 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii |
| Transporturi |
PROCEDURA SI METODOLOGIA EXPERTIZEI MERCEOLOGICE
1 Definirea si metodologia determinarii valorii nutritive
a produselor alimentare
Produsul alimentar este constituit dintr-un complex de substante
organice si anorganice, care nu contine numai substante necesare
organismului uman (nutritive), ci si substante indiferente, iar in unele cazuri
chiar substante antinutritionale.
Progresul in stiintele implicate in nutritia omului si progresele
stiintifice si tehnice din domeniul productiei bunurilor alimentare pun in
prim plan exigentele 'pietei metabolice' a organismului omenesc in raport
cu piata economica. In fapt este vorba de un complex de factori socioeconomici
care au favorizat acest proces, astfel incat proiectarea si realizarea
alimentelor sa se bazeze pe exigentele prioritare ale metabolismului corpului
omenesc in conditiile unei legaturi cat mai convenabile, de ordin subiectiv si
obiectiv, intre om si aliment, respectand totodata legile si mecanismele
economiei de piata.
In acest context, utilitatea unui bun alimentar, respectiv valoarea de
intrebuintare a lui, a necesitat o particularizare care sa tina seama de dubla si
simultana lui realizare pe piata metabolica si pe piata economica. Aceasta
particularizare a condus la aparitia conceptului largit de valoare nutritiva
cu patru laturi inseparabile:
valoarea psihosenzoriala;
valoarea energetica;
valoare biologica;
valoarea igienica
Printre primele preocupari privind valoare nutritiva, identificate in
literatura de specialitate, se semnaleaza preluarea si evaluarea, in cadrul
Departamentului Agriculturii al SUA, a unor date asupra valorii nutritive a
produselor alimentare de catre W.O. Atwater in anul 1890, transformate
intr-o publicatie aparuta sub titlul 'Compozitia chimica a materialelor
alimentare americane , constituind cap de serie, perpetuata pana in
Composittion of Food (by Consummer and Foods Economics Institute), USDA, 1976-1981
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
prezent. In ultimele 3-4 decenii ale secolului nostru au aparut publicatii
asemanatoare
in
Organismul uman este un organism heterotrof care are nevoie zilnic
de o cantitate variabila de substante nutritive in functie de varsta, sex,
activitate profesionala depusa, particularitati fiziologice. Acest necesar de
substante nutritive se exprima in kilojouli (KJ) sau in kilocalorii (Kcal) si
cantitati din trofinele de baza (glucide, lipide, substante proteice in grame,
iar vitaminele A, D, B , B , C, PP, elemente minerale Ca, Fe, P in
miligrame) pentru 24 ore.
Pentru a putea utiliza substantele complexe din alimente, organismul
uman le descompune hidrolitic, cu ajutorul echipamentului enzimatic
existent in cavitatea bucala si in tractul gastro-intestinal, pana la substante
simple: glucoza, acizi grasi, aminoacizi, direct prelucrabile in procesele
metabolice.
Substantele nutritive din alimente nu sunt asimilate complet in
organism, ci intr-o proportie sau grad de asimilare, variabil deci (intre 70 si
98%) care depinde de natura alimentului, gradul lui de prelucrare
tehnologica, unele proprietati fizico-chimice pentru diferitele grupe de
alimente.
Pentru un produs alimentar, valoarea nutritiva, respectiv substantele
nutritive pe care le furnizeaza organismului uman, intr-o proportie mai mare
si mai usor asimilabila, constituie criteriu major in aprecierea calitatii.
Determinarea valorii nutritive a unui produs alimentar presupune
evidentierea raportului dintre necesarul de substante nutritive zilnic si
aportul in aceste substante furnizat de o unitate de produs (de obicei 100 g).
Pentru exprimarea valorii psihosenzoriale sunt cunoscute metode
de cuantificare si exprimare grafica a acesteia, cum sunt metoda punctajului,
metoda profilului, metode care permit compararea produselor.
Valoarea igienica constituie obiectul legislatiei sanitare care
prescrie limite restrictive pentru toate componentele nocive care pot proveni
din materiile prime, prin transformari in timpul procesului tehnologic, prin
utilizarea necontrolata a aditivilor alimentari, prin nerespectarea duratei si
parametrilor operatiilor tehnologice.
Pentru determinarea valorii energetice si biologice, exprimata in
literatura de specialitate numai sub forma unei compozitii medii
procentuale, Catedra de Merceologie si Managementul calitatii din ASE a
elaborat o metoda de calcul, originala si accesibila.
Procedura si metodologia expertizei merceologice
Pentru calcularea acestor doua componente ale valorii nutritive sunt
necesare urmatoarele date despre produsul vizat:
reteta de fabricatie si randamentul pe unitatea de produs (100 g sau o
portie);
compozitia chimica procentuala a fiecarui component al retetei;
gradul mediu de asimilare al principalelor substante nutritive din
materia prima sau din produsul final;
coeficientii calorici pentru principalele substante energetice
(4,0 kilocalorii/g glucide sau protide si 9,0 kilocalorii/g lipide);
eventuale pierderi sau inactivari in cursul procesului tehnologic;
necesarul zilnic de substante nutritive si energie al grupei de
consumatori la care ne raportam.
Sintetic valoare nutritiva poate fi exprimata ca un grad de
acoperire a necesarului de substante nutritive de catre nutrientii aflati in
100 g produs, iar din acest punct de vedere (al nutrientilor de baza),
alimentele pot fi grupate in produse cu preponderenta protidica, lipidica,
glucidica, vitaminica.
In conditiile segmentarii tot mai accentuate a consumului alimentar,
a unei alimentatii stiintific realizate, cunoasterea valorii nutritive a
produselor alimentare este o conditie de baza pentru aprecierea nivelului lor
calitativ.
2 Managementul calitatii produsului alimentar
Asigurarea calitatii marfurilor alimentare care fac obiectul
operatiunilor de export-import presupune o serie de activitatii intreprinse de
ambele parti, avand ca scop final derularea contractului si tinand cont de
specificul produselor alimentare, realizarea acestora - din punct de vedere
economic, dar si metabolic - pe pietele vizate.
Metode si uzante de asigurare a calitatii marfurilor alimentare
la nivelul intreprinderii importatoare
In cadrul oricarui contract de import de marfuri alimentare exista
doua tipuri de clauze:
cele care sunt proprii tranzactiei, precizand natura marfii, cantitatea,
calendarul livrarilor, pretul si alte detalii;
cele care se refera la conditiile generale, enuntand drepturile si
obligatiile asumate de catre importator si furnizorul sau extern.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Aceste conditii se numesc generale deoarece validitatea lor se
extinde la ansamblul tranzactiilor de acelasi tip, completand deci conditiile
particulare si facand parte integranta din contract.
Din punct de vedere al continutului, conditiile generale vizeaza
definirea de o maniera clara si precisa a drepturilor si obligatiilor celor doua
parti (intelegand prin acestea importatorul si furnizorul strain), in vederea
reducerii la minimum a riscurilor de interpretare gresita. Pe de alta parte,
aceste conditii sunt apreciabile in cazul aparitiei unor litigii intre parti.
Conditiile generale care figureaza in contracte pot varia de la o
operatiune la alta, in functie de natura marfii comandate. Cei mai multi
comercianti si producatori, ca si diferite organizatii internationale, s-au
reunit pentru a pune la punct tipurile de conditii generale stipulate in
contracte pentru diferite categorii de produse alimentare. Partile se pot
inspira din aceste modele atunci cand tranzactia are drept obiect articole
care le retin atentia.
Cu toate acestea, fiecare caz trebuie considerat de sine-statator.
Astfel, pozitia de forta a celor doi parteneri aflati in stadiul negocierii,
situatia pietei in momentul respectiv, precum si alti factori isi gasesc, in
mod normal, expresie in termenii contractului. Drept pentru care, continutul
exact al conditiilor variaza de la caz la caz, figurand, in general, urmatoarele
elemente:
Definire. Clauza care vizeaza definirea intr-o anumita masura a
terminologiei adoptate in redactarea contractului, astfel incat sa ofere
ambelor parti sensul precis al diferitilor termeni utilizati; de
exemplu, definirea "importatorului", a "furnizorului", a "marfii".
Marcare. Produsul ambalat este marcat in vederea facilitarii
identificarii. Un desen sau un simbol anume permite reperarea rapida
a produsului la vama sau in port. Clauza corespunzatoare poate avea,
de pilda, urmatoarea formulare: "Fiecare sac va purta, in caractere
romane, mentiunea: Sun Rise Trading Company, Zahar rafinat,
greutate
neta.anul de recolta.
Ambalare. Clauza vizand ambalarea trebuie sa contina pentru
furnizor instructiuni precise, avand in vedere ca natura marfii,
mijloacele de transport sau itinerariul acestora sunt factori variabili
in aceasta operatiune. In absenta instructiunilor, furnizorul va utiliza
materialele si metodele de ambalare curent folosite in bransa
respectiva. Se poate formula, de asemenea: "Furnizorul va efectua
Raina K. H., "Contrats l'importation: les conditions generales", in Forum du commerce
international, iulie / septembrie, 1990
Procedura si metodologia expertizei merceologice
ambalarea marfurilor astfel incat sa evite orice pierdere sau
deteriorare in timpul transportului, pana la punctul de destinatie
precizat de contract. Ambalajul va fi rezistent in orice situatie
pentru a putea fi manipulat fara menajamente in timpul transbordarilor,
pentru a putea fi supus oricarei variatii externe de
temperatura, expunerii la precipitatii sau sare in timpul
transportului, ca si stocarii in aer deschis".
Dispozitii relative la metode de analiza si inspectii. Cumparatorul
poate solicita inspectarea marfurilor, fie in timpul proceselor de
fabricatie, fie inainte sau dupa ambalare si expeditie. O clauza a
contractului va face precizari in acest sens, stipuland si problema
repartitiei costurilor inspectiei intre furnizor si cumparator. De
exemplu: "Furnizorul va asigura, fara cheltuieli suplimentare, toate
materialele, ustensilele, mana de lucru si asistenta pe care
cumparatorul sau un inspector desemnat de catre acesta, le va
estima a fi necesare pentru a proceda, in localul furnizorului, la
desfasurarea determinarilor si analizelor cerute si va lua in contul
sau toate cheltuielile aferente".
Garantare. Aceasta clauza stipuleaza garantiile si durata lor de
valabilitate. Prin ele, furnizorul se comporta ca si garant al calitatii,
luandu-si angajamentul de a livra marfuri fara defecte, atat in ceea ce
priveste proiectarea si fabricarea lor, cat si in ceea ce priveste
materiile prime care le intra in compozitie. Aceasta clauza poate
avea urmatoarea formulare: "Furnizorul garanteaza ca articolele
care fac obiectul prezentului contract vor fi lipsite de orice vicii sau
defecte imputabile, datorate unei calitati deficitare a elementelor lor
constitutive sau a proceselor de productie conduse incorect, ca ele
vor corespunde normelor stabilite si in general acceptate pentru
tipul de produs comandat, ca vor fi pe deplin conforme cu
specificatiile, cu schemele sau esantioanele prezentate. Garantia
acopera inspectia, plata si acceptarea marfurilor, dar inceteaza la X
luni dupa livrarea acestora sau Y luni dupa sosirea lor la ultima
destinatie, data efectiva a expirarii garantiei fiind aceea in care
produsul se afla prima data intr-una din cele doua eventualitati.
Reclamatiile semnalate de catre furnizor inainte de aceasta data vor
fi luate in consideratie".
Alte clauze generale se refera la: mijloacele de plata, drepturile de
proprietate intelectuala, conditiile care permit anularea contractului,
cazurile de forta majora, reglementarea compensatiilor in caz de
intarzieri sau a litigiilor.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
In stipularea conditiilor generale indicate mai sus se tine cont de un
numar de factori diferiti, specifici tranzactiei respective si care se refera la
natura produsului, sursa de aprovizionare, volumul si valoarea marfurilor,
obiectivele cumparatorului, alte circumstante.
In anumite cazuri, pentru produsele standardizate se poate recurge la
aceleasi conditii de la o tranzactie la alta, cu mici modificari. Nu acelasi
lucru se intampla in cazul produselor care nu sunt standardizate si pentru
care, de fiecare data, noile conditii trebuie precizate cu ajutorul unui
specialist jurist.
Existenta specificatiilor detaliate, mentionate cu exactitate in cadrul
contractului, nu elimina complet riscul ca furnizorul strain sa nu-si respecte
cu scrupulozitate obligatiile, drept pentru care importatorul recurge la
diverse modalitati pentru a-si asigura marfurile dorite la calitatea dorita:
Controlul preliminar. Inainte de semnarea unui contract,
importatorul va analiza aptitudinea furnizorului de a respecta
exigentele sale calitative. Metodele controlului preliminar sunt
adecvate in functie de natura marfii, de cantitatea care urmeaza a fi
achizitionata si de valoarea comenzii. Se poate face apel la:
Experienta anterioara, cercetandu-se reputatia firmei pe piata sau
propria arhiva referitoare la tranzactiile anterioare. Este frecvent
utilizata pentru articole mai putin costisitoare si pentru comenzi mai
putin importante.
Metode indirecte care se alatura cercetarii experientei anterioare prin
studierea
legii si regulamentelor comerciale in vigoare in
producatoare, a metodelor definite de firma insasi pentru asigurarea
calitatii produselor sale, a manualelor sale de calitate si a altor
documente interne. Temele care trebuie studiate atent sunt:
responsabilitatea furnizorului si garantiile implicite, modalitatile de
certificare si organizare a controlului intern al calitatii.
Responsabilitatile furnizorului si garantiile implicite. Intr-un numar
mare de
tari (Marea Britanie, SUA, Elvetia,
fac referiri, intr-o maniera generala, la contractele comerciale si mai
precis, la vanzarile de marfuri. Ele vizeaza in special, protejarea
intereselor si garantarea ca produsele furnizate prezinta calitatea
comerciala, ceea ce inseamna efectiv ca acestea raspund nevoii pentru
care au fost create si pot fi consumate in deplina securitate. Daca
aceste conditii nu sunt indeplinite, furnizorul isi incalca obligatiile
contractuale, nerespectarea garantiei implicite fiindu-i imputabila
direct. La fel de bine insa, importatorul trebuie sa stie ca exista tari
in care textele aplicabile vanzarilor de marfuri nu prevad
Procedura si metodologia expertizei merceologice
nici o garantie implicita, dupa cum exista tari in care continutul
garantiei implicite este diferit de al altora. Ca regula generala, putem
afirma ca legile relative la calitatea comerciala si garantia implicita
ofera asigurarea unui anumit nivel al calitatii.
Sisteme de certificare a calitatii. In functie de produs si de tara,
acestea se prezinta, in general, sub trei forme:
a) atestarea emisa de catre producator;
b) certificarea de catre terti;
c) inspectia prealabila exportului.
Atestarea emisa de producator este un document prin care
producatorul declara ca produsul este conform unei anumite
specificatii tehnice sau unui anumit standard, garantiile de acest gen
fiind destul de des folosite in schimburile internationale. Acest tip de
certificare prezinta inconvenientul unei asigurari unilaterale.
Certificarea de catre terti inlatura inconvenientul precedentei
modalitati, facandu-se apel la atestarea furnizata de catre o institutie
independenta care garanteaza ca produsul este conform unui
standard sau unei specificatii tehnice precise. Eticheta de calitate
conferita producatorului in urma certificarii sale ii ofera
importatorului siguranta ca produsele purtatoare ale acesteia au fost
controlate de organe acreditate si ca raspund din punct de vedere
calitativ standardelor in vigoare. Cum aceste standarde difera uneori
de la o
specificatiile de calitate care figureaza in contract corespund
standardelor
definite in
Inspectia prealabila exportului. In cadrul politicii lor de promovare
a exporturilor, anumite tari au adoptat texte legislative conform
carora produsele ce reprezinta un bun potential de comercializare in
strainatate sunt supuse unei inspectii obligatorii inainte de
expedierea lor catre pietele externe. Importatorul trebuie sa cunoasca
statele care organizeaza astfel de activitati, precum si categoriile de
produse pentru care se aplica inspectia.
Inspectia marfurilor. Odata contractul semnat - in cazul in care
importatorul se declara satisfacut de rezultatele controlului preliminar
- o inspectie a marfurilor la furnizor s-ar putea dovedi necesara.
A inspecta marfurile pentru a se asigura de conformitatea acestora
cu specificatiile implica, pentru importator, o serie de cheltuieli care tin de
deplasarea personalului, de analizele de laborator efectuate s.a. (in cazul in
care inspectia e realizata pe cont propriu) sau cheltuieli cu plata serviciilor
(in cazul in care se recurge la un organism tert neutru). Subliniem ca orice
importator trebuie sa puna in balanta, pe de o parte, nivelul pierderilor
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
rezultate in urma nerespectarii exigentelor de calitate de catre furnizor si, pe
de alta parte, nivelul cheltuielilor cu inspectia efectuata acestuia.
In cazul in care importatorul opteaza pentru efectuarea unei inspectii
la furnizor, el trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: cand, cum, unde
va avea loc inspectia si cine o va efectua.
Momentul inspectiei Inspectia poate sa survina cu putin timp inainte
de expediere (caz in care se apreciaza calitatea produselor gata de a fi
ambalate si transportate) sau in momentul descarcarii (in portul de
debarcare). Anumite contracte referitoare la produse de baza prevad doua
inspectii: una, inainte de expediere, realizata de catre furnizor si a doua, in
portul de destinatie, asigurata de catre importator. Daca rezultatele obtinute
acuza diferente dincolo de o marja acceptabila, solutia consta in a solicita
inspectia unui organism neutru ale carui concluzii vor fi hotaratoare.
Pentru produsele care nu sunt standardizate, natura acestora si
complexitatea proceselor de fabricatie vor determina momentul in care va
avea loc inspectia. Ca regula generala, pentru produsele complexe, inspectorii
importatorului supravegheaza procesul de fabricatie de la un stadiu la altul.
Metodele de inspectie aplicate de catre importator pentru verificarea
conformitatii produselor cu conditiile stabilite sunt, in general, similare cu
cele pe care firma producatoare le utilizeaza in acelasi scop. Totusi, aceste
metode figureaza in contract. Ele pot fi clasificate in patru mari categorii:
metode de analiza, modalitati de certificare, tehnici ale controlului statistic
si programe de tip "0% defecte".
Responsabilii cu inspectia. Acestia sunt inspectori desemnati de
catre importatori sau inspectori apartinand unui organism independent
recunoscut.
In primul caz, inspectorii se vor deplasa in
pentru o
inspectie pre-expediere sau vor ramane in
interval de timp, functie de durata ciclului de fabricatie, pentru o inspectie
pe fluxul de productie. In cel de-al doilea caz, deosebit de utila este
mentinerea legaturii dintre importator, organul de inspectie si exportator.
Locul
inspectiei poate fi ales in
importatorului.
Se opteaza pentru o inspectie pre-expediere, in
furnizorului, in urmatoarele cazuri: marfuri avand de parcurs distante lungi;
cheltuieli cu transportul importante ca pondere in cadrul costului total;
dificultati in returnarea articolelor refuzate. In operatiunile internationale de
import, cumparatorul are intotdeauna libertatea de a amana inspectia pana in
momentul in care marfurile au sosit la locul de destinatie.
Examenul final. Chiar daca exportatorul a expediat marfa conforma
cu specificatiile importatorului si a procedat la inspectia inainte de
livrare, aceasta trebuie sa fie supusa unui examen final, avand in
vedere ca, din diferite motive, pe parcursul transportului, poate
Procedura si metodologia expertizei merceologice
suferi deprecieri calitative. Este esential ca importatorul sa
examineze marfa, sa stabileasca cauzele deteriorarii sau ale
pierderilor, amploarea acestora. In urma intocmirii raportului de
ancheta, importatorul va inainta o cerere de despagubire acelora care
se fac raspunzatori pentru cele semnalate mai sus.
Garantia calitatii marfurilor alimentare la import presupune, din
partea importatorului, o serie de interventii "in amonte" fata de operatiunea
propriu-zisa si in "aval" fata de aceasta. Se considera ca, intr-o operatiune
de import, 90% din activitatile de management al calitatii se desfasoara
"inainte", avand un caracter preventiv.
Strategia de asigurare a calitatii loturilor de productie alimentare se
bazeaza pe corelarea dintre asigurarea calitatii prescrise, asigurarea
inocuitatii si instrumentele de garantare a calitatii (figura 8-1).
Figura 8-1. Corelatia dintre asigurarea calitatii prescrise, asigurarea inocuitatii
si instrumentele de garantare a calitatii produselor alimentare
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Reusita demersului depinde in cea mai mare masura de modul in
care aceasta corelatie se realizeaza pentru fiecare tip de produs in parte.
Metode si uzante de asigurare a calitatii marfurilor alimentare
la nivelul intreprinderii exportatoare
Nici o operatiune de export de marfuri alimentare nu poate reusi fara
a cunoaste si a asigura produselor respective conformitatea cu exigentele de
calitate impuse de piata externa importatoare, corespondenta cu specificatiile
detaliate ale cumparatorului, precum si acceptabilitatea din partea consumatorilor
finali.
O intreprindere exportatoare trebuie sa mentina permanent nivelul
calitativ stabilit pentru produsele contractate, fiind indispensabila in acest
sens adoptarea unei politici de calitate eficiente pe baza unor structuri
adecvate. "Calitatea" trebuie sa reprezinte scopul urmarit in cadrul tuturor
activitatilor desfasurate, de la receptia materiilor prime si pana la livrarea
articolelor, la toate nivelurile ierarhice si pentru toti cei care participa la
productie sau comercializare.
Defectele pe care produsele alimentare risca sa le prezinte au cauze
diferite: materii prime de calitate nesatisfacatoare, personal necalificat sau
prea putin motivat, metode de fabricatie inadecvate s.a.
Exemplele sunt numeroase: cutii de conserve ruginite sau bombate;
fructe uscate sau mucegaite, brune, decolorate sau cu aspect prea putin
apetisant; produse alimentare preambalate contaminate din surse diverse sau
a caror greutate nu corespunde cu cea inscrisa pe ambalaj etc.
E important sa se tina cont de faptul ca materiile prime din industria
alimentara se deterioreaza, in general, in timp; posibilele defecte ale
acestora - de natura genetica, mecanica, datorate contaminarii biologice,
microbiologice sau modificarilor fizico-chimice - au repercursiuni, atat
asupra produsului finit, cat si asupra eficacitatii procesului de fabricatie.
Independent de aceasta, intreprinderea trebuie sa se asigure de puritatea
agentilor de conservare si a altor aditivi utilizati in limitele admise de
legislatia tarii importatoare.
Aptitudinea personalului de a-si realiza sarcinile stabilite ocupa un
loc important in cadrul programului de control al calitatii din industria
alimentara. Neglijentele in prelucrarea materiilor prime, in manuirea celor
perisabile si incompetenta in desfasurarea operatiunilor industriale se traduc
inevitabil in grave abateri ale calitatii finale fata de cea contractata.
Subliniem, de asemenea, ca importatorii nu vor accepta niciodata
produse alimentare prelucrate in intreprinderi in care personalul nu respecta
Procedura si metodologia expertizei merceologice
principiile stricte de igiena personala, lucreaza in spatii improprii din punct
de vedere sanitar, in conditii atmosferice de temperatura si umiditate inadecvate.
Conditionarea si ambalarea neconforme cu specificatiile contractuale
fac obiectul refuzului marfurilor de catre cumparator, avarierii sau alterarii
in timpul transportului si depozitarii sau reducerii duratei de comercializare.
Fiind constiente de importanta celor semnalate mai sus, firmele
exportatoare previn aparitia defectelor pentru produsele lor prin definirea
unor standarde de firma proprii si prin dotarea cu sisteme de control al
calitatii eficiente.
Inainte de toate, exporturile in sectorul alimentar trebuie sa fie
conforme unor reglementari obligatorii care se refera, in special, la siguranta
alimentara. De pilda, exporturile catre Uniunea Europeana sunt supuse
reglementarii CEE nr. 339/1993 a Consiliului Europei privind efectuarea
controalelor de conformitate a produselor importate din tari terte cu
reglementari care se aplica in domeniul securitatii produselor. Conform
acestui document, daca autoritatile vamale constata:
prezenta unui produs (lot de produse) care prezinta caracteristici de
natura sa suscite indoieli relative la securitatea alimentara sau
absenta unui document sau a unui marcaj care trebuie sa insoteasca
produsul si care se aplica in materie de securitate alimentara potrivit
reglementarilor comunitare sau nationale,
acestea sunt indreptatite sa opreasca comercializarea produsului respectiv si
sa informeze autoritatile nationale cu competente in sfera supravegherii
pietei de desfacere.
In cazul in care produsul nu este conform reglementarilor nat ionale
sau comunitare in materie de siguranta alimentara, reprezentand un pericol
grav si imediat pentru sanatatea umana, masurile de interzicere a
comercializarii acestuia vor fi insotite de inscriptionarea documentelor
insotitoare ale marfii, dupa cum urmeaza: "Produs neconform - nu se
autorizeaza comercializarea, reglementarea CEE nr. 339 / 1993
Standardele de firma servesc la asigurarea unei calitati constante a
produselor furnizate si se aplica pentru:
materii prime (aspect, dimensiuni, stare fizica, compozitie chimica);
procese de fabricatie (proprietati fizice si chimice ale produselor
intermediare, cum ar fi: culoare, pH, umiditate si instructiuni privind
utilizarea aparaturii de masura, a temperaturii, privind durata tratamentelor);
produse finite (caracteristici senzoriale: aroma, culoare, textura, aspect
exterior; caracteristici chimice; prezenta aditivilor alimentari, a
corpurilor straine, a impuritatilor minerale, a insectelor; indici
microbiologici; cantitate, ambalare, etichetare, data limita de livrare).
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Vom mentiona doar ca utilizarea aditivilor alimentari suscita o
atentie deosebita, in majoritatea tarilor existand legislatie pe aceasta tema.
Eticheta produselor alimentare trebuie sa mentioneze prezenta eventualilor
aditivi incorporati si natura lor, alaturi de celelalte informatii prevazute a fi
obligatorii in reglementarile si uzantele comerciale ale pietei importatoare.
De asemenea, anumite tari obliga producatorii sau exportatorii sa precizeze
o data limita de vanzare, in special pentru articole cum sunt conservele,
produsele congelate, produsele lactate sau sucurile de fructe.
In ceea ce priveste eficienta sistemului de control al calitatii la
nivelul intreprinderii producatoare sunt necesare o serie de precizari:
Controlul calitatii face parte din ansamblul activitatilor care formeaza
managementul calitatii la nivelul intreprinderii. Introducerea
conceptului integrator de control total al calitatii (Total Quality
Control) permite extinderea conceptului calitatii produsului la
performantele globale ale intreprinderii, intelegand prin aceasta
intreaga sa activitate, inclusiv relatiile cu furnizorii din amonte si
distribuitorii din aval.
Nevoile care urmeaza a fi satisfacute nu se limiteaza la un singur
client; ele le inglobeaza si pe cele ale societatii in care traim. Sfera
de cuprindere a controlului calitatii se refera la toate functiile
intreprinderii si toate nivurile ierarhice din cadrul acesteia.
Controlul calitatii nu se limiteaza la activitatea de productie.
Controlul trebuie sa cuprinda toate cele patru faze ale ciclului
calitatii: planificarea, pregatirea, realizarea si mentinerea calitatii si,
in consecinta, elaborarea specificatiilor, achizitionarea materiilor
prime si auxiliare, fabricarea produsului.
Planificarea calitatii cuprinde definirea exigentelor care urmeaza a
fi satisfacute, elaborarea conceptului si dezvoltarea acestuia care conduce la
elaborarea specificatiilor. Mijloacele de control aplicate sunt:
sondaje de opinie si anchete pentru a verifica daca nevoile
consumatorilor externi au fost identificate corespunzator;
intrevederile client-furnizor, importator-exportator pentru a verifica
daca exigentele primului sunt clare si precise;
studiile de productibilitate pentru a verifica daca utilajele si
echipamentele de productie sunt capabile sa realizeze specificatiile;
incercari pe modele diverse si prototipuri, simulari cu ajutorul
computerului;
Procedura si metodologia expertizei merceologice
teste asupra produselor concurente si asupra substituentilor pentru a
controla eventualitatea dezvoltarii unor produse mai bune;
verificarea disponibilitatilor de materii prime la nivelul calitativ
necesar s.a.
Obiectivul final al controlului la acest nivel este verificarea
specificatiilor elaborate pentru satisfacerea nevoii careia ii este destinat
produsul (tinand cont de restrictiile externe determinate de legislatie, de
cultura, de concurenta sau de restrictii ale clientului ce tin de calitate, de
timp, de loc, de pret).
Asigurarea calitatii se refera la asigurarea resurselor umane, a
echipamentelor si a metodelor de lucru. Controlul consta in verificarea
calificarii fortei de munca, a echipamentului de productie si a furnizorilor.
Controlul calitatii resurselor umane cuprinde activitatile de evaluare
a acestora fata de capacitatea de a realiza calitatea ceruta, incepand cu
verificarea angajarilor, a atestarii in anumite cazuri (profesionisti), a pregatirii
si informarii, a recalificarii si motivarii personalului. Serviciul personal
participa impreuna cu responsabilii diferitelor altor servicii la aceste activitati.
Calitatea echipamentului si a materialului de productie, a celui de
intretinere si de masurare, a instalatiilor de depozitare si a metodelor si
procedeelor privind utilizarea lor este indispensabila pentru indeplinirea
scopului propus. Verificarea acestora consta in studii de capacitate
operationala, in scopul aprecierii posibilitatii aparatului de productie de a
respecta tolerantele impuse.
In timpul prelucrarii, controlul calitatii imbraca forma inspectiei
calitatii:
experienta demonstreaza ca multe intreprinderi alimentare de talie
mica recurg la inspectie ca modalitate de apreciere a 'capacitatii de
utilizare' a produselor lor. Livrarile de materii prime sunt acceptate
fara a se cere conformitatea cu exigentele unor standarde, sunt triate
si utilizate in scopuri diferite sau considerate rebuturi in unele cazuri.
In industria mestesugareasca sortarea se efectueaza vizual pe baza
unei presupuse experiente; nu se recurge la nici o metoda de
esantionare si nici la tehnici de evaluare senzoriala stiintifica;
majoritatea intreprinderilor mici si mijlocii din domeniul alimentar
aplica materiilor prime aceleasi procedee de inspectie care sunt
utilizate de catre intreprinderile mestesugaresti. Totusi, acestea
folosesc anumite aparate, in unele cazuri materiile prime sunt sortate
vizual, facandu-se apel sau nu la instrumente statistice.
In timpul prelucrarii, controlul calitatii poate lua si forma expertizei
vizuale.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
anumite produse sunt esantionate in momente precise ale productiei,
modificarile conditiilor de fabricatie putand fi decise de catre
operator. Totusi, in cazul celor mai multe intreprinderi de aceasta
marime, evaluarea se indreapta deseori asupra produsului finit.
Inspectia este pentru acest tip de intreprindere singura modalitate de
control al calitatii care se utilizeaza pentru a preveni comercializarea
produselor defecte, fiind practicata de cele mai multe ori la sfarsitul
procesului de fabricatie.
Ca urmare, intr-o intreprindere, un sistem de control al calitatii
fabricatiei trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: ce, cine, cum, unde,
cand si cat se controleaza:
ce se controleaza: caracteristici ale produsului de natura fizica,
chimica, organoleptica, microbiologica;
cine controleaza: lucratorul prin autocontrol (procedeu care se
dezvolta in prezent tot mai mult datorita efectului sau de motivare a
personalului de executie); personalul de asigurare a calitatii (lucratorul
ramane responsabil al activitatii desfasurate); inspectorul intern;
inspectorul reprezentant al importatorului sau al unui organism
guvernamental;
cum se controleaza: prin inspectie vizuala sau prin inspectie
utilizand instrumentar si aparatura diversa; prin incercari distructive
sau nedistructive in controlul calitatii unui articol; se poate alege
metoda de control prin atribute (constatarea absentei sau prezentei
unui atribut, in urma careia articolul este acceptat sau refuzat) sau
metoda de control prin masurare (care recurge la masurarea
caracteristicilor controlate, oferind informatii utile despre motivul
refuzului unui articol);
unde se controleaza: indicarea punctelor precise de-a lungul
procesului de fabricatie, puncte in care controlul trebuie efectuat; de
exemplu: la receptia materiilor prime; la punctul de trecere de la o
etapa la alta; inaintea unei operatiuni complexe; inaintea unei serii
de operatii dificil de intrerupt; inaintea unei operatii de finisare;
pentru operatiile care fac obiectul reclamatiilor consumatorilor;
pentru operatiile care au facut obiectul unei modificari recente;
pentru operatiile care au suferit schimbari de metoda; pentru
operatiile ale caror costuri sunt ridicate; pentru operatii simple, dar
de importanta critica; pentru operatii ce pot afecta securitatea
consumatorului; inaintea unei operatii de ambalare, a uneia de
depozitare; inaintea expedierii produsului; inaintea transportului unei
comenzi;
Procedura si metodologia expertizei merceologice
cand se controleaza: sporadic sau regulat; cu ocazia unei reclamatii,
a unui incident sau sistematic; la cererea clientului sau pe baza unui
plan stabilit; in mod continuu sau cu o frecventa predeterminata;
cat se controleaza: control unitar (100%), control prin esantionare
sau deloc. Controlul 100% nu este intotdeauna cel mai eficace.
In cazul unei inspectii repetate a unui numar de articole similare,
dupa cateva ore, eficacitatea controlului scade la 80%. De asemenea,
nu se poate aplica la loturile de produse ce necesita verificari
distructive; necesita personal numeros sau instrumentar specializat;
costul poate fi foarte ridicat in comparatie cu cel reclamat de
controlul prin esantionare.
Asigurarea calitatii marfurilor alimentare de export-import
prin activitati efectuate de catre terte parti
Exista astazi un numar mare de institutii sau asociatii care se ocupa
cu asigurarea si controlul calitatii marfurilor alimentare la nivel international
(FAO; ISO;
ONUDI; OMS), la nivel regional (
Regionala Africana pentru Standardizare; OECQ - Organizatia Europeana
pentru Controlul Calitatii) sau la nivel national (numai in SUA exista
17 organisme de acest gen, dintre care amintim: ASQC- Societatea
Analisti Oficiali; Institutul pentru Stiinta si Tehnologie Alimentara a
Universitatii din Washington; Laboratorul Alimentar National; Institutul
National pentru Standarde si Tehnologie; Departamentul pentru Agricultura
- Serviciul pentru Inspectie si Siguranta Alimentara etc.).
Institutele universitare se ocupa cu activitatea de asigurare a calitatii
marfurilor alimentare, fie independent, fie in asociere cu alte institute
publice. Tot atat de adevarat este ca numeroase activitati care se inscriu in
aceasta directie sunt desfasurate de catre institute tehnice cu caracter
particular sau apartinand autoritatii publice, exercitand o mare influenta
asupra industriei alimentare.
Ca atare, intreprinse de institutii si organisme publice sau private cu
scopul de a oferi consumatorilor interni sau externi produse de calitate
garantata, activitatile de asigurare a calitatii marfurilor alimentare de
export-import cuprind: standardizarea, certificarea, analizele si incercarile,
inspectia, pregatirea personalului si promovarea.
Data fiind abordarea detaliata a majoritatii activitatilor enuntate in
paragrafele anterioare ale lucrarii, vom insista asupra procedurii de certificare,
evidentiind doar cateva trasaturi esentiale, specifice marfurilor alimentare.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
In fiecare
socialiste) exista in prezent cel putin o organizatie de certificare a sistemului
calitatii si mai multe organizatii de certificare a produselor "agreate/
acreditate" pe plan national si/sau recunoscute pe plan international.
De pilda, in Franta, alaturi de marca de conformitate cu standardul
francez NF (1938) a fost introdus, inca din 1960, primul sistem de
certificare a produselor din domeniul agroalimentar, numit "sistemul
etichetelor agricole".
Ca urmare a recomandarilor Comisiei de modernizare a dreptului
alimentar, legea din 30 decembrie 1988, modificand legea din 1960, a
mentinut si a confirmat sistemul etichetelor si a introdus in art. 21.2. o
certificare de conformitate a produselor de consum alimentar si a produselor
agricole nealimentare si neprelucrate. Agricultura biologica, denumirile de
origine controlata si produsele montane nu sunt mentionate in acest
paragraf. Aceste semne scot in evidenta caracteristici specifice legate fie de
origine, fie de un mod de productie (agricultura biologica).
Etichetele pot fi nationale (eticheta rosie) sau regionale. Etichetele
sunt detinute de un organism numit "organism certificator", la care adera
profesionistii interesati.
Pentru a se omologa o eticheta, organismul certificator trebuie sa
ofere garantii de independenta, de impartialitate si de eficacitate in privinta
operatorilor care pot pretinde utilizarea acesteia. Pe de alta parte, trebuie sa
fie intocmit pentru comisia etichetelor si certificarii conformitatii (al carei
secretariat este asigurat de Ministerul Agriculturii si Silviculturii) un dosar
care sa cuprinda:
un regulament tehnic care sa indice, in mod precis si obiectiv,
caracteristicile produsului inscris intr-o categorie superioara;
un plan de control complet, care se exercita de la fabricatie pana la
comercializare, efectuat pe raspunderea organismului certificator,
eventual de un organism de control, de asemenea independent;
eticheta informativa care invoca sigla Etichetei rosii sau a etichetei
regionale si caracteristicile certificate.
Etichetele mentionate numite "etichete rosii" sunt omologate printr-o
hotarare comuna a Ministerului Agriculturii si a Ministerului Comertului,
dupa avizul Comisiei Nationale pentru etichete si certificare (sectia
etichete), constituita din reprezentanti ai profesionistilor, consumatorilor si
ai administratiei.
Impactul acestor etichete se resimte puternic in sectorul avicol, dar si
in sectorul produselor lactate si mezelarie-conserve.
Procedura si metodologia expertizei merceologice
Treptat, eticheta se introduce si in alte domenii: produse din carne,
produse prelucrate, produse pentru ocazii festive.
Certificarea conformitatii produselor de consum alimentar si a
produselor agricole nealimentare si neprelucrate are obiectivul de a deschide
noi perspective, prin crearea alaturi de eticheta agricola, care vizeaza numai
produsele de calitate superioara, a unei modalitati de certificare pentru
produsele conforme cu caracteristicile specifice sau cu regulile stabilite in
prealabil in fabricatie, prelucrare si conditionare. Ca si eticheta, certificatul
de conformitate este elaborat de un organism imputernicit, independent de
producator, fabricant, vanzator sau importator.
In Germania, Deutsches Institut für Normung (DIN) gestioneaza
marca de conformitate cu standardele nationale, iar Fundatia pentru
incercarea marfurilor (Warentest) efectueaza incercari asupra produselor, in
laboratoare independente, ale caror rezultate sunt publicate in revista TEST,
orientand cumparatorii in alegerea pe piata.
Cele mai importante organisme de certificare a sistemelor calitatii
sunt Societatea germana pentru certificarea sistemelor calitatii si Societatea
T.Ü.V.-CERT.
Marea Britanie acorda o importanta deosebita certificarii sistemelor
calitatii, pe baza careia intreprinderea poate trece la certificarea produselor.
Consiliul national de acreditare a organismelor de certificare
(N.A.C.C.B.) a acreditat peste 30 de organisme de certificare, dintre care
cele mai importante sunt: Institutul Britanic de Standardizare si Lloyds
Register of Quality Assurance (L.R.Q.A.).
In Elvetia exista Asociatia elvetiana pentru certificare care se ocupa
cu expertizarea, evaluarea si certificarea sistemelor calitatii, iar in Belgia
Asociatia belgiana pentru calitate are acelasi obiect de activitate.
In unele
tari (Marea Britanie,
institutii nationale de acreditare a organismelor de certificare. Franta
reprezinta un caz singular in Europa, intrucat A.F.A.Q. si celelalte
organizatii de certificare trebuie sa fie avizate de institutia guvernamentala
S.Q.A.L.P.I. (Service de la Qualité pour l'Industrie et la Normalisation) care
supravegheaza respectarea procedurilor si cerintelor in vigoare. Franta nu
pretinde organizatiilor partenere de certificare (din alte tari) sa fie ele insele
acreditate. A.F.A.Q. se ocupa, in principal, de intreprinderi ce produc pentru
piata interna, dar si de cele care exporta, intrucat a semnat mai multe
acorduri de recunoastere reciproca cu organizatii similare din alte tari.
Reprezentantii organizatiilor de certificare vest-europene au semnat
in 1989 un "Memorandum de recunoastere reciproca" prin care au devenit
membre ale EQNAC ("European Quality Network for Assessement and
Certification"), o retea europeana pentru evaluarea si certificarea
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
sistemelor calitatii care cuprinde organisme de certificare europene
acreditate in baza standardului EN 45012, din tarile membre ale UE.
In baza Rezolutiei din 21.12.1989 privind abordarea globala in
domeniul evaluarii conformitatii si Deciziei din 13.12.1990, reprezentantii
Comunitatii Europene si ai AELS au hotarat infiintarea EOTC (European
Organisation for Testing in Certification), structurata pe comitete
sectoriale pentru a putea raspunde diferitelor cerinte de evaluare a
conformitatii.
Se incearca, astfel, promovarea unei politici unitare in materie de
certificare si acreditare la nivelul UE si fata de partenerii terti, asigurarea
unei coerente generale in ceea ce priveste evaluarea conformitatii,
perfectionarea legislatiei mecanismelor si procedurilor respective in scopul
eliminarii obstacolelor tehnice din calea schimburilor comerciale.
In ansamblu, putem considera ca certificarea se dovedeste un succes
care trebuie administrat si utilizat ca atare la toate nivelurile, si in special al
agentilor economici pentru care a fost conceput.
Alte activitati de asigurare a calitati marfurilor alimentare importate
sau destinate exportului se refera la:
Inspectia inainte de expediere. Aceasta inspectie permite (in cazul
unui produs destinat exportului) verificarea conformitatii acestuia cu
normele admise (in general definite prin raportare la specificatiile
importatorului sau la cele ale unui organism apropriat). De exemplu,
standardele
referitoare la pestele importat din
Guide to Cannadian Regulatory Requirements and Examination
Procedures for Imported Fish" publicat de catre Directia generala de
inspectie,
pescuit si oceane din Otawa (
exportatorilor
potentiali de peste din aceasta
precizari cu privire la conditiile de securitate, calitate si compozitie,
ambalare, etichetare si marcare ce trebuie respectate.
Inspectia in portul de destinatie. Produsul alimentar este supus
unei inspectii de calitate inainte de a-i fi admisa intrarea pe teritoriul
national. Ghidul citat mai sus rezuma procedurile de inspectie
aplicabile
pestelui importat in
Analize si incercari. Majoritatea marilor intreprinderi dispun de
propriile lor laboratoare de control al calitatii. In cazul
intreprinderilor mici si mijlocii insa, costul infiintarii si intretinerii
acestor laboratoare este prohibitiv. Drept urmare, singura solutie este
utilizarea serviciilor laboratoarelor externe, publice sau private. De
exemplu, in Filipine, in sectorul public, Biroul "Food and Drug" si
Departamentul Stiintei si Tehnologiei pun la dispozitia industriei
alimentare numeroase servicii tehnice, adresandu-se, in special,
Procedura si metodologia expertizei merceologice
intreprinderilor de talie mica si mijlocie. Institutiile particulare si
universitare, cum ar fi Food Research Department (F.R.D.) din
cadrul Food Terminal Inc. si Uzina Alimentara Pilot a Universitatii
filipineze propun servicii similare. Ele pot raspunde nevoilor tehnice
ale intreprinderilor de orice marime, putand fi insarcinate de
asemenea, cu studii de dezvoltare a produselor si programe de
control al calitatii.
Activitati de instruire si pregatire a personalului. Succesul unui
program de control al calitatii depinde intr-o mare masura de dorinta
intreprinderii de a-si imbunatati cunostintele, calificarea,
comportamentul si practica personalului sau. In cazul controlului de
calitate, trebuie ca pregatirea sa depaseasca simplele aspecte tehnice
ale produselor, materiilor prime si procedeelor de fabricatie
specifice. Angajatul trebuie sa cunoasca obiectivele vizand calitatea
in intreprindere, dar in acelasi timp sa fie motivat in a accepta rolul
care ii revine cu privire la aceste obiective. Programele oficiale de
pregatire vizeaza reuniuni, expuneri, colocvii, ateliere organizate de
catre institutii sau grupuri de consultanti in domeniul calitatii.
Activitati de promovare, publicare si organizare de conferinte
Aceste activitati permit participantilor schimburi de idei, puncte de
vedere si sunt convenabile personalului familiarizat deja, mai mult
sau mai putin, cu problemele calitatii.
Sistemul de management al sigurantei alimentului - HACCP
Deziderat esential al dezvoltarii economico-sociale, asigurarea
securitatii alimentelor se poate realiza printr-o serie de tipuri de interventii
directe, precum controlul calitatii produselor alimentare, dar si indirecte, ca
masuri de protectie a mediului, imbunatatirea calitatii nutritionale a
alimentelor, educatia consumatorului.
Comitetul mixt FAO/OMS a considerat ca toate aceste interventii
sunt importante, recomandand ca mijloacele necesare punerii lor in aplicare
sa fie dezvoltate si sustinute.
Cresterea ingrijorarii publice privind contaminarea alimentelor cu
poluanti microbiologici, chimici si radioactivi a determinat organizatiile
oficiale de sanatate publica si Organizatia Mondiala a Sanatatii sa apeleze la
intensificarea actiunilor de prevenire si control a efectelor acesteia.
Un instrument cheie in acest sens il constituie aplicarea sistemului
HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point) in productia si
comercializarea alimentelor.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Aparitia conceptului HACCP a fost favorizata de progresele uriase
inregistrate in stiinta si tehnica din ultimele decenii, sistemul fiind pus la
punct pentru prima data in 1959 de catre compania Pillsbury, in proiectele
sale de cercetare si realizare a produselor alimentare destinate programelor
spatiale americane.
Metoda HACCP a fost prezentata in public la Conferinta Nationala
pentru Protectia Alimentelor din 1971, fiind ulterior adoptata de catre FDA
(Food and Drugs Administration) pentru inspectia intreprinderilor din
industria alimentara civila.
Pe masura evolutiei sale, acest sistem si-a dovedit rolul important in
obtinerea si comercializarea unor produse alimentare sigure pentru sanatatea
umana, afirmandu-si valentele practice in asigurarea inocuitatii acestora in
alimentatia publica, industria alimentara, turism si comert. Intalnirea pe
probleme de securitate alimentara din Europa (Bruxelles, 1989) a consacrat
HACCP-ul ca instrument util in punerea in practica si asigurarea acesteia.
Comisia Codex Alimentarius incurajeaza implementarea metodei
HACCP la nivelul agentilor economici si reglementarea acesteia printr-un
cadru legislativ adecvat in statele membre. In acest sens, legislatia recenta a
Uniunii Europene recomanda aplicarea sistemelor de management al
calitatii bazate pe HACCP in tarile care doresc sa exporte produse
alimentare catre Uniunea Europeana.
Conceptul HACCP sistematizeaza toate prevederile de baza ale
inspectiei sanitare, dovedindu-se o modalitate simpla si eficienta a realizarii
controlului si autocontrolului pe linia igienei alimentelor. In prezent, exista
tendinte si initiative accentuate ca, la nivelul diferitelor intreprinderi,
aplicarea sistemului HACCP sa se faca cu ajutorul mijloacelor de
monitorizare si prelucrare electronica a informatiilor, elaborandu-se
programe adaptate profilului de activitate al acestora.
Abordarea sistemica a realizarii sigurantei pentru consum a
produselor alimentare consta in aplicarea a sapte principii de baza:
P1. Evaluarea riscurilor asociate cu obtinerea si recoltarea materiilor
prime si ingredientelor, prelucrarea, manipularea, depozitarea,
distributia, prepararea culinara si consumul produselor alimentare.
P2. Determinarea punctelor critice prin care se pot tine sub control
riscurile identificate.
P3. Stabilirea limitelor critice care trebuie respectate in fiecare punct
critic de control.
P4. Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control.
P5. Stabilirea actiunilor corective ce vor fi aplicate atunci cand, in
urma monitorizarii punctelor critice de control, este detectata o
deviatie de la limitele critice.
Procedura si metodologia expertizei merceologice
P6. Organizarea unui sistem eficient de pastrare a inregistrarilor care
constituie documentatia planului HACCP.
P7. Stabilirea procedurilor prin care se va verifica daca sistemul
HACCP functioneaza corect.
Este indicat ca analiza riscurilor sa fie efectuata in faza de proiectare
a produsului si a procesului tehnologic de fabricatie pentru a defini punctele
critice de control inainte de inceperea fabricatiei. Evaluarea riscurilor se
realizeaza in doua etape:
evaluarea tipului de produs in functie de riscurile asociate acestuia;
evaluarea riscurilor in functie de gradul de severitate.
Un punct critic de control este definit de orice punct sau procedura
dintr-un sistem specializat in fabricarea de produse alimentare in care
pierderea controlului poate avea drept consecinta punerea in pericol a
sanatatii consumatorului. Exemple tipice: stabilirea retetei de fabricatie
bazata pe considerente igienico-sanitare, tratamentele termice, refrigerarea,
congelarea, igienizarea utilajelor si spatiilor de productie.
O limita critica este definita de toleranta admisa pentru un anumit
parametru al punctului critic de control. De pilda: valorile temperaturii,
timpului, umiditatii, pH-ului, aciditatii, continutului de sare etc.
Monitorizarea reprezinta testarea sau verificarea organizata a
punctelor critice de control si a limitelor critice. Rezultatele monitorizarii
trebuie sa fie bine documentate si interpretate. Erorile de monitorizare pot
conduce la defecte critice ale produselor. Deoarece defectele critice pot avea
consecinte grave, se impune o monitorizare eficienta a punctelor critice de
control, ideal in proportie de 100%.
In unele situatii este posibila o monitorizare continua (de exemplu,
inregistrarea continua a timpului si temperaturii de sterilizare a cutiilor de
conserve pe termografe, masurarea in flux a pH-ului unui produs alimentar),
aceasta fiind de preferat.
Daca nu se poate asigura o monitorizare continua, intervalul la care
se face monitorizarea trebuie sa fie corect ales, astfel incat sa se poata
asigura totusi tinerea sub control a riscurilor identificate. Se vor folosi
planuri de prelevare a probelor realizate pe baze statistice, precum si unele
proceduri statistice pentru reducerea variatiilor in desfas urarea procesului
tehnologic, in functionarea utilajelor si a aparatelor de masura.
Pentru o buna conducere a procesului, se recomanda ca monitorizarea
punctelor critice de control sa fie realizata prin metode rapide care pot
furniza informatii in timp util, toate rezultatele monitorizarii fiind
obligatoriu inregistrate si pastrate pana la expirarea termenului de
valabilitate al lotului.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Actiunile corective aplicate trebuie sa elimine riscurile existente sau
care pot sa apara prin devierea de la planul HACCP, asigurand inocuitatea
produsului finit.
Verificarile au rolul de a confirma faptul ca, in urma aplicarii
planului HACCP, toate riscurile au fost identificate si tinute sub control.
Metodele de verificare pot fi metode microbiologice, fizice, chimice si
senzoriale.
Pentru implementarea sistemului la nivel microeconomic este
necesar un studiu HACCP care sa cuprinda date igienico-sanitare si tehnice
(date epidemiologice, date privind materiile prime, produsele intermediare
si produsul finit, date privind securitatea alimentului) si care se finalizeaza
prin alcatuirea unui plan HACCP al unitatii respective.
Planul HACCP poate fi aplicat in productie, comert, servicii
alimentare, prin asistarea pe calculator, in baza unui program adaptat
specificului respectiv si avand ca punct de lucru diagrama de lucru
prezentata in figura 8-2.
Figura 8-2. Diagrama de lucru HACCP
(dupa FAO/OMS)
Procedura si metodologia expertizei merceologice
Principiile generale de alcatuire a unui plan HACCP pentru o unitate
cu profil alimentar se refera la:
examinarea vizuala pe ansamblul unitatii care include simultan aspecte
multiple (structura, circuite, functionalitate, depozitare, dotare etc.);
examinarea senzoriala a produsului/produselor in diferitele faze ale
procesului tehnologic, incepand cu receptia materiilor prime,
prelucrare, conditionare, depozitare si terminand cu livrarea,
respectiv desfacerea;
masurarea si supravegherea temperaturii in punctele esentiale ale
proceselor tehnologice;
existenta testarii si atestarii HACCP la personalul unitatii, conform
nivelului de responsabilitate si profilului de activitate;
stabilirea punctelor critice cu potential de risc ce urmeaza sa fie
supuse controlului sanitar si autocontrolului managerial permanent,
stabilirea responsabilitatilor directe pentru personalul activ si de
specialitate al unitatii;
investigatii de laborator asupra punctelor critice cu potential de risc,
stabilirea indicatorilor si a periodicitatii de efectuare.
Legislatia sanitara europeana si internationala privind productia de
alimente prevede (deocamdata cu statut de recomandare) aplicarea in toate
unitatile implicate in productia, transportul, depozitarea si servirea
alimentelor, a principiilor unui sistem de asigurare a calitatii igienice, bazat
pe evaluarea si prevenirea riscurilor, deci a unui sistem de tip HACCP.
In Marea Britanie, inca din septembrie 1995, aplicarea sistemului in unitatile
care prelucreaza sau comercializeaza alimente a devenit obligatorie,
nerespectarea acestei conditii conducand la inchiderea unitatii respective.
Specialistii au elaborat de asemenea, pe plan national si international,
o serie de ghiduri de bune practici de siguranta alimentara bazate pe
aplicarea
metodelor HACCP. In principal de origine
aceste ghiduri permit utilizatorilor aplicarea intr-un domeniu specific a
procedurii HACCP. Aceste documente descriu, pe de o parte, sistemul si
metodologia de aplicare a unei proceduri HACCP, apoi detaliaza aplicarea
acestei proceduri intr-un domeniu industrial specific, insistand pe etapele de
analiza a riscurilor, de stapanire a punctelor critice si de supraveghere.
De exemplu, ghidul englez National Advisory Committee on
Microbiological Criteria for Food (NACMCF) referitor la preparate pe baza
de carne de pasare formuleaza pentru fiecare punct critic al fabricatiei:
o descriere a etapei procedeului corespunzand unui risc identificat
(exemplu: pasteurizare);
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
exigentele tehnice ce trebuie respectate in aceasta etapa (exemplu:
durata de pasteurizare, temperatura, distributia in autoclava a
recipientelor cu produs);
elementele care permit asigurarea controlului acestor exigente
tehnice si mijloacele tehnice necesare acestui control (exemplu:
masurarea si inregistrarea cuplului timp/temperatura, verificarea
vizuala a distributiei adecvate a recipientelor in autoclava);
verificarea acestor mijloace tehnice (exemplu: buna functionare a
dispozitivelor de masurare timp/temperatura).
Punctele critice de control, ca parte integranta a sistemului de control
al producatorului de alimente, pot fi utilizate impreuna cu HACCP la
asigurarea securitatii produselor.
In desfasurarea unei inspectii generale a unei mari intreprinderi de
producere a alimentelor, punctele critice de control le constituie arealele
acesteia si operatiunile de prelucrare care necesita a fi mentinute sub o
stricta supraveghere, in vederea asigurarii securitatii produsului final. Pentru
buna derulare a inspectiei, o simpla diagrama a fluxului tehnologic poate
facilita familiarizarea inspectorilor cu specificul de fabricatie al unitatii
respective.
De observat: toate operatiunile (de curatenie sanitara, mentenanta,
controlul calitatii etc.) vor fi controlate conform procedurilor si inregistrarilor
scrise ale celor care le realizeaza.
Problemele calitatii si sigurantei alimentelor pot avea un impact
deosebit in economia unei tari, asupra starii de sanatate si de nutritie a
populatiei sale. Ele reclama reglementari si solutii adecvate.
In vederea cresterii posibilitatii de aliniere si integrare a Europei
Rasaritene la sistemul international HACCP, Organizatia Mondiala a
Sanatatii a organizat o serie de intalniri (Larnaca Cipru 1990, Budapesta
1990, 1991, Lisabona 1991) la care au participat si delegati oficiali ai
Romaniei.
Internationale de Nutritie FAO/OMS (Roma, 1992) privind 'securitatea
alimentara' si 'securitatea alimentelor'.
In baza recomandarilor internationale, a experientei si literaturii de
specialitate din tarile cu practica in domeniu, precum si in baza specificului
perioadei de tranzitie din Romania, Institutul de Igiena si Sanatate Publica
Bucuresti (nominalizat de catre OMS ca 'punct focal HACCP' pentru
Romania) in colaborare cu Centrul de Inventica Bucuresti a elaborat un
pachet de proiecte-program privind posibilitatile si perspectivele de
implementare
progresiva a sistemului international HACCP in
In acest sens, Ministerul Sanatatii a emis Ordinul nr.1956/18 oct. 1995,
Procedura si metodologia expertizei merceologice
publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr.59bis/22 martie 1996, care
statueaza introducerea si aplicarea sistemului HACCP in activitatea de
supraveghere a conditiilor de igiena din sectorul alimentar.
In conditiile in care industria alimentara romaneasca intentioneaza sa
se alinieze sub toate aspectele la cerintele unei moderne productii de
alimente este absolut necesar ca toate intreprinderile sa-si revizuiasca
atitudinea in ceea ce priveste igiena productiei. In acest sens, este
obligatorie respectarea normelor de igiena privind alimentele si protectia
sanitara a acestora. Normele de igiena au urmatorul specific:
urmaresc interesele sanatatii publice;
se stabilesc in baza unor studii si observatii pluridisciplinare continue;
se revizuiesc periodic, in functie de informatiile sau situatiile nou aparute;
se bazeaza pe relatia 'administrare-efect', respectiv' cantitate-efect';
urmaresc si supravegheaza activ efectele imediate sau tardive asupra
sanatatii, vizeaza populatia globala, grupe populationale distincte,
precum si descendentii acestora.
3 Elementele structurale ale unei expertize merceologice
in domeniul marfurilor alimentare
Notiunea de "expertiza" deriva de la cuvantul latinesc "experior"
(a incerca, a proba) si are semnificatia activitatii de cercetare a unei
probleme de catre un specialist intr-un anumit domeniu, constatarile sau
opiniile lui avand scopul de a elucida unele chestiuni in fata unor instante
judiciare sau in fata partenerilor unui contract economic (pentru spetele
extrajudiciare).
Expertiza reprezinta, deci, acel mijloc de proba prin care, in baza
unei cercetari metodice, folosind procedee stiintifice, expertul aduce la
cunostinta instantei care l-a imputernicit concluzii motivate stiintific cu
privire la faptele pentru a caror elucidare sunt necesare cunostinte specializate.
Trebuie mentionat, insa, ca opinia expertului nu are o forta probanta
absoluta, fiind supusa liberei aprecieri a instantei judiciare. Expertiza
merceologica este utilizata pentru cercetarea si clarificarea unor probleme
controversate sau litigioase pe care le ridica practica comertului, avand ca
obiect stabilirea exacta a calitatii reale a loturilor de produse, din punct de
vedere static sau dinamic, in relatie cu conditiile, cauzele, locul si
imprejurarile care au generat abateri de la calitatea prescrisa si de la calitatea
contractata, in timpul fabricarii sau circulatiei lor tehnice.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Principalele etape ale efectuarii unei expertize sunt:
acceptarea expertizei;
pregatirea expertizei;
investigarea obiectului expertizei;
intocmirea raportului de expertiza.
Acceptarea expertizei presupune prezentarea in fata organului care
l-a desemnat pentru a i se comunica obiectivele expertizei.
Pregatirea expertizei incepe printr-o documentare rapida, dar
cuprinzatoare, principalele cai fiind:
cunoasterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor;
studierea documentelor operative: documente care reglementeaza
relatiile contractuale, documente de livrare-primire, documente de
transport, documente ce atesta calitatea lotului de marfa;
studierea actelor normative si a documentelor care reglementeaza si
prescriu calitatea marfurilor ce fac obiectul litigiului;
documentarea bibliografica;
documentarea pe teren.
Investigarea obiectului expertizei este impusa de necesitatea
stabilirii faptelor sau a imprejurarilor incriminate. Investigatiile expertului,
in sensul invers ciclului de fabricatie sau de circulatie a marfii, constau atat
in verificari pe teren (observatii, constatari, analize, experimentari etc.), cat
si in verificari de documente (evidente primare, evidente contabile, registre
de fabricatie, registre de analize etc.), dupa un plan de actiune in care
problemele de urmarit sa fie programate in succesiunea lor logica.
Intocmirea raportului de expertiza se realizeaza in termenul
stabilit de instanta care a dispus expertiza. Raportul de expertiza, avand o
valoare probatorie deosebita, trebuie sa oglindeasca: metodele stiintifice de
cercetare utilizate de expert; constatarile expertului; modul de interpretare a
datelor obtinute in urma cercetarilor si experimentarilor; concluziile finale
temeinic fundamentate.
In mod obisnuit, raportul de expertiza cuprinde urmatoarele sectiuni:
preambul;
scurt istoric al litigiului;
obiectul expertizei;
procedura investigatiilor;
constatarile expertizei;
concluziile expertizei;
borderoul de anexe;
anexe (in original sau in copie).
Procedura si metodologia expertizei merceologice
Preambulul raportului de expertiza cuprinde: numele si prenumele
expertului, profesia si calificarea sa, adresa completa, instanta sau organul
care a numit expertul si numarul dosarului pentru litigiul in cauza (numarul
actului de imputernicire).
Scurt istoric al litigiului. De regula, in aceasta sectiune se mentioneaza:
numele sau denumirile partilor aflate in litigiu (reclamanta si parata), cat si
adresele lor exacte. Cand apar doua sau mai multe parti in calitate de
coreclamante sau coparate, ordinea lor ierarhica se stabileste in functie de
pozitia pe care o au in litigiu. In aceasta sectiune se prezinta, intr-o
succesiune cronologica, principalele elemente si date ce reprezinta puncte de
reper esentiale ale litigiului. Se consemneaza pozitia sau interpretarea
partilor in raport cu problemele litigiului, in special ale acelora care vizeaza
obiectivele expertizei, precum si precizarea daunelor si a perioadei cand
s-au produs aceste daune.
Obiectul expertizei. In aceasta sectiune sunt redate ad-literam
obiectivele stabilite de catre instanta pentru efectuarea expertizei. In cazul
unor formulari imprecise, partile pot contesta atat directia investigatiilor, cat
si continutul constatarilor ca nefiind concludente; de aceea, in prealabil,
instanta care a ordonat expertiza consulta atat partile implicate in litigiu, cat
si expertul.
Procedura investigatiilor cuprinde, de regula, urmatoarele elemente:
legalitatea invitarii partilor la investigatii;
numele si calitatea imputernicitilor;
felul documentelor de imputernicire;
felul investigatiilor efectuate de catre expert in prezenta partilor;
felul documentului de consemnare a rezultatelor investigatiilor
(proces verbal, minuta etc.), semnat de catre expert.
Constatarile expertizei reprezinta cea mai importanta portiune din
raport si cuprinde faptele si datele din dosarul litigiului, cat si cele rezultate
din investigatiile efectuate de catre expert, care trebuie descrise exact si
dupa caz, comparate sau interpretate.
In functie de obiectivele expertizei, rezultatele investigatiei se
prezinta in ordinea dezvaluirii lor. Expertul trebuie sa stabileasca cu
exactitate cauzele si imprejurarile care au generat vicierea respectiva si, de
aceea, pe langa simpla narare a elementelor de reconstituire a cauzelor si
imprejurarilor, precum si a marimii si efectelor vicierii, expertul va prezenta
interpretarile corespunzatoare, inclusiv solutiile posibile pentru preintampinarea
repetarii unei anomalii de felul celei care formeaza speta expertizei.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Concluziile raportului de expertiza trebuie sa contina, intr-o forma
concentrata, raspunsurile la obiectivele trasate de instanta. In masura in care
in urma investigatiilor se stabileste cu claritate demarcatia intre raspunderile
tehnice legate de vicierea incriminata, aceasta va fi consemnata ca atare,
fara a se atinge vreo latura juridica a problemei. Obiectivitatea si
corectitudinea concluziilor sunt determinate de: calificarea inalta a
specialistului in domeniul in care actioneaza ca expert; cunoasterea
profunda a problemelor ridicate de relatiile industrie-comert si ale circulatiei
tehnice a marfurilor; cunoasterea complexa a metodelor si tehnicilor de
analiza a marfurilor; probitatea profesionala si morala a expertului;
independenta fata de partile implicate in litigiu.
Borderoul de anexe reprezinta opisul detaliat al tuturor documentelor
si actelor suplimentare depuse de parti pe parcursul efectuarii expertizei si
care au servit la intocmirea raportului de expertiza. Borderoul de anexe
figureaza, in mod obligatoriu, atat pe original, cat si pe copiile raportului de
expertiza remise partilor implicate in litigiu.
Anexele raportului de expertiza sunt documente sustinatoare ale
concluziilor pe care le formuleaza expertul, cum ar fi: buletine de analiza,
grafice, copii si fotocopii, planuri si schite, scheme de amplasare, procedee
de calcul etc.
Pentru a se asigura raportului de expertiza o tinuta corespunzatoare,
trebuie respectate unele conditii privitoare la stil si continut. Astfel, raportul
de expertiza trebuie sa fie clar si concis, fara formulari sau termeni echivoci,
fara trimiteri la lucrari in afara dosarului. Se vor utiliza, pe cat posibil, fraze
scurte, dense si clare, iar termenii tehnici greu accesibili se vor explica la
piciorul paginii sau in paranteze pentru a inlesni intelegerea concluziilor.
Constatarile si afirmatiile expertului trebuie sa fie sustinute prin
exemplificari si argumentari temeinice, pentru a conferi raportului o
anumita inatacabilitate si pentru a evita o eventuala neconcordanta intre
datele trecute in raport in cazul unei eventuale noi expertize. Datele
continute in raportul de expertiza trebuie sa fie reale si demonstrabile, iar
concluziile formulate de expert trebuie sa reprezinte sinteza logica a
constatarilor partiale la care a ajuns pe parcursul efectuarii investigatiilor.
Uneori, dupa efectuarea expertizei se constata de catre parti sau de
catre instanta noi probleme ale spetei litigiului nerelevate initial, care
reclama interventia expertului. In aceste situatii, instanta poate ordona
obiective suplimentare pentru expertiza.
Atunci cand concluziile raportului sunt controversate, inexacte, sau
cand se anuleaza expertiza ca urmare a incalcarii unor dispozitii legale de
catre expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.
Procedura si metodologia expertizei merceologice
4 Metodologia moderna de expertizare a calitatii
marfurilor alimentare
In industria alimentara, cuantificarea caracteristicilor de calitate a
marfurilor fabricate este indispensabila in aplicarea unui program de control
al calitatii. Rezultatele evaluarii senzoriale - ca procedura stiintifica de
apreciere a proprietatilor organoleptice ale alimentului - sunt corelate cu
datele furnizate de catre laboratoare si obtinute in urma testelor de natura
fizica, chimica, fizico-chimica, microbiologica, microanalitica si histologica.
Importanta analizei senzoriale
in evaluarea calitatii marfurilor alimentare
In urma cu peste 30 ani, prin aprecierea organoleptica a calitatii
produselor alimentare se intelegea orice examinare facuta cu ajutorul
organelor de simt umane, urmata de o apreciere verbala sau scrisa,
subiectiva, a impresiilor senzoriale inregistrate. Aceasta conceptie
corespunde vechii terminologii elene, care intelegea prin notiunea de
organoleptic" modul de apreciere cu ajutorul simturilor.
O asemenea forma de aplicare simpla si subiectiva a examenului
organoleptic, fara nici un control al capacitatii reale de apreciere a organelor
senzoriale si al preciziei rationamentului degustatorului, conduce la rezultate
incerte, fara nici o garantie de exactitate si care pot fi deseori contestate.
Astfel, s-a recomandat ca in locul expresiei indoielnice de
"organoleptic" sa se introduca, in scop stiintific, notiunea de "examinare
senzoriala", introdusa deja in unele tari cum sunt Anglia, Germania,
Polonia, SUA, Romania etc.
Pentru controlul psihosenzorial al alimentelor sunt utilizate, pana in
prezent, cele doua notiuni de organoleptic si senzorial. In interesul unei
uniformizari lingvistice, ar trebui facuta o demarcatie a celor doua
formulari, care, in aparenta, inseamna acelasi lucru.
In ambele cazuri este vorba de controlul si aprecierea proprietatilor
senzoriale, care se pot percepe nemijlocit cu ajutorul organelor de simt. Cu
toate acestea, in aprecierea senzoriala, un rol hotarator il joaca inclinatiile
personale, prejudecatile si alte principii de apreciere, cu influente subiective.
Cerinte indreptatite privind obtinerea de rezultate ale analizelor
demne de incredere au condus, treptat, la obiectivizarea progresiva a
tipurilor de control senzorial cu ajutorul organelor de simt. Calificarea
controlului psihosenzorial intr-o adevarata ramura a stiintei se exprima,
astfel, prin termenul special ales in acest scop, si anume, analiza senzoriala
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Examinarea senzoriala presupune aprecierea calitatii senzoriale a
produselor alimentare cu ajutorul unor simturi verificate in prealabil
(vaz, gust, miros, auz, pipait), prin folosirea unor metode si a unor
persoane calificate in acest domeniu, in anumite conditii, care asigura
obiectivitatea, corectitudinea si posibilitatea de reproducere a rezultatelor
Cercetarile cu ajutorul simturilor cuprind metode fundamentate din
punct de vedere fiziologic si psihologic, care trebuie aplicate astfel incat sa
se ajunga la rezultate reale, perfect reproductibile, in cadrul unor aprecieri
calitative si cantitative.
In cazul examinarii senzoriale a alimentelor, intotdeauna avem de-a
face cu o perceptie psihologica a unor excitatii senzoriale personale, de
origine fiziologica. Aceasta percepere senzoriala a excitatiilor poate fi
influentata de diversi factori, reuniti in mare masura in metodologia
senzoriala moderna, prin introducerea unor masuri de ordin tehnic si
organizatoric. Totusi, personalitatea celui care efectueaza incercarile si
senzatiile lui subiective, variabile, corespund mai mult sau mai putin exact
perceptiei excitatiilor si, din aceasta cauza, pot aduce o nota subiectiva in
exprimarea rezultatelor.
Simturile umane (vazul, mirosul, gustul, auzul, pipaitul) conduc la
inregistrarea cantitativa si la interpretarea cerebrala a impresiilor, precum
si la compararea lor cu alte impresii, analoage, formate in timp
Acest proces, in special fiziologic, poate fi redat destul de obiectiv si
reproductibil, in stadiul actual al metodelor de examinare senzoriala, cu
conditia ca senzatia inregistrata de simturile senzorialistului sa nu fie
umbrita si modificata de alta senzatie psihica a unui organ de simt,
provocata de o solicitare concomitenta.
Examinarea senzoriala necesita un antrenament adecvat, alegerea
potrivita a specialistilor, selectarea corecta a tabelelor de punctaj si a
metodelor statistice pentru analiza si interpretarea datelor
Utilizarea analizei senzoriale pentru masurarea caracteristicilor de
calitate ale produselor si a nivelurilor lor de acceptabilitate este raspandita
in toata lumea, mai ales in tarile dezvoltate. Merceologi din domenii ale
psihologiei, fiziologiei, chimiei, ingineriei, statisticii si alimentatiei omului,
lucreaza impreuna pentru o mai buna intelegere a specificului naturii
simturilor umane, ca un instrument valoros pentru masurarea calitatii unui
produs.
Ca rezultat, analiza senzoriala a capatat destula incredere din partea
consumatorilor, incat poate fi ridicata la rangul de disciplina de studiu.
Poate fi considerata, astfel, un instrument obiectiv de evaluare si masurare,
cu un nivel ridicat de consistenta si validitate.
Procedura si metodologia expertizei merceologice
Tinand seama ca analiza senzoriala vizeaza evaluarea reactiilor
omului fata de un stimul dat, metodele de testare senzoriala sunt dezvoltate,
in principal, pentru masurarea caracteristicilor senzoriale ale produselor, asa
cum sunt ele percepute de om.
Masurarea obiectiva a calitatii senzoriale a alimentelor reduce
efectul erorilor judecatii umane. Datele furnizate prin analiza senzoriala pot
sta la baza elaborarii deciziilor privind asigurarea controlului de calitate, in
diferitele stadii de proiectare si dezvoltare a produsului.
In figura 8-3 se demonstreaza ca producatorii sau proiectantii
produselor alimentare vor fi nevoiti sa se implice in examinarea senzoriala
a produselor, in diferitele stadii ale productiei. Cei mai preocupati vor fi
angajatii care desfasoara activitati de cercetare-dezvoltare, controlul calitatii,
management, productie, marketing, vanzari, specialisti care au responsabilitatea
functionarii corespunzatoare a activitatii acestor departamente.
Extinderea implicarii fiecarui grup de angajati in examinarea
senzoriala a produselor alimentare, pe intreg circuitul tehnico-economic al
acestora, va depinde de gradul de acceptabilitate al alimentelor din partea
consumatorilor, la patrunderea lor pe piata. Pe masura ce produsul se bucura
de o acceptare din ce in ce mai larga din partea consumatorilor,
departamentele de productie si controlul calitatii vor fi interesate treptat de
cresterea volumului productiei, prin aplicarea riguroasa a metodelor analizei
senzoriale.
Este important ca toti cei implicati in procesul de fabricatie, in toate
stadiile de prelucrare, incepand cu conceperea designului produsului si
terminand cu comercializarea pe piata, sa inteleaga aplicatiile metodelor de
evaluare senzoriala.
Fiecare produs alimentar are caracteristici de calitate masurabile prin
metode de analiza senzoriala si prin metode fizico-chimice. Unele
caracteristici sunt fizice, chimice si sunt usor de perceput, altele sunt
ascunse. Cunoasterea acestor caracteristici de calitate si familiarizarea cu
metodele si instrumentele de masurare standardizate sunt vitale pentru
controlul calitatii produselor alimentare. Aceste caracteristici de calitate pot
fi clasificate in trei grupe:
caracteristici senzoriale, identificabile si perceptibile: miros, aroma,
gust;
caracteristici fizice, usor identificabile si perceptibile (forma,
marime, culoare, structura, consistenta), care, in acelasi timp, fac
parte tot din grupul caracteristicilor senzoriale, fiind puse in evidenta
cu ajutorul organelor de simt;
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Vanzari&Marketing
ANALIZA
SENZORIALA
Preferintele
consumatorilor
Probleme
Cercetare
dezvoltare
Profilul
produsului
Productie
Testul
procedural
Sistemul de
inregistrare
si raportare
Testul privind
controlul calitatii
senzorial si de
laborator
Controlul calitatii
Figura 8-3. Rolul analizei senzoriale in activitatile de cercetare-dezvoltare,
controlul calitatii si productie
(prelucrare dupa Quality Control for Food Industry, International Trade Centre
UNCTAD/GATT, Geneva, 1993, pag. 27)
caracteristici ascunse, greu identificabile (caracteristici fizico-chimice,
valoare nutritiva, caracteristici microbiologice, puritate, siguranta in
consum etc.).
Omul accepta alimentele pe baza anumitor caracteristici sau criterii
de calitate, pe care el insusi le defineste, percepandu-le si interpretandu-le
prin intermediul simturilor sale. Aceste atribute sunt descrise in termeni de
senzatii percepute si sunt denumite adesea "insusiri/ caracteristici calitative
Procedura si metodologia expertizei merceologice
CALITATI SENZORIALE
sau senzoriale" definind asa-numita "calitate senzoriala" a produsului
alimentar. O reprezentare sugestiva a componentelor calitatii senzoriale a
unui produs alimentar este redata in figura 8-4. Aceasta include:
Reactia
consumatorului
Mestecare,
salivare
Mirosire,
muscare
Atingere,
pipaire
Acceptare sau
respingere
Caracteristici
vizibile
textura, vascozitate,
consistenta, defecte
aferente
marime, culoare, forma,
defecte aferente
Caracteristici
chinestezice
Caracteristici
de miros
miros, aroma, buchet,
defecte aferente
Caracteristici
de gust
gust, defecte aferente
Inghitire sau
eliminare
Figura 8-4. Calitatile senzoriale ale produsului
si reactia consumatorului fata de acestea
perceptia caracteristicilor vizibile, cum sunt marimea, culoarea,
desenul in sectiune, forma si defectele fizice (prin intermediul
simtului vazului);
perceptia caracteristicilor chinestezice ca textura, vascozitatea,
consistenta si defectele aferente (prin intermediul simturilor tactil si
gustativ);
perceptia caracteristicilor de miros si de gust sau a senzatiilor care
combina mirosul si gustul si defectele specifice.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Caracteristicile vizibile, precum culoarea, marimea, forma si
proprietatile texturale, care pot fi percepute vizual, pot influenta in mod
determinant reactia initiala a unei persoane fata de produsul alimentar in
cauza. Daca un aliment pare acceptabil din acest punct de vedere,
consumatorul poate fi convins sa-l atinga si apoi sa muste din el.
Descrierea chinestezica si texturala a alimentului va rezulta ca
urmare a examinarii acestuia prin intermediul simturilor tactil si gustativ.
Pe masura ce mesteca, consumatorul va saliva si apoi va percepe gustul
produsului. Pana la urma, el fie il va inghiti, fie il va indeparta (proces numit
deglutitie).
Rezultatele analizei senzoriale a caracteristicilor de calitate ale
alimentelor pot fi corelate cu rezultatele analizei instrumentale, in vederea
obiectivizarii controlului de calitate total.
Caracteristicile de calitate ale alimentelor necesita instrumente de
masurare corespunzatoare. In acest stadiu, este important sa intelegem ca
toate produsele alimentare au propriul lor profil senzorial descriptiv care
consta intr-o multitudine de atribute masurabile. Atat producatorul, cat si
comerciantul de produse alimentare trebuie sa inteleaga care sunt
caracteristicile produsului considerate tipice pentru satisfacerea consumatorului.
De asemenea, ei trebuie sa stapaneasca bine metodele pentru identificarea si
masurarea acestor caracteristici.
Spre deosebire de caracteristicile fizice, vizibile si senzoriale,
caracteristicile ascunse ale produselor alimentare nu pot fi nici vazute, nici
simtite si pot fi masurate numai prin procedee chimice, fizice sau
microbiologice standardizate. Unele dintre aceste caracteristici, cum este, de
exemplu, continutul in diferite substante nutritive, sunt pozitive si trebuie sa
fie mentinute, chiar mentionate pe eticheta, altele sunt negative si, daca sunt
prezente, fac alimentul nedorit, nesigur sau nepotrivit pentru consumul uman.
Prezenta unor substante nedorite sau interzise in produsele
alimentare (de exemplu, coloranti, edulcoranti, diferite substante nocive
etc.) le face nesigure si periculoase. De asemenea, substantele toxice
prezente in produs reduc gradul de securitate si igiena a alimentelor.
Prezenta acestor substante nu este intotdeauna usor de detectat, fara sa se
apeleze la teste si analize fizico-chimice de laborator. Totodata, aceste teste
necesita analisti bine pregatiti si calificati, de cele mai multe ori un
echipament sofisticat si trebuie sa fie realizate de laboratoare autorizate.
Masurarea caracteristicilor ascunse ale alimentelor poate fi realizata
si prin intermediul metodelor micro-analitice si microbiologice. Ambele
metode necesita folosirea microscoapelor optice si a altor instrumente care
ajuta la identificarea prezentei unor componente nedorite in alimente
(substante straine, microorganisme, virusi etc.).
Procedura si metodologia expertizei merceologice
Metode fizice utilizate pentru diferite tipuri de produse alimentare
Tabel 8-1
Nr.
crt.
Denumirea
metodei/aparatului Descriere Destinatie
1. Tenderometrul
Masoara forta necesara
pentru a penetra in totalitate
in esantion sau pentru a-l
reduce prin zdrobire la o
dimensiune specifica
Consistenta
fructelor si
legumelor
2. Sistem Munsell
Masoara tenta, luminozitatea
si saturatia culorii unui
esantion in raport cu un
etalon
Culoarea la
majoritatea
alimentelor
3. Balanta Westphal Aparat functionand conform
principiului lui Arhimede
Masa specifica a
legumelor pentru
incercarea
maturitatii
4. Incercarea cu
penetratorul
Masurarea la penetrare a
unui produs cu un poanson
in timpul unui interval de
timp dat
Consistenta carnii,
a fructelor, a
biscuitilor etc.
5. Micrometrul
Permite masurarea
dimensiunilor cu mare
exactitate
Diametrul la
spagheti, inaltimea
conservelor
metalice etc.
6. Consistometrul
Bostwick
Masoara curgerea unui
produs alimentar fluid intr-un
interval de timp dat
Consistenta
maionezei, a
sucului de rosii,
a siropurilor
7. Vacuometrul
Masoara vidul in produsele
conservate, in milimetri de
mercur
Cutii de conserve
sau produse
ambalate sub vid
Balanta Mettler
Cantarirea produselor
alimentare cu precizie de
patru zecimale, in grame
Sursa: "Le controle de la qualité dans l'industrie alimentaire", CCI, CNUCED/
GATT, Geneva, 1991
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Metode fizice, chimice si fizico-chimice utilizate in determinarea
calitatii marfurilor alimentare
Examenele fizice masoara anumite proprietati de natura fizica ale
alimentelor, cum ar fi: culoarea, volumul, temperatura, lungimea, retinerea
apei, textura, rezistenta la tractiune etc. In tabelul 8-1 se demonstreaza
multitudinea de metode de analiza fizica existente, destinate diferitelor
produse alimentare.
Aspectul. Dimensiunile si forma produselor alimentare, ca si
defectele si culoarea, sunt factori legati de aspectul acestora, factori care au
o mare influenta asupra primei impresii a consumatorului. Consideratiile
care tin de aspect isi au, de asemenea, utilitatea lor in materie de calibrare si
clasare, deci contribuie la asigurarea unifomitatii si faciliteaza operatiunile
de cumparare si de vanzare. In timpul prelucrarii, calibrarea permite
reducerea etapelor succesive ale fabricatiei si amelioreaza calitatea
produsului final.
Culoarea. Este un factor de calitate care joaca un rol important in
ceea ce numim aspectul produsului. Pe de alta parte, culoarea este, de multe
ori, legata de diferitele transformari, dorite sau nu, pe care le sufera
alimentele in timpul coacerii, depozitarii, transportului sau in caz de
alterare. Culoarea este o caracteristica a luminii, care se poate masura in
unitati de intensitate si de lungime de unda.
Analizele fizice utilizate, in general, pentru masurarea culorii fac
apel la spectrofotometrie si la sistemul Munsell, acest al doilea sistem fiind
folosit pe scara mai larga din ratiuni de simplitate si de costuri.
Volumul produselor se poate determina prin mai multe modalitati.
Una dintre acestea consta in masurarea suprafetei ocupate de catre un
produs cu ajutorul unui planimetru.
Textura. Progresele tehnologice au permis specialistilor cuantificarea
proprietatilor de textura a alimentelor cu ajutorul texturometrului (dispozitiv
alcatuit din parti mobile care simuleaza miscarea dintilor in timpul
masticatiei, permitand astfel obtinerea de informatii privind duritatea,
consistenta, elasticitatea etc.).
Vascozitatea unui lichid (de exemplu, uleiul) poate fi masurata cu
ajutorul viscozimetrului (determinand viteza de cadere a unei sfere de metal
intr-un lichid). Consistenta se masoara la viteza de curgere a alimentului
lichid.
Specificatia duritatii este diferita de la un produs la altul, drept
pentru care exista aparate speciale: penetrometre, de exemplu, utilizate
pentru carne, sau extensiometre care masoara rezistenta la rupere a
produselor de patiserie, a biscuitilor etc.
Procedura si metodologia expertizei merceologice
Determinarea masei specifice pentru alimente intereseaza, in
principal, produsele lichide. Picnometrele, hidrometrele, lactodensimetrele,
alcoolmetrele, zaharometrele sunt instrumente ce se intrebuinteaza frecvent
in cazul acestei determinari.
Importanta determinarilor fizice se poate remarca prin urmatoarele
exemplificari: determinarea densitatii relative a laptelui conduce la aprecierea
eventualelor cantitati de apa adaugate; determinarea culorii fructelor si
legumelor proaspete este un mijloc de stabilire a gradului de maturitate a
acestora; determinarea concentratiei intr-o anumita substanta a unei solutii:
a continutului de zahar din mustul de struguri, a cantitatii de alcool dintr-o
bautura alcoolica; determinarea masei hectolitrice a cerealelor furnizeaza
informatii privind capacitatile de transport si de depozitare necesare.
Natura si cantitatea substantelor chimice prezente intr-un aliment
beneficiaza de posibilitatea determinarii lor prin analize chimice. Metodele
utilizate de catre industria alimentara isi pot gasi urmatoarea utilitate:
elaborarea si aplicarea normelor de identitate si de puritate; identificarea
anumitor substante din alimente; constatarea modificarilor suferite de
produse in timpul depozitarii; studiul ameliorarii sau controlul calitatii
alimentelor brute sau prelucrate; determinarea valorii nutritive a alimentelor
in scopuri stiintifice, dietetice sau pentru etichetare.
Aciditatea activa. Se determina prin masurarea pH-lui, prin metode
colorimetrice si electrometrice. Metodele pentru determinarea aciditatii
utilizeaza indicatori ca: hartie de turnesol, albastru de metil, metilorange,
fenol si fenolftaleina. Metodele electrometrice sunt in mod curent folosite
pentru alimentele extrem de colorate. Se cufunda doi electrozi intr-o solutie
ce antreneaza o forta electro-motrice proportionala cu pH-ul solutiei;
pH-metrele functioneaza conform acestui principiu.
Refractometrele sunt instrumente care masoara indicele de refractie,
considerat drept constanta pentru o substanta pura, in conditii specifice de
temperatura si presiune. Se preteaza pentru determinarea puritatii uleiurilor,
a grasimilor si a cerurilor si, in egala masura, pentru cea a concentratiei in
zahar la sucuri, siropuri, gemuri, marmelade.
Refractometrul de mana este un instrument indispensabil in
activitatea de control al calitatii produselor alimentare, pentru dozarea
substantelor solide solubile (in general zahar) la juice-uri de fructe, piureuri,
siropuri etc.
Tot cu participarea luminii, ca si in cazul refractometriei, dar de data
aceasta a luminii polarizate, exista si polarimetrele, folosite in determinari
similare, cu deosebirea ca se aplica numai in cazul substantelor optic active.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
Colorimetrele servesc la determinarea continutului de azot, de
fosfor, de plumb, de aluminiu, de vanilie sau de zahar. Comparatorul
Lovibond are ca principiu de intrebuintare compararea culorii sau a
nuantelor acesteia pentru miere, bere sau extract de vanilie.
Spectrometrele prezinta interes din punct de vedere al ariei largi de
utilizare (se aplica atat solutiilor colorate, cat si substantelor opace sau
transparente); aceste aparate au utilitati diverse: dozarea nitritilor reziduali
in produse uscate, a concentratiei de sare din alimente sau a cantitatilor de
acid ascorbic sau de caroten din anumite produse alimentare.
Colorimetria si spectrometria sunt folosite, in general, in probleme
de dozare: a metalelor grele, a proteinelor, a vitaminelor, a conservantilor, a
pesticidelor si de identificare si determinare a unor compusi diferiti din
timpul proceselor tehnologice sau din timpul depozitarii.
Proprietatea unor constituenti ai produselor alimentare in stare
lichida de a difuza si de a absorbi lumina sta la baza determinarilor
nefelometrice si turbidimetrice, cu conditia ca acestea sa fie sub forma de
suspensii insolubile si particulele sa aiba aceeasi marime si sa fie stabile. Se
folosesc la aprecieri ale limpiditatii, ale continutului de impuritati din apa
industriala sau potabila, la controlul inmultirii bacteriilor.
O metoda fizico-chimica la care se apeleaza tot mai des este analiza
fluorescenta. Astfel, in cazul determinarilor calitative, carnea si extractele
din carne capata proprietati fluorescente in functie de specia animalului de la
care provin. De exemplu, tesutul muscular proaspat de la bovine este de culoare
rosu inchis, catifelat; la ovine, cafeniu inchis; la porcine, cafeniu deschis.
Gradul de prospetime se poate determina prin metoda fluorescentei,
produsul avand o fluorescenta diferita in functie de acesta. Pestele, pe
masura pastrarii, isi schimba fluorescenta; de asemenea, ouale, produsele
lactate, cerealele si produsele cerealiere, fructele si legumele. O alta aplicare
a acestei metode este determinarea cantitativa a vitaminei E, a proteinelor.
Fotometria cu flacara este in mod curent folosita la dozarea potasiului (K) si
a sodiului (Na).
Conductometria este folosita pentru determinarea punctului de
echivalenta intr-o reactie chimica, mai ales cand nu se poate observa vizual
(prin schimbarea culorii) si pentru stabilirea procentului de cenusa dintr-un
produs (industria zaharului).
Cromatografia pe hartie este utilizata pentru determinarea
substantelor complexe cum sunt: aminoacizii, acizi organici, vitamine,
glucide, substante de adaos, precum si in identificarea falsificarilor, ca si
cromatografia in faza gazoasa, care se aplica in analizele de aroma si in
determinarile de pesticide; acestea sunt alte metode de natura fizico-chimica
Procedura si metodologia expertizei merceologice
care isi aduc aportul (alaturi de metodele enumerate anterior) la evaluarea
calitatii produselor alimentare, in scopul controlului sau asigurarii acesteia
la nivelul productiei, depozitarii, transportului sau comercializarii.
Evaluarea microanalitica, microbiologica
si histologica a alimentelor
Prezenta materiilor straine in produsele alimentare finite, considerate
a fi periculoase sau nu, dovedeste mediocritatea controlului calitatii
acestora. Corpurile straine care se regasesc in alimente si care constau in fire
de par de la rozatoare, particule metalice, aschii, particule de funingine, de
nisip s.a. sunt indicii ale unei contaminari alimentare grave sau nu, ale carei
surse trebuie imediat identificate si suprimate. In asemenea cazuri, procedurile
de control trebuie sa vizeze studierea contaminarii materiilor prime inainte
de a sosi la agentul economic, in timpul tuturor etapelor filierei prelucrarii si
pana ce produsul este vandut la utilizatorii finali.
Drojdiile, mucegaiurile, bacteriile, considerate a fi contaminanti ai
produselor alimentare dificil de decelat, necesita examene microbiologice
pentru a le recunoaste si a le defini, incarcatura microbiologica putand
antrena deteriorari ale produsului finit, uneori cu efecte grave asupra
sanatatii umane.
Aspectele micro-analitice si microbiologice ale determinarii calitatii
nu se rezuma doar la detectarea contaminantilor prezenti in alimente, ci si la
evidentierea unor proprietati ale materiilor prime care pot afecta, in mod
direct, un procedeu de fabricatie sau calitatea unui produs. De exemplu, apa
puternic mineralizata nu poate fi utilizata in fabricile de bere; la fel, apa
poate fi lipsita de bacterii coliforme si in consecinta potabila, dar nu poate fi
considerata satisfacatoare pentru fabricarea untului sau a branzei, in cazul in
care contine microorganisme psihotrope de tipul Pseudomonas s.a. intr-un
numar apreciabil.
Microbiologia materiilor prime principale are o influenta deloc
neglijabila asupra calitatii produsului finit. Un numar excesiv de micelii de
mucegaiuri in fructele si legumele destinate conservarii sau congelarii
conduce la o calitate inferioara care se va regasi in produsul finit. Prezenta
unui numar mare de microorganisme termorezistente in laptele crud risca sa
duca la un lapte pasteurizat care nu va fi conform cu normele bacteriene.
Cunoscandu-se ca alte materii prime ca sarea, zaharul, amidonul,
condimentele pot contribui la incarcarea microbiana totala, se va proceda la
examinarea acestora pentru a verifica incadrarea in specificatiile relative la
numarul maxim admisibil de microorganisme.
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
In multe intreprinderi producatoare de alimente examenele bacteriologice
in laboratoare sunt practic curente. Calitatea materiei prime, a
echipamentului si a materialelor de ambalat este sistematic inspectata.
In consecinta, este importanta cunoasterea precisa si completa a
tuturor prescriptiilor relative la asigurarea securitatii alimentelor, in cadrul
unui program de ameliorare a calitatii produselor, personalul intreprinderii
stiind exact ce trebuie sa faca si cui sa se adreseze pentru atingerea acestui
obiectiv.
Principalele examene utilizate in evaluarea micro-analitica si
microbiologica sunt:
Examenele microanalitice. Efectuate cu ajutorul microscopului,
acestea permit decelarea prezentei corpurilor straine inofensive. Inofensive
in sine, aceste corpuri straine conduc prin existenta lor la un anumit grad de
contaminare, fiind considerate ca un defect grav. Este si motivul pentru care
serviciile de represiune a fraudelor din diferite tari sau altele similare acorda
tolerante zero sau aproape zero pentru: insecte, fire de par ale rozatoarelor,
mucegaiuri, nisipuri si altele din aceasta categorie, susceptibile de a provoca
alterari. In particular, examenul microscopic este important pentru produse
alimentare, cum ar fi: compoturi de fructe, unt de arahide, carne tocata etc.,
in care acesti contaminanti se prezinta sub forma unor particule minuscule
imposibil de decelat fara microscop. Microanaliza permite intotdeauna
stabilirea unei relatii cantitative intre corpurile straine si inocuitatea sau
starea produsului. Metodele de izolare (indispensabila in operatiunea de
identificare, nominalizare si cuantificare a materiilor straine) pentru
realizarea examenului microscopic au in vedere sedimentarea, filtrarea sau
flotatia pe baza de benzina.
Examenele microbiologice. Acestea dau recensamintele microbiologice
definite ca numarul de microorganisme viabile dintr-un esantion dat.
Standardele fixeaza criteriile microbiologice pentru o serie de produse
alimentare, cum ar fi: numar total de spori termofili, spori termofili
anaerobi, numar de spori in caz de alterare fara bombaj, bacterii
producatoare de hidrogen sulfurat. Printre alte verificari microbiologice
putem aminti: incercarea de reducere cu albastru de metil pentru cercetarea
bacteriilor coliforme in analiza pasteurizarii laptelui; verificarea drojdiilor si
mucegaiurilor din bauturi imbuteliate, unt, oua, alimente fermentate, zahar
si siropuri; recensamantul microscopic al fragmentelor de mucegaiuri din
unt, fructe congelate, tomate, fructe conservate; numarul sporilor de bacterii
mezofile din fainuri si zahar; cercetarea sporilor de bacterii mezofile si
anaerobe de putrefactie din laptele praf, condimente, amidon, zahar si alti
edulcoranti.
Procedura si metodologia expertizei merceologice
Examenele histologice. Acestea dau informatii precise despre
structura fizica a unor alimente si a constituentilor lor, cum ar fi: carne,
legume, fructe, condimente, maioneza. Acest tip de examinari se poate
utiliza pentru a observa modificarile post-mortem ale carcaselor de carne.
Ele presupun personal calificat si un echipament de lucru adecvat,
microscopul electronic facand aceste observatii mai facile si mai exacte.
Multiplicarea factorilor care agreseaza inocuitatea produselor
alimentare implica extinderea ariei de investigatie a metodologiei de analiza
care se dezvolta in prezent, utilizarea unor metode analitice si fizico-chimice
moderne, fiabile, de mare precizie, susceptibile de a fi folosite in conditii de
obiectivitate, dar si 'sofisticate' din punctul de vedere al necesarului de
personal tehnic calificat, de laboratoare dotate cu aparatura si instrumentar
tehnologic avansat. De pilda, 'vechile' prevederi nationale europene
reclama o toleranta 'zero analitica' a reziduurilor de substante chimice
folosite in zootehnie, al carei nivel 'zero' este mult mai scazut in prezent,
datorita cresterii sensibilitatii actualelor metode analitice de tip biologic si
chimio-fizic. Autoritatile comunitare au fixat limitele maxime de reziduuri
(MRL) de substante chimice in alimentele de origine animala si, in
consecinta, legile statelor membre au fost modificate.
Metodologia aplicata in domeniul prevenirii si decelarii manoperelor
frauduloase se bazeaza pe analiza tipologica a posibilelor tipuri si directii de
manipulare frauduloasa a marfurilor alimentare, precum si pe elaborarea
continua a metodelor si tehnicilor de decelare si comensurare a diferitelor
categorii de manopere frauduloase, care, in esenta, se bazeaza pe o
temeinica cunoastere a produsului normal, a directiei si amplitudinii
abaterilor de la proprietatile specifice ale produselor normale (variatiile
maxime ale constituentilor specifici, eventualii constituenti nespecifici).
Organizatia Internationala a Standardizarii, ca federatie mondiala a
organismelor nationale care se ocupa de standardizare, publica metodele
internationale de analiza aprobate de catre membrii sai, in vederea asigurarii
calitatii produselor alimentare.
Metodele adoptate de catre Comisia Codex Alimentarius, in urma
activitatii Comitetului Codex pentru metode de analiza si esantionare, iau in
considerare recomandarile ISO si altele, dezvoltate de catre Asociatia
Chimistilor Analisti Oficiali (AOAC), Uniunea Internationala a Chimistilor
din Chimia Pura si Aplicata (IUPAC), metodele incluse in Manualul
Analitic al Pesticidelor din Statele Unite, a celor apartinand Comisiei
Internationale a Specificatiilor Microbiologice pentru Alimente (ICMSF).
Numeroase instante profesionale internationale cum sunt FIL
(Federatia internationala a laptelui) sau FIJU (Federatia internationala a
producatorilor de sucuri de fructe), ICUMSA (zahar), Asociatia europeana a
Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import
berii elaboreaza, editeaza si difuzeaza metode de analiza care sunt, adesea,
reluate de organizatiile de standardizare (ISO, CEN).
Organizatiile de standardizare nationale (AFNOR, de exemplu, in
Franta), avand ca scop coordonarea acestei activitati la nivel national,
publica colectii de norme care, in general, sunt constituite, in cea mai mare
parte, din standarde de metoda.
Standardele de metode de analiza ale tarilor comunitare nu pot fi
adoptate la scara europeana decat in cazul in care metoda respecta conditiile
stabilite prin Directiva 85/591. Aceasta precizeaza, in particular, ca
metodele standardizate trebuie - in perspectiva adoptarii lor - sa fie
verificate prin incercari inter-laboratoare care sa permita masurarea
repetabilitatii si reproductibilitatii lor .
Desi considerata o activitate de lunga durata si costisitoare, totusi, in
urma infiintarii Comitetului tehnic 'Metode de analiza a produselor
alimentare - aspecte orizontale' din cadrul CEN, activitatea europeana de
standardizare a metodelor de analiza a fost puternic impulsionata. Pe de alta
parte, Comisia Comunitatilor europene a creat in domeniul veterinar un
cadru in care laboratoare nationale de referinta vor fi desemnate sa
organizeze elaborarea si validarea metodelor de referinta pentru cercetarea
reziduurilor de pesticide, medicamentelor, metalelor grele in carne si
produse din carne.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
| Merceologie | |||
|
|||
|
| |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||
