Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Resurse umane


Index » business » » management » Resurse umane
» Teoremele managementului motivational


Teoremele managementului motivational


Teoremele managementului motivational

Managementul motivational se bazeaza pe teoriile motivationale elaborate de specialistii in domeniul stiintelor comportamentale, precum si pe rezultatele practice manageriale din cadrul celor mai competitive organizatii. Acest curent de management modern are in vedere si postulatul automotivarii, considerat ca fiind postulatul de baza al acestei teorii. El a fost formulat de americanul Ian Duncan astfel, un om nu poate motiva direct pe un altul, dar poate demotiva cu usurinta o suta de oameni. Valoarea acestui postulat consta in evidentierea unor adevaruri simple si anume ca, indiferent de postul detinut de un individ ori de nivelul ierarhic unde este plasat postul pe care il ocupa, s-a constatat ca ierarhia in care se incadreaza si valorile specifice ei (executant, subordonat, sef, sentimentul de superioritate sau inferioritate, abandonul demnitatii) sunt percepute ca fiind demotivante.

In concluzie adevaratii factori motivationali se refera si sunt determinati atat de continutul muncii, cat si de dorinta de succes si de progres a individului. Acest postulat general completeaza schema motivatiei pentru un mediu ambiant turbulent al organizatiilor, conducand la formularea unor 'teoreme' ale managementului motivational, dintre care se mentioneaza:



  • Teorema 1: intr-un mediu caracterizat de concurenta la nivel mondial, organizatia nu poate oferi angajatilor sai mai mult decat primeste; de aceea, managerii trebuie sa ii faca pe salariati sa inteleaga faptul ca, a creste salariile cu o rata superioara profitului, inseamna a condamna organizatia la disparitie.
  • Teorema 2 : toate deciziile sau actiunile care se adopta intr-un mod neparticipativ urmaresc realizarea unor schimbari importante, declanseaza o reactie de respingere, ducand la esec.
  • Teorema 3 : o motivatie corespunzatoare poate fi obtinuta de acei manageri care prezinta angajatilor o viziune clara asupra scopurilor generale ale organizatiei si precizeaza care sunt contributiile fiecarui angajat sau ale fiecarui grup de lucru (echipa, colectiv) la realizarea acestora.
  • Teorema 4 : managementul motivational este acela care incadreaza actiunile angajatilor in procese descentralizate. Astfel fiecare actiune va fi judecata ca o contributie la progresul general si in acelasi timp, ca fructul initiativelor si eforturilor individuale si de grup; prin urmare, oamenii sunt motivati prin valorizare prin reusita actiunilor.
  • Teorema 5 : atunci cand managementul dezvolta factorii subiectivi, interni, ai motivatiei, ori ii ordoneaza pentru a respecta valorile si viata personala a fiecarui angajat, munca dobandeste o componenta de placere. In aceste conditii, oamenii se angajeaza des prin autonomie si initiativa, ceea ce le permite sa invete si sa reuseasca; se obtine astfel o crestere a productivitatii lor si a capacitatii de reactie a organizatiei la cerintele mediului extern.
  • Teorema 6 : organizatia care pune in practica - prin factori nepecuniari - un management mai motivant decat concurentii sai,obtine o eficacitate si competitivitate care ii da posibilitatea sa mareasca avantajele pecuniare ale angajatilor; se obtine astfel un proces de crestere cumulativa, respectiv: motivatie-eficacitate-remunerare.

Dupa evidentierea celor mai importante teorii privind motivatia, este necesar sa analizam care este valoarea practica a acestor teorii. Se poate constata ca masurile de antrenare in munca si de motivare a angajatilor au un rol deosebit de important in activitatea de management modern, fapt care necesita insa si o schimbare la fel de importanta in mentalitatea angajatilor. Astfel, ei trebuie sa inteleaga ca este necesar sa participe cu intreaga capacitate fizica si intelectuala pentru realizarea obiectivelor si a sarcinilor individuale si de grup, care sunt de fapt ale intregii organizatii.

Pentru a se obtine din partea lor o asemenea atitudine este necesar sa li se ofere sanse reale, adica oportunitati la care ei sa ajunga, si nu doar iluzii. Este deci foarte important ca managerii sa stie ce nevoi are si ce sanse 'cauta' sau 'asteapta' fiecare angajat, pentru a-l putea motiva corespunzator si a obtine de la el cele mai bune performante in munca. Acest lucru este posibil prin cunoasterea teoriilor motivationale, deoarece fiecare teorie se refera la diferite tipuri umane si prezinta sugestii si recomandari de comportament managerial in functie de trasaturile lor caracteristice.



V. Lefter, Managementul resurselor umane, Ed. Economica, Bucuresti, 2000, p.87





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Resurse-umane


Resurse umane






termeni
contact

adauga