Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii | |
Transporturi |
COMUNICATII MODERNE: TEHNOLOGIA DE VARF IN SPRIJINUL COMUNICARII
Epoca moderna a readus in centrul atentiei conceptul de comunicare, reprezentand totalitatea semnelor si sistemelor utilizate pentru a stabili o relatie intre oameni.
La inceputurile civilizatiei umane, cuvantul era doar unul din elementele utilizate pentru comunicare; alaturi de acesta se situau forme sincretice, precum dansul, gesturile rituale, formele transpuse in desen, dar rolul acestora s-a diminuat pe parcurs.
Mai recent, timp de mai multe secole, mai ales dupa perioada Renasterii, sensul comunicarii a fost restrans, referindu-se aproape exclusiv la sistemele lingvistice, dar secolul XX a readus in discutie si alte forme prin care poate fi stabilita o legatura inter-umana, in afara de cuvant. Mai mult, au fost puse chiar bazele unei stiinte a comunicarii, prin intermediul careia au fost definite normele teoretice aflate la baza acestui proces natural, dar si mijloacele care pot intermedia aceasta comunicare, mult diversificate datorita avansului tehnologiilor moderne.
Exemple: telefon, TV, radio, ziare si reviste, video, fax, computer, Internet, CD-ROM, E-mail, mixed-media in arta, etc.
1. MASS-MEDIA SI TRANSMITEREA MESAJELOR
Mijloacele de comunicare in masa (mass-media):
scrise (ziare, reviste de interes general sau de specialitate)
audio-vizuale (radio, TV, Internet, CD-ROM etc.)
Mass-media au o mare influenta asupra formarii opiniilor la nivelul grupurilor mari. Acest fapt poate avea efecte in manipularea acestor opinii, sau a atitudinilor (la nivel individual sau de grup).
Conceptul PMM (PERSOANA - MESAJ - MASS-MEDIA) - se ocupa de relatia prin care mesajul mediatic ajunge la individ / grup, dar si de mijloacele specifice de realizare a acestei relatii.
Astfel, fiecare dintre membrii acestei relatii se caracterizeaza prin anumite elemente specifice, dupa cum urmeaza:
PERSOANA. Comportamentul, gesturile, mimica unei persoane influenteaza receptarea mesajului. Printre acestea se numara:
contactul vizual
prezenta generala (charisma) persoanei
tinuta (imbracamintea, in functie de situatie sau momentul zilei)
tonul si inflexiunile vocii
limbajul trupului
cunoasterea bunelor maniere
MESAJUL. Transmiterea optima a mesajului depinde de:
prezentarea unei motivatii convingatoare, de la inceput
prezentarea unor explicatii convingatoare, de substanta, care sa sustina mesajul
mesajul trebuie sa se incheie cu una / mai multe concluzii clare
FORMELE MEDIATICE
suportul auxiliar este important. Orice prezentare (de exemplu, a unei teme de curs, de catre profesor; a unui rezumat / set de diapozitive / note pe tabla, de catre vorbitor, la o conferinta / dezbatere televizata; a datelor esentiale si de maxima importanta, in cazul prezentarii unui proiect, la o negociere, etc.) trebuie sa fie insotita de un suport scris, in care sa fie incluse un numar de detalii rezumative, care sa mentina treaza atentia ascultatorilor fata de mesaj.
Comunicarea prin mijloace mediatice se alatura, in calitate de comunicare indirecta, tipului de comunicare directa - traditional - (care include: conversatia, relatia student - profesor in procesul de invatare, prezentarile orale, negocierile, discutiile de afaceri etc.).
Mijloacele mass-media introduc un tip de comunicare (indreptata intr-o singura directie), ale carei efecte apar in absenta unui dialog direct.
Un element important in cazul comunicarii de tip mediatic este si faptul ca, odata cu primirea informatiei / mesajului, comunicarea nu se incheie. Efectele ei incep sa fie vizibile mai tarziu, in modul in care influenteaza ideile, atitudinile individului sau grupului din care acesta face parte.
De exemplu, spectatorul TV are mai multe variante la dispozitie: poate fi de acord sau nu, poate intelege mesajul sau nu, poate folosi informatiile pentru sine sau le poate transmite mai departe (exact sau nu - vezi "barfa" ca tip de comunicare) sau chiar poate schimba canalul.
Diferenta intre mijloace de comunicare si comunicatii (sistemele tehnice care intermediaza legatura intre oameni).
Tehnologia secolelor XIX - XX include telegraful electric, telefonul, radioul, televiziunea, calculatorul (industrial si personal).
Diversificarea mijloacelor de comunicatie din ultimele decenii se datoreaza in cea mai mare parte aparitiei inaltei tehnologii de tip electronic si digital.
Aparitia unor tipuri noi de mass-media (bazate pe o inalta tehnologie) modifica intelegerea elementelor fundamentale ale comunicarii (emitator - mesaj - canal de comunicare - receptor) cu ajutorul unor termeni din informatica: Input - memorie - prelucrare de date - Output.
Telematica (utilizarea integrata a informaticii si telecomunicatiilor - cunoscuta si sub numele de ITC - Tehnologie Informatica si de Comunicare/ Information and Communication Technology). Telematica presupune transmiterea, receptarea si pastrarea informatiilor prin intermediul unor sisteme de telecomunicatii. Cel mai bun exemplu modern este Internetul, care depinde de un numar de retele de calculatoare, conectate la nivel global prin servere si noduri de telecomunicatii. Importanta sa in noua societate informationala.
Cartea virtuala - adaptarea formei traditionale de informare si transmitere a culturii, cu ajutorul noii tehnologii.
O schimbare de mentalitate: omul nu trebuie sa mai memoreze toate informatiile, el poate avea acces la banca de date a computerului prin simpla apasare a unui buton.
Stiati ca firma Google propunea, pana de curand, solicitantilor de joburi anumite teste (pentru verificarea aptitudinilor aplicantilor), care cuprindeau intrebari de genul: "Cum explici termenul banca de date unui copil de opt ani?"
Stiati ca unele teste complexe de verificare a nivelului de cunoastere a limbii engleze (de ex. IELTS) iau in considerare gradul de emotivitate al candidatilor, considerandu-l un factor motivational in obtinerea de rezultate bune?
Exercitiu practic
Telefon - telex - fax - Internet (chat) - E-mail ----- ----- ------T
(dialog, mesaj inregistrat) .... T ........ (cu cat sunt mai complexe, cu atat participantul la "comunicare" este mai singur)
Intrebari
Ce atitudine implica fiecare?
Ce tip de comunicare reprezinta fiecare si cu ce efecte?
Ce lipseste? (de exemplu, la chat - numai scriere, fara participare fata in fata)
EXERCITIU PRACTIC (2)
Alegeti un subiect preferat si verificati care este modalitatea (a) cea mai completa si (b) cea mai eficienta de a obtine informatii. Cate carti despre subiectul respectiv ati gasit? Ce informatii apar pe Internet?
CUVINTE CHEIE: informatizare, prelucrarea informatiei, memorie, selectie
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
Comunicare | |||
|
|||
| |||
| |||
|
|||