COMUNICAREA INTERPERSONALA

COMUNICAREA INTERPERSONALA

Comunicarea interpersonala este un mijloc prin care receptorii analizeaza informatiile provenite din mass-media.

Normele de grup

Comunicarea mediatica are loc intr-un context social, receptia mesajelor nefiind privita ca un fenom individual. Opiniile, conceptile, atitudinile indivizilor au in mare masura un caracter social, sugerand o anumita cultura de grup. Comunicarea intr-un grup a unui mesaj care nu este conform acelui grup, nu duce la o modificare de esenta a opiniilor si atitudinilor. Mai repede se va inregistra o shimbare de atitudine fata de emitent.

Defnirea si caracterizarea relatiilor de comunicare

Analiza relatiilor de comunicare interperonala evidentiaza faptul ca acestea sunt in primul rand interactiuni psihologice desfasurate pe fondul unui schimb de mesaje care mediaza si cinditioneaza raporturile dintre oameni. Capacitatea de comunicare a fiintei umane depinde in mod esential de existenta functiei semiotice, prin care se relizeaza saltul de la real la posibil: obiectele si actiunile reale sunt sisteme de semnale, semne si simboluri, ce sunt combinate a nivelul gandirii fara a fi restrictionate caracterul realitatii obievtive. Functia semiotica este legata de existenta de existenta limbii, a limbajelor, considerate instrumente oprin care informatia se condifica sub forma de masaj. Exista mai multe dimensini ale procesului de comunicare si anume: dimensiunea informationala, pisihologica, sociologica, culturala; formala sau informala etc. Teoriile informationale abordeaza comunicarea interpersonala din perspectiva ciberneticii si teoriei generale a sistemelor. Comunicarea este inteleasa ca un proces bilateral de transmitere si receptie de informatie, in care sunt implicate patru elemente principale:

Emitatorul ( codificare informatia pe care doreste sa o transmita sub forma unui mesaj);

Receptorul, cel care primeste mesajul si il decodifica;

Limbajul, constand intr-un sistem de semne si regulile de combinare si utilizare a acestora;

Canalul de informatie (sistemul prin care circula mesajele)

Pornind de la acest model general, studiul unui proces de comunicare implica identficarea emitatorilor si a receptorilor, determinarea naturii canalului de comunicare si relevarea caracteristicilor limbajului folosit pentru codificarea informatiei. Pentru realizarea unei comunicari eficiente se impun cateva reguli de baza:

-existenta unor coduri comune inte emitator si receptor, (semne si reguli de codificare a informatiei);

-mesajul trebuie sa fie expresia unei noutati informationale pentru receptor;

-costurile comunicarii sa fie cat mai reduse, fara ca acest sucru sa afecteze acuratetea procesului de transmitere si receptionare a informatiei;

-sistemului de comuncare trebuie sa i se asigure un cat mai inalt grad de rezistenta la perturbatii, pentru existenta fidelitatii informatiei vehiculata in sistem.

Dupa cum se poate observa, teoria generala a informatiei pune accentul pe aspectele formale ale procesului de comunicare si pe modalitatile logice de structurare a mesajelor, fara a acorda aceeasi importanta semnificatiei acestora si meanismelor psihologice implicate in desfasurarea procesului.

Teoriile constructviste pun accentul asupra proceselor psihice prin care informatia structureaza sau modifica sistemul de reprezentari ale subiectului, intervenind direct in activitatea de construire a realitatii sociale. Din aceasta perspectiva, comunicarea este inteleasa ca un proces de co-elaborare a realitatii, constituind astfel obiectul comunicarii interpersonale. Legatura dintre reprezentarile sociale si comunicare este atat de stansa incat, dupa cum remarca Moscovici[1], in absenta comunicarii, posibilitatea aparitiei si vehicularii reprezentantilor ar fi practic imposibila ( reprezentarea constituind cea mai impotanta componenta psigologica a informatiei ).

Teoriile semiotice pun accentul asupra structurii si functiilor limbajelor ca instrumente esentiale ale comunicarii.

Limba este definita ca un sistem complex de comunicare sociala, produs al evolutiei istorice si culturale a unei comunitati (grup etnic, popor sau natiune)[2]. Fiind un rezultat natural al coexistentei membrilor unei comunitati, limba acumuleaza in structura si dinamica sa intreaga experienta a generatiilor care s-au succedat in plan istoric, fiind atat consecinta cat si conditia esentiala a oricarui progres social, cultural sau tehnologic. Prin intermediul limbii se fixeaza, se prelucreaza si se treansmite experienta sociala a unei comunitati, sub forma e cunostinte, credinte, valori, norme si metode culturale. Limba este mijlocul esential si indispensabil socializarii si instrumentul de comunicare interumana in contextul tuturor activitatilor sociale.

Universul existential este dat de continutul evenimentelor traite, direct sau indirect, constientizate sau nu la un moment dat, dar care au avut efecte in plan individual; universul semantic este format din acele evenimente ale universului existential care au capatat o semnificatie in campul constiintei individuale; universul lingvistic este zona evenimentelor care pot constitui obiectul unor mesaje, in urma codificarii lor prin intermediul unui limbaj natural su artificial.

Teoria comportamentala, fundamentata de scoala de la Palo Alto, pune semnul egalitatii intre comunicare, mesaj si comportament. In aceasta viziune, in cadrul interactiunii umane orice comportament capata valoare de mesaj, transmitand implicit informatii pe cale verbala, paraverbala sau nonverbala. Comunicarea este un proces social permanent si inglobeaza o mare varietate de forme comportamentale: cuvantul, gestul, privirea, mimica, pantomimica s.a. Mesajele rezultate din integrarea dinamica a tuturor comportamentelor capata sens numai in context relational. Intre comunicarea verbala si cea nonverbala exista o unitate de esenta, ponderea uneia sau alteia dintre componente putand varia in functie de context.

Teoria psihosociala asupra comunicarii integreaza dintr-o pespectiva sistematica cele mai multe dintre aceste aspecte teoretice si experimentale. Comunicarea este una dintre dimensiunile oricarei situatii sociale, in care raporturile interpersonale implica cvasisimultan componente afective, de influenta, co-actiune si comunicare. Fiecare dintre aceste componente este influentata interactiv de celelalte componente, orice situatie sociala avand un caracter de unicitate si irepetabilitate.

Deci, din perspectiva psihosociala, actul comunicarii semnifica mult mai mult decat simpla transmitere de informatie: este vorba de racordarea a doua universuri existentiale. Prin intermediul limbajului interior trairile psihologice cele mai subtile capata consistenta, forma si vaoare; ulterior trairile fara de care forma de comunicare umana este de neconceput.

1.Formele comunicarii interpersonale

Complexitatea situatiilor sociale in care comunicarea intervine ca principala dimensiune structural-functionala releva o varietate de forme ale acesteia, care coexista si se implica reciproc.

Astfel, dupa modul de implicare activa a interlocutorilor in actul de comunciare vom deosebi:

-comunicarea unilateral sau univoca, avand caracterul unui monolog, in care un singur locutor ia parte activa la procesul transmiterii de mesaje.

-comunicarea bilaterala sau biunivoca, (participarea activa a ambilor parteneri de comunicare la dezvoltarea unui dialog ce semnifica construirea unui spatiu de acord psihosocial sau, dupa cum afirma Platon " drumul impreuna spre si adevar si armonie";

-comunicarea poli-interactiva sau multivova, desfasurata in conditiile perticiparii active a mai multor persoane in cadrul unei dezbateri de grup, in care fiecare persoana preia, transmite, integreaza si interpreteaza opiniile si informatiile emise de parteneri, formulandu-se la randul sau propriile opinii.

In functie de mijloace folosite pentrz codificarea si transmiterea mesajelor deosebim:

-comunicare verbala, realizata prin intermediul limbajului, considerat in integralitatea laturilor si functiilor sale ( cognitiva, comunicativa, expresiva, persuasiva. Reglatorie, valorizatoare). Pe langa faptul ca limbajul este principalul mijloc de transmitere a informatiilor, prin el se realizeaza totodata autovalorizarea pertenerilor, structurarea si reglarea relatiei interpersonale intr-un context social dat, precum si desfasurarea unui ritm social prin care se obiectiveaza in plan cultural un eveniment perticular care altfel nu ar avea nicio relevanta pentru colectivitate. Comunicarea verbala presupune in mod explicit untilizarea riguroasa a codurilor verbale in structurarea mesajelor ( lexicul si sintaxa ), in forme care sunt normate si omologate social: conversatia, discursul, proclamatia etc.

-comunicarea paraverbala se realizeaza prin intermediul unor elemente prozotice si vocale: tonalitate, intensitate, intonatie, debit, pauze, particularitati de pronuntie in raport cu unele secvente ale mesajului s.a. Componentele paraverbale argumenteaza continutul informational al mesajelor verbale, avand insa cea mai mare relevanta in planul expresiv-estetic al relatiilor interpersonal.

-comunicarea nonverbala, realizeaza marcajul social si definirea contextului situatiei comunicative, oferind informatii generale despre varsta, sex, apartenentp socioculturala si socio-profesionala, nivel de instructie, stare de spirit, efectul unor mesaje primite, intentiile colocutorilor s.a.. Aceste informatii creeaza preambulul si fundalul pe care se va desfasura comunicare verbala si paraverbala, constituind totodata un feed-back foarte eficient in raport cu care se regleaza parametrii comunicarii verbale.

In raport cu finalitatea explicita, se pot deosebi urmatoarele forme de comunicare:

-comunicare de consum, realizata ca modalitate spontana de mentinere si exprimare a contactelot sociale, in lipsa unui alt obiectiv care sa focalizeze discutile. Fara o valoare informationala nemijlocita, aceasta forma de comunicare indeplineste o functie psihosociala imortanta, de mentinere si promovare a contractelor si coeziunii sociale pe fond de relaxare, pregatind totodata dezvoltarea unor relatii interpersonale mai profunde.

-comunicarea de influenta, prin care se realizeaza schimbarea opiniilor si atitudinilor colocutorilor, in concordanta cu cele ale persoanei care controleaza relatia. Influenta verbala se poate raliza sub forma de sugestie, indicatie, ordin, dispozitie normativa sau persuasiune, efectele obtinute fiind conditionate de o serie de factori individuali si psihosociali.

-comunicarea instrumentala se desfsoara in contextul unei situatii problematice, de dezbatere sau de co-actiune in care sunt implicasi colocutorii, putand capata forma de informare, dezbatere, coordonare sau control interpersonal. Eficienta comunicarii instrumentale determina in cea mai mare masura performanta grupului in desfasurarea activitatilor sociale, sub toate formele lor: productive, educative, de creatie etc.

-comunicarea de sustinere psihologica poate capata diferite forme, in functie de relatiile afective dintre colocutori, incepand cu simpla aprobare sau incurajare, si teminand cu adevarate constructii demonstrative care sa justifice atitudinea adoptata.

O serie de cercetari concrete au vizat determinarea ponderii cu care diferitele modalitati de codare a informatiei participa la desfasurarea comunicarii interpersonale si de grup. Astfel, s-a constatat existenta unei ample complementaritati intre limbajul verbal si cel nonverbal, acesta din urma avand o pondere ce poate varia intre 30% si 70% in structurarea mesajelor in functie de natura situatiei si caracteristice personale ale interlocutorilor. In cazul relatiilor oficiale aceasta pondere este foarte redusa, in timp ce in cazul relatiilor profunde este foarte mare.

Intelegerea semnificatiei unor mesaje nonverbale se dovedeste foarte utila, asigurand un spor informational apreciabil in desfasurarea tuturor relatiilor sociale, de comunicare, afective sau co-actionale.