COMUNICAREA INTERCULTURALA

1. Contextul cultural

Neintelegerile apar atunci cand partea A transmite un mesaj in conformitate cu normele specifice culturii sale, in timp ce partea B decodifica mesajul luand in considerare un alt set de valori, corespunzatoare propriei culturi. Asemenea probleme apar pentru ca nu se cunosc tiparele unei anumite culturi. De multe ori ignoram faptul ca oamenii ce apartin altor culturi difera de noi prin religie, statut, luarea deciziilor, atitudinea fata de timp, limbaj non-verbal .

Pe langa aspectele considerate mai sus, in pregatirea unei negocieri cu un partener extern, mai trebuie luat in considerare si aspectul comunicarii interculturale. Intrucat organizatiile de astazi se extind foarte rapid si dincolo de granitele tarii de origine, oamenii trebuie sa colaboreze si sa urmareasca aceleasi obiective pentru a crea inalta performanta; de aceea. ei trebuie sa exceleze in domeniul comunicarii interculturale (M. Bosche, 1997,82

Cultura poate fi interpretata ca un sistem impartasit de simboluri, credinte, atitudini, valori si norme de conduita.Ea reflecta sub toate aspectele modul de viata al unui grup de oameni, popor, societate. Aceasta cuprinde atat mostenirea materiala, cat si cea nemateriala, aceasta din urma referindu-se la sistemul de valori, la mostenirea sociala (modele invatate de gandire, de perceptie, atitudini si comportamente), precum si la mostenirea religioasa.

Cultura influenteaza atat comunicarea verbala (prin intermediul limbii vorbite), cat si comunicarea nonverbala. Ea determina anumite comportamente non-verbale care reprezinta sau simbolizeaza ganduri, sentimente, stari specifice ale comunicatorului. La nivel de individ si de subculturi (fac parte dintr-o cultura-mama) apar anumite diferente, care determina tipuri de comportament ce sunt inradacinate in fiecare membru si pot duce la perturbatii in comunicare, in special in domeniul afacerilor internationale.

In concluzie, datorita specificului fiecarei culturi, exista numeroase diferente in modul de a comunica in mediul international. Edward Hali (apud O. Nicolaescu, 2000, 84) sustine ca exista o corelare si o dependenta reciproca intre cultura si comunicare. Pe langa aceasta mai introduce si ideea de efect al contextului cultural asupra atitudinilor si comportamentelor de comunicare, realizand o clasificare a culturilor in functie de gradul de influenta a acestui context, incepand cu tarile in care influenta culturii asupra comunicarii este foarte mare si terminand cu cele in cadrul carora aceste influente sunt foarte mici:

1.In statele unde este dezvoltat contextul cultural ,comunicarea se realizeaza pe cale orala , avand la baza conduita morala, cultura generala acumulata, puterea de convingere ,mai pe scurt , calitatea de om in ansamblu. Conteaza insa si reputatia organizatiei in cadrul comunitatii bazata pe modul in care ea face afaceri, crearea relatiei de comunicare inainte de discutarea afacerilor, indeplinirea unor ritualuri legate de procesul de cunoastere. Negociatorii, managerii, oamenii de afaceri din aceste tari vor dori sa cunoasca modul de gandire al partenerilor de discutii si organizatia din care fac parte acestia.O comunicare eficienta in domeniul managementului are la baza o perioada indelungata si puterea de a astepta. Promisiunile facute se respecta nu atat de frica legii, cat pentru pastrarea bunei reputatii personale, a familiei si a firmei.

Comunicarea in statele cu un context cultural mai putin dezvoltat este exact invers. Accentul se pune pe comunicarea in scris, pe documentatia scrisa, pe discutarea amanuntita inca de la inceput a tuturor aspectelor. Conteaza doar ceea ce se poate dovedi prin scris si prin lege. Falimentul sau insuccesul nu sunt o rusine sau o intamplare si se acorda mai multe sanse firmelor care incearca si nu reusesc.

Cultura de schimb

Atunci cand contactam o persoana apartinand unei alte culturi si incercam sa comunicam si sa negociem cu ea, apare ceva nou. Apare un taram de granita, numit "cultura de schimb" (S.Prutianu,1998).

Cultura de schimb este un fel de "no man's land" (S.Prutianu,1998), adica un ansamblu insuficient definit de reguli, conduite, obiceiuri, traditii, cutume, tabu-uri si tendinte comportamentale specifice unei culturi, pe care nici una din parti nu le va mai respecta cu exactitate.

De exemplu, daca cineva poarta negocieri si face afaceri cu un japonez, nu trebuie sa devina japonez devina negocieri si fac afaceri cu un japonez,. Totusi contractele pot fi mai fructuoase daca se aprecieza si respecta cultura japoneza, insa nu trebuie sa se renunte la valorile esentiale ale culturii proprii, ci sa caute cauta sa inteleaga si sa asimileze ceva din traditia culturala a partenerului.

In textul care urmeaza voi prezenta cele mai importante erori de comunicare si surse de neintelegere, asa cum se regasesc ele clasificate in cartile de sociologie: respectul, perceptia individului asupra timpului si spatiului, tabu-urile, mesajele non-verbale,relatia emitator-receptor, tinuta, , mediul politic si religios, prejudecatile, importanta acordata cuvantului scris, relatia femeie-barbat, eticheta de afaceri, argumentatia si puterea de convingere.

Fiecare dintre acestea are puterea de a crea conflicte, stereotipuri si simboluri, uneori chiar enigme.

Mesajul non-verbal este unul dintre cele mai puternice,dupa cuvantul scris si oral,mesaje, deoarece poate fi subliminal si interperetativ.Semnificatia lui este diferita in functie de cultura, zona geografica, statut social etc.De exemplu gestul de a da din cap poate avea semnificatii contradictorii in tari si culturi diferite( in Bulgaria, de pilda, a da din cap de sus in jos inseamna NU, iar a clatina din cap de la dreapta la stanga inseamna DA, la turci, se semnalizeaza "NU" lasand capul pe spate, cu ochii inchisi.) Cele mai obisnuite mesaje non-verbale sunt gestica si mimica. In acest sens gasim numeroase exemple in toate culturile de pe glob

Bratul drept incordat, cu pumnul inchis, strangand cu cealalta mana incheietura antebratului, constituie o insulta sexuala, la noi. Acelasi gest, in Austria, in Tunisia si in tarile scandinave, indica forta masculina, adica este un fel de a omagia si nu are nimic obscen.

Relatia femeie-barbat, una dintre cele mai controversate relatii ale omenirii, inca din epoca lui Homo Sapiens. Femeia avea un statut bine definit in societatea preistorica, era inferioara barbatului, menirea ei fiind, in principal de a perpertua specia. Evolutia omenirii a dus la schimbarea relatiei femeie-barbat. Desi in secolul XXI se vorbaste de egaliatea intre sexe, in unele culturi mai exista aceasta diferenta intre femeie si barbat.Spre exemplu, intraditia musulmana,sa priveste o femeie in ochi e o jignire, in tarile occidnetale, in timpul unei conversatii daca nu priveste interlocutorul in ochi,denota timiditate sau plictiseala. A deschide usa pentru a lasa sa treaca o femeie cu rang ierarhic inalt, inainte de intrarea intr-o sedinta de consiliu de administratie, poate fi considerat un gest ofensator, in mediile de afaceri occidentale.

Tabu-urile sunt diverse interdictii cu caracter sacru, cuvinte, expresii si gesturi ofensatoare, altele de la o cultura la alta. Unul din cele mai mari tabu-uri ale umanitatii din toate timpurile a fost cel referitor la actul sexual. In tarile islamice, spre exemplu, carnea de porc este tabu.

In Israel, este tabu sa manaci o mancare in care sa exista carne si un produs lactat( ex. ciorba cu carne nu poate fi mancata cu smantana, deoarece se considera ca nueste cosher)

In China, legea interzice categoric primirea de cadouri, iar florile albe sunt un simbol pentru inmormantari.

Argumentatia si persuasiunea

Comunicarea se poate distorsiona prin incredere/neincredere , asociate virstei, studiilor, califiarii, sexului, statutului social. Din aceste puncte de vedere, problemele care se ridica privesc gradul de importanta pe care il au factorii subiectivi in comunicarea interculturala. Intr-un dialog cu un musulman fundamentalist, de pilda, nu se va putea trece usor peste argumentele de ordin religios. A le aduce in discutie, poate fi o greseala care sa duca la un conflict. Tot in tarile islamice, atunci cand mergi la cumparaturi intr-un bazar sau piata, nu este politicos daca nu negociezi. Daca oferi pretul cerut initial esti considerat un om fara putere de convingere.

Comunicarea scrisa In cultura asiatica , in scrierea nu poate avea decat caracter oficial. Este, intotdeauna, de foarte mare importanta si luata foarte in serios. Americanii sunt mult mai neconventionali, din acest punct de vedere. Europenii, la fel. Exista corespondenta de afaceri purtata formal, cu respectarea unor canoane precise, dar exista si o corespondenta informala legata de afaceri.

Actele oficiale specifice popoarelor latine accentueaza stilul politicos si raman la nivelul unor concepte generale, imprecise. Documentele germane, de exemplu, sunt concise, sobre si cu un grad ridicat de detaliere. In Japonia , scrierile de acest gen trebuie realizate cu mult tact si multa strictete, iar acodarile onorurilor se fac cu mult fast.

In tarile germanice se tine mult la titlul de "Doctor". Acolo emblema de onoare este rangul si numele.In Nordul Americii se foloseste o singura semnatura in timp ce in Europa doua.

Mediul politic si religios Acest aspect ridica numeroase intrebari: anumite grupuri, separate pe criterii politice sau religioase, pot sau nu sa lucreze impreuna? Care sunt zilele de sarbatoare in care nu se fac afaceri in tara sa? Aceste intrebari privesc toate culturile. In Spania, spre exemplu, de Paste, de sarbatorile nationale (Santa Lucia) sau alte sarbatori religioasenu se fac afaceri decat, ca exceptie, in micul comert stradal. La fel se intampla si in alte tari Europene sau din America Latina unde religia fundamentala este catolicismul. De sarbatoarea Sabatului, in cultul mozaic, sau cea a Ramadanului, in lumea islamica toate restaurantele se inchid.

Respectul, la fel ca si in exemplele de mai sus, depinde de aria culturala. Poate fi indicat prin daruri, prin tacere, prin respectarea distantei, a orelor de rugaciune sau siesta, prin gesturi specifice, prin contact vizual, prin postura , etc. Cum se respecta varsta in Turcia? Dca vrei sa-i arati unui om mai invarsta respectul, fie ca etsi femeie sau barbat, ii saruti mana si o duci la frunte. In cultura occidentala femeile nu saruta mana barbatilor, doar in cazul in care acestia fac parte din ierarhia religioasa

Prejudecatile.Acest punct de vedere, se refera la ce suntem nevoiti sa facem pentru a modifica si corecta parerile pe care alte popoare si culturi si le-au format, in mod eronat.In tarile occidentale, romanii sunt vazuti ca fiind nu tocmai loiali si harnici din fire. Aceasta prejudecata s-a format citind ziarele si observand tiganii romani care au migrat in aceste tari si supravietuiesc din cersit si talharii.

Romanii, percep poporul american ca fiind bautor, fumator, jucator der jocuri de noroc.. In realitate, nu este deloc asa, americani sunt ofensati de fumul de tigara , familisti si au un procent din populatie a alcoolicilor mai scazut decat in tarile europene.

Timpul si spatiul.

Comunicam prin intermediul limbajului, cu ajutorul mainilor, al expresiilor faciale, al privirii dar comunicam si prin modul in care folosim un anumit spatiu. De exemplu, oamenii politici care tin un discurs apropiati spatial de auditoriu, cu privirea indreptata spre ceo carora li se adreseaa obtin un alt efect decat cei care, sa spunem, se plaseaza la o distanta apreciabila fata de ei, mentin ptivirea in pamant, stau cu mainile in buzunar cand isi rostec discursul.

Referitor la spatialitate, ne priveste, in special, distanta fizica care trebuie respectata intre partenerii ce apartin unor culturi diferite. Popoarle arabice pot negocia mult mai bine daca se afla mai aproape unii de altii, spre deosebire de americani, care necesita un spatiu personal mare.

Luand in calcul nu numai distantele de la carepoate fi receptata vocea(soaptele, vocea normala si strigatele), dar si posibilitatile de contact cutanat, temperatura, mirosul, detectarea expresiilor faciale, E.Hall, ajunge la urmatoarele masuratori:

Zonele de distanta Hall (S.Chelcea, 2008, 53)

In ceea ce priveste punctualitatea, stim cu totii, ca la acest capitol exceleaza germanii si englezii.Latinii tin mai putin la acest lucru. englezii. Locuitorii Asiei respecta ritualuri mai complicate.

Eticheta afacerilor este reprezentata de multe ciudatenii si particulariati culturale.

Alegerea momentului in care se incep discutiile de afaceri ar putea ridica problema. Pentru americani si europeni nu este nevoie de multe pentru a incepe,fiind suficiente cateva cuvinte. In Arabia Saudita, asa ceva ar fi o necuviinta; mai intai, este obligatoriu schimbul de favoruri si daruri, odata cu servitul ceaiului sau cafelei. In general, la arabi, discutiile au loc inainte de masa, iar la europeni, dupa.

Daca in Egipt doi barbati se plimba de mana,nimeni nu se uita ciudat pentru ca este ceva normal.Pentru chinezi o strangere de mana este des intalnita,insa o imbratisare poate fi catalogata drept penibila.

In America, de exemplu, chiar si un acord verbal, la telefon este de ajuns. Ceea ce este total diferit de Asia ,unde ritualul primeaza in fata cuvintelor.

Tinuta. In codul bunelor maniere se spune ca cel mai bine este sa ne imbracam asa cum o facem de obicei cu unele mici exceptii, spre exemplu, nu vom face insa acest lucru intr-o situatie sau intr-o tara in care ar putea fi periculos sau total nepoliticos.

3. Cultura si identitate

3.1. Notiuni despre cultura

Un simbol lingvistic cheie, cu o incarcatura conceptu­ala deosebita, utilizat atat in Europa si nu numai, este cel de 'cultura'. Ea repre­zinta 'imaginea realitatii' dar nu trebuie ignorat faptul ca linia de demarcatie care separa realitatea obiectiva de concep­tele noastre despre aceasta este, practic, imposibil de cunoscut.

Conform documentelor UNESCO, cultura inseamna un sistem de valori ce presupune valorizarea lui de catre membrii carora se adreseaza si care este compus dintr-o multitudine de elemente interactive fiind foarte dinamic; un ansamblu de cunostinte achizitionate si transmise in interiorul unui grup, concretizat in conventii, credinte, reguli si maniere care formeaza comportamentul individului; o putere de creatie, cultura fiind teritoriul unde se nasc noi valori, ajungandu-se la forme de expresie din ce in ce mai inalte (V. Cuijenburg, J. J., Scholten, N., Noomen, G.W., ).

In cadrul acestui sistem dinamic se pot distinge doua mari di­mensiuni :

1. Cea dintai este dimensiunea culturala propriu-zisa ca­racterizata de: elemente cognitive ( limba, cunostinte, credinte), elemente normative (valori,norme); elemente afective (sentimente, afinitati); elemente etice si estetice (sensul a ceea ce este bun sau nu, savuros sau nu, distractiv sau nu); elemente comportamentale (cutume, moduri de viata).

Cea de-a doua este dimensiunea structurala concretizata in : apartenenta la grupuri primare ( familie, prieteni, vecini); apartenenta la asociatii (sindicate, partide politice, religie, cluburi); prestarea de servicii educationale, medicale, sociale; locul ocupat in societate din punct de vedere juridic, po­litic, profesional;

In fapt, cultura unei comunitati presupune existenta si interactiunea, in cadrul unui tot unitar, a patru mari sisteme:

a) Un sistem de reprezentari cuprinzand ansambluri conceptuale si simbolice prin care diferitele grupari ce constituie colectivita­tea tind sa se integreze si sa interpreteze lumea din care fac parte precum si acele metode sau mijloace cu ajutorul carora colectivitatea isi imbogateste cunostintele si practicile actionale.

b) Un sistem de norme cuprinzand tot ceea ce tine de valorizare si prin care sunt apreciate actiunile si situatiile, sunt justificate actiunile membrilor precum si regulile particulare ce orga­nizeaza relationarile umane;

c) Un sistem de expresii reunind modalitatile materiale si forma­le prin care reprezentarile si normele isi gasesc intruchiparile concrete la nivelul sensibilului;

d) Un sistem actional alcatuit din medieri tehnice ce permit perfectionarea mediului social si din mijlociri sociale care faciliteaza organizarea colectivitatii in vederea administrarii propriului destin.

In definirea clasica a culturii, aceasta prezinta trei trasaturi importante :

nu este innascuta ci dobandita

diversele aspecte ale culturii constituie un sistem

cultura este impartasita (ceea ce ii da o dimensiune colectiva si, prin aceasta, delimiteaza, diferitele grupuri culturale).

Cultura nu este numai un ansamblu mostenit social si perpetuat prin conduite si simboluri purtatoare de semnificatii, un sistem de reprezentari si un sistem de limbaj care se exprima sub forme simbolice. Cultura presupune ideea de modificare si de creatie.

3. Din incercarile de definire a termenului de cultura, prima apartinand lui Taylor (1877), V. Cuijenburg (1998) extrage patru puncte comune:

cultura furnizeaza raspunsuri pentru toate actiunile indi­vidului asupra problemelor vietii;

ofera mijloace de interactiune cu mediul inconjurator;

aduce liniste individului si-l orienteaza printr-un ansamblu de traditii religioase si folclorice

poate veni cu partea sa de influente amenintatoare care dau un aspect periculos mediului ambiant.

Astfel, cultura pro­pune o imagine a lumii si un loc al omului in univers si devine, mai ales, sursa de protectie care poate dezvolta inevitabil etnocentrismul.

Cultura cuprinde viata de zi cu zi, modele generale de comportament, cunostintele comune, conventiile si semnele specifice de identificare impartasite de membrii unei comunitati date si transmise atat constient cat si inconstient.

Cultura cuprinde atat mediul social si contextul exterior in care au loc preocuparile respective de ordin intelectual sau material cat si imaginea interioara de ansamblu la momentul acela alaturi bineinteles de persoanele care le realizeaza.

Alte abordari, precum cea a lui James Lull, accentueaza componenta subiectiva, personala a culturii si a discursului meta-cultural, argumentand ca "a vorbi despre cultura inseamna, in multe privinte, a te referi la forme biologice, materiale, sociale si spirituale relativ stabile, care ne inconjoara si ne influenteaza de la nastere ()Conponenta personala isi pune deasemenea amprenta asupra culturii, intrucat mostenim limba, nationalitatea, religia, clasa sociala si diferite obiceiuri care compun viata de zi cu zi, precum tipul de mancare pe care o consumam si modelele noastre de comunicare verbala si nonverbala.

Cultura reprezinta un mediu ce leaga persoane individuale si grupuri mici cu comunitati mari, experiente si moduri de expresie comuna.Cultura nu inseamna doar lucrurile, valorile, traditiile, cutumele, modurile de a fi comune ci si modul de interpretare al acestora si implementarea lor in constiinta prim comunicare uzuala.

Pe scurt, acest termen reprezinta modul de comunicare si dezvoltare spirituala a oamenilor prin prisma mediului social,prin modul de a se purta mostenit din generatie in generatie prin limbaj,si prin dobandirea calitatii de de om.

Contactul dintre culturi reprezinta o procesualitate deosebit de complexa. Interculturarea este acel ansamblu de procese prin care indivizii sau grupurile interactioneaza, ele apartinand la doua sau mai multe ansambluri ce reclama culturi diferite sau se pot raporta la culturi. Intelegerea si apropierea fata de alteritate presupune parcurgerea mai multor etape

1.Traducerea unui subiect exprimat printr-un nou cod care are la baza confruntarea celui vechi cu cel nou,dar in acelasi timp asimilarea celui vechi de catre cel nou.

Subiectul realizeaza ca propriul cod cultural se dovedeste incapabil sa exprime date ale noii realitati. Subiectul intra in codul cultural al altuia si isi va apropria noul cod sau acesta il va apropria pe subiect. Acest tip de apropiere are niveluri diferite: institutional, relational, intrapersonal, si poate fi coercitiv sau la libera alegere a subiectului. Subiectul devine un altul prin operarea cu noul cod cu toate ca poate reveni oricand la codul vechi care nu dispare complet. Pendularea intre cele doua coduri poate genera crize.

Dezechilibrul sau conflictul generat prin prezenta a doua coduri diferite poate implica cautarea unei medieri in scopul realizarii unirii celor doua coduri.

Cel de-al treilea spatiu cultural se creaza din subiectul rezultat din codul vechi combinat cu cel nou uneori fiind vorba uneori si de unul exterior..

Concluzia

- Primul pas reduce pe celalalt la propriul cod cultural si defineste pozitia etnocentrica sau culturo-centrista.

- In al doilea pas se intra in codul cultural al altuia. Prin implicare subiectul incearca sa devina un altul dar fara ca acest lucru sa fie posibil.

- In al treilea pas intervine de-centrarea, prin raportare la coduri culturale diferite, al sinelui si al celuilalt. Codurile au caracter relativ.

- Ultimul pas creeaza medieri, simboluri comune ce permit deplasari intre coduri culturale diferite, prin relationarea la un spatiu intermediar valabil oricand.

3. Identitate

Putem afirma, fara indoiala, ca identitatea se construieste dar nu stim inca daca ea este innascuta sau dobandita. In fapt, identitatea este determinata, in mod esential de : sex, genealogie, insertia sociala a familiei din care face parte individul si de conditia acestuia in contextul existentei sale. La virsta adulta, sentimentul identitatii poate fi reconsiderat daca si persoana respectiva se implica si doreste acest lucru. Cert este ca sentimentul identitatii poseda si o dimensiune sociala care nu trebuie neglijata.

Dimensiunea sociala a identitatii noastre este sustinuta de sentimentul apartenentei la un grup sau la mai multe grupuri sociale mai mari sau mai mici. Aceste grupuri din care facem parte sunt variabile din punct de vedere cultural si nu numai : clase sociale, natiuni, regiuni, orase, cartiere, strazi, comunitati religioase, comunitati etnice, etc.. Din punct de vedere social, apartenenta unui individ la cel putin o parte din grupurile sociale este predestinata si deseori se intampla ca cel in cauza sa rastoarne tiparele pentru a-si contura o noua identitate. Astfel, identitatea se schimba permanent, este dinamica, pluralista, interactiva (N. Stanton., 1995, 94

1. Identitatea individuala este inteleasa ca identitate a sinelui, subiectul aflandu-se in centrul interesului. Identitatea individuala constituie acea structura subiectiva, suficient de stabila, pe care o poseda subiectul ca efect al recunoasterii de sine. Chiar daca identitatea include elemente repetitive (tendinte, atitudini, sentimente, reprezentari), aceasta constanta trebuie sa aiba puterea de a integra si noul.

Henri Stahl releva faptul ca identitatea prezinta mai multe fatete(S.Chelcea, 2008, 60):

• Identitatea spirituala asigurata, de regula, prin bote­zul efectuat conform unor reguli bine stabilite si intr-un cadru ceremonial precis;
• Identitatea statala asigurata prin inscrierea in registrele de stare civila a persoanei careia i se atribuie un nume si un prenume. Nou-nascutul va avea astfel o identitate bine stabilita putand fi recunoscut oriunde in lume;
• Identitatea etnica asigurata de apartenenta la un anumit grup cu un anumit specific, grupul dominand individul.

Identitatea ridica probleme din ce in ce mai diverse si cu un grad de complexitate tot mai ridicat, la cei doi poli situandu-se, pe de o parte singularitatea (deconectanta datatoare de siguranta dar care nu ofera cunoasterea celuilalt), iar pe de alta parte, unitatea globala (ce respecta foarte putin diferentele sporind starea de confuzie).

Diversitatea etnica si lingvistica omniprezenta presupune analiza notiunii de identitate, concept polimorf, dificil de inteles datorita raporturilor care stau la baza retelelor conceptuale cu care poate fi asociat.

Identitatea poate fi abordata ca "un dat, un fapt aproape natural si se inscrie in limitele unui tezaur care se mosteneste".

La nivel institutional sunt recunoscute identitatea nationala si sociala dar nu trebuie neglijata nici identitatea personala. Identitatea nationala reprezinta apartenenta la o natiune iar nationalitatea confera un numar de drepturi si de obligatii.Termenul natiune este mai mult sau mai putin sinonim cu cel de stat dar, cu siguranta identitatea nationala nu se confrunta cu cea statala. Apartenenti ai unor natiuni diverse sunt cetateni ai aceluiasi stat, cu aceleasi drepturi si indatoriri. Identitatea sociala este data de apartenenta la o categorie sociala si la un grup dintr-o societate data.

Identitatea personala este o identitate de valori, de constructie a eului in consens cu o tabla sau ierarhie valorica. Din punct de vedere valoric, putem avea o identitate prescrisa, pusa la dispozitie de instante suprapersonale, societale. Cu aceasta referinta intram permanent in contact si negociem. In acelasi timp, identitatea se prefigureaza si in functie de dispozitii care sunt unice si particulare.

Spre deosebire de identitatea nationala si sociala, identitatea culturala nu este recunoscuta din punct de vedere institutional. Cultura este inteleasa nu in sensul restrictiv al unui ansamblu de elemente care tin in principal de arte si litere ("cultura inalta"), ci intr-o acceptiune mai larga (antropologica) care sa inglobeze si ansamblul produselor rezultate din interactiunea omului cu mediul sau (unelte, habitat, institutii etc.) si cu semenii.

Identitatea culturala "reprezinta un sistem dinamic de sentimente axiologice si reprezentari prin care actorul social, individual sau colectiv, orienteaza conduitele sale, organizeaza pro­iectele sale, construieste istoria sa, cauta sa rezolve contradictii si sa depaseasca conflicte legate de problemele sale in functie de diversele determinari ale conditiilor de viata, ale raporturilor de putere in care se afla implicat si ale relatiilor constante cu ceilalti actori sociali fara de care el nu se poate defini si nici recunoaste"(W.D.Gouran, 1994, 85).

Nu se poate vorbi de identitate fara apelul la alteritate, al celalalt, aceste doua stari sprijinindu-se si alimentandu-se reciproc. Renuntarea la 'celalalt' sau ignorarea acestuia implica sporirea confuziei in ceea ce priveste propria identitate.

Integrarea individului intr-o noua cultura il obliga sa revada identitatea proprie si, daca este cazul, sa si-o reformuleze. Identitatea este data de insertia individului intr-o ordine de valori recunoscuta de catre grup sau de comunitate. Identitatea se exprima nu numai in functie de ceea ce este individul ci si in functie de ceea ce ar trebui sa fie, deci in concordanta cu valorile grupului.

Identitatile nu pot deveni explicite decat intr-un context comparativ, iar contactul cultural este mecanismul sociologic principal care permite aceasta comparatie.

Mentionez ca factori precum integrarea, regionalizarea, globalizarea, influenteaza puternic viata popoarelor, identitatea nationala, cultura, contribuind fie la imbogatirea lor cu aspecte noi, dezvoltate pe cele vechi, intr-o benefica simbioza si convergenta, fie la saracirea si uniformizarea lor, minimalizandu-le aportul in construirea pe baze valorice a identitatii nationale a individului si comunitatii. Procesul de globalizare este unul complex cu pareri pro si contra . Cei ce sustin globalizarea aduc ca argumente in favoarea companiilor multinationale extinse pe intinsul intregului glob considera benefica pentru economie politica comerciala a usilor deschise ,pentru mari transformari tehnologice,extinderea democratiei ca mod de organizare sociala favorzand libertatea cuvantului,a credintei,a mass-mediei,si crearea conditiilor pentru promovarea comertului liber. De cealalta parte sunt cei ce nu sunt de acord cu globalizarea ,considerand-o un export de valori.Ideea ar fi ca s-ar putea ajunge intr-un punct in care datorita tuturor schimbarilor de ordin economic,politic,social,tehnologic, o tara nu mai poate fi tratata si analizata separat de "intreg" si atunci ar incepe sa se piarda din identitatea nationala a unui stat.Aceste sunt,sa le spunem asa,tendintele negative ale globalizarii.

Ceea ce ramane insa notabil este faptul ca identitatea culturala, desi este un dat, este dinamica implicand o permanenta raportare la alteritate. Ea se construieste in cadrul unei relatii de diferenta /asemanare cu ceea ce este altul.