupru, aliaje de zinc, materiale biologice, alimente si apa.

Aliajele de aluminiu utilizate pentru recipiente precum si ca invelis de protectie se supun Reglementarilor europene pentru articolele ce vor veni in contact cu alimentele. Esantioanele au fost preparate si prin urmare nu se asteapta ca sa existe multe interferente intre ele. Totusi, aliajele de aluminiu utilizate pentru recipiente contin de obicei magneziu si mangan si se stie ca manganul intervine in determinarea aluminiului prin tehnologia UV-VIS. Interferenta s-a contat sa fie eliminata eficient prin adaugarea de acid ascorbic dar, pentru a testa acuratetea metodei UV-VIS utilizata in analiza, rezultatele obtinute prin analizarea catorva recipiente pentru bere si ceai au fost comparate cu rezultatele obtinute prin FAAS. Pentru aceasta comparatie au fost utilizate recipientele deformate la 5 luni dupa vanzare si posibilele interferente ce au aparut din material sau recipient au fost prezente in bauturi la cele mai mari concentratii.

MATERIALE SI METODE

1. Instrumentar si reactanti

Pentru prepararea esantionului a fost utilizat acidul nitric 69%. Aluminiul standard a fost preparat cu nitrat de aluminiu solutie standard de nitrat de aluminiu pentru spectroscopia atomica si apa Milli-Q.

Pentru metoda conventionala UV-VIS au fost utilizate acid sulfuric 95-97%, acid ascorbic pa, acetat de sodiu anhidrid, acid acetic si cianina eriocromica R.

Esantioanele au fost analizate prin spectrometria UV-VIS intr-un spectrometru de scanare Shimadzu UV 2101PC, utilizandu-se o celula de cuart de 1 cm.

Pentru analiza FAAS a fost utilizat un spectrofotometru GBC Avanta Σ .

A. Shimadzu UV-VIS 2101 PC este un spectrometru conventional care acopera o lungime de unda intre 190-900nm.

- tipurile de masuratori pe care le poate face sunt divizate in 3 categorii: spectru ultraviolet (190 pana la 400nm), spectru vizibil (400 pana la 700nm), spectru apropiat de infrarosu (>700 pana la 2500nm);

- are dubla raza;

- suprafata de fixare este pt. 10x10mm;

- capacitatea este de 220V;

- controlul instrumentarului, achizitia si analiza de date este facuta prin PC-ul la care este conectat.

Fig .1. Imagini cu spectrometrul de scanare Shimadzu UV 2101PC

B. Spectrofotometrul GBC Avanta Σ (Avanta Sigma) este automatizat in totalitate, are multiple functiuni si componente, instrument cu raza dubla si toate opticele de reflectie, o baza de 86x55cm.

Este controlat in totalitate de catre computer (printr-un software) inclusiv adaptatorul burner-ului, optimizarea lampii, lungimea de unda si controlul gazului.

Caracteristici avansate:

- turela cu 8 lampi motorizate cu aliniere si functionare automatizata permitand determinarea pana la 20 elemente intr-o analiza multipla fara interventia unui operator;

- setting automatizat pentru lungimea de unda, slit si inaltime;

- adaptor al burner-ului motorizat pentru ajustarile pe orizontala si verticala obtinandu-se senzitivitatea optima pentru toate elementele intr-o analiza multipla;

- rotatie automatizata a burner-ului ce permite rate dinamice si elimina necesitatea dilutiei pentru esantioanele din afara gamei de aplicabilitate;

- flacara de control programabila;

- lampa incorporata pentru furnizare de energie ce permite o mai buna performanta, limite de detectie, senzitivitate si calibrare lineara;

- corectie rapida Ulatra Pluse pentru background pentru o corectie precisa a fenomenelor tranzitorii din background pana la 2.5 Abs.

Fig 2.Spectrofotometrul GBC Avanta Σ (Avanta Sigma)

2. Prepararea esantioanelor si determinarea aluminiului in bauturile neacidulate

Esantioanele au fost preparate prin uscarea pana la pulverizare pentru distrugerea completa a materiei organice. Esantioanele (de bautura) au fost turnate in recipiente si volumul lor redus cu ajutorul unei plite calde. Au fost adaugate cateva picaturi de HNO3 si esantioanele au fost evaporate pana la uscare. In final, esantioanele au fost arse intr-un cuptor cu retorta timp de 24h/ 350ºC si cenusa alba a fost dizolvata in 1ml de HNO3 si transferata in baloane volumetrice. Toate preparatele au fost realizate in duplicat (de la 2 la 5 recipiente au fost analizate simultan) si continutul preparat al fiecarui recipient a fost analizat separat (5 replicate de analiza pentru fiecare).

Metoda conventionala UV-VIS utilizata pentru cuantificarea aluminiului s-a bazat pe principiul ca solutiile de aluminiu aduse la un pH de 0 si cu o vopsea de cianina eriocromica R au produs un complex de la rosu la roz cu capacitate maxima de absorbtie la 535nm. Absorbtia a fost proportionala cu cantitatea de aluminiu prezenta in esantion. Absorbtia maxima are loc dupa 15 minute de la adaugarea reactantilor dupa acestea ea incepand sa scada. Absorbtia maxima a fost inregistrata pentru standarde si esantioane.

Posibila interferenta a fierului sau a manganului a fost eliminata prin adaugarea de acid ascorbic. Curbele de calibrare au fost pregatite cu standardele de aluminiu de la 0.05 la 0.3mgL^-1, cand a fost necesar esantioanele au fost diluate la o concentratie apropiata de centrul liniei curbei de calibrare.

Cateva esantioane de bere si ceai au fost analizate prin FAAS utilizandu-se flacara de nitrat de oxid-acetilena si selectandu-se lungimea de unda la 392nm. Spectrofotometrul a fost calibrat cu 6 solutii standard de aluminiu de la 5.0 la 40.0mgL^-1 pentru esantioanele de bere si cu alte 6 solutii standard de aluminiu de la 10.0 la 120.0mgL^-1 pentru esantioanele de ceai.

CONCLUZII

Toate esantioanele au fost analizate prin metodologia UV-VIS. Pe langa acest lucruri 5 blankuri au fost preparate pentru etapa de control a prepararii. Procesul de uscare pana la pulverizare pentru distrugerea materiei organice a fost realizat dupa cum s-a descris mai sus, dupa care, blankurile au fost analizate prin metoda UV-VIS. Rezultatele obtinute pentru fiecare din cele 5 blankuri au fost sub limita de cuantificare (<0.03mgL^-1). Teste de recuperare au fost de asemenea realizate prin adaugarea de 1.0ml din solutia standard de aluminiu de 1000mgL^-1 la fiecare din cele 5 recipiente pentru ice tea. Continuturile a 5 recipiente intacte de ice tea au fost analizate in aceeasi zi cu celelalte esantioane dupa ce au fost si ele uscate pana la pulverizare prin metoda UV-VIS. Recuperarea calculata dupa Burns a fost de 101%.

Continuturile a 3 recipiente de bere si 3 recipiente de ceai au fost analizate atat prin spectrofotometria UV-VIS cat si prin FAAS. Tabelul 1 arata rezultatele medii obtinute prin ambele tehnici. Nu au fost gasite diferente statistice semnificative (α = 0.05) intre analizele normale si replicate precum si in precizia rezultatelor. Astfel, intreaga analiza din acest moment a fost realizata prin spectrofotometria UV-VIS.

Tab.1. Spectrofotometria UV-VIS vs. FAAS pentru recipientele deformate de bere si

ceai (3 replicate fiecare)

Fig. 3 arata continutul mediu de aluminiu pentru bere si ceai. Dupa cum era de asteptat, continutul de aluminiu din ceai este mult mai mare decat cel din bere. Totusi, majoritatea aluminiului din ceai este in combinatie cu molecule organice si aluminiul din ceai nu pare a fi mai biodisponibil decat cel din alte surse pentru dieta. Flaten (2002) a declarat ca si in acest caz nu se poate trece cu vederea faptul ca infuziile de cei pot contine compusi neurotoxici biodisponibili precum maltolatul de aluminiu.

Fig.     3. Concentratia de aluminiu pentru berea si ceaiul din recipientele de aluminiu (simbolurile negre- recipiente normale, simbolurile albe- recipiente deformate )

Dupa cum se poate vedea in Fig.3 din prima luna de fabricare pana la vanzare, aluminiul din bere a crescut de la 0.11± 0.03 la 0.25± 0.02mgL^-1 in recipientele normale si la 0.28± 0.3mgL^-1 in recipientele deformate. Aluminiul din ceai a crescut de la 2.6± 0.4mgL^-1 la 3.2± 0.3mgL^-1 in recipientele normale si la 12.2± 0.4mgL^-1 in recipientele deformate. Aluminiul prelevat din berea si ceaiul din recipientele deformate a atins 0.17mgL^-1 si respectiv 9.6mgL^-1.

Aceste rezultate arata ca aluminiul prelevat este intotdeauna mai mare in recipientele deformate decat in cele normale dar continutul de aluminiu creste dramatic in ceai. Diferentele dintre bere si ceai pot fi explicate prin natura mai acida a ceaiului (pH 3.0 in comparatie cu pH 4.2 al berii) precum si prin afinitatea ridicata a polifenolilor ceaiului pentru metale si prin prezenta acidului citric in ceaiul din recipiente.

Fig.4 arata imaginea interna a recipientelor pentru bere si ceai normale si deformate in apropierea zilei de vanzare. Pot fi vazute urme vizibile de corodare (sagetile albe in imaginea D) pe portiunile cutate ale recipientului care intra in contact cu ceaiul.

Fig.4. Fotografii cu interiorul: A) unui recipient de bere nedeformat; B) unui recipient de ceai nedeformat; C) unui recipient de bere deformat; D) unui recipient de ceai deformat (sagetile albe indica semnele de corodare)

Fig.5. arata transferarea aluminiului in bere sau ceai de-a lungul timpului pentru bauturile din recipientele normale, nedeformate. Dupa cum se vede transferul de aluminiu este mai pronuntat pentru bere in luna a doua si a treia. Dupa acestea se observa o usoara crestere a continutului de aluminiu de-a lungul timpului. Aceste rezultate coincid si cu concluziile altor cercetari care au raportat o crestere a continutului de aluminiu din luna a treia pana in luna a cincia.

Migratia aluminiului in ceai este mult mai mare decat cea observata la bere si o crestere semnificativa a continutului de aluminiu poate fi detectata chiar din a doua luna de depozitare a ceaiului in recipient. Rata cresterii migratiei aluminiului este foarte ridicata pana in luna a sasea dupa care incepe sa ramana constanta.

Fig.5. Cresterea concentratiei de aluminiu in berea si ceaiul din recipientele nedeformate

Acest studiu nu se refera si la biodisponibilitatea aluminiului si doar metalul per total este determinat. Studiul arata ca aluminiul din recipiente contribuie la transferul total de aluminiu in special daca recipientele sunt deformate si au fost depozitate pe perioade lungi de timp.

Lucrarea permite concluzionarea ca pentru a mentine contaminarea minima, bauturile neacidulate din recipiente trebuie consumate in primele 5 luni dupa ambalare. In plus, si poate cel mai important este faptul ca intotdeauna ar trebui preferate recipientele normale nedeformate.