Obiectul de studiu si evolutia stiintei marfurilor

Obiectul de studiu si evolutia stiintei marfurilor

Stiinta marfurilor se constituie intr-un sistem de cunostinte, tehnici si metode orientate coerent spre cercetarea complexa a marfurilor si zonele contingente problematicii marfii.

In evolutia sa, acest domeniu a purtat variate denumiri. Cea mai cunoscuta dintre aceste denumiri este cea de Merceologie, termen care este echivalent in limba romana cu "studiul (stiinta) marfurilor , expresia fiind imprumutata din limba italiana /DEX, 1995/, unde s-a format din termenul latin mercis (al marfii) si termenul grecesc logoV, logos (stiinta, cunoastere).

In evolutia sa, stiinta marfurilor a purtat variate denumiri, in functie de conceptiile scolii nationale de merceologie, ale factorilor de decizie in politica invatamantului si de conceptia autorilor de carte in acest domeniu.

Prima denumire a merceologiei in Romania a fost Cunoscinta marfurilor, asa cum rezulta din Programele primelor scoli comerciale si din titlul lucrarii lui M. Mallian, cunoscuta ca fiind cea mai veche din lucrarile de acest fel publicate in Romania.

Stiinta marfurilor s-a dezvoltat nu numai in cadrul unor scoli nationale (scolile germana, italiana, romana, rusa etc.) ci si in cadrul unor scoli locale, respectiv in centre universitare in care s-au desfasurat cercetari in acest domeniu.

Cercetarea merceologica contemporana considera scolile germana si italiana de merceologie ca fiind referinte esentiale ale primelor centre cu preocupari consistent orientate spre variate aspecte apartinand problematicii merceologice si care au obtinut rezultate valoroase.

Influenta acestor scoli asupra dezvoltarii merceologiei in alte tari a fost si este recunoscuta larg, considerandu-se ca spiritul si caracteristicile si-au pus amprenta asupra specificului multor scoli nationale si conceptiei multor cercetatori in acest domeniu.

Scoala germana are primatul din punct de vedere cronologic, constituirea sa fiind asociata activitatii unor personalitati remarcabile in epoca lor.
Paul Jacob Marperger (1656-1730) a avut ideea infiintarii scolilor comerciale in Germania, sustinand crearea unei materii la care sa se trateze exclusiv marfurile. Carl Günther Ludovici, activ in preajma jumatatii secolului al XVIII - lea, arata, in cartea intitulata Schita a unui sistem comercial complet (Leipzig, 1756) ca 'studiul marfurilor sta la baza calificarii comerciantului', tot el fiind si autorul Lexiconului comerciantului, cu descrieri despre marfuri si cu explicatii tehnologice detaliate. Pentru contributia sa remarcabila, J. Beckmann este considerat, totusi, intemeietorul invatamantului de merceologie in Germania.

Contributiile acestor personalitati s-au concretizat in lucrari cu caracter de informare si perfectionare a comerciantilor, cercetari stiintifice dedicate unor produse, expuneri de argumente pentru intemeierea merceologiei ca disciplina stiintifica autonoma etc. Cea mai importanta personalitate a scolii germane de merceolgie de la sfarsitul secolului al XX-lea a fost profesorul Günther Grundke.

In stransa legatura cu scoala germana, au activat si scolile austriaca si elvetiana.

Din randul scolii italiene de merceologie, amintim pe Secondo l'Arnaudon, considerat fondatore della Merceologia in Italia, C. Pertusi, G. V. Villavecchia, M. Melissano care s-au remarcat prin realizarea de lucrari didactice, studii, tratate, dictionare, in care au conturat conceptii specifice si un profil particular acestei scoli.

In spatiul romanesc au activat doua scoli:

a) Scoala de la Bucuresti constituita in jurul specialistilor de la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (AISCI), infiintata in anul 1913, dezvoltand o traditie valoroasa al carei merit revine unui nucleu constituit din profesori ai scolilor comerciale din Bucuresti;

b) Scoala de la Cluj, formata in jurul specialistilor - profesori de Marfuri si discipline asociate - de la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (AISCI) Cluj, infiintata in anul 1920.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, scoala romaneasca de merceologie a fost reprezentata de Catedra de Merceologie a Facultatii de Comert, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti, singura catedra cu acest profil din Romania, condusa de personalitati marcante in domeniu, intre care profesorii
Iosif Ionescu - Muscel si Dumitru Dima. O seama de lucrari de merceologie (indeosebi manuale pentru invatamantul preuniversitar) au fost realizate si de autori din alte zone ale tarii, in acelasi spirit specific scolii de la Bucuresti.

Influenta scolii de la Bucuresti a continuat sa fie evidenta si dupa 1989, cand au aparut in Romania numeroase facultati cu profil comercial, in care s-a studiat si se studiaza dupa manuale si carti realizate de autori din centrul bucurestean ori dupa materiale adaptate.

Campul tematic al merceologiei vizeaza o paleta extrem de larga de elemente avand ca numitor comun marfa. In continuare, se enumera alfabetic cele mai reprezentative dintre elementele care alcatuiesc aceasta problematica: ambalare si ambalaje, avarii, calitate (analiza, apreciere, caracteristici, cercetare comparativa, cerinte, certificare, control, evaluare si masurare, gestiune, management, masurare, optimizare), clasificare, codificare, comert, conservare, contractare, contrafaceri, defecte, denaturari, denumire, depozitare, desfacere, examinare, falsificari, garantare, grupe de produse, impozit, istoric, logistica merceologica, manipulare, marcare, materii prime, masurare cantitativa, metode de investigare, natura, normative, obtinere, omologare, origine, particularitati constructive, pastrare, pret, procese tehnologice, proprietati (ale marfii), protectia consumatorilor, protectia mediului, provenienta, receptie, reciclabilitate, recunoastere, semne caracteristice, sistematica, sisteme monetare, sortiment, substituiri, transport, utilizare (comportare in utilizare, intrebuintare rationala), unitati de masura, uzante comerciale, vama.

Fiind o disciplina cu o arie problematica deosebit de larga, este evident ca un loc important il ocupa metodele generale de cercetare, respectiv analiza si sinteza.

Analiza presupune descompunerea unui sistem, produs sau concept in elementele componente in vederea studierii separate si treptate a acestora.

Sinteza reprezinta o metoda generala prin care se reunesc elementele obtinute printr-o decompunere prealabila. Principiul sintezei este opus principiului analizei, urmarind reconstituirea unui sistem, obiect, produs, concept etc.

Un alt grup de metode utilizate in merceologie il constituie metodele specifice acestui domeniu: metodele (psiho) senzoriale si metodele     experimentale

Metodele (psiho)senzoriale, numite in trecut organoleptice, au ca principiu cercetarea marfurilor pe baza informatiilor culese de sistemele umane de perceptie (simturile) de la marfurile cercetate. Fiind dependente de numerosi factori - conditiile de desfasurare, parametrii biologici ai operatorului, vechimea informatiei de referinta etc., analizele senzoriale sunt afectate de subiectivism si incertitudine, desi prezinta avantaje incontestabile in privinta facilitatii, rapiditatii si economicitatii. Aceste metode fac obiectul unui domeniu distinct in literatura de specialitate, numit sugestiv senzorica

Metodele experimentale au la baza experimente desfasurate intentionat in conditii prestabilite pentru a urmari rezultatele sau efectele lor. Aceste metode presupun existenta anumitor conditii de desfasurare (parametri de mediu), echipamente si proceduri riguros conforme prescriptiilor din materialele normative specifice (standarde, norme, caiete de sarcini). Au un mare grad de obiectivitate, reprezentand metode de referinta, dar sunt costisitoare si laborioase. Numite prin traditie metode de laborator, datorita dependentei lor de laboratoare echipate corespunzator ca prima conditie de desfasurare, practica evidentiaza o tendinta de autonomizare a metodelor experimentale, sub efectul progresului stiintific si tehnic, creandu-se conditii de desfasurare optima a cercetarii direct la locul de prelevare a probelor. Modalitatile de cercetare se refera la formele de rationament in abordarea obiectului cercetat. Cele mai utilizate modalitati de cercetare folosite in studiul marfurilor sunt: inductia, deductia si comparatia. Inductia presupune orientarea rationamentului dinspre particular catre general, de la fapte spre concepte. Modul inductiv este foarte frecvent in cercetarea proprietatilor marfurilor. Deductia defineste rationamentul orientat dinspre general catre particular, de la abstract catre concret. Ample aplicatii ale deductiei se intalnesc in sistematica si cercetarea calitatii. Comparatia reprezinta demersul orientat catre evidentierea asemanarilor si deosebirilor dintre doua elemente abstracte ori concrete.