FORMAREA POFESIONALA ACCESIBILA PERSOANELOR CU HANDICAP SI EDUCATIA PENTRU MUNCA REALIZATA FORMAL SI INFORMAL

Formarea POFESIONALA ACCESIBILA

PERSOANELOR CU HANDICAP SI

EDUCATIA PENTRU MUNCA REALIZATA FORMAL SI INFORMAL

CADRUL INSTITUTIONAL

Formarea scolara si profesionala adresata copiilor sau tinerilor cu cerinte educative speciale/ deficiente

Conform legislatiei in vigoare, persoanele cu dizabilitati, oricare ar fi natura sau gradul de handicap, au dreptul la o educatie scolara gratuita, adaptata la nevoile si dorintele lor. Persoanele cu dizabilitati si familiile acestora sunt principalul factor de decizie cu privire la alegerea formei de educatie/ invatamant - obisnuit, special, alternativa educationala etc.

Asigurarea sanselor egale in educatie presupune ca necesitatile de educatie ale persoanelor cu dizabilitati au o valoare egala cu ale celorlalte persoane. Egalizarea sanselor are in vedere atat necesitatile generale, cat si cele individuale de educatie si vizeaza si eliminarea obstacolelor ce pot aparea in accesul si participarea la procesul de invatamant.

Autoritatile si institutiile scolare au obligatia de a asigura conditiile si serviciile de ordin ambiental si echipamentele necesare in unitatile scolare (speciale sau obisnuite), pentru a facilita egalizarea sanselor in accesul, deplasarea, comunicarea (inclusiv specifica si alternativa) si participarea efectiva in spatii scolare a persoanelor cu dizabilitati.

Politica scolara pentru persoanele cu dizabilitati va incuraja integrarea graduala a serviciilor speciale de educatie in sistemul obisnuit de educatie/ invatamant. Includerea in scoli obisnuite se va face in functie de potentialul psiho-social ale copilului, de performantele sale scolare, de beneficiile asupra dezvoltarii personalitatii sale, plenare si libere. Scolile speciale si cele obisnuite trebuie sa coopereze in asigurarea unui continuum de oferte educationale, pentru a se asigura posibilitatea de alegere si de combinare dintre cele doua sisteme (special si obisnuit).

In conditiile scolarizarii in invatamantul de masa, autoritatile educationale si cadrele didactice au obligatia de a cunoaste modalitatile de lucru cu elevii cu dizabilitati integrati, de a adapta structurile si organizarea scolara, curriculumul si modalitatile de examinare a progresului in invatare. Trebuie asigurate serviciile specifice necesare, inclusiv cadre didactice de sprijin.

Este necesara derularea unui amplu proces de informare si educare a cadrelor didactice, pentru ca schimbarea de atitudine sa inceapa cu acestea, urmand apoi sa propage la randul lor o atitudine echitabila, nediscriminatorie, fata de persoanele cu dizabilitati. Este deosebit de important ca procesul de raspandire a cunostintelor si promovarea unei atitudini nediscriminatorii fata de persoanele cu dizabilitati sa fie extins si asupra parintilor, asupra intregii comunitati.  

Scoala trebuie sa-si deschida larg portile si sa antreneze parintii si rudele elevilor, voluntarii, ONG-urile si alti actori in procesul educational adresat copiilor comunitatii.

Este necesara promovarea educatiei permanente, ca un element important pentru includerea sociala a adultilor cu dizabilitati. Conform legislatiei in vigoare, durata invatamantului obligatoriu este de pana la 10 clase. Invatamantul special este organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, pentru prescolarii si elevii cu deficiente fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament sau cu deficiente asociate, in scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii sociale.

Integrarea scolara a copiilor cu cerinte educative speciale se realizeaza prin unitati de invatamant special, in grupe si clase speciale din unitati prescolare si scolare obisnuite, sau in unitati de invatamant obisnuite, inclusiv in unitati cu predare in limbile minoritatilor nationale.

In invatamantul prescolar si primar, in functie de evolutia copilului, se pot face propuneri de reorientarea operativa dinspre scoala speciala spre scoala de masa si invers sau dinspre caminul-scoala spre scoala speciala si invers.

Propunerea de reorientare se face de catre cadrul didactic care a lucrat cu copilul in cauza si de catre psihologul scolar. Hotararea de reorientare se ia de catre comisia de expertiza, cu acordul familiei sau al sustinatorului legal.

Copiii cu cerinte educative speciale, care nu au putut fi reorientati spre invatamantul de masa, inclusiv in clase speciale, continua procesul de educatie in unitati ale invatamantului special primar, gimnazial, profesional, liceal si postliceal, diferentiat dupa tipul si gradul handicapului.

Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si familiei, impreuna cu alte organisme guvernamentale sau neguvernamentale cu preocupari in domeniu, asigura integrarea in viata activa, in forma corespunzatoare de munca, a absolventilor invatamantului special, potrivit calificarii obtinute si in conditiile prevazute de legislatia in vigoare

In ultimii 5 ani scolari, structura invatamantului special s-a modificat atat cantitativ, dar mai ales calitativ astfel:

s-a diminuat numarul de elevi din scolile speciale, de la 58.000 in 2000, la 26.000 in anul scolar 2004/2005;

a crescut numarul de elevi cu deficiente integrati in scolile de masa la peste 14.000, in acest an scolar;

au aparut scolile deschise in sensul ca in multe scoli speciale si de masa functioneaza atat clase cu elevi cu deficiente, cat si clase cu elevi normali;

a crescut numarul de clase speciale compacte in scoala de masa, ca o prima etapa de integrare a elevilor cu dificultati de invatare;

s-a dezvoltat o intreaga retea de centre de educatie si de zi, centre care desfasoara activitati educationale sub directa indrumare a inspectoratelor scolare judetene;

s-au realizat, de catre MEdC sau inspectoratele scolare judetene protocoale de colaborare cu organizatii neguvernamentale nationale si internationale, avand ca finalitate atat cuprinderea copiilor cu deficiente intr-o forma de scolarizare, cat si integrarea lor profesionala si sociala;

populatia scolara din unitatile de invatamant special este formata din copii cu deficiente severe, profunde sau asociate;

continutul educatiei speciale s-a imbogatit continuu prin patrunderea acesteia in scolile de masa, adresandu-se astfel, unei categorii mai largi de elevi;

pentru tinerii cu deficiente motorii sau organizat si clase de liceu de informatica, clase cu profil economic si au fost integrati individual in scoala de masa la clase cu profil frizerie/ coafor sau la alte profiluri.

Una dintre prioritatile Ministerului Educatiei si Cercetarii consta in centrarea proceselor de predare - invatare pe elev, conform nevoilor individuale si ritmului propriu de invatare. Asadar, si legislatia noastra, in incercarea de a se alinia la standardele europene, cuprinde prevederi care, chiar daca sunt insuficiente, neclare sau uneori contradictorii si, astfel, putin eficiente, permit acum integrarea copiilor cu nevoi speciale in scoli obisnuite sau in scolile speciale, inclusiv a celor cu dizabilitati severe si profunde, catalogati, pana mai deunazi, partial recuperabili sau "irecuperabili" si care aveau acces doar la caminele-spital. Din pacate insa, de la prevederi legislative care stipuleaza aceste drepturi, de la principii, programe si bune intentii enuntate in aceste programe si in toate documentele oficiale care se refera la reforma invatamantului, a invatamantului special, pana la aplicarea lor in practica distanta este foarte mare.

Conform Ordinului MEdC nr. 5379/25.11.2004 privind Metodologia de organizare si functionare a serviciilor educationale prin cadre didactice de sprijin/ itinerante pentru copiii cu cerinte educative speciale scolarizati in invatamantul de masa profesorului de sprijin sau profesorului itinerant le revin si urmatoarele sarcini:

sa elaboreze si sa realizeze planul de interventie personalizat precum si adaptarea curriculara in parteneriat cu cadrele didactice de la grupa/ clasa;

sa colaboreze cu specialistii care realizeaza terapiile specifice in vederea realizarii coerente a planului de servicii personalizat.

Chiar daca exista ideea de "interventie personalizata", nu exista prevederi privind forma pe care o ia aceasta interventie in scoala, continutul acesteia, testele care se aplica pentru evaluarea initiala la intrarea in gradinita/ scoala sau de la fiecare inceput de an scolar, nu exista un sistem de monitorizare a progresului scolar (cand si in cat timp ar trebui facuta evaluarea, de catre cine, modalitatile si frecventa de evaluare a progresului copilului, ce se intampla in cazul in care obiectivele nu sunt atinse, etc). Lipsesc prevederi legale si reglementarile care sa vizeze crearea programului educational pentru perioada de tranzitie de la varsta scolara, la cea de tanar/ adult (14/16 -18 ani).

Nu exista prevederi legale privind:

rolul parintilor in "interventia personalizata" sau in stabilirea prioritatilor si obiectivelor pentru copilul lor;

drepturile parintilor in raport cu scoala - ex. de a beneficia de documentele referitoare la copilul lor existente la scoala, cum ar fi rapoartele de evaluare initiala, rapoarte de progres;

dreptul si procedurile de a contesta, daca considera necesar, decizii ale scolii referitoare la copil;

dreptul parintilor de a participa la actul educational la clasa, cei care doresc acest lucru, cu scopul de a-si insusi strategii educationale elementare pe care sa le si implementeze acasa, pentru a exista continuitate in abordare, pentru generalizarea abilitatilor dobandite la scoala. Referitor la acest aspect, putem spune ca prezenta parintilor la clasa este chiar interzisa, lucru care, in mod special in momentul intrarii in sistemul (pre)scolar, este total daunator. Cei mai multi copii au nevoie de o perioada de tranzitie, in care o persoana cunoscuta si de incredere (parintele, de regula) sa ii fie sprijin in cunoasterea si acomodarea la noul spatiu, in transferul de abilitati la noul mediu, in facilitarea cunoasterii copilului de catre profesor si personalul auxiliar al scolii (a abilitatilor si a nevoilor, a punctelor tari si slabe, a eventualelor probleme comportamentale si a situatiilor care genereaza aceste probleme pentru a fi prevenite, etc). Abordarea neadecvata a copilului de catre profesor sau personalul auxiliar poate duce la probleme serioase, chiar regres in evolutia acestuia.

nu exista centre de informare si/sau formare pentru parinti privind dizabiliatea copilului si nevoile educationale ale acestuia, precum si surse de informare pentru parinti privind prevederile legale referitoare la dizabilitate si mai ales la educatia speciala.

Trebuie avuta in vedere si inexistenta unor programe de informare si formare sistematice si consistente create de autoritatile educationale centrale si locale, pentru schimbarea mentalitatilor inca depasite ale profesionistilor din scolile obisnuite sau speciale privind educatia copiilor cu nevoi speciale in scoala romaneasca, proces care ar trebui sa fie facut intensiv inca pe bancile facultatilor.

Din pacate, inca mai exista mentalitati de tipul:

copilul cu o nevoie speciala nu este vazut intai de toate drept COPIL care are unele dificultati de invatare pentru depasirea/ atenuarea carora trebuie gasite solutii, ci este vazuta DIZABILITATEA/ DEFICIENTA lui cu care de multe ori este chiar identificat sau in clasa conteaza elevii ca grup si nu copilul ca individualitate, cu nevoi specifice pentru care sunt necesare abordari didactice specifice, tehnici educative adecvate, eficiente, suporturi de invatare adecvate si individualizate, pentru fiecare copil in parte;

pentru esecul scolar al unui copil, responsabil este copilul in cauza si nicidecum faptul ca strategiile de invatare nu au fost adaptate suficient la nevoile copilului sau nu au fost alese cele mai potrivite metode de interventie ori ca nu exista suficient sprijin individualizat adecvat nevoilor copilului;

copilul trebuie sa se adapteze la scoala si nu scoala la nevoile copilului;

persistenta ideii ca unii copii sunt "needucabili"/ "irecuperabili" si trebuie trimisi in "centre speciale" sau la "fundatii" care au anumite programe de recuperare. Se considera ca exista parintii care au asteptari "prea mari" pentru copiii lor si, din acest motiv, insista de obicei inutil ca acestia sa fie inscrisi la o scoala obisnuita;

"parintii nu trebuie sa se bage in treaba scolii, care stie ce trebuie sa faca cu copiii, pentru ca nu au pregatirea necesara sa cunoasca ce trebuie facut cu copilul lor la scoala".

De asemenea s-au constatat si:

inexistenta sau ineficienta strategiilor de dezvoltare a scolii si de imbunatatire a procesului didactic, de adoptare a unor strategii de invatare, altele decat cele "traditionale", a unor practici educationale sau a tehnicilor educative eficiente;

lipsa oportunitatilor de perfectionare, dar si a motivatiei profesionistilor pentru perfectionare profesionala sau metodica, pentru imbunatatirea activitatii in scoala si la clasa;

lipsa motivatiei absolventilor de studii superioare de a intra in sistemul de educatie (normala sau speciala) datorita mediului nestimulativ profesional din invatamantul nostru, dar si din cauza salariilor mici pe care le primesc cadrele didactice;

existenta spatiilor inadecvate si/sau a incintelor inadecvat amenajate ale scolilor si claselor, precum si lipsa accesibilitatilor pentru copiii cu dizabilitati (mai ales locomotorii);

inexistenta camerelor de resurse pentru copii cu nevoi speciale in scolile de masa integratoare in care ar trebui sa se produca interventia suplimentara si specializata, individualizata (1:1 sau in grupuri mici), la materiile la care este necesar acest lucru si unde ar trebui sa intervina profesorul de sprijin.

datorita dificultatilor intampinate de tinerii cu dizabilitati ca urmare a neadaptarii corespunzatoare a mediului fizic si informational la specificul dizabilitatii (tipul si gradul de handicap), accesul acestora la invatamantul liceal si superior este extrem de greu, oferta de servicii educationale existente fiind foarte limitata. De obicei, tinerii cu un grad mai usor de handicap urmeaza ruta de profesionalizare data de scolile de arta si meserii. Un numar foarte mic de adolescenti cu dizabilitati finalizeaza cu diploma de bacalaureat cursurile liceale si isi pot continua studiile in invatamantul superior.

Educatia in zonele rurale se confrunta cu probleme legate atat de deteriorarea scolilor, cat si de existenta unui numar scazut de cadre didactice pregatite corespunzator. Mai mult, deficientele din mediul inconjurator impiedica persoanele cu handicap sa participe in conditii de egalitate la educatie. Exista prejudecati care contribuie la intarirea barierelor de mediu si de atitudine intre persoanele cu handicap si comunitate.

O problema deosebita o au tinerii cu intelect normal, dar cu deficiente senzoriale sau motorii. Acestia nu au nici o sansa sa urmeze o forma de invatamant superior, din cauza faptului ca nu pot frecventa cursurile liceale. De obicei prefera sa se reorienteze catre scolile de meserii. In tot judetul Iasi exista o singura clasa cu profil de filologie pentru acesti tineri care sunt capabili de performante intelectuale semnificative.

Cadrele didactice din Romania nu sunt aproape deloc pregatite pentru formarea copiilor cu dizabilitati intelectuale si nici nu primesc resurse pentru integrarea acestora in scolile obisnuite. In plus, programa scolara inflexibila nu-i ajuta in nici un fel pe copiii cu handicap sa-si dezvolte abilitatile de care au nevoie pentru a deveni independenti si a se putea adapta la viata in comunitate. Desi reglementarile si politicile din tara noastra sprijina incluziunea elevilor cu dizabilitati, inclusiv a celor cu dizabilitati intelectuale, in scolile obisnuite in practica doar un mic numar de copii cu dizabilitati intelectuale usoare frecventeaza unitatile de invatamant normale.

Exista inca un numar insuficient de profesori de sprijin sau de profesori itineranti. In municipiul Iasi, de exemplu, exista doar 9 profesori de sprijin, dar nici unul nu activeaza in zona rurala tinerii cu deficiente din aceste zone fiind cei mai dezavantajati.

Accesul si participarea tinerilor cu dizabilitati la educatie sunt ingreunate si de:

precaritatea conditiilor financiare ale familiilor acestor tineri, mai ales a celor care traiesc in mediul rural;

calitatea inca redusa a ofertei educationale pentru aceasta categorie de persoane.

Institutii/ organizatii care ofera servicii de informare, orientare si consiliere

Serviciile de informare, orientare si consiliere au scopul de a asista indivizii, de orice varsta si in orice moment al vietii lor in luarea deciziei privind educatia, instruirea si ocupatia si pentru a-si conduce propria cariera. Ele includ o gama larga de activitati:

activitati in cadrul scolilor care au scopul de a ajuta elevii in clarificarea propriilor obiective privind cariera si de a intelege "lumea" muncii;

asistenta personala sau de grup in vederea luarii deciziei privind studiile initiale, cursurile de instruire profesionala, educatie si instruire suplimentara, alegerea locului de munca, schimbarea locului de munca sau reincadrarea fortei de munca;

servicii on-line de furnizare a informatiei despre locurile de munca si cariera sau care sa ajute indivizii in luarea deciziei privind cariera;

servicii de producere si diseminare a informatiei privind locurile de munca, cursurile de studiu si pregatirea profesionala.

Categoriile principale carora li se adreseaza aceste servicii sunt: persoanele care nu au intrat inca pe piata muncii, persoanele aflate in cautarea unui loc de munca si persoane deja angajate, dar care vor sa-si schimbe locul de munca.

Principalii furnizori de servicii de informare, orientare si consiliere in cariera sunt:

a.      scolile (Ord.Min. nr. 3064/18.01.2000)

prin activitati curiculare (introduse in anul 1998 -1999);

prin activitati extracuriculare (in special prin Centrul de Asistenta Psihopedagogica Interscolara);

prin intermediul centrelor scolare de consiliere care functioneaza in scolile cu un numar mai mare de 800 de copii, iar din 2006 vor incepe sa se creeze si in gradinite;

in cadrul centrelor de orientare profesionala care sunt infiintate in licee;

prin intermediul comisiilor interne de evaluare continua existente in scolile cu mai mult de 800 de copii sau in cadrul centrelor de resurse. Acestea functioneaza cf. Ordinului MEdC nr. 5379 din 25.11.2004 si au rolul de a orienta copiii cu dificultati de invatare sau de dezvoltare sau/ si copiii cu cerinte educative speciale pentru care exista o solicitare scrisa din partea familiei, catre serviciile de sprijin corespunzatoare. In cazurile in care este necesar, copilul poate beneficia de servicii de sprijin inca de la gradinita.

la nivelul liceelor functioneaza centre de orientare vocationala/ profesionala.

b.     universitatile

prin intermediul Centrului de Orientare pentru Alegerea Rutei Profesionale si Plasarea pe Piata Muncii;

c.      serviciile de ocupare publica

Centrul de Informare si Consiliere in Cariera;

Centrul de Informare si Consiliere pentru Tineret (INFOTIN);

d.     serviciile de orientare oferite de angajatori;

e.      sectorul privat (firme de afaceri, ONG-uri etc.);

f.       alte organizatii (initiative ale comunitatii, asociatii ale studentilor, asociatii ale parintilor etc.)

Tabloul general al modelului de orientare si consiliere care functioneaza in Romania include si:

consilierea integrata in procesul educational prin curicula "Consiliere si ghidare" inclusa in curicula nationala, in special ca grup de activitati - in scoli si licee;

orientare educationala si vocationala individuala (la cerere) in Birourile de Asistenta Psihopedagogica Intrascolare (scoli generale si profesionale);

orientare educationala si vocationala si plasarea pe piata muncii prin intermediul activitatilor desfasurate in centrele universitare;

consiliere vocationala axata pe dezvoltarea carierei si plasarea pe piata muncii in cadrul ANOFM, precum si in centrele furnizorilor publici si privati.

In cazul copiilor cu dizabilitati, Serviciul de evaluare complexa din cadrul serviciilor publice de asistenta sociala si protectie a copilului din subordinea fiecarui consiliu judetean/ local este cel care se ocupa de orientarea scolara si profesionala a acestora. Conform HGR nr. 1437/2004, fiecarui copil cu dizabilitati (din familie sau aflat in sistemul de protectie speciala) i se intocmeste un proiect personalizat care cuprinde evaluarea sa complexa din punct de vedere al nivelului dezvoltarii psihofizice si al adaptarii sociale. Pe baza acestei evaluari, Serviciul de expertiza si evaluare complexa stabileste pe de o parte, tipul si gradul de handicap, pe de alta parte face orientarea scolara si/sau profesionala si trimite dosarul copilului catre Comisia pentru Protectia Copilului (CPC) care functioneaza la nivelul fiecarui judet/ sector. Aceasta, decide daca este de acord sau nu cu propunerea si elibereaza certificatul de expertiza si orientare scolara si profesionala care include si specificatie referitoare la incadrarea copilului intr-un tip si grad de handicap.

In urma acestei analize putem semnala o serie de constrangeri cum ar fi:

Recunoasterea redusa a impactului pozitiv pe care il au serviciile de dezvoltare a carierei, avandu-se in vedere ca o investitie relativ mica poate avea consecinte benefice majore asupra eficientei pietei muncii si eficientei folosirii fondurilor publice.

Investitia in capitalul uman se face, in special, dupa aparitia unui dezechilibru pe piata muncii si mai putin preventiv prin armonizarea ofertei educationale de baza si a ofertei profesionale la cerintele pietei muncii.

Relatia unitatilor de invatamant cu intreprinderile, sectorul servicii sau alte domenii ale pietei muncii nu este aproape inexistenta.

Orientarea scolara si profesionala este deficitara si inadecvata cerintelor actuale ale pietei muncii. Adolescentii sunt pregatiti in continuare in profesii/ meserii care nu se mai cauta sau care nu sunt adecvate tipului de handicap (de exemplu: tineri cu afectiuni neurologice sunt pregatiti pentru a lucra in confectii sau tesatorie).

Pentru copiii cu afectiuni neurologice nu exista o concordanta intre regulamentul invatamantului special si incadrarea in grad de handicap. In multe judete nu exista medici experti care au obligatia care sa avizeze orientarea scolara si profesionala, de aceea sunt orientati catre meserii inadecvate, dar pentru care exista clase in sistemul de invatamant profesional.

O propunere pentru eliminarea unora dintre aceste constangeri este ca orientarea scolara facuta de Comisia pentru Protectia Copilului sa aiba caracter de recomandare si sa ramana la latitudinea parintelui alegerea traseului educational si profesional al copilului cu dizabilitati, tinandu-se in mod obligatoriu seama de abilitatile copilului, dar si de asteptarile si dorintele acestuia. Dupa obtinerea acestui certificatului de expertiza si orientare scolara si profesionala copilul/ tanarul cu dizabilitati poate solicita aceleasi servicii de informare, orientare si consiliere scolara sau vocationala prezentate mai sus.

Strategii judetene referitoare la pregatirea vocationala accesibila persoanelor cu dizabilitati

La nivelul fiecarui judet s-au elaborat la solicitarea Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu handicap s-au elaborat strategii judetene privind persoanele cu dizabilitati. O analiza a acestor documente releva faptul ca autoritatile locale sunt preocupate de:

crearea unui sistem integrat de promovare a programelor sociale;

infiintarea de servicii sociale destinate copiilor si persoanelor adulte cu handicap si respectarea standardelor de calitate pentru fiecare tip de serviciu;

intarirea capacitatii judetene de a dezvolta si implementa planuri antisaracie si de promovare a incluziunii sociale si de a elabora strategii proprii de dezvoltare sociala;

dezvoltarea capacitatii de a sustine tehnic si metodologic programele sociale comunitare.

Armonizarea ofertei educationale cu oferta de pe piata muncii

analiza dinamicii pietei muncii la nivel national in sprijinul ocuparii fortei de munca.

Corelarea ofertei educationale cu piata muncii poate fi analizata prin studierea Rapoartelor anuale asupra formarii profesionale, a Studiului de fezabilitate privind continuarea si extinderea reformei educatiei si formarii profesionale sau a documentelor elaborate de Observatorul National Roman coordonat de Institutul de Stiinte ale Educatiei.

In ultimii ani se constata ca ponderea contributiei sectoarelor economice s-a modificat pin scaderi inregistrate in agricultura, industrie si constructii si apare o crestere in sectorul servicii. Cu toate acestea, se mentine aceeasi cifra de scolarizare ceea ce denota ca la nivelul ofertei educationale nu s-a inregistrat corelarea acesteia cu dinamica modificarilor dezvoltarii economice.

Au fost elaborate Planuri Regionale de Actiune pentru dezvoltarea invatamantului profesional si tehnic in perspectiva anului 2010. Acestea reprezinta o baza de referinta fata de care planificarea educationala va permite o mai buna corelare cu nevoile pietei muncii. Pentru corelarea ofertei educationale din invatamantul universitar cu nevoile pietei muncii se elaboreaza studii de inregistrare a carierei absolventilor.

Analizand toate aceste documente se pot remarca o serie de constrangeri in ceea ce priveste formarea profesionala a persoanelor cu handicap dintre care putem mentiona:

investitiile destinate formarii profesionale sunt mult mai mici fata de cele din invatamantul general si academic;

legatura intre sistemul educational si cel de pregatire profesionala a copilului, tanarului sau persoanei adulte cu dizabilitati si nevoile de pe piata muncii este insuficienta;

carentele invatamantului special determina aparitia inegalitatilor sociale intre copiii sau persoana adulta cu dizabilitati si copilul sau persoana dezvoltata normal din punct de vedere psihofizic;

infrastructura invatamantului special este slab dezvoltata nebeneficiind de programe de studiu moderne, de dotari si personal specializat;

investitii in invatamantul profesional si tehnic destinat tinerilor cu dizabilitati sunt insuficiente;

sistemul de invatare pe parcursul intregii vieti pentru persoana adulte cu dizabilitati este inexistent. Programele dezvoltate in acest sens sunt foarte putine si, in marea lor majoritate, sunt derulate de organizatiile neguvernamentale.

analiza nevoii de formare profesionala furnizata prin intermediul invatamantului profesional si tehnic in raport cu cerinta pietei muncii.

Conform Legii nr. 268 /2003 care modifica Legea Invatamantului nr.84/1995, aceasta forma de invatamant se realiza prin scolile profesionale si de ucenici (invatamant profesional) liceul tehnologic, scoala postliceala, scoala de maistri (invatamant tehnic). Sistemul se confrunta insa cu dificultati legate de lipsa unei clasificari actualizate a calificarilor cu toate ca exista standarde privind nivelurile de calificare, absenta unor modele coerente de sisteme pentru asigurarea calitatii educatiei si formare profesionala, precum si insuficienta investitiilor in domeniul formarii profesionale, in special in mediile defavorizate: rural, scoli care integreaza tineri cu nevoi speciale.

Pregatirea profesionala si tehnica a unei parti semnificative a fortei de munca (inclusiv tineri cu dizabilitati) a fost si este in continuare asigurata si prin reteaua de invatamant cooperatista. Dar, aceasta retea nu este recunoscuta ca parte integranta a sistemului national de invatamant, cursurile de formare si perfectionare ale meseriasului/ specialistului din cooperatie nefiind acreditate.

             Analizand sistemul de formare profesionala s-au identificat o serie de constrangeri cum ar fi:

• accesul inca limitat la formarea profesionala de calitate a elevilor cu cerinte educative speciale;
• lipsa unui sistem de validare si recunoastere a achizitiilor de invatare dobandite prin experienta sau in contexte de invatare non-formala si informala;

sistemul de pregatire profesionala si nomenclatorul de meserii sunt anacronice, fara sa tina cont de cerintele si tendintele de evolutie inregistrate pe piata fortei de munca din zona de provenienta a persoanei cu dizabilitati;

• obligativitatea de a promova examenul de capacitate si uneori de a urma un liceu, inaintea calificarii profesionale, sunt bariere pentru pregatirea profesionala si angajarea in munca a copiilor/ tinerilor cu cerinte educative speciale/ dizabilitati;
• nu exista prevederi legale care sa reglementeze pregatirea profesionala a tinerilor cu dizabilitati care au depasit varsta de 26 de ani. Pentru o pregatire de calitate, acestora ar trebui sa li se ofere si posibilitate de a se caza in internatele scolilor profesionale. Din pacate, statul nu mai finanteaza rezidenta lor peste varsta de 26 de ani, in conditiile in care, in Romania, nu exista centre de reabilitare si recalificare profesionala pentru cei in viata carora handicapul survine la varsta adulta.

Un alt aspect este acela al pregatirii profesionale in meserii necompatibile cu cerintele si tendintele de evolutie inregistrate pe piata fortei de munca si cu aptitudinile persoanei cu handicap, fapt ce contribuie la accentuarea marginalizarii persoanelor cu dizabilitati si la cresterea numarului de someri. Formele de invatamant special si de formare profesionala sunt incomplete, necorespunzatoare.

Oferta MEdC in domeniul formarii profesionale a tinerilor cu dizabiltati este redusa si total inadecvata cerintelor pietei muncii. De exemplu in judetul Iasi sunt pregatiti tineri in profesiile de patiser, tamplar, tinichigiu, confectioner, zugrav, indiferent de tipul de handicap, iar scolile de arte si meserii (invatamantul vocational) nu mai pot integra tineri cu deficiente neuromotorii din cauza curriculei scolare inadecvate. In aceste scoli nu exista programe scolare adaptate.

O cauza majora a acestor deficiente este absenta unei politici coerente in materie de pregatire profesionala, incadrare in munca, reabilitare si recalificare (reconversie) profesionala. In capitolul incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, din Legea 519/ 2002 nu exista referiri la orientarea si formarea profesionala sau la educatiea incluziva care sa implice si sustinere educativa, ajutor tehnic si sprijin individualizat astfel incat persoanele cu handicap sa poata avea o meserie.

            Astfel, se impune adoptarea de masuri pentru ameliorarea politicii de sustinere a pregatirii profesionale si incadrarii in munca a persoanelor cu handicap din Romania, cum ar fi:

• elaborarea unui program national de formare profesionala conform tendintelor de evolutie inregistrate pe piata fortei de munca, dar si compatibile cu particularitatile unor diferitelor tipuri de handicap;
• asigurarea reconversiei profesionale a tinerilor cu dizabilitati specifice de instruire si educatie, accentul fiind necesar sa se puna pe efectuarea de operatiuni si nu pe meserii in integralitatea lor, operatiuni si faze in relatie stransa cu exigentele pietei si cu aptitudinile persoanelor cu dizabilitati;
• orientarea formarii catre sfera serviciilor (formare la nivel postliceal);
• pregatirea tinerilor sa fie efectuata si la locul de munca, in cadrul atelierelor in care lucreaza prin cursuri de scurta durata organizate de ONG-uri; cursuri pot fi finantate de angajator si sustinute de stat prin masuri legislative care sa ofere beneficii finantatorilor;
• posibilitatea de pregatire in noi meserii - pe langa profesiunile existente, mai ales cele liberale - respectiv meserii si indeletniciri adecvate persoanelor cu dizabilitati; 

Alternative la sistemul de invatamant traditional

Pe langa institutiile scolare si universitare cu caracter formal exista si institutii specializate in instruire nonformala, cum ar fi centrele de pregatire profesionala, cluburile, taberele scolare, programele de radio/televiziune scolara sau universitara, pe de o parte si diferiti agenti sociali cu care scoala stabileste relatii de tip contractual (scolile militare, scolile profesionale, biserica) sau consensual (familia, comunitatea locala) pe de alta parte.

Dezvoltarea resurselor umane si integrarea durabila pe piata muncii este posibila in conditiile promovarii invatarii pe tot parcursul vietii ca principiu si cadru general de restructurare si dezvoltare a sistemelor de educatie si formare, de asigurare a competentelor cheie si a coerentei intre contextele formale, nonformale si informale de invatare.

Promovarea invatarii pe tot parcursul vietii si, implicit, achizitia continua de cunostinte si competente nu pot fi limitate exclusiv la contextele formale de educatie si formare profesionala initiala si continua, ci trebuie sa cuprinda si contextele nonformale si informale. Nu au fost inca dezvoltate mecanisme functionale de asigurare a transferabilitatii rezultatelor si competentelor dobandite in diferite contexte educationale.

Sistemul actual de educatie si formare profesionala initiala si continua nu raspunde in totalitate cerintelor impuse de invatarea pe tot parcursul vietii. Din acest motiv sunt necesare cresterea participarii la educatie si formare profesionala pe tot parcursul vietii, inclusiv prin actiuni de crestere a interesului de a participa la diferite forme de calificare si recalificare, dezvoltarea invatamantului la distanta.

3. Formarea profesionala accesibila persoanelor cu handicap

3.1. Oferta de formare profesionala adresata persoanelor adulte cu dizabilitati.

Cursurile de formare profesionala adresate persoanelor adulte in general, se organizeaza tinandu-se cont de:

- locurile de munca vacante declarate de agentii economici;

- interesul in anumite meserii/ ocupatii manifestat de persoanele aflate in cautarea unui loc de munca.

Cursurile de formare profesionala pentru persoanele care beneficiaza de gratuitate (inclusiv persoanele cu dizabilitati, cu invaliditate) se organizeaza de catre compartimentele de formare profesionala din cadrul agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca (AJOFM) impreuna cu furnizori privati, prin centrele de formare profesionala proprii, prin ONG-uri acreditate, sau prin cele sase centre regionale de formare profesionala a adultilor.

Astfel de cursuri sunt intr-un numar foarte redus. Conform statisticii prezentata in Planul national de formare profesionala al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca pentru anul 2005, s-a prevazut pentru anul 2005 organizarea unor programe de formare profesionala pentru 160 de persoane cu handicap si pentru 127 de persoane care si-au reluat activitatea ca urmare a recuperarii capacitatii de munca dupa pensionarea pentru invaliditate.

In Planul national de formare profesionala al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca pentru anul 2005, una dintre masurile prevazute in liniile sale directoare se refera la stimularea incadrarii sau reincadrarii in munca a persoanelor care s-au pensionat pentru invaliditate dar, nu sunt prevazute si masuri concrete pentru realizarea acestui obiectiv. Se specifica doar ca astfel de cursuri vor fi derulate la solicitarea angajatorilor si vor fi finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj. Se creaza astfel un cerc vicios deoarece sunt foarte putine institutii/ servicii in care se pot angaja persoanele defavorizate (persoanele cu dizabilitati, cu un grad de invaliditate). Nu exista o oferta educationala pentru persoanele adulte care, in urma unor accidente (de exemplu: accidente rutiere, accidente vasculare etc.) si-au pierdut intr-un grad mai mare sau mai mic capacitatea de munca si nu mai pot profesa meseria pe care au urmat-o pana la accident. Aceste persoane ar trebui sa urmeze cursuri de recalificare pentru a putea sa-si foloseasca potentialul restant.

Pe de alta parte trebuie semnalat si un alt tip de problema privind atitudinea celor implicati in procesul de integrare in munca:

o mare parte din persoanele cu handicap refuza angajarea preferand modalitatile de protectie pasiva;

angajatorii refuza sa angajeze persoane cu handicap sau le angajeaza pe termen limitat pentru a incasa subventia de la stat.

In U.E. se aloca sume semnificative de la bugetul asigurarilor sociale pentru a stimula in mod eficient angajatorii. In Romania aceste fonduri se regasesc in bugetul Ministerului Finantelor Publice si nu sunt administrate eficient. Fondurile alocate in acest sens ar trebui administrate de ANPH care, in parteneriat cu ANOFM, poate evalua corect si la nivel national nevoile de formare si potentialul de ocupare a fortei de munca pe acest segment.

Elaborarea unui repertoar care sa cuprinda meseriile pe care le poate face o persoana in functie de tipul de dizabilitate pe care o are ar fi un intrument foarte util atat pentru profesionistii care lucreaza in domeniul protectiei persoanelor cu handicap, cat si pentru potentialii operatori de formare. Acest nomenclator trebuie elaborat de profesionistii din domeniul protectiei copilului si a persoanelor cu handicap si inaintat Ministerului Educatiei si Cercetarii care ar putea decide:

modificarile necesare in structura sistemului de invatamant pentru copiii cu dizabilitati;

cursurile de formare profesionala care ar putea fi oferite persoanelor cu dizabilitati in cadrul sistemului traditional de educatie.

3.2. parteneriate public/ privat in domeniul formarii si angajarii persoanelor cu dizabilitati. Implicarea sectorului neguvernamental.

Asigurarea incadrarii in munca a  persoanelor cu dizabilitati este o necesitate obiectiva, ce trebuie pusa in practica prin politicile guvernamentale. Pentru ca persoanele cu dizabilitati sa se bucure de viata sunt necesare masuri incluzive efective, care sa ofere posibilitatea asigurarii locului de munca in vederea punerii in evidenta a capacitatii de munca a acestora. Exista un numar mic de unitati protejate acreditate care pot raspunde nevoilor de incadrare in munca a persoanelor cu dizabilitati din Romania. Realizarea  accesibilitatilor locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati, mai ales in cadrul unitatilor protejate, constituie o obligatie pentru agentii economici. In acest moment, informatiile referitoare la acest subiect lipsesc sau sunt relative.

           Numarul de persoane cu dizabilitati ocupate este scazut, atat din cauza ofertei de locuri de munca care nu este in concordanta cu calificarile si nevoile lor, cat si a slabei pregatiri scolare, profesionale si vocationale a acestora. Se manifesta inca fenomene de discriminare la angajare pe motivul handicapului, iar accesul la mediul fizic si la informatie este redus.

Se observa diferente mari intre numarul de persoane cu dizabilitati apte de munca si cele angajate efectiv. Se inregistreaza fenomene de discriminare chiar si la adresa celor angajati in munca.

           Cauzele sunt multiple, dar printre cele mai importante mentionam:

Angajatorii refuza incadrarea persoanelor cu dizabilitati, pe motiv ca  profilul unitatii este incompatibil cu statutul acestor persoane.

In multe cazuri persoana cu dizabilitati trebuie sa renunte la locul de munca, din cauza lipsei adaptarilor necesare nevoilor specifice, a accesibilitatilor, a atitudinii negative a angajatorilor sau a colegilor de munca.

Foarte multe persoane cu dizabilitati care locuiesc in mediul rural se vad in imposibilitatea deplasarii la locul de munca aflat in mediul urban din cauza lipsei mijloacelor de transport adaptate.

Legislatia actuala nu-l face interesat efectiv pe angajator, determinandu-l sa plateasca o amenda simbolica (achitarea unui salariu minim pe economie) si sa refuze angajarea.

Nu se acorda facilitati (credite) pentru crearea si justificarea din punct de vedere economic (rentabilitate, raport cost/ beneficiu) a unitatilor protejate nou infiintate sau facilitati acordate angajatorilor astfel incat acestia sa fie stimulati sa creeze locuri de munca pentru persoanele cu dizabilitati.

principalele probleme privind problematica incadrarii in munca a persoanelor cu handicap se refera la necunoasterea de catre autoritati si angajatori a legislatiei si a drepturilor persoanelor cu dizabilitati, neimplicarea autoritatilor locale, pasivitatea angajatorilor si a AJOFM, neimplicarea Inspectoratului Scolar Judetean in rezolvarea problemelor aparute in legatura cu invatamantul profesional si special, marginalizarea si, nu in ultimul rand, problemele sociale generate de saracie, lipsa locuintelor etc..

Exista ateliere protejate ale unor firme profit (cu linii de productie adaptate) care au angajat tineri cu handicap motor sau cu alte tipuri de deficiente. In general, tinerii cu dizabilitati sunt angajati in firme de confectii, brutarii, ateliere de mobila sau firme care produc ambalaje, lumanari sau uleiuri aromatice.

Pentru realizarea unor parteneriate intre sectorul public si cel privat in vedrea diversificarii ofertei de formare profesionala ar fi necesar sa:

se realizeze parteneriate active intre serviciile publice de asistenta sociala si protectia copilului (DJASPC) de la nivelul judetelor/ sectoarelor si AJOFM pentru realizarea de cursuri de calificare oferite in special tinerilor cu dizabilitati care parasesc sistemul rezidential (16 - 26 de ani);

AJOFM ar trebui sa vina in intampinarea potentialilor clienti din randul persoanelor cu dizabilitati pentru cursurile de calificare/ recalificare/ reconversie profesionala deschizandu-si oficii/ birouri in sediile DJASPC sau in alte locatii in care vin des persoanele cu handicap. Aceste birouri ar putea facilita accesul la informatia referitoare la diferitele cursuri pe care AJOFM le poate oferi, dar ar putea sa ajute si la strangerea informatiilor necesare pentru adaptarea ofertei de formare profesionala la cerintele pietei muncii si la asteptarile beneficiarilor.

ANOFM propune infiintarea unei retele de suport intre ONG-uri si institutiile care ofera servicii in domeniul formarii si incadrarii in munca a persoanelor cu dizabilitati.

De asemenea, ANPH in colaborare cu ANOFM ar trebui sa organizeze la nivel local seminarii care sa duca la asumarea de catre autoritatile guvernamentale, locale si cele comunitare a responsabilitatilor pe care ar trebui sa le aiba in raport cu problematica integrarii profesionale a persoanelor cu handicap (ex. informarea patronilor asupra oportunitatilor si beneficiilor pe care le au angajand tineri cu handicap, sa devina beneficiari ai produselor realizate de tinerii cu handicap in atelierele protejate sau, mai important, sa devina finatatori ai cursurilor de formare profesionala a persoanelor cu handicap etc.).

Un actor din ce in ce mai important in domeniul formarii profesionale a persoanelor cu handicap este "ONG-ul". Miscarea neguvernamentala in domeniul dizabilitatii este puternica si in continua dezvoltare. Contributia la cresterea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati din partea organizatiilor cu dizabilitati este pusa in evidenta de urmatoarele elemente:

• promoveaza drepturile persoanelor cu dizabilitati;
• initiaza modificari legislative care sa fie conforme cu nevoile persoanelor cu dizabilitati, dar si cu tendintele internationale;
• ofera servicii de sprijin care sa pregateasca cu adevarat persoana cu dizabilitati pentru o viata independenta;
• sustin interesul persoanelor cu dizabilitati in relatia cu autoritatile;
• ofera o intelegere adecvata a situatiei in care se afla persoanele cu dizabilitati;
• initiaza modele de servicii pentru persoanele cu dizabilitati care sa poata fi preluate de autoritati;
• promoveaza parteneriatul dintre sectorul guvernamental si cel neguvernamental, in beneficiul persoanelor cu dizabilitati;
• ofera programe de pregatire profesionala pentru specialistii in domeniu;
• initiaza introducerea si folosirea unei terminologii adecvate si de principii care si-au dovedit viabilitatea in tarile Europei;
• sunt o permanenta sursa de inovatie si schimbare sociala pozitiva;
• creeaza imaginea pozitiva a persoanei cu dizabilitati in societate;
• pun accentul pe sprijin pentru viata independenta, nu pe protectie, pe activarea potentialului uman nu pe negarea lui.

Organizatiile neguvernamentale care activeaza in sprijinul persoanelor cu handicap incep sa organizeze din ce in ce mai multe cursuri de formare profesionala mai ales in meserii care nu sunt acoperite de oferta educationala traditionala (crearea de lumanari decorative sau alte elemente de decoratiuni interioare, lucrator pentru fabricarea uleiurilor aromatice, legumicultor etc.). Cursurile au o abordare din ce in ce mai profesionala si o data cu posibilitatea obtinerii atestarilor pot deveni o alternativa viabila la sistemul de formare profesionala traditional.

ANEXA

Concepte si definitii

Formare profesionala - Este o masura activa de combatere a somajului, care asigura cresterea si diversificarea competentelor profesionale, prin initierea, calificarea, recalificarea, perfectionarea si specializarea persoanelor in cautarea unui loc de munca.

a.      formare profesionala initiala: orice tip de formare profesionala initiala. Liceele vocationale ofera pregatire in domeniul militar, teologie, sport, arta si pedagogie. In aceste licee, educatia dureaza 4 ani. Cursurile liceale se finalizeaza din punct de vedere educational cu diploma de bacalaureat care permite accesul la studii superioare. Acest tip de formare include si invatamantul tehnic si profesional, sistemele de ucenicie si invatamantul profesional, care permit obtinerea unei calificari profesionale recunoscute de autoritatile competente ale statului in care se realizeaza formarea.

b.     formare prin alternanta: acel tip de formare profesionala, la orice nivel, inclusiv al invatamantului superior care consta din perioade structurate de stagiu in intreprinderi si, daca este cazul, intr-o institutie sau un centru de formare profesionala.

c.      formare profesionala continua: orice tip de formare profesionala urmata de orice angajat (persoana activa pe piata muncii) pe parcursul vietii sale active.

d.     formare profesionala deschisa si la distanta: orice tip de formare profesionala flexibila care presupune:

utilizarea unor servicii si tehnologii ale informatiei si comunicatiei, de forma traditionala sau avansata si

un sprijin sub forma de recomandari si sfaturi personalizate;

e.      formare/ invatare pe tot parcursul vietii: posibilitati de educatie si de formare profesionala oferite indivizilor pe tot parcursul vietii lor pentru a le permite sa dobandeasca, sa actualizeze si sa adapteze in permanenta cunostinte, aptitudini si competente.

Piata muncii. Reprezinta ansamblul actiunilor de vanzare - cumparare a fortei de munca, al relatiilor specifice acestora, ce au loc intr-un spatiu economic; ea releva intalnirea cererii cu oferta de munca, stabilirea pe aceasta baza a conditiilor pentru angajarea salariatilor, negocierea si fixarea salariilor in functie de performantele lucratorilor, realizarea mobilitatii salariilor si fortei de munca pe locuri de munca, firme, zone etc. Piata muncii reflecta legaturile reciproce dintre realitatile demografice care determina oferta de munca si cele ale dezvoltarii economico-sociale care genereaza cererea de munca.

Orientare scolara si profesionala

Orientare scolara (educationala): directionarea instruirii scolare prin suplimentarea acesteia cu informatii referitoare la intreaga paleta de profesiuni existente.

Orientare profesionala (vocationala): se refera la oferta de informatii legate de evolutia profesionala, reorientarea fortei de munca, remodelarea sau recuperarea acesteia.

Prin orientare scolara si profesionala se rationalizeaza adaptarea individuala la cerintele socio-profesionale. Scopul principal consta in:

a.      sondarea disponibilitatilor personale pentru a creste randamentul si a evita esecurile personale si accidentele de munca;

b.     se previne si se evita uzura individuala deoarece se incearca a se stabili o corespondenta intre abilitatile omului si cele necesare unei profesii sau alteia;

c.      caracter educativ puternic, strans legat de politica educationala.

Orientarea profesionala este un proces de sprijin continuu al indivizilor de-a lungul vietii, pentru a-i face capabili sa-si croiasca propriul drum profesional prin autocunoasterea aspiratiilor si a aptitudinilor, prin informare si consiliere despre aspectele muncii si despre schimbarile intervenite in lumea ocupatiilor, a pietei muncii, in realitatile economice si in oportunitatile de formare[2] .

Consiliere vocationala. Sfatuire in vederea alegerii carierei. se pune accentul pe aceasta dupa ciclul gimnazial.

Educatia alegerii unei cariere/ alegerea vocationala. Orice program de educatie a carierei se refera la intreaga populatie scolara si este implicat chiar in Programa scolara prin elementare discutii ce sunt prezentate la toate materiile scolare. Educatia carierei se realizeaza prin cooperare intre elevi, parinti, scoala si comunitatea locala. Printr-un asemenea program educativ elevii sunt ajutati de la faza initiala de constientizare a unei posibile profesiuni pana la explicarea posibilitatilor vocationale, obtinerea informatiei necesare sau reeducarea profesionala in cazuri de schimbare a profesiei. Toate tehnicile privind alegerea unei ocupatii au avut ca punct de plecare intrebarea "De ce oamenii aleg o cariera sau alta?"

Exista anumiti factori ce influenteaza alegerea carierei:

venitul familiei;

situatia sociala a familiei de provenienta;

atitudinile si valorile parentale;

ocaziile favorabile din lumea muncii;

tipul si gradul dizabilitatii.

Alegerea vocationala dureaza tot timpul vietii iar punctul maxim este gasirea unei slujbe corespunzatoare individului.

GUISBERG considera ca decizia privind alegerea unei cariere trece prin trei perioade:

a.      a fanteziei - incepe in jurul varstei de 6 ani si se termina la 11 ani. Copilul isi imagineaza diferite roluri de adult, alegerea acestor roluri fiind in functie de mecanismele sale afective precum si in functie de persoanele importante din jurul sau.

b.     a incercarilor - aceasta perioada dureaza pana la 18 ani si copilul recunoaste importanta deciziei privind profesiunea viitoare. La inceputul acestei perioade predomina interesele si preferintele ca la sfarsitul ei sa predomine valorile, pe masura ce se contureaza scopul vietii si semnificatia muncii.

c.      realista - in aceasta perioada, particularitatile individuale si cerintele socio-economice se confrunta dand nastere la un compromis. Acest compromis este rezultatul unei perioade mai conflictuale sau mai putin conflictuale in care are loc o explorare a profesiunilor dupa care urmeaza o cristalizare a alegerii, finalizandu-se cu specificarea profesiunii alese. Acest compromis care are loc in alegerea unei profesii se modifica permanent in functie de relatiile care se stabilesc intre preferintele pentru o cariera sau alta si asteptarile de a fi capabil sa profesezi o cariera sau alta.

Se considera ca exista mai multi factori ce intervin in alegerea unei profesiuni, cei mai importanti fiind:

cerintele profesionale;

calificarea tehnica;

tipul de educatie al individului;

banii primiti;

informatiile pe care le obtine o persoana despre o ocupatie;

deprinderile sau abilitatile pe care le are individul pentru ocupatia respectiva;

caracteristicile sau abilitatile sociale (inteligenta sociala);

orientarea valorilor.

Orice ocupatie are un anume model ce se refera la un anumit nivel al abilitatilor, intereselor sau la o anumita configuratie a trasaturilor de personalitate. Exista o toleranta foarte mare in aceste patternuri deoarece un individ poate alege si efectua o mare varietate de ocupatii dupa cum oameni diferiti ca abilitati, interese si structuri a factorilor de personalitate profeseaza in acelasi domeniu.

Curricula: grup de teme studiate sau predate.

Curriculum inseamna, in sens larg, ansamblul proceselor educative si al experientelor de invatare prin care trece elevul pe toata durata parcursului sau scolar. In sens restrans, acesta este definit ca ansamblul acelor documente scolare de tip reglator care consemneaza datele esentiale privind procesele educative si experientele de invatare pe care scoala le ofera elevului. Acest ansamblu de documente poarta numele de curriculum formal sau oficial.

E-learning educatie realizata cu ajutorul tehnologiilor informatiei si comunicatiei (TIC).

Evaluare: termen generic ce inglobeaza ansamblul de metode utilizate pentru a aprecia performanta unui individ sau grup.

Invatare formala educatie furnizata in mod traditional de catre o institutie de formare sau educatie, structurata (in ceea ce priveste obiectivele, timpul sau resursele alocate) si care conduce la obtinerea unui certificat. Educatia formala este intentionata (voita) din perspectiva celui care invata.

Invatare nonformala: educatie care nu este furnizata de catre o institutie de educatie sau formare si care nu este validata de catre un certificat sau diploma. Totusi, este structurata in ceea ce priveste obiectivele, timpul si resursele alocate. Educatia nonformala este intentionata (voita) din perspectiva celui care invata.

Invatare informala: educatie ce decurge din activitatile cotidiene legate de locul de munca, familie sau timp liber. Nu este structurata in ceea ce priveste obiectivele, timpul si resursele alocate, iar cunostintele dobandite nu sunt validate prin intermediul vreunui titlu (certificat, diploma). Invatamantul informal poate avea un caracter intentionat (voit), dar in cea mai mare parte a cazurilor este neintentionat (incidental/ aleatoriu).