Comunicare interculturala

Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Comunicare interculturala

Cuprins:

Introducere.

Conceptul de comunicare.

Formele comunicarii interpersonale: Comunicarea ca fenomen global / Comunicarea defensiva.

Diferente de sex, gen si cultura in comunicare.   

Introducere

Comunicarea este o activitate umana fundamentala. Pe de alta parte, sensul, valoarea, aprecierea si evaluarea unei comunicari depind in mod esential de subiectivitatea persoanelor care recurg la ea. O comunicare transmite sensuri diferite in functie de subiectii care au de-a face cu ea, precum si de contextele in care se inscriu comunicarea si protagonistii ei.

Conceptul de comunicare

Conform definitiei din Dictionarul de Sociologie, comunicarea este un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia intr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar in vederea receptarii. In comunicarea unilaterala numai emitatorul organizeaza si transmite informatii in vederea receptarii. In comunicarea reciproca, receptorul construieste o noua secventa de comunicare devenind el emitator si celalalt receptor. Conditiile minime fundamentale de realizare a cumunicari sunt: compatibilitatea codurilor si existenta mesajului. Codurile pot lua forma limbajului natural, limbajului nonverbal si simbolurilor concrete (lumini, steaguri etc.) sau abstracte (semnale, formule logice, matematice etc.). In comunicarea sociala cele mai frecvente sint codurile verbale si nonverbale (gesturi, expresii faciale, intonatii etc.). Acestea pot aparea impreuna sau separat. Cind apar separate de codurile verbale, componentele nonverbale exprima imposibilitatea de a verbaliza sau a solicita o informatie, iar cind le insotesc au rol de intarire, de distorsiune sau de indicator "metacomunicativ' prin care se accentueaza un anumit mod de intelegere sau de interpretare a mesajului verbalizat. Accesibilitatea continutului mesajului este dependenta de comunitatea codurilor emisiei si receptiei. Aceasta compatibilitate nu ia decit rareori forma identitatii perfecte, in jurul nucleului de coduri comune exista o variabilitate a modului de codificare si decodificare generata de: experiente sau practici individuale sau sociale de invatare anterioara, forme de interactiune, situatiile de comunicare accesul individual la cultura comunicarii etc. Atunci cind aceasta variabilitate este accentuata pot aparea si stari de incomunicabititate chiar intre parteneri care dispun de unele coduri relativ comune. Orice comunicare este centrata pe un mesaj, adica pe un ansamblu de informatii prezentate intr-o forma simbolica. Cantitatea de informatii dintr-un mesaj este invers proportionala cu redundanta sa. Cu cit mesajul transmis intr-o unitate data de timp sau intr-o secventa de comunicare contine o cantitate mai mica de informatie, cu atit redundanta este mai mare. Aceasta nu inseamna insa ca pentru a creste eficienta comunicarii sociale trebuie redusa cit mai mult redundanta. Cea mai economicoasa forma de codificare a unui mesaj se poate dovedi o piedica pentru receptarea adecvata, intrucit creste ponderea interpretarilor sau intelesurilor variabile investite in cursul receptarii si se accentueaza distanta dintre intentionalitatea mesajului si ceea ce este efectiv receptat. Avind in vedere calitatile receptarii, cantitatea de informatie transmisa si intentionalitatea comunicarii , emitatorul trebuie sa elaboreze decizii optime de structurare a mesajelor in termenii gradului sau de redundanta si ai asamblarii si utilizarii codurilor. In functie de distanta fizica dintre emitator si receptor si de utilizarea unor posibilitati tehnice de transmitere a mesajelor, se distinge intre comunicare interpersonala si comunicarea in masa. Comunicarea interpersonala se identifica de fapt cu interactiunea sociala, intrucit in orice interactiune se realizeaza schimburi de mesaje. De regula, ea se realizeaza in grup sau este dependenta de grupul de apartenenta a persoanelor implicate. Functia comunicarii interpersonale este de a mentine unitatea si integritatea oricarui grup social, de a asigura coordonarea actiunilor individuale in grup.

Admitind aceasta premisa, s-a studiat cu insistenta structura sau reteaua de comunicare a grupului, respectiv modul de distribuire a relatiilor interpersonale de comunicare, densitatea si consistenta lor, tipurile de informatii vehiculate si efectele lor asupra organizarii si functionarii grupului. In orice grup exista diferente intre indivizi din punct de vedere al frecventei angajarii in comunicare. Diferentele sint produse mai ales de status (cu cit ocupa un status mai inalt cu atit este mai probabil sa initieze si sa primeasca mai multe mesaje), de gradul de conformitate normativa (distantarea moderata a unei persoane fata de normele grupului se asociaza cu multiplicarea mesajelor transmise de ceilalti pentru a produce conformarea, pe cind distantarea accentuata duce la diminuarea comunicarii) si de orientarea relatiilor afective. Comunicare poate fi caracterizata prin flexibilitate/rigiditate, centralitate/lateralitate, formalitate / informalitate (A. Bavelas, H.J. Leavitt). Aceste proprietati au efecte variabile asupra performantelor individuale si de grup. Pentru a creste eficienta activitatii grupului trebuie adoptata cea mai adecvata retea de comunicare De exemplu, eficienta distribuirii informatiei intr-un grup este maxima in conditii de accentuare a centralitatii retelei de comunicare. In acelasi timp, efectele individuale ale mesajelor transmise de o sursa exterioara nu sint directe, ci intermediate de structura sociala a grupului. Acesta regula este valabila mai ales in cazul comunicarii in masa, in care acelasi emitator dispune de posibilitati de transmitere a aceluiasi mesaj la un numar foarte mare de receptori potentiali. Aceste posibilitati sint oferite de mijloace tehnice de comunicare in masa (mass-media), respectiv, presa, radio si televiziune, in general, studiul comunicarii de masa a tins sa se concentreze asupra elementelor ei componente si a relatiilor dintre ele incluse intr-o formula sintetica de genul: "cine spune ce, prin ce canale (medii) de comunicare, cui si cu ce efecte' (H.D. Lasswell, 1946). In privinta sursei, s-a acordat atentie organizarii contextuale a mesajului si imaginii audientei despre transmitator, respectiv credibilitatii acordate acestuia. In organizarea mesajului s-a distins intre prioritatea si pozitia ultima a unor informatii pentru a se releva efectele diferentiate. Avantajul pozitiei prioritare consta in intarirea atitudinilor deja detinute de receptori, pe cind al celor incluse in finalul mesajului rezida in stimularea reflectiei si cresterea retentiei. In acelasi timp, efectele depind si de constientizarea de catre receptor a intentiei transmiterii, de complexitatea si repetabilitatea mesajului. De exemplu, constientizarea intentiei transmiterii diminueaza intensitatea si extensia efectelor, iar mesajele prea complexe nu produc decit efecte de suprafata pentru ca nu sint decodate. Repetarea insistenta a comunicarii acelorasi mesaje fata de aceleasi persoane produce o saturare a receptiei exprimata prin indiferenta fata de mesaje, un grad inalt de conformism aparent si o cautare compensatorie de mesaje provenite din alte surse. Efectele mijloacelor de comunicare in masa sint cel mai adesea indirecte, in sensul ca influentele lor sint intarite sau diminuate de structura de grup si mai ales de catre liderii de opinii din grupurile de apartenenta. P. Lazarsfeld si B. Berelson au caracterizat astfel "fluxul de comunicare in doua trepte', incluzind pe cea a transmiterii directe de catre mass-media si pe cea instituita in comunicare interpersonal in unele situatii numarul treptelor tinde sa creasca sau sa se reduca, generind procese specifice de difuziune a informatiilor. Aceasta tendinta depinde si de organizarea sistemului social care poate crea conditii de multiplicare sau de concentrare a canalelor de comunicare, de intensificare sau de diminuare a controlului social al mesajelor transmise si vehiculate. Comunicarea globala este un concept care vine din domeniul comunicarii de intreprindere. Penru intreprindere, comunicarea globala desemneaza anasamblul comunicarilor externe ( ex. Comunicarea de imagine) si al comunicarilor interne ( ex. Comunicari manageriale) care fac parte din identitatea sa. Aici, comunicarea globala a unui individ va reprezenta ansamblul comunicarilor sale verbale si paralingvistice care tin de fenomenul - indivizibil - al comunicarii. In studiile despre comunicarea umana, mult timp s-a privilegiat cuvintul ( comunicarea digitala ). Apoi, s-a incercat integrarea atitudinilor corporale,a gesturilor si a tuturor semnelor paralingvistice ce insotesc limjajul (comunicarea analogica).

De vreo zece ani, o data cu cercetarile facute in cadrul paradigmei relational-sistemice, numerosi cercetatori au subliniat urmatorul fapt : comunicarea este un sistem global ce integreaza ansamblul acestor elemente, si chiar comportamentul. Scoala de la Palo Alto a aratat ca noi utilizam pentru a comunica doua mari categorii de semnale : semnalele digitale ( cuvintele) si semnalele analogice (gesturi, posturi, paralimbaj, care nu trimit la un limbaj precis, spre deosebire de cele digitale care sunt comprehensibile si pornesc de la un cod precis). Astfel, intr-o comunicare exista intotdeauna cel putin doua comunicari: cea care se petrece la nivelul intelectului si cea care se petece la nivelul simtirii, al experientei traite relationale. Comunicare interumana este asadar un sistem concomitent verbal, gestual, atitudinal si comportamental ce trebuie studiat global, ca si sistem. ( G. Argentin, Quand faire c-est dire, Mardaga, 1989). Verbalul si nonverbalul apar ca productii cognitive in interactiune. Comunicarea este un proces permanent de elaborare si de producere de sens la doua niveluri. Experientele arata, de pilda, ca productia gestuala o anticipeaza pe cea verbala, ceea ce demonstreaza ca gestul este un semn mediat intre cognitie si producerea sensului. O data cu aportul Scolii de la Paolo Alto, omul in situatie este condamnat sa comunice. El nu poate sa nu comunice deoarece nu poate sa nu aiba comportamente. Toata fiinta sa vorbeste, iar daca nu vrea sa vorbeasca, ia o pozitie in privinta situatiei, si prin aceasta vorbeste. Iata deci un paradox al comunicarii umane pe care vechea teorie a informatiei nu-l putea aborda prin modelul Emitator - Receptor aplicat comunicarii interumane. Comportamenul devine fundalul studiului comunicarii umane.

4. In cele ce urmeaza, voi pune in discutie una din formele comunicarii interpersonale, mai cu seama, comunicarea defensiva. Comunicarea poate fi o strategie complexa folosita ca subiect pentru a-si ocroti fiinta, indiferent daca aceasta fiinta se exprima prin modul sau personal de a vedea lucrurile si de a se comporta sau reprezinta identitatea lui sociala. Inaintea rupturii fara cale de intoarcere, a luptei sau a crizei, exista incercarile de compromis pe care le face individul pentru a-si apara interesele psihologice profunde si valoarea sociala. Asa cum voi arata in cele ce urmeaza, comunicarile de aparare transpersonala si comunicarile de aparare sociala reprezinta atare strategii relationale.

Comunicarea de aparare transpersonala

Conceptul de comunicare de aparare transpersonala subliniaza cateva modalitati prodedurale de functionare a unei comunicari de pozitionare si de mobilizare. El descrie, intr-adevar , felul concret in care o persoana procedeaza pentru a obtine din partea alteia o relatie voita si investirea intr-un rol propus.

a.      Maladia mintala ca o comunicare in scop de manipulare

Alfred Adler a descris de timpuriu nevroza ca organizare a personalitatii la modul defensiv. Pentru Aldler omul nu isi gasestelinistea pana nu isi compenseaza inferioritatea originara traita in primii ani ai copilariei. El face acest lucru cu pretul unui efort nesfarsit, in functie de oportunitatile ivite in decursul dezvoltarii sale, pentru a pune la punct un plan de viata care-i este propriu. In cazul nevrozatilor, aceasta lupta compensatorie pentru superioritate ia forme egoiste, si nu formele sociale pe care le imbraca la indivizii normali. Pentru a ilustra aceasta conceptie , Adler ofera exemplul unui tip de melancolie in care bolnavul ii determina pe ceilalti sa-l compatimeasca si simuleaza slabiciunea pentru a-i obliga pe ceilalti sa fie dependenti , grijulii, etc., iar prin aceasta sa-i permita sa regaseasca un sentiment de dominare, precum si impresia de superioritate.

b.     Apararile transpersonale in analiza tranzactionala

Pentru analiza tranzactionala, scenariile individuale sunt constructii relationale menite sa mascheze insuficientele sau temerile ascunse in strafundurile fiintei. De exemplu, in jocul conjugal de-a daca n-ai fi tu :

Dl Dodakis: Stai acasa si ocupa-te de gospodarie. Dna Dodakis : Daca n-ai fi tu, as putea sa ies si sa ma distrez. Dl Dodakis: Ai sa te duci dupa masina pe care am dat-o la reparat. Dna Dodakis: Of, as fi putut sa merg la cinema cu prietena mea!

Structura relatiei este simpla: ordin, urmat de protest-acceptare ca raspuns. Pe baza acestui scenariu, se pot imagina o multime de dialoguri. Daca un joc este jucat continuu, inseamna, spune Berne, ca el aduce beneficii celor care il joaca. Femeii: puterea de a-si acuza sotul, iluzia ca ea ar putea face si alte lucruri sau puterea de a se razbuna pe terenul vietii sexuale. Iar in ceea ce il priveste pe barbat: evitarea intimitatii sexuale fara a-si pierde respectul de sine, provoccand refuzul, libertatea de a iesi si de a face ce vrea, beneficiul social al puterii de a juca jocul femeile sunt un mister. Insa, aceste jocuri sint si o carapace menita sa ascunda nevoi inconstiente.

Diferente de sex, gen si cultura in comunicare

Se intalnesc astazi din ce in ce mai putine persoane - mai ales in societatile declarate civilizate - care sa sustina diferente esentiale intre persoanele de sex feminin si cele de sex masculin si, pe baza lor, sa admita discriminarea. Ceea ce nu inseamna ca discriminarea a si disparut in urma declaratiilor de egalitate facute de indivizi sau chiar in urma unor imbunatatiri ale legislatiilor diferitelor tari. Tocmai datorita acestei realitati, in articolele 34, 35, 36, Parlamentul European in "Rezolutia din 27 septembrie 2007 privind egalitatea dintre femei si barbati in Uniunea Europeana - 2007 (2007/2065(INI)" face urmatoarele precizari:

insista asupra necesitatii de a dezvolta politici in vederea combaterii, de la primele varste scolare, a stereotipurilor legate de sexe in domeniul educatiei, inclusiv prin eliminarea acestora din programele de studiu si din manualele scolare, oferind programe de sensibilizare a profesorilor si elevilor si incurajand baietii si fetele sa adopte modele educationale netraditionale;

- invita Comisia sa instituie dialogul cu si sa incurajeze mass-media, avand in vedere rolul plin de influenta sociala al acestora, pentru promovarea egalitatii intre femei si barbati si pentru impiedicarea imaginilor stereotipe despre femei si barbati;

- recomanda elaborarea unor masuri de sensibilizare la nivel paneuropean pentru a creste sensibilizarea la atitudinea "toleranta-zero" fata de insultele cu caracter sexist si prezentarea intr-un mod degradant a femeilor in mass-media si in comunicarea comerciala( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO 28.8.2008).

Evident, eliminarea discriminarii dintre sexe nu poate avea loc doar in urma unor masuri, fie acestea chiar punitive, intrucat, procesul discriminarii are radacini profunde si cauze dintre cele mai diferite.

Una dintre cauze tine chiar de simbolurile pe care le sugereaza sexul feminine sau masculin. John Dewey, autorul unei celebre carti, Democracy and Education, considera inventarea simbolurilor ca fiind un eveniment extraordinar in istoria umana.

Intrucat tratam prea des indivizii si problemele lor asa cum s-a facut intotdeauna, fara sa luam in considerare modificarile impuse de conditiile care se schimba, Alfred Korzybsky ( - ), fondatorul semanticii generale, a sugerat ca o persoana ar trebui sa claseze mental termenii sai generali si in felul acesta sa reduca tendinta de a face asemenea erori semantice. Cand clasam termenii, ii separam pe baza unor diferente si, procedand astfel, recunoastem unicitatea lor.

Ceea poate insemna ca atunci cand ne referim la barbati sau la femei trebuie sa avem in vedere specificitatea sexului, a genului, dar si individualitatea persoanei (Manhood of Humanity: The Science and Art of Human Engineering, [1921], 2004)

Acesta este unul din scopurile miscarilor feministe - o incercare de a iesi dintr-o categorie, de a scoate etichetele care, in mod traditional, au fost atasate rolului femeii in societate. Alte organizatii fondate, reprezinta incercari specifice de a sparge tiparele in care persoanele au fost plasate. Grupurile militantelor feministe protesteaza impotriva faptului ca femeile nu au fost niciodata categorizate ca indivizi, ci au fost vazute doar ca parteneri tacuti ai barbatilor, un fel de rau necesar, cu rolul principal de a asigura urmasi barbatilor.

Distinctia dintre sex si gen

Asadar, pana de curand am fost invatati ca barbatii sunt de gen masculin, iar femeile de gen feminin, primii sunt puternici, caci tocmai de aceea sunt barbati, iar femeile sunt mai slabe, nu se pot bate si deci trebuie ocrotite. Inceputurile acestei viziuni coboara pana in epoca tribala, cand, cum a observat sociologul Petre Andrei, "tribul are diferite trebuinte, care sunt satisfacute de indivizi diferiti dupa aptitudinile lor. Primul pas spre diferentiere si spre eterogenizare a fost recunoasterea autoritatii unui sef si apoi diferenta de ocupatie a sexelor."

Astfel, hoarda, prima forma de comunitate sociala, este o masa de oameni condusa de motive si instincte materiale, oarecum organice, anume de foame si trebuinta sexuala.(Andrei, 1997, p. 80). Nu este o viziune specifica doar culturii noastre traditionale. In vechea China, Yin si Yang nu se puteau concepe decat prin opozitia sexelor. Barbatii si femeile erau considerati ca doua corporatii opuse, avand o sumedenie de interdictii si bariere sexuale. Dupa modelul acestei opozitii a sexelor s-a facut si repartitia sezoniera a activitatilor omenesti. Yin si Yang au fost concepute nu ca o dualitate a Existentei si a Non-existentei, a binelui si a raului, ci ca o opozitie relativa si de natura ritmica intre doua grupe rivale si solidare. In acelasi timp fortele ultime ale naturii au fost imaginate si reprezentate de chinezi dupa modelul diviziunii sexelor.(Andrei, p. 129.)

Genul nu inseamna insa acelasi lucru cu sexul biologic. Aceasta distinctie este importanta pentru a intelege cum "viziunile noastre asupra sexului biologic influenteaza identitatile genului."(Judith N. Martin, Thomas K. Nakayama, p. 24). Giddens considera ca exista doua teorii referitoare la identitatea si sexualitatea genului, cea a lui Sigmund Freud fiind cea mai influenta si cea mai des discutata, acceptata sau combatuta. Freud a teoretizat ca diferentierile pornesc din prima copilarie si se accentueaza in scoala in urma grupurilor formate de membrii de acelasi sex. Nancy Julia Chodorow, un sociolog feminist, descrie masculinitatea si feminitatea ca pe o pierdere, in sensul ca baietii si fetele se despart diferit de mame, baietii respingand radical apropierea de mama si dedicandu-se realizarilor personale. (Giddens, 2001) La randul lor, fetele despartindu-se de mame, continua sa-si dezvolte relatiile transferandu-si atasamentul fata de viitorul sot si fata de copii. (Chodorow, 2001).

Elisabeth Cashdan, profesoara la University of Utah, este si mai categorica afirmand ca pentru o femeie acumularea de resurse pentru copiii sai este foarte importanta, de aceea va incerca sa atraga barbati bogati si cu pozitie buna sociala, dispusi sa o ajute. (Cashdan, 2001).

Indiferent de ce credem despre barbati sau femei, cert este faptul ca diferentierile sunt influentate puternic de notiunile culturale. Realitatea arata ca anumite activitati sunt considerate mai ales masculine, sau mult ales feminine. Ni se pare normal ca femeile sa fie educatoare, invatatoare sau medic si iesit din comun sa fie marinar, pilot, inginer constructor (ca sa nu mai vorbesc de tractorist, miner, hamal!). Astfel, fie ca oamenii pescuiesc, tes, se lupta sau citesc poezii, aceste activitati sunt vazute diferit in raport cu opinia celor din jur, opinie care, la randul ei, depinde de experientele anterioare ale celui care le observa. In acelasi fel, programele pe care oamenii le urmaresc la televizor - serialele, meciurile de box, programele de stiri - afecteaza modul in care socializam unii cu altii, toate acestea contribuind la dezvoltarea contextelor genurilor. (Judith N. Martin, Thomas K. Nakayama, 2008).

La randul ei, cultura fiind intr-o continua transformare, se schimba si felul in care ne raportam fata de genul masculin sau de cel feminin. De exemplu, acum o jumatate de secol, sa zicem, in societatea romaneasca era "anormal" (sau cel putin ciudat) ca barbatii sa gateasca sau sa ingrijeasca de copii, in timp ce mama se afla la lucru, iar acum chiar legislatia ofera posibilitati ca ei sa intrerupa serviciul si sa preia ocupatii considerate candva specif feminine.

Ceva mai mult: diferentele de gen duc chiar la diferente de perceptie a frumusetii. De la tipul femeii din antichitatea greaca, cu sani bogati si abdomen puternic s-a trecut, in zilele noastre, la model femeii subtiri, inalta si cu brate lipsite de musculatura, ceea ce inseamna ca notiunile noastre de masculinitate si feminitate se schimba incontinuu, conduse de interese comerciale si alte forte culturale. Astfel a aparut si o larga piata de desfacere a cosmeticelor pentru barbati, desi, spre deosebire de femei, majoritatea barbatilor nu vor sa vorbeasca despre machiaj, nu vor sa fie vazuti in public cumparand produse cosmetice si nici nu recunosc ca stiu cum se folosesc acestea. Iar daca isi vopsesc parul fac eforturi sa ascunda schimbarea.

A vrea sa arati altfel nu este doar raspuns la nevoia de innoire. Conceptia si opiniile oamenilor asupra genului nu se refera doar la ceea ce cred ei ca sunt, ci sugereaza si ce ar dori ei sa fie pentru altii. Fiecare invata din propriul mediu cultural, chiar fara sa-si propuna, ce inseamna masculinitatea si feminitatea. Primele lectii le primim, oricare dintre noi, in familie si in grupurile de adolescenti in care ne dezvoltam, apoi, prin intermediul mass-mediei si al lecturii luam act de alte observatii si interpretari. Probabi ca fara influenta mass-mediei prea putini dintre barbati ar fi considerat ca o femeie frumoasa trebuie sa aiba buzele mari si carnoase. Si poate nici femeile nu si-ar fi pus problema Si totusi, chiar si femei care nu aveau buzele foarte subtiri au acceptat, probabil sub influenta filmelor americane, sa-si implanteze alte grasimi din corp in buze. Iar la nevoie, chiar produse chimicale.

Judith N. Martin si Thomas K. Nakayama sunt de parere ca dinamica genului reflecta o stransa conexiune cu cultura, moda fiind la fel de importanta prin influenta pe care o exercita la nivel global. Concluzia la care ajung cei doi cercetatori este ca genul si sexul nu sunt sinonime. Sexul este biologic, in timp ce genul este social construit. Sexul este stabilit de genetica si biologie, in timp ce genul este produs si reprodus de societate. Cu exceptia operatiei, sexul este permanent, in timp ce genul variaza peste timp si peste culturi. "Sexul este o proprietate individuala, in timp ce genul este o calitate sociala si relationala care castiga inteles din preponderenta intereselor sociale si contrastul cu celelalte genuri.

Societatile creaza intelesuri de gen care comunica printr-o abundenta de structuri culturale si practici; in schimb, indivizii devin genuri incorporand prescriptii sociale in identitatea personala. ( Judith N. Martin, Thomas K. Nakayama, 2008) Mai exact: un barbat poate sa ramana barbat intreg, avand in comportament trasaturile sensibilitatii feminine

Barbat sau femeie, fiecare reactioneaza la stimuli exteriori. Un francez cand iti vorbeste, constata Edward Hall, nu te scapa din ochi. Pe strazile din Paris, el isi poate ingadui sa priveasca foarte atent femeile. Americancele, intorcandu-se in tara lor dupa ce au stat o perioada in Franta, i-au marturisit autorului, ca trec deseori printr-o perioada de privare senzoriala. Cateva au spus ca se obisnuisera pe parcursul sederii lor in Franta sa fie privite, iar obiceiul americanilor de a nu le privi le determina sa se simta ca si cum nu ar exista! Ceva mai mult, masinile frantuzesti sunt create ca raspuns la nevoile francezilor de a putea privi femeile. Asadar, automobilul devine, alaturi de limba, o expresie a culturii si astfel isi are caracteristicile in biotopul cultural. ( Hall, Edward, 1966).

Bibliografie:

1. https://www.dictsociologie.netfirms.com/C/CTermeni/comunicare.htm (Vlasceanu, Lazar, Zamfir, Catalin, Dictionar de sociologie
2. Mucchielli, Alex, Arta de a comunica, Polirom, 2005, Iasi.
3. Petre, Anghel, Suport curs, Comunicare interculturala.