COMUNICAREA PUBLICA

comunicarea publica, asociata pe buna dreptate cu maximizarea distantei sociale dintre emitent si receptor, se bucura de un interes cu totul special in contextul teoriei comunicarii datorita avantului fara precedent pe care il cunoaste in zilele noastre. La aceasta dezvoltare semnificativa au contribuit, fireste, anumite cuceriri ale tehnicii, dar si schimbarile spectaculoase care au survenit in planul moravurilor.

Dintre rezultatele revolutiei tehnico-stiintifice contemporane care joaca rolul de stimulent al comunicarii publice putem aminti aici noile variante de transmisii audio-vizuale la distanta, ipostazele inedite ale presei scrise sau contactele comunicationale cvasi-instantanee prin Internet, fiecare in parte putand infrange distante fizice uriase.

Modificarile comportamentale cu impact major asupra comunicarii au fost generate in buna parte de boom-ul demografic. Micsorarea extrema a distantelor fizice dintre indivizi, departe de a favoriza comunicarea interpersonala sau pe aceea din cadrul grupului restrans, a condus la depersonalizarea pe scara larga a relatiilor interumane.

Una dintre explicatiile posibile este foarte la indemana. Analizind caracteristicile zonei instituite de fiecare om prin asa-numita "distanta intima", am subliniat ideea ca neputinta de a o proteja de eventualii "invadatori" declanseaza, ca reactie de autoaparare, transformarea (mentala) a semenilor in simple obiecte. Ne place sa credem, insa, ca aceasta reactie nevrotica de anulare a personalitatii celui care - nolens, volens - intra in "zona noastra de securitate" se va estompa cu timpul, o data cu perceperea noului spatiu creat ca fiind unul obisnuit, iar nu agresiv.

Evident, nu trebuie sa intelegem din cele spuse pana acum ca forma publica de comunicare este un produs al ultimilor ani sau ca ea este intim corelata cu un anume instrumentar tehnic. In fapt, comunicarea publica poate fi pusa sub raport cronologic alaturi de formele de comunicare deja investigate, doar un subtip al acesteia (careia ii vom acorda o atentie speciala) - comunicarea de masa - fiind de data recenta.

Oricare ar fi ipostazele in care apare, comunicarea publica prezinta cateva constante remarcabile, pe care tinem sa le prezentam succint in cele ce urmeaza.

(i) Contextul in care se manifesta este formal, fapt care plaseaza comunicarea sub directa influenta a infatisarii interlocutorilor si a rolurilor sociale indeplinite de acestia si impune respectarea unor clauze de valabilitate. Exemplificind absolut la intamplare, se poate spune ca pledoariile lui Cicero, predicile lui Girolamo Savonarola, discursurile parlamentare ale lui Mihail Kogalniceanu, lectiile lui Ion Creanga, prelegerile universitare ale lui Titu Maiorescu si declaratiile de presa ale presedintelui Romaniei sunt acte de limbaj supuse unor severe constrangeri de ordin formal. Tribunalul, biserica, parlamentul, scoala primara, universitatea si sala de conferinte sunt spatii care lasa amprente inconfundabile asupra comunicarii.

(ii) Emitentul domina cu autoritate situatia de comunicare, datorita statutului privilegiat pe care si-l asuma, statut care este recunoscut fara rezerve de ceilalti participanti la actul de limbaj respectiv. El intervine in comunicare ca "specialist", altfel spus, ca o persoana ce poseda aptitudinile, cunostintele, priceperile si puterea de care au nevoie receptorii. De cele mai multe ori, rastimpul in care se petrece comunicarea publica este alocat in foarte mare parte emitentului pentru a-si formula si transmite mesajul.

(iii) Polul receptorului este ocupat de un auditoriu relativ numeros si deseori eterogen, care se plaseaza intr-o pozitie de inferioritate in raporturile cu emitentul. Atitudinea manifestata de indivizii care il formeaza este pasiva, ei marginindu-se sa asculte mesajul locutorului "expert". Distanta sociala mare care ii desparte de emitent - de cele mai multe ori, aceasta distantare este si fizica - ii impiedica sa intrerupa mesajul acestuia, pentru a cere lamuriri asupra fragmentelor care li se par obscure sau pentru a-si exprima atitudinea. Din aceasta cauza, reactiile active ale auditoriului la mesajul emitentului apar, cu precadere, sub forma reflectiilor sau meditatiilor personale. Cat priveste reactiile pasive, urmarind dezbaterile parlamentare, ca acte de comunicare publica, s-ar parea ca cele mai frecvente sunt reveria, cititul ziarului si somnul.

(iv) In situatiile in care canalul de transmitere nu are componente tehnice capabile sa inlesneasca ajungerea mesajului la receptor, semnalele emise de locutor tind sa ia forme mai pronuntate decat in situatii obisnuite. Astfel, nici un impatimit al spectacolelor de teatru sau de opera nu este intrigat de volumul mare al vocii si de gesturile oarecum prea ample ale artistilor de pe scena.

Ceea ce in comunicarea cotidiana - interpersonala sau in cadrul grupului restrans - ar fi exagerat (poate chiar hilar), in spatiile vaste ale teatrului si operei este perfect justificat. Cum si-ar putea da seama, de pilda, spectatorul din fundul salii de furia ce l-a cuprins pe gelosul Othello, daca actorul care-l intruchipeaza nu ar adopta o mimica si o gestica la limita artificialului?

Este de remarcat, pe de alta parte, ca transmiterea unui asemenea spectacol la televiziune tradeaza spiritul acestuia. Camera de luat vederi se poate focaliza pe un actor in timpul spectacolului pana intr-atat ca poate fi remarcata tresarirea oricarui muschi de pe fata acestuia. In aceste conditii, jucarea starii de furie in concordanta cu dimensiunile salii de teatru poate sa para deplasata telespectatorului aflat prin intermediul acelei camere de luat vederi in imediata apropiere a acestuia. Ca simpla parere, consideram ca in cazul unor asemenea transmisiuni nu ar trebui sa se foloseasca prim-planuri.

Pentru a nu compromite receptarea fidela a spectacolului, telespectatorul nu ar trebui sa stea mai aproape de scena decat spectatorii din primul rand. Gestica ampla nu este specifica doar lumii spectacolului si nu este intotdeauna premeditata. Profesorul universitar in timpul prelegerii, preotul in desfasurarea predicii sau politicianul in exercitiul oratoric de la un mare miting electoral produc gesturi largi, mai mult sau mai putin studiate, ca suport al componentei verbale, in proportie directa cu dimensiunile spatiului in care se realizeaza comunicarea si cu marimea auditoriului.

(v) Obstacolele sau barierele care stau in calea comunicarii sunt relativ numeroase si pot fi de natura fizica - zgomotele din context care bruiaza mesajul, obiectele care obstaculeaza vederea, distanta fizica foarte mare intre interlocutori (mai ales daca aceasta nu este compensata prin intermediul unor mijloace tehnice) etc. - sau psihica: o stare acuta de indispozitie, antipatia pe care alocutorul o resimte fata de locutor, lipsa de interes s.a.

(vi) Retroactiunea comunicarii este saraca, ea limitandu-se indeobste la anumite manifestari nonverbale. Retroactiunea auditoriului pe durata emiterii mesajului poate fi perceputa de locutor sub forma tacerii, respectiv a rumorii din contextul circumstantial al comunicarii sau a posturii, mimicii si gesturilor alocutorilor. Concentrat la mesajul complex pe care trebuie sa-l transmita, emitentul se multumeste adesea sa interpreteze doar reactia finala a auditoriului, ignorind posibilitatea intelegerii gresite a acesteia.

Tinand seama de aceste caracteristici, fiecare persoana care doreste sa se manifeste ca emitent intr-o comunicare publica trebuie sa-si insuseasca acele cunostinte si deprinderi care ii pot conferi credibilitate in fata auditoriului. James C. McCroskey a identificat trei componente ale credibilitatii - competenta, caracterul si charisma - si a propus patru seturi de recomandari pentru dobandirea si folosirea lor [cf. 5: 83-87]:

1. recomandari privind competenta

1.1. Mentionati experienta speciala sau calificarea dobandita care va autorizeaza sa vorbiti in legatura cu tema abordata;

1.2. Invocati o varietate de surse de cercetare;

1.3. Subliniati competenta particulara a surselor, daca auditoriul nu este la curent cu ea;

1.4. Demonstrati ca stapaniti materialele folosite si situatia de comunicare in general;

1.5. Dovediti ca dumneavoastra controlati limbajul;

1.6. Nu atrageti atentia asupra inadvertentelor pe care le-ati facut sau asupra golurilor din pregatirea dumneavoastra;

2. recomandari privind caracterul

2.1. Subliniati obiectivitatea de care dati dovada;

2.2. Evidentiati preocuparea dumneavoastra pentru promovarea unor valori autentice;

2.3. Subliniati similaritatea dumneavoastra cu auditoriul sub raportul convingerilor, atitudinilor, valorilor si obiectivelor;

2.4. Demonstrati consistenta spuselor dumneavoastra pe termen lung;

2.5. Demonstrati respect si curtoazie pentru membrii auditoriului;

2.6. Aratati cu claritate auditoriului ca sunteti interesat mai curand de bunastarea lui decat de vreun castig personal;

3. recomandari privind charisma

3.1. Demonstrati o orientare pozitiva in raport cu situatia de comunicare;

3.2. Demonstrati hotarare in sustinerea propriului punct de vedere;

3.3. Fiti entuziast;

3.4. Fiti emfatic;

4. recomandari generale

4.1. Dezvolta-ti sau intareste-ti competenta, caracterul si charisma nu numai ca vorbitor, ci si ca persoana, in viata de zi cu zi;

4.2. Demonstrati ca aveti competenta, caracter si charisma cu precadere in introducerea cuvantarii;

4.3. Manifestati moderatie;

4.4. Folositi o varietate de metode care va asigura credibilitatea.

Nu putem incheia paragraful consacrat comunicarii publice fara a trece in revista cateva consideratii privind forma de maxima actualitate a acesteia, comunicarea de masa. Atribuind proprietatea de "maxima actualitate" comunicarii de masa, nu vrem sa sugeram ca celelalte subspecii al comunicarii publice sunt desuete sau de importanta minora in raport cu aceasta, ci vrem sa atragem atentia asupra noutatii care o caracterizeaza.

Conform cu definitia indeajuns de exacta datorata lui Christian Baylon si Xavier Mignot, comunicarea de masa ar subsuma toate actele de limbaj prin care "o elita restransa difuzeaza informatii, opere, modele de gindire sau de comportament unui mare numar de receptori" .

Se cuvine adaugata aici o precizare: un act de limbaj apartine comunicarii de masa, numai daca in difuzarea mesajului se apeleaza la mass media - presa de mare tiraj, cinema, radio, televiziune etc. -, iar receptarea acestui mesaj este limitata la o perioada scurta de timp.

Inainte de inventia tiparului si a mijloacelor audio-vizuale de transmitere la distanta, propovaduirea preceptelor cuprinse in Biblie si Coran nu a imbracat forma comunicarii de masa, desi s-a facut pe arii vaste si s-a adresat unui auditoriu numeros si eterogen. Motivul? - Emiterea si receptarea s-au realizat fragmentar (sau discontinuu) intr-o perioada foarte lunga de timp.

Pe de alta parte, utilizarea unor mijloace tehnice de difuzare a informatiei nu garanteaza caracterul de masa al comunicarii pe care o slujesc; astfel, adresindu-se unui public confidential, proiectarea unui film de avangarda intr-o sala "experimentala" se poate constitui intr-o instanta a comunicarii publice, dar nu nu intr-una a comunicarii de masa.

Evaluarea efectelor comunicarii de masa se sprijina pe valorizarea intr-un sens sau altul a mijloacelor de comunicare in masa.

Pentru cei care denunta puterea incontrolabila a mass media, care ar permite manipularea opiniilor, mentalitatilor si comportamentelor, comunicarea de masa ar avea menirea de a pregati venirea Antichristului.

Cei care vad in aceleasi mijloace de comunicare in masa instrumente amorale (neutre sau obiective) de difuzare eficienta a informatiei nu pot sa ignore avantajele incontestabile ale formei de comunicare pe care o genereaza.

In ce ne priveste, credem ca pozitia adoptata de cea de-a doua categorie de analisti este mult mai potrivita, cu atat mai mult cu cat putem indica cel putin 11 domenii in care mass media isi dovedeste cu prisosinta virtutile :

largirea orizontului,

concentrarea atentiei,

ridicarea nivelului pretentiilor,

furnizarea unor disponibilitati de actiune,

alimentarea canalelor de comunicare interpersonala cu informatii,

conferirea unui statut social,

extinderea dialogului politic,

impunerea unor norme sociale,

formarea unor noi preferinte de gust,

schimbarea unor atitudini usor ancorate si o usoara schimbare a atitudinilor puternic ancorate,

contributii in domeniul educatiei.

In continuare, dorim sa trecem in revista, foarte succint, principalele caracteristici ale comunicarii de masa in relatie cu principalii parametri ai acesteia. Cu aceasta ocazie nu ni se pare a fi nepotrivit sa raspundem implicit la cele mai raspandite acuze la adresa acesteia.

Polul emitentului in comunicarea de masa nu este atat de bine conturat ca in celelalte forme de comunicare si, de obicei, nici nu cautam sa-l determinam mai bine, chiar daca ne expunem zilnic influentei mass media.

Omul mediu din zilele noastre - cu care se identifica, pana la un punct, fiecare dintre noi - rasfoieste, in mod curent, ziare de mare tiraj, cotidiene locale, magazine sau reviste de cultura pentru a citi editoriale semnate de anumiti lideri de opinie, dar si editoriale care angajeaza raspunderea intregului colectiv redactional al gazetei, reportaje, stiri, comentarii, interviuri, declaratii ale unor personalitati politice, culturale sau religioase, replici la anumite declaratii, anunturi publicitare etc.

Acelasi om mediu asculta emisiunile posturilor de radio pentru a urmari programe de stiri, reportaje, comentarii, dezbateri in direct sau inregistrate, transmisiuni ale unor concerte, conferinte sau cursuri, reclame etc.

Fascinat de transmisia audio-vizuala, care recreaza fragmente din lumea reala sau plasmuieste lumi imaginare, personajul cu pricina nu isi refuza nici programele de televiziune, pentru a completa informatia primita de la celelalte surse cu documentare, jocuri interactive, spectacole muzicale, teatrale sau sportive, filme, talk-show-uri s.a. Curios prin definitie si nepotolit in setea lui de cunoastere, acesta intra, apoi, in "jungla" Internetului pentru a deslusi tainele unui univers mirobolant, in care pot fi gasite deopotriva lumi inaltatoare si locuri in care dospesc produsele mizeriei umane.

Cine sunt locutorii acestor multiforme acte de limbaj si cum se randuiesc cei care au tangenta cu ele? Raspunsul nu este foarte simplu de dat.

Pentru a simplifica datele problemei vom alege ca exemplu-prototip o emisiune informativa la un post public de televiziune, concluziile la care vom ajunge putand fi extrapolate la celelalte forme ale comunicarii de masa. Primul contact al nostru, ca telespectatori, cu emisiunea ne pune in fata unul sau mai multi spicheri. Acestia prezinta stirile intr-un montaj destul de pestrit, care face loc si declaratiilor, comentariilor, interviurilor, lamentarilor, manifestarilor gestuale etc. ale unor insi implicati in situatiile relatate.

O data emisiunea incheiata aflam ca redactorii ei, adica persoanele care au formulat stirile, nu coincid cu crainicii. Simplificand temporar problema, putem accepta ca noi suntem receptorii actelor de limbaj produse in emisiunea de informatii aflata in atentie, insa nu ne pare foarte evident care sunt emitentii mesajelor pe care le-am receptionat.

Contactul direct il avem cu spicherii, dar am aflat ca ei nu au facut decat sa rosteasca un text intocmit dinainte de alte persoane. Nici redactorii singuri nu se constituie in emitenti ai comunicarii de masa realizate, intrucat am receptionat si altceva decat se afla in textul pe care l-au pregatit: aspectul fizic, vestimentatia, accesoriile, postura, mimica, gestica si componentele paraverbale ale vocii spicherilor. Ar urma de aici ca emitentul este o persoana sui generis alcatuita din redactori si spicheri.

Din pacate, lucrurile nu se opresc aici. Redactorii si crainicii sunt angajati ai unui anumit post de televiziune, despre care fiecare dintre noi are o anumita imagine: credibil, sau neserios; independent, sau aservit unor cercuri de interese; interesant, sau cenusiu; etc. In mod inevitabil, mesajele receptionate la buclucasa emisiune informativa poarta si pecetea imaginii publice pe care o are postul de televiziune respectiv.

Revenind cu o precizare la o concluzie formulata mai sus, putem spune ca mesajele rostite de spicheri si receptionate de noi au drept emitent o persoana complexa formata din postul de televiziune luat ca atare, redactori si spicheri. Prin urmare, formularile de tipul "Antena 1 a dat ca sigura compromiterea intregii recolte de cereale a Romaniei pe anul 2001" sau "Andreea Esca a spus ca pretul benzinei se va majora de luni cu 10 %" apar fie prin sinecdoca, fie prin reductionisme ale unor oameni naivi.

La acest intreg straniu prin eterogenitatea lui ar trebui sa ne raportam ca la un emitent. Alaturi de acesta ii putem percepe in postura de emitenti disparati pe indivizii care ne transmit mesaje prin intermediul postului de televiziune, la solicitarea unor redactori ai acestui post: politicieni, prelati, sportivi, diplomati, talhari, someri, miliardari violatori, copii talentati, exhibitionisti, prostituate, gospodine, patroni etc., etc.

Aceasta diversitate debordanta a emitentilor nu este intrecuta decat de mozaicul receptorilor. In rastimpul alocat emisiunii informative se afla in fata micului ecran pentru a recepta aceleasi mesaje barbati si femei, copii, tineri si batrani, savanti si analfabeti, politicieni si apolitici, atei si oameni religiosi, bogati si saraci, proprietari si oameni fara capatai etc.

Toti acesti alocutori dispersati sunt uniti printr-o forma de solidaritate, fara ca ei sa fie intotdeauna constienti de ea. Mai exact ei constituie publicul sau audienta emisiunii pe care o urmaresc. Volumul si structura acestei noi persoane sui generis sunt riguros evaluate de catre posturile TV pentru a se putea determina principalele caracteristici ale acestuia, astfel incat mesajele adresate sa fie pe masura asteptarilor lui. Ca orice furnizori de servicii, posturile de televiziune supravietuiesc numai daca isi formeaza si pastreaza un public-tinta fidel, imun la perturbarile de pe piata mass media.

Am constatat pana acum ca emitentul si receptorul in comunicarea de masa sunt persoane eterogene, construite ca rezultante ale mai multor factori. Diferentele multiple dintre acesti factori ar face imposibila realizarea actelor de limbaj intentionate, daca mesajele nu s-ar constitui la nivelul celui mai amplu subcod comun participantilor la comunicare.

Cei care prefera sa se adreseze unui public foarte larg si divers sunt constransi sa faca unele concesii in alcatuirea mesajelor, in sensul restrangerii gamei de semne la elementele cu cea mai mare arie de raspandire. Orice savant (om de stiinta, filosof, teolog, artist etc.), daca vrea sa vulgarizeze (in sensul bun al cuvantului) o teorie stiintifica un sistem filosofic, o dogma religioasa, un curent artistic s.a., este nevoit sa apeleze cu preponderenta la cuvintele din limbajul cotidian. Incercarea sa laudabila de a familiariza publicul larg cu cateva produse remarcabile ale spiritului uman se poate solda cu efecte pernicioase. Utilizarea termenilor comuni (de regula, polisemantici si puternic conotativi) in locul termenilor de specialitate (in mare masura, precisi si lipsiti de semnificatii parazitare) conduce in parte la denaturarea informatiei de baza.

Un aspect si mai grav este acela ca unii oameni naivi pot sa-si formeze convingerea ca intelegerea mesajelor de popularizare inseamna intelegerea teoriei stiintifice, a sistemului filosofic, a dogmei religioase, a curentului artistic etc. la care aceste mesaje fac trimitere.

Care dintre noi nu a suras la auzul unor enormitati rostite cu seriozitate de sfertodoctii convinsi ca au ajuns savanti citind lucrari de popularizare? In mintea acestora, teoria relativitatii, sistemul filosofic hegelian, dogma crestina a trinitatii sau suprarealismul (daca ar fi sa ne oprim numai la acestea) se rezuma la stereotipii banale (ca sa nu spunem stupide) de felul: "Energia este egala cu masa ori viteza luminii la patrat", "La Hegel, totul este devenire si dialectica. Din contradictie - din teza si antiteza - se naste sinteza. Aufhebung, domnilor, inseamna negare sau anulare, dar si ridicare (pe o treapta superioara)", "Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt trei persoane, dar un singur Dumnezeu. Taina mare!", "Suprarealismul valorizeaza irationalul, inconstientul si oniricul" etc.

Prin urmare, mesajele de vulgarizare sunt utile si binevenite, sub rezerva de a nu se subsitui mesajelor de baza, de inalta tinuta stiintifica, ci de a incita la abordarea temeinica a acestora.

La mesaje mai simple, mai pline de stereotipii si mai redundante recurg, cel putin in faza de inceput, utilizatorii mijloacelor de informare in masa comerciale. Dependenti de fondurile primite din partea celor care beneficiaza de serviciile pe care le ofera, ei vor cauta sa atraga prin caracteristicile mesajelor o audienta cat mai numeroasa. Pot sa atraga mesajele rudimentare o astfel de audienta? - Da, cu conditia ca ele sa vizeze nevoile primare si elementele instinctuale ale majoritatii oamenilor: nevoia de confort, de afectiune, de autopretuire si de distractie, sexul, violenta etc.

Cu toate aspectele negative care decurg din aceasta modelare a mesajelor, situatia comunicarii de masa in domeniul audio-vizualului nu este chiar atat de sumbra. Pe alocuri am putea spune ca este incurajatoare. Asa cum bine a subliniat Nicolae Steinhardt, viciul este repetitiv si steril. Oricat de ingenios ar fi speculate slabiciunile, defectele si tenebrele fiintei umane tot se ajunge la satietate si asta chiar intr-un rastimp scurt. Ca atare, politica de atragere cu orice pret a unei audiente cat mai numeroase lasa locul strategiei de formare a unui public mai restrans, dar fidel. Conform cu aceasta strategie, mesajele devin mai complexe, mai "vii" si, astfel, mai bine adaptate unei categorii de beneficiari. Realitatea a confirmat cu prisosinta teza ca cei care raman la faza "acumularii primitive a audientei" sunt sortiti sa dispara.

In concluzie, constructia mesajelor in comunicarea de masa este guvernata de doua comandamente opuse: pe de o parte, semnele care le alcatuiesc trebuie sa faca parte din codurile unui numar cat mai mare de alocutori, iar pe de alta parte ele nu trebuie sa duca la o redundanta excesiva susceptibila de a stinge interesul alocutorilor. Cei care reusesc sa se mentina ca emitenti remarcabili in comunicarea de masa dovedesc ca au gasit "aurita" cale de mijloc intre doua excese paguboase: mesaje stereotipe si ultra-redundante, respectiv mesaje excentrice pe potriva unor publicuri atipice.

Alaturi de cadrul formal in care se manifesta si de preponderenta componentelor tehnice ale canalului de transmitere ar mai fi de adaugat ca trasatura a comunicarii de masa saracia feedback-ului. Miriade de emitenti virtuali folosesc mass media pentru a pune la dispozitia eventualilor receptori o suma imensa de mesaje, fara a fi siguri de receptarea celor mai multe dintre ele. Nenumarati utilizatori ai retelei Internet creeaza site-uri in ideea de a fi receptati ca emitenti, dar citi dintre acesti "facatori" de mesaje se transforma in emitenti efectivi? Cu alte cuvinte, cate dintre aceste site-uri sunt accesate si mai departe cate dintre mesajele oferite sunt cu adevarat receptate? In acelasi fel, ziarele (de mare tiraj, sau cu tiraj confidential), revistele (de toate genurile), posturile de radio si de televiziune etc. imbie aproape toate categoriile de oameni sa apeleze la serviciile lor, id est sa recepteze mesajele pe care le transmit. Dar cate dintre aceste mesaje sunt receptate si de cati alocutori?

In lipsa unei retroactiuni imediate si clare, cei care gestioneaza mijloacele de informare in masa cauta procedee de determinare a volumului si structurii publicului pe care il deservesc. In cazul presei, se tine cont de tiraj - numarul de exemplare imprimate -, difuzare - numarul de exemplare vandute - si audienta, numarul total al cititorilor. Analiza poate fi dusa mai departe, determinandu-se rata de acoperire a publicatiei (raportul dintre numarul de exemplare vandute si numarul total de locuinte dintr-o zona) si compozitia sociala a cititorilor (varsta, sex, profesie, zona de resedinta etc.).

Tehnicile de determinare a receptorilor de presa sunt riguros stiintifice, insa datele la care ajung trebuie luate in considerare cum grano salis. De pilda, putem sti cu siguranta cate exemplare dintr-un numar de ziar s-au vandut, dar nu putem afla cu certitudine motivatia care a stat la baza actului de cumparare. Categoria cumparatorilor poate fi foarte diversa: cititori fideli ai ziarului, cititori ocazionali (fiind intr-o calatorie cu trenul, nu au gasit un alt ziar la indemana), indivizi care vor sa foloseasca ziarul la impachetat, la curatenie, la aprins focul in soba etc. Unele ziare scot editii pe Internet si afiseaza numarul persoanelor care au accesat site-ul respectiv. Multe "persoane" insa sunt o singura persoana, intrucat unii utilizatori pot accesa acelasi numar de ziar (in varianta electronica) de mai multe ori intr-o zi.

Cat priveste evaluarea sub raportul conexiunii emitent-receptor a emisiunilor de radio si televiziune, se utilizeaza ca echivalent al difuzarii presei indicele de audienta, pentru a determina orele de maxima audienta, categoriile de utilizatori care sunt mai receptivi si variatiile in ascultarea sau vizionarea unui anumit post de radio sau canal de televiziune.

Prin aceeasi tehnica a sondajului se pot determina apoi audienta completa (numarul indivizilor care au urmarit emisiunea in intregime), audienta totala (numarul indivizilor care au urmarit emisiunea doar partial) si indicele de interes (nivelul la care publicul apreciaza emisiunea). Si in cuantificarea retroactiunii mijloacelor audio-vizuale de comunicare in masa rezultatele trebuie considerate valabile doar statistic, cu o anumita marja de eroare.

Cele cateva aspecte pe care le-am prezentat sumar in rindurile de mai sus ne indreptatesc sa incheiem prezentarea succinta a comunicarii de masa cu urmatoarele cinci concluzii:

emitentul si receptorul sunt persoane sui generis alcatuite din mai multi factori;

acele mesaje transmise prin mass media care nu isi gasesc nici un receptor se irosesc, ele neconstituindu-se ca parti ale unor acte de limbaj;

comunicarea de masa este strans corelata cu calitatea componentelor tehnice ale canalelor de transmitere;

situatia de comunicare este foarte complexa, in alcatuirea ei intervenind rolurile sociale jucate, experientele comunicationale trecute, imaginile publice ale participantilor la comunicare, modalitatile in care sunt perceputi "ceilalti", parametrii spatio-temporali etc.;

retroactiunea receptorilor este extrem de limitata, singurele date privind calitatea comunicarii realizate putandu-se obtine post factum.