Despre istoria cuplului

DESPRE ISTORIA CUPLULUI

Incheierea si desfacerea casatoriei reprezinta un subiect care de-a lungul timpului a starnit numeroase controverse din toate punctele de vedere (economic, politic, social, cultural). Cadrul in interiorul caruia se desfasoara istoria cuplului traverseaza perioade pline de prejudecati, uneori dominante de seturi de valori religioase. Cele doua procese casatoria si divortul sunt in mare masura influentate de perceptia pe care o are societatea asupra importantei familiei traditionale, precum si de lupta care s-a dat de-a lungul anilor pentru egalizarea drepturilor intre femei si barbati.

Astfel, perioada interbelica este caracterizata de numeroase miscari feministe cu obiective politice; in perioada comunista legile s-au modificat, femeile obtinand un statut egal cu al barbatilor "de jure"; iar, dupa '90 modificarile continua, ele incepand sa capete acest statut "de facto". Desi in perioada interbelica tot mai multi juristi romani incearca sa modifice Codul Civil pentru a realiza o echilibrare a drepturilor si obligatiilor in cuplu, nu s-au schimbat foarte multe in modul de realizare a casatoriilor din perioada secolului al-XIX- lea, femeia ramanand la acelasi statut de supunere fata de barbat.

Asadar in perioada interbelica, incheierea casatoriei se remarca inca prin negocierile, la orice nivel social, pentru dobandirea unei zestre cat mai mari. Familia este mai degraba o "celula economica in care rolul femeii in alegerea partenerului este inexistent" . Codul Civil continea o serie de prevederi menite sa defineasca locul femeii in primul rand fata de barbat, care are nu numai o autoritate publica, ci si una private, el avad si calitatea de cap de familie.

Spre deosebire de aceasta perioada, in perioada comunista si mai apoi in epoca moderna, femeii i se acorda drepturi egale cu barbatul. Acum conform Legii nr. 4 din 1953 si a Legii nr. 23 din 26 ianuarie 1999, statul apara interesele mamei si ale copilului si manifesta deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii. Familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti, iar "relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material"

Spre deosebire de perioada comunista si epoca moderna in care Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 si ,respectiv, Decizia nr. 116 din 18 martie 2003 precizeaza ca barbatul se poate casatori numai daca a implinit varsta de 18 ani, iar femeia numai daca a implinit 16 ani, pentru motive temeinice putandu-se incuviinta si casatoria femeii care a implinit 15 ani; varstele minime la care o casatorie putea fi contactata in perioada interbelica erau stabilite la 18 ani pentru barbati si 15 ani pentru fete. In cazul in care parintii si bunicii viitorului cuplu nu mai erau in viata, barbatii si femeile care nu implinisera 25 si respective 21 de ani aveau nevoie de consimtamantul consiliului familiei.

De-a lungul celor trei perioade se precizeaza ca nu se poate realiza casatoria intre rudele in linie dreapta, precum si intre cele in linie colaterala pana la al patrulea grad; ca este oprita casatoria intre tutore si persoana minora ce se afla sub tutela sa, intre copii infiati de aceeasi persoana si ca este oprit sa se casatoreasca alienatul mintal, debilul mintal, precum si cel care este lipsit vremelnic de facultatile mintale. Casatoria se va incheia in fata delegatului de stare civila al Consiliului Popular in prezenta a doi martori.

Tot ce obtinea femeia in perioada interbelica in urma casatoriei era doar protectia barbatului, acesta fiind cel care stabilea si unde va fi locuinta si ce nume vor lua in urma casatoriei. Femeia nu avea nici o libertate publica, libertatea ei fiind limitata in interiorul casei, numai la gospodarie si la cresterea copiilor. Descriminarea femeii continua sa fie justificata si datorita faptului ca Constitutia Romaniei Mari adoptata in 1923 nu acorda femeilor dreptul de vot. De o mare importanta a fost Legea din 1932 prin care i se permitea femeii maritate sa-si vandal bunurile sale fara autorizare din partea sotului. In legislatia muncii, de asemenea, au fost adoptate un sir de legi prin care se interzicea munca in subteran si in schimburile de noapte pentru femei. S-a stabilit durata zilei de munca la opt ore si a saptamanii de 48 de ore, concediu de maternitate de 6 saptamani. Legea pentru unificarea asigurarilor sociale din 1933 a stabilit si asigurari in caz de boala sau materniatae.

Insa toate aceste legi s-au modificat in perioada comunista datorita nevoii de forta de munca. Astfel, ca bunurile dobandite in timpul casatoriei devin bunuri comune ale sotilor. Sotii sunt obligate sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei, spre deosebire de perioada interbelica in care femeia era considerate incapabila, iar daca sotul murea ea nu avea dreptul sa gestioneze bunurile. In perioada interbelica se punea foarte mare accent pe familia traditionala, astfel ca rolul casatoriei nu era acela de implinire prin dragoste, ci avea pretexte pragmatice (de conservare si sporire a averii), sociale (de creare a unei retele de solidaritate si a unei aliante), fiziologice (satisfacerea trebuintelor sexuale intr-un cadru legitimate si acceptat) si de asigurare a procrearii.

Aceleasi prejudecati si diferentieri in cadrul cuplului continua pentru perioada interbelica si in cazul divortului. Majoritatea acestor prejudecati sunt datorate perceptiei pe care o avea societatea asupra importantei familiei traditionale si, totodata, faptului ca valorile ce ghidau comunitatea erau dominante de preceptele religioase. Divortul reprezenta "o forma de manifestare a intrepatrunderii dintre public si privat, datorita faptului ca ii implica nu doar pe soti si rudele acestora, ci intreaga colectivitate." Principalele motive de divort erau traiul rau, desfraul, adulterul, parasirea domiciliului conjugal, boala, calugaria, s. a . De asemenea, barbatii se puteau recasatorii fara sa tine seama de vreo conditie oarecare, in timp ce femeile nu o puteau face decat dupa 10 luni de la desfacerea celei dintai casatorii.

In Legea nr. 4 din 1953 din perioada comunista, precum si in Decizia nr. 163 din 22 mai 2001 si Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006 din perioada moderna schimbarile privind egalitatea intre soti este evidenta.

Asadar, casatoria poate inceta prin moartea unuia dintre soti sau se poate desface prin divort. "Instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila" . Divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti, daca:

- pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei

- nu exista copii minori rezultati din casatorie

Oricare dintre soti poate cere divortul atunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei.

Articolul 39 din Legea nr. 4 din 1953 precizeaza ca casatoria este desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas definitive. Pana la desfacerea casatoriei, sotii isi datoreaza intretinere, De asemenea, in cadrul divortului se va lua in considerare si invoiala cu privire la ce nume vor purta sotii dupa divort. Ei pot sa-si pastreze acelasi nume din timpul casatoriei sau pot sa revina la numele dinaintea casatoriei. Se mai precizeaza ca, sotul divortat, daca sufera de o iincapacitate de munca ce se datoreaza unei imprejurari in legatura cu casatoria, are dreptul la intretinere.

Un rol foarte important il ocupa divortul atunci cand in urma casatoriei au rezultat copii, pentru ca odata cu pronuntatrea divortului "instanta judecatoreasca va hotara caruia dintre parinti vor fi incredintati copii minori.[ . ] Totodata instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecariu parinte la cheltuielile de crstere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor"[7]. Parintele divortat continua sa aiba grija de copil sis a aiba legaturi personale cu acesta.

Indiferent de perioadele in care au aparut legile, ele sunt o consecinta si reflecteaza dorintele manifestate in societate. Totodata, ele scot in evidenta valorile dominante in perioada respective. Modificarile privind incheierea casatoriei, relatiile dintre soti, privind statutul femeii in viata de familie si, nu in ultimul rand, privind desfacerea casatoriei sunt rezultate ale trecerii societatii de la o forma de organizare catre alta forma de organizare, de la o societate patriarhala guvernata de prejudecati catre o societate care garanteaza egaliatea drepturilor intre oameni fara nici o discriminare, pe scurt de la o societate traditionala vatre una moderna.

Biliografie:

1. Alin Ciupala, Masculin si feminine in mediul social urban din Vechiul Regat, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, Bucuresti, Universitatea Bucuresti, 2000.
2. Decizia nr. 163 din 22 mai 2001.
3. Decizia nr. 116 din 18 martie 2003.
4. Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006.
5. Constanta Ghitulescu, In salvari si cu islic. Biserica, sexualitate, casatorie si divort in Tara Romaneasca a secolului al XVIII-lea, Bucuresti, Editura Humanitas, 2004.
6. Legea nr. 4 din 1953.
7. Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956.
8. Legea nr. 23 din 26 ianuarie 1999.