Perfectionarea si formarea adultilor

PERFECTIONAREA     SI FORMAREA

ADULTILOR

In domeniul educatiei moderne din ultimul deceniu o axa de importanta majora este cea a formarii continue a adultilor, care trebuie sa fie in relatie directa cu validarea in serviciu.

Gerard Vaysse, unul dintre specialistii de vaza din domeniu, vine sa precizeze ca scopul formarii continue este acela de a pregati cetateni care sa invete de-a lungul vietii, deoarece Europa sec. XXI va fi cea a cunoasterii.

Cercetatorul formuleaza ideea ca acest proces presupune o revolutie coperniciana in constiinta profesionala si tinde ca cel implicat sa obtina efecte durabile in practicarea meseriei.

Obiectivele esentiale ale formarii continue in tarile europene sint urmatoarele:

dezvoltarea individuala si profesionala prin achizitionarea de noi competente (didactica disciplinei, initierea in noile tehnologii);

sporirea calitatii sistemului educational;

cunoasterea ambiantei sociale.

Deci, in formarea continua este implicat specialistul care faciliteaza descoperirea cunoasterii de un anumit tip, decriptarea si livrarea ei sau specialistul care o accepta ca pe un remediu pentru carentele formarii initiale.

Tarile europene au o variata si bogata experienta in domeniul instruirii continue. In Germania, Norvegia, Islanda exista doua forme distinctive ale acesteia: formarea continua care permite perfectionarea profesionala si formarea complementara care permite schimbarea orientarii profesionale (reprofilarea).

In Belgia, Spania, Finlanda si Suedia formarea continua este obligatorie. Danemarca a introdus un cadru fix pentru coordonarea diferitelor organisme de formare, iar in Portugalia exista un organ competent care faciliteaza angajarea in procesul de formare continua, acrediteaza centrele specializate si activitatea de instruire continua. In Luxemburg, Ministerul Educatiei a creat un Serviciu Coordonator de cercetare si de inovatie pedagogica si tehnologica, care are ca scop si organizarea formarii continue.

Formarea continua este un drept al fiecarui om, iar un drept este in acelasi timp si o obligatiune morala, ce asigura avansarea profesorului in cariera; ea constituie un enjeu decisiv pentru eficienta tuturor sistemelor educationale.

Sistemul de formare continua postuniversitara se intemeiaza pe decupajul realitatii, pe analiza pietei social-economice si educationale, pe schimbarile din invatamint si pe ideea ca esenta educatiei consta in actiune, dezvoltare si progres. Transformarile ce se produc in domeniul educatiei genereaza noi notiuni, concepte, orientari care pot fi valorificate printr-o "interventie" sustinuta a formatorului asupra educabilului (cadrul didactic, de exemplu).

Prin specializare, o institutie postuniversitara de formare continua este intr-o permanenta modernizare receptiva la schimbarile din sistemul educational, functionind in virtutea unui flux de informatie si experienta.

Formarea continua determina aparitia unor idei si restabileste echilibrul dintre conceptiile noi si posibilitatile fixarii lor intr-o extensie practica operationala, pentru ca un anumit domeniu sa corespunda aplicatiilor lui reale.

Formarea continua este o posibilitate extraordinara de afirmare profesionala prin competenta si actiune de calitate. Specificul acestei activitati se profileaza si prin valorificarea practicii educationale la nivelul adultilor, si la categorii de virsta diferite.

Pentru adult, invatarea nu este o problema de acumulare sau de completare a cunostintelor, ci din contra, ea reprezinta o reorganizare, o restructurare sau chiar o dezvatare. In procesul de invatare, motivatia adultului este cu mult mai complexa decit in perioada scolara. Adultul are deja bine formate procesele psihice si se poate manifesta plenar in activitatea sa profesionala.

Un rol important in invatarea adultului o are afectivitatea. Cercetatorul Gardner Murphy afirma ca adultul face mai multe asociatii emotionale cu materialul factologic decit copiii. El poate resimti o culpa pentru anumite fapte de care copilul nici nu este afectat.

Influente majore in invatarea adultilor au si aspectele sociale. Angajarea adultului depinde in mare masura de "managementul personal" (Stephen Covey). Un management eficient presupune "a sti sa dai prioritate prioritatilor". Adultul are taria de a plasa obiectivul mai presus de efort si neplacere.

In educatia adultilor statutul celor implicati este acelasi, de aceea se lucreaza intr-o colaborare constient asumata.

Sistemul activitatii de formare continua implica noi exigente strategice, tehnologii, conceptii si linii de actiune. Ea este omnipenetranta, oferind raspunsuri si solutii, neutralizind frustrarea legata de incapacitatea de a face fata noilor circumstante profesionale.

Situatiile de formare sint foarte diverse: de comunicare, in care formatorul este emitatorul ce realizeaza cursul, iar educabilii sint receptori; de intrebari/raspunsuri, cind educabilii detin deja un cuantum informational; contextuala, in care se produce simularea de atitudini si circumstante etc.

Metodele active aplicate in procesul de formare continua sint deosebite de cele utilizate in formarea elevilor. De exemplu, expunerea poate fi efectuata diferit: cu oponent, cu interventii aleatorii pe parcurs, dezbateri cu notite anticipate, intrerupta, cu interventii prestabilite, deliberare, interviu etc. Printre alte metode putem semnala urmatoarele: studiul situatiilor tipice, metoda conotatiilor, conceptogramele, metoda ideogramelor, metoda metaforelor, metoda riscului, discriminarea sistematica etc.

Obiectivele generale ale formarii continue se circumscriu urmatoarelor momente:

relationarea formarii cu factorii sociali, economici si comunicationali;

expertiza pregatirii profesionale, instalarea profesionalismului in domeniu;

contributia la realizarea schimbarilor din sistemul educational;

valorificarea analitico-sintetica a noilor continuturi educationale;

implementarea noilor strategii si tehnologii;

promovarea culturii educationale.

Principiile activitatii de formare continua:

compatibilitatea demersului formarii cu necesitatile sociale si educationale;

reactia la nevoile imediate in baza analizei cererii de formare si a previziunii;

penetrarea sistemului educational in baza descentralizarii si a transferului de responsabilitati;

asigurarea ambiantei adecvate prin diversificarea metodelor de instruire, flexibilizarea programelor de formare etc.;

facilitarea accesului la reprofilare;

omogenizarea metodologica;

participarea la colaborare si parteneriatul;

monitorizarea implicativa;

evidenta specificului socio-psihologic de varsta al educabilului.

Formarea continua a adultilor trebuie sa se desfasoare, dupa cum am remarcat, in contexte strategice bine determinate si sa implice buna organizare, derulare, finalizare - toate centrate pe eficacitate.

Este oportuna ideea de a infiinta centre de formare continua cu resurse umane specializate in acest domeniu capabile sa raspunda cerintelor socio-economico-educationale care:

analizeaza cererea de formare continua;

analizeaza nevoile de formare concrete ale beneficiarilor;

elaboreaza structura si strategia de formare;

elaboreaza si piloteaza programele de formare;

evalueaza intern si extern cresterea eficientei propriei activitati;

dezvolta permanent aria de activitate in cadrul unei culturi constante a unui centru de formare.

In centrul activitatii de formare continua trebuie pusa, astfel, calitatea satisfacerii nevoilor reale ale beneficiarului pe o perioada indelungata de timp, prin angajarea plenara a tuturor in obtinerea de avantaje atat pentru educabili, cat si pentru societate, in ansamblu.

Avantajele formarii continue constau in asigurarea unui profit informational structurat in domenii de cunostinte functionale, un adaos de competente intelectuale si actionale concrete, un plus de motivatie si atitudine reflectata in activitatea ulterioara. In acest fel se garanteaza calitatea formarii continue, a carei importanta reformatoare se impune in conditiile necesitatii de integrare europeana.

Perfectionarea cadrelor didactice reprezinta o activitate cu continut pedagogic si social proiectata, realizata si dezvoltata in cadrul sistemului de invatamant, cu functie manageriala de reglare-autoreglare continua a procesului de invatamant, la toate nivelurile sale de referinta (functional-structural-operational).

La nivel functional, perfectionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de convertire practica a finalitatilor de sistem (ideal, scopuri ale educatiei) in obiective angajate in cadrul procesului de invatamant, in mediul scolar si extrascolar.

La nivel structural, perfectionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de valorificare deplina a tuturor resurselor pedagogice (informationale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivel de sistem si de proces.

La nivel operational, perfectionarea personalului didactic vizeaza stimularea capacitatilor pedagogice si sociale de proiectare, realizare, dezvoltare si finalizare a activitatilor specifice procesului de invatamant (lectii, cursuri, seminarii, lucrari practice, ore de dirigentie; activitati extrascolare/cu: elevii, cadrele didactice, parintii, alti reprezentanti ai comunitatii educative; activitati: manageriale, metodice, de asistenta psihopedagogica si sociala, de orientare scolara si profesionala, de consiliere etc.), in conditii optime, corespunzator contextului intern si extern existent, pe termen scurt, mediu si lung.

Analiza activitatii de perfectionare a cadrelor didactice presupune raportarea la conceptele pedagogice de formare, in general, si de formare continua, in mod special.

Formarea constituie functia centrala a educatiei (exprimata ca formare-dezvoltare permanenta necesara pentru integrarea sociala optima a personalitatii umane). Astfel, formarea subordoneaza din punct de vedere functional "invatamantul care nu este decat un caz particular al formarii".

Intre educatie si instruire, "matricea sa de functionare se actualizeaza in mod diferit in formarea profesorilor, in formarea adultilor in general sau in formarea elevilor" (vezi Michel, Vial, 1997, pag.18-33).

Conceptul de formare continua defineste liniile pedagogice esentiale pentru activitatea de perfectionare a cadrelor didactice, linii conturate la nivelul sistemelor de invatamant, pe fondul evolutiilor inregistrate in anii 1975-1985, prin consolidarea reformelor deja intreprinse si reevaluarea prioritatilor intr-o societate bazata pe tehnologii avansate. Formarea continua raspunde la aceste evolutii si la problemele lor integrabile in contextul mai larg al educatiei permanente.

Depasind semnificatia traditionala, de "remediu la carentele formarii initiale insuficienta pentru intreaga cariera profesionala" (didactica), formarea continua, in acceptia sa (post)moderna, "incepe sa fie conceputa ca un proces de lunga durata si de invatare permanenta", cu doua functii generale:

perfectionarea si innoirea practicilor profesionale prin "actualizarea cunostintelor insusite in timpul formarii initiale";

completarea formarii initiale, inclusiv prin "schimbarea eventuala a orientarii profesionale, cu noi competente acreditate prin diplome".

Aceste functii, accentuate in mod specific la nivelul unor sisteme de educatie, genereaza formule diferite de organizare a formarii continue: formare in timpul profesiei, formare avansata, formare de/pentru (re)calificare .

La nivel de politica a educatiei, toate variantele evocate vizeaza perfectionarea personalului didactic. La nivel conceptual, formarea continua "ar putea fi definita drept ansamblu de activitati si de practici care cer implicarea educatorilor pentru amplificarea cunostintelor proprii, perfectionarea deprinderilor, analiza si dezvoltarea atitudinilor profesionale" (EURYDICE. Reteaua de Informare despre educatie in Comunitatea Europeana, vezi pag. 8, 9).

Obiectivele activitatii de perfectionare a cadrelor didactice pot fi definite la nivel general si specific, fiind exprimate in termeni de formare continua, domeniu in care exista un anumit consens in cadrul sistemelor de invatamant din tarile dezvoltate.

Taxonomia rezultata include trei obiective generale:

1) dezvoltarea personala si socioprofesionala a cadrului didactic -obiective specifice:

a) actualizarea competentelor de baza (pedagogice, de specialitate;

b) insusirea de noi competente;

c)aplicarea competentelor de baza la nivelul didacticii specialitatii/specialitatilor;

d)initierea in utilizarea unor noi strategii, metode, mijloace de predare-invatare-evaluare;

2) ameliorarea sistemului de formare continua/institutii, oferta de cursuri, practici pedagogice - obiective specifice:

a) favorizarea interdisciplinaritatii pe fondul valorificarii conceptelor de baza;

b)stimularea cercetarii pedagogice/inovatiei la nivel individual si in grup/echipa;

c) aplicarea paradigmelor educationale la nivelul scolii si al clasei/vezi teoria curriculumului; managementul educatiei;

d)dezvoltarea comportamentelor psihosociale necesare managementului resurselor umane);

3) cunoasterea mediului pedagogic si social - obiective specifice:

a)favorizarea relatiilor scolii cu diferiti agenti sociali: economici, comunitari, culturali, politici etc.;

b) raportarea sistemului de invatamant la problematica socio-economica;

c)adaptarea la schimbarile socio-culturale specifice societatii postindustriale/informatizate;

d)studierea factorilor psihosociali care influenteaza comportamentele elevilor) - idem, vezi pag. 9-10.

Continutul activitatilor de perfectionare a cadrelor didactice, corespunzator obiectivelor prezentate, include programe (post)universitare de: pedagogie generala (fundamentele pedagogiei, teoria educatiei, didactica generala), didactica specialitatii/metodica predarii, teoria curriculumului, management scolar, formare avansata (la disciplinele de specialitate).

Aceste programe, "cele mai frecvente in statele Uniunii Europene" sunt realizabile, in universitati si institutii specializate in formare continua, prin: cursuri, conferinte pedagogice, seminarii, stagii intensive si extensive, actiuni practice, invatamant la distanta, universitati de vara, excursii tematice (de documentare, studiu etc.) - idem, vezi, pag.42.

Evolutia activitatii de perfectionare a cadrelor didactice are loc pe circuitul metodologic: formare initiala - formare continua - autoformare. Sistemele (post)moderne de invatamint accentueaza continuitatea celor trei secvente de instruire permanenta congruente la nivel de politica a educatiei.   

Formarea initiala, organizata la nivel universitar pentru toate categoriile de cadre didactice, are un caracter mai deschis, "asociind la competenta disciplinei o pregatire pentru intilnirea cu copii si adolescentii, inclusiv cu cei aflati in mare dificultate scolara".

Formarea continua urmareste perfectionarea practicii pedagogice valorificind mai multe modele alternative "care permit aprofundarea reflexiei si consolidarea cunostintelor noi" in situatii diversificate, proprii procesului de invatamint (vezi Pastiaux G. et J., 1997, pag. 126-129).

Autoformarea apare astfel ca o consecinta a sistemului de formare (initiala-continua), expresie a transformarilor inovatoare promovate in cadrul procesului de invatamint, a cercetarilor pedagogice finalizate la nivelul practicii didactice, a normelor sociale care instituie in scoala "o adevarata cultura a autonomiei pedagogice" (vezi Carré, Phipippe; Moisan, André; Poisson, Daniel, 1997, pag.13-20).

Activitatea de perfectionare a cadrelor didactice evolueaza in doua contexte complementare:

la nivelul scolii "ca abordare distincta a schimbarii educationale care amplifica rezultatele elevilor si intareste capacitatea scolilor de a face fata schimbarii" (Hopkins, David; Ainscow, Mel; West, Mel, 1998, pag.12);

la nivelul unor relatii de parteneriat ca raspuns la un ansamblu de cereri sociale, aflate in continua expansiune si diversificare (vezi Zay, Danielle, 1994).

Ca factor intern, perfectionarea personalului didactic contribuie la imbunatatirea culturii scolare, a relatiilor interpersonale, in conditii in care profesorii si elevii promoveaza invatarea prin ei insisi (vezi Hopkins, David; Ainscow, Mel; West, Mel, 1998, pag.13).

In aceasta perspectiva intervin activitatile curente organizate la nivel de: consiliul profesoral, consiliul consultativ, comisii/catedre metodice, cercuri pedagogice, cabinete de asistenta psihopedagogica, lectii deschise, studiul individual, recenzii, lectorate si conferinte pedagogice etc.

Ca factor de parteneriat, perfectionarea cadrelor didactice permite reglarea-autoreglarea continua a practicii pedagogice in raport de o pluralitate de roluri asumate sau pe cale de a fi asumate ca urmare a cererii sociale: educator, instructor, metodist, evaluator, cercetator, manager; consilier, animator, agent al comunitatii locale; profesor-autor de lectii/cursuri sustinute in regim de invatamint deschis la distanta (IDD), prin televiziune scolar, Internet etc . Institutiile care pot fi angajate, in acest sens, sunt situate la nivelul structurii de conducere si de relatie, proprie sistemelor (post)moderne de invatamint - vezi: consiliile pentru curriculum si evaluare, centrele de instruire profesionala continua, centrele de asistenta psihopedagogica, facultatile, departamentele, editurile - de specialitate, institutele de cercetari, mass media (presa, radio, televiziune, Internet . ).