Comunicarea - Evolutia si semnificatia termenului-comunicare

Comunicarea

1. Definitii in literatura de specialitate

Incercarea de a gǎsi o definitie, universal valabilǎ pentru "comunicare" este aproape imposibilǎ desi multi autori au sugerat definitii mai mult sau mai putin exhaustive pentru acest termen. Orice dictionar explicativ vorbeste, insǎ, despre faptul cǎ acest termen semnificǎ: instiintare, informare, aducere la cunostinta,etc.

Din punct de vedere sociologic, comunicarea reprezintǎ un mod fundamental de interactiune psiho-social al persoanelor, realizat in limbaj articulat sau prin alte coduri, in vederea transmiterii unei informatii, a obtinerii stabilitǎtii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup.

Din unghiul stiintei comunicarii, comunicarea este un proces care dispune de patru componente fundamentale: un emitator, un canal, o informatie si un receptor. Esenta procesului este deplasarea, transferul sau transmiterea informatiei de la un participant la celalalt. In mod frecvent, circulatia are loc in dublul sens, e bidirectionata insǎ poate avea loc si in sens unic.

Toate definitiile date comunicarii umane, indiferent de scolile de gandire carora le apartin sau de orientarile in care se inscriu, au cel putin urmatoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. In plus, nici un fel de activitate zilnicǎ, cotidianǎ sau la nivelul organizatiilor, societatilor nu poate fi conceput in afara procesului de comunicare. "In sensul cel mai general, se vorbeste de comunicare de fiecare data cand un sistem, respectiv o sursa influenteaza un alt sistem, in speta un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leaga¹."

2. Evolutia si semnificatia termenului-comunicare

Urmand evolutia fireasca, existenta in tratarea comunicarii inter-umane de-a lungul timpului, se pot constata modalitati diferite de abordare in functie de etapa istorica respectiva, mergand de la momente de maxim interes, pana la altele de stagnare sau dimpotriva de innoire a conceptelor.

Suprapunandu-se marilor etape istorice, putem astfel vorbi de o perioada clasica (500 i.e.n. - 40 e.n.), perioada evului mediu si Renasterea (400-1600 e.n.); perioada moderna (1600-1900 e.n.).

Perioada clasica.

Interesul omului pentru cunoasterea naturii comunicarii se poate descifra inca din Vechiul Testament, dar dovada unor preocupari precise in acest sens este semnalata abia in secolul al V-lea i.e.n., odata cu aparitia lucrarii 'Arta retoricii' elaborata conform afirmatiilor lui Aristotel, de Corax din Siracuza. Lucrarea avea menirea de a indica cetatenilor diferite moduri de comunicare eficienta reclamate de introducerea unor reguli de convietuire democratica. Dupa cum arata M. J. Cary si J. J. Haarhoff ('Life and Thought in the Greek and Roman World', 1940,pg 167) studierea comunicarii a aparut in antichitate ca o necesitate practica determinata de exigentele sociale. In Grecia acelor vremuri, legea prevedea, spre exemplu, ca fiecare cetatean sa fie propriul sau avocat.

Cel care a contribuit esential la dezvoltarea studiului comunicarii, in acea perioada, a fost Platon (428-348 i.e.n.) care a introdus retorica in viata academica greaca. J. H. Marrow (A History of Education in Antiquity, 1956) afirma ca retorica era specifica inaltei culturi grecesti si o ridica la rangul de stiinta.

Pana in anul 100 i.e.n. se poate consemna si contributia filosofilor romani la dezvoltarea teoriei sistemului; astfel, acum apare prima oara distinctia intre teoria comunicarii (retorica) si practica (oratoria), elaborarea paradigmei sistemului fiind atribuita de istorici lucrarilor lui Cicero (86 i.e.n.). In pragul erei noastre, se poate remarca opera lui Quintilian (35-95 e.n), ce are meritul de a fi sintetizat in lucrarea 'De institutione oratoria' o experienta greco-romana care acopera cinci secole de cautari si realizari remarcabile.

Perioada medievala si renascentista.

Dupa interesul manifestat in antichitate fata de teoria comunicarii, in lunga perioada care urmeaza nu se inregistreaza preocupari deosebite in domeniu, ideile ramanand cantonate in formulari scolastice, confundandu-se in teologie. Singurele preocupari ce se pot constata au un vadit caracter pragmatic si se manifesta prin exersarea retoricii in scrisori, discursuri iar in epoca medievala prin 'jocul miraculos' - forma a teatrului modern.

Perioada moderna

Incepand abia cu secolul al 17-lea se poate constata reaparitia interesului pentru studierea teoriei comunicarii² , poate si ca urmare a unei noi atmosfere de deschidere spre democratizare si libertate de expresie, caracteristica pentru Europa acelei perioade. Fata de Evul Mediu si Renastere, perioada moderna a mai beneficiat de imensul avantaj al diminuarii rolului bisericii ca sursa de putere politica. Au aparut statele nationale, iar regimurile democratice au deschis calea libertatii de exprimare. S-au dezvoltat universitatile, literatura, publicatiile in general. Astfel a reaparut interesul pentru studierea teoriei comunicarii umane.

Perioada moderna, care a durat aproximativ 300 de ani a fost fertila pentru teoria comunicarii umane, dupa anul 1600 comunicarea reaparand in centrul vietii social-politice, timp in care a fost elaborata o bogata literatura a teoriei si practicii in domeniul comunicarii.

3. Rolul informatiei in comunicare

In orice activitate economicǎ si socialǎ pot fi identificate schimburi de informatii sau legǎturi informationale care asigurǎ o functionare normalǎ a intregului organism economic in care se desfasoarǎ activitatea respectivǎ prin reglarea stǎrilor si prin mentinerea stabilitatii fata de influentele si perturbatiile venite din afara. Cunoasterea factorilor care asigurǎ aceste legaturi functionale si regleazǎ activitatea in concordantǎ cu programul stabilit este legatǎ de intelegerea notiunii de informatie si decizie.

Precizarea notiunii de informatie impune de la inceput necesitatea unei distinctii intre termenul de data si informatie, care, de foarte multe ori, se confunda in practica.

Datele sunt reprezentate prin diferite cuvinte, cifre sau semne, care descriu sau reflecta cele mai diverse fapte si situatii petrecute. Ele formeaza materia bruta pe care se intemeiaza informatiile. De exemplu, datele dintr-o factura dau nastere la o serie de informatii asupra sorturilor, pretului sau asupra cantitatilor de marfuri expediate de furnizor. Datele dintr-un document devin astfel suportul simbolic al informatiilor, iar documentul, suportul material al datelor. Privita din punct de vedere al continutului ei, informatia este o noutate, o stire sau o comunicare asupra unor fapte, intamplari, evenimente, experiente, idei si opinii ce urmeaza a fi transmise, intelese sau acceptate in vederea atingerii unui anumit scop.

3.1. Informatia - dimensiune esentiala a vietii sociale

Diversitatea manifestarii in plan social a informatiei poate fi inscrisa pe coordonata mai larga a criteriilor: stiintific, tehnic, politic, economic, etc., care justifica o 'specializare' in functie de un receptor avizat si nuanteaza ideea considerarii procesului informational ca parte esentiala a diviziunii sociale a muncii.

In activitatea economica informatia face legatura intre obiectivele propuse de organismul economic, in care se arata ce, cat si in ce conditii sa se execute productia si realizarile efective, care indica gradul si modul de indeplinire a scopurilor propuse. Inainte de a fi transmise organelor de conducere, informatiile sunt sintetizate si concentrate pentru a le face corespunzatoare nevoilor fiecarui nivel de conducere astfel:

- la nivelul economiei nationale, informatiile servesc drept baza pentru orientare si luare a deciziilor in politica economica a statului. Din aceasta cauza ele se prezinta sub forma de indicatori sintetici care permit cunoasterea proceselor reproductiei largite si a tendintelor de dezvoltare economica, tehnica si stiintifica;

- la nivelul ramurilor economice, informatiile se refera la tendintele cercetarilor stiintifice, precum si la cerintele pietei din tara si strainatate pentru ca productia intreprinderilor din ramura respectiva sa fie adaptata acestor cerinte;

- la nivelul intreprinderilor, informatiile urmaresc cunoasterea in detaliu a desfasurarii procesului de productie in materie de cantitate si calitate, cu referire la timpul de lucru si la capacitatile de productie respectand normele de consum a materialelor si a altor cheltuieli.

Managerii, la randul lor, au la dispozitie o serie de modalitati de adresare angajatilor, cum ar fi: informatia oralǎ, folosita in consfatuiri, sedinte de productie, in contacte directe si care se exercita in doua sensuri: ascendent (de la organul de executie la organul de conducere) si descendent (de la organul de conducere la cel de executie). Ca si avantaj major al utilizarii comunicarii verbale se poate mentiona contactul direct realizat de managerii de pe orice nivel care se adreseza nemijlocit personalului cu care lucreaza, insa exista unele inconveniente fata de informatia scrisa in ceea ce priveste controlul ordinelor transmise sau deciziilor etc. In plus, managerii pot apela si la informatia scrisa, reprezentata prin procesele verbale, rapoartele, dari de seama, bilanturi, contabile, note de serviciu, jurnale, scrisori si documente sau la informatia audiovizuala, reprezentata prin filmele tehnice despre fabricatie, prin grafice, scheme, precum si prin comunicarile transmise prin intermediul televiziunii, radioului.

3.2. Informatia - resursa economica si serviciu de prima necesitate

In ultimele decenii ale sec. XX, cresterea gradului de informatizare a proceselor industriale precum si a cresterii gradului de folosire a informatiilor in rezolvarea problemelor umane a facut ca informatia sa fie considerata ca o resursa economica, intrucatva egala cu alte resurse cum ar fi munca, materia prima si capitalul. Aceasta perspectiva scoate in evidenta faptul ca posesia, manipularea si folosirea informatiei poate imbunatati raportul cost-eficienta in multe procese fizice sau cognitive.

Prima perceptie a informatiei este de resursa individuala si sociala care are cateva caracteristici ce o deosebesc de notiunea traditionala de resursa economica. Spre deosebire de alte resurse economice, informatia este practic nelimitata, avand limite aparente impuse doar de timp si de capabilitatea cognitiva umana. Informatia, ca resursa economica nu sufera schimbari in cadrul tranzactiilor (poate fi numai partajata, folosita in comun). Calitatea ei de a se substitui altor resurse economice, transportabilitatea cu o viteza foarte mare, si abilitatea ei de a da un avantaj celui ce o detine, stau la baza remodelarii unor industrii sociale (cum ar fi cercetarea, educatia, activitatea editoriala, comertul) si chiar a politicii. Preocuparea sociala privind administrarea resurselor informationale s-a extins in domeniul traditional al bibliotecilor si al arhivelor si, a cuprins si informatia organizatorica, institutionala si guvernamentala in ceea ce a capatat numele de managementul resurselor informationale.

A doua perceptie a informatiei este aceea de serviciu de prima necesitate, care a determinat dezvoltarea in intreaga lume a unui nou segment a economiilor nationale: sectorul de servicii informatice. Beneficiind de avantajele proprietatilor informatiei si construind o perceptie a utilitatii si valorii sale individuale si sociale, acest sector furnizeaza o larga gama de produse si servicii informatice. Asadar, astazi, calitatea informatiei introdusǎ in modelul economic este determinantǎ pentru eficienta acestuia. De mare valoare pentru oamenii de stiinta ai viitorului este asa numita informatie stiintificǎ, amintind aici ca Peter Drucker, profesor de management, in lucrarea sa 'Post Capitalist Society' arata cǎ 'astǎzi stiinta este mai importantǎ pentru bunǎstarea natiunilor decat capitalul sau forta de muncǎ'.

4. Structura procesului de comunicare

"Comunicarea este un proces, nu un eveniment" ³

J.J. Guilenburg, O.Scholten si G.W.Noomen in "Stiinta comunicarii" defineau comunicarea ca un proces "prin care un emitator transmite informatii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte". Cea mai simpla schema a structurii procesului de comunicare a fost propusa inca din anul 1934 de Karl Buhler, in lucrarea "Die Sprachtheorie".

Ulterior, Ronan Jackobson, urmarind schema lui Karl Buhler, dezvoltǎ structura respectivǎ adaugand alte 3 componente: codul, canalul si referentul iar mai tarziu, modelul profesorului american Philip Kotler ajunge sǎ fie considerat ca fiind cel mai complet model al procesului de comunicare.

4.1. Componentele procesului de comunicare

Orice proces de comunicare are urmatoarele componente conform cu anumiti autori

-emitentul, aflat in ipostaza de manager sau executant, este persoana care initiaza comunicatia. El formuleaza mesajul, alege limbajul, receptorul si mijlocul de comunicare. Desi apare ca initiator al comunicarii, el nu poate controla pe deplin ansamblul procesului;

-receptorul, executant sau manager care primeste mesajul informational, nu are cu nimic un rol mai nesemnificativ decat cel al emitentului. Se considera ca reusita comunicarii depinde de adecvarea continutului si formei de exprimare a mesajului cu capacitatea de perceptie si intelegere a receptorului, cu starea sa sufleteasca iar managerii au rolul de a-si duce sarcina pana la capat, acordand suficienta atentie si atunci cand primeste informatii.

-mesajul este simbolul sau ansamblul simbolurilor transmise de emitator receptorului. Specialistii vorbesc de textul, adica partea deschisa, vizibila a mesajului concretizata in cuvinte si muzica, partea invizibila continuta in orice mesaj. (gesturi, mimica)

-contextul, mediul este o componenta adiacenta dar care poate influenta mult calitatea comunicarii. El se refera la spatiu, timp, starea psihica, interferentele zgomotelor, temperaturilor, imaginilor vizuale care pot distrage atentia, provoaca intreruperi, confuzii. (Un mesaj rostit de aceeasi persoana, va capata alta semnificatie in functie de locul unde a fost rostit; de exemplu, mesajul sefului catre subordonat: in biroul sau - importanta oficiala, in biroul subordonatului - simplu repros, pe strada - lipsit de importanta, ori la domiciliu - atentie, prietenie).

-canalele de comunicare constituie traseele pe care circula mesajele, iar dupa gradul de formalizare pot fi: formale sau oficiale, suprapuse relatiilor organizationale functionand in cadrul structurii astfel incat sa vehiculeze informatii intre posturi, compartimente si niveluri ierarhice diferite determinand in mod hotarator eficienta comunicarii; sau informale, generate de organizarea neformalǎ, ca si cai aditionale care permit mesajelor sa penetreze canalele oficiale. Aceste retele pot vehicula stiri si informatii mai rapid decat canalele formale dar pot fi frecvent distorsionate si filtrate. Insa, un proces eficient de comunicare solicita luarea in considerare a ambelor categorii de canale, cunoasterea modului lor de functionare, a avantajelor si dezavantajelor pentru a le putea folosi si controla. (Anexa I.1)

4.2. Etape si mecanisme ale procesului de comunicare

Etapele procesului de comunicare si mecanismele interne ale acestuia, conform fig.1., sunt⁵

a) Codificarea intelesului consta in selectarea anumitor simboluri, capabile sa exprime semnificatia unui mesaj. Cuvintele, imaginile, expresiile fetei sau ale corpului, semnalele ori gesturile se constituie in simboluri ale comunicarii care pot fi interpretate gresit uneori de oameni nefamiliarizati cu ele sau apartinand altor culturi. In cadrul organizatiei, forma cea mai importanta de codificare ramane, totusi, cea a limbajului.

b) Transmiterea mesajului consta in deplasarea mesajului codificat de la emitator la receptor prin canalele de comunicatie (vizual, auditiv, tactil sau electronic).

c) Decodificarea si interpretarea se refera la descifrarea simbolurilor transmise si, respectiv, explicarea sensului lor, proces puternic influentat de experienta trecuta a receptorului, de asteptarile si abilitatile acestuia de a descifra si interpreta diversele simboluri. Prin intermediul lor se constata daca s-a produs sau nu comunicarea, daca emitatorul si receptorul au inteles in acelasi mod mesajul.

d) Filtrarea, consta in deformarea sensului unui mesaj datorita unor limite fiziologice (lipsa sau scaderea acuitatii vazului, auzului, mersului etc. si limiteaza capacitatea de a percepe stimuli si deci, de a intelege mesajul) sau psihologice care se instaleaza ca urmare a unor experiente trecute ori a unor sensibilitati, predispozitii. Ambele pot afecta perceptia si modul de interpretare a mesajelor, dandu-le o semnificatie total sau partial diferita fata de cea a emitentului. Exemplul cel mai concludent de interpretare diferita a mesajelor este cea a mesajelor continute de aceeasi piesa muzicala, acelasi discurs ori spectacol data persoanelor care compun auditoriul.

e) Feed-back-ul incheie procesul de comunicare. Prin intermediul sau, emitatorul verifica in ce masura mesajul a fost inteles corect ori a suferit filtrari. Pentru manageri, feed-back-ul comunicarii se poate produce in diferite moduri, fiind spre exemplu direct si imediat, prin care raspunsul receptorului este verificat in cadrul comunicarii fata in fata. Prin diverse simboluri - cuvinte, gesturi, mimica fetei - se constata daca mesajul a fost receptat sau nu in mod corect. Feed-back-ul poate fi solicitat si ca urmare furnizat, dar si primit fara a fi solicitat, evaluat si, in final, implementat, reprezentand o parte vitala a efortului de comunicare.

Mijloacele de transmitere, constituie suportul tehnic al procesului de comunicare, concretizate in: rapoarte interne, sedinte si prezentari orale, scrisori, telefon (clasic, mobil si robot telefonic), telex si telefax, combinarea aparatului video si audio pentru teleconferinte, discutia de la om la om, retele de computere, video si TV prin circuit inchis (avizier, ziare, lucrari, diagrame). Generalizand, comunicarea de la om la om este mai eficienta decat cea telefonica iar telefonul este mai bun decat un raport.

Fig. 1 - Componentele procesului de comunicare

Figura de mai sus (sursa Kotler, Ph. - op. cit. p.759) reprezinta un model complex de schematizare a procesului comunicarii, in care trebuie evidentiata importanta majora a mijlocului de transmitere a informatiei precum si a "zgomotului" care intregeste imaginea de ansamblu in cadrul comunicarii. Astfel, factorii de influenta ai procesului de comunicare se pot pot grupa, in functie de compozitia subtila a mesajelor vehiculate, in felul urmator:

a) Factori externi: mediul ambiant poate influenta structura comunicarii organizationale, in masura in care este vorba de un mediu stabil (linistit), ce incurajeaza in special comunicarile scrise, sau un mediu agitat, reactiv si turbulent, in care schimbarile se succed cu repeziciune, iar comunicarile scrise tind sa fie inlocuite cu cele verbale, iar telefoanele sunt preferate linistitelor convorbiri fata in fata. Fax-ul, pager-ul, telefonul mobil raspund nevoilor comunicarii rapide, dar tind, in acelasi timp, sa anuleze unul din marile atribute ale comunicarii: personalizarea. In plus trebuie mentionat ca o data cu cresterea nivelului general de educatie al oamenilor va creste calitatea comunicarii prin eliminarea unor deficiente intalnite la nivelul codificarii, decodificarii si feed-back-ului.

b) Factori interni: parametrii structurii organizatorice, gradul de formalizare, nivelul de centralizare al autoritatii, modul de efectuare al controlului influenteaza decisiv structura si procesul de comunicare. Astfel, in structurile de tip birocratic, deci cu un grad inalt de centralizare si formalizare, cu un control detaliat si rigid, vor predomina comunicarile scrise, descendente, formale si impersonale. O structura cu multe niveluri ierarhice conduce la aglomerarea proceselor de comunicare, la ingreunarea si apariia numeroaselor filtre, la multiplicarea comunicarii informale. Referitor la tipul de cultura organizationala, prin componentele sale de perenitate - conceptiile de baza, valorile si perspectivele - cultura impune si mentine traditii, reguli nescrise dar puternic inradacinate care se resimt in individualizarea procesului de comunicare al fiecarei organizatii. Printre obstacolele specifice ale comunicarii in cadrul procesului de management sunt mentionate⁶

a). Obstacolele generate de manageri care au tendinta de a ridica bariere artificiale in comunicarea cu subalternii sau omologii lor, in general, datorita: 1) dificultatilor in capacitatea de transmitere a informatiilor, amintind aici: insuficienta documentare, tendinta de a supradimensiona explicatiile introductive, tendinta de a transforma dialogul in monolog; utilizarea unui limbaj neadecvat cu receptorul etc, sau 2) a capacitatii reduse de ascultare sau ascultarea incorecta, ca urmare a rezistentei fata de introducerea de noi idei, de exemplu.

b). Obstacole generate de subordonati au ca sursa fie dorinta de securitate, fie lipsa implicarii in viata organizatiei sau factori care, pur si simplu tin de temperament sau climat de munca. Formele sub care se manifesta aceste dificultati sunt: rezerva subordonatilor in a exprima propriile opinii din teama de a nu avea neplaceri cu superiorii sau de a nu-si periclita avansarea; convingerea ca problemele subordonatilor nu-l intereseaza pe manager; lipsa de obisnuinta in comunicare; tendinta de a considera ca orice idee, propunere de perfectionare, implica automat existenta unei defectiuni tolerate de conducere; frecventa modificarilor, etc.

5. Raporturile interpersonale si comunicarea eficienta

A. Raporturile interpersonale constituie elementul de baza in stabilirea unei strategii de comunicare, ce vizeaza intregul ansamblu al modalitatilor de comunicare de care dispune organizatia in toate directiile, avand ca obiect definirea si alegerea pentru perioada urmatoare (3-5 ani) a imaginii dorita a fi propagata despre aceasta in general.

Raporturile interpersonale sunt cele care permit adevarata comunicare eficienta. In acest sens, trebuie mentionat faptul ca maniera de a comunica este generata (chiar comandata) prin observarea atitudinii psihologice a interlocutorului. Prin urmare, este necesar ca mai intai sa ne cunoastem interlocutorul, astfel incat sa putem fi capabili de a alege un "registru psihologic' adaptat acestuia. Avand in vedere aceste considerente, in cele ce urmeaza ma voi referi la acele modalitati care permit realizarea unor raporturi interpersonale eficiente. Pentru aceasta se poate apela la numeroase metode "imprumutate' din domeniul psiho-terapiei cum ar fi: analiza tranzactionala, analiza bio-energetica, programarea neuro-lingvistica etc.

Analiza tranzactionala (AT) se apreciaza a fi unul dintre mijloacele cele mai importante pentru a comunica eficient, pentru a nu risca un "dialog al surzilor' (una dintre cele 2 parti nu "aude', nu "crede' ). AT a fost pusa la punct in anii '50, in SUA, de catre dr. Eric Berne si un grup restrans de psihologi si terapeuti, ca o teorie completa a personalitatii individuale. Demersul AT consta in analizarea comportamentelor, atitudinilor, exprimarilor, reactiilor psihice si emotionale prin intermediul "grilelor analitice', ca de exemplu: starea de spirit, pozitia de viata, jocuri, etc. Se poate spune ca punctul forte al AT il constituie faptul ca aceasta "este un excelent mijloc de analiza si actiune in cadrul comunicarii'⁷.

Popescu, Dan: "Comunicare si Negociere in Afaceri",Editura Economica,Bucuresti,2001, pag.117

Asadar, obiectivele AT constau in: identificarea si modelarea propriilor stari de spirit ocazionate de relatiile de conducere (afaceri) si crearea unor mijloace eficiente de actiune in cadrul relatiilor comportamentale in conducere. Pentru a intelege comportamentul unei persoane in AT sunt descrise trei stari ale eului: Parintele, Adultul si Copilul, reprezentand comportamente vizibile si nu constructii ipotetice, si totodata modul nostru de a ne exprima personalitatea la un moment dat. (Anexa I.2) si are drept tinta dobandirea autonomiei individului in luarea deciziilor.

Programarea neuro-lingvistica. (PNL), mai recenta decat AT, a fost creata si fundamentata de Richard Bandler si John Grinder (The Secrets of Communication, 1982) relevand faptul ca inca de la nastere fiecare individ recurge la transpunerea in practica a unor comportamente (programe) in vederea atingerii scopurilor vizate. Conform PNL, comportamentele sunt programate prin experientele noastre personale, credinte, valori, criterii si actiuni, programarea fiind organizata si conditionata de sistemul nervos prin perceptiile senzoriale si ajutandu-ne astfel sa decelam canalul de comunicare dominant al interlocutorului prin intermediul unei analize a cuvintelor si exprimarilor formulate de acesta, apeland la elemente auditive, vizuale, kinestezice, odoro-gustative, 'neutre' etc.

Astfel P.N.L. se bazeaza pe aplicarea a trei tehnici fundamentale: a) sincronizarea corporala (atitudini, miscari, gesturi, voce, mimica, etc); b) sincronizarea vocabularului (verbe, adverbe, adjective); c) sincronizarea sistemelor de valori si sistemelor motivationale, in vederea armonizarii relatiilor interpersonale.

I.B. Dimensiunile comunicarii. Modele de comunicare

Comunicarea, in stiinta manageriala, este cunoscuta ca o principala activitate desfasurata de manageri, fiind considerata: "componenta de baza a functiei de coordonare'.

La intrebarea "de ce comunicam intr-o organizatie?' pot exista o multitudine de raspunsuri, cateva insa, fiind unanim acceptate⁸: comunicarea stabileste si mentine relatiile dintre angajati; functiile managementului nu pot fi operationalizate in lipsa comunicarii, iar prin feed-back-ul realizat, comunicarea releva posibilitatile de imbunatatire a performantelor individuale si generale ale organizatiei;