INTERVIUL, CONSIDERATII GENERALE

Interviul este o specie publicistica ce consta in chestionarea directa de catre un ziarist a unei personalitati spre a obtine unele aprecieri, opinii, informatii in diverse probleme in vederea difuzarii lor prin intermediu presei sau radio-televiziunii.

Interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret, sau poate fi interesant prin opinii, idei, lamurirea unei atitudini, aceasta fiind cu adevarat misiunea unui interviu. "Este abuziv-scrie un cercetator francez-sa numim interviu niste simple vorbe aruncate intr-o doara, o declaratie facuta undeva in pripa,chiar de o personalitate, sau o discutie chiar mai amanuntita cu un specialist intr-un domeniu de stricta specialitate. Primele sunt simple conversatii, apoi avem de-a face cu declaratii si, in fine, cu o intrevedere documentara observa Michel Voirol , in lucrarea din 1993 . Putem observa ca de la necesitatea de a afla a omului primitiv, la "interviurile' luate de antici Oracolului din Delphi, la prima prezenta culta a genului in "Dialogurile' lui Platon, de la invocarea spiritelor menite sa aduca raspunsuri la chinuitoarele intrebari despre viata si moarte ale oamenilor din Evul Mediu exista o stransa legatura. Totodata aceasta legatura exista si intre "intervistele' teologice ale umanismului italian, intre "Convorbirile economice' ale lui Ion Ghica pana la rasunatoarele interviuri de presa ale lui James Gordon Bennet. Remarcabile sunt interviurile lui Ion Valeriu din "Viata romaneasca' (1926-1939), ale lui Felix Aderca, interviuri publicate in "Vremea' prin 1937, lui Adrian Paunescu in "Sub semnul intrebarii' s.a. Dintr-un gen in buna masura eclipsat in deceniul de dupa razboi, neglijat si abandonat, in virtutea unei practici de presa cantonate in jurul unicului pilon - articolul, interviul a inceput sa-si reia locul stabil, printre celelalte genuri publicistice de prestigiu. Cuvantul interviu provine din limba engleza: interview, care se poate traduce si cu intrevedere. In jurnalism interviul poate fi abordat din doua puncte de vedere: ca metoda de obtinere a unor informatii si ca gen ziaristic. Interviul este strans legat de aproape toate genurile ziaristice, fiind un mijloc de culegere al informatiilor, o modalitate de realizare a documentarii. In acest caz, intrevederea nu este facuta decat in vederea obtinerii, de la o persoana chestionata, de informatii, relatii despre problematica studiata.

Cel dintai lucru important pe care un "ucenic" jurnalist trebuie sa il inteleaga este ca nu orice discutie cu o personalitate a vietii publice este un interviu. Adica nu orice conversatie cu asemenea interlocutori este susceptibila de a fi mediatizata numai datorita importantei sociale a intervievatilor. In interviu vorbim de intervievatul ce reprezinta obiectul investigatiei, si de ziarist ce e intervievatorul. Interviul ca gen ziaristic propriu-zis se constituie dintr-o serie de intrebari si raspunsuri. El este o intrevedere solicitata, provocata de ziarist. Rezultatul acestei intrevederi, convorbirea, este publicat in presa, difuzat la radio sau televiziune. Interviul nu a cunoscut niciodata, in istoria presei noastre, diversitatea de expresie, de modalitati si forme, de tematici si personalitati creatoare, ponderea si stralucirea cu care se poate mandri astazi. Cu greu se poate gasi astazi un cotidian sau o revista saptamanala care sa nu aiba inserate in paginile sale interviuri. Se poate spune ca interviul de presa a ajuns sa cunoasca in publicistica romaneasca un loc de prima insemnatate. In ziare, in reviste de cultura, literatura si arta, interviurile au devenit nu numai depozite de informatie inedita, mijloace de vehiculare a unor idei si experiente, dar si-au cucerit si unele calitati literare, cu profiluri bine individualizate de la publicatie la publicatie si de la autor la autor. Aceasta raspandire cantitativa, precum si tinuta calitativa a interviului din presa noastra actuala, constituie si explicatia bogatiei cartilor de interviuri aparute la noi.

1.1. ALEGEREA TEMEI INTERVIULUI

De pilda in cazul unei epidemii, sunt solicitati fie ministrul Sanatatii, fie autoritatea cea mai importanta in acel domeniu. In cazul urcarii preturilor, ministrul Muncii si al Protectiei Sociale sau al Finantelor, in cazul unei recrudescente a activitatii infractionale, ministrul de Interne sau al Justitiei etc.

Sigur ca jurnalistii de la presa regionala vor intervieva reprezentantii in teritoriu ai autoritatilor centrale. Dupa cum, un bun jurnalist "local" va sti sa determine interesul pentru un interviu cu rudele sau prietenii din zona ai unui personaj 'la ordinea zilei"sau ai unei vedete care tocmai este in centrul atentiei.

Orice interviu trebuie sa-si propuna un scop clar si cu specific jurnalistic. Interviul trebuie luat unui anumit interlocutor si intr-un anumit moment, precizeaza profesorul timisorean Marcel Tolcea in capitolul dedicat interviului in Manualul de jurnalism. Trebuie acordata mare atentie pentru a nu fi invitati oameni doar pentru simplu fapt ca sunt eroii principali intr-o stire curenta, fara ca jurnalistul sa aiba o idee clara si concludenta despre ceea ce vrea sa afle de la el. In mod normal, un interviu trebuie sa exploreze subiectul intr-un mod inedit." o spune Michael Cherkaland[2].

Exista si un "calendar"al interesului public pentru anumite teme: toamna,cand precipitatiile sunt adesea excedentare iar panza apei freatice poate creste alarmant,un interviu cu cei ce gestioneaza asigurarea apei potabile va suscita un interes general.    Prezenta sustinuta a specialistilor de la protectia mediului in fata camerei de filmat este, in acele momente, pe deplin explicabila.

Canicula verii fac ca jurnalistii sa ceara sfaturile unui medic dermatolog, iar poleiul si ghetusul hibernal aduc de regula in prim-plan Politia rutiera.

Nu intotdeauna insa tematica devanseaza optiunea fata de persoana. De indata ce o celebritate soseste intr-o localitate sau chiar in capitala, de pilda, reporterii se imbulzesc sa ii solicite declaratii, interviuri. De cele mai multe ori insa, interlocutorul nu va spune decat amabilitati ori banalitati,poate si pentru ca intrebarile reporterului nu sunt cele mai potrivite. Este evident ca datoria reporterului este de a obtine interviul, insa unul dintre rolurile editorului consta si in a NU programa interviurile(sau alte articole!) nereusite, adica acele interviuri din care nu aflam nimic nou, interesant, semnificativ, lamuritor.

Uneori, asemenea interviuri pot fi transformate in stiri dezvoltate. Este si un bun test pentru a verifica daca axele esentiale au fost atinse: Cine? Ce? Unde? Cand ?Cum? De ce?

Exceptia de la acest caz al declaratiilor de circumstanta fac vedetele hipermediatizate ale caror opinii sunt asteptate de public, indiferent de banalitatea declaratiilor. Este si cazul interviurilor analizate de mine din revista "STAR", unde vedeta face tot textul, daca se poate spune asa, adica banalitatea, raspunsurile pe orice tema devin importante tocmai pentru ca vin din gura unei persoane foarte cunoscute, adorate de o parte semnificativa de public. Cand Michael Jackson declara la Bucuresti, pentru TVR1, "Publicul romanesc este extraordinar!", propozitia avea o insemnatate deosebita fiindca venea de la M.J.! In acel moment, nici un canal mediatic nu isi permitea sa dea publicitatii, in locul unui asemenea fraze banale un interviu mult mai interesant cu oricare dintre vedetele show-business - ului international.

Asadar, contextul spatio-temporal stabileste in mod obiectiv temele despre care persoanele cele mai competente vor fi solicitate sa ofere informatii pe care le detin numai ele.

Specialistii americani printre care si Shirley Biagi dau un sfat foarte util: "Inainte de a incepe discutia, asigurati-va ca interviul este cel mai bun mijloc de a obtine ceea ce aveti nevoie. Trebuie sa decideti cine a calificat interlocutorul si de ce"

1.2. ALEGEREA INTERLOCUTORULUI PENTRU INTERVIU

In afara oportunitatilor spatio-temporale, orice persoana care are vreo legatura cu un eveniment-stire este susceptibil de a fi intervievata. Oamenii devin subiect de stire si de interviu din unul sau mai multe motive:

2-1) Detin functii importante- Oficialitati, presedinti de firme si asociatii, chiar capii crimei organizate sunt in centrul atentiei datorita pozitiei pe care o detin. Functia pe care o au ii face purtatorii de cuvant ai profesiei si ai problemelor ce ler afecteaza interesele.

2-2) Au realizat ceva important- Celebritatile si sportivii de performanta devin faimosi fiindca publicului ii place sa stie ce fac, ce li se intampla sau ce gandesc.

2-3) Sunt acuzati de faradelegi grave- Un criminal care recunoaste ca a omorat mai multi oameni va fi centrul atentiei nu pentru ce este, ci pentru ceea ce a facut.

2-4) Cunosc ceva sau pe cineva important- O secretara care detine documente incriminatorii despre primar, e pentru moment subiectul interesului general. O persoana din anturajul unei stele de cinema sau al unui presedinte va fi de multe ori in atentia presei datorita pozitiei sale privilegiate.

2-5) Sunt martori ai unui eveniment important - Martorii fara voie ai unei crime sau a unui eveniment public special pot da detalii cu privire la ceea ce s-a petrecut.

2-6) Sunt persoane carora li s-a intamplat ceva important - Victima unui accident, un supravietuitor al unui accident aviatic sau un castigator de loterie devin subiectul stirilor ori al interviului datorita evenimentului intamplat.

Studentii sau tinerii care colaboreaza la presa locala cer frecvent sfaturi in legatura cu subiectele de abordat. Majoritatea redactiilor ce au aparut dupa 1989 nu dispun de suficient personal, iar editorii profesionisti-care au si responsabilitatea indicarii temelor "la zi"- sunt rari.

1.3 SCOPUL INTERVIULUI

Fie ca intervievam o persoana publica sau una privata, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa hotaram scopul interviului. Care este tinta? Ce dorim de la discutia noastra?

3.1 sa adunam fapte?

3.2 sa strangem anecdote?

3.3 sa caracterizam o situatie?

3.4 sa confirmam ceea ce stim?

3.5 sa demonstram ca am fost acolo?

1.3.1 Sa adunam fapte

Pentru a realiza un interviu despre un fapt important, reporterul trebuie sa gaseasca o sursa credibila si verificabila, care detine informatii precise daca cereti opinia unui reprezentant al Puterii cu privire la starea economiei, poate vom obtine un citat bun, dar nu vom fi foarte credibil. Un economist independent va fi cu siguranta mai credibil, chiar daca economii vorbesc de obicei intr-un jargon pe care trebuie sa-l traducem. Interlocutorul ideal pe teme economice e cineva credibil, care poate fi citat.

1.3.2 Sa strangem anecdote

O prejudecata destul de des intalnita in presa romaneasca este ca intr-un interviu,tonul general e bine sa fie sobru. De cele mai multe ori, interlocutorii,dar si reporterii,se concentreaza "inventarierii " evenimentelor si a datelor ,ratand "culoarea" confesiunii. Adesea, o anecdota, o vorba de duh dau interviului un caracter memorabil, chiar mai mult decat insusi continutul ideatic al convorbirii .

Nu uitati :Imaginea publica a unei persoane sau institutii poate fi cladita cu ajutorul unui mesaj memorabil , distinct , amanuntit si clar.

1.3.3 Sa caracterizam o situatie

Fiecare zi inseamna, pentru actualitatea mediatica, un noian de evenimente dintre care cele mai multe raman la stadiul de simpla notificare. Aflam ca s-a petrecut ceva, insa aproape niciodata nu avem o explicatie a fenomenului. De regula, marele posturi de televiziune invita in studiouri specialistii cei mai cunoscuti pentru a explica si comenta, fiindca pozitia unui reporter fie ea exprimata intr-o stralucita analiza, nu are un impact atat de mare. Un exemplu: desi Pro TV-ul a transmis in direct alegerile prezidentiale din S.U.A., in 1996 , sistemul de votare (este vorba de marii electori) a ramas un mister pentru imensa majoritate a romanilor. Un interviu cu ambasadorul american la Bucuresti ar fi simplificat mult perceptia publicului larg!

1.3.4 Sa confirmam ceea ce stim

Uneori aveti nevoie sa verificati sau sa infirmati o acuzatie sau unele informatii pe care le-ati descoperit. Interviul pentru confirmare inseamna ca dumneavoastra cunoasteti deja raspunsul la intrebare inca inainte de a o pune si ca sunteti pregatit sa confruntati interlocutorul cu ceea ce stiti si chiar cu ceea ce opinia publica a aflat deja. Un asemenea interviu i-a fost luat domnului Viorel Catarama, atunci cand s-a aflat de iminenta prabusire a Fondului SAFI.

1.3.5 Sa demonstram ca am fost acolo

Noi, reporterii aparem la un eveniment anuntat (conferinta de presa, vernisaj , lansare, congres, conferinta) deoarece ziarul sau postul de radio /TV doreste ca materialul sa fie relatat de propriu jurnalist. De obicei, cunoastem deznodamantul si ceea ce se poate intr-adevar obtine in plus reprezinta una sau doua declaratii care vor adauga culoarea relatarii. Serviciile de presa vor transmite materialul, dar noi reporterii vom incerca sa prezentam informatiile dintr-un unghi diferit.

Una dintre cele mai frecvente stangacii ale postului de televiziune locala este mediatizarea acestor evenimente. Pe fondul unor imagini conventionale, prezentam din off evenimentul, fara a insera o interventie a actorului principal al evenimentului. Pentru a preintampina asemenea cazuri de stereotepie jurnalistica, putem incerca sa obtinem opinii de la cat mai multe persoane, dupa care vom ilustra evenimentul cu declaratiile. De asemenea, protagonistilor evenimentului li se va solicita sa fie incisivi si polemici.

Privita din alta perspectiva, intrebarea de mai sus poate da urmatoarele solutii. Dorim sa facem un interviu in care accentul sa cada pe informatia obiectiva, factuala, livrata de interlocutor, pe opiniile si motivatia interlocutorului, pe marturiile interlocutorului sau pe personalitatea interlocutorului.

Scoala jurnalistica franceza identifica in aceste situatii cinci functii sau categorii ale interviului: interviul-relatare, interviul-marturie, interviul de opinie, interviul de analiza, interviul portret. Tipologia cea mai ampla, in scoala americana o ofera Curtis D. MacDougal care adauga la cele de mai sus urmatoarele tipuri de interviuri : explicative, justificative, directive, ipotetice, alternative, coordonative .

1.4.IDENTIFICAREA PERSOANEI POTRIVITA INTR-UN INTERVIU

Dupa ce se stie motivul intervievarii unor persoane la modul general, pasul urmator consta in a alege - dintre cei ce pot oferi informatii utile - persoana respectiva. Oamenii sunt selectati ca interlocutori pentru unul sau mai multe motive: accesibilitatea, increderea, responsabilitatea sau posibilitatea de a-i cita.

Noi reporterii avem de cantarit atent care sunt avantajele si dezavantajele, pentru ca unele pot fi surmontate. Oamenii refuza rar, pe fata un interviu. In schimb ei fie nu ne dau nici un raspuns - nu ne raspund la telefon, nu ne suna atunci cand ii solicitati - fie ca ii spun secretarei sa ne evite. Daca avem de-a face cu un interlocutor refractar, putem sa scriem articolul fara interviu, sa scriem articolul, mentionand ca, dupa repetate incercari, interlocutorul nu a raspuns la telefonul / scrisoarea / telegrama noastra. Si nici la abordarea directa, sa ne convingem interlocutorul sa vorbeasca ne indeamna S. Biagi . O persoana care nu vrea sa fie intervievata poate sa ne refuze din mai multe motive: Nu are timp, este foarte emotiva sau timida, se simte vinovata protejeaza pe cineva, nu se pricepe la subiectul in discutie,ii este jena, este foarte marcata de ceea ce i s-a intamplat precizeaza Peter Gross .

Este bine sa putem identifica motivul real al refuzului tocmai pentru a actiona in consecinta. Vedetele sunt cele mai doritoare persoane in a acorda interviuri. Prin ele, vedeta apare in fata publicului, isi face reclama, "traieste".

1.5. OBTINEREA INTERVIULUI IN CONDITII DIFICILE

Manualele de presa atentioneaza ca intotdeauna trebuie sa ne concentram asupra a ceea ce doresc oamenii sa vorbeasca si nu asupra a ceea ce nu doresc. Una din tacticile cele mai frecvent utilizate este sa realizam cu o persoana publica un interviu - portret, si sa ajungem la aspectele care ne intereseaza, pe principiul pasilor marunti. Destui ziaristii considera insa ca aceasta stratagema are destule riscuri, in afara faptului ca nu respecta normele deontologice.

In momentul in care sursa se hotaraste sa-mi dea un interviu ea trebuie sa stie cat de important este articolul pentru mine. In primul rand trebuie sa ma pun intr-o postura dificila, si nu trebuie sa obtin interviul spunandu-i ca ceea ce voi scrie e de-a dreptul magulitor pentru ea. Asadar, trebuie convinsa persoana sa vorbeasca, apeland la: simtul mandriei si al cinstei: explicandu-i ca oricum interviul se va scrie chiar daca interlocutorul va raspunde sau nu la intrebari. Persoana trebuie anuntata ca jurnalistul are obligatia sa foloseasca dovada contara fara a relata punctul de vedere al interlocutorului. Nevoia de atentie, daca publicul vrea sa-i cunoasca parerea sau sentimentele cu privire la acest subiect important. Capacitatea sa de a reprezenta un punct de vedere: interlocutorul e cea mai competenta persoana pentru a face argumentatia cea mai convingatoare si complexa, prin punctul sau de vedere .

O a doua stratagema, in cazul unor persoane contestate sau care sunt banuite de anumite nereguli, este ca mesajul nostru sa fie foarte explicit: "Aveti ocazia-e bine sa transmiteti-ca, prin acest interviu, sa eliminati o data pentru totdeauna toate ambiguitatile ce va privesc! " In acest fel veti fi perceput ca un aliat si nu ca un inamic.

De ce ar vorbi oamenii cu jurnalistul?

Fiindca reprezinta un canal mediatic de mare audienta

Fiindca au fost convinsi de rude, prieteni, apropiati

Fiindca i-am gasit punctele slab

1.6. DE CE ESTE IMPORTANTA DOCUMENTAREA ?

Daca nu este documentat, jurnalistul poate rata interviul.

Unul dintre cele mai frecvente locuri comune in bibliografia de specialitate este ca jurnalistul trebuie sa fie documentat.

Un jurnalist NU se diferentiaza de o persoana obisnuita prin faptul ca are un reportofon, un microfon sau un carnet de notite ce inregistreaza fidel spusele interlocutorului, fara sa stie nimic din ceea ce acesta expune.

A fi documentat este o conditie necesara ( dar nu suficienta ! ) pentru a lua un interviu, cu un interlocutor avizat.

A ignora subiectul inseamna, pur si simplu, a purta o discutie incalcita care, in cel mai bun caz - ar trebui sa fie o discutie pregatitoare tocmai pentru un asemenea interviu. Numai ca nimeni nu accepta sa isi piarda atat de mult timp si sa suplineasca pregatirea pe care ar fi trebuit faci inainte de interviu.

Pe de alta parte, majoritatea intervievatilor reactioneaza pozitiv la intrebarile documentate.

1.6.1 Cum se foloseste documentarea?

Mai intai, documentarea este unul dintre motivele pentru care interviul va fi acceptat.

Nici o personalitate, din orice domeniu, nu va accepta vreodata sa fie intervievata de un ageamiu in domeniul ei. Inca inainte de intalnire, prin mesajul pe care ar trebui sa i-l transmitem pentru a-i solicita un interviu, trebuie sa-i spunem, la modul implicit sau explicit, ca suntem in cunostinta de cauza cu tema in discutie. Adica documentat.

Prin documentare se intelege de fapt :

o abordare obiectiva sau factuala - date, cifre, nume, rapoarte etc. cu privire la tema, ce se poate gasi in carti, reviste, baze de date ;

o abordare "personalizata" - marturii ale celor apropiati cu privire la pasiunile, ticurile, reactiile, micile "secrete" ale unei personalitati.

Nu trebuie uitat ca reporterul nu este si nici nu are cum sa fie un specialist, ca interviul nu este o discutie intre doi experti. Jurnalistul trebuie, mai degraba sa traduca pe intelesul tuturor mesajul, sa lamureasca publicul asupra unor aspecte "tehnice". Nu de putine ori el "joaca" rolul unei persoane obisnuite careia trebuie sa i se explice foarte simplu si clar ca si cum nu ar sti nimic. Selectia intrebarilor si claritatea ce se degaja din dialogul celor doi sunt semnele, adesea discrete, ale unui documentari minutioase.

Exemplu

Andra poposeste in data de 1.06.2008 la Arad pentru a sustine un concert in aer liber de ziua copilului. Deoarece Andra este una dintre cele mai bune voci de la noi din tara, ea este foarte iubita si apreciata pentru tot ceea ce face. La aflarea acestei stiri cetatenii Aradului au fost deosebit de incantati, dar un barbat mai euforic a inceput sa strige in gura mare: "Iara vine Andra in Arad?".

Eu am inceput deja sa ma documentez in legatura cu concertul. Am mers sa ma intalnesc cu organizatorii sa-mi spuna cu exactitate ora concertului ce pregatiri de scena se vor face. Urmatorul pas a fost sa intru pe blogul solistei, sa aflu noutati in ceea ce o priveste pe vedeta. I-am trimis un email in care i-am solicitat, in avans, posibilitatea de a ne intalni pentru a realiza un interviu, pe cand va veni la Arad. Sper sa fie un interviu reusit pentru ca solista este o persoana comunicativa.

1.6.2 Ce trebuie cautat in documentarea factuala?

Documentarea nu este un scop in sine. Reporterul nu se documenteaza pentru ca opinia publica sa remarce cat este el de documentat. Aceasta pentru simplu motiv ca opinia publica este interesata mai ales de informatia pe care o transmite interlocutorul, si nu de stiinta reporterului. Cititorii, telespectatorii, ascultatorii ii crediteaza numai pe acei reporteri care sunt in tema si stiu sa conduca discutia in asa fel incat sa reiasa din ea ceva nou, ceva care in alte conditii, ar fi ramas necunoscut.

In mod obisnuit, trebuie sa aducem noi dovezi. Interviurile considerate slabe nu fac decat sa deruteze si sa consume inutil timpul auditoriului, pentru ca ele nu il incurajeaza pe intervievat sa adauge lucruri noi si interesante.

Or, un asemenea rezultat presupune o scrutare atenta a faptelor ce au legatura cu tema.

Ele nu trebuie preluate sub forma de inventar, ci trebuie comparate, interpretate, intelese in context. Nu trebuie uitat ca un reporter lucreaza cu informatia care nu este doar un dat ce exista ca atare, ci si rezultanta acestor comparatii, contextualizari sau interpretari.

Revista Star, in numarul 237, 10-16 ianuarie 2007 publica un interviu cu Andreea Banica, cea mai cunoscuta blonda din showbizz-ul romanesc. Aceasta vorbeste in exclusivitate in inceputul acestui interviu despre aventurile traite in noaptea de Anul Nou, dar si despre nunta care nu va avea loc nici in acest an.

Tot in aceasta revista, in numarul 293, 20-26 august, 2007, Andreea Banica declara: "Anul acesta ma marit cu Lucian !Dar. in secret". De fapt vedeta isi contrazice propriile declaratii in goana ei in publicitate, cu orice pret. Uitand declaratiile anterioare, ea iti ofera acum o noua versiune, asupra vietii ei private. Nici astazi dupa mai bine de un an de zile, vedeta nu a reusit sa isi mentina afirmatiile facute cu atata amplomb in interviu. Ramanandu-i suficienta "munitie" pentru afirmatii de acest gen, in viitoare dialoguri.

1.6.3 Unde se gaseste documentarea in interviu?

Faptul ca suntem documentati se vede in doua locuri: mai intai in sapou, iar apoi in intrebare. Cum se face concret acest lucru, cum se "ambaleaza" informatia vom vedea atunci cand vom vorbi despre sapou si despre intrebarea in doi timpi.

1.6.4 Ce facem totusi cand nu avem timp sa ne documentam?

Exista destule situatii cand un interviu trebuie realizat intr-un interval de timp extrem de scurt, astfel incat nu mai aveti timp pentru a va documenta. O solutie ar fi recurgerea la intrebari tip consemn de plecare, care sunt de fapt afirmatii ce lasa in suspensie o serie intreaga de intrebari

Exemplu

Asadar domnule Mihai Traistariu, va aflati pentru prima data la Arad.

Nici un consemn de plecare nu suplineste insa documentarea daca el nu este precedat de o amanuntita pregatire a raspunsurilor cu interlocutorul .

Aceasta inseamna ca ziaristul isi previne interlocutorul ca nu este documentat si ii explica de ce , solicitandu-i sa se supuna unor exigente ce rezulta din planul de interviu. Aceasta inseamna ca interviul nu poate fi realizat aleatoriu, fara un plan cat de putin schitat.

In momentul in care afla ca are de facut un interviu despre subiectul cuprins in exemplul de mai sus, reporterul elaboreaza un inventar al temelor: evolutia in timp; cele mai importante momente (momente de varf, insuccese), momentul debutului; persoanele din spatele succesului ale lui Traistariu , prezentul, concurenta si perspectivele unui artist de asemenea talie.

Nu toate aspectele enumerate mai sus pot fi abordate. Un asemenea interviu ar fi extrem de stufos si greu de urmarit. Selectia intrebarilor se va face in functie de competenta interlocutorului, de context si, desigur, de politica publicatiei.

Pentru a preintampina o anumita reticenta a interlocutorului, ii vom prezenta acestuia lista intrebarilor, prevenindu-l ca nu putem aborda toate aspectele. Pentru ca mesajul sa fie cat mai clar, e necesara sa inteleaga ca problemele abordate trebuie sa fie cat mai putine! E necesar sa inteleaga ca rolul sau nu consta in a enumera multe date sau cifre, ci de a face cat mai atractiva , memorabila prezentarea institutiei aniversate.

Consemnul de plecare este prin el insusi un prilej pentru interlocutor de a nu fi foarte concis, de a enumera. De aceea , in timpul derularii interviului, reporterul trebuie sa isi noteze atent aspectele abordate pentru ca a doua intrebare sa se refere fie la cel mai important , fie la cel din urma. In cazul interviului audiovizual , se recomanda ca reporterul sa faca o sinteza sa recapituleze succint ceea ce trebuie retinut. Aceasta mai ales cand interviul este in direct si procesul redactarii nu poate "degresa" materialul de elementele de prisos.

1.7. PREGATIREA INTREBARILOR

E necesar sa ne pregatim pentru interviu, facandu-ne o lista de urmat.

De multe ori reporterii isi intreaba prietenii si colegii : "Daca l-ati intervieva pe X, ce ati vrea sa stiti ? ".Oamenii neimplicati pot oferi idei foarte bune pentru intocmirea intrebarilor.

Exista mai multe feluri de a incepe un interviu, dar o "reteta"sigura nimeni nu poate oferi. Un interviu poate incepe ex abrupto , adica intrand direct in tema, brusc,sau cu o intrebare de incalzire sau chiar cu o remarca a interlocutorului, care spune ceva care trebuie neaparat citat (un refuz de a discuta, o impolitete, o ironie, un paradox etc.)

Tot ceea ce discutam cu interlocutorul, e obligatoriu sa se regaseasca in interviul ce se va da publicitatii. De multe ori, intrebarile sau remarcile preliminare, fara nici o valoare pentru interviul propriu-zis, poate fi cheia succesului. De aceea, si ele trebuie pregatite cu mare atentie, tinand cont mai ales de felul de a fi al interlocutorului. Nu de putine ori o gluma sau un joc de cuvinte de pilda initiate de ziarist sunt premeditate, gandite in planul de bataie al interviului.

1.8. STRUCTURA INTERVIULUI

Inainte de alegerea intrebarilor trebuie mai intai sa decidem care va fi structura interviului, in asa fel incat sa ne atingem scopul . Cercetatorii in domeniul comunicarii clasifica interviurile in cinci categorii :

tip palnie

tip palnie inversata

tip tunel

cu ordine mascata

cu forma libera.

Un interviu poate combina mai multe tipuri de intrebari si structuri.

Intr-un interviu de tipul palnie, documentarea porneste de la ideea generala si se apropie treptat de detaliile si observatiile particulare. Acest tip de interviu se aseamana cu interogatoriile din sala de tribunal, cand un avocat incearca sa plaseze martorul in cadrul general al unui eveniment,dupa care particularizeaza foarte exact. Aceasta tactica limiteaza alternative interlocutorului pentru ca el sa nu poata evita intrebarile exacte. Reporterii care se ocupa de politie, si politica folosesc des procedeul.

In interviurile tip palnie inversata discutia incepe de la subiect bine determinat si se largeste catre o tema mai generala. Scopul unui asemenea interviu este sa dea publicatii o imagine clara, bazata pe expansiunea gradata ce porneste de la un incident anume.

Interviul de tip tunel aduna laolalta o serie de intrebari grupate in jurul aceleiasi teme,de obicei toate cu final inchis sau cu final deschis (cu final deschis: "Unde erati cand ati fost jefuit?" , "Ce-ati spus?" , "Cat de grav ati fost ranit?" sau cu final inchis : "V-au amenintat?" , "Erau inarmati?"). Acest interviu are rolul de a obtine rapid comentarii pe marginea unui eveniment si este recomandabil sa fie relatat de la fata locului, pentru ca intrebarile nu invita la reflectii indelungate.

In interviul cu ordine mascata reporterul incearca sa isi "triseze" interlocutorul, alternand abil intrebarile dificile cu cele usoare, cele cu final deschis cu cele cu final inchis, intrebari prietenoase cu cele polemice. In acest caz, reporterul amesteca intrebarile importante cu cele neesentiale, intr-o ordine ce pare aleatorie.

Alternand diferite tipuri de intrebari,reporterul spera sa isi surprinda interlocutorul si sa obtina de la aceasta un raspuns neasteptat. Persoana intervievata uita de obicei ce a spus la inceputul discutiei, iar reporterul se foloseste de acest lucru pentru a suprapune raspunsurile de la inceput cu cele obtinute la intrebarile anterioare.

Interviurile cu forma libera par a fi mai putin "lucrate".Acest tip de interviu invita la raspunsuri deschise. Este folosit in cazul interviurilor de profil sau atunci cand nu exista limita de timp. Reporterul testeaza oarecum inteligenta interlocutorului, ii intelege motivatia si judeca intensitatea opiniilor.

1.9. INTREBARILE IN INTERVIU

In mod fundamental am putea departaja doua tipuri de intrebari : euristice si retorice. Cele euristice conduc la adevaruri noi, iar cele retorice fac de prisos raspunsul pe care, de altfel il contin. De regula, o intrebare retorica nu isi are locul intr-un interviu, insa apar situatii in care ele joaca rolul unui catalizator al reactiilor. Astfel, o intrebare adresata prim-ministrului ca " Sa fie oare coruptia stapana Romaniei? " poarta doua mesaje distincte:mai intai disperarea reporterului, iar apoi o cauza implicita la adresa premierului. Desi este de presupus ca raspunsul va fi negativ, exagerarea retorica din intrebare pateu fi apreciata mai mult decat euristica de tipul. " Care sunt dimensiunile coruptiei in Romania?"

"O intrebare buna este, numai cea care porneste dintr-o curiozitate naturala a reporterului"spune Samuel H. Moses .

"O intrebare buna, spune un cunoscut jurnalist american, este cea care are puterea de a-l face pe interlocutor sa fie interesat de raspunsul pe care il va da" .

"Daca un cititor sau un telespectator citeste sau urmareste un interviu si are sentimentul ca si el ar fi pus aceeasi intrebare, atunci acea intrebare este cu siguranta buna" ne indruma I.McFinney .

"O intrebare buna este cea care nu pierde momentul unic in care poate fi pusa " o spune si A.J. Liebling [10].

Cel mai bun mod de a obtine un raspuns interesant este sa adresam interlocutorului nostru intrebari care nu pot fi interpretate si care spun clar ce vrem sa aflam. Daca interlocutorul se indreapta spre o directie interesanta, e recomandabil sa-l urmarim.

Marcel Tolcea enumera cateva "retete" de succes pentru interviu:

Trebuie sa aratam, prin felul in care formulam intrebarea, ca suntem documentati.

Aspectul esential al topirii informati in intrebarea se refera la folosirea informatie ca premisa. Intrebarea propriu zisa se sprijina pe informatie pentru a determina o directie foarte precisa. Astfel, se intrebarile prea generale, confuze care nasc raspunsuri de aceiasi natura.

Revista Star, numarul 258, 6-11 iunie, interviu cu Oana Roman

Prima versiune a intrebarii

"Cum comentezi faptul ca esti catalogata ca fiind o femeie prost imbracata?"

A doua versiune

"Crezi ca acum din noua ta postura de prezentatoare a unei emisiuni pentru femei, ai invatat mai multe lucruri legate de cum trebuie sa te imbraci adecvat? Te-a deranjat faptul ca erai des catalogata drept "cea mai prost imbracata vedeta autohtona"?"

Comentariu:

Prima varianta a intrebari nu dovedeste ca reporterul este documentat. Orice persoana dotata cu un coeficient mediu de inteligenta ar fi putut formula o asemenea intrebare. A doua varianta nu numai ca arata competenta informationala a reporterului, dar face raspunsul mai succint. In ce ne priveste, socotim inca mai buna varianta "Ce riscuri comporta aceasta metoda ? " pentru a evita un Da sau Nu.

Una dintre "bolile"stilistice ale jurnalistului debutat este folosirea gerunziilor in debutul enuntului. Tocmai pentru a spori claritatea perceptiei, formularea are doi timpi, adica este construita in doua faze sau propozitii despartite de punct.

Ne concentram asupra intrebarilor "Cum?" si "De ce ?".

Asemenea intrebari cer raspunsuri-opinii, raspunsuri care va vor caracteriza interlocutorul, va vor ajuta sa evoluati punctul sau de vedere si va pot oferi informatii pe care nu le puteti anticipa. Ele sunt intrebari deschise.

Sa nu uitam ca o cauza sau imprejurarile in care s-a produs un eveniment trebuie intotdeauna explicate !

Definim termenii, nu folosim formule ambigue sau metafore.

Siglele si termenii tehnici sunt usor de interpretat gresit. Intrebarile nu trebuie sa contina abrevieri sau termeni care apartin jargonului. Daca interlocutorul nostru foloseste un termen necunoscut, asteptam un moment prielnic pentru a-i lamuri. Nu va jenati si cereti o definire.

Adesea, in timpul interviului, noi ca reporteri suntem ispititi sa ne aratam competenta sau inteligenta si folosim cuvinte sau sintagme neologistice, tehnici, de jargon. Uitam ca suntem reprezentantii opiniei publice, emisarul ei si nu protagonistul interviului. De aceea prima noastra grija ar trebui sa fie accesibilitatea maxima a mesajului.

Un interviu este reusit nu atunci cand noi, reporterii, dovedim cat suntem de inteligenti, ci in cazul in care obtinem informatia necesara si clara.

Renuntam la metafore sau diverse figuri de stil pentru ca exista riscul de a nu fi intelesi.

Punem intrebari la care interlocutorul este calificat si poate sa raspunda.

Identificarea clara a domeniului de competenta al interlocutorului ne fereste de surprize neplacute, mai ales in interviurile in direct.

Intrebam "De ce spuneti asta?"

Se spune ca una dintre cele mai simple si, in acelasi timp, eficace intrebari este "De ce spuneti asta ?". Avantajul ei este ca va salveaza in cazul in care nu ati auzit raspunsul.

Cerem exemple, evaluari, comparatii.

Limba de lemn nu inseamna doar o structura sintactica rudimentara ! Abstractiunile, generalitatile, fazele goale si fara acoperire tin si ele de limba de lemn. Impiedicam interlocutorul sa intre pe acest teren minat. Ii cerem sa fie concret, sa dea exemple. Sa nu foloseasca identificari vagi cum ar fi unii", "multi", "se zice", iar daca le foloseste, ii atragem atentia si solicitam concretete.

Cifrele sau datele in absolut nu au nici o semnificatie ! Ele pot manipula si dezinforma!

Atunci cand interlocutorul invoca o cifra, un procent, ii cerem sa le comenteze in functie de necesitati, de inflatie, sa le compare cu cele ale altor organizatii sau tari.

Intr-un interviu in Star, numarul 293, 13-19 februarie 2008, cantareata Andreea Banica, vorbea despre salariul anual pe care il castiga datorita concertelor. Suma banilor castigati in urma concertelor, este destul de mare, aproximativ 60.000 de euro. Reporterul in loc sa faca o comparatie fata de alte vedete autohtone i-a lasat nesanctionata "ingenuitatea" financiara. Un reporter profesionist ar fi fost curios de exemplu sa afle cate luni ar trebui sa aiba concerte Andreea Banica, ca sa poata sa-si achizitioneze un apartament intr-o zona rezidentiala?

Asadar faptul de a nu contextualiza unele date concrete poate conduce nu numai la sesizarea imediata a amatorismului, ci si la acuze mai grave,

Stabilim limite pentru definirea raspunsurilor !

Daca interlocutorul ne da un raspuns general, folosim limite restrictive pentru definirea raspunsului (mai mult decat, mai putin decat, inainte de luna.,dupa luna., mai mare decat.,mai mic decat.).

Folosim formula "Asta inseamna ca.."

Aceasta intrebare ajutatoare este importanta si in cazul informatiilor instrumentale, cand intr-un interviu se explica o modalitate de a actiona adecvat intr-o anumita situatie. Pentru a iesi din abstractiuni sau principii, reporterul e sfatuit sa individualizeze cu un caz concret, chiar daca explicatia pare pleonastica .

Nu uitam : atunci cand este vorba despre intelegerea exacta a unei informatii instrumentale, nici o precautie nu este de prisos. Mai bine sa explicam in exces, adica sa fim redundanti, decat sa nu inteleaga fie si un singur cititor !

Ne delimitam de criticii interlocutorului nostru .

Cand punem o intrebare delicata ne delimitam de criticii interlocutorului nostru: "Unii critici spun ca.", sau "Oponentii dv. pretind ca.". Identificarea precisa a acestora prezinta riscul focalizarii discursului asupra lor si nu asupra continutului.

Daca avem de-a face cu o sursa evaziva, adresam cateva intrebari pentru a-i verifica pozitia. De multe ori vom afla si lucruri noi. In plus, informatiile pot fi completate si nuantate de noi, ceea ce constituie un serios semnal de alarma pentru interlocutor ca nu poate eluda sau spune altceva decat adevarul.

Dam alternative.

Alta tehnica cu final inchis, mai putin utilizata, dar uneori cu rezultate importante, este sa cerem interlocutorului nostru sa aleaga intre doua posibilitati.

Reluam raspunsul.

Daca nu suntem pe deplin sigur despre ceea ce a spus interlocutorul nostru, clarificam reluand raspunsul ("Spuneti ca.?").Interlocutorul nostru va aprecia efortul facut pentru intelegerea completa a raspunsului. Daca nu am inteles bine, este recomandabil sa lamurim aceasta problema pe parcursul interviului !

Teama de ridicol nu are ce cauta la un intervievator! Daca nu am inteles ceva sau nu am auzit bine se impune sa ne intrebam interlocutorul mai bine sa creada o singura persoana ca nu suntem atent decat cei ce ne citesc, ne privesc sau ne asculta !

Facem in mod intentionat o afirmatie eronata.

Daca interlocutorul nostru este evaziv, il facem sa devina participativ cu o greseala intentionata .

Oamenii nu se pot abtine sa nu corecteze o greseala, in special daca se refera ei.

Revenim la ceea ce nu s-a spus

Un interlocutor inteligent poate evita raspunsurile la intrebarile pe care i le adresam vorbind despre lucruri din proximitatea subiectului. Spre finalul convorbiri, se poate folosi formula. "Am remarcat ca nu ati mentionat cutare sau cutare aspect".

"Ar mai fi ceva important de adaugat ?"

La finele interviului nu strica o recapitulare succinta o problemelor discutate. E un prilej bun si de a intreba "Ar mai fi ceva important de adaugat la toate acestea ?". E foarte posibil sa aflati in acel moment lucruri interes

1.10. INTREBARI DE CARE SA NE FERIM

1.10.1 Intrebari care dovedesc absenta ori carente ale documentari.

Aceste intrebari sunt, mai ales, cele ale debutului de interviu."Te rog sa te prezinti cititorilor nostri ", "Cu ce prilej ai venit in Romania"? .Daca interlocutorul va incepe sa se prezinte pe sine insusi, s-ar putea sa o faca mult mai temeinic decat crede reporterul si interviul sa ia sfarsit dupa prima intrebare. Daca nu stie cu ce prilej se afla interlocutorul in locul respectiv, atunci de ce ii solicita acest interviu ? E de prisos sa mai spunem ca asemenea intrebari le poate pune oricine, fara nici o pregatire jurnalistica.

1.10.2 Intrebari vagi, generale.

Daca o intrebare cum ar fi "Cu ce sentimente pasesti in noul an ?" nu prea apare in presa noastra. Intr-o intrebare buna, emotivitatea este recreata pentru interlocutor cu scopul de a reinvia o intamplare anume de mare tensiune sufleteasca si nu in cazuri fara relevanta.

1.10.3 Mai multe intrebari intr-o singura formulare

Nu insiruim mai multe intrebari intr-o singura formulare. Interlocutorul se va concentra sa nu uite succesiunea lor in loc sa se concentreze pe raspunsuri.

"Lucian care a fost motivul principal pentru care ai ales acest sport, te gandeai ca o sa ajungi sa fi campion mondial, te vei rezuma doar la acest titlu?"

1.10.4 Intrebari lungi

Intrebarile nu sun eseuri! Un reporter nu dovedeste cat este de bine documentat daca face digresiuni docte si interminabile in domeniu, remarca Marcel Tolcea in manualul de jurnalism in capitolul dedicat interviului. Publicul nu este interesant sa il citeasca, sa il asculte pe el! Formula ideala este alcatuita din doua propozitii separate prin punct. O intrebare poate fi mai lunga atunci cand reporterul polemizeaza cu interlocutorul sau cand citeaza informatii ce contrazic spusele acestuia.

"De cand ai castigat titlu de campion mondial viata ta s-a schimbat mult, inseamna multe interviuri si emisiuni TV? Este oarecum firesc, ce ne-a mirat pe noi este felul tau de a fi, mai exact, modestia si bunul simt pe care sa fim sinceri nu le intalnim la tot pasul.

1.10.5 Intrebari in care se expliciteaza, se justifica

Daca o intrebare nu se impune de la sine, atunci ea nu poate ajutata de nimic! Justificarile sau explicatiile va pun intr-o pozitie inferioara zi interlocutorul se va purta ca atare.

"Stiind riscurile dar si satisfactiile pe care le-ai avut de-a lungul carierei, ti-ai indruma fiul sa te urmeze"?

1.10.6 Intrebari la care se poate raspunde DA sau NU, si in care raspunsul vedetei se cunoaste, fiind de ordinul evidentei.

O intrebare ca "Ai fost increzator intotdeauna in fortele tale" poate primi un Nu care va fi imposibil de modificat. De fapt, sensul intrebari este "Intotdeauna ai fost increzator in fortele proprii?"

1.10.7 Intrebari ipotetice in care jurnalistul vrea sa-l puna pe invitat in diverse scenarii de gen: daca ai fi, ce ai face?

Majoritatea interlocutorilor refuza sa raspunda la intrebari ipotetice de felul "Ce s-ar fi intamplat daca ai fi fost grav ranit intr-un meci de box si nu ai mai fi putut practica acest sport?". Este vorba, mai ales, de imaginea unor situatii fictive, imposibil de fapt de apreciat, de lansarea unor ipoteze fara acoperire.

1.10.8 Intrebari cu raspuns continut, retorice,care nu fac decat sa perie pe invitat, sa-l lustruiasca.

Cand un interviu cu un campion de box debuteaza cu intrebarea "Chiar iti doresti sa ajungi cunoscut in toata lumea prin ceea ce faci?" reporterul se poate astepta la o surpriza de mari proportii. S-ar putea ca interlocutorul sa intrebe la randul sau: "Dumneavoastra ce credeti?Sau aveti impresia ca ma aflu in treaba"

Sigur ca intrebarea reporterului vrea sa determine o reactie sa il puna in priza, dar nici riscul de mai sus nu trebuie subestimat.

Evitam de asemenea, formule cum ar fi "Nu credeti ca.", "Nu vi se pare ca.". Datorita persuasiunii incluse, ele induc raspunsul sau o anumita atitudine.

1.11. CUM NE COMPORTAM IN TIMPUL INTERVIULUI ?

Una din primele griji ale reporterului este sa fie sigur ca numele si prenumele interlocutorului sunt corect pronuntate si transcrise.

Un interviu se poate rata din cauza unei gafe de aceasta natura. Sigur ca aceasta problema nu apare in cazul personalitatilor, dar in cazul interviului informativ riscul exista. Ati citit si dumneavoastra erate de felul : "Din cauza unei erori de corectura, prenumele domnului director Popescu a aparut Ion in loc de Narcis. Facem cuvenita rectificarea ca nu ." ! Mai trebuie sa spunem ca nu avea cum gresi corectorul, ci ca a fost o gafa a reporterului?

Ne asiguram ca interlocutorul nu a uitat cat timp a fost alocat pentru interviu.

Altfel, vom avea surprize greu de surmontat, cum ar fi o propozitie adresata secretarei: "Sa nu ne deranjeze nimeni o ora !". In cazul in care noi nu am venit pentru un interviu de 15 minute, ne asteapta momente grele. Daca simtim ca nu vom putea repara nimic, avem imediat grija sa ii comunicam interlocutorului ca vom selecta ceea ce este mai important.

Dupa un schimb de amabilitati, nu uitam sa ne intrebam interlocutorul daca ne permite sa folosim reportofonul.

Putem adauga, pentru a micsora inhibitia, ca inregistram discutia pentru o cat mai mare fidelitate fata de vorbele sale.

Chiar daca folosim reportofonul, e recomandabil sa luam notite. Nu numai pentru a ne asigura in cazul unui accident tehnic ( descarcarea bateriilor, prinderea benzilor magnetice etc.), ci si pentru a avea o mai clara viziune asupra discutiei. In acelasi timp, prin acest gest aratam ca suntem interesati de ceea ce ni se spune, iar interlocutorul va fi mai cooperant.

Incepem cu intrebarile cele mai usoare sau mai putin controversate.

Intrebarile la care cunoastem raspunsul ne ajuta sa testam buna-credinta a interlocutorului. Daca interlocutorul preia el initiativa, il lasam sa vorbeasca.

Daca motivul interviului este unul prea delicat pentru a mai fi nevoie sa-l explicam, nu e nevoie sa formulam nici o intrebare, ci doar sa ii aratam interlocutorului ca suntem gata sa il ascultam .

Indemnam interlocutorul sa nu acorde prea mare atentie, formularilor sale, ci continutului acestora. Il asiguram ca, in procesul redactarii, vom elimina eventualele stangacii, repetitii sau incorectitudini.

Din aceasta pozitie, reporterul nu are voie sa manifeste nici o atitudine valorizatoare fata de interlocutorul sau fata de faptele prezentate de acesta : nici ostil, dar nici complezent. Formule ca "Sigur ca aveti dreptate." Nimeni nu va pune la indoiala buna - credinta." nu isi are locul. Dupa cum orice neadevar, orice contradictie, afirmatie hazardata sau disimulare trebuie sa fie subliniata cu grija. Atentie insa : in locul intrebarilor dubitative sunt de preferat contraargumentele concrete .

Suntem mai degraba ofensivi si impertinenti decat complezenti.

Una din cele mai grave "boli profesionale" ale ziaristului roman se numeste "interviul de valorizare". Cu aproape oricine s-ar afla in fata, reporterul se comporta ca si cum interlocutorul ii face cea mai mare favoare acordandu-i respectivul interviu. Raportul este exact invers! Reporterul este un diseminator de imagine publica pentru orice interlocutor, dar, inainte de toate, opinia publica are dreptul sa stie cum ne administreaza cei alesi si / sau functionarii publici.

La finele interviului nu se ureaza succes, impliniri, noroc etc. Faptul ca ii multumim interlocutorului - dintr-un reflex cat se poate de firesc - nu trebuie sa apara neaparat si in transcrierea interviului. O asemenea uzanta este rezervata, indeobste doar personalitatilor.

Contrariul "interviului de valorizare" este "interviul critic", in care intrebarile inconfortabile, critice, chiar jenante exceleaza. Numai cu asemenea intrebari va reusi reporterul sa fie emisarul, ambasadorul interesului public. Numai asa se poate produce empatia, adica identificarea cititorului,telespectatorului sau ascultatorului cu reporterul, conditia unui bun interviu .

Pentru a nu risca acuza de complezenta, este important ca reporterul sa urmareasca cu atentie raspunsurile, sa fie atent la nuante, la consecinte, la eventuale contraziceri.

Exemplu:

Intr-un interviu luat miliardarului Irinel Columbianu, de catre Cornelia Ionescu, redactorul sef al revistei Star, cunoscutul om de afaceri spune la un moment dat: "Dupa 1990 multa lume s-a legat de faptul ca am ajuns miliardar datorita faptului ca tatal meu pe vremea comunismului era securist. Pot sa va spun cu certitudine ca am ascultat intotdeauna de sfatul lui, dar nu a contribuit cu nimic la imbogatirea mea". La o asemenea remarca a invitatului, ziaristul raspunde: Domnule Columbeanu nu vreau sa credeti cum ca v-am cataloga drept securist.

Ne aratam interesati de ceea ce spune interlocutorul nostru, ne indeamna profesorul Tolcea.

Urmarim cu atentie, incurajam cu mici gesturi, cu vorbe ("Foarte interesant" ; "Nu stiam acest lucru " etc. ) !

Formulam intrebari cu aerul ca asteptati neaparat raspunsul. Nu intrebuintam "Vreti sa comentati.", ci chiar "Comentati.".

Un interviu este reusit atunci cand intervievatul se simte liber sa spuna ceea ce gandeste si ce simte cu adevarat afirma Ken Metzler .

Ii stapanim pe palavragii si ii facem sa vorbeasca pe taciturni1.

Unul din riscurile ce trebuie preintampinate se refera la interlocutorii prea vorbareti. In cazurile interviurilor in direct, ei pot strica totul. De aceea se recomanda sa stabilim anumite consemne de intrerupere : un deget sau un creion ridicat etc.

Mai greu este cu taciturnii. Ei trebuie provocati, iritati, haituiti pana incep sa vorbeasca. Uneori, tacerea noastra poate fi o arma psihologica foarte eficace. Privim interlocutorul, ii cautam privirea atunci cand spune ceva important.

Nu ne intrerupem interlocutorul ! Lasam intotdeauna o pauza de 3-4 secunde dupa fiecare raspuns si nu ne grabim sa punem urmatoarea intrebare ! S-ar putea ca interlocutorul sa isi aminteasca un lucru foarte important tocmai in acest interval.

Adoptam "tactica ingenuitatii".

Spuneam, mai sus, ca reporterul nu este un specialist si ca unul dintre rolurile sale fundamentale este si acela de a "traduce" informatia pentru publicul larg.

In interviurile dedicate unor aspecte controversate, reporterul poate mima "ignoranta". Astfel, el da impresia interlocutorului ca poate sa prezinte faptele asa cum doreste, neputand fi controlat. Accepta tot ce i se "serveste" si nu il pune in dificultate pe intervievat decat dupa ce problema este deschisa in amanuntime, epuizata. Doar in acea clipa, reporterul incepe sa arate cat este de documentat si il pune in dificultate pe interlocutor. Va accentua unde aceasta s-a contrazis, va invoca documente ce lamuresc sau contrazic informatiile interlocutorului.

Rolul unui bun reporter nu este de a culpabiliza, ci de a oferi o perspectiva completa, exacta si neutra.

Reporterul nu este un procuror, ci un investigator noteaza si Y.Charon[12].

Evitam ca vreo intrebare sa ramana fara raspuns. Mai ales la intrebarile dificile ne putem astepta la un refuz. Insistam cu intrebarea, pentru ca publicul sa observe ca nu suntem timorat. E recomandabil ca la intrebarile dificile sa avem pregatite mai multe variante.

In interviul TV, reporterii ce prevad "no comment"- uri, recurg la stratagema prezentarii unor imagini concludente: o portiera de masina trantita, o mana indreptata spre camera etc. Nu ne lasam chestionati si nu ne angrenam in valorizari ale interlocutorului.

Atunci cand un interlocutor vrea sa evite un raspuns clar si il intreaba pe reporter "Dumneavoastra, ce credeti ?", reporterul ii va atrage atentia ca publicul vrea sa cunoasca opinia sa si nu a jurnalistului.

Exemplu:

Intr-un interviu cu Cristian Mungiu, Cornelia Ionescu il intreaba:

"Considerati 4luni, 3 saptamani, si 2 zile un film tragic?"

Cristian Mungiu raspunde:

"Dar dupa parerea ta ce e?"

Cornelia Ionescu:

"E un film tragic, dar nu de un tragism pur ci de un tragism izvorat din grotesc".

Ziaristul face schimb de roluri cu invitatul sau, cand de fapt cel care raspunde ar trebui sa fie doar invitatul.

Reactia cititorului e fireasca : daca stie atat de bine, de ce il mai intreaba ?

Punem in evidenta informatia de baza.

Nu ne lasam tentati de multitudinea faptelor oferite de interlocutor. Spre orice directie vrea sa ne conduca aceasta, nu uitam ca exista o informatie de baza care trebuie sa se distinga cu claritate in corpul interviului. Ii atragem mereu atentia interlocutorului asupra acestui lucru. In cazul interviurilor informative, informatia de baza se afla de la inceput in centrul atentiei.

Interviurile informative nu se construiesc cu suspans ! Din prima intrebare trebuie sa aflam ce, iar apoi, cum sa reactionam sau cum sa actionam.

Observam cu atentie ambientul interlocutorului nostru.

Urmarim gesturile si reactiile sale. Putem afla multe despre el din lucrurile ce il inconjoara. Uneori, un obiect din ambient - tablou, fotografie, obiect de arta - poate construi un bun inceput de discutie pentru a-l dezinhiba, spune John Wilson[13], .

A observa cu atentie toate aceste lucruri este important, in procesul redactarii interviului, pentru compozitia sapoului (introducerii).

1.12. REDACTAREA INTERVIULUI

Prin redactarea sau editare interviului se intelege procesul prin care discutia inregistrata este adecvata publicarii in functie de mai multe criterii : caracteristicile canalului mediatic, politica si strategia redactiei, oportunitatea, spatiul tipografic, gradul de interes, adecvarea stilistica etc. "Articolul publicat plecand de la interviu nu va putea fi o