COMUNICAREA INTERPERSONALA

comunicarea interpersonala prin avantajele de netagaduit pe care le prezinta, este forma de interactiune semiotica la care apelam cu precadere atunci cand vrem sa fim receptati, intelesi si acceptati sau cand cautam sa provocam la nivelul alocutorului o anumita reactie (cum ar fi, o schimbare de comportament sau o schimbare de atitudine).

Comunicarea interpersonala se desfasoara in situatii informale (sau nestructurate), in care nu avem de-a face cu ierarhii socialmente institutionalizate privind interlocutorii.

Acest fapt constituie un prim avantaj, datorita confortului psihic (de cele mai multe ori, si fizic) pe care il genereaza. Intr-adevar, ce poate fi mai reconfortant decat sa stii ca actul de limbaj in care te angajezi nu se supune altor norme decat acelora de politete? Partenerilor de comunicare interpersonala nu li se impune sa stea in picioare sau in genunchi, nu li se cere o anumita vestimentatie - ridicola sau doar dezagreabila - si nu li se pretinde memorizarea si rostirea unor formule (cel mai adesea) lipsite de noima pentru ei, sub amenintarea ca in caz de "nesupunere" actul de limbaj la care sunt parte esueaza.

Nefiind vorba de un cadru comunicational formal sau public, interlocutorii sunt scutiti de prezenta unei asistente stanjenitoare si, automat, de inhibitiile in comunicare pe care o asemenea asistenta le declanseaza.

Actele de limbaj interpersonale se prezinta ca interactiuni biunivoce (unu-la-unu). Emitentul si receptorul sunt doi indivizi distincti sub raport existential. De regula, ei se cunosc unul pe celalalt suficient de bine pentru a nu recurge la etichetele prin care le sunt numite rolurile sociale pe care le joaca. Spre exemplu, bunii amici Ghita Nitescu si Nita Ghitescu - unul inginer, iar celalalt maistru la o firma oarecare - nu vor intra in comunicare interpersonala cu apelativele "Domnule inginer", respectiv "Domnule maistru", ci isi vor spune pe "numele mic". Chiar si in ipoteza ca relatia dintre ei este doar de colegialitate cordiala, in afara firmei tot vor renunta la etichetele profesionale, apelandu-se la formulele de politete "Domnule Nitescu", respectiv "Domnule Ghitescu".

Prin insasi natura interactiunii semiotice dintre ei, interlocutorii nu se raporteaza la reguli de standardizare a comportamentului comunicativ. Ei nu sunt obligati sa foloseasca "ritualuri" de deschidere, respectiv de inchidere a comunicarii - anumite saluturi la intalnire sau la despartire, anumite preparative inaintea emiterii, anumite gesturi care sa dea de inteles ca s-a realizat receptarea etc. - si nu sunt constransi la o "circulatie" predeterminata a mesajelor. Fiecare intervine in comunicare in functie de situatia concreta creata.

Intrucat se cunosc intr-o masura considerabila, protagonistii comunicarii interpersonale se pot bizui in formularea mesajelor pe experientele comunicationale comune din trecut, pe o buna aproximare a idiolectelor utilizate de partener si pe cunoasterea unor date privind starea fizica, temperamentul, memoria, inteligenta, cunostintele etc. acestuia.

Nici o comunicare interpersonala nu pleaca de la zero. De aceea, actorii acesteia pot sa sara peste faza intrebarilor de tatonare (despre vreme, despre greutatile din zilele noastre etc.) si sa treaca la impartasirea unor informatii mai bogate. Amploarea deosebita si natura personala a problemelor vizate de mesaje sunt, de altfel, marci clare ale comunicarii interpersonale.

Canalul de transmitere a mesajelor este restrans - de cele mai multe ori interlocutorii stau fata-in-fata -, iar obstacolele din cuprinsul acestuia nu afecteaza semnificativ comunicarea. Dispunerea interlocutorilor in situatia de comunicare si calitatea canalului de transmitere creeaza o maxima oportunitate pentru retroactiune. Emitentul poate constata cu usurinta, analizand reactiile alocutorului, daca mesajul sau a fost receptionat si inteles corect.

Tinand cont de cele consemnate de Joseph DeVito in dictionarul sau de comunicare , putem distinge cinci factori ai comunicarii interpersonale eficiente, care se asociaza, fiecare in parte, cu cateva recomandari specifice:

deschiderea: sustine deschis un punct de vedere, reactioneaza sincer la mesajele primite, stapaneste-ti afectele si gandurile si indreapta-ti atentia doar asupra chestiunii care face obiectul conflictului;

empatia: dovedeste, prin mesaje accesibile, intelegere pentru punctele de vedere ale celorlalti;

sustinerea: descrie comportamentul celuilalt asa cum il percepi, manifesta-ti afectele in mod spontan si da de inteles ca esti dispus la schimbarea propriului punct de vedere;

abordarea pozitiva: evidentiaza punctele de acord si afectele pozitive fata de ceilalti;

egalitatea: trateaza-ti rivalul ca egal al tau, ascultandu-l.

La recomandarile de mai sus am putea adauga "decalogul" conversatiei si al oricarei alte forme de comunicare interpersonala, propus de Jack H. Pollack :

Asculta cu atentie;

Vorbeste despre ceea ce intereseaza cealalta persoana;

Evita detaliile plictisitoare;

Evita platitudinile;

Fii clar;

Pune intrebari cu franchete;

Dovedeste tact in controverse;

Reflecteaza inainte de a intrerupe;

Dezvolta o atitudine toleranta;

Fii generos in aprecieri.

In concluzie, comunicarea interpersonala este mult prea importanta pentru a o practica la voia intamplarii, iar datoria de a ne perfectiona aceasta abilitate este cu atat mai mare, cu cat nimeni nu are dreptul absolut de a comunica. Daca ne implicam semenii intr-o comunicare interpersonala, "obligandu-i" sa ne asculte, suntem datori sa le punem la dispozitie idei interesante si folositoare.