Analiza vorbirii

Ce inseamna analiza vorbirii ?

Un punct de plecare este urmatorul citat in care analiza vorbirii este elenijista ca o legatura cu limba jolanista dincolo de hotarele unei fraze/exprimari si se ocupa cu interrelatiile dintre limba si societate si comunicarea de zi cu zi. Termenul de analiza a vorbirii este joarte ambigen.

O sa-l folosesc pentru a ma referi in special la analiza lingvistica, la vorbirea coerenta spontana sau vorbire scrisa.

In general, se refera la incercarea de a studia organizarea limbii dincolo de propozitie, sau fraza, si astfel de a studia unitati ligvistice mai vaste ,ca schimburi de conversatie sau texte scrise.

Dupa cum urmeaza, analiza vorbirii se ocupa de asemenea si cu limba folosita in contexte sociale ,si in particular,cu interactiunea sau dialogul dintre vorbitori. Analiza vorbirii nu presupune tendinta spre limbii vorbite sau scrise.

De fapt ,caracterul monolitic al categoriilor de vorbire si scris a fost provocat in mare maniera asa cum fixismul analistilor s-a transformat in texte multimedia si practica pe internet.Similar trebuie sa ripostam la reducerea vorbirii , la asa-numitul "strat exterior" al limbajului folosit ,cu toate ca o asemenea reducere scoate la iveala despre versiunile pariculare ale vorbirii care au nepermise sau puse in paranteza de forme ierarhice , care sunt specifice istorieie lingvisticii ca disciplina (exemplu analiza vorbirii ca o reactii impotriva cercetarii de dincolo de limitele propozitiei , "obiectelor" gramaticiii si semanticii la nivelul analizei exprimarii , textelor ,si evenimente apartinand discursului.Un alt asalt in descoperirea unei perspective verbale este mai degraba antitezica preocuperilor lingvistice propriu-zise.

Aici , punctual principal este situatia folosirii limbajului ,la fel ca si a naturii sale interactiva si sociala inalienabil , chiar si in cazul comunicarii scrise.

Continuand , propozitia/fraza , ca unitate primara a analizei , este dislocata iremediabil si nu se muta dincolo de propozitie si devine o metafora pentru o traditie psihologica in care scrisul a fost declarat ca paradigmatic limbii folosite in general.

In aceasta versiune din analiza vorbirii ;in prim plan limbajul folosit ca situatie de performanta , limbaj folosit ca legat de relatiile sociale si ale identitatii , putere , ingalitate si lupte sociale , limbaj folosit ca problema essential a practicii , mai bine doar decat "structuri" ect.

Fara surprindere , mai este si un alt punct in care analiza vorbirii este un asalt in intelegerea socialului si devine o teorie care este detasata complet de un angajament empiric in analiza limbajului folosit.

Semn ca eu nu doresc sa contrazic aceasta din urma posibilitate. Asta ar insemna pierderea unui numar important de dezbateri psihologice si social-toretice si descoperiri ale decadelor urmatoarelor.

Analiza vorbirii este un teren hidric de cercetare .

Disciplinile sale imprumutate pot fi gasite in cadrul multor colturi ale societatilor umane si sociale , cu abilitati complexe si istorice si o multime de incrucisari ce au loc cu toate acestea ; aceasta influentare comlexa si mutuala nu trebuie confundata cu compatibilitatea dintre variatele traditii .

Compatibilitatea nu este ,in mod necesar ; o tinta de atins ,la fel de mult sa fie castigata din exploatarea punctilor problematice si critice si din producerea de tensiuni teoretice.

Traditiile si fenomenul de incrucisare este cel mai bine inteles din punct de vedere istoric - ambii termini amicali si conflictuali si ambii ca nulnecti in descoperiri interne ale unor discipline .

In unele cazuri putem nota independent descoperiri paralele din colturi nestiute ale peisajelor academice.

De exemplu , modele pentru studierea relatarilor descoperite simultan:

in acdrul operelor literare -teoriile naratologice ale lui A.Greimas ,V. Prapp si G.Ganette.

in cadrul socio-lingvisticii -munca lui Labov in cadrul ocmponentelor structurale ale naratiunilor vorbite bazata pe clasificarea fundamentala de tipuri de exprimari ne spune ca o naratiune contine minim: o orientare , o actiune complicata ,si o naratiune poate fi urmata de un rezumat si de un cod

in cadrul analizei conversatiei in care naratiunile sunt vazute nu ca realizari structurale , ci ca impliniri interactive care pot implica co-varatiunea , o diviziune de minim de ingrediente ale unei negocieri " extinse , monologice" care este ceruta , invitata sau culturala - munca lui Harvey Socks.

In cadrul exnopoeticii in care naratiunile orale sunt caracterizate de forme poetice model si ca o cunoastere sociala sau culturala - munca lui Dell Hymes

Adaugam ca disciplina imprumuturilor a fost cateodata responsabila pentru succesul unor dezvoltari temantice.De exemplu teoria cultului de vorbire cu originea in psihologia analitica , a carui popularitate a fost potrivita cu dezvoltarea pragmaticii lingvistice.

Intampinarea sa in cadrul lingvisticii antropo-

pologice a fost diferita de lingvistica europeana .

Mai sunt deasemenea si alte informatii suplimentare .Teoria actului de vorbire se potriveste cu dezbateri recente social-teoretice despre performanta producerea relatiilor sociale ( munca lui Juditer Butler )

si a fost introdusa in critica literara printre munca oamenilor de stiinta precum marile-domisse Pratt.

Fara surprindere , o multime de cercetari actuale nu mai pot fi situate simplu langa disciplinele academice ( lingvistica , sociologie ,psihologie , antropologie etc.) si afliatiile de cercetare sunt adesea determinate de conditiile accidentale de angajare intr-o unitate perticulara academica , decat o orientare disciplinara singulara care caracterizeaza randamentul lor in productia de cercetari .

1. Limbajul natural al scolii, din cadrul psihologiei analitice.

Termenul de limbaj natural al scolii se refera o anumita traditie din psihologia analitica care este caracterizata de o credinta in posibilitatea de a formula conditii pentru o limba logica, onesta bazata pe studiul intelesului in limbajul natural ( ca opus limbiilor artificiale sau matematice ) .

Semn ca , in vremea scrierilor psihologice anglo-americane , psihologia si-a vazut ratiunea de a exista in dezvoltarea instrumentelor adecvate pentru cercetari stiintifice , mai degraba decat inhamare a marilor probleme sociale si moralo-etice ale timpului.

Oarecum ironic , a fost cu siguranta in cautare de "exprimari pur stiintifice" , care stau la baza teoriei actului vorbirii , teorie care pune in prim plan aspecte sociale si actionale ale folosirii limbajului si , facand asta , a interpretat deschis , toate incercarile urma-toare de formare a conditiilor pentru un tip de vorbire care sa fie pe deplin indreptat spre adevar .

Teoria actului de vorbire ( Austin , Searle ).

A fost in cautare deplina a exprimarilor constative , care descriu ceva dinafara textului si pot astfel fi considerate adevarate sau false ); fapt care l-a inspirat pe John Austin sa-si canalizeze atentia asupra distinctiei celor asa -numite performative , exprimari care nu sunt nici adevarate ,nici false , dar care aduc la iveala un effect social prin exprimarea lor ( exemplu :

Cu acest inel te iau in casatorie - faci fapta prin a te exprima) .

Pentru ca o performanta sa aiba efectul dorit , trebuie sa se incadreze intr-un criteriu social si cultural

numit conditii de fericire .Mai departe in eseul sau, Austin abandoneaza distinctia dintre constative si performative si o inlocuieste cu o noua distinctie,

dintre aspectele diferite ale exprimarii,contrara fundamentului unei pretinderi generallizate ca toate exprimarile sunt intr-adevar performative .Aceasta

pretindere generalizata este unei presupuneri teoretice actului de de vorbire ( teoria "ce sa faci cu cuvintele");

prin creerea unei exprimari crainicii realizaza mai multe acte sociale. Acestea sunt numite acte ale vorbirii.Distinctia intreita este aceea dintre tipuri diferiteale actiunii.De exemplu, prin creearea unei exprimari (locutie) ,poti realiza actul social de facere a unei promisiuni ( ilocutie - ce face crainicul prin folosirea exprimarii ) si , ca rezultat convinge audienta

de realizarea ta ( perlocutiune - ce a facut carinicul prin creeearea exprimarii ).

Un numar de elaborari importante de teorie se gasesc in munca lui John Searle.Una este aceea ca el aloca un loc central intentiei comunicative ( care este bazata pe presupunerea ca un crainic vrea, crede si intentioneaza care sunt necesare in realizarea exprimarii ).In acelasi timp , el dezvolta o tipologie a actelor de vorbire , care pentru el ,sta la baza verbelor ilocutionare care , ilocutionarea care survin intr-un limbaj dat: O a treia contributie a lui Searle este dezvoltarea unei teorii a actellor de vorbire indirecta.

Acest concept este bazat pe observatia ca , prin exprimare , spui ce pare a fi o afirmatie ( exemplu:este cald aici ), crainicii realizeaza un alt tip de act ilocutionar ( in cazul exemplului , a intenta o cerinta de a deschide fereastra ).

Un merit necunoscut al teoriei actului de vorbire consta in anansarea observarii limbajului folosit ca actiune.O teorie a limbajului face perte din teoria actiunii, deoarece vorbirea este o forma condusa de comportament .Acum , fiind condusa de caracte -

ristici formale care permit studiul nidependent.

Dar un studiu adevarat al acestor caracteristici

independente , fara studiul roluluui lor in actele de vorbire , ar fi ca un studiu formal al circulatiei si sistemelor de credite economice fara studierea rolului

circulatiei si creditului in tranzatii economice.

Un adevarat exemplu ar putea fi : studierea limbii fara studierea actelor vorbirii, dar o asemenea teorie formala este necesara incompleta . Ar fi ca si cum baseball-ul ar fi fost studiat ca un sistem de re-

guli , nu ca un joc.

Antropologii lingvisti au criticat revendicarile universalice ale lui Searle , aratand aplicabilitatea lor

limitata in modurile de comunicare non-Western. (exemplu: prin coordonarea atentiei tipurilor de vorbire care includ orice tip de intentie ca la John Du Bois , studii de oracole dincolo de azande, sau Yomba (Ligeria); vedem si munca lui Alessandra Duranti despre conceptia de sens Samaan , care ii face pe crainci responsabili de consecintele actelor de vorbire dacat pentru intentii neglijate de ei. Oricum, o asemenea critica pretinde o elaborare pe propriul sau merit, despre extindere care este bazata pe presupuneri ale unei uniformitati culturale , cu pretul validitatii si contradictiei . Astfel , dupa cum noteaza Vershinchineren deprinzand de data examinarii contextului crainicii englezi sunt vazuti ca mentinand conceptualizarea actiunilor limbajului , similare caelora pe care antropologii lingvisti invoca ca publica tendinte etnocentrice .

In lipsa egalitatii diversitatii situatilor , sta la baza criticii teoriei actului de vorbire, din partea analistilor conversatiei : pot fi actele de vorbire identificate, intr-un mod independent , cu secvente interactive in care survine exprimarea? Una dintre principalele probleme ridicate de o critica, antipersonalista"a teoriei actului de vorbire este daca crainicul poate fi vazut ca o origine a sensului.

Cel din urma este presupus de centralitatea conceptului de intentie de comunicare. In anumite privinte , este un rezultat al teoriei actului de vorbire , a carei radacini se gasesc in psihologia analitica ,exemplu:se bazeaza pe un mod rational de rivire a intregului subiect, care este vazut ca fiind sursa actiunilor sociale ( comparam astfel si cu insistenta lui Michel Foucault pe schimbarea relatiei dintre crainic- exprimare).

Comparam , in final , si cu dezbateri despre daca forta iocutionara este legata de intentiile crainicului sau a interpretarii auditorului. Crecetatorii incearca in momentul present sa accentueze ca intentia vorbitorului este intr-adevar o problema de interpretare conventionala asociata cu miscari speciale ni situatii specifice ale limbajului folosit.

Seaparea stricta a locutiei de ilocutie in lucrarea lui Austin poate fi criticata de scrierile lui Dedrida. Acest criticism are legatura cu dezbateri importante din cadrul lingvisticii.Prima data, pentru ca locutia ( actul vorbirii) sa fie valida , exprimarea trebuie sa fie gramaticala si adaugata intr-o lista de cuvinte lexicale de recunoscut .In aceasta lectura , o locutie are un sens independent de contextul in care este folosita. Folosirea exprimarii in cantitati contextuale pentru a-i oferi o forta speciala ( ilocutia).

Opus acestui punct de vedere , se poate contrazice faptul ca exprimarile tind sa se refere la folosirea speciala a contextului la fel ca accentuarea suprafetei in care constativele exista datorita virtutii performativelor .

Devrida numeste pretinderile lui Austin originale , dar nu si convingatoare .Dupa parerea lui Devrida , forta unei exprimari este deja prezenta in locutie si nu se numeste separarea fortei de sens : sensurile au forte si fortele au sensuri .Desi aceasta discutie nu este dezvoltata explicit in signature Eveniment contexte , este presupusa ca parcurgand firul textului .Constituie o schimabre ireversibila in gandirea lui Devrida .Pretutindeni , flozofii istoriei Austin, fiind inclus - au cautat locutii pure.Ei arata un respect neconditionat , aproape innascut , pentru reprezentarile neutre ale realitatii . Ei regreta existenta fortelor care nu fac decat sa deformeze reprezantarea .

Austin critica preferinta pentru " afirmatii"

pe care aceasta traditie a avut-o totdeauna , care poate fi adevarata sau falsa in reflectarea acestora asupra realitatii , chiar daca el nu se putea departa de conceptual de " pure locutiuni" si functia sa reprezen

tativa .Aceasta explica necesitatea acestuia de a asigura un loc separat pentru ideea de locutie.

Faptul ca aceasta dzebatere nu este un exercitiu academic devine evident cand se considera drept consecinta pentru proiectare ilocutiunii - distinctia de diviziune de munca dintre semantici (in principal a sensului exprimarii -vazuta din context sau din exteriorul lui) si dintre pregmatici ( folosirea in care exprimrile sunt puse in context).

Relatarea Devridei cere intrebarea: daca inca mai poate fi loc pentru o semantica care nu este pragmatica ? In sfarsit dupa cum au relevant Javorski si Camplanel , scopul asezarii " conditiilor de feicire" pentru toate verbele neexpresive ( ilocutionare) din engleza poate fi un risc de un esentialism arbistrar ;

daca inseamna ca variabilitatea contextuala , care este inerenta in conditiile sociale actuale in care sunt exercitate actele de vorbire , este desconsiderata (etnografia vorbirii - aviz impotriva includerii premature in relatia dintre categoriile contextuale si textuale).

Studiul principiilor pentru schimbul de informatii .Munca filozofului Grice este adesea asociata cu teoria principiilor cooperative si a maximelor sale insotitoare , care regleaza impreuna , schimbul de informatii dintre indivizii implicati in interactiune .

In cercetarea lui Grice a fost sa stabileasca un set de principii generate cu scopul de a explica cum cei care vorbesc, folosesc sensuri indirecte ( asa -numitele implicatii conversationale )- sensuri implicite care trebuie sa fie deduse din ceea ce este spus explicit , pe baza deductiei logice).

Principiul cooperativ este bazat pe suppozitia ca crainicii sunt de accord tot de a coopera prin a-si adduce contributia la discutie , ca fiind ceruta de scena curenta a vorbirii sau de directia inspre care se dezvolta .Aderenta la acest principiu este necesitatea ca crainicii sa observe simultan patru maxime:

-calitate- adu-ti contributia sincera si adevarata

-cantitatea - furnizeaza informatii suficiente prezin-

ta-ti-o ca pe o moda ordonata si evita ambiguitetile.

-relatia- fa-ti contribuita relevanta.

Sunt mai multe conditii sub autoritatea carora, aceste maxime ar putea fi violate sau incalcate .

Una dintre acestea este instrumentala axplicatie , despre cum implicatiile sunt communicate.

De exemplu , cand un crainic , cu o vulgaritate tipatoare , spune deschis ceva care pare a fi irrelevant , continua sa observe CP-ul ,el/ea chiar incearca sa comunice ceva relevant , dar si face asta implicit .

Slabiciunea majora in teoria lui Grice este probabil aceea ca picteaza ceva de comunicare sociala.

Desi ea admite ca exista multe situatii in care crainicii nu coopereaza , teoria totusi vede cooperarea ca fiind o temelie universala .In acest fel Glice, deasemenea ,comenteaza, supra diferentelor de putere si situatiei dintre cei care interactioneaza.

O a doua slabiciune , este aceea ca , fara indoiala, schema lui Grice necesita o simetrie in cunostintele fundamentale pentru a exprima dintre vorbitori , pentru ca acestia sa poata explica succesul transmisiei de implicatie.

Daca premisele pentru deductia logica a crainicului sunt diferite de cele ale a auditorului , acesta din urma poate deduce ceva ce nu a fost intentionat de crainic sau doar sa aproximeze spusele acestuia.Este justificat sa aproximeze existenta unui grad atat de mare de simetrie? Probabil ca nu .

De aici incolo , cineva ar trebui sa se gandeasca la introducerea unei distinctii teoretice intre implicatii " ca intentionate de crainic" si implicatii "ca necunoscute de vorbitor sau atribute vorbitorului .

Observam conceptul de implicatie urmator ( vezi analiza conventionala) care ne ofera si un rezultat.Fiecare rotire dintr-o conversatie ne ofera si o interpretare deosebita a ceea ce ne ofera si inainte.Aceasta le da crainicilor oportunitatea de a-si actualiza cunostintele interlocutorului si astfel sa reintroduca un anumit grad de simetrie.

In plus , mai este aspectul de rutina si natura repetata a multor schimburi .

Asta face comunicarea si interpretarea de implicatii cat se poate de conventionalapredicabile.

Totusi este instructiv sa nu subestimam impactul asimetriilor in schimbul de informatii ( cu referiri la ceea ce se vorbeste si cu privire la ceea ce se presupune auditorul si schimbul de informatii )- scopuri de interactiune , care sunt niste riscuri cruciale in cadrul unei interactiuni , grade sau cooperari asteptate etc.

Lingvistica structuralista

Intr-o anumita masura , lingvistica structuralista a dezvoltat studiul folosirii (mai mult decat ligvistica sistemului ), in zilele de azi , folosind corpuri electronice de texte ,pentru studierea distribuirii de structuri si folosiri speciale ( in detaliu) ,si mai poate fi spus ca e dezvoltat o perspectiva de analiza a vorbirii.

Studiul de variate stilistica si de inregistrari este bazat pe observarea ca variatia limbajului depinde nu numai de originea sociala si geografica , de pozitia sau traectoria crainicilor preocuparile unor lingvisti variati.

Deasemenea variaza in conformitate cu activitatea cu care se preocupa variatia diatipica este inteleasa prin notiunea de stil sau in cadrul registrului din contextul sistemic-functional .

In ambele modele folosirea limbajului e vazuta ca un efect de variabile situationale.Crystal si Davy despre " dimensiuni de constrangeri si traditionale pe cand cadrul Hallidoyan vizualizeaza registrul ca pe o "configuratie de caracteristici dintr-un context de situatie.Ambele planuri de analiza sunt vazute organizate functional.

Mai intai , configuratile de resurse semantice se numara ca posibilitati in selectarea optiunilor lexico- gramaticale la nivele textuale interpersonale si idealiste de intelegere .

Inregistrarea este astfel vazuta ca un sens potential ( sistemic- functional ca un sistem de distinctii de sensuri functionale din perspectiva interioara ).

In al doilea rand , aceeasi diversitate metafunctionala are ecou in analiza contextelor situationale, cu distinctii corespunzatoare .

mod-ce vol.joaca limba?-aceasta include canalul (ex:scris, citit, critica sa fie scris , scris ca sa fie citit)dar si modul rhetoric ( ex: persuasiv , retoric ,explicativ,didactic )camp de activitate - ce este in curs de desfasurare si niclude deosebiri relevante domenii de activitate sociala ca stiinta, religie , justitie etc;tenor-ce are loc'-acesta include rolul relatiilor sociale obtinut de crainci in situatii speciale ( ex:profesor- elev,predicator-congregatie , parinte-copil)

Teorii explicative recente din ligvistica sistemic -functionala , au extins modelul cu doi aditionali ,pla-

nuri de analiza mai inalte:gen si ideologie .

Genul - este vazut ca adus in scena avand ca scop , orientarea sociala , proces realizat prin inregistrare : un tipar organizat al tuturor tiparelor inregistrate .

O motivatie principala a fost aceea ca , intr-o cultura data , nu in toate combinatiile de tenor , camp si mod intern variabilele.

Introducerea planului tot mai inalt de ideologie este motivata de observarea imprumutata din munca sociologului britanic de educatie , Basil Bernstein: potentialele de sens nici macar nu sunt distribuite dat.Planul de ideologie are astfel legatura cu sistemul de carduri orientative , care pozitioneaza crainicii / ascultatorii si intr-un fel in care optiuni ca gen, inregistrare si limba sunt facute selective disponubile ( cu diviziuni de clase , gen , etnie , generatie ).

Puterea sociala depinde de domeniul de optini disponibile al unui utilizator pentru scopuri de con-

trol, supunere sau negociere si gradul la care aceste optiuni pot fi aplicate pentru transformarea contex-

tului , pe care il face disponibil .

Interpretat in acesti termeni , toate textele manifesta, construiesc , negociaza sau realizeaza symbolic o ideollogie , la fel cum fac limba ,inre-

gistrarea sau genul.

Introducerea planului de ideologie tinde sa justifice dialectica diferentionala , inertie sistemantica si evolutie .In plus , sunt tensiuni produse de o distributie inegala de sensuri potentiale , care forteaza o ultrera sa se schimbe.

Cu siguranta , in cazul tipurilor stilistice , Crystal si Davy , folosirea limbajului este vazuta ca un effect al variabilelor contextuale , o caracteristica impartasita cu multa mnuca din cadrul sociolingvisticii variationale .

Aceasrta lasa putin loc pentru intrevederea folosirii limbajului contribuie la crearea contextului .

Putem compara cu teoria post-structuralista , analiza conversatiei , lingvisticii antropologice .

Versiuni mai recente ale modelului functional -lingvistic- de exemplu Martin 1992 , vine cu o recunoastere explicita a contextului si o transformare a capacitatilor contextuale intr-un program orientat in combaterea inegalitatii. Pornind din alt unghi , poate fi vazut si din alte puncte de vedere:practica sociala este "legatura si reducerea contextului limbii iar centrul atentiei cade pe cum limbile intercaleaza , intr-un singur fel care nu tine cont de modul in care practicile sociale , intercaleaza limba sau cum limba constituie o parte a sistemului [ . ]analiza textelor este o socoteala

coplesitoare la adresa marcilor de text de la sistemul potential al textului , la o instalare a sistemului .

Lingvistica de text :

Lingvisticii timpurii s-au accentuat pe dezvoltarea de modele generale diverse ,pentru a intelege cum propozitiile inter-conecteaza.

Ei si-au canalizat atentia asupra dispozitivelor lingvistice care pot fi folosite pentru a asigura con-

ceptul de coezuine textuala.Asemenea dispozitive includ folosirea de entitati mentionate timpuriu intr-un text ;si folosirea de elemente pentru a lega cuvintele cu scopul de a fonda o relatie logica de exemplu contrastul sau adaugarea a doua sau mai multe propozitii dintr-un text.

Alte teme de text lingvistic includ:

-dezvoltarea unei tipologii de tipuri de texte ( tipuri de texte scrise ).Cea mai cunoscuta clasificare este aceea ca variatia tipologica poate fi redusa la cinci tipuri functionale: texte argumentative , texte narative , texte descriptive , texte explicative si texte instructive.In alte versiuni ale acestei teorii , cinci tipuri tind sa fie vazute ca strategii textuale.

Nu este ceva neobisnuit , pentru un singur text sa incorporeze parti care apar sub diferite titluri functionale ( ex: un roman poate sa contina episoade descriptive , narrative si argumentative , un ziar editorial in care este mai putin probabil sa gasim parti narrative si argumentative )

Studiul despre propozitiile functionale continute intr-o schema retorica ( ex: tipuri de secvente textuale ca: sus-jos , jos-sus , metode de procedeu : un exemplu al celui mentionat mai sus , este o secventa ce contine o cerere generala > aplicatie > listare de argumente > redare de exemple , un exemplu in sensul jos-sus de procedeu este : analiza > urmatorul exemplu > analiza concluzie ).

Pragmatica , ca o subdisciplina a lingvisticii , putem spune ca tematizeaza relatia dintre folosirea limbii si celui ce foloseste limba intr-un context situa-

tional ( adjectiv pragmatic se refera la capacitatea unui actor social de a se regla conform circumstantelor situationale ).

Initial , pragmatica a fost incadrata de filozofia analitica ca fiind printre primele teme legate de teoria actului de vorbire si de studiul principiilor schimbului de informatii .

De atunci , nu au mai fost adaugate teme cu o anumita cantitate luata din sociologie.

Studiul de propuneri :

Interesul pragmatic inclus in dimensiunea de intelesuri a limbii a fost extins astfel incat sa includa semni-

ficatii care sunt necesare logic pentru folosul nuei structuri speciale .Presupunerile sunt implicit intelesuri care insumate dau o interpretare care este conditionata de acceptarea tacita a acestor implicatii ( presupunere care vine inainte ).

Studiul de propuneri adesea se concentreaza asupra dimensiunii semnificatiilor care sunt luate pe de-a dreptul intr-o exprimare sau in texte si deci aceasta suprafata de cercetare pragmatica ne ofera un instrument care este bine pus la punct , pentru a examina legatura dintre limba si ideologie.

Longumnatarea fenomenului de politete .

Interesul pragmatic cu actiunile de vorbire indirecta , la fel ca si interesul pentru aspectele social-relaionale si constrangerile situationale in schimburi de informatii , sunt bazele unui interes in fenomenul de politete si figura.

O introducere in studiul fenomenului de politete poate intr-adevar sa fie construit in jurul observatiei ca folosirii limbii adeesa tind sa se indeparteze de conditiile optice de schimburi de informatie , din cauza existentei unui esec si astfel ar rezulta o cantitate mare de figuri pierdute .

De exemplu , o minciuna alba , poate fi deschisa ca o strategie lingvistica prin care un crainic violeaza intentionat si sub acoperire maxima de calitate pentru "sentimentele de rezerva" ale unei persoane careia se adreseaza sau pentru a salva figura sta la baza observatiilor , ca cele de mai sus in care anumiti pragmatici si-au propussa complementeze principiul lui Grice si cele patru maxime de schimburi de informatii cu principiul de politete si maximele ajutatoare.

O perspectiva de politete poate fi deasemenea selectata dintr-o analiza cu mai multe acte de vorbire indirecta .

Cel mai mult influentat de fenomenul de poiltete sunt versiunile lui P.Brown si Levtwison.

Teoria lor este bazata pe o niterpretare deosebita de scrierile lui Goffman si din folclorul englezesc , care leaga notiunea de figura rusinata sau umilita de figura "pierduta".

Astfel figura este ceva investit emotional si care poate fi pierduta , mentinuta sau schimbata si trebuie constant sa fie un ajutor si interactiune .

In general , oamenii coopereaza ( si isi snunta cooperarea unul celuilalt , mentinand figura in act-

tiune , bazandu-se pe vulnerabilitatea reciproca de figura )

Dupa spusele lui Brown si Levison , cineva poate distinge secvential doua tipuri de figuri : pozitiva si negativa .

Figura pozitiva se refera la dorinta de a fi apreciata ca o persoana sociala .

Cea negativa se refera la dorinta a vedea actiunile cuiva neimpiedicate de altii. Corespunzator acestor doua tipuri de figuri , comunitatile de limba dezvolta strategii pentru a lua parte la figurile positive si cele negative .

Aceste strategii se numesc strategii positive si strategii negative .Cu o referire speciala la lipsele de figuri negative , Levinson si Brown au dezvoltat con-

ceptul de actiune de figura amenintatoare pentru a se referi la actiuni verbale care in mod intinse , ameninta

figura si pot de aseemnea necesita actiunea figurii separate .

Comform lui Brown si Levinson , se gaseste o corelare directa intre cantitatea de crainici pusi si variantele speciale situaionale : a) putere , b) distanta si c) gravitatea impunerii.

Brown si Levinson vad predominant lipsele de figura in termini individualisti.Crainicul lor este o per csoana de model rational , care , cand interactioneaza , adopta scopuri rationale de care ea este constienta .

Presupunarea adoptata este aceea in care comportamentul participantilor afiseaza o sensibilitate catre o satisfactie de lipse de figura reciproca.

Brown si Levinson sunt preocupati de " pierderea figurii " desi cu greu gasesti un echivalent pentru "a castiga o figura ".

Alegerea acestei metafore a fost critica si clasificata ca etnocentrica .Legatura cu " figura" in analiza de interactiune , poate fi dincolo de afirmatiile lui Brown si Levinson.Solutii pot fi gasite in munca lui Goffman . In plus, ne putem gandi la o situatie in care crainicii sa intre in argumentari cu institutii pentru a avea anumite drepturi .

Are scopul de a ne duce dincolo de o preocupatie cu " localul" dimensiunii figurii relatate si mai degraba a analizei dimensiunii.

Studiul de referinta este o tema pragmatica.

Centrul atentiei este asupra modului in care crainicii stabilesc diferite tipuri de legaturi intre exprimarile lor si elementele dintr-un context situational.

O intrebare centrala este aceea legata de functionarea elementelor demonstrative numite uneori si comutatoare .In cadrul antropologiei lingvistice interogarea dictionarelor , este vazuta ca un fenomen felul in care schimba fundamental ,felul in care este vazuta limba , ca un sistem autohton . Prezenta de elemente demonstrative leaga o exprimare cu factori variabili care pot fi dezbatuti pentru a afecta intelesul altor termeni din vecinatatea lor ( vezi Duranti si Goodwin )

Fotescu N. Andreea

Anul I , grupa 1 ,seria B