Incurajarea, parafrazarea, manifestarea empatiei si rezumarea

Incurajarea, parafrazarea, manifestarea empatiei si rezumarea

Incurajarea minimala si parafrazarea ajuta la adancirea conversatiei, dandu-i celuilalt sentimentul ca este ascultat. Ambele abilitati se bazeaza pe focalizarea asupra cuvintelor-cheie. Incurajarile minimale verbale sunt cuvintele scurte, care il ajuta pe vorbitor sa vorbeasca mai departe. O incurajare minimala poate fi in unele cazuri si tacerea, cand celui ascultat i se ofera timpul necesar pentru a da un raspuns.

Parafrazarea este un mod special de a acorda atentie vorbitorului, implicand capacitatea de a re-comunica persoanei in cauza cele spuse anterior. Este vorba de oferirea unui feedback asupra a ceea ce s-a inteles. Uneori, e bine sa cerem confirmarea parafrazarii, pentru mai multa siguranta, in termeni de clarificare a lucrurilor. Parafrazarea nu trebuie confundata cu interpretarea, care implica perceperea situatiei din punctul de vedere al ascultatorului; uneori, interpretarea poate fi corecta inainte ca totul sa fie spus, de aceea este preferabil sa fie facuta decat cand lucrurile sunt bine clarificate.

Empatia se poate defini drept calitatea de a asculta si intelege corect interlocutorul, de a vedea lucrurile din punctul sau de vedere. Se considera ca cea mai importanta abilitate pentru dezvoltarea intelegerii empatice o constituie reflectarea sentimentelor. Emotia este o parte importanta a relatiei, chiar daca nu este mereu constientizata. Sentimentele se pot exprima atat verbal cat si nonverbal, si trebuie observate si valorizate. In reflectarea sentimentelor se urmeaza, in general, urmatorii pasi: denumirea sentimentelor (prin cuvintele folosite in discutie sau prin metafore); folosirea unor enunturi de genul: "Se pare ca simti" sau "Inteleg ca te simti" urmate de numele emotiei respective; parafrazare, pentru a clarifica eventualele neclaritati; verificare, cand nu suntem siguri.

Rezumarea este similara cu parafrazarea si reflectarea sentimentelor, dar cere o centrare mai ampla asupra a ceea ce s-a spus pentru o perioada mai lunga de timp, de cateva minute, descoperirea cuvintelor-cheie si a relatiilor dintre ele, precum si reformularea lor. Deprinderea de a sintetiza informatiile poate fi folosita pentru: inceperea unei sedinte; clarificarea a ceea ce se intampla; trecerea de la un subiect la altul in timpul unei sedinte; pentru a face legatura intre toate cele discutate pe durata sedintei, sau pentru a face legatura intre cele discutate pe parcursul a mai multe sedinte.

Indicatii de limbaj neverbal

Contactul vizual: trebuie sa-l privim pe cel care ne vorbeste, respectiv caruia ne adresam (fac exceptie cei care se simt mai confortabil daca nu sunt priviti, aflandu-se intr-o postura jenanta). Persoana are sentimentul ca este ascultata, ca ii dam atentie, si, in acest mod, poate fi condusa sa vorbeasca despre ceea ce il intereseaza cel mai mult pe interlocutor. Avem cu totii experienta conversatiei cu cineva care nu ne sustine privirea; nu putem spune daca ne asculta sau nu. Cand ne uitam in ochii altei persoane, o lasam sa stie ca ii acordam intreaga noastra atentie. Aceasta metoda, de sustinere psihologica, transmite: "Sunt aici. Sunt atent la tine. Imi pasa de tine" (Trebuie sa ne analizam propriul tip de contact vizual in timpul ascultarii, precum modul in care acest contact vizual il afecteaza pe interlocutor; este bine sa incercam a ne dezvolta si alte stiluri.)

Limbajul trupului: Pozitia trebuie sa fie de usoara inclinare in fata si deschisa (bratele sa nu fie incrucisate). Trebuie sa apara o simetrie - cei doi sa ofere imaginea posturilor "in oglinda", ascultatorul sa preia pozitia ascultatului - si o complementaritate a miscarilor. Pentru a spori empatia este ideal ca aceasta oglindire sa se faca inconstient, de la sine. Daca imitam cat mai exact posibil expresiile persoanei careia dorim sa-i ghicim gandurile vom ajunge sa gandim asemenea ei.

Distanta interpersonala: in cultura noastra, distanta normala este de un brat. E bine sa reusim a ne gasi propria modalitate de relationare spatiala cu cel pe care-l ascultam stand la birou, sau - daca situatia o cere - chiar pe podea, alaturi de cel pe care-l ascultam. Trebuie evitate semnele de nervozitate, pozitia impietrita sau miscarea excesiva.

Ascultatorul activ stie ca nevoia de atentie este una foarte reala: la fel de mare ca si nevoia de hrana, nevoia de apa, nevoia de adapost (cel care vorbeste e mai degraba interesat de propria persoana decat de ascultator, si vrea sa-si poata auzi vocea si sa fie ascultat). Pe un atare fundament, ascultatorul activ:

- comunica emitatorului ce inseamna pentru el mesajul primit, fapt ce ii creeaza acestuia cel putin impresia ca e urmarit cu atentie, si permite emitatorului sa-si controleze receptarea. Il incurajeaza sa vorbeasca, necenzurandu-i direct sentimentele si atitudinile (jocul eu-celalalt, adica ce fac eu - si ce percepe interlocutorul: daca eu tac el constata ca poate vorbi fara sa fie intrerupt; daca eu ii respect tacerile de dialog simte ca se poate exprima liber; daca privirea mea se indreapta spre el, neagresiv, daca il aprob si il stimulez sa continue ideea el constata ca i se acorda atentie si are cel putin sentimentul ca este inteles.);

- nu minimalizeaza si nu anticipeaza sentimentele vorbitorului, nu il invata pe celalalt ce sa simta sau ce sa faca, nu il aproba si nici nu-l dezaproba, ci il incurajeaza sa-si exprime deplin si liber reactiile emotionale, mentine dialogul deschis.