Definitii ale comunicarii

Definitii ale comunicarii

Comunicarea este una dintre activitatile umane fundamentale si reprezinta un instrument esential in practica profesiomstilor de relatii publice. Dintre diferitele defiinitii date comunicarii, poate cea mai potrivita pentru practica relatiilor publice este cea a lui Don Fabun, conform careia "comunicarea inseamna transfer de semnificatie'.

Comunicarea poate fi privita in acelasi timp ca un proces care implica mai multe elemente aflate in interactiune: emitatori, receptori, codificare, decodificare, competenta, performanta, mesaje, canale de comunicare, zgomot, feedback, context, experienta, efecte si etica. Orice model cat de cat reprezentativ al comunicarii - fie el liniar sau dinamic trebuie sa tina seama de putin de o parte din aceste elemente.

Barierele comunicarii sunt factori care schimba semnificapa mesajului, interfereaza cu ea, o distorsioneaza sau o limiteaza. Ele pot fi fiziologice sau psihologice (culturale, sociaIe sau individuate).

Insusindu-si toate aceste asertiuni, SRP trebuie sa formuleze si sa primeasca mesaje, sa selecteze canalele de comunicare, sa treaca peste barierele comunicarii, sa reduca zgomotul perturbator, sa-si analizeze publicul, sa interpreteze mediul in care se produce comunicarea si sa intre in competitie cu nenumarate alte mesaje.

Intelegerea acestui proces nu garanteaza sansele de reusita in comunicare, dar le sporeste simtitor, iar reusita in comunicare reprezinta insasi ratiunea de a fi a relatiilor publice.

Asa cum am aratat deja, relatiile publice sunt o forma de comunicare interumana. Prin urmare, pentru a intelege mai bine procesul relatiilor publice, va trebui mai intai sa aruncam o privire asupra procesului mai amplu si mai complex al comunicarii.

Definirea procesului comunicarii

Inainte de a proceda la analiza propriu-zisa a acestui concept, vom incerca sa raspundem la intrebarea: De ce este important sa studiem procesul comunicarii?

In general vorbind, procesul comunicational este extrem de important pentru tot ceea ce inseamna lume vie. Fara mijloace eficace de comunicare, animalele nu si-ar putea semnaliza unele altora sursele de hrana sau pericolele, florile n-ar putea atrage insectele care intermediaza polenizarea si deci perpetuarea speciei; un esec in comunicare poate duce la pierderea unor resurse, la afectarea integritatii individuale sau chiar la disparitia fizica. Cu atat mai mult, comunicarea - in special comunicarea prin intermediul simbolurilor - reprezinta o trasatura fundamentala a naturii umane. La animalele sociale - prin excelenta la specia umana - supravietuirea depinde nu numai de capacitatea de adaptare a individual, ci si de capacitatea membrilor grupului de a-si coordona comportamentele si de a-si integra activitatjle in vederea atingerii unor obiective comune. Comunicarea tine de esenta umana, unii cercetatori afirmand chiar ca aceasta esenta rezida, de fapt, in comunicare.

Comunicarea este cea care a dat speciei umane posibilitatea de a dezvolta gandirea, de a progresa in cunoastere, de a crea civilizatia si cultura. Indivizii umani sunt comunicatori fara exceptie, ei transmitand si receptionand mesaje in permanenta, astfel ca un vid de comunicare este imposibil de imaginat, el fiind echivalent cu disparitia sociala. Binecunoscuta formula prin care Marshall McLuhan a caracterizat societatea umana contemporana - cea a "satului global'[1] - ascunde in spatele acestor doua cuvinte un proces gigantic de transferuri de informatie: televiziune, radio, mijloace scrise, baze de date si de informatii, telefonie fixa si mobila, sateliti de comunicatii, retele computerizate mergand de la cele locale pana la uriasul paienjenis al internetului etc.

Pentru SRP, studiul procesului comunicarii va ajuta la stabilirea in deplina cunostiinta de cauza a obiectivelor strategice de comunicare ale organizatiei; cunoscand trasaturile definitorii ale comunicarii, ei vor fi capabili sa modeleze clar si corect mesajele organizatiei lor catre publicurile-tinta, evitand sau cel putin reducand in mare masura distorsiunile care le-ar putea altera semnificatia. Cu alte cuvinte, formuland mesaje adecvate si transmitandu-le corect, vor putea sa se faca intelesi si sa castige simpatia, bunavointa si sprijinul in favoarea organizatiei pentru care profeseaza. Mai mult decat atat, daca in acelasi timp vor sti si sa recepteze corect mesajele de raspuns ale publicului-tinta, comunicarea lor se va adapta mai bine intereselor si asteptarilor acestuia, devenind mult mai eficienta In al doilea rand, comunicarea bine condusa consolideaza relatiile biunivoce ale organizatiei cu publicurile-tinta, de care depinde in ultima instanta reputatia sa. Concomitent, procesul comunicarii reduce amenintarile reprezentate de potentiale conflicte, cum ar fi, de exemplu, manifestarile de nemultumire ale unor membri al organizatiei fata de unele masuri sau actiuni despre care nu au cunostiinta

Definirea procesului comunicarii a reprezentat o preocupare a teoreticienilor inca din vremea Greciei antice; totusi, trebuie subliniat ca, pana in timpurile moderne, acest proces a fost subsumat altor discipline si considerat drept un proces natural inerent fiecareia dintre acestea. In cele din urma, studiul comunicarii s-a transformat din ce in ce mai mult intr-o disciplina de sine statatoare, unii cercetatori atribuindu-i chiar denumiri specifice. Interesul in studierea comunicarii a fost stimulat de progresele tehnologice care, prin chiar natura lor, au atras atentia asupra omului ca fiinta comunicatoare. Dezvoltarea tehnologiilor comunicationale a permis specialistilor sa incerce definirea procesului de comunicare in functie de domeniul lor specific de preocupare stiintifica. Astfel, psihologii au elaborat concepte utile investigatiilor lor, precum si anumitor forme de terapie. Cercetatorii din domeniul stiintelor socio-umane au identificat diferite forme de comunicare prin care miturile, stilurile de viata, obiceiurile si traditiile sunt transmise de la o generatie la alta sau de la un segment al societatii la altul. Politologii si economistii au constatat ca multiplele aspecte ale comunicarii sunt la baza ordinii sociale s.a.m.d.

Perceptiile asupra comunicarii au fost puternic influentate in anii '60 de catre canadianul Marshall McLuhan, care a abordat acest proces dintr-un nou unghi de vedere: nu numai continutul propriu-zis al mesajului exercita influenta asupra comportamentului uman, ci si mijlocul (canalul) prin care este transmis acest mesaj[2]; faimoasa sa expresie 'canalul reprezinta mesajul' ('the medium is the message'[3]) a stimulat pe multi producatori de film, fotografi, pictori si alti comunicatori vizuali sa adopte conceptul potrivit caruia societatea contemporana s-a deplasat dinspre o cultura "tiparita' spre una "vizuala'. Cu tot impactul sau, interesul pentru McLuhanism pare sa fi scazut in ultima vreme, el indreptandu-se in prezent catre alte concepte si domenii:

Industriile de comunicare in masa indivizii implicati in acestea si efectele pe care ele le au asupra publicului lor;

comunicarea persuasiva (convingatoare) si utilizarea tehnologiilor de influenta a dispozitiilor;

procesele de comunicare interpersonala ca mediatori ai informarii;

dinamicile comunicarii verbale si non-verbale (si chiar extra-senzoriale) dintre indivizi;

perceptia asupra diferitelor moduri de comunicare;

utilizarea tehnologiei comunicationale in scopuri sociale si artistice, precum si in invatamantul scolar si extrascolar etc.

Ca si in cazul relatiilor publice, care nu reprezinta decat o fateta a comunicarii, definirea acestui proces n-a fost si nu este deloc simpla

Au fost incercate diferite definitii dintre care psihiatrul american Jurgen Ruesch a identificat 40 de varietati de abordare a acestui subiect din punct de vedere structural, antropologic, psihologic, politic etc. In realitate daca mai adaugam si alte moduri informale de comunicare, precum comportamentul ludic si atractia sexuala sunt cel putin 50 de moduri de comunicare interpersonala, care pot fi definite si studiate ca atare

Comunicarea este schimbul de intelesuri intre indivizi printr-un sistem comun de simboluri. Intr o definitie ramasa celebra, cercetatorul in stiinte politice Harold Lasswell spune despre comunicare ca ea consta in cinci intrebari fundamentale: 'Cine ce spune prin ce canal catre cine cu ce efect?'. Sau, in formularea profesorului David Berlo, comunicarea este procesul prin care "un emitator (cine?) livreaza un mesaj (ce?) care este codificat, transmis prin intermediul unui mediu (ce canal?) catre un receptor (cui?) care decodifica mesajul si ofera un feedback (cu ce efect?) intr-un context care implica existenta unui zgomot". O alta definitie, mult mai sintetica, apartine cercetatorului american Don Fabun, care timp de mai multi ani a practicat profesia de SRP la Aluminium Company of America: 'Comunicarea este transferul de semnificatie (Inteles)[4]. La toate acestea se mai adauga inca o nota definitorie: daca, conform dictionarului, un proces este o inlantuire ordonata de fapte sau fenomene corespunzand unei anumite scheme si ducand la un rezultat determinat, atunci comunicarea este cu adevarat un proces. Prin urmare, comunicarea poate fi definita ca fiind un proces

∟ ce implica existenta unor surse (emitatori) si receptori subiectii comunicarii

∟ care codifica si decodifica

∟ prin intermediul competentei si al performantei lor

∟ anumite mesaje

∟transmise prin intermediul unor canale diferite

∟ bruiate de un zgomot,

∟ proces ce poate provoca un feedback

Intr-un context (fizic, social, psihologic) specific,

∟ Intr-un domeniu dat al experientei,

∟ cu un anumit efect,

proces guvernat de un anumit sistem etic.

Toate componentele enumerate mai sus nu sunt altceva decat elemente ale procesului de comunicare.