Informatia - factor dinamizator al devenirii

Informatia - factor dinamizator al devenirii

1.1 Informatia si atributele sale.

In capitolul anterior am vazut ce este informatia si importanta acesteia in comunicare.

In cele ce urmeaza vom aborda informatia ca obiect al comunicarii sociale, dar si ca element al dezvoltarii sociale.Intr-o societate democratica moderna, dezvoltarea sociala in general si activitatea decizionala in special, atat la nivel macro cat si la nivel micro, impun o consistenta sporita a bazei informationale, pentru ca nu numai decizia, ci si insasi viata cotidiana reclama informatie, informatie si iar informatie cu atributele sale: veridicitatea, actualitatea, oportunitatea, relevanta (semnificatia), disponibilitatea si permisivitatea accesului, precizia, utilizabilitatea si procesabilitatea, rezistenta la factorii distructivi, modalitatea sau transferabilitatea si, in fine, dar nu in ultimul rand siguranta si stabilitatea acesteia.

Nu mai este astazi nici un secret ca o decizie fundamentata trebuie sa aiba un suport informational real si suficient, prospectiv si anticipativ, cu garantii de veridicitate si corespondenta profesionala, care sa reflecte nu numai structura si functionalitatea sistemului supus deciziei, ci si legaturile informationale ale acestuia cu mediul sau functional. In sensul general si bine cunoscut, informatia reprezinta pentru om, un element de cunoastere, transmitandu-i un mesaj despre ceva intamplat, in curs de desfasurare, previzibil sau inchipuit ca se va desfasura. Prin acest mesaj, informatia aduce cu sine o precizare, inlaturand deci o incertitudine,reprezentand astfel o valoare pentru ordine, asigurand eficienta actiunii. Sa ne reamintim ce importanta are informarea corecta a electoratului pentru exprimarea unui vot constient de interesele sale, ale alegatorului si in concordanta cu acestea. Functionarea societatii are nevoie, de fapt, de informatie, singura care permite cunoasterea legilor naturii si asigura folosirea acestora in slujba omului pentru a face posibila insasi societatea. Statele participante la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa la Helsinki 1975, recunoscand importanta difuzarii informatiei, pentru o mai buna cunoastere a acesteia, in Declaratia privind principiile care guverneaza relatiile reciproce dintre statele participante, (capitolul 2), au prevazut reguli pentru imbunatatirea difuzarii informatiei, a accesului la informatie si a schimbului de informatii, cooperarea in domeniul informatiei, imbunatatirea conditiilor de lucru ale ziaristilor etc. Adesea, s-a spus ca «viata este o lupta pentru energie», pentru ca orice efort al materiei vii implica un consum de energie. Dar trebuie sa stii cum sa obtii si sa consumi eficient energia ca altfel o consumi in zadar. Pentru a munci, omul trebuia sa stie cum sa munceasca, adica avea nevoie, in termenii de astazi si de o informatie corespunzatoare, indiferent de modul in care o primea, prin exemplu sau prin vorbire de la semenii sai. Astfel, avand in vedere rolul crescand al cunoasterii si al informatiei in istoria omenirii, se poate afirma, la fel de bine, ca «viata este o lupta pentru informatie». Informatia satisface si asigura satisfacerea trebuintelor individului si societatii, tinand de esenta existentei si dezvoltarii acestora. Cautarea, obtinerea si exploatarea informatiei imbraca de multe ori caracterul unei adevarate lupte care se desfasoara pe multiple planuri.Din punct de vedere pragmatic, informatiei i se asociaza trei caracteristici operationale: cunoastere, comunicare si procesare. Cunoasterea este un proces care se bazeaza pe ceea ce aduce nou informatia pentru subiectul uman; aceasta este pusa intr-o relatie directa cu semantica informatiei si depinde de: precizia cu care informatia reflecta realitatea, accesibilitatea la forma de reprezentare si la sensul acesteia, disponibilitatea si modalitatile de acces, precum si de timpul de capacitare a subiectului uman, fata de modelul si legitimitatea informatiei.

Actul cunoasterii in sine necesita interventia volitiva si calificata a subiectului uman, pe de o parte, in sensul extragerii din forma de reprezentare a semnificatiei, iar pe de o alta parte, in sensul revenirii la realitate, in contextul relatiilor desprinse din semnificatie. Pe timpul cunoasterii, se produce un proces de capacitare prin autoinstruirea subiectului uman, supus unor elemente de risc determinate de factorii perturbatori ce actioneaza asupra realitatii si de perisabilitatea informatiei.Comunicarea umana este la baza procesului de cunoastere si presupune schimbul de informatii intre doi sau mai multi subiecti umani. Pe timpul comunicarii, certitudinea, operationalitatea, originalitatea si obiectivizarea capata ponderi superioare, determinate de necesitatea intelegerii reciproce pe de o parte, iar pe de alta parte, de o reprezentare adecvata.

Procesarea este de doua feluri: umana si instrumentala. Datorita raporturilor si implicatiilor sociale ale informatiei constatam ca: informatia face parte din patrimoniul national si international dupa caz; informatia este obiect si obiectiv al muncii, dar si sursa si bun de larg consum; informatia este un obiect de studiu cu valoare de tezaur si cu o dinamica fara precedent; informatia este suport tehnologic si promotor de tehnologii; informatia este instrument de conducere, ori manipulare etc.; informatia are o mare importanta sentimentala, constituind prima si cea mai pregnanta forma de manifestare a personalitatii umane fiind, in acelasi timp singura expresie semnificativa a comunicarii interumane; pozitia de avangarda pe care informatia o detine in noul ciclu de reinnoire globala a bazei tehnologice a societatii o situeaza printre bunurile omenesti pastrate cu deosebita grija; informatia este caramida industriei informatice; decalajul informational intre tarile dezvoltate si cele slab dezvoltate este mai mare, mai pregnant si cu implicatii mult mai pagubitoare decat decalajul industrial de exemplu; informatia si tehnicile informationale au un rol hotarator, in conducerea, organizarea, controlul si corectarea proceselor, in schimbarea calitatii serviciilor in autonomia si libertatea individului; informatia este hotaratoare si in domeniul militar; cresterea tentatiei, a numarului si pregatirii potentialilor raufacatori, complexitatea si diferentele esentiale intre delictele informationale si delictele de alta natura, alaturi de lipsa probelor materiale, palpabile si de pregatirea precara a oamenilor legii in acest domeniu, devin de mare actualitate; pierderi materiale si morale deosebit de mari, uneori chiar incalculabile, sunt provocate de pirateria informationala; apropierea tehnicilor de procesare instrumentala de cele umane, fara a pierde din viteza si precizie este din ce in ce mai evidenta; informatia este arma si obiectiv al confruntarilor in acelasi timp; de multe ori este mai periculos concurentul informational decat inamicul inarmat. Razboiul    informational este mai distrugator decat razboiul clasic. In cazul razboiului informational luptele nu sunt «la vedere», foarte multi nu stiu nici cand a inceput si nici cand s-a terminat acesta. In fine, se constata ca, dupa un razboi clasic, tarile care au pierdut (cu unele exceptii) sunt ajutate dintr-o solidaritate umana declansata si accentuata tocmai de «ororile distrugerilor la vedere» - care ii acuza chiar pe invingatori -, sa se refaca, in timp ce tarile care au pierdut razboiul informational, razboiul inteligentei sunt, de foarte multe ori, incriminate ca neguvernabile sau ca zone de instabilitate si tratate ca atare. De pilda, razboiul anilor 2000 din Iugoslavia, care a fost un razboi preponderent la vedere, a presupus ulterior recunoasterea unor obligatii din partea Statelor N.A.T.O. si in special a S.U.A., de a acorda ajutoare pentru refacerea economica. Este indeobste cunoscut ca in statele vecine acesteia, razboiul informational a cauzat pagube deosebite, dar nefiind la vedere, niciuna din partile implicate nu se vede obligata la o justificare si un eventual sprijin economic.

De regula, pagubele razboiului informational sunt puse pe seama "mentalitatii depasite" a incompetentei, a instabilitatii politice, economice, sociale, a structurilor de proprietate , a lipsei de reforma etc., si nicidecum pe adevarata cauzalitate a acestora. Se vorbeste de informatia si strategia razboiului de anticipare. In razboiul inteligentei economice, strategia de anticipare este de fapt modul de comportament al japonezilor, care nu permit tolerarea erorilor in confruntarile informationale, tehnologice sau comerciale si care impun ca necesitate vitala prognozele, previziunile si anticiparile. Tactica pasului inainte este insa un obiectiv de educatie si al americanilor, al sud-coreenilor, sau taiwanezilor si nu in ultimul rand al germanilor. In acest context informatia de anticipare, are mai multe laturi vizand in principal: posibilitatea de dezvoltare mai rapida a celui care o poseda si se afla inaintea tuturor celor cu care se gaseste in competitie - filozofia «number one»; posibilitatile de adaptare si de pierderi cat mai mici in cazul esecurilor temporale - filozofia supravietuirii sau a conservarii; caile si mjloacele de a anticipa dezvoltarile competitorilor-filozofia cunoasterii intentiilor; mobilizarea resurselor in folosul (si la timp) celui mai propice si mai eficace mijloc de confruntare cu ceilalti - filozofia discernerii prioritatilor; descoperirea intereselor si slabiciunilor competitorilor in scopul blocarii sferelor de i nfluenta - filozofia neutralizarii adversarilor- si, in fine, alegerea momentului, locului si armelor de atac cele mai eficace, obligatoriu cu pierderi minime - filozofia atacului fulger, dublata de cea a consumurilor minime si zero pierderi omenesti. Astfel, se zice ca sunt razboaie pentru informatii, dar nu vor mai fi niciodata razboaie fara informatii.

1.2 Barierele informatiei.

Din cele prezentate rezulta cat de complex este domeniul producerii, comunicarii si procesarii informatiei, cate bariere (si ratiunea acestora) sunt in calea comunicarii informatiei, dar si cat de necesara este comunicarea si in special comunicarea corecta, constructiva. Practica a demonstrat ca in drumul informatiei catre consumator sunt cateva piedici:

costul producerii sau obtinerii informatiei si recuperarea acestuia de catre producatori; pericolul folosirii in mod iresponsabil a informatiei, sau chiar impotriva producatorului; implicatiile negative ale intelegerii gresite a informatiei; concurenta in exploatarea informatiilor in interes propriu, cu consecinte negative pentru invinsi; unele bariere de comunicare cum ar fi: de limba, de cultura, civilizatie, tehnica de transmitere-receptionare, timp, spatiu etc.; interdictiile prevazute de lege legate de drepturile si libertatile altora (dreptul de autor, dreptul de exclusivitate etc.);

Se stie ca informatia ajunge la consumator prin:

-sistemul de invatare;

-sistemul cultural;

-cooperare stiintifica, culturala, economica etc.

-comert, economie etc.

-comunicare sociala

Aceste sisteme de comunicare, corespund unor drepturi fundamentale ale omului, fiind de regula institutionalizate atat in sistemul public cat si in sistemul privat (de exemplu, institutiile publice si private din invatamant, din cultura, stiinta si tehnologie etc.).Ca urmare, in cursul nostru de drept al comunicarii sociale vom studia numai normele juridice, legate de informatiile de interes public, si unele de interes privat, care circula intre individ, autoritati, agentul media si societate.David Randall referindu-se la agentul media, arata ca aceasta are rolul de:

"- A descoperi si publica informatii care sa inlocuiasca zvonurile si speculatiile;

- A rezista sau a evada de sub controlul guvernamental;

- A informa electoratul;

- A monitoriza actiunea si inactiunea guvernelor, a reprezentantilor alesi si a serviciilor publice;

- A monitoriza activitatea intreprinderilor, modul in care acestea isi trateaza muncitorii, clientii si calitatea produselor;

- A linisti tulburarile si a tulbura linistea, oferind o voce celor care in mod normal, nu se pot face auziti in public;

- A oferi constant societatii o oglinda, reflectand virtutiile, viciile sale si demistificand tabuurile;

- A se asigura ca s-a facut sau se face dreptate si ca vor fi intreprinse investigatii acolo unde nu exista nici o asemenea intentie;

A promova circulatia libera a ideilor, in principal oferind o platforma pentru cei ce au opinii diferite de cele ce prevaleaza in societate.

Cautand sa atinga aceste obiective, jurnalisti de calitate pot servi societatea mai bine decat cele mai constiincioase oficialitati, sustine autorul mai sus citat.In afara drepturilor si obligatiilor legale, stipulate in legislatia de specialtate, mijloacele de informare in masa au o raspundere morala fata de cetateni si de societate, raspundere care trebuie scoasa in evidenta mai ales in momentul actual, cand informatia si comunicarea joaca un rol de mare importanta in ceea ce priveste atat formarea atitudinii individuale a cetateanului, cat si evolutia societatii si a vietii democratice. De pilda, comunicarea audiovizuala se realizeaza prin difuzarea si retransmisia serviciilor de programe in scopul asigurarii pluralismului politic si social, diversitatea culturala, lingvistica si religioasa, informarea, educarea si divertismentul publicului, cu respectarea libertatilor si a drepturilor fundamentale ale omului. Principiul de baza al oricarei evaluari etice a ziaristicii este ca trebuie facuta o distinctie clara intre stiri si pareri, evitandu-se orice confuzie intre acestea, confuzie care nu poate sa aiba decat consecinte negative, mai cu seama atunci cand aceasta confuzie este folosita in manipulare.

1.3.Stirea, opinia si zvonul, componente ale informatiei.

Stirile sunt informatii, adica fapte si date, in timp ce opiniile exprima ganduri, idei, convingeri sau judecati de valoare ale mijloacelor de informare in masa ale editorilor sau ziaristilor si in general ale agentului media, cum de altfel a oricarei persoane. Zvonurile nu trebuie confundate cu stirile. Dar atat stirile, opiniile cat si zvonurile fac parte din conceptul de informatie.

Stirile trebuie difuzate cu respectarea adevarului, dupa ce au fost efectuate verificarile de rigoare, prezentarea, descrierea sau naratiunea fiind facute in mod impartial. Titlurile si rezumatele stirilor trebuie sa reflecte cat mai fidel continutul faptelor si al datelor prezentate.

Stirea de presa trebuie sa fie exacta, obiectiva si sa nu contina pareri personale, se arata in Codul Deontologic al Ziaristului adoptat de C.R.P. Legea privind publicitatea, nr. 148/2000, reglementeaza publicitatea, ca o forma a comunicarii sociale, inclusiv «publicitatea inselatoare».

Astfel publicitatea este orice forma de prezentare a unei activitati comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste, avand ca scop promovarea vanzarii de bunuri si servicii, de drepturi si obligatii. In art. 20 al Legii privind publicitatea se dispune: «Persoana care isi face publicitate trebuie sa fie in masura sa probeze exactitatea afirmatiilor, indicatiilor sau prezentarilor din anuntul publicitar si este obligata, la solicitarea reprezentantilor institutiilor si autoritatilor prevazute de lege, sa furnizeze documentele care sa probeze exactitatea acestora.

In cazul in care documentele nu sunt furnizate in termen de maximum 7 zile de la solicitare sau daca sunt considerate insuficiente, afirmatiile din anuntul publicitar in cauza vor fi considerate inexacte». De pilda, se poate aprecia ca publicitate inselatoare o reclama in care apare un ceas aurit sub care sunt scrise drept caracteristici "antiacvatic, antimagnetic, secundar central, aur, indica ziua", ceas care evident nu este de aur. Sau pe pliante se indica pe langa marca autoturismului, un consum de combustibil mult diminuat fata de cel real. Opiniile constituie reflectii sau comentarii asupra unor idei generale sau observatii privind stirile sau faptele, avand legatura cu evenimente concrete. Opiniile sunt inevitabil, subiective si prin urmare nu pot si nu trebuie supuse criteriului adevarului, ceea ce impune un mod special de apreciere si valorizare a acestora.

Opiniile nu presupun raspunderea penala dupa criteriul adevarului. Ele nu trebuie sa contina afirmatii sau negatii cu pretentii de adevar, precizie, exactitate, ci numai pareri, atitudini, observatii si chiar judecati, sub rezerva corectitudinii premizelor si a rationamentului folosit.

Exprimarea opiniei trebuie insotita de precizarea ca este opinie, deci nu stire, si trebuie sa se faca intr-o maniera onesta si etica. Opiniile exprimate sub forma de comentarii ale unor evenimente sau actiuni cu referinta la persoane ori institutii nu trebuie sa nege sau sa ascunda in mod intentionat fapte sau date reale. Regula maximei obiectivitati tine de domeniul stirilor.

In cazul opiniilor apar aprecieri negative sau pozitive care evident au caracter subiectiv.

In virtutea rolului de lider de opinie cu care jurnalistul este investit, pe langa rolul de transmitator de informatii, el are sarcina de a face aprecieri primare asupra faptelor ce urmeaza a fi infatisate», sustine un specialist in materie. Chiar si in cazul stirilor apar aprecieri ale jurnalistului, dar acestea trebuie sa fie distincte si in nume propriu. Astfel, aprecierile facute de jurnalist, «la plural», ca «lider de opinie» pot duce foarte usor la manipulare, propaganda, la reclama si chiar publicitate inselatoare cu toate consecintele negative ce decurg de aici si responsabilitatile necesare.

Zvonul. Zvonul este o informatie neverificata din punct de vedere al adevarului de catre comunicator si a carui origine este necunoscuta sau incerta. Zvonul presupune doua incertitudini, una cu privire la continut si a doua cu privire la sursa originala. Este o informatie neverificata cu producator anonim. Cand comunicatorul arata ca el a verificat zvonul si se confirma, atunci el nu mai transmite zvonul ci o stire, al carei autor este, faptele comunicate fiind percepute de acesta cu propriile simturi. Zvonul poate sa aiba la baza o reprezentare falsa a realitatii sau o reprezentare corecta, dar care prin comunicare repetata s-a alterat. La zvonuri, trasatura esentiala este aceea ca receptorul informatiei nu este constient de inacuratete si incearca astfel sa transmita acea versiune mai departe, in reteaua sociala. Dupa un numar de astfel de comunicari distorsionate, produsul (zvonul) poate bineinteles sa difere in mod semnificativ de cel original. Pierderea selectiva de adevar, in timp, poate fi atribuita proceselor cognitive asociate cu perceptia, atentia, memoria sau pur si simplu ca urmare a unei manipulari intentionate. Credibilitatea unui zvon este legata de unele proverbe : «Nu iese fum fara foc» si «Gura lumii adevar graieste» sau «Gura lumii doar pamantul o astupa». Exploatand legatura dintre credibilitate si aceste proverbe, se manipuleaza prin dezinformare. Ba mai mult, unii care se pretind informati sustin zvonurile si chiar le «dezvolta».

Altii, din pur si simplu «spirit de contradictie» sustin zvonul, desi stiu ca s-ar putea sa nu fie real.