Cercetarea sociologica a comunicarii

1. Etapele cercetarii sociologice
2. Chestionarul sociologic
3. Interviul sociologic
4. Observatia sociologica

Sociologia se sprijina pe dovezi obtinute pe cale stiintifica. Sociologii fac rost de aceste dovezi printr-o serie de proceduri general acceptate, o metodologie, care le dirijeaza cercetarile si ofera altora o cale de a verifica rezultatele.

1. Etapele cercetarii sociologice:

1. Stabilirea problemelor sociale
2. Documentarea: studierea altor cercetari pe aceeasi tema, pentru a evita irosirea timpului, efectuind o cercetare care deja a fost facuta sau ajungand in impasuri specificate deja de altii.
3. Formularea ipotezelor (pentru cercetarile explicative) sau sau a intrebarilor care vor ghida documentarea pentru cercetarile descriptive. De exemplu: "Daca un copil provine dintr-o familie dezorganizata, atunci el va avea un comportament deviant" sau "Care sunt tipurile de violenta familiala intalnite in comunitatea X?"
4. Definirea conceptelor din ipoteze: nominal (asemanatoare definitiei din dictionar) si operational, prin stabilirea unor indicatori definitionali (de exemplu, "Merge des la biserica" este un indicator definitional al conceptului de "persoana religioasa", etc.)
5. Determinarea universului de ancheta - a populatiei pentru care sunt valabile datele cercetarii (un grup scolar, un oras, populatia intregii tari etc.)
6. Elaborarea esantionului - a grupului de persoane pe care realizam cercetarea
7. Alegerea metodelor de cercetare si construirea instrumentelor de investigare (chestionare, ghiduri de interviu etc.)
8. Organizarea retelei de operatori
9. Ancheta-pilot si definitivarea instrumentelor de cercetare
10. Aplicarea in teren a instrumentelor
11. Prelucrarea statistica a informatiilor
12. Analiza datelor si explicarea proceselor si fenomenelor studiate
13. Redactarea raportului de cercetare

Principalele metode si tehnici de cercetare sociologica sunt: metoda chestionarului, a interviului, a observatiei stiintifice, metoda experimentului, analiza documentelor sociale, analiza continutului comunicarii, cercetarea sociometrica.

2. Chestionarul sociologic

Chestionarul de cercetare reprezinta o tehnica si, corespunzator, un instrument de investigare constand dintr-un ansamblu de intrebari scrise si, eventual, imagini grafice (fotografii, desene), ordonate logic si psihologic, care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris.

a)      Clasificarea chestionarelor

Chestionarele sociologice pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii: continutul, cantitatea informatiilor, forma intrebarilor si modul de aplicare.

Dupa continutul informatiilor se disting doua tipuri de chestionare:

1. Chestionare de date factuale, de tip administrativ, referitoare la fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct si verificate si de alte persoane. Chestionarele de date factuale vizand varsta, sexul, locul de nastere, profesiunea, starea civila, domiciliul, studiile, nationalitatea, religia etc. sunt indispensabile nu numai sectorului administrativ, dar si pentru cercetarea stiintifica. Anchetele demografice utilizeaza in primul rand astfel de chestionare.

In investigarea fenomenelor socioumane nu exista chestionar care sa nu cuprinda si intrebari factuale. Informatia obtinuta prin astfel de intrebari nu poate fi pusa la indoiala - cu exceptia cazurilor intentionate de eroare din partea celui anchetat. Intr-adevar, nu avem motive sa credem ca o persoana adulta, psihic normala, nu stie si nu vrea sa-si declare: profesiunea, varsta, componenta familiei, ocupatiile din timpul liber etc. Desigur, exactitatea informatiei poate fi pusa la indoiala, daca tinem cont de "reactia de prestigiu" care poate interveni: persoanele de sex feminin par mai putin dispuse sa-si declare cu exactitate varsta, mai ales in prezenta unor operatori de ancheta tineri. Pentru a preveni aceasta reactie, se recomanda sa se estimeze virsta celor anchetati si apoi, micsorand-o cu 5-6 ani, sa se afirme: "D-voastra aveti probabil pana in 40 de ani". Firesc, persoana anchetata, magulita, declara, de multe ori, cu exactitate: "Am implinit deja 43" sau "Peste o luna implinesc 46 de ani".

In investigarea fenomenelor sociale se intalnesc putine cazuri de lansare a chestionarelor exclusiv de date factuale. De cele mai multe ori, chestionarele de cercetare reprezinta o impletire de intrebari de opinie si de date factuale. Intrebarile de date factuale pot fi grupate in: intrebari de "cunostinte" si intrebari de "clasificare" sau de "identificare" (varsta, sex, stare civila, situatie scolara sau profesionala etc.). Problema care se ridica este aceea a locului amplasarii acestor intrebari in economia chestionarului. Intrebarile de "cunostinte", vizand stabilirea nivelului de cunoastere (cunostinte despre natura si societate), vor fi diseminate printre intrebarile de opinie, pentru a nu crea celui care raspunde impresia ca este supus unui "test de inteligenta", fapt care ar putea genera o stare de disconfort psihic, reactia de aparare a eu-lui. Consideram ca intrebarile de "identificare" trebuie introduse la sfarsitul chestionarului, raspunsurile nemaiputand fi astfel modificate de reactia de "securitate" a celui anchetat. In acesta situatie se va explica subiectilor: "Asa cum v-am spus de la inceput, nu ne intereseaza sa aflam cum va cheama. Pentru a putea insa sa grupam raspunsurile dupa varsta, profesiunea etc. a celor cu care am stat de vorba, va rugam sa ne mai raspundeti si la urmatoarele intrebari."

2. Chestionare de opinie se refera la datele de ordin imposibil de observat direct. Cu ajutorul lui nu se studiaza numai opiniile, ci si atitudinile, motivatia si interesele, dispozitiile si inclinatiile, cu un cuvant, tot ceea ce reprezinta psihologia persoanei, trairile ei subiective.

BERNARD HENNESSY considera ca exista patru motive pentru care oamenii nu spun ceea ce cred:

a)      Nu stiu ce cred cu adevarat, isi dau seama ca li se cere sa spuna ceva si atunci, in loc sa declare simplu "nu stiu", improvizeaza un raspuns oarecare;

b)      Unii oameni nu au capacitatea de a exprima cu usurinta ce cred si atunci declara rapid "nu stiu";

c)      Sunt si indivizi care pur si simplu nu vor sa se afle ce cred, dintr-un motiv sau altul (teama, nesiguranta, neincredere in sine, timiditate, neincredere in operatorul de ancheta, constientizarea discrepantei dintre opinia lor si dezirabilitatea sociala etc.);

d)      In fine, unele persoane simt ca exista o presiune sociala pentru ascunderea adevarului si declara neadevaruri, gandind ca o "minciuna inocenta" nu-i un lucru chiar atat de rau, mai ales ca ramane anonima.

Dupa forma intrebarilor, a stimulilor, se pot distinge:

1. Chestionare cu intrebari inchise (sau precodificate) nu permit decat alegerea raspunsurilor dinainte fixate in chestionare. Gradul de libertate al subiectului este redus; raspunsul trebuie sa se incadreze intr-una din categoriile propuse de cercetator. Acest lucru presupune din partea subiectului existenta unor opinii si cunostinte bine cristalizate, iar din partea cercetatorului o buna cunoastere a realitatii.

Se pune problema formularii variantelor de raspuns, astfel incat acestea sa dea posibilitatea subiectului sa aleaga raspunsul care i se potriveste. In plus, cercetarea de teren a aratat ca oamenii au tendinta de a evita raspunsurile extreme (de exemplu, "foarte multumit" sau "foarte nemultumit"), inclinand sa aleaga intotdeauna raspunsuri moderate, daca nu chiar neutre (de exemplu, varianta "nici multumit, nici nemultumit"). Pornind de la aceasta constatare, unii cercetatori inclina chiar sa elimine dintre raspunsuri variantele neutre, recomandand scalele cu valori pereche ale intensitatilor - in cazul nostru: foarte multumit, multumit, nemultumit, foarte nemultumit. In plus, unii specialisti apreciaza ca intrebarile care prevad mai mult de patru variante de raspuns produc erori sistematice. Se recomanda folosirea unui "aide-memoire" (check-list: o foaie de hartie pe care sunt scrise citet variantele de raspuns date celui anchetat; persoanele anchetate urmaresc pe lista variantele de raspuns, in timp ce operatorul de ancheta le citeste din chestionar), iar daca evantaiul raspunsurilor depasesete noua itemi este mai bine ca intrebarea sa ramana deschisa. Chestionarele cu raspunsuri precodificate trebuie sa acorde acelasi numar de alternative pentru opiniile "pro" si "contra". De asemenea, trebuie tinut cont de faptul ca ordinea de prezentare a alternativelor influenteaza raspunsurile, intrucat s-a demonstrat ca primele si ultimele variante de raspuns se retin mai usor, deci sunt alese cel mai des.

In cadrul chestionarelor, intrebarile inchise, precodificate prezinta cateva avantaje:

Faciliteaza analiza statistica a raspunsurilor;

Sprijina memoria celui anchetat;

Permit aplicarea unor chestionare cu multi itemi;

Servesc ca "filtru" pentru intrebarile urmatoare;

Sporesc anonimatul si securitatea celui anchetat;

Inlesnesc "angajarea" in raspunsul la chestionar a persoanelor.

Inconvenientul major al unor astfel de intrebari se leaga de sugestibilitatea pe care o implica prezentarea precodificata a raspunsurilor. In plus, chestionarele cu intrebari inchise sunt mai putin indicate in studierea unor fenomene psihosociale complexe (pentru acestea sunt indicate chestionarele cu intrebari deschise).

2. Chestionare cu intrebari deschise (libere, postcodificate) - lasa persoanelor anchetate libertatea unei exprimari individualizate a raspunsurilor. Intrebarile deschise permit culegerea unor informatii bogate asupra tuturor temelor, fara riscul sugestibilitatii. Un dezavantaj ar fi totusi acela ca, in lipsa unor opinii insuficient cristalizate, chestionarele cu intrebari deschise dau un procent mai ridicat de intrebari "nu stiu", intrucat se adreseaza memoriei "de reproducere", spre deosebire de intrebarile inchise, care se adreseaza memoriei "de recunoastere" (s-a demonstrat ca recunoasterea este un proces mai facil decat reproducerea).

Cel de-al treilea criteriu de clasificare a chestionarelor este dat de modul lor de aplicare. Din acest punct de vedere, se disting:

1. Chestionarele autoadministrate - presupun inregistrarea raspunsurilor de catre insesi persoana anchetata. Autoadministrarea inlatura unul din factorii care influenteaza raspunsul: personalitatea celui care aplica formularul. In absenta unei persoane straine - a operatorului - este probabil ca subiectii sa fie mai dispusi sa raspunda la intrebari "foarte personale", pot sa elaboreze raspunsuri "mai chibzuite", sa consulte documentele personale pentru a verifica afirmatiile facute, sa se consulte cu alti membrii ai familiei pentru raspunsuri precise.

Chestionarele autoadministrate pot fi:

a) Chestionare postale - reprezinta o modalitate mai rapida si mai ieftina de recoltare a informatiilor. Expedierea prin posta a chestionarului presupune insa pregatirea raspunsului: destinatarului i se ofera odata cu chestionarul si un al doilea plic, timbrat, cu adresa tiparita a institutului care face cercetarea. Chiar daca expedierea chestionarelor se face rapid, inapoierea lor (sosirea raspunsurilor) este relativ inceata. De regula, sosirea raspunsurilor depaseste limita de timp fixata pentru inapoierea lor. Multe raspunsuri nu mai vin niciodata. Din aceasta perspectiva, principalele avantaje ale chestionarelor postale - rapiditatea si costul lor mai scazut - trebuie relativizate.

b) Chestionare publicate in reviste, ziare sau ca anexa la diferite marfuri vandute releva cu si mai multa acuitate toate limitele chestionarelor autoadministrate. Nonraspunsurile fac ca aceste chestionare sa fie dificil de utilizat in scopuri stiintifice. Cel mult, chestionarele publicate in ziare si reviste pot sa duca la adunarea unor raspunsuri-ilustratii, fara a avea pretentia ca sunt datatoare de seama.

c) Chestionare autoadministrate colectiv imbina avantajele chestionarelor autoadministrate cu avantajele celor administrate de catre operatorii de ancheta. Informatia se recolteaza rapid, costul este scazut, nonraspunsurile sunt mai reduse, subiectii pot fi lamuriti suplimentar asupra modului de completare a chestionarelor. Chestionarele autoadministrate colectiv se utilizeaza in colectivitatile scolare, in armata, acolo unde, prin insasi natura activitatilor cotidiene, subiectii sunt reuniti in incaperi mai mari, avand si posibilitatea de a scrie (mese, scaune). Prin tehnica "extemporalului", autoadministrarea colectiva a chestionarului poate cuprinde 30-50 subiecti deodata.

2. Chestionarele administrate de operatorii de ancheta constituie modalitatea cea mai des utilizata de culegere a informatiilor in anchetele si sondajele psihosociologice. Folosirea operatorilor de ancheta, chiar daca sporeste costul investigatiei, asigura reprezentativitatea esantionului, poate lamuri intelesul intrebarilor, permite sa raspunda la chestionar si persoane cu nivel de scolarizare scazut si, cel mai important, insoteste intotdeauna aplicarea chestionarului cu inregistrarea unor date de observatie privind conditiile ambientale in care s-a raspuns la intrebari, reactiile spontane ale subiectului.

b) Structura chestionarelor

In structura chestionarelor, dupa functia lor, pot fi puse in evidenta intrebari: introductive, de contact sau de "spart gheata"; intrebari de trecere sau tampon; intrebari filtru; bifurcate; "de ce "; de control; intrebari de identificare.

Intrebarile introductive au rolul de a incalzi atmosfera, de a da subiectului sentimentul de incredere in anchetator si in el insusi. Prima intrebare nu se va referi la date personale, nici la lucruri foarte complicate. Multi practicieni ai anchetelor subliniaza faptul ca prima intrebare este bine sa fie inchisa (raspuns de tipul Da-Nu); sa permita persoanelor sa raspunda fara mari eforturi.

Intrebarile de trecere au drept scop de a marca in structura chestionarului aparitia unei noi grupe de intrebari referitoare la o alta problema. Prin aceste intebari se stabileste cadrul de referinta pentru raspunsuri si se incearca a se motiva aceste raspunsuri.

Exista posibilitatea ca intrebarile de trecere sau tampon intre grupele de intrebari vizand problemele distincte sa fie inlocuite de o adecvata punere in pagina: se distanteaza grupele de intrebari, se introduc desene, elemente grafice (linii, chenare).

Intrebarile filtru au o functie contrara intrebarilor de trecere: ele opresc trecerea unor categorii de subiecti la intrebarile succesive, reprezentand in acelasi timp un control al calitatii raspunsurilor. De exemplu:

Intrebarile bifurcate separa raspunsurile "pro" si "contra" din raspunsurile subiectilor, dar, spre deosebire de intrebarile filtru, nu opresc subiectul de a urma succesiunea intrebarilor si nici nu califica raspunsurile date. Exemplu:

Intrebarile de control nu aduc informatii noi, ci verifica fidelitatea, consistenta opiniei exprimate. De exemplu, intr-o cercetare realizata de Septimiu Chelcea privind tineretul si viitorul, apare urmatoarea intrebare:

In cazul in care opinia exprimata acorda scolii in viitor un rol mult mai insemnat, ceea ce se intampla de regula la pretestare, fidelitatea fata de aceasta opinie era probata de intrebarea de control nr. 16:

Intrebarile de control dau asigurari si asupra faptului daca subiectii au inteles sau nu exact sensul intrebarilor.

Intrebarile de clasificare (sau de identificare) servesc la analiza raspunsurilor din chestionar. Este bine ca aceste intrebari privind: sexul, varsta, nivelul de scolarizare, situatia profesionala etc. sa incheie chestionarul, pentru a nu da subiectului impresia ca se afla la interogatoriu.

c) Formularea intrebarilor

O prima regula este aceea ca trebuie evitate interogatiile ce reunesc sub un singur semn de intrebare mai multe aspecte, procese sau fenomene ale vietii sociale. Fiecare subiect ar putea fi de acord doar cu un singur aspect, insa raspunsul lui - DA sau NU - va fi considerat valabil pentru intreaga intrebare.

Referitor la fiecare intrebare, asa cum afirma ELISABETH NOELLE (1963), trebuie precizat daca:

Sunt greutati de intelegere a limbajului;

Intrebarea este prea abstracta;

Depaseste elocventa celui anchetat;

Necesita capacitate de observatie prea mare pentru a raspunde;

Suprasolicita gandirea;

Este obositoare;

Este plicticoasa;

Genereaza teama;

Genereaza reactie de prestigiu;

Tema este prea intima;

Genereaza conflicte cu idealul propriu.

In general, s-a constatat ca in tehnica chestionarului cele mai frecvente greseli sunt cele de formulare a intrebarilor. Formularea intrebarilor trebuie sa fie simpla, clara, fara inflorituri stilistice, gramatical corecta, respectand topica frazei sau a propozitiei. Toate acestea conduc la concluzia ca intrebarile din chestionar vor fi cat mai scurte posibil. De asemenea, in formularea intrebarilor se vor evita negatiile (de exemplu: "Nu sunteti de acord cu." sau "Nu considerati ca."), deoarece o formulare este mai bine inteleasa daca este pozitiva. In plus, o astfel de formulare mai are si dezavantajul ca poate fi sugestiva.

Reactia de prestigiu poate fi evitata prin punerea adecvata a intrebarilor. De exemplu, pentru a afla nivelul veniturilor subiectilor cuprinsi in ancheta, in locul intrebarii: "Ce salariu aveti?" este de preferat sa utilizam formularea:

"Salariul dv. este:

pana la 500 lei

intre 500 - 1.000 lei

intre 1.000 - 1.500 lei

s.a.m.d."

In plus, amorul propriu al persoanelor interogate trebuie menajat prin intrebuintarea optativului. Vom intreba: "Ati dori sa cititi romanul Pentru cine bat clopotele?". Cei care au citit romanul lui Hamingway vor declara spontan: "L-am citit deja". De asemenea, se mai poate utiliza "tehnica persoanei a treia", constand in interogarea in legatura cu altii, nu cu persoana subiectului. Daca o atitudine sau un comportament sunt social neacceptate, trebuie facuta aluzia ca exista, totusi, persoane care le manifesta. De exemplu, vom intreba: "Multi oameni s-au gandit uneori la sinucidere; dumneavoastra v-ati gandit vreodata sa va sinucideti?" Tot pentru menajarea amorului propriu, este indicat a se utiliza eufemismele: a lua - in loc de a fura, a aplica pedepse corporale - in loc de a bate etc.

Pe cat posibil, subiectului nu i se va da senzatia ca a gresit si va fi scutit sa declare ca nu stie, nu poate etc. Acest deziderat se realizeaza prin formularea unor intrebari concrete, cu precizarea timpului si a locului. Ajutam subiectul sa raspunda exact, daca vom cere: "Indicati titlul filmelor pe care le-ati vizionat la cinematograf in cursul acestei luni", in loc sa intrebam: "De obicei, cate filme vizionati pe luna?"

O alta problema importanta este cea a non-raspunsurilor. S-a constatat ca posibilitatea ca subiectul sa dea un non-raspuns este mai mare atunci cand:

tema chestionarului este mai indepartata de interesele sale;

subiectul este mai putin informat in legatura cu acea tema;

subiectul face parte din paturile de jos ale societatii;

subiectul este de sex feminin.

Principalele modalitati prin care numarul non-raspunsurilor poate fi redus sunt:

formularea intrebarilor in termeni cat mai concreti;

sublinierea caracterului anonim al chestionarului;

realizarea de formulari dinamice, pline de viata (eventual prezentarea intrebarilor sub forma unui dialog intre doua personaje, prezentarea de povestiri, desene, fotografii etc.).

5. Interviul sociologic

Clasificare:

unice sau     repetate.

interviu personal si interviu de grup

interviuri face-to-face (directe, personale) si interviuri prin telefon.

Avantajele si dezavantajele utilizarii interviului in stiintele socioumane

KENNETH D. BAILEY    enumera urmatoarele avantaje ale utilizarii interviului:

Flexibilitatea, posibilitatea de a obtine raspunsuri specifice la fiecare intrebare;

Rata mai ridicata a raspunsurilor, asigurata de obtinerea raspunsurilor si de la persoane care nu stiu sa scrie si sa citeasca, ca si de la persoanele care se simt mai protejate cand vorbesc decat cand scriu;

Observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeste cantitatea si calitatea informatiilor;

Asigurarea standardizarii conditiilor de raspuns, lucru imposibil de realizat in cazul chestionarelor postale;

Asigurarea controlului asupra succesiunii intrebarilor, fapt ce are consecinte pozitive asupra acuratetei raspunsurilor;

Colectarea unor raspunsuri spontane, stiut fiind ca primele reactii sunt cele mai semnificative;

Asigurarea unor raspunsuri personale, fara interventia altora;

Ca orice tehnica de cercetare, interviul are si o serie de dezavantaje si limite intrinseci:

Costul ridicat nu numai al orelor de intervievare, dar si al celorlalte etape si momente ale proiectarii si realizarii cercetarilor pe baza de interviu;

Timpul indelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse in esantion, pentru obtinerea acordului si desfasurarea convorbirii, uneori fiind necesare mai multe vizite la aceeasi adresa;

Erorile datorate operatorilor de interviu in ceea ce priveste punerea intrebarilor si inregistrarea raspunsurilor, "efectul de operator";

Imposibilitatea consultarii unor documente in vederea formularii unor raspunsuri precise;

Inconveniente legate de faptul ca se cere indivizilor sa raspunda, indiferent de dispozitia lor psihica, de starea de oboseala etc.;

Neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresa si numarul de telefon ale persoanelor care urmeaza sa fie intervievate.

In plus, in interviu (in comparatie cu chestionarul) sunt mult mai rare situatiile in care subiectii declara ca au infaptuit comportamente valorizate negativ de catre societate: gelozia, sadismul, masochismul, agresivitatea, sexualitatea exacerbata. In acelasi timp, fenomenele si comportamentele dezirabile social, precum clementa, fericirea, sensibilitatea, amabilitatea, sunt mai putin prezente in raspunsurile la chestionar decat in raspunsurile la interviu.

4. Observatia sociologica

Tipurile de observatie

1.Observatia nestructurata versus observatia structurata

Observatia nestructurata (sau slab structurata) se intalneste atat in studiile sociologice de teren, cat si in cele de laborator (mai ales in cercetarile psihosociologice). Metoda etnografica avand drept scop descrierea amanuntita a unei culturi sau subculturi se bazeaza pe observatia nestructurata. Studiile realizate de MARGARET MEAD in insulele Samoa sau in Noua Guinee sau monografiile realizate in perioada interbelica de Scoala sociologica de la Bucuresti, sub conducerea lui DIMITRIE GUSTI reprezinta bune exemple de ceea ce inseamna utilizarea observatiei nestructurate.

Observatia structurata, la randul ei, poate fi aplicata in cercetarile sociologice de teren, ca si in studiile de laborator, fie cu recunoasterea deschisa a rolului de observator, fie ascunzandu-se acest rol. Pentru acest tip de observatie distinctiv este faptul ca se face apel la un "sistem de categorii" in raport cu care se face observatia (se alcatuieste o fisa de observatie in care se noteaza dinainte ce anume vrem sa observam).

2. Observatia externa versus observatia participativa

Observatia externa semnifica situarea observatorului in afara sistemului observat. Acest tip de observatie se recomanda in cazurile in care incadrarea cercetatorului in sistemul rol-status-urilor grupului sau colectivitatii tinta este dificila sau chiar imposibila (de exemplu, in societatile academice, in institutiile militare, politice, religioase etc.).

Observatia externa (sau nonparticipativa) este caracteristica studiilor de laborator, in timp ce observatia participativa se intalneste in studiile sociologice de teren si cu deosebire in studiile de antropologie culturala.

Observatia participativa presupune "a lua parte - pe cat permite situatia - constient si sistematic la viata activa, ca si la interesele si sentimentele grupului studiat" (Florence Kluckhohn, 1956). Practicand acest tip de observatie, cercetatorul nu numai ca este prezent in colectivitatea studiata, dar se si integreaza in situatia observata, in viata de zi cu zi a grupului.

Reguli: Observatorul:

Trebuie sa ia legatura in primul rand cu liderul (conducatorul, personajul central) grupului observat;

Trebuie sa atraga toate persoanele care doresc sa conlucreze cu el;

Trebuie sa se abtina de la aprecierea sau dezaprobarea comportamentelor observate;

Sa evite de a lua parte la conflicte, care pot diviza grupul.

Procedura de notare

Ø      Observatorul trebuie sa noteze, pe cat posibil, faptele de observatie pe teren;

Ø      Rastimpul admisibil intre observare si notare este de ordinul minutelor, si in cazuri exceptionale, de ordinul orelor. HENRI H. STAHL atrage atentia in acest sens: "oricat de buna memorie ai avea, observatia care nu se noteaza de indata, poate fi considerata ca pierduta";

Ø      Rastimpul la care ne-am referit variaza in functie de natura cercetarii;

Ø      Observatorul nu trebuie sa uite ca el insusi este observat si ca notarea s-a facut in perioadele de observare.

Continutul notelor de observatie

Ø      Notele de observatie trebuie sa includa: data, ora, durata observatiei, locul desfasurarii evenimentelor (facandu-se apel la harta, fotografie, desen etc.), circumstantele observarii, aparatele utilizate in observatie, factorii de mediu care pot influenta comportamentele (temperatura, iluminatul, zgomotele etc.), precum si modificarile care au survenit in timpul observarii;

Ø      In notele de observatie nu-si au locul opiniile, ipotezele, remarcile cercetatorului. Este gresit sa notam ca persoana observata era, de exemplu, emotionata. Va trebui sa notam doar expresia faciala, paloarea, contractia musculara etc.;

Ø      Conversatia cu persoanele observate, dialogul, trebuie notate in stil direct, asa cum s-au desfasurat;

Ø      Opiniile si deductiile cercetatorului trebuie notate separat, la intervale prestabilite.