Notiuni generale despre motivatie: concept, functii, componente si forme

Notiuni generale despre motivatie: concept, functii, componente si forme

Motivatia reprezinta ansamblul starilor de necesitate ale individului, care se cer satisfacute si care il imping, il instiga si il determina pe individ sa efectueze o serie de actiuni cu scopul de a si le satisface.

Se poate spune ca motivatia reprezinta efectul sinergic al unui sumum de factori asupra comportamentului pozitiv sau negativ al angajatilor, in procesul de indeplinire a sarcinilor lor de munca. De aceea, managerii au misiunea de a pune de acord si de a corela performantele economice ale organizatiei cu capacitatea, posibilitatile si nevoile angajatilor.

Fiind un concept de baza in managementul resurselor umane, motivatia permite factorului decizional sa afle raspunsuri adecvate unor intrebari de genul:

Ce anume poate stimula personalul in procesul de sporire a profitabilitatii?

De ce salariatii adopta conduite diferite la locul de munca, in raport cu problematica eficientei activitatii desfasurate?

Care sunt elementele defavorabile unei actiuni eficiente a factorului uman?

Cercetarile de specialitate subliniaza faptul ca, in orice activitate desfasurata, slaba motivare a omului duce la folosirea a doar 20-30% din capacitatea individului, in timp ce o motivare puternica valorifica 80-90% din potentialul acestuia.

Comparand activitatile a doua persoane, de multe ori se observa ca, in situatii identice se adopta conduite diametral opuse. Mai mult chiar, acelasi individ, in situatii identice, dar in momente diferite, are reactii diferite. Explicatia acestui comportament diferit, nu de putine ori contradictoriu, consta in aceea ca asupra comportamentului individului actioneaza doua grupe mari de forte:

Pozitive, care il atrag spre o anumita actiune si care se manifesta sub forma dorintei, nevoii de a face ceva, de a actiona intr-un anume fel.

Negative, care il indeparteaza pe individ de o anumita actiune, exprimata sub forma de retinere, teama, aversiune, repulsie fata de un anumit comportament.

Indiferent de caracterul lor, aceste grupe de forte, denumite motive, declanseaza si intretin comportamentul individului.

Motivul reprezinta cauza, ratiunea unei actiuni, impulsul, imboldul, forta care il determina pe individ sa actioneze de o anumita maniera.

Strans legat de conceptul de motiv, este si cel de cauza, care reprezinta elementul obiectiv ce exista in structurile psihice ale individului si care apare sub forma instinctelor, obisnuintelor, deprinderilor, aptitudinilor, convingerilor.

Motivatia indeplineste urmatoarele functii:

• Functia de activare interna a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic. Aceasta functie este specifica trebuintelor care au o dinamica deosebita: debuteaza cu o alerta interna continua cu o agitatie crescanda ajungand chiar la stari de mare incordare interna, pentru ca sa se finalizeze prin satisfacerea lor.

• Functia de mobil sau de factori declansatori ai actiunilor afective, adica mobilul ce alege dintre deprinderile existente pe cea care va fi actualizata(H. Pieron).
• Functia de autoreglare a conduitei, prin care se imprima conduitei un caracter activ si selectiv.

Intrucat conceptul de motivatie este destul de general, pentru intelegerea lui este necesar sa studiem principalele elemente structurale care il compun. Conform literaturii de specialitate, acestea sunt:

Trebuintele (nevoile) reflecta echilibrul bio-psihosocial al individului care se stabileste sub influenta mediului extern, se concretizeaza prin cerinte de reechilibrare si se manifesta sub forma unor stari si imbolduri specifice. Pot fi clasificate in functie de geneza si continutul lor, in:

- trebuinte primare, cele innascute care au rol de asigurare a integritatii fizice a organismului. Aici se incadreaza trebuintele biologice sau organice (foame, sete, impulsuri sexuale); trebuintele fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare, descarcare). Trebuintele primare sunt comune pentru om si pentru animal, cu mentiunea ca la om sunt modelate si instrumentate socio-cultural.

- trebuintele secundare, cele formate in decursul vietii si cu rol de asigurare a integritatii psihice si sociale ale individului. Aceasta categorie cuprinde: trebuinte materiale (de locuinta, confort, unelte si instrumente); trebuinte spirituale (de cunoastere, estetice, etice, de realizare a propriei personalitati); trebuinte sociale (de comunicare, anturaj si integrare sociala, de cooperare).

Motivele reprezinta un ansamblu de reactualizari si transpuneri in plan subiectiv a starilor de necesitate ale individului. Spre deosebire de trebuinta care nu declanseaza intotdeauna o actiune pentru indeplinirea ei, motivele genereaza actiuni si comportamente pentru satisfacerea lor; deci motivul provoaca, sustine energetic si orienteaza actiunea. Motivele pot fi:

- constiente : fata de care oamenii isi orienteaza actiunea in sensul satisfacerii lor; de exemplu cand individul isi da seama de deficitul de lichide sau de substante nutritive din organism (are senzatia de sete sau de foame) el se orienteaza in sensul refacerii echilibrului, astfel ca trebuintele s-au transformat in motive de a bea ceva sau de a manca.

- inconstiente : care nu sunt delimitate in mod clar, dar care indeplinesc un rol important in activitatea omului.

Interesele definesc orientarile selective care au fost stabilite in mod relativ si se refera la unele domenii de activitate; ele sunt structuri motivationale mai complexe, intrucat presupun o anumita organizare si cuprind elemente de natura cognitiva si afectiva, precum si vointa pentru satisfacerea lor, intr-un mod cat mai eficient. Astfel daca un individ incepe mai multe activitati si nu finalizeaza in mod corespunzator nici una dintre ele, inseamna ca el nu si-a format inca interesele, care in mod concret, trebuie sa se concretizeze in avantaje sau foloase materiale. Interesul este o baza obiectiva si numai prin luarea in considerare a acestuia pot fi intelese corect atitudinile, opiniile, conduitele si starile de spirit atat de dinamice si complexe ale oamenilor.

Convingerile reprezinta idei care tin de personalitatea omului, sunt traite puternic din punct de vedere afectiv si impulsioneaza omul spre actiune; convingerile se manifesta in imprejurari de alegere sau de conflict si, daca sunt foarte puternice, ele pot actiona chiar si impotriva instinctului de conservare. Dintre ideile pe care le poate avea un om, reprezinta convingeri

numai acelea care il ajuta sa stabileasca ceea ce este valabil si optim necesar, sau sa distinga intre adevar si minciuna, intre frumos si urat, ori intre bine si rau. Convingerea se contopeste cu trebuintele si dorintele omului, cu trasaturile lui de caracter si de personalitate, cu dorintele si aspiratiile lui. Comportamentul uman este influentat in mare masura de convingeri, in sensul ca acestea nu sunt numai promovate in anumite imprejurari, dar sunt si aparate uneori cu inversunare mai ales atunci cand sunt contrazise sau atacate; astfel convingerile devin adevarate idei forta care determina unele forme specifice de comportament pentru sustinerea lor. O forma de convingere o reprezinta credinta, definita ca fiind convingerea ca ceea ce doresti se va implini.

Impulsul se materializeaza prin aparitia excitabilitatii accentuate a centrilor nervosi corespunzatori si capata forma unei stari de tensiune de activare in pregatirea actiunii.

Dorinta reprezinta o trebuinta constientizata, o stare emotionala indreptata spre un anumit obiect, material sau ideal.

Intentia realizeaza miscarea de la motive spre scopuri sau proiecte.

Scopul consta in continuarea mentala a rezultatului actiunii, a efectelor scontate; el este cel care imprima actului individual sau colectiv o directie, o finalitate.

Aspiratia reprezinta tendinta spre ideal, spre ceva dorit intens. Aceasta depinde de o suma de factori precum modelul adoptat, dimensiunea cunoasterii de sine, experienta individuala.

Idealul reprezinta proiectia individului in sistemul de imagini si idei care ii orienteaza intreaga existenta, fiind determinat de modelul de personalitate umana, etica, estetica si sociala adoptat de catre individ si de catre colectivitate, valoarea suprema spre care tinde. El reflecta si transfigureaza atat experienta proprie cat si cea a semenilor, devenind in cele din urma, anticipare, generalizare si optimizare a proiectului existential.

Atitudinea este predispozitia persoanei de a accepta sau respinge evenimente, fenomene, obiecte sau persoane; se reflecta in conceptia si modul de comportare al indivizilor afectand motivatia personala. Persoana cu atitudine pozitiva fata de ea insasi are incredere in posibilitatile sale psihice si fizice muncind mai bine si avand performante superioare.

In functie de elementul care genereaza motivatia, s-au conturat mai multe forme de motivatie care pot fi grupate in perechi opuse, doua cate doua, si anume :

1. motivatia pozitiva si motivatia negativa reflecta efectele actiunilor stimulative sau pe cele ale actiunilor aversive; se caracterizeaza astfel:

Motivatia pozitiva este produsa de lauda, incurajare si se soldeaza cu efecte benefice asupra activitatii sau relatiilor interumane, cum ar fi angajarea in anumite activitati sau preferarea unor persoane.

Motivatia negativa este produsa de folosirea amenintarii, blamarii sau pedepsirii si se asociaza cu efecte de abtinere, evitare, refuz. Reprezinta un tip primitiv de motivatie, insa cu anumite precautii, poate face parte din instrumentarul motivational.

2. motivatia intrinseca si motivatia extrinseca se refera la modul de raportare a motivatiei fata de sursa care o produce; cele doua forme opuse au urmatoarele semnificatii;

Motivatia intrinseca (directa) consta in satisfacerea ei prin indeplinirea activitatii adecvate, fiind deci strans legata de procesul muncii care devine ea insasi un scop; se refera la manifestarea creativitatii umane, la autoimplinire, la performantele individuale ce pot fi obtinute atat in plan intelectual (sub forma de inventii, inovatii, lucrari de arta, carti), cat si in plan fizic (performantele sportivilor).

Motivatia extrinseca (indirecta) este generata de o sursa care se afla in afara individului, in mediul sau de existenta si de actiune; ea este generata sau chiar impusa de una sau mai multe persoane din afara. Motivele extrinseci pot fi:

- negative : sub forma de sarcini, obligatii, interdictii, pretentii, ceea ce determina trairi emotionale si reactii negative, sub forma de teama, aversiune, respingeri.

- pozitive : care vizeaza unele beneficii (salariu mare, promovare, prestigiu, facilitati speciale care determina reactii de satisfactie, surpriza, bucurie determinand angajarea efectiva in munca, insa nu fac munca mai atractiva deoarece vizeaza doar finalitatea muncii si nu munca propriu zisa; astfel, daca beneficiile vor fi mai mici sau nu se vor mai acorda, se va reduce simtitor si intensitatea si calitatea muncii.

Aceste motive actioneaza pe o perioada relativ scurta, fapt care necesita ca ele sa fie intretinute in mod permanent.

3. motivatia cognitiva si motivatia afectiva

Motivatia cognitiva isi are originea in activitatea exploratoare, in nevoia de a sti, de a cunoaste, de a fi stimulat senzorial, forma ei tipica fiind curiozitatea pentru nou, pentru schimbare. Se numeste cognitiva deoarece actioneaza din launtrul proceselor cognitive (perceptiei, gandirii, memoriei, imaginatiei), stimuland activitatea intelectuala din aproape in aproape. Astfel, de la explorare se trece la reproducere, de aici la intelegere, apoi la interes stiintific, pentru ca in final sa se ajunga la inclinatia creativa.

Motivatia afectiva este determinata de nevoia individului de a obtine aprobarea din partea altor persoane, de a se simti bine in compania altora.

Exista si alte forme de motivatie in functie de criteriul duratei de mentinere se cunoaste motivatia persistenta si motivatia trecatoare.

Din punct de vedere al tintei vizate exista motivatie personala (individuala) si motivatie sociala (de grup).

Sub aspect temporal intalnim motivatia imediata si cea de perspectiva. Cand se folosesc drept criterii rezultatele obtinute, se poate vorbi de motivatie eficienta si de o motivatie ineficienta.

Aceste forme ale motivatiei sunt caracterizate de productivitati diferite. Motivatia pozitiva, intrinseca si cea cognitiva sunt mult mai performante decat motivatia negativa, extrinseca, afectiva.