ACTIVITATEA DE RECRUTARE A RESURSELOR UMANE

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

MASTER - ADMINISTRATIE PUBLICA IDD

ANUL I

ACTIVITATEA DE RECRUTARE A RESURSELOR UMANE

Procesele de recrutare si selectie a resurselor umane reprezinta una dintre cheile succesului organizational. Un proces eficient de selectie adduce cu sine indici pozitivi referitori la construirea unei echipe inchegate, durabile si puternice, rezultate notabile pentru firma. Procesul de recrutare si selectie presupune identificarea persoanelor potential potrivite unor posturi vacante si selectarea pentru organizatie, prin intermediul unor criterii adecvate, a persoanei celei mai potrivite.

Intregul proces de recrutare si selectie a personalului este compus din mai multe etape, ce pot fi dezvoltate in functie de abilitatile pe care le detine persoana ce realizeaza aceasta activitate. Se disting astfel, in mod general, urmatorii pasi:

identificarea nevoii de personal;

stabilirea responsabilitatilor postului;

identificarea criteriilor de selectie;

promovarea anuntului publicitar de angajare;

selectarea CV-urilor;

interviuri preliminare;

testare profesionala si personala;

decizia de angajare, verificarea referintelor.

Orice proces de recrutare de personal debuteaza cu constientizarea aparitiei unei nevoi de personal. Acest fenomen este determinat de catre una din urmatoarele cauze:

parasirea organizatiei de catre unul dintre angajati, process corelat cu imposibilitatea preluarii de catre fostii colegi a responsabilitatilor presupuse de catre postul acestuia. Actiunea de parasire a organizatiei poate sa aiba la baza motive fie de natura individuala (identificarea pe piata fortei de munca a unui post mai atractiv la alta companie, mutarea resedintei din localitatea respective etc.), fie la nivel organizational (persoana nu mai corespunde cerintelor postului, au existat actiuni ale acesteia neconforme cu deontologia profesionala etc.), fie mixte (concomitant din partea angajatului si din partea firmei);

dezvoltarea organizatiei determina aparitia unor posturi noi care nu sunt inca ocupate cu resurse umane.

In momentul in care nevoia de personal a fost pusa in evident, inainte de a ilustra tipul de persoana care se doreste a fi angajata, trebuie stiut ce responsabilitati va avea viitoarea persoana angajata.

Reforma administratiei publice romanesti este una dintre principalele provocari cu care se confrunta Romania la ora actuala. In ceea ce priveste reforma administratiei publice, prioritatile se refera la intarirea rolului prefectului de coordonare a procesului de deconcentrare a serviciilor publice si de asigurare a unui sistem de management integrat pentru serviciile publice deconcentrate din ministere; consolidarea parteneriatului intre Minister si asociatiile administratiilor publice locale; elaborarea si adoptarea Cartei Serviciilor Publice - care sa includa principalele standarde de calitate si principii privind furnizorii de servicii publice; activitati de promovare a « Celor mai bune practici UE in domeniul administratiei publice ».

Profesorul Paul Negulescu afirma ca in orice tara sunt doua categorii de interese : unele care au un caracter cu totul general privind totalitatea cetatenilor, intreaga colectivitate si altele care sunt speciale unei anumite localitati. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau institutii speciale, fiecare dintre ele asigurand o rezolvare mai mult sau mai putin corespunzatoare situatiilor concrete. In aceste conditii vorbim de centralizare, descentralizare, deconcentrare si tutela administrativa.

Descentralizarea in administratia publica este un regim juridic in care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de functionari numiti de la centru, ci de catre cei alesi de corpul electoral sau desemnati de acestia. In acest regim administrativ, autoritatile locale nu mai sunt subordonate celor centrale, iar actele lor (chiar neconforme cu legea) nu mai pot fi anulate de acestea, ci de catre autoritati ale puterii judecatoresti sau ale unui sistem jurisdictional special constituit.

Baza legala pentru procesul de descentralizare este formata din :

Programul de Guvernare 2005-2008;

Hotararea Guvernului nr. 699/2004 pentru aprobarea Strategiei actualizate a Guvernului Romaniei privind accelerarea reformei in administratia publica;

Legea-cadru privind descentralizarea ( Legea nr. 195/2006 ).

Potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 195/2006 privind descentralizarea, descentralizarea reprezinta « transferul de competenta administrativa si financiara de la nivelul administratiei publice centrale la nivelul administratiei publice locale sau catre sectorul privat » ; iar deconcentrarea reprezinta « redistribuirea de competente administrative si financiare de catre ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale catre propriile structuri de specialitate din teritoriu. »

In conformitate cu prevederile art.120 alin.1 din Constitutia revizuita si adoptata in 2003 « administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice ». La art. 121 se precizeaza ca: ,,autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si in orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi, in conditiile legii. Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si orase." Art. 122 din Constitutia Romaniei prevede: ,,Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Consiliul judetean este ales si functioneaza in conditiile legii". Din aceste prevederi constitutionale rezulta elementele specifice descentralizarii administrative care caracterizeaza si in prezent administratia publica din Romania.

Descentralizarea serviciilor publice reprezinta transferarea serviciilor publice de la centru spre comunitatile locale, acest lucru fiind necesar pentru satisfacerea in bune conditii a nevoilor sociale. Prin deconcentrarea serviciilor publice se intelege transferul unor atributii care revin nivelului central de administrare, unor entitati subordonate, ce functioneaza in teritoriu, fiind vorba de o forma diminuata a sistemului de centralizare. Diferenta rezida in faptul ca la nivel teritorial nu exista agenti, ca in cazul centralizarii, ci organe (institutii) administrative, numite, revocabile si raspunzatoare in fata autoritatilor administratiei centrale de stat, ce au o competenta proprie si putere de decizie.

Potrivit Constitutiei revizuite, in prezent descentralizarea in administratia publica are in vedere structuri cum sunt consiliile locale, primarii si consiliile judetene, cu serviciile publice din subordinea lor, iar deconcentrarea priveste structurile organizatorice ale ministerelor si celorlalte organe ale administratiei publice centrale care isi desfasoara activitatea in unitatile administrativ-teritoriale.

In acest regim administrativ, statul confera unor autoritati publice descentralizate si dreptul de exercitare a puterii publice in unele probleme si in numele sau. Acest regim juridic se fundamenteaza, in plan material, pe un patrimoniu propriu al unitatilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigura mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale. In regimul descentralizarii administrative, este recunoscuta personalitatea juridica a unitatilor administrativ-teritoriale si existenta unor autoritati publice care le reprezinta si care nu fac parte din sistemul ierarhic subordonat centrului, dar care sunt supuse unui control special (tutela administrativa).

Gradul descentralizarii administrative depinde de :

- numarul serviciilor publice date in competenta autoritatilor publice locale alese. Astfel, cu cat numarul acestora este mai mare, cu atat mai mare va fi si descentralizarea.

- modul cum sunt organizate autoritatile publice locale si raporturile lor cu cele centrale. Autoritatile locale pot fi alese prin vot universal si direct (descentralizarea este mai mare) sau alese prin vot indirect (caz in care descentralizarea este mai mica). In cazul cand autoritatile locale sunt alese, poate exista conditia ca ele sa fie confirmate de autoritatile centrale (situatie in care descentralizarea sufera o ingradire). De asemenea, daca autoritatea centrala are si dreptul de a dizolva, a demite, a suspenda, etc., autoritatea locala, si cu cat aceste drepturi se exercita mai frecvent, descentralizarea va fi mai mica.

- forma in care se exercita controlul special efectuat de autoritatea centrala (tutela administrativa).

Avantajele descentralizarii administrative sunt urmatoarele:

- se pot rezolva in conditii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putand fi conduse mai bine de autoritatile locale alese, deoarece acestea nu au obligatia sa se conformeze ordinelor si instructiunilor de la centru ;

- masurile si deciziile pot fi luate mai operativ de catre autoritatile locale, intrucat acestea nu mai sunt nevoite sa astepte aprobari (avize), in acest sens, de la centru ;

- resursele materiale si financiare si chiar forta de munca pot fi folosite cu mai mare eficienta si raspund unor nevoi prioritare, pe care autoritatile locale le cunosc mai bine decat autoritatile centrale ;

- alegerea sau numirea functionarilor publici, pe un termen limitat, inlatura in masura mai mare fenomenele birocratice si rutiniere in activitatea locala, aducand de fiecarea data un suflu nou in gestionarea treburilor locale ;

- participarea locuitorilor (prin alegeri) la desemnarea autoritatilor locale le accentueaza spiritul de responsabilitate si initiativa pentru viata publica a localitatii in care locuiesc si-i determina sa caute si sa gaseasca ei insisi solutii la problemele cu care se confrunta.

Dezavantajele descentralizarii administrative « sunt, in principal, urmatoarele:

- actiunea puterii centrale este mai ingreunata, deoarece nu in toate cazurile regimul descentralizat se racordeaza la interesele si actiunile autoritatilor locale ;

- alegerea autoritatilor descentralizate, sublinia profesorul Tarangul, « introduce in administratia locala politica de partid, care acapareaza si viciaza totul. Lipsa de competenta si de raspundere, demagogia si servilismul sunt unele din cele mai mari inconveniente ale acestui mod de recrutare a autoritatilor descentralizate » ;

- uneori, in localitatile mici, este greu de gasit buni specialisti in administratia publica, care sa poata gira serviciile publice, pe care descentralizarea (mai mare) o confera autoritatilor locale ;

- pe planul gestionarii patrimoniului si al finantelor, descentralizarea sporeste numarul colectivitatilor cu patrimoniu propriu si buget propriu, fapt ce ingreuneaza realizarea unui control eficient asupra utilizarii banului public si formarea unei viziuni corecte, cat mai reala asupra finantelor tarii si a avutiei nationale. »

In Romania, fundamentul material si obiectiv al descentralizarii administrative il constituie organizarea teritoriului in unitati administrativ-teritoriale - comune, orase, judete - in conformitate cu dispozitiile art. 3 alin.3 din Constitutie. In aceste unitati administrativ-teritoriale sunt constituite autoritati ale administratiei publice - consilii locale comunale, orasenesti, municipale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si sunt alesi primari ai acestora, precum si consilii judetene, in a caror organizare si functionare, al raporturilor lor cu autoritatile publice centrale se intalnesc multe din trasaturile specifice regimului administrativ al descentralizarii.

Principalele trasaturi ale descentralizarii in Romania sunt:

a) Rezolvarea problemelor locale care intereseaza comuna, orasul sau judetul este data in competenta autoritatilor publice locale alese, acestea avand o competenta materiala generala, dreptul si obligatia de a rezolva practic cea mai mare parte din problemele care intereseaza unitatea administrativ-teritoriala respectiva;

b) Persoanele care compun autoritatile administratiei publice locale - consilierii locali si cei judeteni, precum si primarii - sunt alesi de corpul electoral, iar functionarii publici din aparatul propriu al acestor unitati sunt desemnati de catre acestea;

c) In privinta raporturilor acestor unitati cu autoritatile centrale, precum si a raporturilor dintre ele, insasi Constitutia prevede ca administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul « autonomiei locale », deci pe inexistenta unei subordonari a acestor autoritati fata de autoritatile centrale, principiu preluat si inscris in Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala.

d) Imposibilitatea autoritatii centrale de a anula actele ( chiar si cele ilegale) ale autoritatilor locale alese. Nici o autoritate a administratiei publice centrale - Guvern, ministere - nu are competenta sa anuleze, sa modifice sau sa suspende un act adoptat sau emis de consiliul local, consiliul judetean sau de primar, dupa caz, asa cum ar putea-o face, de pilda Guvernul cu un act emis de un minister sau de catre prefect, ori cum ar putea s-o faca ministrul, cu actul emis de conducatorul serviciului public al ministerului, organizat in judete. Nici chiar prefectul ca reprezentatnt al Guvernului pe plan local, care are rolul de « a veghea activitatea consiliilor locale si judetene si a primarilor sa se desfasoare conform legii » nu poate anula sau suspenda un act adoptat sau emis de autoritatile administratiei publice locale. El poate sa solicite acest lucru unei autoritati din sfera altei puteri a statului - instantei judecatoresti.

e) Fiecare din unitatile administrativ-teritoriale - comuna, oras, municipiu, judet - dispune de un patrimoniu, distinct de cel al statului si de un buget propriu, pe care le gestioneaza in conditiile legii, in vederea satisfacerii intereselor locale.

In domeniul finantelor locale, pune la baza administrarii acestora de catre comune, orase si judete acelasi principiu al autonomiei locale, veniturile si cheltuielile prevazute anual in bugetele locale fiind aprobate de consiliul local sau, dupa caz, de cel judetean, in conditiile legii.

Pentru instituirea unui cadru corespunzator in care sa se realizeze procesul de descentralizare administrativa a fost adoptata Legea nr. 195/2006 - Legea cadru a descentralizarii, prin care se stabilesc principiile pe baza carora se desfasoara acest proces, regulile procesului de descentralizare, cadrul institutional in care se realizeaza si competentele autoritatilor administratiei publice locale.

Descentralizarea nu este un scop in sine, ci un instrument pentru a realiza democratizarea administratiei publice (participarea cetatenilor la programul administrativ) si de a oferi servicii publice mai eficiente. Autoritatile administratiei publice locale cunosc cel mai bine nevoile comunitatilor si sunt in masura sa le raspunda in mod adecvat. Descentralizarea este un mijloc de a responsabiliza autoritatile administratiei publice locale.

In art. 3 din Legea-cadru nr. 195/2006 privind descentralizarea sunt prevazute principiile care guverneaza procesul de descentralizare:

a) principiul subsidiaritatii, care consta in exercitarea competentelor de catre autoritatea administratiei publice locale situata la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetatean si care dispune de capacitatea administrativa necesara;

b) principiul asigurarii resurselor corespunzatoare competentelor transferate;

c) principiul responsabilitatii autoritatilor administratiei publice locale in raport cu competentele ce le revin, care impune obligativitatea realizarii standardelor de calitate in furnizarea serviciilor publice si de utilitate publica;

d) principiul asigurarii unui proces de descentralizare stabil, predictibil si bazat pe criterii si reguli obiective, care sa nu constranga activitatea autoritatilor administratiei publice locale sau sa limiteze autonomia locala financiara;

e) principiul echitatii care implica asigurarea accesului tuturor cetatenilor la serviciile publice si de utilitate publica;

f) principiul constrangerii bugetare care interzice utilizarea de catre autoritatile administratiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subventiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

Referitor la regulile procesului de descentralizare, se prevede ca Guvernul, ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale transfera competentele pe care le exercita in prezent autoritatilor administratiei publice locale de la nivelul judetelor, comunelor sau oraselor, dupa caz, respectand principiul subsidiaritatii. Transferul competentelor este fundamentat pe analize de impact si realizat pe baza unor metodologii specifice si a unor sisteme de indicatori de monitorizare, elaborate de catre ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor si structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale.

Cu privire la cadrul institutional in care se desfasoara procesul de descentralizare, legea prevede o serie de structuri organizatorice, carora le precizeaza competentele, astfel :

Ministerul Administratiei si Internelor avizeaza, potrivit legii, initiativele si proiectele de acte normative privind descentralizarea administrativa si financiara, elaborate de ministere, respectiv de celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale.

« Ministerul Administratiei si Internelor sprijina fundamentarea si implementarea politicii de descentralizare a Guvernului prin[2]:

a) elaborarea strategiei si a politicilor generale de descentralizare;

b) coordonarea tehnica si monitorizarea procesului de descentralizare;

c) elaborarea politicii de descentralizare financiara si fiscala, in colaborare cu Ministerul Finantelor Publice;

d) furnizarea de expertiza si asistenta tehnica de specialitate ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, in vederea elaborarii si implementarii strategiilor de descentralizare sectoriala;

e) colectarea si gestionarea, in colaborare cu Ministerul Finantelor Publice, cu ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, cu autoritatile administratiei publice locale, precum si cu alte autoritati si institutii publice, a datelor statistice necesare fundamentarii si estimarii impactului politicilor de descentralizare;

f) elaborarea, analizarea si actualizarea, in colaborare cu ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale, a standardelor de cost si de calitate corespunzatoare anumitor servicii publice si de utilitate publica descentralizate;

g) monitorizarea indeplinirii de catre autoritatile administratiei publice locale a standardelor de calitate in furnizarea serviciilor publice si de utilitate publica descentralizate. »

Ministerul Administratiei si Internelor gestioneaza programe nationale de dezvoltare adresate unitatilor administrativ-teritoriale, in vederea stimularii asocierii acestora, in conditiile Legii nr. 215/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a cresterii capacitatii administrative a acestora.

Comitetul pentru finante publice locale, constituit in conditiile legii finantelor publice locale, structura de tip partenerial, fara personalitate juridica, are rol consultativ in elaborarea si implementarea politicilor de descentralizare financiara si fiscala.

Pentru coordonarea generala a procesului de descentralizare s-a infiintat Comitetul tehnic interministerial pentru descentralizare, condus de Ministrul Administratiei si Internelor, in calitate de coordonator al reformei administratiei publice. La nivelul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale se constituie grupuri de lucru pentru descentralizarea competentelor. Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Finantelor Publice, prin structurile de specialitate, asigura impreuna secretariatul tehnic al Comitetului tehnic interministerial pentru descentralizare si al Comitetului pentru finante publice locale.

Pentru buna desfasurare a procesului de descentralizare, legea cadru in materie precizeaza, pentru prima data in legislatia romana ca autoritatile administratiei publice locale exercita in conditiile legii, trei categorii de competente : competente exclusiviste, competente partajate si competente delegate.

Competentele exclusiviste sunt definite de Legea nr. 195/2006 ca fiind competentele atribuite prin lege autoritatilor administratiei publice locale de realizarea carora acestea sunt responsabile. Competentele partajate sunt competentele exercitate de catre autoritatile administratiei publice locale, impreuna cu alte niveluri ale administratiei publice (judetean sau central), cu o separare clara a finantarii si a puterii de decizie pentru fiecare responsabil in parte. Competentele delegate sunt atribuite prin lege autoritatilor administratiei publice locale, impreuna cu resursele financiare corespunzatoare, de catre autoritatile publice centrale, pentru a le exercita in numele si in limitele stabilite de catre acestea.

Legislatia romana in materie poate fi apreciata ca profund democratica, instituind pentru autoritatile locale, autonome un regim de larga descentralizare, care raspunde pe deplin exigentelor si principiilor statului de drept si se racordeaza in total la legislatia statelor europene cu administratie publica eficienta. In ceea ce priveste organizarea serviciior publice, in Romania sunt utilizate atat deconcentrarea, cat si descentralizarea, dar inexistenta unor detalieri suplimentare a facut ca in practica sa existe numeroase confuzii in aplicarea celor doua principii, confuzii care apar indeosebi in zona deconcentrarii.

Principalele trasaturi ale deconcentrarii in Romania sunt:

- Deconcentrarea constituie un regim administrativ care se situeaza intre centralizarea administrativa si descentralizarea administrativa, fiind o centralizare atenuata sau o slaba descentralizare. Ceea ce o apropie de centralizare este faptul ca titularii puterii locale nu sunt alesi de electoratul local, ci numiti de la centru. Ceea ce o apropie de descentralizare este faptul ca titularii puterii locale (desi numiti de la centru) au competenta sa rezolve ei problemele locale, fara sa le mai inainteze sefului ierarhic de la centru, dar ei sunt supusi controlului acestuia si obligati sa se conformeze actelor superiorului lor.

- Autoritatea publica locala ramane parte integranta in sistemul ierarhiei centrale. Deciziile date in competenta autoritatii publice locale sunt luate de aceasta sub puterea ierarhica a autoritatilor centrale. Autoritatea centrala poate sa dea celei locale ordine, instructiuni, etc. privind deciziile pe care sa le ia, avand si dreptul de control asupra deciziilor luate de aceasta.

- Raportandu-ne la actualul sistem al autoritatilor administratiei publice in Romania, si avand in vedere ca esenta deconcentrarii este faptul ca titularii puterii locale sunt numiti de autoritatea centrala, dar au competenta sa rezolve problemele locale fara sa ceara aprobarea autoritatilor centrale, fiind totusi supusi controlului acestora, se poate spune ca intr-o astfel de situatie sunt in prezent serviciile publice ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale organizate in judete. Potrivit reglementarilor in vigoare, conducatorii acestora sunt numiti si eliberati din functie de catre ministri, au competenta sa rezolve problemele din domeniul respectiv, care apar in unitatea administrativ-teritoriala, iar actele emise de ei sunt supuse controlului administrativ ierarhic. Pe de alta parte, aceste servicii deconcentrate fac parte integranta din sistemul ierarhiei centrale, ca orice componenta a acestuia, fiind finantata de aceasta.

- O trasatura prevazuta de Legea administratiei publice locale, care atenueaza legatura cu regimul administrativ centralizat o reprezinta cerinta ca numirea sau eliberarea din functie a conducatorilor acestor servicii sa se faca numai la propunerea prefectului. Aceasta cerinta nu are o relevanta semnificativa deoarece ea se realizeaza in cadrul sistemului administrativ centralizat (propunerea de numire in functie provenind de la un reprezentant al puterii executive, organizata pe principiul subordonarii ierarhice).

- Unii functionari publici, cu functii de conducere, care isi desfasoara activitatea la nivel judetean sau local, sunt numiti de o autoritate centrala sau de un reprezentant al acesteia, abilitat de lege. Este cazul secretarilor generali ai judetelor si al secretarilor comunelor si oraselor (municipiilor) care, desi isi desfasoara activitatea pe plan local, sunt numiti si eliberati din functie de o autoritate centrala a puterii executive sau de un reprezentant al acesteia, respectiv de Ministerul Administratiei si Internelor (in cazul secretarilor generali ai judetelor si al municipiului Bucuresti) sau de prefect (in cazul secretarilor comunelor, oraselor si municipiilor), chiar daca numirea si eliberarea din functie se fac pe baza propunerilor autoritatilor locale, autonome, alese, deci a celor descentralizate in unitatile administratiei teritoriale.

Deconcentrarea imbraca doua forme: orizontala si verticala. Prima vizeaza incredintarea unui reprezentant unic al statului (prefectul) a responsabilitatii serviciilor deconcentrate ale diferitelor ministere, in timp ce cea de-a doua asaza aceste servicii dupa o ierarhie directa in care seful serviciului depinde doar de ministrul de resort. Constitutia Romaniei vorbeste de servicii pubice deconcentrate in cadrul art. 123 alin.2 : « Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale ». Deconcentrarea orizontala concentreaza autoritatea teritoriala in mainile prefectului, reprezentant unic al Guvernului, intareste puterea acestuia si aplica asupra teritoriului un sistem ce se doreste coerent, elaborat la nivel national. In cazul deconcentrarii verticale se conserva o anumita continuitate administrativa, dar se tinde spre sectorializarea ministeriala. In Romania, s-a adoptat varianta deconcentrarii orizontale, adica prefectul conduce serviciile publice deconcentrate. Tendintele europene, mai ales in Franta, sunt de a scoate de sub autoritatea prefectului acele servicii care presupun o utilizare privata: educatia, inspectia muncii, incasarile, cheltuielile publice si controlul conturilor si de a le transfera catre colectivitatile locale. Avand in vedere amploarea descentralizarii, deconcentrarea are ca menire crearea unui interlocutor etatic pentru autoritatile locale, destul de puternic pentru a lua decizii prin care sa oblige diferite servicii sa actioneze sub responsabilitatea sa.

Totusi in Romania, asistam la o incercare de sporire a puterii administratiei deconcentrate, multi prefecti dorindu-si sa exercite asupra autoritatilor locale nu doar un control de legalitate, ci si unul de oportunitate si chiar sa detina puterea de a sanctiona direct autoritatile locale. Dar un astfel de sistem este imposibil de aplicat intr-un sistem descentralizat, in care autoritatile locale sunt alese de colectivitate.
Deconcentrarea este destinata echilibrarii pe de o parte a tendintelor centralizatoare care vor sa concentreze deciziile etatice la nivelul administratiei centrale si, pe de alta parte celor de teritorializare a puterilor prin care se doreste apropierea de nevoile reale ale unei tari. Asadar, deconcentrarea reprezinta o forma diminuata a centralizarii ce presupune deplasarea in teritoriu a unor competente etatice, mentinandu-se relatia de subordonare fata de nivelul central. In cazul serviciilor descentralizate, nu exista o subordonare fata de nivelul central, ci doar forme de control.

Descentralizarea administrativa nu inseamna independenta totala a colectivitatilor locale fata de statul in care ele sunt angajate. In virtutea acestei dependente fata de stat, autoritatile publice centrale isi rezerva dreptul de a supraveghea activitatea colectivitatilor locale, exercitand asupra acestora un anumit tip de control, denumit tutela administrativa. Procesul descentralizarii administratiei publice are insa anumite limite si, in anumite conditii, poate provoca neajunsuri sau distorsiuni care, desigur, se cer a fi anticipate si evitate.

Procesul de transformare a Romaniei intr-un stat democratic bazat pe pluripartitism, separatia puterilor in stat, dominatia proprietatii private, libera initiativa si spirit concurential a determinat crearea cadrului necesar pentru a transfera o parte insemnata a puterii administrative de la nivel central la nivelul colectivitatilor locale, in vederea gestionarii intereselor specifice acestora. De aici rezulta si rolul hotarator al unitatilor administrativ-teritoriale in consfintirea principiului autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei locale, consultarea cetatenilor in toate problemele de interes major, raspunderea proprie a alesilor locali pentru actele autoritatilor din care fac parte etc. Recunoasterea unitatilor administrativ-teritoriale ca subdiviziuni ale statului indivizibil si unitar urmareste mai buna administrare a intereselor cetatenilor si, in acelasi timp, consacrarea descentralizarii administrativ-teritoriale ca mijloc de sporire a personalitatii juridice a unitatilor teritoriale.

Uniunea Europeana ne sprijina in continuarea procesului de descentralizare, caci Ministerul Administratiei si Internelor prin Unitatea Centrala pentru Reforma Administratiei Publice beneficiaza de doua proiecte PHARE de infratire institutionala. Primul este proiectul de infratire institutionala intre Ministerul Administratiei si Internelor si Institutul National de Administratie Publica din Olanda - (PHARE RO04/IB/OT/01) « Coordonarea procesului de descentralizare si deconcentrare de catre administratia publica centrala » ; obiectivul general al acestui proiect consta in continuarea implementarii procesului de descentralizare si deconcentrare sub coordonarea administratiei publice centrale. Al doilea este proiectul de infratire institutionala intre Ministerul Administratiei si Internelor si Asociatia Autoritatilor Locale din Danemarca - (PHARE RO04/IB/OT/02) « Intarirea autonomiei financiare a autoritatilor locale prin continuarea procesului de descentralizare fiscala si financiara « ; obiectivul general al acestuia consta in intarirea administratiei publice locale in vederea sustinerii procesului de descentralizare fiscala si financiara.

Efectele reformei trebuie sa se regaseasca in relatia cetateanului cu administratia publica. Aceasta presupune servicii publice de calitate si la costuri suportabile, pentru categorii cat mai largi de populatie si totodata, respectarea principiului egalitatii utilizitorilor in raport cu serviciile publice. Secretarul de Stat pentru reforma in administratia publica, Liviu Radu spunea ca « dezvoltarea economica locala se inscrie in logica generala a procesului de descentralizare, conferind substanta autonomiei locale, fiindca nu putem sa dam la nivel local doar obligatia asigurarii activitatilor de administrare, pastrand parghiile economice la centru. »

Procesul de apropiere a administratiei publice de cetateni si de sensibilizare a Guvernului fata de nevoile locale se regaseste in descentralizarea si deconcentrarea serviciilor publice.

BIBLIOGRAFIE

1. Legea-cadru nr. 195/2006 privind descentralizarea, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 453 din 25 mai 2006.
2. Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 204 din 23 aprilie 2001.
3. Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 164 din 2 aprilie 2001.
4. Constitutia Romaniei, modificata si completata prin Legea de revizuire nr. 429/2003 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 758 din 29 octombrie 2003.
5. Hotararea Guvernului nr. 699/2004 pentru aprobarea Strategiei actualizate a Guvernului Romaniei privind accelerarea reformei in administratia publica 2004-2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 542 din 17 iunie 2004.
6. Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 122 din 8 noiembrie 1990.
7. Postelnicu, Romeo Paul, Structura institutionala a sistemului administrativ public din Romania - note de curs, Bucuresti, 2006/2007.
8. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, editia a III-a, vol. I-II, Editura All Beck, Bucuresti, 2002.
9. Preda, Mircea, Autoritatile administratiei publice - Sistemul constitutional roman, Editia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002.
10. Preda, Mircea, Drept administrativ - Partea generala, Editia a IV-a, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2006.