Piata fortei de munca

Piata muncii este una dintre principalele componente ale ecomiei de piata, alaturi de piata bunurilor, piata valutara si piata capitalurilor.

Specificul pietei muncii este ca, desi functioneaza pe principiile cererii si ofertei, factorii implicati direct sunt oamenii insisi cu abilitatile, calitatile si cunostintele lor, iar cererea si oferta se refera la un "bun" deosebit: munca.

Faptul ca ocupa un loc special este argumentat de urmatoarele:

orice activitate, existenta sau initiata in societate, genereaza nevoia de munca, factorul activ si determinant al productiei si / sau al activitatii economice in general.

Trebuie tinut cont si de faptul ca "omul este mai mult decat o marfa" Centrul de Informare si Documentare pentru Piata Muncii, 1997 ).

Aceste aspecte, specifice doar pietei muncii, justifica de ce oferta de forta de munca nu se formeaza in exclusivitate pe principiile economiei de piata, iar considerarea lor la justa valoare, poate contribui la actiuni eficiente impotriva somajului, fenomen care afecteaza economiile tuturor tarilor.

Piata fortei de munca poate fi definita dupa tipul si beneficiile asigurate muncitorilor mai degraba decat dupa tipul de ocupatie implicat. Se poate astfel, face distinctia intre:

Piata primara a fortei de munca se refera la ocupatiile care asigura beneficii considerabile celor care le practica. In stratul de sus al acestei categorii se afla oamenii din profesiuni si de la un nivel managerial superior. Sub ei se afla piata primara a fortei de munca "subordonata" in care sunt mai putine recompense exterioare (de exemplu, ocupatii supravegheate si mai repetitive). Aceasta piata a fortei de munca consta din muncitori de birou calificati si de management de nivel inferior sau pozitii pentru gulerele albastre.

Piata secundara a fortei de munca se refera la ocupatiile care asigura beneficii minimale salariatilor. Venitul lor si siguranta ocupatiei sunt scazute. Acestea ofera posibilitati mici pentru avansare si este improbabil sa fie organizate in sindicate. Acest nivel include gulerele albastre cel mai putin calificate si pozitiile functionaresti de nivel inferior. In general, exista probabilitatea ca piata secundara a fortei de munca sa fie populata de femei si membri ai grupurilor minoritare

Profesiunile libere Profesiunile libere au fost, totdeauna, extrem de apreciate. Ele elimina tipul de supraveghere care multora nu le place. Ele asigura un grad de libertate si flexibilitate uneori inexistente pentru cei in serviciul altora. Pe de alta parte, liber-profesionistilor deseori le lipsesc beneficii suficiente si sunt foarte vulnerabili la crize economice.

Statele Unite au fost o tara a profesiunilor libere, inainte ca urbanizarea si industrializarea sa transforme peisajul profesional. Astazi, doar 7 % dintre americani sunt liberi profesionisti, cei mai multi fiind in agricultura. Ceilalti tind sa fie salariati in mici firme comerciale si cativa in profesiuni ( Goodman, N ).

1.1. Piata muncii ca un sistem de cerere si oferta

In cadrul economiei de piata, serviciile de munca, ca si marfurile, sunt cumparate si vandute pe piata.

Cererea fortei de munca este reprezentata de cei care doresc sa o cumpere, angajand persoanele care o detin. Cererea de forta de munca in cadrul unei tari depinde de " cererea globala " de bunuri si servicii efective in cadrul respectivei tari , indiferent daca aceasta cerere vine din interiorul sau exteriorul unei tari ( Arne Isachsen, Hamilton, Gylfason, 1992 ).

Productia are sens numai in cazul in care exista o cerere pentru bunurile si serviciile produse , aceasta insemnand ca exista o nevoie pentru tipul si cantitatea de bunuri si servicii produse combinata cu puterea de cumparare . Sau , cu alte cuvinte , cererea de forta de munca depinde de productia estimata de catre angajatori , iar aceasta estimare de productie depinde de vanzarile preconizate de catre angajatori.

Oferta fortei de munca este reprezentata de acele persoane care sunt dispuse si cauta sa se angajeze, vanzandu-si forta de munca in schimbul unui pret denumit salariu( Buse, Craite, Barsan, 1994 ). Oferta de forta de munca este determinata de remuneratia admisiei de munca care trebuie sa fie suficienta pentru a permite lucratorului sa-si pastreze capacitatea de munca . Peste un anumit nivel , oamenii sunt pregatiti sa lucreze cu atat mai mult si mai bine cu cat sunt mai mari recompensele si cu cat sunt mai bune conditiile de munca sau de promovare in cariera ( Adumitracesei , I. D., Niculescu , N, 1995 )

Cererea de forta de munca a firmelor depinde de pretul muncii - adica de salarii. Cu

cat sunt mai mari salariile pe care firmele trebuie sa le plateasca, cu atat acestea sunt dispuse sa foloseasca mai putini oameni in procesul de productie. Lucratorii isi ofera forta de munca firmelor. In mod obisnuit, cu cat salariile pe care le pot obtine sunt mai mari, cu atat lucratorii sunt dispusi sa munceasca mai mult

Figura 1

Curbele cererii si ofertei sunt prezentate in figura 1. Pe axa verticala sunt salariile, iar pe axa orizontala este reprezentata cantitatea de servicii de munca vandute si cumparate (adica, numarul de ore de munca). Curba de cerere de forta de munca este descendenta, iar curba ofertei este ascendenta, deoarece salariile mai mari vor incuraja lucratorii sa munceasca mai mult.

Salariul care corespunde intersectiei dintre curba cererii si curba ofertei este salariul "corect", in sensul ca, la acest salariu, cererea si oferta sunt egale: toti cei care doresc sa lucreze pentru acest salariu, pot gasi locuri de munca.

Totusi, in practica, situatia pietelor muncii este, adesea, mai bine surprinsa de decalajul dintre punctele B si C din figura 1. Sa presupunem ca salariul dominant pe piata este redat prin distanta verticala de la axa orizontala din figura la punctele B si C. Prin urmare, punctul B descrie numarul de ore de munca cerut de firme la acest salariu si care este mai mare decat salariul din punctul de intersectie. La un salariu mai mare, exista mai putina cerere de forta de munca.

Punctul C descrie numarul de ore de munca oferite de indivizi in cazul unui salariu mai mare. In acest punct, oferta este mai mare decat in punctul de intersectie.

Oferta de munca excede cererii de munca - adica exact ceea ce se intelege prin somaj. Se va obtine un astfel de rezultat atata timp cat salariul predominant pe piata ramane deasupra punctului in care cele doua curbe se intalnesc pe figura 1 ( Arne Isachsen, Hamilton, Gylfason, 1992 ).

Somajul este , in toata lumea , o problema foarte serioasa economica si sociala si nici intr-un caz nu se limiteaza la tarile in curs de dezvoltare sau in tranzitie .

Somajul in exces se poate datora diferitilor factori care isi au originea in cererea si oferta agregata din economie. Keynes credea ca cererea agregata insuficienta joaca adesea cel mai important rol. La baza unei scaderi a cererii de bunuri si servicii, poate sta o lipsa a dorintei de a investi in sectorul economic sau o reducere a veniturilor din exporturi. Atunci cand scad vanzarile intreprinderilor, se reduce si nevoia de forta de munca.

Totusi, lipsa locurilor de munca isi poate avea originea si in latura de oferta a economiei. Daca angajatii sunt bine organizati in sindicate, ei pot impune cresteri salariale semnificative. Atunci cand munca devine inacceptabil de scumpa, conducerea intreprinderilor va decide sa foloseasca mai putina forta de munca si mai multe utilaje pentru producerea unei anumite cantitati de bunuri. Mai mult, bunurile vor deveni mai scumpe, atunci cand salariile vor creste. Pentru intreprinerile care concureaza cu producatori externi, aceasta poate insemna ca ei vor pierde cota de piata, atat in tara, cat si in strainatate. Astfel, salariile prea mari pot avea ca rezultat o scadere a productiei interne. Aceasta va duce si la o reducere a cererii de forta de munca ( Burloiu, P, 1993 ).

1.1.1. Piata muncii in Romania

In anii '90, modelul ocuparii fortei de munca s-a schimbat esential. Mai precis, mecanismele administrativ-birocratice centralizate de reglare a pietei muncii au inceput sa fie inlocuite de mecanismele pietei. Astfel, au aparut institutiile pietei muncii, iar parteneriatul, descentralizarea, subsidiaritatea, negocierile colective devin principii de gestionare si functionare ale pietei muncii.

Piata muncii apare si se dezvolta ca o piata tensionata. Capacitatea economiei de a creea locuri de munca se contracta sever; sectorul privat si respectiv intreprinderile mici si mijlocii au posibilitati limitate de a absorbi forta de munca disponibilizata. Mai mult, in anii 1997 si 1998, chiar si aceste intreprinderii mici si mijlocii devin generatoare de somaj (Masuri active pentru ocupare si dezvoltare a resurselor umane, 1999 ).

1.2. Problema lipsei de flexibilitate pe piata muncii

Directia principala de eficientizare a pietei muncii este flexibilitatea - devenita tema majora in literatura si practica internationala. Problema nu este noua. Economistii francezi neoclasici, RUEFF si PIGOU au atras atentia asupra rigiditatii salariilor, indemnizatiei de somaj, in general asupra compartimentarii si rigiditatii pietei muncii.

De trei decenii problema eliminarii rigiditatii si flexibilizarea pietei muncii a devenit o tema centrala. In perioada de expansiune economica care a precedat actuala criza prelungita, s-au afirmat si acumulat contradictii serioase in sfera institutiilor, politicilor sociale, in sistemul de negociere si in organizarea muncii si a productiei.

Astfel, discutiile jurul flexibilitatii pietei muncii au devenit mai aprinse ca oricand. Unii sustin ca flexibilitatea este un remediu miraculos, o veritabila formula magica, capabila sa rezolve problemele contemporane. Altii pun la indoiala asemenea virtuti ale flexibilitatii, formuland critici severe la adresa studiilor si analizelor care trec cu vederea unele realitati. Punctele de vedere ale diferitilor agenti sociali fata de flexibilitatea pietei muncii sunt diferite. Astfel, in timp ce sindicatele manifesta neincredere, patronatul si guvernul favorizeaza flexibilitatea ( "Calitatea vietii. Teorie si practica sociala", 1991 ).

Si in Romania au inceput sa se ia masuri pentru incurajarea mobillitatii pe piata muncii. Astfel, in conformitate cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor de somaj si stimlarea ocuparii fortei de munca, somerii care se incadreaza la o distanta mai mare de 50 km de localitatea in care isi au domiciliul stabil, beneficiza de o prima de incadrare neimpozabila egala cu 2 salarii minime brute pe tara in vigoare la data acordarii. Mai mult, somerii care se incadreaza in alta localitate si, ca urmare a acestui fapt, isi schimba domiciliul primesc o prima de instalare egala cu 7 salarii minime brute pe tara in vigoare la data instalarii.

1.3. Problema lipsei de competente cerute pe piata muncii

Competentele sociale ( social skills ) sunt pattern-uri ale comportamentului social care dau indivizi competenti din punct de vedere social, cu alte cuvinte, capabili sa produca efectele dorite asupra celorlalti indivizi. Aceste efecte se pot raporta la motivatii personale, ca de exemplu a fi popular, sau la obiective atribuite celuilalt, cum ar fi dezvoltarea capacitatilor de invatare, refacere sau munca. Competentele sociale cotidiene ocupa, in general, primul plan, iar cele profesionale, planul secund. S-a admis ca datorita competentelor sociale pot lua nastere repercusiuni demne de luat in considerare atat in viata sociala, cat si in reusita profesionala. De aceea, se acorda tot mai multa atentie antrenarii competentelor sociale in diferite tipuri de meserii ( Moscovici, S, 1998 ).   

Pe baza abilitatilor celor care cauta un loc de munca, serviciile de ocupare cauta sa determine obiectivele si nevoile de formare, continutul cursurilor care vor fi organizate si durata si structura lor. Avand aceste elemente, serviciile de ocupare contacteaza institutii private de formare si le incredinteaza organizarea cursurilor celor care ofera cele mai bune conditii.

Pentru a creste adaptarea competentelor profesionale la slujbele de pe piata muncii, unele tari au luat masuri institutionale si financiare aditionale, fie grupand sub aceeasi autoritate ( nationala sau regionala ) sau chiar in cadrul aceleasi structuri administrative serviciile de ocupare si serviciile responsabile cu formarea profesionala, fie reducand cota de alocatii acordate institutiilor al caror buget este suplimentat de taxele pe care le incaseaza pentru activitatile de formare realizate la cerere.

Este probabil ca serviciile de ocupare sa fie din ce in ce mai implicate in proces, in acest fel, datorita ritmului rapid al schimbarii tehnologice care face din adaptarea competentelor o conditie esentiala a dezvoltarii ( Ricca, S, 1994 )..