Alte infractiuni specifice domeniului comunicarii sociale

ALTE INFRACTIUNI SPECIFICE DOMENIULUI COMUNICARII SOCIALE

Potrivit Constitutiei, drepturile si obligatiile trebuie executate cu buna credinta, si fidelitate fata de tara. In domeniul comunicarii sociale ca si in alte domenii se pot incalca aceste valori, iar unele dintre aceste incalcari sunt definite de legiuitor ca infractiuni. In cele ce urmeaza ne vom opri si la alte infractiuni ce se pot savarsi in domeniul comunicarii sociale, prin care se incalca drepturile si libertatile fundamentale sau alte valori ocrotite de lege.

1. Ofensa adusa unor insemne

Uneori prin comunicare se poate aduce ofensa unor insemne care, reprezentand valori deosebite sunt ocrotite de lege.Constituie infractiunea de ofensa adusa unor insemne, potrivit art. 236 al. 1 din Codul penal, orice manifestare prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei. Fapta reprezinta un pericol mai redus, conform al. 2 al art. 236 din Codul penal, daca manifestarea de dispret se refera la emblemele sau semnele de care se folosesc autoritatile, fiind sanctionata cu o pedeapsa mai mica. Obiectul juridic special al acestei infractiuni il constituie relatiile sociale referitoare la atributul autoritatii, care implica respect fata de insemnele Romaniei, cat si fata de emblemele si semnele de care se folosesc autoritatile. Implicit aceasta presupune o protectie a intereselor publice si chiar private, fata de actele de ofensa. Potrivit Constitutiei, simbolurile nationale sunt: drapelul Romaniei - art. 12 (1), ziua nationala a Romaniei - art. 12(2), imnul national al Romaniei - art. 12 (3), stema tarii si sigiliul statului - art. 12(4). Emblema este obiectul sau imaginea care reprezinta in mod simbolic un organ de stat, de exemplu: emblemele care se poarta la uniformele Ministerului de Interne ori ale Ministerului Apararii Nationale. Din categoria semnelor la care se refera art. 236 al. 2 din C.p. fac parte semnele (stemele) judetelor si municipiilor ori semnul distinctiv al organelor de justitie prin insigna purtata de magistrati, constand intr-un cod deschis pe care este imprimat cuvantul 'LEX'. O cerinta a legii consta in aceea ca emblemele sau semnele sa faca parte din categoria acelora de care se folosesc autoritatile. Autoritatea publica, in sens organic reprezinta o structura statala, sau o componenta a acesteia, respectiv, functionarul sau demnitarul public, imputernicit de lege, ca in baza si in executarea legii, prin manifestari de vointa unilaterala sa ia masuri obligatorii, susceptibile de a fi impuse respectului general cu ajutorul fortei de constrangere instituita in acest scop.Nu intra in categoria semnelor ocrotite prin prevederile de mai sus, emblemele, semnele folosite de partidele politice ori de diferite asociatii sportive, artistice, etc., deoarece acestea nu apartin organelor de stat sau autoritatilor publice si nu reflecta vreo autoritate a acestor organe.Obiectul material al infractiunii consta in insesi insemnele, emblemele sau semnele asupra carora se rasfrange manifestarea prin care se exprima dispret, a faptuitorului. Manifestarea se realizeaza printr-o actiune care priveste insemnul, emblema sau semnul in materialitatea sa (de exemplu, faptuitorul distruge sau degradeaza insemnul, emblema sau semnul). In celelalte cazuri infractiunea este lipsita de obiect material.

Subiectul infractiunii. Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generale pentru a raspunde penal. Participatia penala este posibila sub oricare dintre formele sale (coautor, instigare sau complicitate). Subiectul pasiv este organul de stat sau autoritatea publica ale carei embleme, insemne au fost dispretuite (subiect pasiv secundar), subiect pasiv principal este statul.Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o actiune prin care se exprima dispret pentru insemnele (simbolurile) Romaniei sau fata de emblemele ori semnele folosite de autoritati. Aceasta actiune poate fi savarsita prin orice mijloace: verbal (cuvinte, expresii, cantece cu continut ofensator, batjocoritor) in scris (scrieri, afise, texte scrise pe pereti, garduri, desene, etc.) prin acte materiale (distrugerea, degradarea, murdarirea insemnelor, etc.) prin gesturi (gesturi obscene) care exprima desconsiderarea, lipsa de respect, batjocura la adresa autoritatii pe care o simbolizeaza acele insemne. Urmarea imediata consta din insasi savarsirea faptei, producanduse o stare de pericol pentru autoritatea statului si organelor sale. Uneori urmarea imediata poate sa constea si dintr-o "leziune" cand emblemele au fost distruse, degradate, deteriorate. Legatura de cauzalitate. Corespunzator urmarii imediate, legatura de cauzalitate poate fi implicit realizata prin savarsirea faptei ori prin producerea vatamarii efective a obiectului.

Latura subiectiva. Infractiunea de ofensa adusa unor insemne include intentia ca forma de vinovatie. Intentia poate fi directa sau indirecta, dupa cum faptuitorul, dandu-si seama de caracterul actiunii sale, a urmarit sau numai a acceptat producerea rezultatului ei ofensator. Savarsirea din culpa a unei manifestari prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei sau pentru emblemele ori semnele de care se folosesc autoritatile nu constituie infractiune. Aceste autoritati urmaresc realizarea si apararea interesului public, si orice ar afecta autoritatea publica, loveste in interesul public. Totusi autoritatile publice apara si interesul personal, asa ca cele de mai sus sunt valabile si pentru protectia interesului privat sau personal. Nu intereseaza scopul ori mobilul actiunii deoarece ar putea atrage raspunderea penala chiar pentru o fapta comisa din gluma.

Forme ale infractiunii. Actele preparatorii si tentativa, desi posibile la aceasta infractiune nu sunt incriminate. Fapta se consuma instantaneu, in momentul in care actiunea sau inactiunea cu caracter ofensator fiind savarsita, se produce urmarea periculoasa a faptei, adica starea de pericol pentru autoritatea de stat. Infractiunea se poate prezenta atat sub forma unei infractiuni continuate (de exemplu, atunci cand faptuitorul, in executarea aceleiasi rezolutii, repeta la diferite intervale de timp, actiunea cu caracter ofensator), cat si in anumite cazuri sub forma unei infractiuni continue (de exemplu, faptuitorul afiseaza un inscris cu continut ofensator). Atunci cand infractiunea se savarseste in forma continuata, ea se epuizeaza in momentul savarsirii ultimei actiuni (sau inactiuni) cu caracter ofensator, iar in cazul in care este continua, ea se epuizeaza in momentul cand aceasta actiune inceteaza.Modalitati. Infractiunea se prezinta sub doua modalitati normative, potrivit celor doua forme incriminate, diferentiat, dupa cum manifestarea prin care s-a exprimat dispret priveste insemnele (simbolurile) statului, in afara cazurilor prevazute de lege sau insemnele autoritatii. In situatia cand fapta a fost comisa in prima si cea de-a doua modalitate normativa, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, va exista o singura infractiune si nu un concurs de infractiuni. Din punct de vedere faptic, infractiunea prezinta mai multe modalitati, in functie de felul activitatii, prin care s-a realizat actiunea (verbal, scris, gest), de locul si timpul in care s-a comis, de numarul participantilor etc.Sanctiuni. Avand in vedere titularul valorii ocrotite, ofensa adusa autoritatii este mai grava in primele doua forme ale infractiunii si mai putin grava in cea de-a treia. Astfel, in forma tip, prevazuta in al. 1 si 2 al art. 236 din Codul penal, ofensa adusa autoritatii se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar in forma atenuata prevazuta de al. 3 al art. 236 Cod penal, cu inchisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amenda.

2. Defaimarea tarii sau natiunii

Sub aceasta denumire, potrivit art. 2361, sunt incriminate manifestarile publice savarsite cu intentia de a defaima tara sau natiunea romana.Obiectul juridic special al acestei infractiuni il constituie relatiile sociale privind autoritatea tarii sau a natiunii romane, care asigura prestigiul acestora in contra actiunilor de defaimare la care ar putea fi expuse.Subiectul infractiunii. Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana deoarece legea nu cere o calitate oficiala. Infractiunea este susceptibila de a fi comisa si in participatie, in oricare dintre formele sale (coautor, instigare, complicitate).Subiectul pasiv este tara sau natiunea romana, ale caror interese sunt atinse prin aceasta infractiune.Latura obiectiva. Elementul material se caracterizeaza prin actiunea de defaimare a tarii sau a natiunii romane.Prin defaimare se intelege afirmarea sau imputarea unei fapte determinate sau nedeterminate privitoare la tara sau natiunea romana, care este de natura sa le aduca atingere prestigiului si, deci, autoritatii acestora Ceea ce legea incrimineaza este actiunea de ponegrire care implica fie raspandirea unor stiri mincinoase, fie a unor stiri prezentate cu rea credinta - in mod deformat sau tendintios. Actiunea de defaimare poate fi comisa prin orice "mijloace", adica atat oral (discursuri, conversatii etc.), in scris (articole, afise, desene) sau chiar prin mijloace tehnice (radio, TV, benzi de magnetofon, casete video etc.).Pentru ca actiunea de defaimare sa constituie elementul material al infractiunii trebuie sa fie indeplinita o cerinta esentiala si anume savarsirea actiunii sa fi avut loc «in public». Cerinta este indeplinita atunci cand actiunea sa produs in cazurile si conditiile prevazute de art. 152 din Codul penal.Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru tara sau natiunea romana.Legatura de cauzalitate care trebuie sa existe intre actiunea incriminata si urmarea ei rezulta, de cele mai multe ori, ex re, adica chiar din actiunea respectiva.Latura subiectiva a infractiunii se realizeaza numai cu intentie, care poate fi directa sau indirecta. Ceea ce este important pentru existenta intentiei este stiinta autorului ca manifestarile publice savarsite, privitor la tara sau natiunea romana sunt de natura sa aduca atingere prestigiului si autoritatii acestora. Forme. Actele preparatorii, cat si tentativa, desi posibile, nu sunt incriminate. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care actiunea de defaimare a fost savarsita si s-a produs urmarea imediata..Modalitati. Infractiunea, neavand variante, savarsirea sa nu poate prezenta modalitati normative. Comiterea faptei poate evidentia insa numeroase modalitati de fapt determinate de imprejurarile concrete in care s-a savarsit infractiunea, de exemplu, felul activitatii prin care s-a realizat actiunea de defaimare, mijloacele folosite, numarul participantilor etc.Sanctiuni. Infractiunea de defaimare a tarii sau natiunii se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

3. Ultrajul

Constituie infractiunea de ultraj prevazuta de art.239 din codul penal : «insulta sau calomnia savirsita nemijloci prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de catre stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani. Amenintarea savirsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 4 ani. Lovirea sau orice acte de violenta, precum si vatamarea corporala savirsita impotriva persoanei prevazute in alin.1, aflata in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 7 ani, iar daca s-a produs vatamarea corporala grava, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 12 ani. Daca faptele prevazute in aliniatele precedente sunt savirsite impotriva unui magistrat, politist sau jandarm ori alt militar maximul special al pedepsei se majoreaza cu 3 ani».Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale referitoare la autoritatea de stat, a caror dezvoltare este asigurata prin apararea prestigiului si sigurantei functiilor si demnitatilor publice prin care se exercita aceasta autoritate. Ca obiect juridic special secundar sunt relatiile sociale care se refera la onoarea, libertatea sau integritatea corporala a persoanei care pune in functiune demnitatile si functiile publice, purtatoare a autoritatii publice care isi desfasoara activitatea in cadrul organelor publice.Obiectul material. Infractiunea nu are obiect material cand este savarsita prin insulta, calomnie, amenintare, dar daca se comite prin lovire sau alt violente, obiectul material este corpul persoanei asupra careia se exercita actiunile incriminate.Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana deoarece legea nu conditioneaza existenta infractiunii de vreo calitate speciala a acestui subiect. Participatia este posibila sub oricare din formele acesteia.

Subiectul pasiv al infractiunii de ultraj este in principal organul (demnitarul sau functionarul public) care exercita autoritatea publica; ca subiect pasiv secundar este persoana care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii publice si impotriva careia s-a savarsit insulta, calomnia, amenintarea, lovirea, vatamarea corporala grava. Functionar care indeplineste «o functie ce implica exercitiul autoritatii publice» poate fi numai o persoana care functioneaza in cadrul unui organ al puterii legislative, executive, judecatoresti ori a oricaror autoritati publice autonome si care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii publice. Indeplinirea unei asemenea functii inseamna ca functionarul, in realizarea atributiilor lui de serviciu, poate emite hotarari, acte, disopzitii cu caracter obligatoriu, poate controla indeplinirea lor, iar la nevoie poate impune aceasta realizare. Asemenea demnitati sau functii sunt acelea de: membru al Parlamentului, al Guvernului, al Curtii Constitutionale, al Curtii de Conturi, judecator, procuror, ofiter (subofiter de politie sau SRI), brigadier silvic, paznicul, medicul sef de circumscriptie, agentul de la circumscriptia financiara, avocatul in executarea atributiilor in cadrul biroului si in fata organelor judiciare; de asemenea, membrii din compunerea birourilor electorale,membrii comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si pentru punerea in posesie a proprietarilor, decani, prodecani, din invatamantul superior etc. Nu pot fi subiecti pasivi ai infractiunii de ultraj, pentru ca nu indeplinesc functii ce implica exercitiul autoritatii publice, persoanele care efectueaza acte sau operatii tehnico-administrative (statisticienii, arhivarii, soferii, planificatorii, remizierii), portarul, ori, daca este organ de executare a hotararilor judecatoresti, in acest ultim caz aplicandu-se numai dispozitiile cu caracter special ale art. 271 din Codul penal.Latura obiectiva. Elementul material cuprinde actiunile specifice ce caracterizeaza una dintre urmatoarele infractiuni contra persoanei: insulta, calomnia ori amenintarea (varianta simpla a infractiunii de ultraj). Explicatii cu privire la elementul material in caz de insulta si calomnie au fost prezentate atunci cand au fost analizate dispozitiile incriminatorii din articolele respective (art. 205 si art. 206 din Codul penal).Cerinte esentiale. Pentru intregirea laturii obiective este necesara indeplinirea urmatoarelor cerinte: a) fapta sa fie savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa si b) sa fie savarsita contra unui functionar sau demnitar public aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii. Actiunile incriminate se savarsesc nemijlocit atunci cand au loc in prezenta functionarului. Fapta constituie infractiune si atunci cand actiunile nu se savarsesc in prezenta victimei, ci prin mijloace de comunicare directa (prin telefon, e-mail ori printr-o scrisoare sau telegrama) Referitor la cea de-a doua cerinta, se apreciaza ca functionarul se afla in exercitiul functiunii in tot timpul destinat indeplinirii atributiilor sale de serviciu, fie ca le indeplineste la sediul institutiei unde functioneaza, fie in afara acesteia, fie chiar in afara programului de serviciu, cand natura functiei respective o cere (ofiter de politie, procuror etc.), ori functionarul se gasea in indeplinirea unor atributii de serviciu sau in misiune. Este necesar ca functionarul, aflat in exercitarea atributiilor sale de serviciu, sa se mentina in cadrul legal al acestor atributii. In cazul in care functionarul isi depaseste atributiile de serviciu, le incalca sau le exercita in mod abuziv, actele sale nu mai pot fi considerate ca acte ale autoritatii, iar el nu se mai poate bucura de protectia speciala acordata de legiuitor fiind susceptibil de raspundere penala. Infractiunea de ultraj exista si atunci cand activitatile incriminate, desi nu sunt savarsite concomitent cu momentul cand subiectul pasiv al infractiunii se afla in exercitiul functiunii, ci ulterior, totusi, atitudinea faptuitorului a fost in legatura cu o fapta savarsita in exercitiul atributiilor sale de serviciu. Astfel, s-a considerat ultraj fapta celui care, intalnind un procuror din intamplare, si amintindu-si ca acesta l-a arestat in baza unui mandat de arestare pentru o fapta la care fusese condamnat, il insulta si ameninta cu moartea.Urmarea imediata. Realitatea elementului material are ca urmare imediata crearea unei stari de pericol pentru autoritatea cu care este investit organul din care face parte functionarul ultragiat iar, ca urmare adiacenta, o atingere adusa demnitatii, libertatii sau integritatii corporale a persoanei.Legatura de cauzalitate. Intre actiunea incriminata si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate. Daca sunt calomniati ori amenintati in mod succesiv trei politisti cu aceeasi ocazie, aflati in exercitiul functiunii, vor exista trei infractiuni autonome de ultraj aflate in concurs real fiecare dintre aceste persoane fiind purtatoare ale autoritatii.Latura subiectiva a infractiunii se realizeaza numai cu intentie, care poate fi directa sau indirecta. In verificarea laturii subiective a infractiunii de ultraj este necesar a se stabili, pe baza probelor administrate, ca faptuitorul a cunoscut calitatea victimei prevazand ca prin fapta se va produce o atingere a prestigiului persoanei care detine o functie ce implica exercitiul autoritatii publice cat si a autoritatii publice si a urmarit sau a acceptat aceste rezultate ale faptei sale.Forme. Atat actele preparatorii cat si tentativa, desi posibile, nu sunt incriminate. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care actiunea incriminata a fost savarsita si s-a produs urmarea imediata a infractiunii.Modalitati. In cazul formei simple, ultrajul se prezinta sub mai multe modalitati si anume modalitatea comiterii prin insulta, calomnie si prin amenintare. In cazul formelor agravate, infractiunea se prezinta, de asemenea, sub mai multe modalitati si anume, modalitatea comiterii prin lovire sau orice alte acte de violenta, vatamare corporala, precum si vatamarea corporala grava, savarsite impotriva persoanelor prevazute in al. 1 si ultim al art. 239 Cod penal. Prin urmare, in cazul formelor agravate, infractiunea de ultraj se realizeaza prin savarsirea impotriva unui functionar care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, a unei actiuni de lovire, a altor acte de violenta, a unei actiuni de vatamare corporala sau a unei actiuni de vatamare corporala grava. Fiecare dintre aceste actiuni are o incriminare distincta in Codul penal, constituind o infractiune contra persoanei (lovirea sau alte violente, vatamare corporala, vatamarea corporala grava). Toate aceste actiuni trebuie savarsite impotriva functionarului aflat in exercitiul functiei sau pentru fapte indeplinite de acesta in exercitiul functiei. Atunci cand s-a analizat forma simpla a infractiunii de ultraj s-au dat explicatii in aceasta privinta. Pentru existenta ultrajului in forma agravata nu intereseaza modul si nici mijloacele de savarsire a faptei. In practica judiciara s-a retinut ca ultraj in forma agravata, de exemplu, prinderea functionarului de reverul hainei si lovirea acestuia cu un lemn. S-a pus problema daca infractiunea de ultraj in forma agravata intra in concurs cu infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti (art. 271 al. 1 din Codul penal), atunci cand actele de violenta sunt savarsite cu prilejul executarii unei hotarari judecatoresti, impotriva organului de executare. Atat literatura de specialitate, cat si practica judiciara considera ca, in acest caz va exista numai infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti. Daca faptuitorul savarseste impotriva functionarului sau demnitarului atat una dintre actiunile prin care se realizeaza formele agravate ale ultrajului, cat si una dintre actiunile prin care se realizeaza forma simpla a infractiunii, raspunderea penala se stabileste pentru o singura infractiune de ultraj, potrivit art. 239 al. 2 din Codul penal si nu pentru infractiuni distincte de ultraj prevazute in art. 239 al. 1 din Codul penal si art. 239 al. 2 din Codul penal, aflate in concurs real. Fiecareia din modalitatile normative aratate mai sus poate sa-I corespunda o varietate de modalitati faptice, in functie de imprejurarile concrete ale comiterii faptei, mijloacele folosite (scris, acte, gesturi, fapte) de numarul participantilor etc.

Sanctiuni. Infractiunea de ultraj in forma simpla este sanctionata cu inchisoare de la 3 luni la 4 ani.

In cazul formei agravate prevazute de alin. 3, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 7 ani, iar daca s-a produs vatamarea corporala grava, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 12 ani. Daca faptele prevazute la alineatele precedente sunt savarsite impotriva unui magistrat, politist sau jandarm ori alt militar maximul special al pedepsei se majoreaza cu 3 ani.Prin Decretul-Lege nr. 41/1990 au fost incriminate ca infractiuni de sine statatoare o serie de fapte care se aseamana cu cele incriminate sub denumirea de ultraj in art. 239 din Codul penal. In raport cu anumite cerinte de politica penala si potrivit cu situatia existenta in momentul elaborarii actului normativ legiuitorul a dorit sa sanctioneze mai grav faptele de ultraj contra anumitor subiecti pasivi ai infractiunii si numai cand acesta executa o anumita misiune. In masura in care subiectii pasivi enumerati in art. 1 al. 1 executa alte misiuni decat cele specificate in legea speciala, in cadrul functiei lor care implica exercitiul autoritatii de stat, acestia vor fi ocrotiti impotriva actelor de insulta, calomnie, amenintari, alte violente, vatamare corporala, in cadrul prevederilor art. 239 Cod penal. Este adevarat ca in ce priveste judecatorii sau procurorii civili si militari, unica lor misiune fiind aceea de organe judiciare, nu va exista niciodata posibilitatea incadrarii ultrajului savarsit contra lor in alte dispozitii decat cele din legea penala speciala citata mai inainte. De asemenea, prevederile legii penale speciale vor fi de exclusiva aplicare in cazul dezordinii produse de persoanele aflate in stare legala de retinere sau detinere, dezordini insotite de manifestari violente contra cadrelor militare cu atributii de comanda, paza, supraveghere (insulta, calomnia, amenintarea acestor cadre), va constitui totusi infractiunea de ultraj prevazuta in art. 239 Cod penal, deoarece in cazul acestor subiecti pasivi nu se prevede o anumita misiune pe care trebuie sa o exercite, ci se face referire la misiunea obisnuita pe care o executa aceste persoane: comanda, paza, supraveghere.In art. 239 au fost incriminate cazuri speciale de pedepsire in cazul infractiunilor prevazute in art. 180-182, 189 si 193 savarsite impotriva sotului, copiilor sau parintilor persoanelor prevazute in art. 238 sau in art. 239 al. 3, in scop de intimidare sau de razbunare, pentru acte sau fapte indeplinite in exercitiul functiunii, maximul pedepsei se majoreaza cu o treime.

4. Propaganda in favoarea statului totalitar

In actuala sa structura, stabilita prin modificarile facute prin Legea nr. 140/1996, denumirea marginala a art. 166 din Codul penal a fost inlocuita din «Propaganda cu caracter fascist» in «Propaganda in favoarea statului totalitar». In noua sa reglementare aceasta infractiune consta in propaganda in vederea instaurarii unui stat totalitar, savarsita prin orice mijloace in public. Alineatul 2 al art. 166 din Codul penal prevede ca propaganda consta in raspandirea, in mod sistematic, sau in apologia unor idei, conceptii sau doctrine cu intentia de a convinge si de a atrage noi adepti in favoarea statului totalitar. Obiectul infractiunii. Obiectul juridic generic este comun tuturor infractiunilor contra sigurantei statului. Obiectul juridic special al infractiunii de propaganda in favoarea statului totalitar este reprezentat de ansamblul relatiilor sociale referitoare la siguranta statului si a caror aparare este asigurata prin combaterea manifestarilor extremiste favorabile statului totalitar. Subiectii infractiunii. Subiect activ nemijlocit al infractiunii prevazute de art. 166 din Codul penal poate fi orice persoana care indeplineste conditiile raspunderii penale, cetatean roman, cetatean strain sau persoana fara cetatenie, legea neprevazand vreo calitate speciala pentru acesta. Participatia penala este posibila sub toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate.Subiect pasiv al infractiunii este statul, a carui ordine si stabilitate interna este afectata prin manifestarile propagandistice in favoarea statului totalitar. Nu exista mentiuni speciale cu privire la timpul savarsirii infractiunii. Exista o cerinta cu privire la locul savarsirii faptelor de propaganda si anume, acestea trebuie sa se comita in loc public.Latura obiectiva.Elementul material se prezinta sub forma unei actiuni de propaganda in vederea instaurarii unui stat totalitar, savarsita prin orice mijloace. Prin propaganda potrivit alin. 2 al art. 166 din Codul penal, intelegem activitatea desfasurata in mod sistematic, de raspandire sau in apologia unor idei, conceptii sau doctrine, cu intentia de a convinge si de a atrage noi adepti pentru a-i determina sa actioneze conform obiectivelor si idealurilor propagate in favoarea statului totalitar. Propaganda in vederea instaurarii unui stat totalitar a fost inspirata din unele conceptii care au propovaduit in decursul istoriei existenta statului lipsit de democratie, cu orientare de extrema dreapta sau stanga. In secolul XX sunt cunoscute diverse forme ale propagandei in favoarea statului totalitar, mergand de la propaganda fascista, la cea fundamentalista. Constituindu-se ca o doctrina antidemocratica, indiferent de nuantele acestor forme de propaganda, initiatorii si sustinatorii acestor conceptii au promovat lichidarea sau mentinerea doar formala a drepturilor omului, sovinismului, rasismului, cultul fortei si asasinatul politic, diversiunea si terorismul. Propaganda in favoarea statului totalitar poate fi savarsita prin orice mijloace, in primul rand oral (cu prilejul unor intruniri, mitinguri, dar si prin radio si televiziune), in scris (prin publicarea unor carti, reviste, filme, magnetofon sau casetofon) sau prin alte mijloace (cum ar fi arborarea unor steaguri sau pancarte cu semnele unor miscari extremiste ori desenarea acestora pe zidurile cladirilor).Savarsirea unui singur act de propaganda nu constituie elementul material al infractiunii prevazute de art. 166 din Codul penal. Propaganda in favoarea statului totalitar este o infractiune continuata, elementul de repetabilitate rezultand din formularea alin. 2 al art. 166 din Codul penal, care precizeaza ca raspandirea unor idei, conceptii sau doctrine trebuie sa se faca in mod sistematic; aspectul continuat este, cu atat mai mult, intarit in cazul apologiei, care presupune actiuni de mare intensitate, atat din punct de vedere al numarului de argumente, cat si al duratei in timp al actelor de propaganda care vor reusi sa convinga si atraga noi adepti. Propaganda se poate desfasura fata de un numar mare de persoane sau doar in prezenta unui grup mai restrans, existand intentia de a convinge sau de a atrage noi adepti. Fapta de propaganda in vederea instaurarii unui stat totalitar, va constitui infractiune doar in masura in care este savarsita cu indeplinirea unei cerinte esentiale si anume, in loc public. Potrivit prevederilor art. 152 Cod penal, fapta se considera savarsita «in public» atunci cand a fost comisa: intr-un loc care, prin natura sau destinatia lui, este totdeauna destinat publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana; in orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane; in loc neaccesibil publicului, cu intentie insa ca fapta sa fie vazuta sau auzita si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane; intr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre persoanele participante; prin orice alte mijloace cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.Urmarea imediata consta din savarsirea actiunii de propaganda in vederea instaurarii unui stat totalitar, prin aceasta creandu-se o stare de pericol pentru siguranta statului si a cetatenilor acestuia. Legea nu cere sa existe un rezultat nemijlocit.Dat fiind ca legea nu conditioneaza existenta infractiunii de producerea unui rezultat distinct de actiunea incriminata, nu se pune nici problema legaturii de cauzalitate intre actiune si rezultat.Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savarseste infractiunea de propaganda in favoarea statului totalitar este intentia directa. Legea cere ca faptuitorul sa actioneze cu un dolus specialis, si anume, cu un anumit scop bine determinat, deoarece, propaganda trebuie sa fie facuta in vederea instaurarii unui stat totalitar. Mobilul infractiunii nu are relevanta din punct de vedere al incadrarii juridice, dar poate contribui substantial la individualizarea raspunderii penale.

Forme. Modalitati. Sanctiuni. Fiind o infractiune comisiva intentionata, propaganda in favoarea statului totalitar poate cunoaste forma actelor pregatitoare (sanctionate potrivit art. 173 din Codul penal), cat si a infractiunii consumate. Incercarea de executare sau executarea unui singur act de propaganda nu constituie infractiune, deoarece se cere raspandirea sistematica sau apologia unor idei, conceptii sau doctrine. Prin urmare, la aceasta infractiune nu este posibila tentativa. Consumarea are loc in momentul executarii celui de al doilea act de propaganda, chiar daca acesta este in forma tentativei, cu indeplinirea conditiilor prev. de art. 166 Cod penal.

Modalitati. Infractiunea de propaganda in favoarea statului totalitar prezinta doar o singura modalitate normativa insa in cazuri concrete pot fi concepute multiple modalitati de fapt, in raport cu metodele si mijloacele ce sunt utilizate pentru executarea activitatilor infractionale concrete.

Sanctiuni. Art. 166 Cod penal sanctioneaza propaganda in favoarea statului totalitar cu pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

5. Comunicarea de informatii false

Potrivit prevederilor Legii nr. 140/1996 in Codul Penal a fost introdus art. 1681 avand ca denumire marginala a infractiunii 'Comunicarea de informatii false' cu urmatorul continut: «Comunicarea sau raspandirea, prin orice mijloace, de stiri, date sau informatii false, ori de documente falsificate, daca fapta este de natura sa aduca atingere sigurantei statului, ori relatiilor internationale ale Romaniei».Obiectul infractiunii. Obiectul juridic generic este identic cu cel al celorlalte infractiuni indreptate impotriva statului. Obiectul juridic special al infractiunii de comunicare de informatii false este format din ansamblul relatiilor sociale care privesc siguranta statului si relatiile internationale ale Romaniei, relatii a caror aparare este asigurata in masura in care nu se produc activitati de colportare de stiri, date sau informatii false ori de documente falsificate. Actiunea incriminata in textul art. 1681 poate avea si un obiect material atunci cand ea priveste un document care a fost supus unei operatiuni de falsificare.Subiectii infractiunii. Subiectul activ nemijlocit al infractiunii poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale. Legea de modificare si completare a Codului Penal nu prevede nici o calitate speciala care sa fie intrunita in persoana subiectului activ. Participatia penala este posibila sub toate formele sale. Intr-o acceptiune mai larga persoanele care savarsesc aceste activitati infractionale sunt «colportori», raspanditori de stiri, date, informatii ori de documente care sunt neadevarate.Subiectul pasiv principal al infractiunii este statul. Infractiunea de comunicare de informatii false poate avea si un subiect pasiv secundar, in masura in care ea afecteaza in mod concret un organ al statului, facand parte din una dintre cele trei puteri, cum ar fi spre exemplu: Parlamentul Romaniei, Curtea Suprema de Justitie, Ministerul Afacerilor Externe etc. Nu sunt facute precizari speciale referitoare la locul si timpul savarsirii infractiunii.Latura obiectiva. Sub aspectul elementului material, infractiunea se poate savarsi prin una din urmatoarele actiuni alternative: comunicarea sau raspandirea de stiri, date sau informatii false ori documente falsificate. Comunicarea» consta in prezentarea, informarea, instiintarea uneia sau mai multor persoane cu continutul anumitor date, informatii sau documente.

«Raspandirea» presupune ceva mai mult decat comunicarea, deoarece este actiunea de intermediere prin care sunt imprastiate, difuzate, propagate stiri, date, informatii cu dorinta ca acestea sa ajunga la cunostinta publicului.In ambele modalitati normative, atat in cazul comunicarii, cat si al raspandirii este necesar sa fie indeplinita o cerinta esentiala si anume, activitatile intreprinse de faptuitor sa fie de natura sa aduca atingere sigurantei statului ori relatiilor internationale ale Romaniei. Aceasta cerinta va fi indeplinita in masura in care prin importanta si semnificatia stirilor, datelor, informatiilor sau documentelor ori prin amploarea pe care a capatat-o in mod concret, operatiunea de comunicare, de raspandire sau prin reactiile produse pe plan international, aceasta s-a repercutat in mod real si efectiv asupra stabilitatii interne a statului sau a relatiilor internationale ale statului. O alta cerinta este aceea ca stirile, datele sau informatiile sa fie false, iar documentele falsificate. Aceasta presupune ca stirile, datele sau informatiile sa nu corespunda realitatii, iar documentele au suferit o operatie de denaturare a continutului lor prin contrafacere sau alterare. Pe de alta parte datele falsificate sa fie de natura sa aduca atingere sigurantei statului si relatiilor internationale si nu orice date falsificate.Urmarea imediata consta din executarea uneia din activitatile mentionate si din producerea in acest fel a unei stari de pericol pentru siguranta statului ori pentru relatiile internationale ale Romaniei. Deoarece in continutul infractiunii nu este cerut un rezultat distinct de actiunile care sunt incriminate, nu se impune stabilirea legaturii de cauzalitate.Latura subiectiva. Infractiunea de comunicare de informatii false poate fi savarsita din punct de vedere subiectiv, atat cu intentie directa, cat si indirecta. In masura in care fapta s-ar savarsi din culpa, nu se mai realizeaza continutul acestei infractiuni.Forme. Infractiunea de comunicare de informatii false fiind o infractiune comisiva intentionata, poate imbraca atat forma actelor pregatitoare, cat si a tentativei, doar cea de-a doua fiind insa pedepsita potrivit prevederilor art. 173 al. 1 Cod penal. Infractiunea se consuma in momentul in care a fost savarsita una din actiunile incriminate (comunicare sau raspandirea) si in masura in care fapta este de natura sa aduca atingere sigurantei statului ori relatiilor internationale ale Romaniei.Modalitati. Infractiunea prezinta doua modalitati alternative: comunicarea si raspandirea, consumandu-se prin executarea oricareia dintre ele. Fiecare modalitate normativa este pretabila a fi realizata printr-o diversitate de modalitati faptice.Sanctiuni. Comunicarea de informatii false se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani.

6. Violarea secretului corespondentei

Sub aceasta denumire este incriminata in art. 195 din Codul penal, deschiderea unei corespondente adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanta, fara drept. De asemenea, este incriminata sustragerea, distrugerea sau retinerea unei corespondente, precum si divulgarea continutului unei corespondente, chiar atunci cand a fost trimisa deschisa sau a fost deschisa din greseala, ori divulgarea continutului unei convorbiri sau comunicari interceptate, chiar in cazul in care faptuitorul a luat cunostinta de acesta din greseala sau din intamplare. In acest mod este asigurata inviolabilitatea corespondentei, valoare sociala care a capatat si o consacrare constitutionala. Intr-adevar potrivit art. 28 din Constitutia Romaniei, secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Inviolabilitatea corespondentei, a comunicarilor si convorbirilor de orice fel nu are caracter absolut; ea poate fi, in anumite cazuri si conditii, restransa. Aceasta posibilitate este prevazuta tot in Constitutie (art. 49 al. 1), care prevede ca exercitiul unor drepturi sau unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii, ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori a unui sinistru deosebit de grav. In acest sens si in legatura cu unele restrangeri ale inviolabilitatii corespondentei, semnalam dispozitiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei si art. 98-99 din Codul de procedura penala.

Obiectul infractiunii

Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale referitoare la libertatea persoanei de a comunica prin intermediul corespondentei cu alt persoane. Legea ocroteste secretul oricarei comunicari prin corespondenta indiferent de importanta acesteia. Nu are relevanta nici corespondenta care cuprinde sau nu date ce nu ar trebui cunoscute de alte persoane, fiind suficient sa aiba caracter nepublic, adica sa fie destinata numai adresantului. In aceasta privinta, scrisoarea care cuprinde cea mai tainica tainuire, ca si aceea care cuprinde o banala urare, reprezinta tot o corespondenta nepublica. Infractiunea de violare a secretului corespondentei, desi se refera la un drept personal, are ca obiect material chiar corespondenta violata prin actul de deschidere, sustragere, distrugere, retinerea corespondentei. De asemenea, constituie obiect material linia de comunicatie in cadrul careia s-a interpus persoana care realizeaza interceptarea convorbirii sau comunicarii.

Subiectii infractiunii. Subiect activ poate fi orice persoana.

Savarsirea faptei de catre un functionar va putea constitui concurs ideal intre violarea secretului corespondentei si abuzului in serviciu contra intereselor persoanei (art. 246 Cod penal). Infractiunea de violare a secretului corespondentei poate fi comisa in oricare din formele participatiei penale.

Subiectul pasiv poate fi orice persoana. De fapt, subiectul pasiv este alcatuit din persoanele intre care s-a purtat corespondenta, expeditorul si destinatarul corespondentei sau cele care au participat la convorbirea efectuata prin telefon, telegraf sau alte mijloace de transmitere la distanta. Nu exista cerinte speciale privind timpul si locul comiterii infractiunii.

Latura obiectiva. Sub aspectul elementului material, infractiunea se poate realiza, in primul rand, prin deschiderea, fara drept, a unei corespondente adresate altuia. Nu are relevanta daca inculpatul a luat sau nu efectiv cunostinta de secretul corespondentei, nici modul in care este scrisa corespondenta (cu mana, cu masina, tiparita, prin calculator) intr-un alfabet cunoscut sau secret (cifrat), ori modul cum este remisa (direct destinatarului, prin posta, curier, e-mail), daca a fost timbrata complet sau netimbrata, daca destinatarul a fost gasit sau nu. Evident, infractiunea nu poate fi comisa cand expeditorul inmaneaza personal corespondenta destinatarului care ia cunostinta imediat de continutul ei, ci numai cand, inainte de a ajunge la destinatar ori inainte ca acesta sa ia cunostinta de ea, corespondenta trece prin mainile altor persoane. Savarseste aceasta infractiune de pilda, seful de vagon CFR care, in scopul sustragerii a diferite sume de bani, deschide corespondenta pe care o transporta. Nu comite infractiunea prevazuta in art. 195 acela care deschide corespondenta in temeiul conferit de lege (de pilda, parintii pentru copiii, tutorele pentru copil, organele judiciare conform art. 98 Cod procedura penala, organele de penitenciare etc.). Infractiunea se poate realiza in al doilea rand, prin interceptarea, adica prin surprinderea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf, radio sau prin alte mijloace de transmitere la distanta. Nu intereseaza care a fost continutul convorbiri sau comunicarii si nici daca autorul a reusit sa afle in intregime ori numai partial, continutul comunicarii sau al convorbirii. De asemenea, violarea secretului corespondentei se poate realiza prin sustragerea, distrugerea sau retinerea unei corespondente. Prin sustragere se intelege luarea corespondentei din detentia unei persoane fizice sau juridice. Daca corespondenta sustrasa continea bani sau alte valori pe care autorul si le-a insusit, va exista un concurs de infractiuni intre infractiunea de violare a secretului corespondentei si cea de furt. Prin distrugerea corespondentei se intelege suprimarea, desfiintarea acesteia in materialitatea sa. Prin retinere se intelege pastrarea corespondentei, inainte de fi predata destinatarului pe o durata suficienta pentru ca ea sa apara nejustificata. In fine, infractiunea se poate realiza si prin divulgarea continutului unei corespondente sau a convorbirii ori a comunicarii, chiar daca corespondenta a fost trimisa deschisa sau a fost deschisa din greseala sau daca faptuitorul a luat cunostinta de continutul convorbirii sau a comunicarii, din greseala sau din intamplare. In savarsirea oricareia din actiunile incriminate se prevede implicit urmarea imediata a infractiunii. Din natura actiunilor descrise in norma de incriminare rezulta si legatura de cauzalitate.Latura subiectiva. Infractiunea de violare a secretului corespondentei se comite cu intentie directa sau indirecta. Deschiderea din greseala a unei corespondente sau interceptarea din culpa a unei convorbiri, comunicari sau distrugerea, retinerea unei corespondente ori divulgarea din culpa nu constituie infractiune. Motivul si scopul actiunii nu au nici o relevanta pentru existenta infractiunii.Forme. Infractiunea de violare a secretului corespondentei se consuma in momentul cand, ca urmare a actiunii faptuitorului, s-a produs urmarea imediata ceruta de insasi natura actiunii. Tentativa infractiunii, desi posibila, nu este pedepsita.

Modalitati. Violarea secretului corespondentei este incriminata intro varietate de modalitati normative (care constau in deschiderea fara drept, a unei corespondente adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanta, din sustragerea, distrugerea sau retinerea unei corespondente, precum si de divulgare a continutului unei corespondente, chiar atunci cand a fost trimisa deschisa sau a fost deschisa din greseala ori divulgarea continutului unei convorbiri sau comunicari interceptate, chiar in cazul in care faptuitorul a luat cunostinta de aceasta din greseala sau din intamplare). In raport cu fiecare din aceste modalitati normative pot exista variate modalitati faptice.Sanctiuni. Violarea secretului corespondentei se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.Actiunea penala este promovata numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

7. Nedenuntarea unor infractiuni

Constituie infractiune, potrivit art. 262 din Codul penal omisiunea de a denunta de indata savarsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art.: 174, 175, 176, 211, 212, 215, 217 al. 2-4, art. 218 al.1 si art. 276 al. 3 din Codul penal.Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale care asigura prompta realizare a justitiei penale prin denuntarea de indata a anumitor infractiuni grave explicit prevazute in art. 262 din Codul penal.Subiectii infractiunii. Subiect activ (autor) al infractiunii de nedenuntare poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generale ale raspunderi penale. Calitatea de functionar ori de salariat a faptuitorului poate atrage schimbarea incadrarii juridice a faptei in infractiunea de omisiune a sesizarii organelor judiciare daca sunt indeplinite si celelalte cerinte prevazute in art. 263 din Codul penal. Fiind o infractiune savarsita prin omisiune, coautoratul este exclus ca forma a participatiei; este insa posibila instigarea la aceasta infractiune.Latura obiectiva a infractiunii cuprinde ca element material o inactiune ce se infatiseaza sub forma unei atitudini pasive a celui care luand cunostinta de savarsirea unor infractiuni grave, omite a o denunta deindata. Nedenuntarea unor infractiuni implica asadar savarsirea in prealabil de catre o anumita persoana a uneia din infractiunile expres prevazute in art. 262 Cod penal. Aceste infractiuni sunt: omorul (art. 174), omorul calificat (art. 175); omorul deosebit de grav (art. 176); talharia (art. 211); pirateria (art. 212); delapidarea (art. 2151); distrugerea in forme agravate (art. 217 al. 2-4); distrugerea calificata (art. 218 al. 1) si distrugerea si semnalizarea falsa (art. 276 al. 2 Cod penal), si infractiunile prevazute de Legea nr. 78/2000. Prin urmare, savarsirea infractiunii prevazute in art. 262 din Codul penal, nu este posibila decat in masura in care una din infractiunile mentionate a fost anterior savarsite. Nedenuntarea altei infractiuni ar putea eventual atrage raspunderea penala pentru o infractiune de nedenuntare diferita de aceea prevazuta in art. 262 Cod penal. Obligatia de a denunta de indata savarsirea unor infractiuni apare ca o exceptie de la regula potrivit careia in legislatia penala romana nu este stabilita obligatia generala de denuntare a infractiunilor. In raport cu infractiunile ce trebuiau denuntate, fapta de denuntare apare ca o infractiune subsecventa dar autonoma. Verificarea masurii in care obligatia de denutare a fost indeplinita de indata se va face in raport cu imprejurarile concrete ale fiecarei cauze deoarece numai in raport cu aceste imprejurari se poate stabili momentul in care faptuitorul a avut posibilitatea reala sa incunostinteze autoritatile.Urmarea imediata consta in starea de pericol pe care o creeaza pentru infaptuirea justitiei penale atitudinea pasiva a faptuitorului. Daca fapta a fost adusa la cunostinta autoritatilor aceasta stare de pericol nu ar fi existat344. Aceasta urmare rezulta implicit din savarsirea faptei incriminate, motiv pentru care nu este necesara constatarea raportului de cauzalitate.Latura subiectiva. Fiind vorba de incriminarea unei fapte de omisiune, potrivit art. 19 al. ultim din Codul penal, forma de vinovatie cu care se comite infractiunea de nedenuntare poate fi atat intentia cat si culpa. Nedenuntarea exclude o intelegere prealabila cu cel care a savarsit infractiunea ce trebuia denuntata. In caz contrar ne vom afla in prezenta unei complicitati (morale) la infractiunea nedenuntata.Forme. Infractiunea de nedenuntare se consuma in momentul in care faptuitorul, desi avea posibilitatea de a incunostinta autoritatile de savarsirea unei infractiuni din categoria celor mentionate in art. 262 Cod penal nu-si indeplineste aceasta obligatie cu intentie sau din culpa. Infractiunea poate avea un caracter continuu.Modalitati. Infractiunea se prezinta intr-o singura modalitate normativa, dar poate imbraca diferite modalitati faptice.Sanctiuni. Pedeapsa prevazuta pentru nedenuntarea unor infractiuni este inchisoarea de la 3 luni la 3 ani. Faptuitorul nu se pedepseste daca are calitatea de sot sau ruda apropiata in raport cu persoana care a savarsit infractiunea nedenuntata (art. 262 al. 2 Cod penal). De asemenea, faptuitorul nu se pedepseste daca mai inainte de a se fi inceput urmarirea penala pentru infractiunea nedenuntata, incunostinteaza autoritatile competente despre acea infractiune sau daca, dupa ce s-a inceput urmarirea penala ori dupa ce vinovatii au fost descoperiti, a inlesnit arestarea acestora. Legea nr. 78 /2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, instituie in domeniul comunicarii, o alta infractiune, prevazuta in art. 25 pct. 4 astfel "Neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiilor prevazute la art. 23 si 24 constituie infractiune si se pedepseste potrivit art. 262 din Codul penal". In art. 23 din Legea 78/2000, se instituie pentru persoanele cu atributii de control, obligatia comunicarii referitor la "datele din care rezulta indicii ca s-a efectuat o operatiune sau un act ilicit ce poate atrage raspunderea penala potrivit" Legii nr. 78/2000. Deasemnea in art. 24 din Legea nr. 78/2000, se arata ca orice persoana care cunoaste operatiuni ce antreneaza circulatia de capitaluri sau alte activitati prevazute la art. 1, privind sume de bani, bunuri sau alte valori ce se presupune ca provin din infractiuni de coruptie sau asimilate acestora ori din infractiuni ce au legatura cu acestea au obligatia sa sesizeze organele de urmarire penala sau, dupa caz, organele de constatare a savarsirii infractiunii, ori organele de control, abilitate de lege".Observam ca spre deosebire de art. 262 din Codul penal, obligatia comunicarii, se extinde prin Legea nr. 78/2000 si la date si informatii despre alte infractiuni respectiv: a) infractiunile de coruptie; b) infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie; c) infractiuni in legatura directa cu infractiunile de coruptie. Indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor prevazute la art. 23 si 24 din Legea nr. 78/2000 nu constituie o incalcare a secretului profesional sau bancar si nu atrage raspunderea penala, civila sau disciplinara. O astfel de dispozitie se aplica chiar daca cercetarea sau judecarea faptelor semnalate a condus la neinceperea sau incetarea urmaririi penale ori la achitare. Evident ca astfel de situatii nu se confunda cu proba veritatii in cazul infractiunilor de calomnie sau insulta. Sesizarile anonime nu pot fi luate in consideratie.

8. Omisiunea sesizarii organelor judiciare

Sub denumirea "omisiunea sesizarii organelor judiciare" Codul penal incrimineaza, in art. 263, fapta functionarului public care luand cunostinta de savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste atributiile, omite sesizarea de indata a procurorului sau a organului de urmarire penala potrivit legii de procedura penala. Obiectul juridic special al acestei infractiuni este complex, fiind format in principal, din relatiile sociale care asigura prompta infaptuire a justitie penale, prin indeplinirea de catre functionari si salariati a obligatiei de a sesiza imediat organelor judiciare infractiunea in legatura cu serviciul despre care au luat cunostinta.

Subiectii infractiunii. Subiect activ (autor) al acestei infractiuni nu poate fi decat persoana care are calitatea de functionar public in sensul dispozitiilor prevazute in art. 147 din Codul penal. In cazul modalitatii agravate, prevazute in art. 263 al. 2 din Codul penal, subiectul activ (autorul) are o dubla calitate: mai intai aceea de functionar public si a doua calitate aceea de persoana cu functie de conducere sau cu atributii de control. Indeplinirea acestei din urma calitati se verifica in raport cu atributiile functiei cu care este investit faptuitorul. Legea cere o conditie de timp si anume ca sesizarea sa se faca de indata.Latura obiectiva. Elementul material consta in omisiunea de a sesiza de indata o infractiune comisa in legatura cu serviciul in care faptuitorul isi desfasoara activitatea, obligatie de sesizare care incumba functionarului si care trebuie indeplinita de indata. Infractiunea despre care trebuie facuta sesizarea este necesar sa fi fost comisa in legatura cu atributiile de serviciu ale faptuitorului. Prin urmare omisiunea sesizarii organelor judiciare este o infractiune subsecventa in raport cu o fapta penala (infractiune) in legatura cu serviciul care a fost anterior savarsita si in raport cu care functionarul public avea obligatia de sesizare.

In ipoteza in care un functionar, luand cunostinta de savarsirea unei infractiuni, in legatura cu serviciul in cadrul careia isi desfasoara activitatea pretinde sume de bani de la cel care a savarsit-o pentru a nu-l denunta, vor exista doua infractiuni in concurs, respectiv infractiunea de santaj prevazuta in art. 194 al. 2 Cod penal si infractiunea de omisiune a sesizarilor organelor judiciare prevazute in art. 263 al. 1 Cod penal345. Nu exista obligatia de sesizare in raport cu acele infractiunii comise in legatura cu serviciul, daca functionarii care omit sa sesizeze au participat ei insisi la savarsirea lor in calitate de coautori, instigatori sau complici deoarece fapta ar echivala cu o autodenuntare pe care legea nu o incrimineaza.Urmarea imediata consta in cazul omisiunii sesizarii organelor judiciare in principal, in starea de pericol care se creeaza pentru infaptuirea justitiei penale, iar in secundar din impiedicarea desfasurarii in bune conditiuni a activitatii organizatiilor prevazuta in art. 145 Cod penal. Aceasta urmare rezulta implicit din savarsirea faptei. Legea nu conditioneaza infractiunea de producerea unui rezultat. Din acelasi motiv nu se ridica nici problema raportului de cauzalitate.Latura subiectiva. Vinovatia poate imbraca forma intentiei dar si a culpei in temeiul dispozitiilor prevazute in art. 19 al. ultim din Codul penal. Faptuitorul trebuie sa aiba cunostinta ca s-a savarsit o infractiune pe care cu intentie sau din culpa omite sa o denunte si ca aceasta infractiune este in legatura cu serviciul in care el isi desfasoara activitatea. Daca faptuitorul urmareste prin omisiunea sesizarii sa impiedice justitia, realizand in acelasi scop si acte materiale de ajutor, ne vom afla in prezenta infractiunii de favorizare a infractorului. Aceasta ultima infractiune presupune si absoarbe in continutul sau atat omisiunea sesizarii organelor judiciare, cat si nedenuntarea unor infractiuni.Forme. Actele de pregatire si tentativa nu sunt posibile fiind vorba de o infractiune omisiva. Infractiunea se consuma la expirarea intervalului de timp obiectiv necesar pentru efectuarea sesizarii, dar se poate prelungi in timp si peste acest moment pana la momentul epuizarii. Omisiunea sesizarii organelor judiciare poate imbraca si forma infractiunii continue.

Modalitati. Infractiunea este prevazuta in doua modalitati normative. Alaturi de modalitatea tipica in al. 2 al art. 263 din Codul penal este prevazuta o modalitate agravata. Agravarea se intemeiaza pe considerentul ca faptuitorul exercita in acest caz o functie de conducere sau care implica atributii de control. Este singurul element de distinctie intre cele doua modalitati normative ale acestei infractiunii.Sanctiuni. Pentru modalitatea simpla a infractiunii, este prevazuta ca pedeapsa inchisoarea de la 3 luni la 5 ani, iar pentru modalitatea agravata, inchisoarea de la 6 luni la 7 ani.

9. Favorizarea infractorului

Favorizarea infractorului se poate face prin necomunicare sau prin comunicare de date false referitoare la infractori si bunurile obiect al infractiunii.

Infractiunea de favorizare consta, potrivit art. 264 din Codul penal, in ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecarea sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii.Obiectul juridic special. In cazul favorizarii infractorului, obiectul juridic al infractiunii il constituie relatiile sociale privitoare la administrarea justitiei penale, adica la pedepsirea infractorilor si punerea in executare a acestor pedepse. Activitatea prin care infractorii sunt ajutati sa se sustraga de la aplicarea pedepselor si de la executarea acestora ori sunt ajutati sa beneficieze de folosul ori produsul infractiunilor este contrara ordinii publice si justitiei penale. Infractiunea ar putea avea si un obiect material in masura in care prin actiunea sa autorul face sa dispara un obiect material, care intr-un caz dat, ar fi constituit un mijloc material de proba, ori ar fi reprezentat un produs al infractiunii savarsite anterior de persoana favorizata.Subiectii infractiunii. Subiect activ (autor) al infractiunii poate fi orice persoana care raspunde penal. Nu poate fi subiect activ al favorizarii persoana care ajuta un infractor pentru a scapa ea insasi de raspunderea penala346. Participatia penala este posibila in toate formele sale.Subiectul pasiv principal este statul ca titular al dreptului de infaptuire a justitiei, iar in secundar ca subiect pasiv poate apare persoana fizica sau juridica vatamata prin savarsirea infractiunii al carui autor este favorizat. Legea nu cere o conditie de loc insa prevede o conditie de timp in sensul ca infractorul este ajutat dupa ce a savarsit infractiunea. Infractiunea savarsita de cel favorizat trebuie deci obligatoriu sa se situeze in timp, inaintea actiunii de favorizare.Latura obiectiva. Elementul material consta intr-un ajutor efectiv dat persoanei care a savarsit o infractiune. Prin urmare, pentru a exista o favorizare este necesar ca persoana favorizata sa fi savarsit o infractiune si sa fi dobandit statutul de infractor. Infractorul ca persoana favorizata nu poate fi decat cel care a savarsit o fapta prevazuta si pedepsita de legea penala, deci fapta care in cazul concret dat are caracter penal. Important este ca infractiunea sa existe neavand nici o relevanta faptul ca a fost descoperita sau nu, ori daca impotriva celui care a savarsit-o s-a inceput sau nu procesul penal. Cel favorizat poate fi implicat in savarsirea unei infractiuni in calitate de autor, complice sau instigator. Infractiunea savarsita ca premisa a favorizarii poate fi in forma consumata sau sub forma a tentativei. In principiu, nu conteaza natura infractiunii savarsite; in unele cazuri cand cei favorizati au savarsit anumite infractiuni, legea a instituit un regim mai sever de sanctionare a favorizatorului (ex. art. 173 si art. 361 din Codul penal). Chiar cel care a savarsit actiunea de favorizare poate fi la randul sau, favorizat. Exista asadar si favorizare la favorizare. Ajutorul poate fi material sau moral. Cel mai ades ajutorul imbraca forma unor actiuni. De exemplu, favorizatorul il ascunde pe infractor, punandu-i la dispozitie un anumit spatiu, ii procura acte false de identitate, il ajuta sa-si schimbe infatisarea, distruge mijloace materiale de proba il ajuta sa paraseasca locul savarsirii infractiunii sau ii pastreaza ori ascunde lucrurile provenite din savarsirea infractiunii, ori ii furnizeaza informatii de natura a-l ajuta sa se sustraga raspunderii penale. Se admite ca ajutorul poate imbraca si forma unei omisiuni. De exemplu: portarul care nu controleaza cu stiinta pe cei care sustrag si scot bunuri din incinta unei unitati economice. In cazul in care ajutorul este oferit pentru ca cel favorizat sa se sustraga justitiei penale, favorizarea este denumita personala. In cazul in care ajutorul este dat pentru ca infractorul sa poata beneficia de folosul sau bunul material ce constituie produsul infractiunii pe care el a savarsit-o, favorizarea este reala. Folosul realizat in urma infractiunii poate fi de natura materiala sau morala. Ajutorul dat unei persoane retinute sau detinute pentru a evada, desi urmareste sa inlature executarea pedepsei, nu se incadreaza in textul art. 264 din Codul penal, ci in prevederile art. 270 din Codul penal care incrimineaza inlesnirea evadarii. Textul art. 270 are un caracter special in raport cu prevederile art. 264 si, prin urmare, are intaietate in aplicare. In alte cazuri, daca mijlocul folosit in favorizarea infractorului constituie prin el insasi infractiune, se vor aplica regulile privitor la concursul de infractiuni. Avand in vedere ca favorizatorul nu contribuie la producerea pagubei cauzate prin infractiunea principala este nelegala obligarea acestuia la despagubiri civile.

Urmarea imediata se prezinta sub forma unei stari de pericol pentru infaptuirea justitie penale. Starea de pericol subzista si in ipoteza in care ajutorul dat infractorului este apt sa aiba ca rezultat sustragerea de la raspunderea penala dar acest rezultat nu se produce efectiv.

Raportul de cauzalitate nu presupune ca in cazul dat sa se dovedeasca faptul ca ajutorul dat infractorului are aptitudinea reala de a impiedica urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei sau poate asigura acestuia folosul ori produsul infractiunii. Acest lucru rezulta implicit din savarsirea faptei.Latura subiectiva. Ca forma de vinovatie in cazul favorizarii infractorului se cere intentia directa sau indirecta. Intentia este spontana in sensul ca exclude o intelegere anterioara ori concomitenta savarsirii infractiunii principale, intre favorizator si cel favorizat. O asemenea eventuala intelegere ar face ca cel care-l ajuta pe infractor sa devina complice (complicitate morala) al acestuia conform art. 26 din Codul penal. Culpa este exclusa ca forma de vinovatie in cazul infractiunii de favorizare a infractorului deoarece ajutorul este dat in vederea unui anumit obiectiv, respectiv de a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii. Acest obiectiv este urmarit, dorit sau cel putin acceptat ca posibil de faptuitor. Intelectiv, faptuitorul stie ca persoana pe care o ajuta a savarsit o infractiune in raport de care actul de justitie penala presupune urmarire penala, judecata, respectiv executarea pedepsei. Un anumit scop urmarit de faptuitor prin activitatea sa de favorizare poate determina schimbarea incadrarii juridice a faptei de exemplu in ipoteza in care favorizarea urmareste a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii daca o persoana ajuta un infractor, urmarind prin aceasta pentru sine sau pentru altul un folos material, se va retine infractiunea de tainuire prevazuta in art. 221 Cod penal, care se sanctioneaza mai grav. In alte cazuri, un alt mobil sau scop ce caracterizeaza intentia celui care savarseste infractiunea de favorizare a infractorului pot servi drept criterii de individualizare judiciara a pedepsei. Fara indoiala ca ajutorul dat unei persoane invinuite sau inculpate ori chiar condamnate intr-un proces penal in scopul dovedirii nevinovatiei ori pentru stabilirea justa a limitelor raspunderii penale, nu realizeaza elementul subiectiv al infractiunii de favorizare a infractorului. Departe de a impiedica infaptuirea justitiei penale, un asemenea, ajutor, dimpotriva, este o conditie a bunei infaptuiri a justitiei, motiv pentru care asistenta juridica a celui invinuit sau inculpat intr-o cauza penala este precis reglementata de Codul de procedura penala, fiind in anumite cazuri obligatorie. Avocatul, ca participant in procesul penal a carui menire este de a acorda asistenta juridica invinuitului sau inculpatului (de a-l apara) poate comite insa infractiunea daca in exercitarea rolului sau foloseste mijloace sau metode ilegale (de exemplu, utilizeaza un inscris despre care se stie ca este falsificat).

Forme. Actele pregatitoare si tentativa, desi posibile, nu sunt incriminate. Favorizarea infractorului se consuma in momentul in care un infractor este efectiv ajutat in conditiile prevazute de art. 264 Cod penal. Pentru ca infractiunea sa fie considerata consumata, este necesar sa se constate in concret ca ajutorul dat avea obiectiv aptitudinea de a ingreuna sau zadarnicii urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori de a asigura infractorului folosul ori produsul infractiunii.

349 Potrivit art. 33 alin. ultim din Legea nr. 51/1995 "avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris, in fata instantei de judecata sau a altor organe, daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea si necesare cauze ce i-a fost incredintata".

Modalitati. Favorizarea infractorului este incriminata in doua modalitati normative.

In prima modalitate normativa favorizarea are ca obiectiv sau scop de a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei. Intr-o a doua modalitate favorizarea are ca obiect sau scop sa asigure infractorului folosul sau produsul infractiunii. Pe considerentul ca favorizarea este in acest caz legata, de regula, de un bun material, este denumita si favorizarea reala.

Sanctiuni. Pedeapsa pentru favorizarea infractorului este inchisoarea de la 3 luni la 7 ani. Intre pedeapsa ce se aplica favorizatorului si pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea a carui autor a fost favorizat trebuie sa existe o anumita proportionalitate. In art. 264 al. 2 din Codul penal se stabileste expres ca pedeapsa aplicata favorizatorului nu poate fi mai mare decat pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. Favorizarea infractorului se pedepseste mai sever cu inchisoare de la 3 la 10 ani in cazul in care cel favorizat a savarsit o infractiune contra sigurantei nationale ori contra pacii si omenirii. Ca regula favorizarea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste, potrivit dispozitiei prevazute in art. 264 al. 3. Totusi, sotul sau ruda apropiata vor fi pedepsiti daca cei favorizati au savarsit infractiunile prevazute in art. 155-165, 167, 357 si 358 al. 3 si 4 Cod penal. In aceste cazuri pedeapsa se reduce la jumatate potrivit art. 173 si art. 361 Cod penal. Calitatea de sot ca motiv care justifica nepedepsirea sau reducerea pedepsei trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei. Anumite cauze care inlatura raspunderea penala sau care inlatura executarea pedepsei (amnistia, gratierea) in masura in care sunt incidente in raport cu infractiunea comisa de cel favorizat, nu produc automat efect in raport cu aplicarea sau executarea pedepselor pentru favorizator. Aceasta solutie se fundamenteaza pe ideea ca favorizarea este o infractiune autonoma si, ca atare, pentru a beneficia de amnistie sau gratiere, in actele prin care amnistia sau gratierea se acorda, este necesar sa fie cuprinse prevederi explicite din care rezulta care infractiuni de favorizare sunt amnistiate si care favorizatori sunt gratiati.

10. Omisiunea de a incunostiinta organele judiciare

In conformitate cu prevederile art. 265 din Codul penal, constituie infractiunea de omisiune a incunostiintarii organelor judiciare fapta de a nu aduce la cunostinta organelor judiciare a unor imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnata pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept.Obiectul juridic special. Omisiunea de a incunostiinta organele judiciare are ca obiect juridic principal relatiile sociale care asigura buna infaptuire a justitiei penale, relatii care presupun aducerea la cunostinta autoritatilor a unor imprejurari ori situatii care probeaza nevinovatia unor persoane arestate preventiv, trimise in judecata sau condamnate pe nedrept. Infractiunea are si un obiect juridic secundar format din relatiile sociale care asigura ocrotirea unor atribute esentiale ale persoanei umane cum sunt libertatea, onoarea si demnitatea. In esenta ei, aceasta infractiune are ca obiect o atitudine pasiva condamnabila din punct de vedere moral si social pentru ca tolereaza, accepta o eroare judiciara, un act de injustitie penala, cu grave consecinte asupra libertatii ori demnitatii unei persoane. Este mai mult decat o necesitate de comunicare.

Subiectii infractiunii. Subiect activ (autor) al acestei infractiuni poate fi orice persoana inclusiv agentul media care indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale. Coautoratul, ca forma a participatiei penale, nu este posibil deoarece fapta se comite in persoana proprie. Daca exista mai multe persoane care cunosc imprejurari, care pot dovedi nevinovatia unei persoane arestate, trimise in judecata sau condamnate pe nedrept, chiar daca sunt intelese intre ele vor raspunde fiecare pentru o infractiune proprie. Participatia ar fi posibila in forma complicitatii si instigarii. Ca subiecti pasivi distingem, pe de o parte, statul care, prin autoritatile sale infaptuieste justitia, iar pe de alta parte, persoana supusa pe nedrept arestului, judecatii ori condamnarii. Nu exista conditii speciale de loc sau timp cerute de lege.Latura obiectiva. Sub aspectul elementului material, infractiunea se comite prin omisiunea faptuitorului de a incunostiinta autoritatile judiciare despre imprejurari pe care acestea nu le cunosc si care au aptitudinea de a dovedi nevinovatia unei persoane care este victima, a unei erori judiciare, fiind arestata, judecata sau condamnata pe nedrept. Prin urmare, infractiunea analizata presupune ca o anumita persoana, alta decat faptuitorul se afla in stare de arest preventiv, ori a fost trimisa in judecata ori a fost condamnata pe nedrept, adica datorita unei erori judiciare prin necunoastere sau cunoasterea gresita a unor imprejurari de fapt. Aceste imprejurari daca sunt cunoscute de o persoana, aceasta este obligata sa le aduca la cunostinta autoritatilor judiciare: imprejurarile pot fi legate de orice element care face ca unei fapte sa-i lipseasca caracterul penal sau din care rezulta ca fapta nu a fost savarsita de cel arestat, judecat sau condamnat. S-a exprimat opinia ca infractiunea exista si in cazul in care o persoana este arestata, judecata sau condamnata pentru o infractiune mai grava decat cea savarsita in realitate, daca prin imprejurarile cunoscute de autorul omisiunii s-ar fi putut stabili in mod concret vinovatia si raspunderea celui care a savarsit fapta, deoarece si in acest caz putem vorbi de o judecare si condamnare sau chiar arestarea preventiva nedrepte. Indeplinirea obligatiei de incunostintare poate fi facuta oral, in scris in fata oricarei autoritati judiciare, sau chiar in mod public.Urmarea imediata consta in starea de pericol care se creeaza pentru infaptuirea justitiei penale deoarece creeaza posibilitatea pentru mentinerea represiunii penale in raport cu o persoana nevinovata cu consecinte nemijlocite asupra libertatii si demnitatii acesteia. Legea nu conditioneaza existenta infractiunii de producerea acestor urmari care sunt implicite odata ce fapta a fost savarsita.Latura subiectiva. Fiind o infractiune omisiva, se poate savarsi sub aspectul vinovatiei atat cu intentie cat si din culpa. De principiu, se considera ca sub aspect intelectiv faptuitorul trebuie sa aiba reprezentarea faptului ca imprejurarile pe care el le cunoaste ar putea contribui la stabilirea nevinovatiei persoanei arestate trimisa in judecata sau condamnata pe nedrept. Daca omisiunea este intentionata, in continutul laturii subiective putem intalni un mobil ori scop care, fara a fi ceruta de lege, vor servi drept criterii pentru individualizarea judiciara a pedepsei. Forme. Fiind o infractiunea de omisiune nu este susceptibila de a parcurge etapa actelor pregatitoare si a tentativei. Infractiunea se consuma dupa trecerea unui interval de timp din momentul in care faptuitorul a luat cunostinta de imprejurarile pe care era dator sa le aduca la cunostinta autoritatilor judiciare, interval de timp obiectiv necesar, in cazul dat pentru realizarea in fapt a incunostiintarii. Daca activitatea infractionala se prelungeste in timp si dupa intervalul necesar pentru a fi realizata incunostiintarea, infractiunea imbraca forma continua.

Modalitati. Infractiunea se prezinta intr-o modalitate unica, cea supusa analizei.

Sanctiuni. Pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 1 an sau amenda. Faptuitorul nu se pedepseste daca prin incunostiintare s-ar expune el ori ar expune sotul sau o ruda apropiata la un prejudiciu. Referitor la natura prejudiciului, s-a exprimat opinia ca acesta trebuie sa fie penal, in sensul ca incunostiintarea ar avea ca efect tragerea la raspundere penala a celui care cunoaste imprejurarile ce dovedesc nevinovatia unei persoane ori a sotului acesteia sau a unei rude apropiate. Avem rezerve asupra acestei opinii, deoarece legea nu face distinctii sub acest aspect, ca urmare ar putea fi vorba si de un prejudiciu moral352. Aducerea la cunostinta organelor in drept si chiar a publicului, a unor imprejurari care daca ar fi cunoscute ar duce la stabilirea adevarului, si deci a nevinovatiei este o obligatie juridica a carei incalcare atrage sanctiuni penale. Ca urmare, sesizarea faptelor de: arestare nelegala, cercetare abuziva, supunere la rele tratamente, represiune nedreapta, evadare, retinerea sau distrugerea de inscrisuri etc., precum si a indiciilor si probelor din care rezulta acestea, si respectiv nevinovatia unei persoane, este o obligatie pentru orice persoana si cu atat mai mult pentru agentul media.

11. Propaganda nationalist sovina

Sub aceasta denumire este incriminata, in art. 317 din Codul penal, propaganda nationalist-sovina, atatarea urii de rasa sau nationale, daca fapta nu constituie infractiunea prevazuta in art. 166 din Codul penal.

Obiectul infractiunii.Obiectul juridic special al infractiunii consta in relatiile sociale privind convietuirea sociala a caror existenta si dezvoltare depinde de asigurarea bunei intelegeri intre cetateni, indiferent de rasa sau nationalitate. Infractiunea nu are obiect material deoarece actiunea faptuitorului nu se rasfrange asupra unui bun material ci asupra bunei intelegeri intre cetateni.

Subiectii infractiunii. Subiectul activ poate fi orice persoana. Aceasta infractiune este susceptibila de toate formele de participatie.Subiectul pasiv este statul (subiect pasiv principal) ori membrii grupului national sau rasial impotriva carora s-a desfasurat propaganda nationalist-sovina (subiect pasiv adiacent, secundar).Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective consta dintr-o actiune de propaganda nationalist-sovina sau dintr-o actiune de atatare a urii de rasa sau nationale. Nu intereseaza mijloacele prin care se desfasoara aceste actiuni (viu grai, scris etc.). Actiunea de propaganda nationalist-sovina consta in raspandirea de idei nationalist-sovine, adica de idei prin care, pe de o parte se proslaveste o natiune sau un grup national, iar pe de alta parte, se ponegreste o alta natiune sau un grup national.Actiunea de atatare a urii de rasa sau nationale consta in starnirea, incitarea sau incurajarea sentimentelor de ura rasiala sau nationala, in sanul unei nationalitati sau a unui grup national, impotriva altei nationalitati sau altui grup rasial353. Infractiunea poate fi savarsita in orice mod si prin orice mijloace. Nu constituie propaganda nationalist-sovina manifestarea unei atitudini critice, sau de dezaprobarea fata de greselile, ori atitudinile necorespunzatoare ale unor reprezentanti ai unei minoritati nationale. Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol pentru relatiile de convietuire bazata pe intelegere si armonie intre toti cetatenii tarii, indiferent de rasa sau nationalitate.Legatura de cauzalitate. Intre actiunea incriminata si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate. Legea nu cere conditii speciale de loc sau de timp pentru existenta infractiunii.Latura subiectiva se caracterizeaza prin intentie care poate fi directa sau indirecta.Aceasta infractiune se deosebeste de infractiunea prevazuta in art. 166 din Codul penal.O prima deosebire se refera la obiectul juridic, care in cazul infractiunii prevazute in art. 317 din Codul penal consta in relatiile privind convietuirea sociala, iar infractiunea prevazuta in art. 166 din Codul penal are ca obiect juridic relatiile sociale care se constituie si se desfasoara in legatura cu siguranta nationala. Sub aspectul laturii obiective este de observat ca pentru existenta infractiunii prevazute de art. 166 din Codul penal se cere elementul publicitatii; aceasta cerinta nu este mentionata in art. 317 din Codul penal, ceea ce inseamna ca aceasta din urma infractiune se poate realiza fie ca activitatea ce ii este specifica are loc in public, fie ca are loc in conditii in care elementul publicitatii lipseste.O alta nota distinctiva consta in aceea ca in ce priveste infractiunea prevazuta de art. 166 din Codul penal tentativa se pedepseste in continutul careia sunt integrate si actele pregatitoare. Referitor la infractiunea prevazuta in art. 317 din Codul penal, tentativa nu se pedepseste si bineinteles nici actele pregatitoare. O importanta deosebire exista in ce priveste continutul laturii subiective a fiecareia dintre cele doua infractiuni. In timp ce la infractiunea prevazuta in art. 166 din Codul penal intentia implica prevederea si vointa de a crea o stare de pericol pentru siguranta nationala, la infractiunea prevazuta la art. 317 din Codul penal intentia implica prevederea si vointa de a crea o stare de pericol pentru relatiile de convietuire sociala.Forme. Actele pregatitoare si tentativa, desi posibile in cazul infractiunii de propaganda nationalist-sovina nu se sanctioneaza. Fiind o infractiune momentana354, se consuma in momentul in care se savarseste un act de propaganda nationalist-sovina sau un act de atatare la ura de rasa sau nationala.Modalitati.In cadrul variantei simple a infractiunii exista o singura modalitate de propaganda nationalist-sovina; infractiunea are si o varianta de specie in doua modalitati normative alternative, atatarea urii de rasa sau a urii nationale. Fiecareia din modalitatile normative enumerate de lege ii corespunde o varietate de modalitati faptice in raport cu mijloacele de savarsire, de locul, timpul savarsirii, de calitatea subiectului activ etc.

Sanctiuni. Sanctiunea este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani.

12. Instigarea publica si apologia infractiunilor

Constituie aceasta infractiune, potrivit art. 324 din Codul penal, fapta de a indemna publicul prin viu grai, scris sau prin orice alte mijloace de a nu respecta legile, ori de a savarsi fapte ce constituie infractiuni; purtarea in public a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea semne distincte neautorizate, in scopurile aratate in alin. 1, iar potrivit alin. 5, se sanctioneaza laudarea in public a celor care au savarsit infractiuni sau a infractiunilor savarsite de acestia.

Obiectul infractiunii.

Obiectul juridic special al infractiunilor il constituie relatiile sociale privitoare la convietuirea sociala si a caror dezvoltare este conditionata de respectarea ordinii de drept impotriva faptelor de instigare publica la nerespectarea legilor si la savarsirea de infractiuni.

Obiectul material. Infractiunea nu are obiect material deoarece actiunea faptuitorului se rasfrange asupra unor valori imateriale.

Subiectii infractiunii. Subiectul activ poate fi orice persoana. Infractiunea poate fi comisa in oricare din formele de participatie. Subiectul pasiv este statul (subiect pasiv principal). Infractiunea nu are subiect pasiv secundar.

Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin diferite actiuni in raport cu variantele descrise in norma de incriminare. In raport cu varianta prevazuta in art. 324 alin. 1 din Codul penal elementul material consta in actiunea de a indemna publicul sa nu respecte legile sau sa savarseasca fapte ce constituie infractiune. Indemnul inseamna o incitare, trezirea unui interes, ceea ce inseamna mai putin decat o determinare si nu se indreapta catre o anumita persoana, ci el este adresat publicului pentru a nu respecta legile ori de a savarsi infractiuni. Indemnul se poate infaptui asa dupa cum indica textul de lege: prin grai, scris sau prin orice alte mijloace. In raport cu varianta prevazuta in art. 324 alin. 3 din Codul penal elementul material consta din actiunea de purtare in public a unei uniforme, embleme, insigne sau a altor asemenea semne distinctive neautorizate, in scopurile aratate in alin. 1, adica pentru a indemna publicul la nerespectarea legilor sau la savarsirea de infractiuni. Este de observat ca purtarea de uniforme, embleme etc., reprezinta un mijloc de a indemna publicului, dar daca acestea nu exprima celor care vad, indemnul la savarsirea unei infractiuni sau la incalcarea legilor, fapta nu se incadreaza in art. 324 alin. 3 din Codul penal. In raport cu varianta prevazuta in art. 324 alin. 4 din Codul penal, elementul material se realizeaza prin actiunea de laudare in public a celor ce au savarsit infractiuni sau a infractiunilor savarsite de acestia. In cazul tuturor acestor variante conditia esentiala ceruta este ca fapta sa fie comisa in public, adica in raport cu un numar nedeterminat de persoane. A doua cerinta esentiala este ca indemnul (variantele din alin. 1 si 3) sa se refere la nerespectarea unei legi sau la savarsirea unei infractiuni. In cazul variantelor din alin. 3 se mai cere ca uniformele, emblemele, insignele purtate sa fie interzise de organul competent. In cazul variantei prevazute de art. 324 alin. 4, se cere ca laudarea in public sa priveasca o persoana care a savarsit o infractiune.

Urmarea imediata consta in producerea prin insasi savarsirea actiunii incriminate, a unei stari de pericol pentru ordinea de drept, chiar daca nu s-a savarsit, ca urmare a instigarii publice, vreo infractiune. Daca s-a comis o fapta penala, conform art. 324 alin. 2, instigarea publica reprezinta o instigare ca forma de participatie.

Legatura de cauzalitate. Intre actiunea incriminata si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.Latura subiectiva. Infractiunea se savarseste cu intentie directa sau indirecta. Scopul la care se refera art. 324 alin. 3 caracterizeaza elementul material si nu intentia..Forme. Actele preparatorii si tentativa, desi posibile, nu se pedepsesc. Consumarea infractiunii are loc in variantele prevazute de art. 324 alin. 1 si 4, in momentul savarsirii actiunii. In modalitatea prevazuta de art. 324 alin. 3 din Codul penal, infractiunea are caracterul unei infractiuni continue ce se consuma in momentul in care incepe actiunea de purtare si se epuizeaza in momentul cand aceasta actiune inceteaza.Modalitati. Dupa cum rezulta din continutul infractiunii prevazute in art. 324 din Codul penal, aceasta este susceptibila de savarsirea in mai multe modalitati normative. Astfel, potrivit alin. 1 al art. 324 din Codul penal fapta poate fi savarsita prin grai, scris sau alte mijloace iar alin. 3 al art. 324 din Codul penal poate fi savarsita prin purtarea in public fie de insigne, fie de embleme, fie a unei uniforme. Modalitatile faptice sunt variate in functie de imprejurarile de fapt, de exemplu: gravitatea indemnului, categoriile de persoane carora li s-a adresat indemnul, numarul faptuitorilor care au purtat in public uniforme, embleme, insigne neautorizate etc. In alin. 2 al art. 324 este prevazuta o situatie speciala aceea a transformarii instigarii publice intr-un act de participatie ocazionala daca a fost urmata de savarsirea unei infractiuni.Sanctiuni. Sanctiunea in cazul alin. 1 alin art. 324 Cod penal este inchisoare de la 3 luni la 3 ani, fara a se putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la savarsirea careia s-a instigat. Daca instigarea publica a avut ca urmare savarsirea infractiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevazuta de lege pentru acea infractiune. Daca fapta prevazuta in alin. 1 este savarsita de un functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat ori de catre o persoana din cele prevazute in art. 160, pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 5 ani, fara a se putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la savarsirea careia s-a instigat. Cu pedeapsa inchisorii de la 3 luni la 3 ani se sanctioneaza si variantele din alin. 3 si 4 al art. 324 din Codul penal.

13. Raspandirea de materiale obscene

Constituie aceasta infractiune, potrivit art. 325 din Codul penal, fapta de a vinde sau raspandi, precum si confectiona ori detine in vederea raspandirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen.

Obiectul infractiunii.Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale referitoare la convietuirea sociala a caror normala desfasurare este conditionata de apararea moralei publice, a decentei in cadrul acestora.Obiectul material il constituie materialele cu caracter obscen asupra carora s-a rasfrant activitatea faptuitorului. Aceste obiecte pot fi foarte variate: scrieri, desene, sculpturi, fotografii, filme, discuri etc. Enumerarea din art. 325 alin. 1 are caracter exemplificativ. Notiunea de obscen are semnificatie de nerusinat, trivial, indecent, vulgar, pornografic.

Subiectii infractiunii. Subiectul activ poate fi orice persoana. Infractiunea se poate comite in oricare din formele de participatie. Subiectul pasiv este statul (subiect pasiv principal). Infractiunea nu are subiect pasiv secundar (adiacent).Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-una din actiunile alternative descrise de lege: vanzare, raspandire, confectionare, detinere. Oricare dintre actiunile aratate trebuie sa priveasca obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen, putand fiecare dintre aceste actiuni sa realizeze singura latura obiectiva a infractiunii (cerinta esentiala). In cazul in care elementul material se realizeaza prin confectionare sau detinere, este necesar sa existe si scopul acestora, adica raspandirea materialelor obscene confectionate ori detinute. Legea nu cere conditii speciale de loc sau timp pentru existenta infractiunii.Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru moralitatea publica.

Legatura de cauzalitate. Intre acestea si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate; aceasta rezulta din insasi savarsirea actiunii descrise in norma de incriminare.

Latura subiectiva se caracterizeaza prin intentie, care poate fi directa sau indirecta. Nu intereseaza scopul sau mobilul urmarit de autor.Forme. Actele preparatorii si tentativa, desi posibile nu se pedepsesc. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care faptuitorul a vandut, raspandit, confectionat sau a detinut materiale cu caracter obscen in vederea raspandirii lor. In cazul acestui ultim aspect, infractiunea fiind continua, exista si un moment al epuizarii care este momentul incetarii acestei infractiuni.Modalitati. Fiecareia dintre cele patru actiuni descrise in continutul art. 325 din Codul penal ii corespunde o modalitate normativa (vindere, raspandire, confectionare, detinere). Fiecareia dintre modalitatile normative ii corespunde o varietate de modalitati faptice, potrivit cu imprejurarile in care s-a produs savarsirea faptei, de exemplu: in raport cu cantitatea mare de materiale obscene confectionate, vandute etc.

Sanctiuni. Sanctiunea este inchisoarea de la 6 luni la 4 ani sau amenda.