ANALIZA DE DISCURS POLITIC - Analiza comunicarii in spatiul public

UNIVERSITATEA BUCURESTI

MASTERUL DE SONDAJE DE OPINIE, MARKETING SI PUBLICITATE

ANALIZA DE DISCURS POLITIC

Analiza comunicarii in spatiul public

In lucrarea prezenta am realizat o analiza comparativa a doua discursuri rostite in timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din Romania, in 2008, de catre Mircea Geoana, si din Franta, in 2007, de catre François Hollande. Am facut aceasta comparatie intre cele doua discursuri pentru a observa daca exista asemanari si deosebiri intre cele doua discursuri electorale si pentru a vedea daca cei doi candidati apeleaza la strategii argumentative similare pentru a convinge auditoriul.

Pentru a intreprinde aceasta lucrare am apelat la metoda de analiza critica a discursului a lui Teun A. van Dijk - Critical Discourse Analysis.[1] Am incercat astfel sa urmaresc elementele lingvistice si mijloacele retorice pe care le folosesc candidatii pentru a castiga voturile pulicului si in ce masura acestea sunt eficiente.

Situatia de comunicare caracteristica ambelor discursuri este una tipica[2]. Atat Geoana, cat si Hollande, vorbesc in numele partidelor lor, si anume Partidul Social Democrat, respectiv Partidul Socialist. O mica diferenta intre cei doi ar fi faptul ca la Mircea Geoana eul este mai limitat decat la candidatul francez, desi nici acesta nu foloseste modul personal de multe ori, ci intr-o foarte mica masura. Un astfel de moment este la inceputul discursului sau: "Je veux saluer", "Je veux dire", cand il saluta personal pe primarul orasului Nantes, caci acolo isi tine discursul, si i se adreseaza lui Segolene Royal. Caracterul ambelor discursuri este monologic, intrucat cei doi oratori se adreseaza

unui potential public alegator, mediul de comunicare fiind cel oral. Este evident ca scopul urmarit prin intermediul acestor discursuri este identic - castigarea increderii auditoriului in vederea unei victorii electorale.

Discursurile candidatilor sunt amandoua construite in jurul unor teme atat pozitive, cat si negative. Ajutandu-ma de metoda cantitativa a lui Harold Lasswell am putut cu usurinta identifica temele abordate in discursuri.

Deoarece ambii fac parte din partide de stanga, aceleasi teme se regasesc la amandoi.

Francois Hollande aduce in discutie teme ca "prosperite", "protection sociale", "reusite colective" , "modernite", "egalite", "dignite". Geoana isi construieste discursul in jurul acelorasi teme pozitive. Se folosesc de acestea pentru a-si crea o imagine pozitiva, pentru a pune in valoare programul pe care il promoveaza si pentru a aduce la cunostinta destinatarului modul in care ei vor sa rezolve problemele actuale. Discursurile nu sunt insa construite numai in jurul acestor teme pozitive, cei doi se folosesc si de teme negative, in cea mai mare parte pentru a trasa clar linia de demarcatie dintre programele propuse de ei si cele ale contracandidatilor. De exemplu, Francois Hollande spune intr-un punct: "Face aux déductions d'intérêts, nous opposons le prêt à taux zéro." La fel, Mircea Geoana se foloseste de un limbaj negativ pentru a sublinia punctele slabe ale guvernarii anterioare . Cand vorbeste despre PDL, spune ca este un partid fara valori si fara credinta. Printre temele negative enuntate de Geoana se afla somajul, saracia( "profesorii trebuie sa duca o viata de mizerie"), inflatia, criza economica, care este o tema recurenta in discursul sau.

Astfel, cei doi folosesc un limbaj pozitiv pentru a caracteriza propria imagine, si unul negativ pentru a-l caracteriza pe adversar. Ceea ce-l diferentiaza pe Hollande de Geoana, din acest punct de vedere, este faptul ca el recurge mult mai mult la aceasta strategie polemica decat Geoana, care foloseste mai mult o strategie afirmativa, insa ambii apeleaza la aceasta strategie pentru a lasa o singura alternativa alegatorilor, aceea de a nu alege raul, ci solutia cea mai potrivita pentru binele lor.

O tema recurenta in discursurile prezente o reprezinta schimbarea, deci miza persuasiunii lor ar putea fi schimbarea situatiei tarii lor intr-una mai buna. Geoana de exemplu, vorbeste despre criza financiara ca despre o oportunitate de a schimba situatia actuala cu care se confrunta populatia.

Masurand frecventa cu care apar anumite cuvinte, se poate observa si ideologia promovata de candidati. Desi François Hollande anunta ca face parte dintr-un partid de stanga inca de la inceput, acest lucru tot ar fi destul de evident, judecand dupa cuvintele cheie ale discursului: protection sociale, egalite, responsabilite, interet general, reussite collective. Apartenta la un partid de stanga este vizibila si la Geoana, care vorbeste despre aceeasi protectie sociala, bunastare, solidaritate, desi nu o face la fel de des ca Hollande.

O diferenta mare intre cele doua discursuri este gradul de prezenta a adeversarului in text. La François Hollande adversarul este omniprezent pe tot parcursul discursului. Atacurile la adresa lui sunt uneori poate prea directe, fiind criticat foarte dur. Mircea Geoana isi ataca contracandidatii surprinzator de putin de data aceasta. Ei sunt precizati, insa gradul de prezenta a acestora in text este unul foarte redus in comparatie cu discursul francezului. Hollande chiar isi citeaza adeversarul cand vorbeste despre problema somajului, acuzandu-l de o afirmtie "Travailler plus pour gagner plus". Putem deci vorbi si de intertextualitate in cazul acestui discurs. Si la Geoana este prezenta intertextualitatea, insa intr-un scop cu totul diferit de cel al francezului, pozitiv, atunci cand il citeaza pe Barack Obama, vorbind despre schimbare. De multe ori limbajul folosit de Hollande pentru a-si ataca oponentul este putin violent. Atacurile sale sunt foarte directe, in comparatie cu cele ale lui Geoana, care e mai putin incisiv.

Candidatul francez isi construieste intregul discurs pe antiteza dintre grupul pe care il reprezinta, si oponenti. Astfel dihotomia noi.ei este vizibila pe tot parcursul discursului sau. Forma pronominala "nous" este folosita pentru a face evidenta diferenta dintre partidul sau si cel concurent, dar si pentru a crea impresia de solidaritate. Strategia sa este una combatanta, pe cand Geoana apeleaza la o strategie afirmativa. Vocabularul lui este mult mai pozitiv decat cel al lui Hollande, si il ajuta sa formuleze solutii la problemele curente: "In fata unei crize care a nimicit cererea agregata in economie si care elimina apetitul de investitii ale sectorului privat, guvernul PSD va investi in infrastructura, in educatie, in sanatate, in energie si devoltare durabila". In acest caz, discursul lui Geoana ar putea fi mai eficient, pentru ca aceste atacuri continue la adresa adversarului pot lasa o impresie proasta publicului, din cauza ca aceasta strategie poate insemna faptul ca locutorul nu are un program concret si de aceea apeleaza la aceasta strategie polemica. S-ar putea insela in alegerea facuta, pentru ca un limbaj pozitiv este mai atractiv pentru oameni. Ei asteapta solutii concrete din partea locutorului.

Cand Hollande isi ataca adversarii, se observa elemente ale pathosului. Acestea sunt adesea accentuate de enunturile exclamative: "Quelle abnégation!", "Quelle solitude!", "Pauvre Bayrou!'. Geoana in schimb militeaza pentru folosirea logosului. Sentimentele sale personale nu sunt manifestate in discursul sau. Totusi, desi isi mai manifesta sentimentele, insa nu intr-un mod evident, Hollande combina pathosul cu logosul, creand un echilibru intre cele doua pe parcursul discursului.

Strategiile de captare folosite de cei doi locutori difera de la unul la celalalt. Mircea Geoana se bazeaza mai mult strategia afirmativa, de sustinere a pozitiei adoptata de grupul pe care il reprezinta. Este mai mult interesat de acapararea publicului prin solutiile oferite decat prin atacarea oponentilor, asa cum face Hollande. Insa o strategie interesanta de captare a atentiei destinatarului, care poate fi eficienta, este folosirea ironiei. Tot discursul candidatului francez este caracterizat de accentele ironice, folosite insa, tot pentru a vorbi despre adversar. Formularile ironice sunt cele care scot in evidenta urme de afectivitate ale oratorului francez. Ambii candidati fac apel la valori general valabile, cu o incarcatura afectiva ridicata: bunastare, solidaritate, succes, demnitate, pentru a impresiona publicul si pentru a crea impresia de solidaritate.

Stilurile care-i definesc pe cei doi sunt de asemenea diferite. Mircea Geoana adopta un stil impersonal, obiectiv. Nu reprezinta o pozitie egoista, ci este repezentantul unor idei democratice. Este un mod abil de a capta publicul. In contrast, stilul lui Francois Hollande este mai prolix, mai abstract si pe alocuri informal, folosind un limbaj mai familiar: "Il doit nous débarrasser", "génial". Stilul lui este mult mai complex decat al lui Geoana, pentru ca este foarte schimbator pe tot parcursul textului. Este ceea ce-l particularizeaza. La inceputul discursului este mai emotional, aducand cuvinte de lauda lui Ségolène Royal, insa pe parcurs capata un accent obiectiv. Tocmai asta este ce-l face sa fie mai deosebit decat este Geoana. Poate sa fie si concret si abstract, si formal si informal, si subiectiv, chiar daca nu o face intentionat, si obiectiv. Tonul sau este mai tensionat, pe cand Geoana este mai calm, mai calculat, tot timpul informal si distant. El este concret, aduce tot timpul argumente logice, clare care vin in sustinerea spuselor lui. Se remarca de asemenea si o preferinta pentru structurile pasive: "Ni se spune", care este folosita de mai multe ori in discurs. Si francezul aduce argumente concrete, insa stilul lui variaza dintr-un punct in altul. La inceput este mai afectiv, apoi, cand prezinta o parte din programul sau este obiectiv, concis, ca la sfarsit pathosul sa apara din nou. Aceasta poate fi o buna metoda de presuasiune.

Conform metodei CDA, trebuie analizata si coerenta discursului. La ambii candidati, nivelul de coerenta este ridicat, desi la Geoana poate mai mult. Cei doi folosesc conectori adverbiali: totusi, cel putin/pourtant, conectori conjunctii subordonatoare: cu toate ca, pentru ca/ car, parce que, même si, conjunctii coordonatoare: si, deci/ et, donc. Gradul de completitudine e mai ridicat tot la Geoana, datorita faptului ca acesta este mai atent la detalii, ofera foarte multe informatii in legatura cu programul sau. Hollande insa, de multe ori are un vocabular sarac, un text fara continut. O diferenta intre cele doua discursuri consta in folosirea implicitului. Sunt mai multe parti ale discursului in care Hollande lasa sa se subinteleaga mesajul: Combien sont venus nous voir en disant "génial, je ne vais plus payer de droits de succession ". Je les interroge donc " Mais, que possédez-vous ? ". " Rien" me répondent-ils ! Alors, ils ne paieront rien sur rien. Quelle chance tout de même !". In alte cazuri face aluzie la coruptia guvernarii actuale. Este mult mai vag in anumite momente decat Geoana. Dar acesta poate fi un lucru bun pentru ca nu plictiseste publicul. La nivel sintactic, ambii sunt eficienti in transmiterea mesajului dorit. Propozitiile lor sunt de cele mai multe ori scurte, aduc argumente in sustinerea ideilor spuse, obtinand totodata si coeziunea textului.

Analizand vocabularul celor doi, se observa ca Geoana are o varietate stilistica mai mare. Discursul sau contine cuvinte comune, obisnuite: economie, schimbare, oportunitate, cuvinte politice: executiv, guvernare, neo-liberal, neo-conservator, termeni tehnici, specializati: rating,macroeconomie, credit interbancar. In contrast, Hollande nu foloseste un vocabular specializat, ci unul mai comun, alunecand spre o tendinta cliseizata[7]. Intr-un discurs trebuie sa existe "un echilibru intre precizia stiintifica si ambiguitatea limbajului curent, a limbii comune ca si intre solemnitate si familiaritate". , iar din acest punct de vedere Geoana este mai echilibrat in ceea ce priveste limbajul lui, dar Hollande imbina mai bine solemnitatea cu familiaritatea.

Daca judecam per ansamblu cele doua discursuri, observam ca ambele au un limbaj accesibil, cu singura mentiune ca limbajul lui Geona este un pic ma pretentios, iar din aceasta cauza, distanta cognitiva dintre locutor si destinatar risca sa fie mai mare. Rodica Zafiu ne vorbeste in acest sens despre "orizontul de asteptare" al destinatarului, referindu-se la necesitatea locutorlui de a-si adecva limbajul folosit in functie de audienta.

In ceea ce priveste structura retorica, alegerile figurilor retorice sunt similare. Atat François Hollande, cat si Mircea Geoana, folosesc metafore, comparatii, repetitii, intrebari retorice, diferenta fiind faptul ca francezul o face intr-o mai mare masura. Hollande foloseste metofora "vieux routires" pentru a vorbi despre propriul partid. Mai utilizeaza si repetitii sintactice, pentru a face vizibil mesajul. Spre final foloseste si sintagma "table rase", pentru a-i cita pe oponenti. Geoana se foloseste de metafore ca "cimitir de vise", "castel de nisip", "bicicleta fara ghidon", pentru a-i caracteriza pe contracandidati. Intrebarile retorice sunt folosite tot in scopul de a crea a imagine proasta a adversarilor: "Ne pot spune cei din guvernul de dreapta cate salarii de profsori putem majora cu aceste zece milioane de euro irosite de ei in fiecare an?" La fel si Hollande: "Car, si nous n'etions pas la, vous imaginez ce qu'ils feraient?" Aceste intrebari retorice sunt folosite pentru a crea impresia de dialog si a pune in lumina negativa adversarul. Ceea ce foloseste Hollande in plus, este antiteza ca modalitate de a structura discursul. Este foarte eficient, pentru ca ofera o viziune foarte clara destinatarului: "À cette logique de privatisation des soins, nous opposons la logique de la coordination, de la prévention, de l'harmonisation et de la priorité à l'hôpital public." Se vede clar varianta oferita de contracandidat, si cea oferita de el. Nu trebuie sa uitam frumoasa comparatie a destinului poporului francez cu mitul lui Sisyphe, al lui Camus, pe care acesta o face in final pentru a impresiona poporul. Si Geoana face acelasi lucru pentru a-i incuraja pe romani,citandu-l pe Obama care rostea ceva despre schimbare.

O importanta posibilitate de legitimare a puterii, la care cei doi politicieni recurg, este argumentarea bazata pe fapte , cea mai indicata de Salavastru, care considera ca faptele au cea mai mare influenta asupra opiniei auditoriului. La un moment dat, Hollande ne prezinta in discursul lui niste marturii de-ale unor oameni cu care a interactionat: "D'autres nous disent "C'est formidable, avec le bouclier fiscal, je ne paierai pas plus de 50 % de mes revenus en impôt". Je les interroge à nouveau " Payez-vous l'impôt sur le revenue". "Non, mais je serai tout de même protégé pour le cas où je doive le payer un jour" ! Ca pe tot prcursul discursului, politicianul francez se foloseste inca o data de aceste elemente pentru a prezenta latura negativa celor aflati la putere. In comparatie, Geoana este mult mai concret tn prezentarea faptelor. El ofera statistici: inflatia de 310%, scaderea salariului cu 30%, pensia cu 36%. Aceste fapte sunt concrete, nu pot fi contestate, au relevanta pentru popor pentru ca acesta a trebuit sa sufere consecintele proastei guvernari de dinainte. Pe cand Hollande isi poate pierde o parte din alegatori din cauza atacului continuu al adversarului, care poate sa nu aiba relevanta pentru multi dintre ascultatori, iar distanta dintre universurile cognitive sa fie mare.

Finalul discursurilor celor doi se termina cam in acelasi registru. Cei doi fac un fel de elogiu poporului, subliniind importanta votului lor, si facandu-i si pe ei responsabili de soarta lor. Ambii aluneca usor spre mitul popular al salvatorului, Holland exagerand cu declaratia lui: Nous savons bien qu'au-dessus de tout, au-dessus de nos générations, au-dessus de nos propres vies, nous portons le destin de l'humanite.

Bibliografie :

Lasswell, Harold D.,1949, Language of Politics: Studies in Quantitative Semantics, New York, George W. Stewart,

Salavastru, Constantin, 1999, Discursul puterii, Iasi, Institutul European

Teun A. van Dijk, 1993,Discourse and Society, disponibil la www.discourses.org

Zafiu, Rodica, 2007, Limbaj si politica, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti,