Managementul resurselor umane

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

. Definirea componentelor managementului resurselor umane

Definirea managementului resurselor umane

Managementul, ca activitate deosebit de complexa, nu isi poate pune in valoare virtutile decat cu si prin oameni. Cu alte cuvinte, acolo unde apar si se dezvolta actiuni manageriale, mai simple sau mai complexe, sunt implicati oamenii.

Resursele umane, intelese si tratate ca totalitate a aptitudinilor fizice si intelectuale pe care omul le utilizeaza in procesul de producere a bunurilor materiale, necesare existentei, reprezinta o notiune care vizeaza atat elemente de ordin tehnico-economic, cat si social-istoric. Continutul acestei notiuni, in care se includ, de obicei, si experienta dobandita in procesul muncii, alaturi de aptitudinile native si cele dobandite prin calificare, se imbogateste pe masura evolutiei societatii omenesti, dezvoltarea fiind corelata cu evolutia uneltelor de munca.

In analiza fenomenelor si proceselor care au loc in utilizarea resurselor umane, trebuie pornit de la faptul ca ele reprezinta pricipala forta de productie a societatii si aceasta din urmatoarele considerente:

a resursele umane produc si reproduc factorii obiectivi ai productiei;

b ele reprezinta nu numai creatorul, ci si stimulatorul mijloacelor de productie;   

c resursele umane indeplinesc un rol hotarator in procesul transformarii naturii in bunuri destinate satisfacerii nevoilor societatii;

d ele reprezinta singurul factor de productie capabil sa creeze valori noi;

e Influenteaza intr-o masura decisiva eficacitatea utilizarii resurselor materiale si financiare.

In cadrul resurselor organizatiei, resursa umana detine un loc aparte, fapt ce a dus la concentrarea atentiei teoreticienilor si practicienilor managementului asupra acesteia. Astfel, s-a conturat si dezvoltat conceptul de management al resurselor umane, care, pornind de la importanta oamenilor in organizatie, cauta sa se concentreze asupra acestora din perspectiva asigurarii cu personal a organizatiilor, a pregatirii acestora, a integrarii si motivarii lor, a implicarii prin diverse modalitati la realizarea obiectivelor organizatiilor.

Cat de exact ca stiinta ar parea managementul, el se izbeste in practica de situatii diferite, multe dintre ele fiind creeate de componenta umana a organizatiilor. Nu putem sa aplicam principiile, metodele si tehnicile de management schematic, ca reguli rigide, care sa duca la succes inevitabil, daca le-am respecta intocmai. Privind organizatiile in modul in care acestea se comporta, ajungem la concluzia ca exista ceva ce da viata si o anumita culoare tuturor actiunilor pe care acestea le initiaza, cu scopuri bine precizate si orientate spre performanta. Acel ceva este factorul uman din cadrul acestora. Entitati care sa functioneze numai pe baza resurselor materiale, a tehnicii si tehnologiei, fara interventia omului nu exista si nu vor exista. Omul devine tot mai important in organizatie, tocmai pentru ca el creeaza si stapaneste tehnica si tehnologia si nu invers. Intotdeauna se va pune problema combinarii factorilor de productie si obtinerea de produse si servicii de diverse naturi. Cel ce poate face acest lucru este omul, care trebuie privit nu ca simplu factor de productie, ci ca un potential extraordinar pentru organizatie, care da viata si sens tuturor celorlalte componente ale acesteia.

Omul, prin structura sa, prin sentimente, mentalitate, cultura, motivatie, dorinte si in special prin constiinta de sine, reprezinta marea necunoscuta a unui sistem, putand impiedica sau, dimpotriva, putand potenta o actiune, un proces, o activitate.

Totodata, prin natura sa de fiinta sociabil, omul traieste si actioneaza in colectivitate, face parte din anumite grupuri de care se simte mai mult sau mai putin atasat, grupuri care la randul lor interactioneaza cu alte grupuri, depinzand de unele si exercitand influente asupra altora. Prin urmare, initierea si desfasurarea cu succes a activitatilor diferitelor organizatii depind intr-o masura covarsitoare de gradul in care este inteles, motivat si coordonat factorul uman.

Resursele umane constituie elementul creator, activ si coordonator al activitatii din cadrul organizatiilor, ele influentand decisiv eficacitatea utilizarii resurselor materiale, financiare si informationale. A descrie oamenii ca fiind "resurse" le subliniaza importanta si arata faptul ca managementul lor cere nivele inalte de preocupare sincera fata de oameni, atentie si profesionalism.

Evolutia practicii si gandirii manageriale a determinat deplasarea atentiei specialistilor de la factorul material catre resursa umana. S-a ajuns astfel la concluzia ca individul este mai mult decat o simpla componenta a factorilor productivi, iar managementul resurselor umane depaseste principiile rigide ale gestionarii activelor firmei, trebuind sa tina seama de o serie de caracteristici ce scapa calculului economic. Numai luand in considerare toate aspectele ce definesc personalitatea umana, abilitatile, cunostintele, aspiratiile, trasaturile de temperament si caracter, managementul poate reusi sa conduca resursa cea mai pretioasa, unica resursa dotata cu capacitatea de a-si cunoaste si invinge propriile limite.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifica insa o subevaluare a celorlalte resurse. Conceperea sistemica a firmei implica abordarea interdependenta a resurselor, pornind de la obiectivele fundamentale la a caror realizare concura impreuna, de la conexiunile de esenta ce exista intre ele. Supralicitarea resurselor umane in detrimentul celorlalte afecteaza echilibrul dinamic al organizatiei.

Numai prin satisfacerea nevoilor angajatului se va putea obtine implicarea acestuia in realizarea obiectivelor organizatiei si numai contribuind la succesul organizatiei angajatii vor putea sa-si satisfaca nevoile legate de munca pe care o desfasoara. Numai atunci cand cei implicati inteleg aceasta relatie managementul resurselor umane ocupa o pozitie importanta in cadrul organizatiei si poate contribui la succesul acesteia.

Cum resursa umana este o resursa speciala, cu caracteristici deosebite, care diferentiaza indivizii intre ei si genereaza anumite atitudini si comportamente ale acestora, era firesc ca specialistii pe probleme de management sa acorde, din ce in ce mai mult, o atentie sporita tuturor problemelor pe care le ridica in organizatie aceasta. Astfel, din managementul general s-a desprins o stiinta speciala si anume managementul resurselor umane.

Acesta consta in stabilirea necesarului de forta de munca, selectarea, formarea, perfectionarea si motivarea acesteia in vederea atingerii unor performante cat mai ridicate, cu alte cuvinte, gestiunea completa a tuturor resurselor umane ale unitatii conduse.

Managementul resurselor umane este rezultatul cercetarii specializate ce se inscrie pe traiectoria unei evolutii si diversificari rapide, in numeroase domenii de activitate. Desprinzandu-se de managementul general, managementul resurselor umane s-a diferentiat si s-a autonomizat, restrangandu-si problematica sau obiectul de studiu, si, in consecinta, s-a specializat, avand in prezent un loc bine precizat in cadrul managementului general.

Pornind de la domeniul deja conturat al managementului general, imprumutand de la acesta unele concepte sau metode de investigare si chiar limbaje de exprimare sau analogii de procese, managementul resurselor umane isi proiecteaza obiectul de studiu, isi traseaza sau delimiteaza propria frontiera astfel incat realitatile organizatiei sunt tratate potrivit obiectivelor urmarite. Mai mult decat atat, managementul resurselor umane isi dovedeste tot mai pregnant viabilitatea stiintifica si deosebita utilitate practica. Aparitia si dezvoltarea managementului resurselor umane a avut si are multiple influiente favorabile asupra managementului general, deoarece plusurile notionale si metodologice pe care le genereaza progresele cunoasterii stiintifice, in general, permit noi dezvoltari ale teoriei si practicii manageriale.

Managementul resurselor umane presupune imbunatatirea    continua a activitatii tuturor angajatilor in scopul realizarii misiunii si obiectivelor organizationale. Exercitarea unui asemenea tip de management necesita drept conditie primordiala ca fiecare manager sa constituie un model de atitudine comportamentala. Astfel, managerul trebuie sa preia responsabilitatea procesului, sa se implice in fiecare actiune, sa discute personal cu angajatii progresele obtinute de acestia si sa recompenseze rezultatele bune. Actiunile manageriale iau in considerare fiecare salariat, ca o individualitate distincta, cu caracteristici specifice. Aplicarea cu succes a managementului resurselor umane presupune existenta unui sistem de evaluare a performantelor, a unui sistem de stimulare a angajatilor si de recompensare a rezultatelor.

Intreprinderile romanesti care se vor bucura de o imagine favorabila vor fi acelea care vor avea reputatia ca isi bazeaza ierarhia responsabilitatii nu pe vechime sau pe dovezile de devotament ale salariatilor ci pe competenta, creativitate si performanta.

Componentele si functiile managementului resurselor umane

Managementul resurselor umane are trei componente: logistica, relationala si energetica (sinergetica).

Componenta logistica este data de administrarea personalului si cuprinde urmatoarele activitati: determinarea organigramei; selectarea, angajarea personalului; gestiunea carnetelor de munca; determinarea fisei postului; stabilirea normelor de munca si urmarirea realizarii acestora; urmarirea respectarii disciplinei muncii; asigurarea microclimatului si a securitatii muncii, etc.

Componenta relationala cuprinde regulamentele carora trebuie sa se conformeze personalul, precum si relatiile interne si externe referitoare la forta de munca: negocierea si incheierea contractului de munca; stabilirea sistemului informational intern; relatiile cu sindicatele, cele cu diferite organizatii sau asociatii profesionale, cu alti parteneri externi etc.

Componenta energetica (sinergetica) urmareste perfectionarea si promovarea resurselor umane si cuprinde: motivarea muncii; cresterea competentei; reconversia profesionala; punerea in practica a structurilor participative.

Toate componentele managementului resurselor umane asigura caracterul sinergetic al fortei de munca.

Managementul resurselor umane are urmatoarele functii:

l Functia de personal care se limiteaza la componenta logistica, in cele mai multe cazuri, si partial la cea relationala, componenta energetica fiind intr-o masura mai mica sau deloc dezvoltata. In prezent, in functia de personal au intervenit o serie de mutatii in mare parte datorate introducerii tehnicii moderne de calcul. Aceasta reduce volumul de activitate cerut de componenta logistica si creste accentul pus pe componenta energetica.

l Functia de conducere care presupune cerinte multiple si complexe, cum ar fi: organizarea stiintifica a muncii, luarea in considerare a cerintelor ergonomice, determinarea cerintelor reale ale personalului, pregatirea si perfectionarea acestuia conform evolutiei dinamice a intreprinderii, stabilirea masurilor care sa asigure o motivatie profesionala puternica, dialogul cu sindicatele; imbunatatirea microclimatului de munca si prevenirea accidentelor de munca etc.

1.3. Obiectivele managementului resurselor umane intr-o intreprindere

Resursele umane ale organizatiei sunt constituite din salariatii acesteia, care lucreaza efectiv si care prin activitatea lor asigura realizarea obiectivelor acesteia, punand in valoare celelalte resurse si straduindu-se sa le utilizeze rational. Rolul deosebit pe care il detin resursele umane se explica astfel:

prin activitatea lor nu numai ca asigura atragerea si folosirea tuturor celorlalti factori de productie, dar permit, in acelasi timp, ameliorarea, producerea si reproducerea acestora, asigurand astfel conditiile progresului economic si social;

ele reprezinta nu numai creatorul, ci si stimulatorul tehnicii si tehnologiei. Omul trezeste la viata mijloacele tehnice, le asigura realizarea menirii pentru care au fost create, le perfectioneaza, dezvolta tehnologia, genereaza noi idei, creeaza conditii de aplicare a lor in practica, este promotorul noului, al progresului in tehnica, tehnologie, management, etc.;

influenteaza intr-o masura decisiva eficacitatea utilizarii resurselor naturale, materiale, informationale si financiare ale organizatiilor, permitand realizarea obiectivelor propuse, obtinerea de produse si prestarea de servicii destinate satisfacerii nevoilor de consum manifestate in societate.

Problemele principale ale managementului organizatiei in legatura cu resursele umane sunt, in mare, urmatoarele:

atragerea si asigurarea organizatiilor cu un numar de salariati corespunzator nevoilor;

preocuparea ca toate posturile de munca sa fie ocupate cu salariati pregatiti profesional,

corespunzator cerintelor posturilor de munca;

pregatirea si perfectionarea pregatirii profesionale a salariatilor;

asigurarea salarizarii fiecarui lucrator - corespunzator prevederilor legale, precum si

urmarirea motivarii tuturor salariatilor;

asigurarea mobilitatii salariatilor in cadrul organizatiei, prin crearea conditiilor de

evaluare si promovare a acestora;

urmarirea integrarii socio-profesionale a salariatilor si crearea unui climat de munca

propice performantei;

stimularea potentialului creativ al salariatilor, prin utilizarea unor procedee adecvate;

asigurarea unor conditii sociale si culturale in cadrul organizatiei care sa permita

dezvoltarea personalitatii fiecarui salariat.

Aceste obiective ale managementului cu privire la resursele umane presupun si crearea unor structuri in cadrul organizatiei care sa se ocupe cu rezolvarea lor. Este vorba de compartimentele de munca in care lucreaza specialisti in domeniul resurselor umane, care au menirea de a rezolva unitar, la nivel de organizatie, sau de compartimente de munca, toate problemele legate de aceasta resursa.