Definirea comunicarii

Definirea comunicarii

FRANK DANCE si CARL LARSON au enumerate 126 de definitii date comunicarii de autori diferiti.

Verbul a comunica sau substantivul comunicare sunt surprinse in dictionare dupa cum urmeaza:

A comunica: a face cunoscut, a da de stire, a informa, a instiinta, a spune.

A comunica: mod fundamental de interactiune psiho-sociala a persoanelor, realizata prin limbaj articulat sau prin alte coduri, in vederea transmiterii unei informatii, a obtinerii stabilitatii sau a aunor modificari de comportament individual sau de grup. /din Dictionarul Enciclopedic, vol.1)

Comunicare: instiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura.

Este in fapt o impartasire de informatii prin utilizarea unor semne, semnale, simboluri, pentru a transmite si pentru a primi mesaje.

Oamenii comunica idei, semnificatii, emotii, sentimente.

Daca facem o distinctie intre modul de folosire in practica a termenului de comunicare (LOHISSE) acesta e folosit ca verb cand tranzitiv cand intranzitiv.

A comunica inseamna :

- a comunica ceva unei persoane sau unui lucru. Se spune: a comunica o indicatie, un sentiment, o impresie;

- a fi sau a intra intr-o relatie mai mult sau mai putin directa cu cineva. Se spune: MI-as dori sa comunic si sa nu fiu singur sau Cu ei comunic el mai bine.(p.20)

Acest fapt este valabil pentru una sau mai multe persoane, unul sau mai multe grupuri, dar se aplica si global, in afara comunicarii umane: jurnalistul comunica o stire publicului, dar si soarele comunica pamantului caldura, iar chiuveta cu canalizarea:

Practic, chiar termenul de Comunicare constituie terenul unor discutii si o buna ilustrarea a faptului ca exista o mare diversitate de explicatii si modele teoeoretice care descriu aceast domeniu. Astfel, fiecare domeniu de cunoastere care abordeaza comunicarea propune o alta definitie sau chiar mai multe care - accentueaza, dupa caz, schimbul, contactul, transferul, transportul, energie, informatia- (LOHISSE (p.12). este de remarcat chair faptul ca anumite stiinte au cautat sa impuna propriile definitii. Este cazul LINGVISTICII, care evidentiind valoarea si importanta limbajului in comunicare si legatura evidenta intre membrii societatii care se realizeaza prin aceasta, propune une din cele mai cunoscute definitii. In Dictionnaire de linguistique, coordonat de DUBOIS si mentionat in lucrarea pe care o prezentam, este definita comunicarea ca:

-Schimbul verbal dintre subiectul care vorbeste si un interlocutor.- (p.12)

In biologie insa primeaza - relatia omului cu universul fizic- ca definire a comunicarii.

INFORMATICA propune alti termeni pentru a defini comunicarea in care pot intra termeni ca interfata, conectare, numarare.

LOHISSE identifica nevoia de a delimita tipul de comunicare cand definim procesul ca atare. Facem distinctia intre:

comunicare artificiala,

comunicare sociala sau

comunicare biologica

Aceasta distinctie limiteaza insa aparitia unei teorii a organizarii comunicationale care sa cuprinda si artefacte cibernetice, fiintele vii si fiintele antroposociale. Asta insemna ca terenul comunicarii nu mai este doar fiinta umana si discutia se complica si diversifica.

Exista trei aspecte pe care autorul le ia in discutie pentru a definitiva cadrul de analiza al diferitelor teoprii referitaoare la comunicare:

semne si simboluri

cod si limbaj

informatie si comunicare

Comunicarea este, in sensul obisnuit legata de de ideea de transport sau de transmitere. Ori, aceasta transmitere - se realizeaza datorita semnelor (sunete, forme, gesturi, etc.) care se traduc prin simturi, oarecum, ceea imperceptibil si dorm sa impartasim.- /p.15)

Vom preciza astfel ca semnele - sunt realitati fizice si perceptibile fie direct, prin simturi fie prin interventia unor instrumente diverse (ecran catodic, amplificatoare )- p.15.

Semnele se gasesc in interdependenta cu ceea ce desemneaza, au semnficatia a lor adica sunt simboluri a ceea ce reprezinta. Omul, spre deosebire de animal se naste intr-o cultura elaborata.

- Un element important ala acestei culturi il constituie ansamblul conventiilor care vizeaza rapaortul dintre semne si referentii lor.- p.16.

In perioada copilariei omul dobandeste capacitatea de a raspunde la semne intr-o maniera conventionala si invata sa o foloseasca nu doar pentru a gandi, ci si pentru a comunica cu semenii.

Pe de alta parte, comunicare presupune un cod si un limbaj. Codul este un repertoriu de semne insotite de reguli de imbinare respective. Acest cod are rolul de a transporta un mesaj, care poate fi inteles ca un sir ordonat de semne.

Raporturi dintre informatie si comunicare sunt si ele interesante si complexe. Informatia este definita ca stire (news), data (data), cunostinta (knowledge). Sunt pozitii diferite care prezinta o identitate intre informatie si comunicare, o legatura intre ele ( comunicare si informatia nu pot fi disociate, prima fiind procesul si a doua continutul) sau inglobare (orice comunicare are doua aspecte, continutul si relatia, astfel ca prima o contine pe a doua) sau chiar un conflict mocnit.

Analiza comunicarii este facuta de PETRE ANGHEL in perspectiva informatiei transmise prin intermediul acesteia, si cu privire la valoarea individuala si sociala pe care o poate avea mesajul.

Prin comunicare indivizii isi impartasesc cunostinte, interese, atitudini, simtaminte, idei. Prin ea ei pot sa isi schimbe mentalitatea, sa se transforme, sa isi insuseasca un sistem de valori necesar vietii de zi cu zi (p.10)

Comunicarea interpersonala, nu poate fi redusa la functia ei de asupravietuire, ci are nevoie de un scop mult mai inalt, spune autorul mentionat. Este vorba de eficientizarea actiunilor in raport cu standardele vietii moderne, impuse de o societate integrata, intr-un system de valori democratice.

Daca privim comunicarea ca proces, P. ANGHEL o defineste ca o transmitere si un schimb de informatii (mesaje) intre persoen, in circulatia de impresii si comenzi, in impartasirea de stari affective, de decizii si judecati de valore care au ca scop final obtinerea de efecte la nivel particular, interior individual.

Comunicarea inseamna a spune celor din jur cine esti, ce vrei, pentru ce doersti un anume lucru si care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ti atinge scopurile. In acest ssens a comunica insemna si a tacea, a astepta reactii, raspunsul celui caruia ai vrut sa ii faci onoarea de a-l anunta ca existi si chiar de a-o spune ce vrei.(p.11)

Autorul priveste astfel comunicare ca proces care construieste individual si reactiile acestuia in lume dar si ca punct necesar de constituire a oricarui grup social.

Cea mai interesanta definitie a comunicarii este data de P.ANGHEL ca o incumetare de definire foarte plastic (p.14):

Esential de retinut este ca definirea comunicarii este determinata de domeniul cae isi propune sa o analizeze ca fenomen la nivelul uman individual sau social. Exista definitii date de biologie, sociologie, psihologie, pedagogie, stiinta informatiei etc.

De aceea autorul propune ca definitie de mai mare generalitate cea data de cercetatorii de la Universitatea din Amsterdam definitie car epriveste in mod abstract procesul fara referiri la valorea individuala sau sociala.

. pentru ca transferul de informatie sa devina un proces de comunicare, emitentul trebuie sa aiba intentia de a provoca un effect oarecare. Prin urmare, comunicaera devine un process prin care un emitator transmite informatie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte (Citat de ANGHEL, p.16)

Facand referire la evolutia termenului de comunicare, si aderand la definitia psihologica a comunicarii, care se potriveste foarte bine domeniului consilierii, MITROFAN I si NUTA A (2005,p.82) specifica valoarea pe care acesta a avut-o de-a lungul timpului si in evolutia civilizatiei umane. In psihologie deci, a comunica insemna, dupa autorii de mai sus mai mult decat a transmite, este actul de a impartasi, a pune impreuna, a crea o legatura sau a stabili o relatie. Sensul de a transmite al comunicarii apare tarziu, pe la 1700 specifica cei doi autori. Dar si acest sens este depasit de viziunea holistica a Scolii de la PALO ALTO care vede comunicare cu sensul sau originar, acela de a pune in comun.(P.82)

Shannon (La théorie mathématique de la communication, 1975) propune o schema pornind de la ideea ca sistemul general de co­mu­nicare presupune sursa informatiei devenita mesaj; emitatorul care transforma mesajul in semne, il codifica; canalul, mijlocul utilizat pentru transportul semnalelor; receptorul, care reconstruieste mesajul pornind de la semnalele pe care le decodifica; destinatarul/persoana careia i­a fost trimis mesajul trecut prin toate perturbarile produse de zgomote. Autorul da ca exemplu drumul mesajului telegrafic.

Toate lucrarile de pedagogie care vor urma celei elaborate de Shannon pornesc de la aceasta schema si pentru comunicarea didactica (Iacob, 1985 si 1995; Neculau, 1983; Neacsu, 1990; Soitu, 1993 si 1994). Profesorul este considerat emitatorul care transmite informatia spre receptorul-elev. Deosebirile fata de ideea lui Shannon sint deter­minate de faptul ca buna functionare a telegrafului asigura si reusita drumului mesajului, dar si a receptiei - ceea ce nu se intimpla cu informatia transmisa de profesor. Emitatorul si canalul folosit de el pot functiona bine, fara a exista insa garantia bunei primiri si decorari, a intelegerii corecte ori depline la primitor. In vreme ce, daca telegraful nu functioneaza bine la un capat, nu se poate declansa actiunea transmiterii, in comunicarea didactica aceasta nu se pas­trea­za, chiar nu intereseaza. In plus, receptorul are propriile sisteme de preluare decodificare.

Imaginilor liniare ale comunicarii i se adauga perspectiva ci­bernetica in care "toate efectele revin asupra cauzei" (N. Wiener). Introducindu­se notiunea de sistem apare si cea de feed­back, care permite cunoasterea efectului determinat de mesajul trimis. In acest caz, retroactiunea face ca fiecare participant / prezent la actul comu­nicarii sa devina si emitator si receptor, in acelasi timp. Dezvol­tin­du­se conceptia sistemica asupra invatarii si educatiei, vom asista la refuzul complet al modelului telegrafic. Fiecare subiect devine ele­ment al unui sistem in care "nu poate sa comunice" (Soitu, 1994). Imaginea impusa este aceea a orchestrei (Bateson si Hall) in care se interrelationeaza verbal si nonverbal, constient si inconstient, se studiaza rolul gesturilor, post rilor in comunicare (Birdwhistell) si in didactica (Grant, 1972), iar Hall se preocupa de marimea optima a distantelor intr­o comunicare interpersonala.

Scoala de la Pallo Alto, Santa Cruz, supranumita "Scoala de co­municare", fixeaza ca principii fundamentale:

Esenta comunicarii consta in procesele relationale si interrelationale. In toate comunicarile umane exista interactiune intre indivizi.

Intregul comportament are valoare comunicativa. Postulatul scolii devine atunci "este imposibil sa nu comunici"

In extensia lor, aceste principii sint construite pentru pedagogia sustinerii ideii ca grupul-clasa nu este o "masa" inerta de indivizi, ci functioneaza ca un sistem strabatut de interactiune. Grupul-clasa are chiar avantaje pe care nu le au cele constituite din persoane eterogene. La nivelul clasei exista interese ale virstei si statutului de elev, care fac relatiile mai puternice si mai constante (Neculau, 1983). Sistemul cla­sei are si perspectiva mai larga, transformindu­se intr­un subsistem cind este integrat scolii, familiei, societatii in complementaritatea lor interactionala.

Programul neurolingvistic (PNL) prezinta comunicarea pornind de la principii cibernetice si ale teoriei sistemelor, ale lingvisticii si terapiei. Astfel, semnificatia unui mesaj este considerata ca rezultat al comunicarii verbale si nonverbale, ceeea ce insemna ca accentul cade pe impactul real asupra interlocutorului. De aceea se subliniaza res­pon­sabilitatea asumata de vorbitor. Incredintindu­se o maxima ras­pundere emitatorului, PNL va da libertate de alegere oricarei forme, me­tode de comunicare, cerind includerea flexibilitatii ca regula de actiune. "Daca ceva nu merge, este dovada ca trebuie facut altceva" (Devero, 1992). Competentele comunicarii eficiente sint dovedite prin alegerea comportamentelor multiple si diverse.

Preponderenta pentru PNL este perspectiva optimista, gindirea pozitiva asupra educatiei, dind o sansa partenerilor si indeosebi for­matorilor, pentru ca "toate persoanele au resurse pentru a efectua schimbari" si "orice comportament are, la originea sa, pentru orice actor, o intentie pozitiva". In comunicarea didactica dobindeste pri­oritate afectivitatea, intemeindu­si argumentele favorabile pe afirmatia lui Piaget ca "nu se intilneste niciodata statutul afectiv fara un element cognitiv, si nici invers".

Comunicarea interpersonala sa ve intemeia pe interferenta a trei elemente: criterii, valori si credinte, care sint diferite pentru fiecare dintre parteneri. Efectul interrelationarii consta in apropierea lor, fara a­si propune cineva anularea dificultatilor. Comunicarea in general si cea cu scop educativ in special nu fac decit sa favorizeze perceptii senzorile: vizuale, auditive, tactile, olfactive, gustative, care vor de­clansa "un statut intern sau un proces cognitiv care va produce un comportament extern" (Devero, 1992). Aceste trei sisteme - procesul intern (cognitiv), statutul intern (credintele) si comportamentul extern - vor interactiona permanent. Educatorul, comunicind, poate stimula si motiva pozitivarea acestora in raport cu exigentele si valorile sale.

Bibliografie:

ANGHEL, PETRE: Strategii eficiente de comunicare, Ed. Cartea universitara, Bucuresti, 2004

MITROFAN IOLANDA, NUTA ADRIAN: Consilierea psihologica. Cine, ce si cum ?, Ed.Sper, Bucuresti, 2005

Soitu Laurentiu, Beldianu Panaite Oana, Comunicare educationala, suport de curs, Iasi

comunicare educationala