Comunicarea verbala si nonverbala

Comunicarea verbala si nonverbala

Trebuie sa remarcam, de la bun inceput, faptul ca usurinta in exprimare este determinata de:

I. Caracteristicile personalitatii;

II. Calitatile vocale - enuntarea si pronuntia.

Caracteristicile personalitatii

Caracteristici ale personalitatii care pot determina o exprimare usoara sunt:

a) Claritatea

Pentru a fi un bun vorbitor este nevoie in primul rand de o buna capacitate de exprimare clara a ideilor. Ea presupune:

- exprimarea simpla;

- organizarea materialului in asa fel incat sa poata fi usor de urmarit;

- pronuntarea corecta a cuvintelor astfel incat sa poata fi usor recunoscute;

- evitarea folosirii cuvintelor lungi si complicate;

- in cazul folosirii unui vocabular specializat sau de argouri, explicarea termenilor care pot sa nu fie uzuali pentru auditoriu.

b) Acuratetea

Expresiile si cuvintele pe care le folosim trebuie sa exprime exact ceea ce dorim sa spunem. Aceasta presupune:

- un vocabular suficient de bogat pentru a putea alege cuvintele cu interes precis in vederea atingerii scopului propus;

- faptele la care se fac referiri sa fie corecte iar informatiile citate sa fie de incredere;

- evitarea afirmatiilor neconforme cu realitatea si care pot fi contestate.

Exprimari care incep cu: "‑Toata lumea stie " sau "‑Nici o persoana cu mintea intreaga nu ar accepta aceasta " sunt totdeauna periculoase si pot fi contestate, in special cand sunt pe punctul de a genera reactie ostila.

c) Empatia

Este capacitatea de a ne pune, de a ne transpune in situatia celorlalte persoane. Punandu-ne in locul ei vom stabili o empatie cu aceasta. Asta nu inseamna ca trebuie sa fim mereu de acord cu ea sau cu ideile sale, dar ne ajuta sa fim intelegator si rabdator. Expresia fetei si tonul vocii sunt evident importante, in special in discutiile de grup

d) Sinceritatea

Aceasta inseamna in realitate a fi natural. Sa evitam sa devenim rigizi sau stangaci sau sa incercam sa simulam atunci cand discutam cu persoane necunoscute sau cu un statut social mai inalt. Desigur altfel vorbim cu un sef decat cu un coleg sau prieten, dar trebuie sa ne straduim sa fim noi insine si in aceste situatii. Tonul vocii trebuie sa fie la fel in ambele situatii. Alegerea cuvintelor si a frazelor trebuie sa fie diferita.

e) Relaxarea

Metoda de a ne elibera de anumiti factori care creeaza dificultati in vorbire, cum ar fi:

- emotii cand vorbim cu unele persoane;

- vocea devine mai ascutita sau mai groasa;

- ritmul vorbirii devine mai rapid sau mai lent;

- miscarile si pozitia devin rigide sau necontrolate.

In asemenea situatii relaxarea prin respiratii profunde ne poate ajuta.

f) Contactul vizual

Directia privirii si mobilitatea ei sunt factori importanti in sincronizarea unui dialog. La fel si "schimbul de priviri". Un vorbitor care nu se uita niciodata spre cel care-l asculta ar putea transmite mesaje de tipul: "‑Nu ma interesezi"; "‑Nu-mi placi"; "‑Nu sunt prea sigur"; "‑Nu sunt sigur pe ceea ce spun".

Deci cateva reguli sunt utile:

- stabilirea unui contact vizual cu cel care ne asculta;

- evitarea atintirii privirii spre birou sau spre fereastra;

- daca vorbim unui grup mai mare, sa-l cuprindem cu privirea in asa fel incat fiecare individ sa simta ca este observat. Ei vor prefera o usoara pauza a vorbitorului, care demonstreaza interesul lui in modul de a-i privi, asigurand o fluenta discursului, spre deosebire de cel care citeste cu capul in jos, fara a da importanta auditoriului.

g) Aparenta

Felul in care esti privit arata cat de bine te inteleg ceilalti. Cel care ne asculta nu ne poate ajuta prea mult, insa poate inregistra aparenta, infatisarea noastra si atunci el va primi, prin metacomunicare, o imagine a modului in care ne purtam, chiar si inclusiv vestimentatia.

In cele mai multe situatii de dialog oamenii privesc vorbitorul si il judeca chiar inainte de-a vorbi. O haina atractiva, o tinuta vestimentara ingrijita este deosebit de importanta in situatii formale: intalniri publice, interviurile pentru angajare, conferinte etc.

Trebuie sa retinem ca modul in care aratam influenteaza impresiile celorlalti. A ne imbraca in concordanta cu cei din jurul nostru nu inseamna pierderea individualitatii ci mai degraba dovedeste capacitatea de adaptare in circumstante diferite.

Prin urmare sa luam in considerare doua lucruri importante:

- o tinuta ingrijita si curata;

- o vestimentatie si infatisarea adecvata locului in care va desfasurati activitatea.

h) Postura

Pozitia corpului este de asemenea importanta pentru procesul de comunicare. Ascultatorii vor fi impresionati neplacut atunci cand o persoana care li se adreseaza sta aplecata inainte pe scaun, se sprijina de perete sau sta in pozitie garbovita; aceasta demonstreaza nu numai oboseala si plictiseala dar poate influenta calitatea vorbirii, in primul rand vocea, atat fizic cat si psihologic. Fiecare miscare si stare psihica ii schimba tonalitatea, ritmul, intensitatea.

Pentru a ne ameliora si perfectiona postura cand vorbim, trebuie sa avem in vedere patru caracteristici importante: vioiciunea, placerea, distinctia si expresivitatea. Ele vor influenta si calitatile vocale.

2 Calitatile verbale

Se poate imbunatati calitatea vocii. Primul pas in aceasta directie il constituie constientizarea factorilor care influenteaza sunetele vocii.

Sunetele vocii se formeaza la nivelul coardelor vocale in momentul iesirii aerului din plamani prin laringe. Sunetele sunt influentate in primul rand de coardele vocale si apoi, succesiv, de: maxilar (pozitia), peretii gurii, limba, dinti si buze.

Pentru a obtine sunete clare trebuie ca muschii gatului sa fie intinsi sau rigizi iar buzele sa fie flexibile si capabile sa realizeze o mare varietate de pozitii. Pentru a comunica corect trebuie sa folosim corect inflexiunea vocii:

a) Inaltimea (tonalitatea) si intensitatea vocii

Vocea unei persoane care vorbeste pe tonalitati inalte este ascutita, tipatoare sau stridenta, iar a celei care vorbeste pe tonalitati joase va fi groasa, gatuita, aspra. Pentru a evita monotonia si a directiona atentia ascultatorului, este indicat a folosi, la inceput, un ton convenabil si apoi marirea si micsorarea acestuia in functie de situatie pentru a obtine efectul scontat.

b) Volumul vocii.

Este mult mai usor de controlat decat tonalitatea. O respiratie corecta este esentiala pentru a controla volumul si modul de a vorbi (inspiratie-expiratie adanca). Pentru a impresiona ascultatorii prin calitatea si claritatea vocii este necesara controlarea vocii in asa fel incat sa putem fi auziti la distanta fara sa tipam sau sa fim stridenti.

Volumul vocii depinde de anumiti factori si ar trebui sa luati in considerare urmatoarele:

- unde vorbiti (intr-o camera mica sau o sala de conferinte, intr-o camera unde sunetul are ecou, in aer liber sau cu usile inchise) pentru ca locul in care va aflati va influenta audibilitatea cuvintelor dumneavoastra;

- marimea grupului caruia ii vorbiti;

- zgomotul de fond.

c) Dictia si accentul.

Dictia este modul in care se pronunta cuvintele si intr-o oarecare masura este influentata de accent. Dictia depinde de articularea si enuntarea sunetelor, elemente folosite in descrierea pronuntarii cuvintelor (articularea se refera la modul de pronuntare a consoanelor, enuntarea se refera la modul de pronuntare a vocalelor).

O dictie buna inseamna a articula si a enunta bine, clar si este, in general, considerata a fi rezultatul unei bune educatii si practici. Totusi, este important sa nu se faca o confuzie intre dictie si accent. Oricare ar fi accentul dumneavoastra, este mai important sa pronuntati cuvintele clar. Ascultati crainicii de la TV sau radio si sesizati diferenta intre accent si dictie. Aceste doua elemente ale unei vorbiri corecte sunt foarte importante, in special in serviciile publice care presupun o discriminare fina a cuvintelor si sunetelor.

Si chiar daca avem un accent regional foarte puternic, sa nu incercam sa-l modificam, dar trebuie sa ne asiguram ca deschidem gura si folosim buzele cu flexibilitate pentru a pronunta cuvintele clar si corect. Vorbirea neclara, confuza, poate fi cauzata de o incordare si rigidizare a maxilarului sau a buzelor. Daca gatul este nerelaxat, contractat, si maxilarul este la fel de tensionat, drept consecinta sunetele vor fi pronuntate cu gura intredeschisa si, deci, vor fi neclare. Este imposibil astfel sa obtinem o expresivitate a vocii, rezultatul va fi o voce careia ii lipseste vitalitatea iar sunetele sunt monotone si estompate. De asemenea, daca buzele vorbitorului nu se misca suficient, cuvintele pot fi mai dificil sau chiar imposibil de inteles.

Viteza.

Mesajul este influentat de viteza sau de ritmul in care este transmis. Daca aceasta este mai mare, ascultatorul primeste mesajul ca pe o urgenta. Uneori acest lucru poate fi util dar in majoritatea cazurilor vorbirea rapida poate sa ne creeze dificultati in sensul ca nu vom fi intelesi de catre ascultatori si probabil ca nici nu vom putea pronunta fiecare cuvant clar si cu atentie. Daca vorbim incet exista riscul ca ascultatorul sa se plictiseasca sau sa sufere semnificatia mesajului (se pierde logica cuvintelor exprimate verbal).

Oricum, trebuie luat in considerare urmatorul aspect: oamenii pot asculta de 4-5 ori mai repede decat frecventa normala de 120 cuvinte/minut. Un bun vorbitor isi schimba viteza in concordanta cu importanta mesajului, deci cuvintele si frazele nesemnificative sunt rostite mai repede, in timp ce cuvintele si frazele importante vor fi rostite mai rar si accentuat.

e) Pauza

Ne da timpul sa ne regasim respiratia iar auditoriul sa ne culeaga ideile.

Pauzele din vorbire au acelasi rol ca punctuatia in scriere. De regula, pauzele scurte divid ideile dintr-o fraza, iar cele lungi marcheaza sfarsitul frazelor. Pauzele lungi se folosesc intre doua puncte principale importante sau intre cuprins si incheiere. Daca vorbim cu pauze exagerat de lungi, mai ales intre fiecare cuvant sau o serie de cuvinte, vom pierde foarte repede auditoriu.

Totusi, pauza folosita cu grija, poate fi un mijloc eficient pentru transmiterea mesajelor. Un bun vorbitor va face pauze scurte atunci cand trebuie, pentru a oferi ascultatorilor sai posibilitatea de a se implica activ. El va face pauze in special inainte sau dupa un cuvant care trebuie accentuat sau inainte de a sublinia o idee mai importanta. Un exemplu excelent ne ofera, in acest sens, unii comentatori radio sau TV.

f)Timbrul vocii

Inflexiunile sau modificarile "sus-jos' ale vocii (timbrul) influenteaza, de asemenea, modul in care mesajul este receptionat.

Variatiile in timbrul vocii sunt, de multe ori, asociate cu intensitatea si cu viteza ei, pentru a accentua sau mari interesul pentru cele expuse. Totusi timbrul poate trada atitudinile si emotiile noastre. Reactia receptorilor la mesajul nostru este influentata de timbrul vocii pe care-l folosim. Mai mult, un cuvant poate avea mai multe intelesuri, in functie de timbrul vocii. Este usor sa facem o impresie gresita daca nu folosim cu grija timbrul vocii si bineinteles este usor sa transmitem ce gandim cu adevarat chiar atunci cand nu vrem sa aratam asta.

Tonul vocii detine un rol important in limbajul verbal, informal dar mai ales in cel formal. Daca ne face placere deosebita sa vorbim despre un subiect anume este bine sa nu exageram, ci sa lasam ascultatorul sa recunoasca (descopere) acest lucru. in mod contrar, sentimentele adverse ar fi remarcate cu usurinta. Daca subiectul este plictisitor si daca ne straduim, cu tot efortul, sa-l facem interesant, vom gasi ca tonul vocii se va asocia discursului si nu impotriva lui.

Cu alte cuvinte, este important sa ne controlam tonul vocii pentru a nu ne trada atitudinile si sentimentele, chiar daca nu dorim sa o facem.

3 Elementele comunicarii nonverbale

Comunicarea nu presupune neaparat folosirea numai a limbajului sonor. Comunicam si atunci cand tacem, mergem, dam din umeri, cand tonul vocii nu suna entuziast. Comunicam, nonverbal, cu ajutorul gesturilor, expresiilor fetei si a altor miscari ale corpului. Caile de comunicare nonverbale sunt reactiile de care nu ne dam seama ca le avem, dar care sunt evidente pentru cei din jur.

De vreme ce comunicarea nonverbala este o componenta atat de importanta in procesul comunicarii, sa vedem in continuare ce implica limbajul nonverbal al tacerii, al timpului si limbajul corpului si al gesturilor.

Limbajul tacerii

Deseori se spune "Tacerea este de aur'. Ea poate fi, in anumite circumstante, intr-adevar de aur, dar tot atat de deranjanta si cateodata chiar periculoasa. Sa ne gandim ce se intampla, de exemplu, cand la sfarsitul unui discurs auditoriul comunica prin tacere. Va fi dificil sa se interpreteze aceasta tacere. Plictiseala? Dezaprobare? Respingere totala? Aprobare totala? Nefiind un raspuns clar, tacerea este ambigua si vorbitorul este lasat sa ghiceasca ce poate insemna ea. Iar interpretarea poate fi gresita! Fiind fiinte sociale, avem nevoie de confirmarea celor din jur. Una dintre cele mai crude pedepse sociale este ignorarea cuiva sau izolarea lui completa. Asa ca "a ne tine gura', poate fi un lucru intelept, dar poate insemna si un act de respingere. Tacerea construieste ziduri iar zidurile sunt bariere in comunicatie.

Pe de alta parte, folosind cu atentie tacerea in momente cheie (cu alte cuvinte pregatindu-ne sa ascultam) putem incuraja vorbitorul sa continue sau sa-si exprime sentimente si atitudini pe care, fara indoiala, altfel nu le-ar fi facut.

Tacerea deci, este un instrument puternic de comunicare, dar care trebuie folosit cu abilitate.

Limbajul timpului

In procesul de comunicare, semnificativ, din punct de vedere al efectelor sale este modul de folosire a timpului. Daca am stabilit o intalnire de afaceri la ora 10:00 si apoi am schimbat-o la 10:30, am comunicat ceva despre atitudinea noastra fata de intalnire, fata de cealalta persoana, fata de sine sau fata de importanta pe care o dam timpului.

Limbajul trupului

In ultimii ani, limbajului corpului i s-a acordat un interes din ce in ce mai mare, iar cercetari riguroase au incercat sa stabileasca natura exacta a relatiei dintre acest tip de comunicare si efectul acesteia asupra receptorului. Desi studiile sunt inca la inceput, exista deja cateva carti care acopera acest subiect, mai bine decat o putem face noi in cadrul acestui subcapitol. Trebuie sa mentionam ca exista chiar o stiinta numita "Kinetica" ce se ocupa cu studiul miscarilor corpului.

Cand am abordat obiectivele comunicarii am vazut ca acestea constau in: sa fim receptati, intelesi, acceptati si sa provocam o reactie (o schimbare de comportament sau atitudine). De aici rezulta cateva intrebari: Cum ne dam seama ca o persoana ne aproba atunci cand ii vorbim? Putem spune daca cineva ne-a inteles dupa modul in care acesta ne priveste?

Pentru a raspunde la aceste intrebari, facem constatarea ca analiza miscarilor trupului, atat al celui care transmite cat si al celui care primeste mesajul dezvaluie o multime de lucruri, dintre care cel mai important este acela ca, frecvent, i se transmite vorbitorului masura in care auditoriul ii accepta mesajul. La randul lui, receptorul (auditoriul) din mesajele nonverbale ale emitatorului (vorbitorului) poate afla dorinta de sinceritate, convingerea, corectitudinea si abilitatea acestuia si nu mai putin atitudinea si sentimentele sale in legatura cu mesajul pe care il transmite. Deci, este foarte important mai ales pentru vorbitor (emitator) sa stie sa citeasca limbajul trupului pentru ca acesta ii va dezvalui daca a fost acceptat si mesajul sau a fost inteles sau nu. Daca aceasta reactie este prezenta iar vorbitorul nu este sensibil la acest aspect si nici constient de importanta lui, fara sa poata citi sau interpreta acest limbaj, atunci o mare parte din propria sa comunicare s-a pierdut. Pentru a fi un bun cititor al limbajului trupului se impune dezvoltarea capacitatii de observatie si a abilitatii de a descifra aceste mesaje.

Spatiul si pozitia sociala

Inainte de a vedea modul in care ne miscam diverse parti ale corpului, trebuie sa examinam atitudinea noastra referitoare la spatiul in care aceasta miscare are loc si nu mai putin fata de pozitia sociala pe care o avem.

Asa cum tacerea si timpul vorbesc, asa se intampla si cu spatiul. Nu numai ca spatiul afecteaza felul in care noi comunicam dar trebuie sa stim si cum sa-l folosim pentru a comunica. si sa nu uitam ca spatiul este de obicei intr-o relatie directa cu rangul (pozitia sociala) in sensul ca pe masura ce oamenii avanseaza in functii, cresc si dimensiunile birourilor lor.

Ideea unui teritoriu este analizata si de Edward T. Hall in cartea sa "The Hidden Dimension" (Dimensiunea ascunsa), aratand ca fiintele umane au un simt al spatiului personal care este impartit in 4 tipuri de distante, in functie de diferitele tipuri de instructiuni si relatii, fiecare dintre ele avand o zona apropiata si o zona indepartata, si anume:

a) Distanta intima

* Zona de contact sau de atingere: aceasta este rezervata pentru prieteni foarte apropiati si pentru copii, aici putand include de asemenea luptele sportive sau bataliile. In cultura noastra nu se accepta aceasta apropiere intre barbati sau intre barbati si femei care nu sunt in relatii intime. In cultura araba, de exemplu, este foarte normal sa vezi barbati mergand pe strada tinandu-se de mana.

* Zona indepartata (mai mult de 0,5 m): suficienta pentru o strangere de mana, dar inacceptabila pentru cei care nu sunt in relatii intime (distanta incalcata in anumite situatii de exceptie, cum ar fi in lift sau in metroul aglomerat). In asemenea situatii, privitul in alta parte, de exemplu, poate transmite mesajul "‑Imi pare rau ca intru in spatiul dumneavoastra personal. Eu nu intentionez absolut nimic prin aceasta'. Daca regulile de comportare acceptate nu sunt respectate, atunci pot aparea unele necazuri.

b) Distanta personala

* Zona apropiata (0,5 - 0,8 m): este rezervata pentru cei care ne sunt apropiati. Hall subliniaza: ‑Acolo unde oamenii sunt in relatii stranse, se contureaza o prietenie, se transmit sentimente. O sotie poate sta in "zona apropiata' a sotului sau in deplina libertate. Pentru o alta femeie a face asa ceva este cu totul alta problema'.

* Zona indepartata (0,7 - 1,3 m): limita dominatiei fizice. Ofera un anumit grad de intimitate pentru discutii personale. Astfel se pot transmite mesaje variate, de la '- Te tin la distanta lungimii unui brat' pana la '‑Te-am ales pe tine sa-mi fii mai aproape decat ceilalti musafiri'.

c) Distanta sociala

* Zona apropiata (1,2 - 2 m): utilizata pentru discutii de afaceri sau conversatii ocazionale. Ea poate fi folosita pentru a indica dominarea, superioritatea sau puterea, fara a mai fi nevoie sa rostiti alte cuvinte.

* Zona indepartata (2 - 3,5 m): folosita pentru relatii sociale si afaceri. Daca seful reduce aceasta distanta, acest lucru se poate interpreta ca doreste o relatie mai personala. Aceasta zona permite o mai mare libertate de comportare: se poate lucra fara a fi deranjati de ceilalti sau fara a se purta discutii.

d) Distanta publica

* Zona apropiata (3,5 - 8 m): utilizata pentru intalniri de informare, cum ar fi, de exemplu, o intrunire a staff-ului sau un profesor care tine un curs etc.

* Zona indepartata (mai mult de 8 m): este rezervata, de regula, pentru politicieni sau alte personalitati publice, deoarece trebuie asigurata protectia si subliniaza dominatia personala.

Comunicarea poate fi influentata si prin orientarea si pozitia pe care o adoptam.

Experienta arata ca:

- oamenii care doresc sa coopereze stau unul langa celalalt;

- daca sunt in relatii de adversitate stau fata in fata. Rezulta ca pentru a evita conflictele din timpul intalnirii, un coordonator inteligent va aseza potentialii oponenti de aceeasi parte a mesei.

Pozitia corpului poate comunica, deseori involuntar, starea sociala, dorinta de a domina sau de a fi supus, astfel:

- umerii cocosati si capul plecat semnaleaza timiditatea si inferioritatea

- pozitia stand drept, cu capul lasat putin pe spate si cu mainile pe solduri indica superioritatea si automultumirea.

Diferitele stiluri de a merge, de a se aseza, de a sta etc. pot reflecta pozitia sociala trecuta sau prezenta a unei persoane, increderea in sine si starea sa emotionala.

Modificarea pozitiei corpului poate de asemenea sa semnaleze inceputul sau sfarsitul unei intalniri sau dorinta de a vorbi. Cel ce comunica va cauta astfel de semnale.

Gesturile (limbajul gesturilor)

Limbajul gesturilor constituie un ansamblu mai mult sau mai putin organizat de semne vizuale. In sens larg se intelege prin gest ‑ orice miscare corporala involuntara sau voluntara, purtatoare a unei semnificatii de natura comunicativa sau afectiva (Lucia Wald, p. 128).

In cadrul acestui limbaj se disting:

a) gesturile propriu-zise - miscari ale extremitatilor corpului (cap, degete, brate);

b) mimica - miscari ale muschilor fetei.

Exista doua cazuri tipice de folosire a gesturilor:

- cand gesturile reprezinta un auxiliar mai mult sau mai putin important al limbajului sonor;

- cand gesturile, din motive sociale sau patologice, reprezinta, temporar sau permanent, unicul mijloc de comunicare.

Miscarile degetelor.

Pot releva, de asemenea, o multitudine de sentimente, atitudini. Astfel:

- frangerea degetelor, indica nerabdarea, nelinistea;

- masarea nasului cu degetul aratator arata ostilitatea sau negatia;

- masarea barbiei indica indoiala, nesiguranta.

Miscarile bratelor

Pot exprima si ele o serie de sentimente si atitudini si anume:

- bratele impletite in dreptul pieptului arata neincrederea, dorinta de aparare, sentimentul de inferioritate;

- mainile impreunate sub barbie sau sprijinind fruntea indica superioritate, aroganta, dificultate in comunicare;

‑ "clopotnita' este gestul asezarii coatelor pe birou si a formarii unei piramide cu antebratele. Mainile se impreuneaza in dreptul gurii; vorbind sau ascultand astfel, o persoana exprima nesiguranta si neincredere in partener.

Mimica sau expresia fetei.

Dintre toate miscarile trupului, expresia fetei poate fi tinuta sub control. Datorita socializarii crescute, oamenii au invatat sa-si ascunda starile de spirit controlandu-si expresiile in mod remarcabil. Astfel, se poate vorbi despre o fata publica, pe care oamenii o abordeaza la serviciu, in afaceri, in societate in general, ca si de fata particulara, care se iveste atunci cand ei doresc sa se relaxeze sau cand sunt singuri.

In marea lor majoritate, expresiile fetei pot fi controlate atunci cand oamenii doresc acest lucru. Exista insa zone ale chipului uman care scapa controlului astfel incat ele pot transmite mesaje relevante despre starea sufleteasca a unei persoane. Aceste zone se situeaza in jurul ochilor si a sprancenelor.

In cursul unei comunicari verbale, mesajele oferite de miscarea ochilor, pleoapelor si a sprancenelor pot fi decodificate in cuvinte, astfel:

- miscarile laterale ale ochilor, privirile piezise fac dovada fie a lipsei de sinceritate, fie a sentimentelor dezagreabile;

- pleoapele care se misca rapid indica o stare de neliniste;

- ridicarea unei sprancene este semnul neincrederii iar cand aceasta miscare se repeta se poate deja anticipa un raspuns negativ;

- dilatarea pupilelor da asa numitul "ochi de dormitor' care indica interesul fata de cineva sau ceva, dar si nelinistea, anxietatea;

- micsorarea pupilelor "ochiul de sarpe' reflecta expectativa, lipsa de incredere in spusele sau faptele interlocutorilor.

Modurile de comunicare prin gesturi sunt desigur prea numeroase pentru a fi mentionate, toate, in cadrul acestui subcapitol dar, in general, gesturile servesc urmatoarelor scopuri:

a) Comunicarea informatiei

O mana ridicata pentru a saluta, semnul 'V', pumnul strans, ridicarea unui deget etc. sunt exemple pentru modul in care comunicarea nonverbala poate fi folosita, fie pentru a completa intelesul cuvintelor, fie, in unele cazuri, chiar pentru a inlocui discursul. Exemplele de miscare a mainilor si gesturile au fost dezvoltate si sistematizate intr-un limbaj care poate inlocui complet discursul, cum sunt limbajele folosite in studiourile de televiziune, pe aerodromuri, cele folosite de surzi, de handicapati etc.

b) Comunicarea emotiei

Exista cateva gesturi specifice cum ar fi: palmele puse peste gura, ca semn al surprizei sau tremuraturile mainilor care insotesc emotiile speciale, care le putem intalni in diferite culturi. Aceasta sugereaza ca astfel de expresii sunt innascute si universale.

Emotia difuza poate produce o accentuare a miscarilor corpului: un vorbitor nervos este intr-o continua miscare. Pe de alta parte, emotiile specifice au tendinta sa produca gesturi specifice: apropierea mainilor (apreciere), pumnul strans (agresiune), atingerea fetei (anxietate) etc.

c) Sustinerea discursului

O persoana care vorbeste isi misca continuu mainile, corpul si capul. Aceste miscari sunt corelate cu discursul si constituie componente ale comunicarii. Ele sunt deseori utilizate pentru a sublinia si a da un inteles cuvintelor, pentru a desemna oameni si obiecte, pentru a ilustra forme si marimi, miscari.

d) Exprimarea imaginii de sine

Se poate transmite imaginea de sine prin miscarile trupului sau prin gesturi. O personalitate extrovertita poate comunica aceasta prin gesturi energice, care, in cazul unei persoane introvertite vor fi mai discrete.

Raportul dintre comunicarea verbala si cea nonverbala

In concluzie deci, tot ceea ce facem este o comunicare, actiunile vorbesc mai bine decat cuvintele. Deseori mesajul verbal este transmis impreuna cu cel nonverbal. De exemplu, suntem salutat de un prieten prin: "‑Buna. Intra inauntru! Doresti o cafea?'. In acelasi timp mesajul nonverbal ( frecventa privire a ceasului ) poate sa ne arate ca nu suntem bineveniti. Un alt exemplu ar putea fi acela al angajatului care incearca sa para relaxat atunci cand vorbeste cu seful sau dar framantarea degetelor il da de gol.

Trebuie sa remarcam faptul ca atunci cand sensul mesajului nonverbal intra in conflict cu cel verbal, suntem tentati sa dam crezare mesajului nonverbal. Daca suntem pregatiti vom detecta o persoana nervoasa care se ascunde in spatele umorului fin, vom recunoaste o casnicie solida in ciuda certurilor dese (poate si invers!), vom deosebi ingrijorarea, lupta unui angajat de a se evidentia in ciuda unei nepasari aparente. Cu conditia sa fim pregatiti!