Comunicare. Comunicare sociala. Comunicare publica. Informatia si importanta ei. Minciuna si dreptul la informatie. Securitatea informationala a persoanei.

Comunicare. Comunicare sociala. Comunicare publica. Informatia si importanta ei. Minciuna si dreptul la informatie. Securitatea informationala a persoanei.

1.1 Comunicare. Definitie. Tipuri de comunicare.

Notiunea de comunicare in general evoca o legatura, unitara, biunivoca sau multipla intre doua sau mai multe entitati. Legatura din cadrul comunicarii poate avea o infinitate de forme, cum de altfel comunicarea apare intre o infinitate de subiecti. Communicus inseamna punerea in comun a unor lucruri indiferent natura, care presupune o interactiune, schimb, transfer, transport, consum, alimentare, etc. Verbul «a comunica» si substantivul «comunicare» sunt polisemantice, avand o pluralitate de semnificatii si utilizari diferite. In cadrul diferitelor utilizari ale conceptului de comunicare, nucleul semantic pe care il regasim peste tot, este ideea de a reuni ceea ce este separat. Comunicarea poate fi intr-un singur sens, in ambele sensuri sau in mai multe sensuri, totul depinzand la ce sistem de referinta te raportezi. Comunicarea produce dezechilibru sau echilibru, egalitate sau inegalitate, progres sau regres, creatii sau distrugerea acestora, materie si antimaterie, cultura sau incultura, energie sau lipsa de energie, informatie sau lipsa de informatie.

In viata, natura, economie, gasim peste tot forme ale comunicarii de existenta carora suntem mai mult sau mai putin constienti. Exista o comunicare de la nivelul infinitului mic la nivelul infinitului mare, intr-o infinitate de directii. Comunicarea poate fi directa sau indirecta, mijlocita sau nemijlocita. Fiecare forma relativa de comunicare, are subiectii ei, legile ei, spatiul si timpul precum si alte dimensiuni cunoscute sau necunoscute ale acesteia.

De pilda, comunicarea comerciala este reglementata atat de codul comercial, codul civil, iar cand se realizeaza electronic este reglementata de Legea privind comertul electronic nr. 365/2002.

Fiecarui sistem ii corespunde un anumit tip de comunicare. Intr-un fel comunica regnul vegetal cu natura, regnul uman cu natura, omul cu animalul, etc. si altfel toate intre ele.

Comunicarea in general presupune o infinitate de mijloace de comunicare, in planuri temporale sau atemporale.Intr-un numar special din Cahiers de l'Education Nationale (nr. 65, mai 1988) un rector arata: «Comunicarea nu este o functie separata, adaugata celorlalte. Ea este primul nostru instrument de munca. Toate demersurile noastre sunt demersuri de comunicare. Actul de invatamant, munca administrativa, trec prin comunicare. A-i instrui si a-i educa pe tineri, a informa familiile, a-ti convinge partenerii, a stabili relatii cu mediul economic si social inseamna in primul rand a comunica». In lucrarea «Societatea cucerita de comunicare» Bernard Miege vorbeste de mai multe forme ale comunicarii cum ar fi: comunicarea politica, comunicarea publica, comunicarea locala, comunicarea stiintifica, etc.. Una dintre formele comunicarii o constituie comunicarea sociala. Prin comunicare sociala se intelege, la modul general, procesul de transmitere de informatii intre oameni. Comunicarea sta la baza organizarii sociale, coaguland si controland raporturile «orizontale» dintre oameni, dar angajeaza totodata si aspiratiile lor «verticale», intr-o miscare ascensionala catre planurile superioare ale realitatii. Omul este acea fiinta inzestrata cu acel element care o detaseaza de restul fiintelor si anume ratiunea. Omul este constient de existenta sa ca fiinta in societate si natura, de interdependenta sa, si face judecati de valoare legate de aceasta.

Deci, omul in afara ratiunii mai are ca trasatura    fundamentala, definitorie, calitatea de a fi fericit si isi implineste menirea numai ca fiinta sociala. Prezenta si comunicarea cu semenii sai il ajuta pe om sa isi dezvolte capacitatea de intelegere, de ratiune, de actiune, de perfectionare, incepand din copilarie si pana la maturitate, asigurandu-i posibilitatea de a-si implini aspiratiile si de a simti bucuria acestei impliniri. Relatia om-stiinta, om natura nu exista si nu se dezvolta fara doua elemente esentiale, respectiv: informatia si comunicarea. Aparitia si evolutia societatii umane, cu relatiile sale sociale, economice, politice etc., nu a fost posibila fara informatie si comunicarea acesteia specifica fiecarui gen de relatii sociale. In prezent, vorbim de societatea informationala, de servicii ale societatii informationale. Comunicarea umana este complexa, multipla si se desfasoara pe mai multe planuri in timp si spatiu, contribuind la formarea, dezvoltarea sau chiar distrugerea omului. Prin comunicare se satisfac o serie de necesitati individuale sau sociale, cum de altfel se pot cauza prejudicii morale, materiale, etc.

Comunicarea umana se poate realiza fizic, psihic, bioenergetic, spiritual, etc., in mod constient sau inconstient. Ca sfera, sintagma comunicare umana include si comunicarea sociala, cu care nu se confunda.

1.2 Comunicare sociala. Comunicare publica.

Sintagma comunicare sociala trebuie privita sub doua aspecte, in sens larg si in sens restrans. In sens larg, in comunicarea sociala includem formele comunicarii sociale cum sunt: comunicarea familiala, comunicarea pedagogica, comunicarea stiintifica, comunicarea artistica, comunicarea culturala, comunicarea spirituala etc., precum si comunicarea sociala in sens restrans.

Prin comunicarea sociala in sens restrans intelegem schimbul de informatii intre persoana, agentul media, autoritatea publica si societate. Astfel, comunicarea sociala in sens restrans difera de alte forme ale comunicarii sociale, din punct de vedere al subiectilor acesteia, continut, limbaj, natura si calificarea informatiei, regulile comunicarii si normele juridice care o reglementeaza. In art. 1 pct. 8 din Legea privind comertul electronic, comunicarea comerciala este definita ca «orice forma de comunicare destinata sa promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele si denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii liberale.    Nu constituie prin ele insele comunicari comerciale urmatoarele: informatii privind accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice, in special un nume de domeniu sau o adresa de posta electronica, comunicari legate de produsele, serviciile, imaginea, numele ori marcile unei persoane fizice sau juridice, efectuate de un tert independent fata de persoana in cauza, mai ales atunci cand sunt realizate cu titlu gratuit». In Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe in comunicarea operelor se vorbeste de «comunicare publica» in opozitie cu «comunicare privata», cum ar fi de pilda, cea familiala. Astfel in art. 15 pct. 1 se arata ca «utilizarea sau exploatarea unei opere prin reprezentare scenica, recitare sau orice alta modalitate publica de executie sau de prezentare directa a operei, expunerea publica a operelor de arta plastica, de arta aplicata, fotografice si de arhitectura, precum si in orice alt mod similar constituie comunicarea publica a unei opere». Astfel se observa ca, in spiritul acestei legi, sintagma «comunicare publica» vizeaza o comunicare directa cu publicul, neintermediata de un alt agent, cum ar fi agentul media. In pct. 2 al aceluiasi articol se dispune: «Se considera publica orice comunicare a unei opere, facuta intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cercul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia, indiferent daca membrii care compun acel public susceptibil de a receptiona astfel de comunicari pot sau nu sa o faca in acelasi loc sau in locuri diferite ori in acelasi timp sau in momente diferite. In aceasta lege, conceptul de comunicare publica este circumscris «operelor originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoarea si destinatia» lor cum sunt:

a) scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;

b) operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentele stiintifice;

c) compozitiile muzicale cu si fara text;

d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;

e) operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;

f) operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g) operele de arta plastica cum ar fi: operele de sculptura, pictura, grafica, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, precum si operele de arta aplicata, produsele destinate unei utilizari practice;

h) operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;

i) lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general.

Comunicarea publica a unei opere este restrictionata de regulile privind protectia dreptului de autor. Potrivit art. 9 din Legea nr. 8/1996 «Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele:

a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;

b) textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora;

c) simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice si ale organizatiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul si medalia;

d) mijloacele de plata;

e) stirile si informatiile de presa;(s.n.)

f) simplele fapte si date».

Deci, in astfel de situatii prevazute in art. 9 din Legea nr. 8/1996 nu se poate invoca, in calea comunicarii, restrictiile aferente dreptului de autor. Tot in aceasta lege sunt definite, conceptele de reproducere, difuzare, difuzare secundara, ca forme ale comunicarii in domeniul protectiei dreptului de autor, astfel: prin reproducere, in sensul prezentei legi, se intelege realizarea uneia ori a mai multor copii ale unei opere, in orice forma materiala, inclusiv realizarea oricarei inregistrari sonore sau vizuale a unei opere precum si stocarea permanenta ori temporara a acesteia cu mijloace electronice; prin difuzare, in sensul prezentei legi, se intelege distribuirea catre public a originalului ori a copiilor unei opere, prin vanzare, inchiriere, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

Nu se considera difuzare in sensul Legii nr. 8/1996, distribuirea catre public prin imprumut, cu titlu gratuit, a unei opere, in cazul in care se realizeaza prin intermediul bibliotecilor publice. Din punct de vedere al restrictionarilor impuse de protectia dreptului de autor, comunicarea publica poate fi de mai multe feluri: comunicarea publica in general si comunicarea publica a operelor. Comunicarea publica a operelor, poate fi de doua feluri: comunicarea publica protejata si comunicarea publica nerestrictionata din punct de vedere a dreptului de autor.

Comunicarea publica in sensul Legii nr. 8/1996, este numai o latura a comunicarii sociale.

De pilda, in art. 1 lit. «e» din Legea nr. 504/2002, este definita comunicarea audiovizuala ca fiind «o punere la dispozitia publicului, in general, sau a unor categorii de public, prin orice mijloc de comunicatie electronica, de semne, semnale, texte, sunete, informatii sau mesaje    de orice natura care nu au caracterul unei corespondente private». Comunicarea audiovizuala este o componenta a comunicarii publice, este o comunicare publica prin mijloacele audiovizuale.

Comunicarea publica, credem ca include comunicarea audiovizuala, comunicarea scrisa, comunicarea prin Internet si orice comunicare directa cu publicul. Sintagma comunicare sociala credem ca presupune in plus fata de sintagma «comunicare publica» si urmatoarele forme ale comunicarii: comunicarea autoritatilor cu agentul media, comunicarea publicului, a societatii cu autoritatile, cu agentul media in ambele sensuri, precum si celelalte forme ale comunicarii, care nu presupun dreptul de autor.

1.3 Informatia si importanta ei.

Studierea si perfectionarea comunicarii sociale este legata de eficienta acesteia, care la randul ei depinde de normele de drept care reglementeaza aspectele esentiale ale acesteia.

De pilda, comunicarea informatiilor de interes public de catre autoritatile publice, este reglementata prin Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate si Legea audiovizualului nr. 504/2002.

In art. 3 si 5 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public, se arata ca, autoritatile si institutiile publice au «obligatia sa comunice din oficiu» sau la cerere, informatiile de interes public in conditiile legii. Prin Ordonanta de Urgenta nr. 79/2002, s-a reglementat cadrul general al comunicatiilor electronice si al serviciilor postale, iar prin Legea nr. 676/2001 s-a reglementat o serie de relatii sociale privind protectia vietii private in sectorul retelelor publice de telecomunicatii, vizand garantarea confidentialitatii comunicatiilor, libertatii de comunicare, dreptului de acces la informatii, dreptului la rectificare si altele.

Dezvoltarea eficientei actiunii si utilizarea intensiva a timpului nu se pot infaptui fara informatie si comunicarea acesteia. Cucerirea necunoscutului, depasirea indoielii, obtinerea certitudinii nu se pot face fara informatii, comunicare corecta si stiinta folosirii acestora.

Viata individului si in general viata sociala este un sir de decizii care se iau pe baza unor informatii mai mult sau mai putin adevarate sau suficiente. De pilda, in legea privind transparenta in administratia publica este reglementata comunicarea de informatii intre autoritatile si institutiile publice pe de o parte si cetateni pe de alta parte, informatii necesare procesului decizional.

Experienta este o suma de informatii verificate, mai mult sau mai putin retinute si transmise de-a lungul timpului, fiind un factor important al comunicarii. Invatamantul are la baza informatia si anumite metodologii specifice de transmitere a acesteia care caracterizeaza un anumit gen de comunicare.Un fapt, nu este o informatie decat in anumite conditii. Faptul devine informatie, atunci cand un informator informeaza un neinformat. Exemplu : «Ploua» nu este o informatie, atata timp cat, de exemplu, nu v-am telefonat pentru a va informa ca ploua. Informatia este cheia de bolta a comunicarii in general si a celei sociale, in special. Aceasta nu inseamna ca informatia este singurul obiect la comunicarii. Obiectul comunicarii poate avea forme infinite, pe langa aceea de informatie. De pilda, energia, substanta, lichidul, marfa etc. sunt numai unele din obiectele comunicarii in general. Militarii si cei din serviciile de informatii au motive intemeiate sa faca deosebirea intre o informatie, care este culeasa in stare bruta, si informatii, care sunt trecute printr-o selectie sub minim trei factori: evaluarea sursei, evaluarea informatiei si coroborarea informatiei. Orice informatie presupune prezenta a trei variabile in care nu se poate avea absoluta incredere, astfel: «Nu mai este nici un secret ca o decizie fundamentata trebuie sa aiba un suport informational real si eficient, prospectiv si anticipativ, ca garantie de veridicitate si competenta profesionala, care sa reflecte nu numai structura si functionalitatea sistemului supus deciziei, ci si legaturile informationale ale acesteia cu mediul sau functional. In aceste conditii, oportunitatea informationala devine un deziderat managerial major, avand insa caracteristici vectoriale, datorate volumului si diversitatii informatiilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, dinamicii lor parametriale, dependente de cresterea gradului de complexitate si a accelerarii trecerii de la o stare la alta».

a) - informatorul poate cunoaste deformat faptul, obiect al informatiei: spre exemplu, cand el este un pesimist innascut poate crede ca ploua atunci cand burniteaza; sau cand prezinta o premonitie a sa ca o certitudine, ori cand, datorita vederii a confundat stropii de la un furtun cu ploaia naturala

b) - mijlocul de comunicare distorsioneaza informatia, de exemplu : transmisia prin telefon a fost suprapusa cu o alta convorbire, informatul nu a auzit bine, subiectivismul agentului media, influenta factorului politic sau economic etc.

c) - informatul receptioneaza cu o anumita doza de subiectivism, de exemplu: poate fi un optimist care crede ca informatorul nu exagereaza, cand de fapt acesta prezinta lucrurile in «roz».

Toate acestea ilustreaza trei idei importante:

- informatia in comunicare nu contine niciodata adevarul suta la suta. Pe tot parcursul comunicarii se pot strecura erori, chiar daca nici un membru al lantului informativ, de la informator la informat, nu are intentii rele.

- orice s-ar crede, nu numai ca in materie de informare nu exista obiectivitate, dar in general orice pretentie de obiectivitate absoluta pare suspecta, daca nu absurda in conditiile relativitatii;

este firesc ca fiecare martor sa aiba propria sa impresie (determinata de mai multi factori) asupra evenimentului la care a asistat.

Se observa ca informatia prezinta un oarecare procent de denaturare inerent celor trei elemente. Obiectivitatea nu poate exista - cu atat mai mult - decat in informatia de ordin stiintific, unde aceeasi experienta realizata de mai multi cercetatori conduce intotdeauna la aceleasi rezultate (desi si aici intervine relativitatea). Uneori apare tentatia denaturarii intentionate a informatiei in anumite scopuri, mai mult sau mai putin nobile. Spre exemplu, se poate incerca manipularea opiniei publice, prin denaturarea intentionata a informatiei din:

- dorinta de a obtine o anumita atitudine din partea opiniei publice, pentru a indeplini o anumita actiune;

- dorinta de a vinde un produs; in acest sens este cunoscut un proverb rusesc care spune: «fara inselaciune, nimic nu se vinde»;

- dorinta de a convinge publicul cu privire la superioritatea unei anumite cauze, a unui partid, a unui anumit candidat etc.

Referindu-se la comunicarea sociala in sens restrans, Cristian Baylon arata: «A comunica este deci, intr-o prima aproximare, echivalent cu a transmite informatii referitoare la ceea ce avem in minte. Am ales intentionat expresia vaga «a avea in minte». Astfel, ea corespunde totalitatii fenomenelor psihologice, putin cunoscute si incorect clasificate, asupra carora comunicatorul, cel de la care pleaca comunicarea - deseori spunem emitatorul -, informeaza pe ceilalti despre : cunostinte, amintiri, imagini, pareri, dorinta, sentimente etc. Aceasta enumeratie demonstreaza varietatea elementelor pe care le putem comunica". De pilda, in comunicarea dintre conducerea «Fondului National de Investitii» si persoanele fizice si juridice determinate sa-si «investeasca» economiile la acest fond s-au denaturat intentionat informatiile, astfel:

- folosirea la un fond privat asa cum este Fondul National de Investitii a cuvantului «national» in denumirea acestuia, a indus o idee falsa cum ca acesta ar fi o institutie publica, deci a statului, care presupune o anumita rigoare, corectitudine, garantie etc.;

in emblema F.N.I s-au strecurat initialele C.E.C. sugerand astfel ca sumele depuse de F.N.I sunt garantate 100% de stat prin intermediul C.E.C.-ului (in caz de faliment, proasta gestiune etc.).

Se sustine pe buna dreptate ca acest mod de comunicare a favorizat, pagubirea a peste 300.000 de cetateni investitori cu circa 3.000 de miliarde lei, prin gestionare defectuoasa si sustragerea acestei sume, de persoane necinstite, aspect acoperit initial printr-o comunicare manipulanta, inselatoare. In acest caz, s-au folosit publicitatea inselatoare si publicitatea comparativa, desi acestea sunt interzise de Legea nr. 148/2000. Conform art. 4 lit. «b» din aceasta lege, prin publicitate inselatoare se intelege orice publicitate care, in orice fel, inclusiv in modul de prezentare, induce sau poate induce in eroare orice persoana careia ii este adresata sau care ia contact cu aceasta si ii poate afecta comportamentul economic, lezandu-i interesul de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent. De pilda, afirmarea in spotul publicitar, precum si inscris pe coperta unui dictionar ca are 50 000 de cuvinte, iar dupa vanzare se constata ca acesta contine numai 20 000 de cuvinte, poate aparea ca publicitate inselatoare.

1.4 Minciuna.

In astfel de situatii spunem ca ne aflam in cazul manipularii prin dezinformare, care de regula se bazeaza pe minciuna. Piotr Wierzbicki vorbeste de Secolul XX, ca secol al adevarului si al minciunii aratand, ca drept raspuns la orasele de aluminiu si sticla ale laboratoarelor intelepciunii,    s-au inaltat spre cer cosurile murdare ale fabricilor de falsuri. Secolul XX a gasit minciuna in bordee si in manufacturi, pe carari, la rascruci, pe strazi si pe la colturi, oferindu-i fabricile si autostrazile moderne, pietele centrale si monumentele. Minciuna este reprezentarea falsa a realitatii.

Reprezentarea falsa a realitatii poate fi facuta cu intentie, din culpa, sau fortuit. De regula scopul vizat prin minciuna este ilegal, imoral, cu unele exceptii. «Secolul al XX-lea a preluat, in general, minciuna simpla, primitiva, rectilinie, de tipul «doi plus doi fac cinci», minciuna care mergea sub deviza: «puterea», «banii», «obedienta», «conservatorismul» si a facut din ea o minciuna complicata, echivoca, crescuta intr-o structura subtila, actionand sub deviza «libertate», «cauza », «omenire», «progres», «inlaturarea dictaturii». Lipsa de cunoastere, de pregatire, de experienta si in general de comunicare accentueaza caracterul de jungla bazat pe instinct, minciuna, incompetenta, haos etc., cu toate consecintele negative pentru societate. Minciuna rafinata ii suceste mintile individului, colectivitatii, societatii, in mod viclean si ii face sa creada ca negru este alb, si ca ii este favorabil ceea ce in realitate il pagubeste mai devreme sau mai tarziu.

Spre exemplu, populatia a «acceptat» sa suporte prin datoria publica imensele prejudicii cauzate bancilor prin infractiuni, prezentandu-i-se acestea ca fiind «credite neperformante».

Nimic mai fals, deoarece un «credit neperformant» este un imprumut care a fost recuperat, insa fara a produce beneficiile care trebuiau sa fie obtinute prin dobanzile la creditul respectiv datorate de imprumutat, din varii cauze, inclusiv falimentul neinfractional al imprumutatului.

Deci, sintagma «credit neperformant» nu include creditele obtinute prin infractiuni si nerestituite, pentru care trebuia angajata raspunderea penala, disciplinara, civila etc., a celor care le-au cauzat insusindu-si-le, aprobandu-le sau favorizandu-le, si astfel sa nu fie suportate de populatie. Este adevarat cam tarziu, conducerea Bancii Nationale a Romaniei isi schimba optica si astfel in Declaratia Consiliului de Administratie al B.N.R. (anul 2002) in legatura cu falimentul Bancii Internationale a Religiilor le categoriseste (asa zisele credite neperformante) ca «tip de jaf prin creditare», afirmand ca B.I.R. a risipit in mod iresponsabil bani ai agentilor economici si ai populatiei, ce i-au fost incredintati spre pastrare si multiplicare. Dupa Piotr Wierzbicki, minciuna moderna consta in manipularea celuilalt. Porunca biblica «sa nu minti» ar trebui inlocuita cu « sa nu-l manipulezi pe altul», afirmand ca impotriva acesteia trebuie virtute si intelepciune.

Minciuna privita ca o maladie a comunicarii trebuie prevenita, demascata, combatuta prin mijloacele sociale, culturale, morale, religioase, inclusiv juridice atunci cand este cazul.

Prin minciuna se incalca o serie de drepturi, incepand cu dreptul la adevar, dreptul la informatie si pana la dreptul la viata. Minciuna nu se confunda cu eroarea, cu necunoasterea, deoarece presupune intentie, scop, rea credinta. Henri-Pierre Cathala prezinta o lista nelimitata de compunere a minciunilor din informatii adevarate si informatii false, folosite in actiunile de manipulare prin dezinformare:

- dozajul «savant» de jumatati de adevar cu jumatati de minciuna, primele determinand acceptarea celorlalte si aceasta cu atat mai usor cu cat opinia publica este neutra sau deja pozitiva;

- minciuna absoluta, adesea eficace datorita enormitatii sale ce poate seduce spiritele paradoxale;

- contradevarul neverificabil datorita lipsei de martori sau alte probe;

- minciuna prin omisiune, neglijand tocmai ceea ce ar da valoare de adevar(contextul, conjunctura)

- valorizarea, evidentierea din continut a accesoriilor, a faptului intamplator sau necesar in detrimentul esentialului sau finalitatii, estompate in mod savant;

- amestecarea faptelor cu opiniile sau persoanelor vinovate cu cele nevinovate, care, intr-o anumita varianta, vor putea fi condamnate cu usurinta folosind o ilustrare adecvata, chiar daca este abuziva;

- reminiscente false sau comparatii nejustificate, care sugereaza stari, situatii neadevarate;

- minciuna inecata intr-un noian de informatii, existand posibilitatea de a fi regasita ulterior pentru a servi drept punct de referinta ca adevar;

- citate aproximative sau trunchiate scoase din context sau imprejurari;

- afirmatii facute pe un ton angelic, dezinvolt sau indignat, urmarind opusul exprimarii, folosind subintelesul;

- exagerarea apocaliptica a unui fapt accesoriu si fara importanta in numele unor principii morale, pentru a deturna atentia de la adevar, de la esenta etc.;

- sabotarea adevarului printr-o prezentare sarcastica sau persiflatoare;

- etichetarea interlocutorului atribuindu-i o pretinsa apartenenta la un anumit sistem de idei ce poate fi respins mai usor decat discutarea in detaliu a argumentelor veritabile prezentate;

- spunerea adevarului lasandu-se sa se inteleaga ca este minciuna sau negarea unei afirmatii in asa fel incat interlocutorul sa creada ca, de fapt, o aproba;

Minciuna reprezinta un proces cu trei personaje. In afara mincinosului mai exista cele doua victime ale procedeului: cea asupra careia actioneaza si care incearca fara prea mari sanse de izbanda sa faca dovada bunei sale credinte si cea care receptioneaza minciuna, fara a avea posibilitatea de verificare si care se gaseste, fara sa vrea, in postura unui fel de arbitru judecator al diferendului ce opune mincinosul victimei sale. Atunci cand suntem arbitri, judecatori ad-hoc trebuie sa fim foarte circumspecti si sa vedem daca avem toate datele necesare pentru a reactiona corect si a nu cadea in capcana manipulatorului. «Cea mai eficienta si se pare singura arma impotriva dezinformarii este si va fi constiinta libera si activa a fiecaruia». Aceasta presupune o anumita pregatire, cultura, experienta si informatii pentru a asimila in spirit critic, cu intelepciune orice informatie noua. Omul trebuie sa-si formeze liber opinia, ori pentru aceasta trebuie sa i se permita informarea necesara. De pilda, prin art. 9 pct. 3 din Conventia europeana privind televiziunea transfrontaliera ratificata de Parlamentul Romaniei prin Legea nr. 56/2003 se arata : «Radiodifuzorul se va asigura ca jurnalele televizate prezinta in mod corect faptele si evenimentele si favorizeaza libera formare a opiniilor». Recentele scandaluri financiare din S.U.A.; Enron, Tyco, Imclone, World Com si Xerox categorisite de presa ca gigantice malversatiuni, au dezvaluit ca prin «manipulari calificate» conjugate cu asa-zisele inginerii financiare au pagubit mase intregi de oameni, mici investitori. Referindu-se la scandalul Enron, analistul Richard Cohen scrie in Washington Post «fapta conducatorilor concernului, care s-au grabit sa vanda actiuni ale propriei companii in valoare de peste un miliard de dolari, stiind ca aceasta era in pragul falimentului, nu poate fi descrisa doar ca simpla "hotie" (sau "escrocherie")».

«Acesti oameni apropiati varfurilor administratiei Bush - continua el - si-au incasat frumusel banii, dar cand ceilalti investitori si posesori de actiuni, inclusiv functionari de rand ai firmei, au incercat sa faca acelasi lucru, au ramas cu buzele umflate.» «Pretul unei actiuni a scazut vertiginos de la 85 de dolari la 68 de centi si ei au pierdut totul -economiile, fondul de pensii, visurile unui trai confortabil, poate al plimbarilor odihnitoare cu barca pe apele unui lac.

Stabii sunt cei care s-au ales cu barca, mai bine zis cu yahtul. Celorlalti le-a ramas lacul.

Acum nu au decat sa se arunce in el.» Pana in prezent, autoritatile competente nu au comunicat ceva in legatura cu tragerea la raspundere si a presedintelui Enron, un apropiat al presedintelui Bush. In schimb, fostul director financiar al grupului Enron, Andew Fastow, trebuie sa raspunda, potrivit F.B.I. la 78 capete de acuzare printre care cea de frauda, spalare de bani si alte fapte ilegale care i-au adus venituri semnificative, informeaza Reuters. Dar oare se mai acopera ceva din prejudiciul de ordinul miliardelor de dolari, in dauna micilor investitori ?

In ziarul Adevarul, agentia Mediafax informa ca: «Directorii celor mai mari 25 de companii din Statele Unite ale Americii care au dat faliment in ultimele 18 luni au castigat, in numai trei ani, aproximativ 3,3 miliarde de dolari din incasarea salariilor si din vanzarea actiunilor inainte de colapsul respectivelor societati. Se afirma tot mai des ca, aceste malversatiuni au la baza manipularea. De pilda, in cadrul unei companii publicitare, cu aspecte de publicitate inselatoare, s-au vandut cumparatorilor manipulati, actiuni supraevaluate de ordinul miliardelor de dolari.

In Romania, recent un patron, pentru a manipula potentialii cumparatori de actiuni ale firmei sale, printr-o alta firma a sa, a «cumparat» in mod public, actiuni de la prima firma, de 9,3 miliarde lei la preturi supraevaluate de 27 de ori. Evident, ambele firme fiind ale aceleasi persoane, aceasta nu pierdea nimic, (este posibil nici sa nu fi avut suma de 9,3 miliarde lei), cumpararea fiind «scriptica», avand ca destinatie manipularea publicului. Dar, pe piata, prin aceasta manipulare, a trimis mesajele false: a) cerere mare pentru actiunile firmei sale; b) cresterea pretului acestor actiuni, deci grabiti-va si cumparati actiuni la pretul cel putin egal cu cel practicat (adica cel supraevaluat). Din nefericire, reglementarile legale in vigoare in Romania sunt foarte dificil de aplicat acestui caz, dat fiind lacunele in activitatea de reglementare si legiferare. Ralu Filip, presedintele Consiliului National al Audiovizualului a prezentat un adevarat rechizitoriu impotriva postului de televiziune O.T.V. si a firmei FIRST MEDIA ADVERTISING (F.M.A.), aratand ca acest post de televiziune s-ar fi nascut in urma unei complicitati dintre Dan Diaconescu si directorul ziarului «Ziua», Sorin Rosca Stanescu, in realizarea unei manipulari: «Licenta acestui post s-a obtinut prin inselarea C.N.A. de catre complicele Sorin Rosca Stanescu, pe care Dan Diaconescu s-a laudat ca l-a angajat temporar ca sai obtina licenta de emisie, care lui ii fusese refuzata.

Sorin Rosca Stanescu a inselat C.N.A. cu dosarul lui Dan Diaconescu, stiind ca nu cere licenta pentru el, iar Diaconescu a mintit atunci cand a sustinut ca dosarele erau perfect identice». (ziarul «Ziua» din 23 octombrie 2002 - «C.N.A.. face presiuni asupra justitiei.»).

Pentru a preveni manipularea, inselaciunea prin publicitate, Consiliul National al Audiovizualului a emis unele decizii prin care sunt interzise excesele, abuzurile, inexactitatile esentiale in spiritul Legii nr. 148/2000 privind publicitatea.

1.5 Securitatea informationala a persoanei.

Dreptul la informatie este un drept esential al fiintei sociale care satisface necesitatile individuale si sociale ale omului, alaturi de dreptul la viata, drept care se realizeaza prin comunicare. Dreptul la viata nu se poate realiza fara dreptul la informatie.

Orice medicament contine o suma de informatii si a fost obtinut pe o baza de informatii.

A lipsi o persoana de un medicament necesar inseamna a-l lipsi de o suma de informatii, cu implicatii deosebite asupra celorlalte drepturi si in final asupra vietii. Abuz de dreptul la informatie este si atunci cand printr-un bombardament publicitar il determin pe individ sa consume un medicament care poate nu-i este nici necesar. De aceea, pe langa o deontologie a comunicarii este necesar si un drept al comunicarii sociale, drept care contribuie si la realizarea celorlalte drepturi si libertati ale omului. In Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 este reglementat «Dreptul pacientului la informatia medicala», iar in Legea nr. 52/2003 este reglementat dreptul persoanei de a comunica si participa la activitatea decizionala in administratia publica precum si modul concret cum se realizeaza aceasta. In acest mod cetateanul beneficiind de transparenta decizionala in administratia publica, va fi mai greu de manipulat. Dreptul la informatie presupune si asigurarea securitatii informationale a cetateanului si in general a publicului.

Securitatea informationala a persoanei presupune activitatea de prevenire si demascare a manipularii iar acolo unde manipularea imbraca elemente constitutive ale infractiunilor (comunicarede informatii false, apologia infractiunilor, inselaciune, propaganda pentru statul totalitar etc.) sau se cauzeaza prejudiciu, tragerea la raspundere juridica a celui vinovat.

Mijloacele de informare in masa, statul si toate structurile sociale trebuie sa asigure prin mijloacele ce le are la dispozitie, securitatea nformationala a persoanei si sa previna abuzurile in exercitarea drepturilor in comunicare. De pilda, in domeniul comunicarii audiovizuale, Consiliul National al Audiovizualului, urmare a imputernicirii sale de legiuitor prin Legea nr. 504/2002, in calitate de garant al interesului public, a emis decizia privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine, stabilind o serie de norme juridice, a caror nerespectare este sanctionata contraventional cu sanctiunile prevazute de art. 90 si 91 din Legea audiovizualului.

In aceasta decizie sunt reglementate o serie de drepturi, obligatii, interdictii. Dea lungul timpului, practica judiciara americana a statuat drepturi si obligatii in comunicare referitoare la protectia vietii private, care permite indivizilor sa obtina despagubiri pentru difuzarea in presa a informatiilor intime, potential pagubitoare.» Kent Middleton s.a., op. cit., p.19. De pilda, in art. 6 si 7 din Legea nr. 46/2003 se dispune: "Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la datele despre diagnostic si prognostic. Pacientul are dreptul de a decide daca mai doreste sa fie informat in cazul in care informatiile prezentate de catre medic i-ar cauza suferinta." Exercitarea libertatii de exprimare, de constiinta, a libertatii presei, a dreptului la informatie, trebuie sa fie in asa masura incat sa asigure si securitatea informationala a persoanei, sa-i permita acesteia sa poata discerne adevarul de minciuna, punandu-i la dispozitie toate datele necesare. De pilda, pentru a preveni inselarea cetatenilor prin folosirea abuziva a unor comisioane de schimb la Casele de schimb valutar, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a elaborat Ordinul nr. 12 din 14 febr. 2003 prin care obliga pe agentii economici care desfasoara activitati de schimb valutar sa afiseze la loc vizibil, atat in interiorul cat si in exteriorul Casei de schimb valutar, a unei plachete de format minim A3, de culoare alba, pe care sa fie inscris cu caractere de culoare rosie, comisionul perceput de acestia, in mod distinct, atat pentru vanzare, cat si pentru cumparare. Aceste informatii trebuie indicate in mod vizibil si intr-o forma neechivoca, usor de citit, in asa fel incat clientul sa schimbe in deplina cunostinta de cauza, deci sa fie protejat de comisioane ilegale si de concurenta neloiala.

Credem ca securitatea informationala a persoanei nu trebuie impusa prin cenzura, suprimare a mijlocului de informare, ci prin lupta de idei, prin respectarea in general a principiilor comunicarii sociale. Referindu-se autocritic la modul de indeplinire a atributiilor Serviciului Roman de Informatii in prevenirea si combaterea manipularilor, inselaciunilor din scandalul Fondului National de Investitii arata : «Reevaluarea retrospectiva a scandalului F.N.I. permite desprinderea unei concluzii esentiale si anume aceea ca frauda a fost posibila in conditiile nerealizarii securitatii informationale a cetatenilor si chiar a statului respectiv a tuturor partilor pagubite, care s-au lasat inselate pe fondul unei publicitati desantate.» «Cetatenii, societatea si chiar institutii ale Statului au fost victimele unei mari manipulari puse la cale de "escroci de geniu", din conducerea si compunerea retelelor crimei organizate internationale, care mai sunt inca in umbra, fiindca cei scosi in fata nu sunt decat niste pioni» concluziona Radu Timofte, directorul S.R.I. in ziua de 6.03.2003 in fata Parlamentului Romaniei. Posibilitatile informationale actuale coroborate cu reaua credinta, permit ca prin dezinformare, manipulare, timpurile in care traim sa capete dimensiunile unei adevarate epoci a dezinformarii. Dezinformarea este prezenta si o simtim mai mult sau mai putin prin consecinte. Este de ajuns pentru aceasta, sa-i asculti pe protagonistii dezbaterilor politice, interne sau externe, care nu inceteaza sa se acuze reciproc de minciuna si disimulare, de modificare nejustificata a realitatii si de manipulare a opiniei publice. Ori este evident ca cel putin unii dintre acestia au dreptate. Dezinformarea nu se rezuma numai la falsificarea constiintelor, ea se dovedeste a fi o puternica parghie de actionare psihologica, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor si ideilor, a starilor sufletesti si a comportamentelor umane. Asigurarea dreptului la informatie si securitatii informationale a persoanei este esentiala pentru lupta contra manipularii si dezinformarii, pentru formarea libera a opiniilor, pentru realizarea unor judecati corecte, pentru realizarea drepturilor si libertatilor. Neinformarea omului prin privarea de informatii de interes public ii poate cauza acestuia prejudicii morale sau materiale de la cele mai mici si pana la cele care l-ar putea costa viata. Prin neinformare se pot leza o serie de alte drepturi si libertati fundamentale ale omului. Neinformarea este un alt instrument folosit in manipulare. Neasigurarea surselor de informatii oficiale de catre autoritatile statului ii pot afecta o serie de drepturi si libertati fundamentale, cum ar fi:

- nereglementarea prin stasuri obligatorii (si nepublicarea acestora) a limitelor minime a substantelor toxice din produsele agricole, alimentare, bauturi alcoolice si nealcoolice, favorizeaza aparitia pe piata de astfel de marfuri de consum public, vatamatoare sanatatii ; se stie ca anumite drepturi pentru a nu afecta drepturile si libertatile celorlalti, trebuie exercitate in anumite conditii strict prevazute de lege. De pilda, dreptul de a folosi substantele toxice cum ar fi ingrasamintele chimice, insecticidele, insectofungicidele, in cultivarea cerealelor, legumelor si fructelor, a stupefiantelor in medicamente, a aditivilor (substante chimice) in prepararea alimentelor, bauturilor, a biostimulatorilor, etc. trebuie exercitat in conditiile autorizarii, in anumite doze prescrise de specialisti, cu respectarea unor reguli de precautie in asa fel incat produsele vegetale, animale, legumele, fructele, etc. sa nu fie vatamatoare sanatatii omului.

- neinformarea publicului consumator cu rezultatele analizelor ce trebuie efectuate de autoritatile competente ale statului la marfurile existente pe piata, sub aspectul continutului periculos, ce afecteaza dreptul publicului la informatie, dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, precum si dreptul la ocrotirea sanatatii, drepturi garantate de Constitutie.

- neobligarea producatorilor si comerciantilor de a indica in scris pe ambalaje, certificate de garantie etc. continutul real al substantelor periculoase pentru sanatate, precum si ca acestea sunt in limitele admise de autoritatile competente ca nepericuloase pentru sanatate.

- libera circulatie a marfurilor este intradevar un principiu al dreptului comercial, dar care este tarmuit de drepturile fundamentale prevazute de Constitutie cum sunt : dreptul la informare, dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, dreptul la ocrotirea sanatatii. In ziarul "Adevarul" din 17.03.2003 este surprinsa o astfel de situatie:"Un ordin comun al Ministerelor Sanatatii si Agriculturii da liber la nitratii din legume." Limitele maxime ale continutului de nitrati din legumele si fructele comercializate pe piata, fie ele cultivate in sere sau pe teren descoperit, erau pana de curand reglementate de un ordin comun al Ministerului Sanatatii si Familiei, Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si al Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (Ordinul nr. 293/64 0/2001-1/2002 publicat in M.O. partea I, nr. 173 din 13 martie 2002) Noul ordin nu mai include in anexele sale decat doua specii de legume al caror continut maxim de nitrati este reglementat: salata verde si spanacul. Referitor la acestea, secretarul de stat din M.S.F.,conf. dr. Sorin Simion a declarat: "In mod normal este corect sa stim concentratia factorilor nocivi din produsele pe care le consumam. Pentru o corecta informare a opiniei publice si pentru ca mai este o luna pana la intrarea in vigoare a acestui ordin, sunt convins ca lista va fi completata si revizuita conform normelor U.E."

- neorganizarea de surse oficiale necesare pentru informarea publicului cu informatii de interes public sau neasigurarea functionarii corespunzatoare a celor existente referitoare la : cazierul fiscal, cazierul comercial, riscurile bancare si comerciale, poluarea aerului, a apei, evidenta publica a datornicilor insolvabili, a urmaritilor general pentru infractiuni, a conditiilor si cauzelor ce ies din normal si constituie riscuri publice etc.

- lipsa de transparenta in administratie, favorizeaza coruptia si lezeaza drepturile si libertatile cetateanului. Neinformarea publicului cu informatiile de interes public favorizeaza victimizarea cetateanului care neinformat, devine mai usor victima a escrocilor, infractorilor si in general al celor care incalca legea cu intentie sau din culpa. In scopul asigurarii securitatii informationale a persoanei si a securitatii in general in raport cu produsele si serviciile de pe piata, Parlamentul European a elaborat Directiva nr. 92/59/C.E.E. a Consiliului Europei relativa la securitatea generala a produselor, precum si Directiva 2001/95/C.E. a Parlamentului European si a Consiliului European din 3 decembrie 2001 relativa la securitatea generala a produselor. In aceste Directive sunt prevazute obligatii pentru statele membre de a institui : obligatia generala de securitate, obligatia de informare a consumatorilor, obligatia producatorului de a lua masuri menite sa asigure o autoinformare a acestuia, atunci cand cunosc existenta unui risc incompatibil cu obligatia generala de securitate (art. 5 alin.3).