Proprietatile marfurilor

proprietatile marfurilor

Definitia 1

Obiectul cercetarii marfurilor il constituie mai ales proprietatile, dintre care se evidentiaza elementele de factura tehnica, intrucat acestea sunt cele care definesc cu maxima obiectivitate majoritatea marfurilor, chiar si pe acelea care nu au o forma materiala (serviciile).

Dominanta laturii tehnice este vizibila si in materialele comerciale, nu numai in literatura de specialitate, deoarece ofertantii de marfuri tind sa evidentieze in mod deosebit performantele produselor proprii. Acesta tendinta se explica si prin faptul ca, spre deosebire de particularitatile de natura socio-economica, latura tehnica a marfurilor este mult mai usor de comensurat si de prezentat potentialilor consumatori.

Calitatea unui produs se apreciaza prin nivelul atins de proprietatile sale, iar proprietatile reprezinta - fiecare dintre ele - multiplele fatete ale calitatii. De aceea, una din caile de acces la cunoasterea calitatii unui produs/serviciu consta in identificarea proprietatilor care, in final, conduc la satisfacerea trebuintei pentru care a fost realizata marfa respectiva.

Satisfacerea consumatorilor si obtinerea de profit sunt posibile numai printr-o cunoastere temeinica a structurii marfurilor, a relatiilor ce se stabilesc intre diferite componente ale sistemului-marfa, a interactiunilor marfa-mediu si marfa-om. Toate aceste aspecte se oglindesc in proprietatile marfurilor.

Impactul deosebit al progresului tehnic din ultimul deceniu a avut multiple efecte asupra lumii marfurilor, mai ales in ceea ce priveste latura tehnico-functionala. Acest fapt impune o cunoastere adecvata a acestor proprietati, mai ales de catre viitorii specialisti ce vor lucra in comert, intrucat ei trebuie sa reprezinte parteneri competenti pentru specialistii din productie.

Marfa este rezultatul activitatii umane, deci proprietatile marfurilor vor fi influentate decisiv de mai multi factori: cerintele manifestate pe piata, conceptia si proiectarea, materia prima folosita, procesul tehnologic de prelucrare, ambalajul, manipularea, transportul, pastrarea-depozitarea etc.

Multitudinea produselor si serviciilor existente pe piata genereaza si o varietate deosebita de proprietati, iar practica economica obliga pe specialistii din comert sa cunoasca diferitele tipuri de proprietati si, pe aceasta baza, a aportului lor la definirea calitatii.

Clasificarea proprietatilor se face dupa mai multe criterii, mai importante fiind urmatoarele:

dupa contributia la stabilirea calitatii:

proprietati critice (contribuie cu peste 40-50% la stabilirea calitatii, dar numarul acestor proprietati este foarte mic - una sau doua). Exemple in acest sens: rezistenta talpii incaltamintei, continutul de metale grele la unele produse alimentare etc;

proprietati importante (pot contribui cu 30-40% la stabilirea calitatii, iar numarul lor nu depaseste 20-30% din totalul proprietatilor). Exemple in acest sens: proportia fibrelor naturale intr-un amestec de fibre textile, capacitatea cilindrica la un autoturism, indicele de refractie la unele produse lichide etc;

proprietati minore (aportul lor la stabilirea calitatii este redus, nedepasind 10-20%, dar sunt cele mai numeroase). Exemple in acest sens: culoarea, dimensiunea, masa etc. In practica exista si situatii in care proprietatile mentionate aici ca fiind minore detin o pondere deosebita in stabilirea calitatii, in functie de specificul produsului.

Relatiile ce se stabilesc intre diferitele proprietati ale marfurilor au fost studiate de multi cercetatori. Profesorul japonez Kaoru Ishikawa a propus diagrama ce-i poarta numele, prin care incearca definirea acestui complex de relatii. O adaptare a acestei diagrame este prezentata in figura 1.1.

Figura 1.1 Interdependenta dintre proprietatile marfurilor (adaptare dupa K. Ishikawa)

Intre ponderea si numarul proprietatilor exista o relatie invers proportionala, respectiv cu cat un grup de proprietati este mai important pentru calitate, cu atat numarul lor este mai mic (figura 1.2).

Figura 1.2 Relatia dintre ponderea in stabilirea calitatii si numarul de proprietati

dupa natura lor:

proprietati fizice (structurale, optice, termice, mecanice etc.);

proprietati chimice (compozitia chimica, stabilitatea la actiunea agentilor chimici etc.);

proprietati biologice (potential nutritiv etc.);

proprietati economice (consumurile de energie si carburanti, cheltuielile de montaj, de utilizare, de intretinere si service etc. In acest context ar trebui tinut cont si de cuantumul diferitelor impozite si taxe suplimentare ce trebuie platite pentru detinerea si utilizarea anumitor produse, cum ar fi autoturismele);

proprietati psihosenzoriale:

a)   estetice (linia, forma, aspectul, armonia cromatica, design-ul, stilul etc);

b)   organoleptice (culoarea, mirosul, gustul, aroma, buchetul, consistenta, tuseul etc);

proprietati ergonomice (confortul in utilizare etc.);

proprietati ecologice (gradul de poluare a mediului);

proprietati sociale (igiena/nocivitatea utilizarii) etc.

dupa modul de masurare si apreciere:

proprietati masurabile (folosind tehnici si instrumente consacrate);

proprietati apreciabile (prin intermediul simturilor umane).

dupa modul de exprimare a nivelului proprietatii:

proprietati cu exprimare numerica (folosind unitati fizice de masura, pentru proprietatile masurabile);

proprietati cu exprimare notionala (pentru proprietatile apreciabile senzorial).

proprietatile marfurilor (continuare)

Cele mai importante proprietati fizice (figura 1.3) sunt :

structurale: masa, densitatea, higroscopicitatea, umiditatea, permeabilitatea, porozitatea;

optice: culoarea, transparenta, luciul, indicele de refractie;

termice: caldura specifica, coeficientul de dilatare termica, conductibilitatea termica, termoizolarea;

mecanice: rezistenta la tractiune, la incovoiere, la compresiune, la uzura, alungirea la rupere, rezilienta, duritatea etc.

Figura 1.3 Cele mai importante proprietati fizice ale marfurilor

Definitia 2

Adesea, in practica se foloseste eronat notiunea de greutate in loc de masa (din punct de vedere fizic, greutatea se exprima prin formula G= m g, unde 'm' este masa, iar 'g' reprezinta acceleratia gravitationala).

In merceologie se folosesc mai multe proprietati derivate din masa (figura 1.4):

masa pe unitatea de lungime (kg/m - la produse filamentare, cum sunt tevile, cablurile, firele textile );

masa pe unitatea de suprafata (kg/m² - la covoare, hartie, piei naturale si artificiale);

masa pe unitatea de volum (kg/m³ - la produse din lemn);

masa comerciala (Mc) se foloseste pentru produse higroscopice. Se calculeaza in functie de umiditatea admisa (Ua) si umiditatea reala (Ur), in momentul determinarii masei probei respective (Mn - masa neta):

Figura 1.4 Proprietati derivate din masa

Definitia 3

r = m/V

unde:

m - masa

v - unitatea de volum

Densitatea este un indicator al calitatii foarte sensibil la manopere frauduloase si se foloseste adesea pentru stabilirea autenticitatii unor categorii de produse.

Pentru corpuri neomogene se determina densitatea relativa, marime fizica adimensionala, definita ca raport intre masa corpului si masa unui volum egal dintr-un corp de referinta (apa distilata la 4^o C, care are densitatea de 1g/cm³). Astfel, la lichide densitatea relativa depinde de temperatura si de substantele dizolvate in lichidul respectiv (valori intre 0,5 si 2, cu exceptia mercurului, singurul metal lichid, care are 11,6).

Determinarea densitatii se poate realiza prin metode diferite, dupa natura produselor:

metoda areometrului (densimetrului) si a balantei Mohr-Westphal, pentru substante lichide;

metoda picnometrului, pentru lichide si solide.

Areometria este o metoda rapida, accesibila, sigura si economica, de aceea are o larga aplicabilitate in practica. Aparatele folosite in general in practica se numesc densimetre, sau poarta denumiri specifice lichidului cercetat (zaharometre, lactodensimetre, alcoolmetre, mustimetre etc. Daca determinarea nu se face la temperatura indicata in standardul de metoda, se aplica niste coeficienti de corectie specifici.

Pentru marfuri pulverulente sau granulare - materiale de constructii, ingrasaminte chimice etc - se utilizeaza masa specifica in gramada, urmata de specificarea: afanata, tasata, turnata sau in stiva. La alte marfuri, cum sunt cerealele, se determina masa hectolitrica.

Definitia 4

Higroscopicitatea se refera mai ales la structurile organice, care in anumite conditii pot ceda/accepta vapori de apa. Viteza de cedare-primire depinde de structura moleculara, de temperatura si de umiditatea mediului inconjurator.

Legata de higroscopicitatea unui produs este si forma de legare a apei in masa produsului, cunoscandu-se mai multe forme de sorbtie a apei (figura 1.5): adsorbtia (la suprafata produsului), absorbtia (in toata masa substantei din care este alcatuit produsul), desorbtia (inversul absorbtiei), chemosorbtia (fixarea chimica a apei in masa produsului, prin interactiunea vaporilor de apa cu constituentii de baza).

Figura 1.5 Formele sorbtiei apei

Definitia 5

Exprimarea umiditatii se face atat prin valori absolute, cat si prin procente. Ea influenteaza masa comerciala, conditiile de pastrare, determinarile de laborator, conductibilitatea electrica si termica etc.

Formula de calcul este:

unde: m_i masa initiala, inainte de uscare;

m_f masa finala, dupa uscare

In mod natural, produsele higroscopice contin apa, cantitatea respectiva purtand denumirea de umiditate legala sau repriza (la textile) si este stabilita prin conventie. Valoarea umiditatii legale la produse textile, lemn, cereale etc oscileaza, in functie de produs, intre 8-17% (bumbacul are 8,5%, matasea 11%, lana 17%, graul 14%), in conditiile atmosferice standard, dar poate ajunge si la 80-90%, in cazul legumelor si fructelor proaspete.

Definitia 6

Ea influenteaza proprietatile de confort si de igiena ale unor categorii de marfuri (imbracaminte, incaltaminte, corturi, membranele unor articole tehnice etc). Marimea acestei proprietati depinde de tipul legaturii fibrelor in tesaturi, de forma si marimea porilor etc. Inversul permeabilitatii este impermeabilitatea .

Definitia 7

Valoarea porozitatii se exprima procentual. Porozitatea este o proprietate definitorie pentru produsele de panificatie si patiserie, pentru numeroase materiale de constructii, pentru confectii textile si incaltaminte. Proprietatea inversa porozitatii este compactitatea.

In categoria proprietatilor optice (figura 1.6) sunt cuprinse culoarea, transparenta, transluciditatea, opacitatea, luciul, indicele de refractie, etc., ele fiind legate direct de radiatia corpusculara cu propagare ondulatorie denumita lumina.

Figura 1.6 Proprietati optice

Definitia 8

Culoarea se poate caracteriza prin luminozitate, tonalitate si saturatie.

Luminozitatea se refera la intensitatea sursei luminoase, fiind folosit si termenul de 'stralucire', desi acesta se refera mai mult la corpuri opace sau care reflecta lumina.

Tonalitatea se refera la perceptia calitativa a emisiei sursei de lumina, folosindu-se termeni ca rosu, galben, verde, albastru etc.

Saturatia presupune raportarea la o scara de senzatii reprezentand grade crescatoare de culoare, pornind de la alb. O culoare este cu atat mai saturata cu cat pare mai putin amestecata cu alb.

Este binecunoscut faptul ca alb si negru nu sunt culori. Un corp care reflecta uniform toate radiatiile spectrului vizibil pare alb, iar unul care absoarbe uniform toate radiatiile spectrului vizibil pare negru. Cele mai multe corpuri absorb selectiv anumite radiatii din spectrul vizibil, culoarea perceputa fiind complementara radiatiei absorbite.

Culorile primare (fundamentale) sunt rosu, verde si albastru-violet pentru culorile-lumina, precum si rosu, galben si albastru pentru culorile pigmentare. Din amestecul a cate doua culori primare pigmentare rezulta culorile binare (secundare): portocaliu, verde, violet. Amestecul culorilor primare cu cele binare, luate cate doua, conduce la obtinerea culorilor tertiare (rosu + violet = violet roscat etc).

Culorile care prin amestec conduc la senzatia de alb se numesc complementare (albastru + portocaliu, rosu + verde, galben + violet).

Culorile cu lungime de unda mare (rosu, portocaliu, galben) se numesc calde, iar cele cu lungime de unda mica (verde, albastru, violet) se numesc reci.

Definitia 9

Transparenta se exprima folosind urmatorul indicator:

Factorul de transmisie =

Un corp are transparenta buna daca acest factor are valori peste 90% (sticla, polistiren, polimetacrilat). Inversul transparentei este opacitatea, iar proprietati intermediare sunt transluciditatea (portelan, sticla opal) si opalescenta (mai ales la lichide).

Definitia 10

Luciul depinde de starea suprafetei, lumina putand fi reflectata uniform (figura 1.7-a) sau difuz (figura 1.7-b). In stiinta marfurilor folosim mai multe grade de luciu: luciu de diamant, luciu sticlos, luciu metalic, luciu matasos, luciu redus, luciu mat sau nul.

Figura 1.7 Reflexia luminii in functie de starea suprafetei

Definitia 11

Formula de calcul este:

unde: sin i - sinusul unghiul de incidenta

sin r - sinusul unghiului de refractie.

Unghiul r, facut de normala N cu raza refractata, este cu atat mai mic cu cat densitatea mediului strabatut de raza refractata este mai mare (figura 1.8).

Figura 1.8 Unghiurile de incidenta si reflexie

unde:

I = raza incidenta;

R_f = raza reflectata;

R_r = raza refractata;

i = unghiul facut de raza incidenta cu normala N;

r = unghiul facut de raza refractata cu normala N.

Determinarea indicelui de refractie se face pentru aprecierea puritatii sau a concentratiei unor produse, folosindu-se in acest scop dispozitive optice , denumite refractometre (Zeiss, Abbé etc).

Indicele de refractie este o caracteristica foarte importanta pentru unele marfuri, cum ar fi uleiurile alimentare sau nealimentare, produsele petroliere, parfumurile, masele plastice, laptele, bauturile alcoolice etc. Avantajele determinarii acestui indice sunt:

gradul ridicat al preciziei (3-4 zecimale);

consum redus de substanta (1-2 picaturi);

rapiditatea determinarilor.

proprietatile marfurilor (continuare)

Proprietatile termice exprima comportamentul marfurilor sub actiunea radiatiilor termocalorice. Factorii ce influenteaza aceste proprietati sunt de natura interna - structura microscopica si starea suprafetei - dar si de natura externa - temperatura. Sub actiunea energiei termice se pot modifica gabaritul (dimensiuni, volum), structura, rezistenta electrica, culoarea, starea de agregare etc. Principalele proprietati termice sunt prezentate in figura 1.9.

Figura 1.9 Proprietati termice

Definitia 12

Unitatea de masura a caldurii este caloria (cantitatea de caldura necesara unui gram de apa pentru a-si ridica temperatura cu 1^o C). Unitatea de masura a caldurii specifice este calorii/grame grade Celsius. Cea mai mare caldura specifica o are apa (1 cal/g ^o C), la polul opus aflandu-se metalele - cuprul are 0,091 cal/g ^o C.

Caldura specifica se determina cu ajutorul calorimetrelor.

Definitia 13

Aceasta proprietate are mare importanta in cazul marfurilor metalice, instrumentelor de precizie, sticla etc. Modificarile pot avea loc fie liniar, fie volumic. Dilatarea termica se exprima prin coeficientul de dilatare termica liniara, adica alungirea (in mm) unui corp cand temperatura creste cu 100^o C (Al are 0,022 mm, iar sticla 0,005-0,010 mm).

O mentiune speciala trebuie facuta in cazul marfurilor lichide, unde ambalarea se face in asa fel incat se lasa spatiu pentru dilatare, respectiv contractare, in intentia de a evita deteriorarea ambalajului sau chiar distrugerea produsului ambalat.

Definitia 14

Cantitatea de caldura ce trece printr-un corp este direct proportionala cu suprafata si timpul si invers proportionala cu grosimea stratului de material. Unitatea de masura a conductibilitatii termice este kcal/m ^oC ora.

unde:

S - suprafata materialului (m²);

h - grosimea sau inaltimea materialului (m);

l - coeficient de conductibilitate al materialului;

t₁ - t₂ - diferenta de temperatura (^o C);

T - timpul (h).

Aceasta proprietate este importanta la produsele metalice (vase de bucatarie), produse din sticla, plite electrice etc., unde reflecta economicitatea folosirii acestor marfuri. Ea este importanta si la articolele de vestimentatie destinate apararii organismului fata de pierderile de caldura.

Definitia 15

Atunci cand conductibilitatea termica este sub 0,2 kcal/m/^o C/ora produsele se numesc termoizolatori (ceramica, lemnul, hartia, cauciucul, azbestul, pluta, lana, pielea etc).

Termoizolarea ne intereseaza mai ales la produsele textile - articole de vestimentatie, unde transferul de caldura prin material este o caracteristica de baza. Capacitatea de izolare termica depinde, in acest caz, de cantitatea de aer stagnant dintre fibre, de forma si marimea porilor etc.

Grupa proprietatilor mecanice exprima comportamentul unor marfuri sub actiunea unor forte exterioare ce tind sa le modifice structura sau integritatea. Principalele proprietati mecanice sunt prezentate in figura 1.10.

Figura 1.10 Proprietati mecanice

Definitia 16

Se exprima in daN sau kgf/mm². Proprietatea este foarte importanta in cazul marfurilor metalice, dar ne intereseaza si la marfuri textile, pielarie si incaltaminte, materiale de constructii etc.

Definitia 17

Exprimarea poate fi: - absoluta (mm, m) DL = L_f - L₀

- relativa (%)

unde:

DL - alungirea la rupere;

L₀ - lungimea initiala;

L_f - lungimea in momentul ruperii.

Pentru determinarea rezistentei si a alungirii la rupere se foloseste dinamometrul.

Definitia 18

Unitatile de masura folosite in mod obisnuit sunt kgf/cm² sau kgf/mm². Formula folosita este:

unde:

R_i - rezistenta la incovoiere ;

F_a - forta de apasare necesara ruperii epruvetei;

S - aria sectiunii transversale a epruvetei.

Proprietatea este importanta mai ales la produsele metalice, dar si la mase plastice, textile, lemn etc.

Definitia 19

Se determina cu precadere in cazul produselor metalice si a materialelor de constructii (beton, beton armat, beton precomprimat etc).

Definitia 20

Se determina pentru piesele componente ale diferitelor angrenaje, dar si in cazul anvelopelor, incaltamintei, covoarelor, confectiilor etc.

Definitia 21

Aceasta proprietate este influentata de structura materialului supus incercarii si caracterizeaza tenacitatea sau fragilitatea unor marfuri, cum ar fi metalele, lemnul etc.

Definitia 22

Duritatea este influentata structura materialului respectiv, duritatea avand valori mai mari in cazul marfurilor cu structura cristalina omogena. De altfel, o ierarhizare a materialelor in functie de duritatea lor este oferita de scara lui Mohs, care cuprinde zece trepte de duritate, in sens crescator: 1-talcul; 2-sarea; 3-calcitul; 4-fluorina; 5-apatita; 6-feldspatul; 7-cuartul; 8-topazul; 9-corindonul; 10-diamantul.

Metodele de deteminare a duritatii in laborator sunt prezentate in figura 1.11.

Figura 1.11 Metode pentru determinarea duritatii

proprietatile marfurilor (continuare)

Cand vorbim despre proprietatile chimice ale marfurilor ne referim in general la compozitia chimica si la stabilitatea la actiunea unor agenti chimici.

Definitia 23

Compozitia chimica determina, impreuna cu structura, marimea celorlalte proprietati ce stabilesc nivelul calitativ al unui produs la un moment dat. De regula, se considera ca orice marfa este alcatuita din substante de baza, substante secundare, impuritati si corpuri straine. Proportiile in care participa aceste componente determina destinatia marfii, modul de comportare fata de actiunea diversilor factori, permitand adesea si impartirea pe clase de calitate a unor grupe mai mari de marfuri.

In aceste conditii este evidenta importanta capitala pe care o are stabilirea cu precizie a compozitiei chimice pentru toate categoriile de marfuri, dar cu precadere in cazul produselor alimentare, chimice, cosmetice, textile, adica a acelor marfuri care pot afecta sanatatea si starea igienico-sanitara a consumatorilor.

Definitia 24

Ne intereseaza frecvent care sunt efectele interactiunii dintre agentii de spalare si articolele textile, sau dintre agentii de coroziune si materialele metalice.

Fibrele textile naturale au un comportament interesant in prezenta unor agenti chimici: fibrele vegetale (cum este bumbacul) nu rezista la acizii minerali diluati, dar suporta destul de bine contactul cu substantele bazice, in timp ce fibrele animale (de exemplu lana) nu rezista la substante alcaline, desi nu sunt afectate in prezenta unui mediu slab acid. Acest comportament a permis chiar si realizarea unor tratamente industriale pentru imbunatatirea calitatii fibrelor textile naturale ce vor fi introduse in procesul tehnologic (mercerizarea bumbacului si carbonizarea lanii).

Un alt exemplu de comportare a marfurilor sub actiunea agentilor chimici il constituie coroziunea metalelor. Aceasta reprezinta degradarea chimica, lenta si progresiva a unui metal, ca urmare a fenomenelor chimice si/sau electrochimice. Cel mai frecvent, din interactiunea metalului cu oxigenul rezulta oxizi, cu implicatii diferite (la zinc se formeaza un strat protector de oxizi, la fier se continua degradarea in profunzime).

La sticla, contactul cu apa duce la dizolvarea oxizilor alcalini de la suprafata, formandu-se oxizi metalici care opacizeaza in timp produsul respectiv. Acidul fluorhidric ataca sticla, principiul fiind folosit in industrie ca tehnica de decorare chimica a sticlei.

Definitia 25

Datorita tendintei actuale de satisfacere superioara a necesitatilor clientilor, ponderea acestor proprietati in aprecierea calitatii a crescut in mod considerabil. Este suficient sa amintim locuinta, mobila, vestimentatia, produsele culinare si cele cosmetice pentru a demonstra rolul deosebit al acestui grup de proprietati. Deckert si Neumann au stabilit ca ponderea proprietatilor organoleptice in aprecierea calitatii produselor alimentare variaza intre 50 si 90%, fiind urmate de proprietatile fizico-chimice, cu 20 pana la 50%, iar caracteristicile ambalajului pot detine intre 10 si 20%.

Sensibilitatea organismului uman cunoaste o dinamica deosebita datorita complexitatii factorilor de influenta, dintre care mentionam stimulii externi si adaptabilitatea organelor de simt (figura 1.12).

Figura 1.12 Dependenta acuitatii simturilor in timp

Adesea in practica suntem confruntati cu situatii cand decizia de cumparare a unui produs este influentata de mirosul produsului respectiv. Este cazul majoritatii produselor alimentare, dar afirmatia este valabila si la unele produse chimice, iar la produsele de parfumerie si cosmetica putem spune chiar ca mirosul este factorul hotarator.

Stimulii olfactivi sunt molecule ale substantelor volatile, de regula de natura organica, senzatiile percepute prin simtul mirosului datorandu-se gruparilor osmofore (cetonice, alcoolice, eterice, nitro, amino etc).

Henning a clasificat mirosurile fundamentale in sase tipuri distincte, construind prisma ce-i poarta numele (figura 1.13).

Figura 1.13 Prisma olfactiva a lui Henning

Definitia 26

Spunem despre un produs ca este "sapid" daca are gust si folosim termenul "insipid" pentru produsul fara gust. Gusturile de baza sunt sarat, dulce, amar si acru, ele fiind rezultatul unor senzatii induse de substante pure. Exista si senzatii derivate sau mixte, provocate de amestecuri diferite intre substantele pure.

Tot Henning a fost cel care a realizat tetraedrul gusturilor (figura 1.14).

Figura 1.14 Tetraedrul gusturilor (dupa Henning)

Senzatia de gust este data de acele componente dizolvabile din alimente care au gust. Ca si in cazul mirosului, exista niste grupe functionale ce indeplinesc fie rol excitant - glucofore (glucoza, pentru gustul dulce), fie rol de intensificator - auxogluconice (grupa hidroxil etc).

Gustul dulce pur este propriu glucozei, galactozei, fructozei, lactozei. Gustul sarat pur este imprimat de clorura de sodiu (sarea de bucatarie). Gustul acru este conferit de prezenta ionilor de hidrogen, fiind specific solutiilor acizilor acetic, tartric, citric, malic. Gustul amar depinde de prezenta gruparii nitro (-NO₂), cum este cazul sarurilor de magneziu, al chininei etc.

Definitia 27

Cunoasterea aromei are mare importanta pentru activitatile din sfera alimentatiei publice, in gastronomie etc.

Definitia 28

Simtul tactil reprezinta o importanta cale de receptare a informatiei privind unele proprietati ale marfurilor, dar si altor fenomene ce se petrec in mediul inconjurator.

Exista multiple diferentieri legate de natura marfurilor in ceea ce priveste terminologia folosita pentru a exprima nivelul unor proprietati prin intermediul sensibilitatii tactile. Ele se remarca mai ales in urmatoarele cazuri:

pentru exprimarea unor proprietati de natura fizica (mecanice, termice etc.) folosim notiuni ca fermitate, consistenta, coeziune, fragilitate, masticabilitate, gumozitate, tuseu, rugozitate, cald, calduros, fierbinte, rece, racoros etc.;

pentru exprimarea continutului de apa dintr-un produs folosim termeni ca umed, apos, uscat etc;

pentru exprimarea continutului in grasimi utilizam termeni cum ar fi uleios, unsuros, gras etc.