PROCEDURA SI METODOLOGIA EXPERTIZEI MERCEOLOGICE

PROCEDURA EXPERTIZEI MERCEOLOGICE

Pornind de la caracterul expertizei merceologice (extrajudiciara sau judiciara) se ajunge la concluzia ca admisibilitatea expertizei ca mijloc de proba presupune indeplinirea cumulativa a doua conditii:

sa existe necesitatea consultarii unui specialist pentru dovedirea unor imprejurari de fapt;

expertiza sa fie concludenta in raport de cazul cercetat ceea ce inseamna ca trebuie sa poata elucida anumite fapte sau imprejurari de natura sa usureze solutionarea corecta a cauzei.

[Dispunerea sau acceptarea ca proba au caracter facultativ] - punct de plecare.

METODOLOGIA EXPERTIZEI MERCEOLOGICE - principalele etape in efectuarea unei expertize merceologice

Principalele etape in efectuarea unei expertize merceologice sunt:

A.    acceptarea expertizei;

B.    pregatirea si efectuarea expertizei;

C.   elaborarea raportului expertizei;

D.   analiza raportului de expertiza.

Toate aceste etape nu sunt neaparat necesare.

A.   ACCEPTAREA EXPERTIZEI

B.   PREGATIREA EXPERTIZEI

B.1. CUNOASTEREA ISTORICULUI LITIGIULUI SI STABILIREA CRONOLOGIEI FAPTELOR

B.2.    STUDIEREA DOCUMENTELOR OPERATIVE

B.3. STUDIEREA ACTELOR NORMATIVE SI A DOCUMENTELOR CE REGLEMENTEAZA SI PRESCRIU CALITATEA MARFURILOR CE FAC OBIECTUL LITIGIULUI

B.4.    DOCUMENTAREA BIBLIOGRAFICA

B.5.    DOCUMENTAREA PE TEREN

B.5.1. PROCEDURA

B.5.2. CONTINUTUL

B.5.3.CONSEMNAREA (FIXAREA) REZULTATELOR INVESTIGATIILOR

C.   ELABORAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZA

D.   ANALIZA RAPORTULUI DE EXPERTIZA

E.    SUPLIMENTUL DE EXPERTIZA

F.    O NOUA EXPERTIZA

A.    Acceptarea expertizei

Se intinde intr-un timp foarte scurt, perioada in care expertul are obligatia de a se prezenta in fata organului abilitat unde i se comunica obiectivele expertizei sau intrebarile la care trebuie sa raspunda. Cu acest prilej el ia cunostinta de actele aflate la dosarul cauzei, poate solicita explicatii suplimentare si poate face obiectii asupra termenului acordat pentru efectuarea expertizei.

B.    Pregatirea expertizei

Principala problema de solutionat consta in aprofundarea obiectivelor expertizei, cunoasterea sarcinilor ce ii revin sau intelegerea corecta a sensului intrebarilor la care trebuie sa raspunda printr-o documentare rapida.

Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sunt:

B1. Cunosterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor;

B2. Studierea documentelor operative;

B3. Studierea actelor normative si a documentelor ce reglementeaza si prescriu calitatea marfurilor care fac obiectul litigiului;

B4. Documentarea bibliografica;

B5. Documentarea pe teren.

B1. Cunoasterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor

Aceasta etapa este importanta pentru efectuarea in timp util a expertizei si alegerea pistei de cercetare corecte. In aceasta etapa are loc studierea documentelor litigiului aflate la dispozitia instantei (dosarul litigiului).

De aici rezulta ca informarea in legatura cu desfasurarea in timp a principalelor date si fapte legate de momentul, cauzele, locul si imprejurarile viciului sau vicierilor inpricinate in litigiu.

Principalele acte din dosarul litigiului, de care expertul se va putea folosi pentru elaborarea istoricului sunt:

cererea de actionare in litigiu si actele (documentele) care sprijina actiunea reclamantei;

intampinarea prezentata de partea reclamata si actele (documentele) care o sprijina;

procesele verbale ale sedintelor instantei;

actele (documentele) depuse ulterior, din dispozitia instantei sau la solicitarea uneia dintre parti.

Istoricul il va ajuta pe expert sa elaboreze un model de desfasurare a investigatiilor. Important de retinut este ca expertul poate sa-si extinda domeniul investigatiilor, depasind sfera initiala a obiectivelor trasate de instanta, numai in cazul unei necesitati stringente si numai cu acordul instantei.

B2. Studierea documentelor operative

Documentele operative sunt unele dintre cele mai importante surse de cunoastere, care permit expertului sa-si concentreze informatiile privind starea de fapt.

Informatiile care se pot obtine studiind documentele operative sunt:

timpul (momentul si durata fabricarii, expedierii, sosirii la destinatie, diversele manipulari pe parcurs, efectuarii unor analize si verificari);

locul si conditiile miscarii in spatiu a marfii (din momentul fabricarii si pana in momentul constatarii vicierii);

starea calitativa si cantitativa a marfii pe intregul parcurs al fabricatiei sau al circulatiei;

prezenta sau absenta documentelor care in mod obligatoriu trebuie sa insoteasca lotul de marfa (precum si a tuturor mentiunilor obligatorii din documente).

Functie de specificul lor documentele operative necesare in expertiza de marfuri se impart in urmatoarele grupe:

a          documente care reglementeaza relatiile contractuale dintre furnizor si beneficiar: contractul comercial, anexala la contract (inclusiv graficele de livrari), corespondenta aditionala legata de derularea contractelor etc.;

a          documente de livrare-primire: factura, lista de specificatii, avizul de expeditie, procesul-verbal sau fisa de receptie, in unele cazuri procesul-verbal de custodie etc.;

a          documente de transport: scrisoarea de trasura, scrisoarea de transport, conosamentul, foaia de parcurs, buletin de mesagerie etc.;

a          documente care atesta calitatea lotului de marfa: certificatul de calitate, buletinul de analiza, certificatul de stare sanitara (sanitar-veterinara sau fitosanitara) etc.

B3. Studierea actelor normative care reglementeaza si prescriu calitatea marfurilor

Studierea actelor ce prescriu sau reglemeteaza calitatea marfurilor este importanta deoarece ofera imaginea situatiei calitatii asa cum prevad normele in vigoare la un moment dat.

Documentele care prescriu calitatea marfurilor sunt urmatoarele:

a          standardele (standarde internationale-ISO; standarde de stat - din Romania sau dintr-o alta tara; standarde profesionale; standarde de firma);

a          caiete de sarcini tehnice (CST) pentru unele produse de import sau export;

a          certificate de omologare a produselor

La aceste documente se asociaza cu o importanta similara: prescriptiile privind marca de fabricatie, marca de calitate, precum si mostrele etalon.

B4. Documentarea bibliografica

Documentarea bibliografica este necesara expertului pentru ca acesta sa aiba imaginea de ansamblu a stadiului problemei in literatura stiintifica precum si pentru cunoasterea cazurilor particulare legate de speta respectiva.

Daca este facuta constiincios, ea poate elimina posibilitatea aparitiei diferitelor controverse variatii de interpretare in legatura cu fenomenul sau faptul inpricinat.

Aceasta etapa este indispensabila cand sunt necesare si investigatii experimentale adiacente.

Sursele de documentare bibliografica utilizate in expertiza merceologica pot fi: tratate, enciclopedii, lexicoane, dictionare de specialitate, monografii, studii si cercetari etc.

Rezultatele documentarii bibliografice sunt utilizate pentru a face anumite analogii, comparatii, constatari si interpretari.

B5. Documentarea si investigatiile pe teren

Aceasta reprezinta una dintre cele mai importante surse de documentare, izvorul nemijlocit de obtinere a unor date.

Documentarea pe teren consta in culegerea de marturii si declaratii ale persoanelor care au participat efectiv la producerea sau circulatia marfurilor care fac obiectul litigiului, verificarea de acte originale intocmite atat in etapa productiei cat si in etapa circulatiei, observatii asupra locului in care s-a produs vicierea (instalatii, spatii de depozitare fixe, mijloace de transport, rampa de manipulare etc.), prelevarea de probe si analiza acestora de catre expert, de catre laboratorul unora dintre parti sau de catre un laborator neutru.

Practic documentarea pe teren inseamna efectuarea unor experimentari, simulari si reconstituiri in legatura cu faptele inpricinate.

Investigatiile expertului au ca punct de plecare momentul descoperirii vicierii sau viciului, desfasurandu-se in sens invers miscarii marfii.

Trebuie avut in vedere ca un produs poate devenii marfa cu sau fara o prelucrare tehnologica, exemplul cel mai elocvent putand fi titeiul si gazele naturale (vezi figura urmatoare).

Gaze comb.

C₁-C₄)

Lampant Comb.mot.

cu reactie

C H₄,C₃H_6,

Benzina    butene

CO< Butadiena

Fractie BTX

Benzine

(CO 90-105)

Benzine

(CO 75-90)

Motorina    Comb.mot.

Titei    Diesel

Pacura    Com.ind.liq.

Uleiuri min.

M.P. S.F₁. S.F₂. P.F.

In investigatiile pe teren se tine seama pentru fiecare caz in parte de gradul de prelucrare al produselor ce intervin in studierea cazului supus expertizei. Se cunoaste ca functie de gradul de prelucrare tehnologica produsele se impart in: materii prime; semifabricate si produse finite.

Din exemplele de mai sus se observa relativa considerare a celor trei categorii unele fiind materii prime pentru anumite produse finite si semifabricate pentru altele.

Produsele, derivate ale unei materii prime, pot fi obtinute intr-o unitate industriala sau in mai multe. Pentru a se usura detectarea sau reconstituirea momentului vicierii mersul cercetarii expertului este in sens invers fata de fluxul tehnologic.

Daca vicierea este constatata la preluarea marfii de catre agentii comerciali atunci pentru a stabili raspunderea trebuie canalizate investigatiile astfel:

			Produs finit

In cazurile mai complexe care trebuie solutionate si in care procesul tehnologic este mai complex se procedeaza conform urmatoarei scheme:

Semifabricate

In cazul unor fluxuri tehnologice mai complexe in care intevin mai multe intreprinderi trebuie localizate in parte toate acestea.

Investigatiile expertului in sensul invers ciclului (ciclurilor) de fabricatie a marfii constau in verificari pe teren (observatii, constatari, analize, experimentari etc.) cat si in verificari de documente (evidente primare, evidente contabile, registre de fabricatie, registre de analize, retetare etc.), localizarea investigatiilor in cursul expertizei avand o mare insemnatate pentru rezolvarea in timp util a problemelor indicate de instanta.

Exista cazuri si cazuri, astfel investigatiile expertului in domeniul ciclului de fabricatie au insemnatate din punct de vedere al imbunatatirii calitatii marfurilor, putand exista situatii cand desi marfurile corespund calitativ in momentul terminarii producerii lor sau a receptiei, degradarea se produce insa intr-un interval de timp mai scurt decat cel prevazut in termenul de garantie.

Exista doua circuite majore in care marfa se misca:

circuitul tehnic;

circuitul comercial.

Circulatia tehnica se refera la intrega perioada de miscare a marfii din momentul preluarii marfii la furnizor (ca intreprindere producatoare) si pana la vanzare catre consumator. In timp, acest proces poate dura de la 3-4 ore pana la doi ani. In aceasta perioada de timp circulatia cuprinde o serie de etape si operatiuni tehnice ca: transportul, depozitarea, pastrarea, sortarea, preambalarea, transvazarea, debitarea, portionarea etc. care trebuie sa se desfasoare in conditii optime.

Aceste etape sau operatiuni tehnice se desfasoara intr-o veriga sau in mai multe verigi ale circulatiei marfurilor. Numarul verigilor in reteaua comerciala depinde de numerosi factori:

caracteristicile organizatorice ale comertului;

modul de aprovizionare;

particularitatile teritoriale etc.

Aprovizionarea cu marfuri a unitatilor de desfacere se poate face din depozitele intreprinderilor producatoare sau de la depozitele intreprinderilor comerciale cu ridicata (en-gros).

A

B

unde: A - aprovizionare directa;

B - aprovizionare prin depozite;

T - unitate de transport (mijloc de transport).

Pentru o circulatie tehnica completa a marfurilor schema de investigare in cazul unei expertize merceologice este:

Din cele aratate mai inainte rezulta necesitatea de a delimita cele doua mari etape: de fabricatie si de circulatie tehnica a produselor, pentru a usura calea investigatiilor efectuate de expert.

In anumite cazuri de expertize apare necesitatea colaborarii cu expertul contabil si chiar cu expertul sanitar.

Datorita caracterului sau complex, este necesar ca investigatiile pe teren sa se desfasoare dupa un plan de actiune in care problemele de urmarit si solutionat sa fie programate in succesiunea lor logica.

Elaborarea planului investigatiei pe teren incepe cu delimitarea sferei in care se vor concentra observatiile si continua cu concretizarea mijloacelor si tehnicilor corespunzatoare.

Investigatia pe teren consta, in fapt, din trei momente esentiale:

a)         procedura;

b)         continutul;

c)         consemnarea (fixarea) rezultatelor investigatiilor respective.

a)            Procedura se refera la modul de stabilire a contactului de lucru dintre experti si parti, cu toate implicatiile ce decurg de aici.

Procedura presupune convocarea scrisa a partilor, termenul de comunicare si existenta unor imputerniciri pentru expert si delegatii partilor.

Ca desfasurare, pentru aceeasi localitate termenul prevazut de lege este de 3 zile, iar pentru alte localitati acest termen este de 7 zile.

b)            Continutul investigatiei pe teren se poate referi la una sau mai multe aspecte functie de tipul intreprinderii care este subiectul investigatiei.

In cazul in care subiectul investigatiei este o intreprindere producatoare investigatia pe teren consta in:

verificarea documentelor de constatare privind cantitatea si calitatea materiei prime introduse in fabricatie;

verificarea continutului, datei si frecventei efectuarii controlului de calitate;

convorbiri cu cei care au fost subiecti sau martori (consemnate de expert in minute semnate de catre participanti sau sub forma de declaratii scrise);

verificarea registrului de analize si a registrului de fabricatie;

examinarea bilanturilor de materiale.

In cazul in care subiectul investigatiei este o intreprindere comerciala, investigatia pe teren consta in:

verificarea actelor de receptie;

verificarea registrului de analize;

verificarea rapoartelor de calitate periodice;

verificarea registrului de stare calitativa a marfurilor depozitate;

verificarea unor documente operative in cazul cand nu s-au depus copii la dosarul cauzei sau daca exista dubii cu privire la veridicitatea lor;

convorbiri cu cei care au fost subiecti sau martori;

recoltarea de probe conform standarde.

c)            Consemnarea (fixarea) rezultatelor investigatiei pe teren se face intr-un document la sfarsitul investigatiei facandu-se referire la urmatoarele elemente:

locul, data, durata investigatiei;

participantii (calitatea lor);

felul investigatiilor;

continutul investigatiilor;

opiniile imputernicitilor partilor in raport cu cele constatate;

obligatiile partilor de a furniza la un termen prestabilit anumite informatii scrise sau acte.

La acest document se anexeaza toate materialele solicitate de catre expert, inclusiv opisul lor. Documentul nu va contine opinia, interpretarea sau concluziile partiale ale expertului.

C. Elaborarea raportului de expertiza

Rezultatele activitatii depuse de expert pentru solutionarea obiectivelor ridicate de problema cercetata se concretizeaza in raportul de expertiza ce se inainteaza instantei sau organului care a dispus efectuarea expertizei.

Raportul de expertiza este un document elaborat stiintific, de aceea are o valoare probatoare deosebita. Avand in vedere importanta sa in solutionarea unei cauze raportul de expertiza nu se poate rezuma la simpla expunere a concluziilor la care a ajuns expertul, ci trebuie sa oglindeasca in mod succint, dar complet, etapele drumului parcurs de expert pana la concluzia finala.

De aceea raportul de expertiza trebuie sa oglindeasca in principal:

metodele stiintifice de cercetare utilizate de expert;

constatarile expertului;

modul de interpretare a datelor obtinute in urma cercetarilor si experimentarilor;

concluziile finale temeinic fundamentate.

D. Analiza raportului de expertiza

Analiza raportului de expertiza este abordata sub multiple unghiuri: juridic, merceologic, economic, contabil etc.

Din punct de vedere merceologic, raportul de expertiza este analizat in cele doua sectiuni fundamentale: constatarile respectiv concluziile.

Analiza raportului de expertiza se face cu scopul de a stabili masura in care expertul a folosit rational si complet mijloacele documentare, a intreprins investigatiile si a relevat datele sau faptele care sa elucideze obiectivele trasate de instanta. Rezultatele analizei sunt de asemenea transmise oficiului juridic al firmei implicate.

In cazul constatarii unor neclaritati sau lacune minore in efectuarea investigatiilor, acestea pot fi indreptate prin luarea a diferite masuri, functie de aceste lacune constatate se poate dispune:

chemarea expertului pentru a da lamuriri suplimentare in cazul unor neclaritati;

intregirea expertizei printr-un supliment de expertiza, cand investigatiile au fost incomplete;

efectuarea unei noi expertize, atunci cand se impune anularea expertizei datorita incalcarii unor norme legale de catre expert.

E. Suplimentul de expertiza

In cazul constatarii de catre parti sau de catre instanta de noi probleme ale spetei litigiului, nerelevate initial, care reclama investigatii, instanta poate ordona obiective suplimentare pentru expertiza.

F. O noua expertiza

Cand concluziile raportului sunt controversate, mai mult sau mai putin intemeiate, inexacte sau cand se anuleaza expertiza ca urmare a incalcarii unor dispozitii legale de catre expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.

Noua expertiza solicitata va fi efectuata de un alt expert sau echipa de experti numiti de instanta.

Fata de primul raport, forma structura si continutul raportului noii expertize sunt relativ identice, dar apar si unele deosebiri:

necesitatea luarii de pozitie fata de raportul initial de expertiza (daca este cazul);

existenta posibila a divergentei de opinii intre expertii care efectueaza noua expertiza, caz in care fiecare expert, in cadrul aceluiasi raport, isi prezinta propriul sau punct de vedere.

Situatiile in care se dispune un supliment de expertiza sau o noua expertiza apar atunci cand:

din lectura raportului rezulta ca expertul nu a folosit cele mai moderne si adecvate metode in cercetarea respectiva;

lectura raportului vadeste o competenta scazuta;

constiinciozitatea si obiectivitatea expertului sunt puse sub semnul intrebarii;

apare o anumita contradictie intre concluziile initiale ale raportului si rezultatele investigatiilor ulterioare, ca urmare a administrarii unor lamuriri suplimentare.