COMUNICAREA FORMALA SI COMUNICAREA INFORMALA

COMUNICAREA FORMALA SI COMUNICAREA INFORMALA

Desi criteriile care sustin distinctia formal - informal nu sunt constientizate de fiecare comunicator in mod riguros si exhaustiv, deosebirea actelor de limbaj in raport cu aceasta pare a fi la nivelul simtului comun. Nimeni nu se indoieste, de pilda, ca cererile adresate de petenti conducerilor unor institutii, legile emise de parlamentul unei tari, discutiile oficiale a doi sefi de stat, dezbaterile parlamentare, conlucutiile preotilor cu mirii sau ale judecatorilor cu procurorii, avocatii si impricinatii, interventiile din cadrul conferintelor de presa si chiar discutiile clientilor cu chelnerii sunt formale, iar jurnalele intime, scrisorile trimise intre prieteni sau rude, suetele, discutiile dintre indragostiti sau dintre pensionarii care isi tin de urat prin parcuri, informale.

Mai mult sau mai putin constient, apelativul formal este pus in corespondenta cu anumite clauze de precizie si categoricitate pe care trebuie sa le respecte actele de limbaj pentru a fi considerate acceptabile sau valabile, iar calificativul informal cu absenta constrangerilor extra-gramaticale.

Pentru a justifica, intr-un fel, pertinenta utilizarii etichetelor in cauza vom face trimitere la cateva criterii - natura cadrului interactiv, numarul si felul participantilor, prezenta versus absenta unor "ritualuri" de deschidere, respectiv de incheiere a comunicarii, categoriile de semnale utilizate si regulile de "circulatie" a mesajelor -, cu precizarea ca numai arareori ele functioneaza in mod independent.

Aceste criterii nu sunt singurele care sustin distinctia formal-informal, insa par a se numara printre cele mai importante; oricum, ele sunt suficiente pentru a asigura o categorisire clara a formelor de comunicare.

1. comunicarea formala se realizeaza intr-un cadru interactiv complementar, care genereaza o inegalitate institutionalizata de statut. Factorii comunicarii ce se manifesta in acest mediu special sunt solidari si ocupa o pozitie "superioara", respectiv una "inferioara", in raport cu o stiinta sau cu o putere specializata si socialmente recunoscuta.

Trebuie considerate formale, spre exemplu, interactiunile semice dintre medic si pacient, avocat si client, director si petent s.a., cata vreme unul dintre protagonistii formei de comunicare date ii recunoaste celuilalt superioritatea de statut intr-un anumit domeniu.

Atragem atentia ca inegalitatea este temporara si locala, ea manifestandu-se doar in corespondenta cu rolurile pe care si le asuma comunicatorii. Medicul ii este superior pacientului numai in cadrul interactiv complementar dat de cabinetul medical si numai pe perioada consultatiei. Doar aici comunicarea dintre medic si pacient este formala. Reintalnindu-se intr-o statiune turistica, intr-un mijloc de transport in comun sau intr-un restaurant, cei doi se plaseaza la acelasi nivel de comunicare; amandoi sunt turisti, calatori sau clienti, iar eventualele discutii dintre ei nu mai sunt formale.

Actele formale de limbaj presupun, sau permit participarea, sau coprezenta unui numar relativ mare de comunicatori. O atare forma de comunicare se produce, de pilda, prin promulgarea unei legi, atunci cand seful statului (presedintele, monarhul, dictatorul etc.) - emitentul - ii instiinteaza pe toti cetatenii tarii respective - receptorii - ca a intrat in vigoare o noua lege. Tot o forma de comunicare formala se realizeaza in cazul unei casatorii civile, chiar daca aceasta se savarseste cu maxima discretie. Dat fiind faptul ca aspectul realmente important aici este caracterul public al casatoriei, nu importa cati oameni participa (intr-un fel sau altul) la ea, ci cati pot participa.

Merita retinuta, apoi, ca marca a actelor de limbaj formale, reducerea protagonistilor la rolul corespunzator situatiei de comunicare. In cazul unei cununii, spre exemplu, persoana care oficiaza conteaza doar ca preot, celelalte atribute ale acesteia fiind cu totul irelevante. Nu intereseaza deloc daca individul in cauza este tanar sau batran, inteligent sau nerod, virtuos sau de o moralitate indoielnica s.a. m.d. In acelasi fel, mirii trebuie sa fie casatoriti civil, sa tina de religia oficiantului si sa fie de acord cu actul ce urmeaza a fi savarsit; ca sunt tineri sau vastnici, practicanti sau indiferenti, chibzuiti sau nesabuiti etc. este cu totul lipsit de insemnatate.

O alta trasatura ce caracterizeaza comunicarea formala este data de posibilitatea delimitarii foarte clare a acesteia de alte forme de comunicare, prin utilizarea unor clauze de deschidere, respectiv de inchidere. Ramanand la exemplul casatoriei religioase, pot fi mentionate formulele ritualice care o evidentiaza in raport cu rumoarea care ii precede si cu felicitarile care ii succed.

Actele de limbaj formale se asociaza si cu un set de restrictii in utilizarea semnalelor. Nu este vorba aici de limitarea libertatii de a folosi semne din diverse categorii - acustice, vizuale, olfactive etc. -, ci de impunerea unor constructii de comunicare tipice.

Spre exemplu, mesajele schimbate intre chelner si client pot fi in egala masura verbale sau nonverbale, dar nu pot viza decat tranzactia in curs: meniul, calitatea mancarii consumate, nota de plata s.a. Eventualele referiri la situatia familiala a clientului, la convingerile lui politice sau religioase ar fi cu totul deplasate Unele cadre interactive formale impun constrangeri mult mai mari. Cununia religioasa, de pilda, este considerata valida, numai daca mesajele emise de preot si miri respecta formulele consacrate. Orice abatere de textul liturgic conduce la nulitatea cununiei.

In plus, comunicarea formala incumba reguli ferme de ordonare a interventiilor comunicationale. Protagonistii acestor acte de limbaj joaca succesiv rolurile de emitent si receptor dupa o conventie prestabilita. La o sesiune de comunicari stiintifice, spre exemplu, ordinea cuvantarilor este (de regula) prestabilita si adusa la cunostinta participantilor in timp util, astfel incat fiecare stie, intr-o prima faza, momentul interventiei lui ca emitent. Dupa aceea se stabileste o conventie privind felul in care trebuie sa se desfasoare discutiile pe marginea fiecarei comunicari in parte. Arareori sunt permise intreruperi sau abateri de la regulile care au fost acceptate in prealabil.

2. comunicarea informala presupune un cadru interactiv simetric, caracterizat prin "egalitatea" de statut a interlocutorilor si minimizarea diferentelor de rol dintre acestia. Este important de notat faptul ca egalitatea in discutie nu incumba egalizarea personalitatilor interlocutorilor - fiecare dintre ei intra in procesul comunicarii cu toate atributele care ii asigura individualitatea -, ci neutralizarea raporturilor ierarhice institutionalizate.

Doi indivizi care devin parteneri intr-un act de limbaj informal isi definesc locurile ad hoc, in functie de experienta comunicationala trecuta si de imaginea sociala pe care o au cu privire la celalalt. Astfel, compartimentul unui tren se constituie intr-o situatie de comunicare simetrica si, deci, informala pentru un student si un profesor universitar care impart temporar si cu totul intamplator acelasi spatiu. Rolurile jucate de acestia in cadrul eventualelelor conversatii purtate vor fi determinate de varsta, nivelul cunostintelor puse in joc, modalitatea de perceptie a celuilalt etc., insa nu de inegalitatea de statut profesional. Fireste, situatia ar fi cu totul alta in cazul in care profesorul si studentul s-ar regasi intr-o sala de examen, ca examinator, respectiv examinat.

Reuniti oarecum intamplator in aceeasi situatie de comunicare, protagonistii actelor informale de comunicare sunt, prin forta imprejurarilor, redusi sub raport numeric. Unii ar putea sa replice aici: "Sunt putini, de pilda, participantii la un mare miting electoral, care comunica informal inainte de inceperea propriu-zisa a acestuia?" - Aceasta intrebare, aparent de bun simt, contine o confuzie. Cei care urmeaza sa participe la un mare miting electoral si care isi asuma cu precadere rolul de receptori, in cadrul comunicarii formale respective, impart inaintea inceperii manifestarii acelasi spatiu real, iar nu acelasi spatiu de comunicare informala.

Astfel, doi amici care isi deapana amintirile legate de ultimul concediu trebuie separati net de cele trei gospodine aflate in imediata lor apropiere si care discuta despre ultimele noutati in materie culinara. Cele doua cadre interactive simetrice, in care s-au desfasurat comunicari informale cu un numar redus de persoane dispar o data cu inceperea mitingului, altfel spus, o data cu aparitia cadrului interactiv complementar care solidarizeaza multimea de fata intr-o comunicare formala.

Data fiind restrangerea numarului de participanti, comunicarea informala permite recuperarea particularitatilor care individualizeaza interlocutorii. Acestia nu se mai vad redusi la rolul pe care il joaca - profesor, student, sofer de taxi, client, ziarist, intervievat etc. -, ei putand sa se manifeste plenar in comunicare cu caracterul, vointa, memoria, temperamentul, cunostintele, emotiile, prejudecatile s.a. care le sunt specifice.

Actele de comunicare informala nu sunt delimitate de formule ritualice care sa le indice inceputul si sfarsitul (exceptand, fireste, formulele de politete). Prin urmare, se poate spune ca este informala orice secventa de comunicare care nu contine marci formale explicite. In aceste conditii, precizarile de genul "Va propun sa avem o discutie informala!" sunt redundante. Fiecare participant la comunicare subintelege ca este vorba de un cadru informal daca nu i se precizeaza in mod explicit contrariul.

In contrast cu mesajele din comunicarea formala, continuturile vehiculate prin actele de limbaj informale sunt de o remarcabila diversitate. Fiecarui interlocutor i se da posibilitatea de a selecta semnele pe care le considera a fi cele mai potrivite intentiei sale de comunicare. Singurele constrangeri sunt cele de ordin general, care privesc prezervarea bunei-cuviinte.

Astfel, nici un adolescent nu va discuta cu parintii sai in subcodul argotic utilizat de el in raporturile cu colegii de liceu. Libertatea cadrului de comunicare informala este asigurata si de absenta unui scop "strategic". Cum partenerii interactiunilor semice de acest fel vor doar sa se faca intelesi si sa-i inteleaga pe altii, valabilitatea actelor de limbaj realizate nu depinde de intrebuintarea unor mesaje tip (sau standardizate).

In plus, nu exista reguli care sa predetermine ordinea in care interlocutorii urmeaza sa indeplineasca rolul de emitent, respectiv de receptor. Fiecare individ intervine in comunicare conform cu gesturile de reglare produse mai mult sau mai putin spontan de catre parteneri.