PIATA MUNCII: CONTINUT, FUNCTII, TRASATURI, MECANISM DE FUNCTIONARE

PIATA MUNCII: CONTINUT, FUNCTII, TRASATURI, MECANISM DE FUNCTIONARE

Piata muncii poate fi definita ca spatiul economic in care se intalnesc, se confrunta si se negociaza in mod liber cererea de munca (detinatorii de capital, in calitate de cumparatori) si oferta (reprezentata prin posesorii factorului munca).

Intr-o abordare mai tehnicista, dar poate mai operationala sub aspectul tehnicilor de investigare, piata muncii este definita ca ansamblul operatiilor care se deruleaza la diferite niveluri de organizare economico - sociala de catre diferiti agenti economici, in legatura cu reglarea cererii si ofertei de munca, a relatiilor profesionale in general.

Operatiile de reglare a cererii si ofertei de munca se refera, in principal, la: estimarea si evidenta ofertei, respectiv a cererii de munca; orientarea, recrutarea si angajarea factorului munca; sistemul de institutii publice care opereaza pe diferite piete ale muncii; organizarea muncii si folosirea factorului munca ; durata muncii si amenajarea orarelor de munca; orientarea, formarea si reconversia profesionala ; diversificarea modelelor si a formelor de ocupare si protectie a muncii ; calitatea muncii (conditiile de munca si igiena muncii); formele si sistemele ce salarizare; protectia sociala a somerilor; negocierea colectiva etc.

In procesul de dezvoltare si functionare a economiei nationale, piata muncii indeplineste importante functii, de ordin economic, social-politic si educativ:

a) alocarea eficienta a resurselor de munca pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu in concordanta cu volumul si structura cererii de munca. Astfel, sunt puse in actiune o serie de mecanisme ale pietei muncii, intre care salariul si diferentele salariale, dar si mecanisme din afara pietei muncii propriu - zise ( politici fiscale, politici de investitii etc.);

b) unirea si combinarea factorului munca cu mijloacele de productie;

c) influentarea formarii si repartizarii veniturilor:

- pe piata muncii se formeaza si se repartizeaza veniturile din munca, in functie de criterii stabilite prin acte normative si/sau prin contracte colective;

- se distribuie plusul de productivitate ( de rezultate) intre munca si capital;

d) functia sociala, contribuind la formarea si orientarea climatului de munca si la realizarea unei protectii sociale adecvate , mergand pana la eliminarea canalelor de adancire a saraciei si polarizare sociala.;

e) functia cultural - educativa, intrucat furnizeaza informatii pentru procesul de orientare profesionala, recalificarea si reintegrarea fortei de munca si solutioneaza prin mecanismele sale acest proces.

Activitatile si schimburile care au loc pe piata muncii privesc o marfa deosebita care, prin particularitatile sale - fiziologice, psihologice, sociale si morale - se deosebeste de celelalte marfuri. Ca urmare, piata muncii prezinta o serie de particularitati, in raport cu celelalte piete, cele mai importante fiind:

multidimensionalitatea rezultata din modul de formare, evolutie si ajustare a cererii si ofertei de munca. Ca urmare, piata muncii are dimensiuni demografice, biopsihologice, economice si educationale-formative.

Dimensiunile demografice se refera la cativa indicatori importanti care privesc asa-numitul profil demografic si se regasesc in statisticile oficiale rata anuala de crestere a populatiei si, respectiv, a populatiei in varsta, resursele de de munca disponibile, populatia de 60 ani si peste etc.

Dimensiunile biopsihologice vizeaza comportamentele si obiceiurile de munca, programul de lucru la intreprinderi, parteneriatul social ( relatia consens - conflict in relatiile de munca).

Dimensiunile economice se refera cu precadere la volumul si structura populatiei ocupate, la distributia ei pe sectoare de activitate, pe categorii socio - ocupationale, la costurile sociale ale somajului, la participarea populatiei la activitatea economica,, etc.

Dimensiunile educational - formative fac trimitere la modul de formare a capitalului uman ( durata medie a scolarizarii, absolventi ai diverselor forme de invatamant), la dezvoltarea invatamantului ( gradul de cuprindere in invatamant a populatiei de varsta scolara, ponderea populatiei scolare in populatia totala) etc.

2) este o piata cu un grad ridicat de rigiditate si de sensibilitate si prin aceasta ea conditioneaza atat echilibrul economic, cat si pe cel social-politic. Rigiditatea si sensibilitatea ei rezulta nu numai din particularitatile ofertei, ci si din ponderea mare si intrepatrunderea ridicata a laturilor economice si sociale. Asigurarea locului de munca, alegerea si exercitarea libera a profesiei reprezinta in egala masura un act economic si unul de echitate sociala, de echilibru social.

3) piata muncii este mai complexa, mai organizata si mai reglementata in raport cu celelalte piete. Tranzactiile care au loc pe aceasta piata nu sunt numai relatii de vanzare-cumparare, iar agentii economici nu sunt numai vanzatori si cumparatori. Piata muncii este un cadru in care interactioneaza si se confrunta mai multi agenti economici si parteneri sociali: salariatii si intreprinzatorii, organizatiile patronale, sindicale si statul, fiecare dintre acestia avand roluri si functii bine determinate. Piata muncii este reglementata in cel mai inalt grad si inregistreaza cele mai multe influente din partea multor factori. In decursul timpului au fost create pe plan national si international diverse institutii si mecanisme legislative, care accelereaza sau franeaza mecanismul de functionare a pietei muncii.

4) mecanismele de actiune ale acestei piete prezinta anumite trasaturi, care-i confera un grad mai ridicat de imperfectiune (din punct de vedere al concurentei), in raport cu alte forme de piata. Pe de o parte salariul, ca pret al muncii, libera concurenta, productivitatea marginala actioneaza intr-un cadru reglementat, dinainte acceptat de toti participantii (agenti economici). Pe de alta parte, salariul nu mai reprezinta unica parghie de reglare a volumului ocuparii si utilizarii eficiente a fortei de munca, iar marimea salariului nu mai rezulta doar din actiunea mecanismelor pietei, ci din reglementari economico-juridice adoptate in fiecare etapa. Piata muncii este o piata cu concurenta imperfecta, putand fi apreciata fie ca piata de monopol, fie ca piata de oligopol, in functie de gradul de organizare si de constituire a cererii si ofertei de catre patronate si sindicate.

5) segmentarea, structurarea pietei muncii. Segmentarea pietei muncii poate fi analizata in functie de diferite criterii de referinta

- segmentarea naturala - in principal dependenta de criterii demografice ( sex, varsta, mediu de resedinta etc.). Fiecare segment este caracterizat printr-o serie de trasaturi, mentalitati si comportamente specifice pe piata muncii;

- segmentarea in functie de forma de proprietate ( sector public, privat si mixt);

- segmentarea ocupational - profesionala si educationala etc.

Diferitele tipuri de segmentare se interfereaza, se combina in proportii diferite. Dincolo de criteriile de segmentare mentionate, criteriile economice si sociale au o importanta deosebita. Din acest punct de vedere, piata muncii se divide practic intr-o piata principala, competitiva, caracterizata printr-un grad relative de securitate a locului de munca, nivel inalt de pregatire, salarii mari si, respectiv, o piata secundara, careia ii sunt proprii instabilitatea locului de munca, calificarea scazuta, salarii mici.

Aceste particularitati imprima anumite trasaturi tranzactiilor cu factorul munca, spre deosebire de tranzactiile cu ceilalti factori de productie:

munca nu poate fi vanduta sau cumparata decat inchiriind capacitatea de munca a proprietarului;

contractul de angajare a factorului munca este strict determinat de anumite reglementari legislative cu caracter de interdictie cumparatorul nu dispune in totalitate de "marfa"sa; el nu o poate utiliza decat pentru prestarea activitatilor specificate in contract si in limita timpului de munca convenit;

detinatorii fortei de munca au mai putine posibilitati de utilizare alternativa a acesteia ( munca in propria gospodarie, recreere), dar ei se pot sustrage pietei cu o parte din acest potential pentru anumite perioade de timp;

tranzactiile cu forta de munca sunt legate de criteriile de preferentialitate ale posesorilor acestei "marfi", inzestrarea nativa, educatia, orientarea profesionala, stilul de viata, modelul cultural, motivatiile valorice etc.;

munca este singurul factor de productie cu autoorganizare: posesorii fortei de munca se constituie in sindicate, cu scopul de a influenta conditiile tranzactiilor pe piata muncii:

sindicatele, reprezentand factorul munca organizat, negociaza direct continutul normativ al institutiilor pietei muncii:conditiile de munca, nivelul salarizarii, durata timpului de lucru, criteriile de promovare si participare, clauzele disponibilizarii (negocierii ), garantarea protectiei sociale, dreptul legal la greva etc;

sindicatele pot utiliza o strategie de monopol, monopson sau oligopol, ori pot recurge, prin forta lor sociala, la tactica de intimidare a partenerilor;

sindicatele pot determina numeroase abateri de la regulile pietei, ceea ce deformeaza modelul rational de comportament pe piata muncii.