Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Resurse umane


Index » business » » management » Resurse umane
» Contractul colectiv de munca


Contractul colectiv de munca


Contractul colectiv de munca

§1. Notiune, reglementare, natura juridica

Contractul colectiv de munca este reglementat de Codul muncii (in Titlul VIII - art. 236-246) si de Legea nr. 130/1996, republicata in 1998 si modificata ulterior.

Potrivit art. 236 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca. Aceeasi definitie legala este oferita si de art. 1 din Legea nr. 130/1996.



Contractul este colectiv in considerarea sferei de persoane asupra careia isi produce efectele.

Desi, in baza unui principiu general, un act juridic nu poate nici sa vatame nici sa profite altor persoane decat celor care l-au incheiat, totusi, efectele contractului colectiv de munca se intind asupra tuturor salariatilor (inclusiv asupra celor angajati ulterior incheierii lui) si angajatorilor la care se refera (nu numai asupra acelora care au participat direct sau prin reprezentare la incheierea lui). Aceasta extindere exprima o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului.

Sub aspectul naturii lor juridice mixte, contractele colective de munca sunt, concomitent:

- un act juridic (conventie), respectiv un contract sinalagmatic, comutativ, cu titlu oneros, numit, solemn, cu executare succesiva in timp;

- un izvor de drept specific dreptului muncii care se incadreaza in categoria de exceptie a normelor juridice negociate (se incheie in virtutea unei delegari statale data partenerilor sociali prin norme constitutionale, are caracter general deoarece reglementeaza in mod uniform conditiile de munca ale unei intregi mase de beneficiari, este global prin faptul ca se refera la ansamblul problemelor de munca, are caracter permanent aplicandu-se de un numar nedefinit de ori pe perioada valabilitatii sale, este obligatoriu, incalcarea sa sanctionandu-se potrivit legii).

Reglementarea in vigoare determina contractele colective de munca sa devina, subsecvent legii, principalul izvor de drept al muncii pentru incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca.

Contractul colectiv de munca presupune autonomia de vointa a partenerilor sociali intre care se incheie, aplicandu-se principiul libertatii contractuale din dreptul civil, in sensul ca nici una din parti nu poate impune alteia in mod unilateral intrarea intr-un raport juridic sau continutul acestui raport.

§2. Categorii de contracte colective de munca

Din art. 10 al Legii nr. 130/1996 si art. 240 din Codul muncii, rezulta ca se pot incheia asemenea contracte la nivelul: angajatorilor; grupurilor de angajatori (societati comerciale, regii autonome etc.), daca sunt constituite asociatii patronale la acest nivel; ramurilor de activitate; national.

In cazul institutiilor bugetare, contractele colective se pot incheia la nivelul unitatilor, la nivelul administratiei sau serviciilor publice locale, pentru institutiile din subordinea acestora si la nivel departamental, prin institutiile subordonate.

In situatia institutiilor bugetare, prin contracte colective de munca nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitiile legale.

Prevederile oricarui contract colectiv la nivel superior sunt considerate repere minimale de la care incepe negocierea contractelor colective de munca la nivelurile inferioare.

Este posibil ca un contract la nivel inferior (de ex. la nivel de angajator) sa fie incheiat inaintea contractelor colective de munca de la nivelurile superioare. Intr-un atare caz, are loc adaptarea primului la clauzele contractului superior, ulterior incheiat. Tot astfel, este posibil ca la anumite niveluri (de ramura sau, mai ales, la cel al grupurilor de angajatori) sa nu se incheie contracte colective, situatie in care cele de la nivelul angajatorilor vor avea la baza, direct, contractul incheiat la nivel national.

Prin art. 11 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 si art. 241 alin. 2 din Codul muncii s-a stipulat expres ca, la fiecare dintre nivelurile prevazute (unitate, grup de unitati, ramura de activitate, national), se incheie un singur contract colectiv de munca.

§3. Partile contractelor colective; conditii de reprezentativitate

Contractul colectiv se incheie intre angajator sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, de cealalta parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, art. 1 alin. 1 si art. 14 din Legea nr. 130/1996). S-a observat ca Legea nr. 130/1996 utilizeaza termenul de "parte", nu numai in sensul de titular al drepturilor si obligatiilor pe care le presupune contractul colectiv de munca, dar si de reprezentanti ai partilor la negocierea si incheierea acestui contract.

In conformitate cu art. 14 lit. a din Legea nr. 130/1996, patronul, ca parte a contractului colectiv de munca, este reprezentat astfel: la nivel de unitate, prin organul de conducere al acesteia, stabilit prin lege, statut ori regulament de functionare, dupa caz; la nivel de grup de unitati, de ramura si la nivel national, prin asociatiile patronale legal constituite si reprezentative. La negocierea si incheierea contractelor colective de munca, institutiile bugetare, unitatea este reprezentata de catre conducatorul institutiei sau de catre loctiitorul de drept al acestuia.

La negocierea contractului colectiv de munca la nivel national, de ramura sau de grup de angajatori participa asociatiile patronale  care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) la nivel national: au independenta organizatorica si patrimoniala; reprezinta patroni ai caror unitati functioneaza in cel putin jumatate din numarul total al judetelor, inclusiv municipiul Bucuresti; reprezinta patroni ale caror unitati desfasoara activitatea in cel putin 25% din ramurile economiei nationale; reprezinta patroni ale caror unitati cuprind minimum 7% din efectivul salariatilor din economia nationala;

b) la nivel de ramura: au independenta organizatorica si patrimoniala; reprezinta patroni ale caror unitati cuprind minimum 10% din numarul salariatilor din ramura respectiva.

Indeplinirea conditiilor de reprezentativitate se constata de catre Tribunalul Bucuresti, la cererea asociatiei patronale. Hotararea este supusa numai recursului.

Asociatiile patronale reprezentative la nivel national sunt reprezentative si la nivelul ramurilor si al grupurilor de unitati prin intermediul organizatiilor, de tip federativ componente.

La negocierea contractelor colective de munca, participa organizatiile sindicale care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii (art.17 alin.1):

a) la nivel national: au statut legal de confederatie sindicala; au independenta organizatorica si patrimoniala; au in componenta organizatii sindicale proprii in cel putin jumatate din numarul total al judetelor, inclusiv municipiul Bucuresti; au in componenta federatii sindicale reprezentative din cel putin 25% din ramurile de activitate; organizatiile sindicale componente au, cumulat, un numar de membri cel putin egal cu 5% din efectivul salariatilor din economia nationala.

 b) la nivel de ramura: au statut legal de federatie sindicala; au independenta organizatorica si patrimoniala; organizatiile sindicale componente au, cumulat, un numar de membri cel putin egal cu 7% din efectivul salariatilor din ramura respectiva.

c) la nivel de unitate: au statut legal de organizatie sindicala; numarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin o treime din numarul salariatilor unitatii; o a treia conditie, alternativ prevazuta cu a doua, este prevazuta de art. 18 din aceeasi lege - sa fie afiliate la o organizatie sindicala reprezentativa.

Indeplinirea conditiilor de reprezentativitate a organizatiilor sindicale se constata la cererea acestora, de catre instantele judecatoresti, astfel: a) la nivel national si de ramura, de catre Tribunalul Bucuresti; b) la nivel de unitate, de catre judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul unitatii. Hotararea este supusa numai recursului.

Organizatiile sindicale reprezentative la nivel national sunt reprezentative si la nivelul ramurilor si al grupurilor de unitati in care au organizatii componente de tip federativ. Sunt, de asemenea reprezentative si federatiile sindicale care indeplinesc conditiile prevazute mai sus. In mod corespunzator, organizatiile sindicale reprezentative la nivelul ramurilor sunt reprezentative si la nivelul grupurilor de angajatori in care au organizatii sindicale proprii.

In conformitate cu art. 20 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de munca se poate incheia si in unitatile in care nu exista organizatii sindicale sau acestea nu indeplinesc conditiile de reprezentativitate. In acest caz, salariatii isi aleg reprezentantii la negociere prin vot secret. La alegerea reprezentantilor salariatilor vor participa cel putin jumatate plus unu din numarul total al salariatilor. Reprezentantii salariatilor sunt desemnati in raport cu numarul de voturi obtinute.

La nivelul ramurilor de activitate ale economiei nationale, fiecare organizatie sindicala de tip confederatie, precum si fiecare asociatie patronala, care sunt reprezentative la nivel national, desemneaza o singura organizatie sindicala, respectiv asociatie de unitati reprezentativa sa participe la negocierea si incheierea contractelor colective de munca (art. 19).

Reprezentativitatea organizatiilor patronale si a celor sindicale, constatata de catre instanta judecatoreasca in conditiile prevazute de lege nu este permanenta. Conform art. 36 din Legea nr. 130/1996 reprezentativitatea este valabila pentru orice contracte colective de munca incheiate in termen de 4 ani de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti. Se considera ca chiar in perioada celor 4 ani poate fi constata inexistenta, la un anumit moment dat, a reprezentativitatii, deci pierderea ei. Legea nu interzice constatarea in intervalul respectiv a schimbarii conditiilor initiale si confera hotararii judecatoresti doar o autoritate de lucru judecat relativa, de vreme ce poate fi modificata periodic la 4 ani. Avand in vedere acest efect relativ, ori de cate ori situatia de fapt care a stat la baza pronuntarii hotararii s-a schimbat, se poate determina reanalizarea conditiilor de reprezentativitate.

§4. Incheierea contractelor colective (negocierea colectiva)

In literatura de specialitate s-a aratat ca, spre deosebire de Legea nr. 130/1996, care prevede obligativitatea negocierii doar la nivelul unitatilor cu peste 21 de salariati (art. 3 alin. 1), Codul muncii, fara sa faca distinctie, dispune, cu caracter general, ca "negocierea colectiva este obligatorie, cu exceptia cazului in care angajatorul are incadrati mai putin de 21 de salariati" (art. 236 alin. 2). Prin urmare, se poate aprecia ca a operat o modificare implicita a Legii nr. 130/1996 prin Codul muncii, negocierea devenind obligatorie la orice nivel - national, ramuri de activitate, grupuri de angajatori si angajatori care au cel putin 21 de salariati. Contrar acestei opinii, se poate considera ca din formularea art. 236 alin. 2 din Cod se subintelege conditia obligativitatii negocierii numai la nivel de angajator, cu exceptia aratata. In orice caz, pentru nivelul angajatorului, dispozitiile trebuie intelese in sensul ca acestuia ii revine obligatia ca anual sa initieze negocierile colective, sa invite salariatii sa participe la aceste negocieri.

Obligatia de a negocia este una de diligenta si nu una de rezultat. Prin urmare, incheierea contractului colectiv nu este obligatorie; acesta se va incheia numai daca, in urma negocierii, partile au cazut de acord. Aceasta concluzie logica este sustinuta si de art. 240 alin. 1 din Codul muncii si art. 10 alin. 1 din Legea nr. 130/1996; conform acestor dispozitii (supletive si nu imperative), contractele colective de munca se pot incheia la nivelul angajatorilor, ramurilor de activitate si la nivel national.

Legea nr.130/1996 contine unele dispozitii referitoare la procedura negocierii contractelor colective de munca, in cazul angajatorilor.

Negocierea este obligatorie si trebuie sa aiba loc in fiecare an dupa cum urmeaza:

- dupa cel putin 12 luni de la data negocierii precedente, neurmata de incheierea contractului colectiv de munca sau de la data intrarii in vigoare a contractului colectiv de munca, dupa caz;

- cu cel putin 30 de zile anterior expirarii contractelor colective de munca incheiate pe un an.

Initiativa negocierii apartine patronului. In situatia in care el nu angajeaza negocierea, aceasta are loc la cererea organizatiei sindicale sau a reprezentantilor salariatilor, dupa caz, in termen de 15 zile de la formularea cererii. Intr-un asemenea caz, patronul trebuie sa convoace cealalta parte in vederea efectuarii negocierii. Neindeplinirea obligatiei patronului de a negocia (initia negocierea) constituie contraventie.

Cu ocazia primei intalniri a partilor, se precizeaza:

- informatiile pe care patronul le va pune la dispozitia delegatilor sindicali sau ai salariatilor si data la care urmeaza a indeplini aceasta obligatie (se considera ca informatiile trebuie sa permita o analiza comparata a situatiei locurilor de munca, a clasificarii profesiilor si meseriilor, a nivelului de salarii, a duratei timpului de lucru si a organizarii programului de lucru);

- locul si calendarul reuniunilor.

La intocmirea calendarului intalnirilor, partile trebuie sa respecte dispozitia conform careia durata negocierii obligatorii nu poate depasi 60 de zile.

Legea nu interzice si, prin urmare, partile pot conveni ca la negociere, in afara de reprezentantii lor, sa participe anumiti specialisti - juristi, economisti, mediatori - care sa sprijine desfasurarea tratativelor pentru stabilirea clauzelor contractului colectiv de munca.

§5. Continutul contractelor colective de munca

In aceasta materie trebuie avute in vedere dispozitiile generale ale Legii nr. 130/1996 care nu limiteaza, in principiu, libertatea partilor in negocierea si stabilirea continutului contractelor colective. Totusi, partile trebuie sa tina seama de o serie de reguli de baza consacrate in lege.

Astfel, clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si conditiile prevazute de lege; la incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal. In acelasi timp, contractele colective nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, iar contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca, indiferent de nivelul la care acestea au fost incheiate.

Se poate deduce ca un contract colectiv de munca concretizeaza nu numai prevederile legii, ci si pe cele ale contractului superior. Asa fiind, contractele colective la nivel de ramura vor avea la baza contractul colectiv de la nivel national, cele de la nivelul de grupuri de angajatori, contractele de la nivel de ramura s.a.m.d. In consecinta, se va putea remarca faptul ca, in timp ce contractul la nivel national cuprinde clauze de maxima generalitate, un contract de la nivelul angajatorului trebuie sa contina clauze concrete, specifice tipului si activitatii acestuia.

In concret, prin contractul colectiv se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca (negocierea colectiva trebuie sa aiba ca obiect cel putin urmatoarele aspecte: salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru si conditiile de munca). Totodata, contractul colectiv poate cuprinde si:

- prevederi referitoare la protectia celor alesi sau delegati in organele de conducere ale sindicatelor, respectiv a reprezentantilor salariatilor;

- planul anual de formare profesionala;

- clauze de interzicere a oricaror fapte de discriminare;

- modul de solutionare a sesizarilor sau reclamatiilor salariatilor etc.

Mai trebuie precizat ca fac parte din contractele colective de munca si acordurile dintre partile semnatare ale acestor contracte, prin care se solutioneaza conflicte de munca (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).

Specific institutiilor bugetare este faptul ca nu se pot negocia in contracte colective clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.

Clauzele negociate cu incalcarea prevederilor legale sunt lovite de nulitate. Aceasta se constata de catre instanta judecatoreasca competenta, la cererea partilor interesate. In cazul constatarii nulitatii, partea interesata poate cere renegocierea drepturilor respective. Pana la renegociere, clauzele a caror nulitate a fost constatata sunt inlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior, dupa caz.

In continutul contractului colectiv intra, in afara de clauzele stabilite de parti cu ocazia negocierii, si alte date, strict necesare: locul si data incheierii; numele si calitatea reprezentantilor celor doua parti; angajatorul (grupul de angajatori, ramura de activitate etc.); durata pentru care se incheie etc.

In ceea ce priveste durata contractului colectiv de munca, potrivit art. 242 din Codul muncii si art. 32 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv se incheie pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni, sau pe durata unei lucrari determinate.

§6. Forma, inregistrarea si publicitatea contractului colectiv de munca

Conform art. 236 alin. 1 din Codul muncii si art. 25 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de munca se incheie in forma scrisa. Este necesara aceasta forma avand in vedere importanta deosebita a contractului pentru raporturile de munca, continutul sau complex care priveste elementele esentiale ale acestor raporturi. In consecinta, forma scrisa este o conditie de valabilitate (ad validitatem) si nu doar una de proba (ad probationem).

Potrivit art. 25 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de munca se depune si se inregistreaza la directia de munca judeteana sau a municipiului Bucuresti. Cele incheiate la nivelul grupurilor de angajatori, al ramurilor si la nivel national se depun si se inregistreaza la Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.

S-a aratat ca importanta datei inregistrarii este deosebita pentru ca, de la aceasta data, contractul devine aplicabil. Partile insa pot conveni ca data aplicarii clauzelor negociate sa fie ulterioara zilei de inregistrare a contractului. S-a aratat in mod judicios ca art. 25 alin. 3 contine doua norme juridice distincte. Prima are "caracter supletiv", in sensul ca daca participantii nu stabilesc o data de intrare in vigoare a contractului, aceasta este cea in care se face inregistrarea. A doua are "caracter permisiv", in sensul ca cei in cauza pot stabili data intrarii in vigoare a contractului cu conditia sa fie ulterioara inregistrarii.

Regula este intrarea in vigoare la data inregistrarii, iar exceptia la o data ulterioara convenita de participanti la incheierea contractului. In nici un caz un astfel de contract nu poate intra in vigoare anterior inregistrarii.

Legea nr. 130/1996 prevede ce verificari fac institutiile abilitate sa inregistreze contractul, precum si situatiile in care acesta nu va fi inregistrat.

Conform art. 21, la inregistrarea contractelor colective de munca, Ministerul Muncii sau, dupa caz, directiile teritoriale, vor verifica daca sunt clauze negociate cu nerespectarea dispozitiilor art. 8 (adica daca prin clauzele contractului depus spre inregistrare sunt incalcate dispozitiile legii sau se stabilesc drepturi la un nivel inferior celui prevazut prin contractele colective de munca incheiate la un nivel superior). In cazul in care se constata ca exista asemenea clauze, organul competent are obligatia sa sesizeze acest fapt partilor contractante.

Organul competent nu poate refuza inregistrarea, insa pana la negocierea unor noi clauze, cele declarate nule de catre parti sau de catre instanta judecatoreasca (eventual la sesizarea institutiei chemata sa verifice legalitatea si sa faca inregistrarea) vor fi inlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.

Potrivit art. 26 din lege, contractele colective nu vor fi inregistrate daca: sunt incheiate cu incalcarea prevederilor art. 13 (adica nu au fost indicate ramurile si unitatile in care se aplica); partile nu fac dovada indeplinirii cerintelor de reprezentativitate; nu sunt semnate de toti reprezentantii partilor la negociere.

Totusi, vor fi inregistrate fara semnatura tuturor reprezentantilor partilor, daca:

a) unele asociatii patronale reprezentative sau organizatii sindicale reprezentative au fost invitate la negociere si nu s-au prezentat;

b) unele asociatii patronale reprezentative sau asociatii sindicale reprezentative au participat la negocieri, au fost de acord cu clauzele negociate, dar refuza semnarea contractelor, situatie care trebuie sa rezulte din actele depuse de parti;

c) reprezentantii partilor la negociere care nu au semnat contractul colectiv de munca reprezinta sub 1/3 din numarul salariatilor unitatii, sub 7% din efectivul salariatilor din ramura respectiva sau sub 5% din efectivul salariatilor din economia nationala, dupa caz.

Impotriva refuzului inregistrarii contractului, partea nemultumita se poate adresa instantelor judecatoresti, in conditiile Legii contenciosului administrativ (art. 28 din Legea nr. 130/1996). Daca, insa, se considera ca inregistrarea ar fi nelegala, competenta materiala va reveni instantei de drept comun (tribunalului).

Ca masura de publicitate, art. 29 din Legea nr. 130/1996 prevede ca toate contractele colective de munca incheiate la nivel national si de ramura se publica in Monitorul Oficial al Romaniei (partea a V-a) in termen de 30 de zile de la inregistrare.

§7. Efectele contractului colectiv de munca

In conformitate cu dispozitiile art. 241 alin. 1 din Codul muncii si ale art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de munca isi produc efecte:

a) pentru toti salariatii angajatorului, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;

b) pentru toti salariatii incadrati la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca, la acest nivel;

c) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca;

d) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din tara, in cazul contractului colectiv la nivel national.

Art. 247 din Codul muncii mai dispune ca in cazul in care la un nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.

Se prevede ca partile au obligatia sa precizeze, in fiecare contract colectiv de munca incheiat la nivel de grup de angajatori si ramura de activitate, angajatorii in cazul carora se aplica clauzele negociate. In cazul contractelor incheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitatile componente ale acestora stabilesc si se precizeaza de catre partile care negociaza contractul colectiv de munca (art. 13 din Legea nr. 130/1996).

Dispozitiile citate sunt favorabile salariatilor si se aplica indiferent daca acestia erau sau nu membri de sindicat, ori daca erau angajati sau nu la data incheierii contractului aplicabil. Se considera ca situatia este fireasca si pentru angajatorii parte a contractului, dar si ca este discutabila atunci cand angajatorul nu este nici macar membru al unei organizatii patronale care a incheiat contractul respectiv.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Resurse-umane


Resurse umane






termeni
contact

adauga